2012, de răscruce – are același aspect astral ca revoluționarul an 1848. O lovitură se va petrece odată cu 3 februarie. Umbra de Dorin Ploscaru

7 min


Luni, 9 ianuarie 2012. Sunt incitante și Comentariile de ieri, de aici, semnate de Constantin Dobre sau Mara și Radu Humor, vă invit să le citiți (și să vizionați filmele recomandate de ei). În privința poetului Paul Spirescu (pe seama căruia a avut un vis scriitorul Marin Ifrim, dat de gol de scriitorul Tudor Cicu aici), asupra căruia avertizam ieri că e bolnav: a avut probleme cu un rinichi, a mers la doctor, a stat la pat, a luat tratamentul și în această seară s-a pus iar pe picioare… Altfel, apropo de comentariile de care pomeneam, politice și sociale, România are toate motivele să se răscoale. Însă e inimaginabil că s-ar putea ajunge la o revoltă populară la români, în absența unor scenariști-complotiști din spate… Și totuși. Mi-a atras atenția, la acest început de an 2012, Urania (Simona Vărzaru) cu predicțiile ei astrologice. În afara faptului că până pe 3 februarie nativii din Vărsător trec printr-o conjunctură repetabilă la sute de ani (eu sunt Vărsător, dar fiind pe granița cu zodia Peștilor, pe 19 februarie, la mine nimic nu se potrivește; eu nu pot fi niciodată pe cai mari, cum se preconizează acum, fiindcă se sperie gândul), subliniază că, astral, anul 2012 seamănă cu anul 1848! La nivel de schimbare radicală, venită de la elite, nu de la popor. Că pur și simplu vor apărea în acest an revoluționarii pașoptiști (Urania vorbește de mișcarea europeană, în general, nu numai de mișcarea de la noi a lui Nicolae Bălcescu). Demonstrația e făcută pe seama planetei Neptun, care iese din Vărsător (după ce a stat aproape 14 ani aici) și trece acum în Pești – exact ca în 1848. Auziți: Dacă ne gândim că Neptun a fost la gradul 28 și 29 în Vărsător în 1848, aproape că vă spun tot. Revoluția care a operat la nivelul întregii Europe, dar mai cu seamă la nivelul Europei Centrale și al marilor puteri, în 1848, a reprezentat momentul fundamental și lovitura de grație pentru o lume care se sfârșea. Dădea un credit uriaș unei lumi noi, capitalismul și este tot atât de adevărat că o lovitură se va petrece odată cu 3 februarie 2012, când Neptun va părăsi semnul Vărsătorului și va intra în zodia Peștilor pentru o lungă perioadă de timp. Exact la fel s-a petrecut și în 1848, când în ianuarie și februarie, Neptun s-a aflat la 28 și 29 de grade Vărsător. Apoi a trecut în Pești și a adus suflul libertății, revoluția care a stat sub semnul unor elemente numite Libertate, Egalitate, Fraternitate, sub semnul revizuirii noțiunii de regat și imperiu, care au diversificat și impus noțiuni noi, moderne, cum ar fi cea de republică, de parlament, de stat, de guvern și de împărțire a puterilor în stat. Chiar dacă schimbările nu s-au instaurat atunci, suflul postrevoluționar a fost de natură să dea o forță uriașă tuturor celor care au început să acționeze și să gândească pe baza unor premise noi, o nouă conștiință națională, religioasă, economică, o nouă conștiință statală, europeană ori mondială, o nouă conștiință filozofică. Toată lumea a pus umărul după acest moment, într-un chip deliberat, sau uneori luați de vâltoarea vremurilor, constituindu-se în promotorii unei noi poetici, unei noi Biblii și unei noi rațiuni de a fi. Ceea ce se întâmplă acum seamănă și funcționează din punct de vedere astral perfect cu ceea ce s-a întâmplat atunci. Și acum se încheie niște etape și în 2012, la fel ca în 1848 Neptun va intra în semnul Peștilor, se va produce aceleași element pe care-l putem denumi suflu sau curent sau vârtej uriaș sau turbion cosmic, gen, care va schimba foarte multe lucruri. De aicea încolo, perspectivele sunt largi și Neptun va începe să opereze pentru că nu se va mai întoarce niciodată în Vărsător.  Ați citit bine: o lovitură se va petrece odată cu 3 februarie 2012… Neptun intră în Pești după aproximativ 172 de ani! După cum funcționează Uniunea Europeană acum, e clar că în 2012 ar putea avea loc o schimbare radicală la nivelul elitelor, în bine. Rămâne de văzut dacă și în România vom avea parte de surpriza unei schimbări la fel de radicale în bine, indusă de elite… Care elite, însă, în România? Cea aflată la putere, în frunte cu Traian Băsescu, e total compromisă (împreună cu toți susținătorii, complicii, pupătorii în părțile ei dorsale). Să fi apărut o elită în opoziție (de care noi nu știm; cea pe care o știm pare a fi neputincioasă), care să provoace în acest an o schimbare radicală, în bine? Urania: Deja din 2012, ne îndreptăm cu fiecare zi spre alte tipuri de relație. Vom trăi altfel. Oamenii vor observa acest lucru. Probabil că unii nu vor fi mulțumiți. Probabil că nici nu se va trăi prea ușor. Cu siguranță însă se va trăi altfel. Este cea mai importantă perioadă pe care o trăim de foarte mulți ani încoace, cu impact economic clar, direct și fără niciun fel de echivoc. Aș putea spune că este momentul necesar, este momentul îndelung așteptat, o vorbă pe care eu din când în când o rostesc, ne-a ajuns din urmă viitorul, pentru că știam ce se va întâmpla, acum trăim această etapă de răscruce. Să nu vă închipuiți că Neptun pe care nu-l cunoașteți personal, este puțin lucru și că este puțin lucru ca după 172 de ani, pe 3 februarie, să intre în semnul Peștilor, adică în domiciliu, să fie cu adevărat puternic și să-și reverse toate efluviile, toată capacitatea de remodelare a umanității, așa cum o va face și așa cum a făcut-o întotdeauna. Și dacă nu mă credeți, uitați-vă la istorie. Cum a intrat în semnul Peștilor, în 1848, a reformat tot ce se putea reforma. Se poate spune că după acel moment revoluționar și nu mă gândesc doar la România sau la ce erau atunci Țările Române, Moldova, Țara Românească și Transilvania, mă gândesc la ce era în ansamblu esența civilizației europene, nimic nu a mai rămas la fel, și, dacă aveți impresia că este o planetă într-un semn de apă a volatilității și a detașării de concret, gândiți-vă și la faptul ca exact această poziție a lui Neptun în domiciliu a avut forța de a nu mai lăsa piatră peste piatră în această Europă închistată care a mai trăit o astfel de perioadă specială pe la 1511 și pe la 1680 încă o dată. Cel mai puternic a operat atunci, în 1848, când s-au acumulat toate condițiile necesare pentru o revoluție, care de unde credeți că a plecat, de la criteriul material. Nu a plecat de la un motiv religios și poate nici de la nemulțumiri ori divergențe ori diferențe majore la nivel social. A plecat de la o criză economică, cea dintre noul sistem capitalist care se consolida și vechiul sistem, care dispărea. Între aceste două lumi s-a produs elementul fundamental și final, această mișcare puternică, ea a avut în fiecare țară un alt aspect, mai blând sau mai dur, mai violent, mai sângeros, sau mai intelectual sau mai elegant, dar categoric, peste tot. Prin urmare la asta trebuie să ne așteptăm pentru că este imposibil să scăpăm de sub această influență a astrelor și nu e vorba de un hazard, că dacă la 1848 mobilul fundamental a fost cel economic, cu toate dorințele subiacente de reîmpărțire a coloniilor, a sferelor de influență comercială, de reașezare a unor domenii în care unii să controleze totul și să aibă puterea , și acum se va vorbi despre același lucru, și acum tot despre bani și economie va fi vorba. Vă las să „mestecați” singuri clarviziunea astrologică a Uraniei. Suntem într-un an de răscruce, ca în 1948 (și ca în anii 1511 și 1680, dar cine mai știe ce fel de ani au fost atunci în România). Ne ajunge viitorul din urmă, zice Urania. Bine ar fi să ne ajungă trecutul din urmă. Vom trăi un an revoluționar în Europa, în general și în România, în special, în 2012? Să dea Domnul.

***

Zilele acestea am primit o carte de versuri de la părintele Dorin Ploscaru din Piatra Neamț, abia apărută. Dorin Ploscaru: născut la 21 iulie 1959 în comuna Podoleni-Neamț, absolvent Teologie Ortodoxă Iași. Debut publicistic în reviste: 1995 – România Literară. Debut editorial  – „Să mori primăvara”, poezie, 1995, Editura Panteon, Piatra Neamț. Cărți publicate: – „Sîmbăta lui Lazăr”, ed. Helicon, 1997, Timișoara, – „Flașneta”, ed. Libra, 2000, București, – „Peștele pe uscat”, ed. Dacia, 2000, Cluj-Napoca, cu o prefață semnată Al. Cistelecan. – „Peștele albastru”, ed. Axa, 2005, Botoșani, seria „Poeți optzeciști”. Are o emisiune intitulată „Cuvânt bun” la televiziunea din Piatra Neamț (din 2002 e paroh la Vaduri II), a fost profesor-preot și consilier la Direcția de cultură Neamț. Volumul primit acum se intitulează Aurora Dreams și a apărut la Editura Brumar la finalul lui 2011:

umbra

cine să-ţi ştie umbra şi plînsul

cine să-ţi măsoare cu firul de plumb

căderea. sau să te întrebe dacă ţi-e

foame. străin în gara aceasta. rămas fără

bani. doar asfaltul asudat de conturul

trupului tău. el îţi va şti măsura şi umbra.

doar zidul memoriei şi funia cu care se măsurau

fetele înainte de a se înălţa vreo biserică.

transpiraţia. condensul îţi zici. acum la ceas

de dimineaţă cînd ochii nu vor să

se-nchidă. după dulcele somn purtat pe

scaunul pribegiei.

eşti fericit zici. ce-i aceea fericire tinere.

te întreb. ce-i aceea poesie. doar un

eucalipt sau o ramură de măslin nu-s de

ajuns. despre muzică, zici. da. despre ceasul

cînd mesteci firimiturile împreună cu vrăbiile

sau îţi numeri banii împreună cu cerşetorii.

sau eşti scuipat pe din dos

de guri urît mirositoare. junghiat pe la

spate cu stilet de argint ori ciopîrţit şi

aruncat în fîntînă ca mihai voivod şi tudor

din vladimiri.

Dorin Ploscaru


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

20 Comments

Dă-i un răspuns lui Radu HumorAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. @ Radu Humor

    Am fost pe blogul recomandat si va asigur de respectul meu sincer pentru comentariile banate dar si permise pe blogul lui Dorin Tudoran.

    Dupa cum stiti, Tudoran m-a banat pe blogul dumnealui pentru ca, adevarat, l-am injurat minereste atunci cind m-a facut, citez: „ticalos”, injuratura pe care am redus-o la nevinovata atingere virtula la „poponet” cu o „lopatica” minereasca (ca cea expusa in muzeul mineritului din Petrosani).

    Pai daca ma gandesc la antecedentele „onorabile” ale numitului Dorin Tudoran, erou si dizident nevoie mare, ar trebui sa fie multumit ca a scapat numai cu atat. Iata, de ce!

    Dupa greva minerilor, 1977, si expulzarea mea din Valea Jiului, atunci cand „nici pasarea nu intra in Vale fara aprobarea noastra” (apud general-maior Emil Macri, seful Directiei II a Departamentului Securitatii Statului), cind subteranele Militiei si Securitatii erau pline cu mineri revoltati care urlau de durere – coaie strocosite, capete sparte, oase rupte, siroaie de sange amestecate cu lacrimi – , cind drumurile erau patrulate 24 de ore din 24 de numeroase echipe militarizate si motorizate care legitimau tot ce misca, cind propaganda comunista cu educatia politica-culturala-sociala (cu AJUTOR POLITIC de la „centru”, de la Uniunea Scriitorilor Comunisti din Romania, de la Uniunea Asociatiilor Sindicatelor Comuniste din Romania si de la alte mama dracului de „centre”) functiona in draci pentru aducerea minerilor revoltati „sub control”, HOP si Dorin Tudoran pe plaiurile proaspat sangeroase si inca sangerande ale Vaii, la sezatori si simpozioane, desigur, mai cu o vorba „buna”, mai cu o „poezie” din adanca-i cugetare comunist-revolutionara, mai cu vreo condamnare a „huliganilor si ticalosilor” aruncata la intalnirile intime si secrete (cind se discutau „rezultatele obtinute”) cu tovarasii locali si de la centru; ce mai incolo-si-incoace: inceput de activitate de „adevarat disident” in devenire.

    Sa ne mai miram de alegerea titlului cartii tudoraniene „Eu, fiul lor”? Pacatosul adevar graieste!

    Si-atunci, cum sa nu i-au la omor cu „inima lui Stalin” (asa era poreclita lopata minerasca) pe toti fostii tovarasi, de la nivel local si pana la centru, pe tot fostul lor traseu „revolutionar”, de la Campu-lui-Neag pana dincolo de Lonea, pe Jiul de Vest?

  2. Interesant ce spune dl Dobre … cert este ca noiii români de dupa 1947 in scurta vreme am fost reeducati, mosul (Ogoranu), o zicea cu durere adesea, constatase subita transformare in mai putin de 5 ani. Violenta regimului stalinist din Ro si-a spus cuvântul dar vb lu Steinhardt in alsau Jurnal, cine voia face bine il putea si in acel infern. Adesea am analizat cu lupa profilul lui Turcan, incercând pricepe cum de taman el, legionar legat si de crestinism ajunge o bestie atât de mare… Cum de a fost posibil infernul pitestean in Ro? Mie nu-mi da pace nici azi aceasta pata oribila care a fost pusa pe România cu contributia multor românasi verzi-crestini, zica-se. Am ferma convingere, temere, ca un Pitesti este usor de realizat în repetabil in România, ba cred ca va fi si mai groaznic dupa cum vad eu tendintele generatiei actuale. Multi, prea multi turcani bântuie prin România, ce abia asteapta o nouo rivulutie ca sa lepuna ciomaga in labe.

    Zic si io asta ca sa bat pe tematica dl LIS de azi, cu rivulutia mult asteptata,impusa de elite, da, eu de mult vorbesc de ea, perele sunt pârguite, mult nu mai dureaza si vom trai zorile ultimei revoluti dar si celei mai sângeroase ce va lasa pâna si stalinsimul mult in urma, vor face mici copiii din stalinisti,turcani… Ceuasescu, va ajunge un inger pe lânga ce va fi sa se impuna de elite. Drept care, inca de pe acum rog pe Dumnezeu sa nu-mi dea prilejul „bucura” de bienfacerile acestei rivuluti, cine doreste nu are decât sa iasa in strada si bucure de roadele luptei lor,eu nu voi iesi, dar nici nu ma voi opune. Eu nu mai lupt ptr drepturile omului, nu mai ma sacrific ptr libertatea nimanui, eu sunt liber in orce sistem, inca de pe vremea comunismului am fost liber,libertate pe care nu mi-o va lua absolut nimeni cât de feroce ar fi totalitarismul. Frica nu-mi mai este nici de tortura, mai ales ca doar ptr Hristos sunt dispus da viata,in rest ptr absolut nimic nu voi mai risca. De pe acum vars lacrimi ptr cei care vor trai acele zile de groaza rivulutionara. Blestemate sa fie toate revolutiile pe veci! Revoluti dracesti inclusiv cea de la 48 cu balcesti ei cu tot. Stiu, nu place parerea mea fata de rivulutii.. la asa zis una lua-si si io parte, scapasi ca prin minune cu viata din ea, adesea regret ca am iesit la manipularea altor elite , acelea din 1989. Dar ce sa regret, eu am constinta deplina ca am iesit contrarevolutiei, deacia am si iesit invins de catre rivuluitonari, aia de profesie.

    Daca am promis a nu ma opune, nu-o fac nici cu aceasta ocazie, daca lumea vrea rivulutie apoi sa aibe si va avea de-i va iesi pe nas… O de nu as apuca vedea „fericrea” astora! Nici o alta dorinta nu am pe lumea asta, decât sa nu apuc ziua acestei rivuluti!

  3. „Românii nu au vocaţie revoluţionară. E defectul lor cel mare”
    Eram un prost. La vârsta când Eminescu scria „Luceafărul”, eu jucam ţurca marxistă. Eram atât de năuc încât visam să dărâm Bucureştiul din temelii şi să construiesc altul în loc, mai măreţ şi mai durabil decât Piramidele. Şi asta în numele luptei revoluţionare între „nou şi vechi”. Spune, om zdravăn eram eu? Noroc că, dând în mintea copiilor, boală de care suferă orice revoluţionar, m-a salvat la timp Nae Ionescu. El mi-a spus într-o zi, în timp ce se uita afară pe geam şi zâmbea, probabil îl amuza entuziasmul meu revoluţionar: „Revoluţia e o treabă serioasă. Dar nu-i de nasul nostru să ne ocupăm de ea. Românii nu au vocaţie revoluţionară. E defectul lor cel mare. Ei au făcut două revoluţii mari şi late. De revoluţia burgheză din secolul trecut s-a ales praful. Au făcut din ea o caricatură. Revoluţia ţărănească din secolul nostru n-a avut o soartă mai bună. A avortat. S-a născut moartă. A treia revoluţie proletară, dacă va avea loc, nu va aparţine românilor. Ea va fi impusă din afară de triburile euro-asiatice. Ca român ce eşti, roagă-te lui Dumnezeu să nu apuci acea zi”.

    PETRE ŢUŢEA, „Mărturisiri autocratice”

  4. Despre 3 februarie: Neptun intra definitiv in domiciliul propriu, Pestii, pe 3 februarie. El ne vorbeste despre demnitate, eleganta, rafinament, despre respect, mai ales legat de latura spirituala, de o recunoastere si revenire la adevaratele valori.

    Cred ca dezvoltarea si purificarea privesc mai mult aspectul spiritual, individual, decat cel general, la scara larga. Cel putin asa imi place sa cred. Sa fiti sanatosi si sa va iubiti, pentru a putea iubi si pe aproapele intocmai!

  5. Super complectare-citare a doamnei Tonita! Cred ca Nae Ionescu vedea necesar o revolutie mult mai adânca ptr români, fara de care orce alta revolutie schimbatoare de sisteme socio-politic-economice sutn sortite esecului, dealtfel eu vad întreaga lume de azi in aceasta perversa cursa. Cer schimbare, fara a sti ce fel de schimbare vor ei… ce vor pune in loc nu au habar, ce aud in afara demolari… demolati si iarasi demolati sia tunci întreb si eu;

    împotriva cui sa se revolte azi români? nemti, francezi, americani, sa se revolte chinezi nu noi care avem libertate, stat de drept, sistem pluripartinic, ba as zice ca nu-o ducem (economic) nici atât de rau la cât de sifilitici am ajuns. Ce vreau spune;

    Nu sistemul este cauza ci neobolsevismul vopsit in asa-zisa globalizare care a distrus capitalismul. In România altele sunt cauzele, bolsevici basiti de români, de-aia au dat ei si un Basescu, ca de vroiau putea da si ei un Havel, dara …. pe potentiali haveli au pus bâtele tucând inc ur un bolsevic notoriu cu ai lui acoliti, care in traditia nemului lor blestemat distrug Româia cu sadism cf directivei lui Engels care cerea distrugerea contrarevolutionarilor români. Pai, cum sa aibe românu vocatie revolutionara domne? Febre ca si Tutea si in mine la tinerete da, dar febra vine si trece nu râmne in român, pai cum de ce? Pai vezi ca esti neam de bolsevic de nu pricepi, românu are vocatie religioasa fie ea si nefinita,in forma ei bruta, gena asta-i marea comoara a acestui popor. Sigur, ca orce medalie are si o alta fata mai neplacuta,ei, taman asta trebuie vindecata, astei fete trebuie o revolutie reala,dupa care vine si cea de ordin socio-politic, economic.

    Comunismul asta a creat un hibrid de proletar, care nu mai este nici taran dar nici muncitor, iar asta-i o mare problema a Ro de la 1989 pâna azi. Schimbarile de dupa 1995 , 2000 pe plan mondial gasesc Ro intr-o dilema pe care doar la rusi si bulgari o întâlnim, pâna si Albania a stat mai bine la acest capitol ,motiv ptr care si cunoaste reale schimbari in bine. Pe acest fond complicat sa mai vi si aduci alte schimbari nedefinite,neântelese nici de capi acestor msicari… ma tem ca o singura solutie va fi viabila ptr români,singura pe care o vor acepta, iar acesta-i modelu chinezesc pe care elitele astea preaspurcate la diavolu bolsevic vor sa-l impuna global.

    Români habar nu au ce este acela capitalism, nu au habar ce este aceia libertate, democratie…, stat de drept, dar nici ce insemna a mai fi taran, vocatia lui pâna -n comunism, pierduta prin hibrizarea asta nebuna. Ro este o tara dificil de guvernat, un om santos la cap si suflet nu -si baga coada guverna in Ro, doar lichelele si cozile de topor (bolsevici), au acest curaj.

  6. Mare deziluzie !
    Eu care ma gandeam ca un om ca OM ar putea fi o solutie pentru Romania primesc cea mai uluitoare contra !
    Daca nici unul ca el nu mai are curajul si puterea de a face ceva pentru neamul lui, trebuie sa ma gandesc bine la altii 🙄
    Dar iar ma intorc din drum si zic ca „cine face nu” spune si invers !
    Dar vreau sa readuc in discutie acel exemplu de la postarea precedenta, ca exista „caractere” care se mentin la putere si prin inselaciune si propaganda mincinoasa, de genul ” baaa ce tare-s eu, ba ce va fac daca nu va supuneti, ce arsenal militar avem noi si daca nu credeti vedeti ce i-am facut Irakului sau mai stiu eu cui ! Ba se scula unul intr-o dimineata gata dictator si asa ramase pentru vreo doi ani !- varianta romaneasca ) Astea-s pana la urma mijloace ale razboiului inca rece, psihologic, iar victoriile de pana acum, departe de a avea efectul dorit ( au reusit sa aduca la putere fundamentalisti, e drept ca la varf, de ai lor, dar marea masa nu-i va urma pana la capat) sunt cu atat mai inselatoare !
    Oricat de mult trambitate, ele sunt pana la urma victorii de etapa, care au darul de a lasa adversarul sa patrunda cat mai mult in interiorul luptei pentru a nu mai putea da inapoi decat pe aliniamentul pe care il lasi liber !
    Asa cum nu toti cei care au luat premiul Nobel sunt si adevaratii inventatori, cei care au avut sclipirile de geniu, majoritatea ramanand in anonimat ( noi romanii il avem pe Paulescu, dar ei au premiul fost Nobel) asa si elita asta mondiala care se viseaza a lua locul lui Dumnezeu stapanind pamantul, dar mai ales vietatile lui, prin mijloace diavolesti va sfarsi prin a fi distrusa !
    Totul e ca ce vine in locul ei, sa invete ceva din lectia celor care l-au suparat pe Creator si sa conduca in consecinta !

    SOV a spus si multe prostii (am citit doar o sinteza a emisiunii), dar a aruncat si cateva perle demne de retinut !
    Pana la urma actuala elita are se pare in Basescu un ultim aparator 🙄
    In rest sunt cam varza, pentru ca lumea s-a lamurit :
    Scena cu soricelul ce trage dupa el un elefant, ducandu-l pe unde vrea el, se pare ca va sfarsi tragic pentru amandoi, daca nu cumva si pentru o parte dintre spectatori !

  7. Pai dle Humor, am mai spus; eu nu vad alt sistem mai optim decât cel prezent… ba mint, personal sunt ptr monahrie si aristocratie prin nastere nu facuta demo(n)cratic, regele sa aibe autoritate nu sa fie decorativ, supus legi divine ci nu humanisto-iluministe. Dar cum rege si aristocratie nu mai avem… cel mai optim sistem este cel prezent, republican, stat de drept. Daca privim atent in istorie putin regi au fost negativi natiei lor, nici Carol al II-lea nu-a fost atât de nefast cum s-au dovedit presedinti cu al lor alai de fii si fiice de sclavi ajunsi in straie împaratesti carora le sta pe ei ca dracu. Eu vorbesc strict politic, in rest… totul pe cale naturala,competenta, au tot dreptul ascede totii fiii si fiicele de sclavi,fie ei si scriitori… au dreptul si obligatia activa spre binele societati in breasla lor, care trebuie fi si partid si sindicat cu care aristocratia se consulta lua decizi benefice breslei si societati.

    Ce sa fac acu, ma duc sa dau jos oligarhia de azi a scalvilor ajunsi pe tronul regelui ca sa pun alti si mai nenorociti, mai bine lipsa.

    Lipseste un partid politic serios, cu multimea nu se poate face politica ci ai obligatia cânta slgoanuri ptr ai smangli votu, ai da kilu de ulei cel mult… Pentru libertatea asta sa ies lupta dle Humor, ptr libertatea artistilor, jurnaöistilor, poetilor care-l blasfemiaza pe Dumnezeu, calca in picioare valorile nationale…, acesti sifdatori, tradatori, lasi, ce tuzca cururile sefilor ptr un blid de linte, nu, nu am nevoie de astia,astia mai mult rau au produs dupa 89 tari decât a produs tot comunismul.

    De la tzucat curul lui Ceuasescu au dat buzna in cel a lui Soros, telectuali rumâni… , ce rahat sa mai facem cu astia dle Humor..

    Totusi; ca natia sa se normalizeze, civilizeze si ajunga trai decent fiecare român in tara lui, avem stringenta nevoie de libertate individuala, un stat de drept consolidat, orce deviere de la acest traseu va bloca Ro pe inca o alta perioada cum a blocat comunismul, o va lasa in urma. Daca nu aveam comunismul pe cap, nu eram in aceasta situatie in care ne zbatem. Vor mai trebui vreo 20-30 de ani, la români merge mai greu insa se misca si ei in pas de melc, dar misca si pozitiv. Deci, eu vad stringent necesar apara statu de drept, acest sistem , nu al demola. Nu, nu am motive revolta, nu am motiv si alternativa schimba sistemul actual, singura problema a noastra sunt globalisti astia, pe astia trebuie matura, multinationalele trebuiesc rupte, de reântarit clasa de mijloc cât mai grabnic, obiectiv major al .orcarui aristocrat, monarh responsabil , dar si partid politic într-un sistem pluripartinic.

    Daca nobilul proiect al U.E va esua , atunci cauza sunt gloablisti astia, marea finanta zisi investitori, acesti invizibili , acesti tradatori, plosnite ce in adevar trebuiesc strivite fara mila, NU, nu bancile sunt cauza,cum aud oligrofreni pe tot mai multe strazi. Pai ce fac, ies in strada cu multimea sa devalizez banka lu Tiriac, dau afara din tara, pai.. de banka lui am nevoie domne atât eu ca stat cât si tu ca simplu cetatean.

    Imi veti replica sa dam jos pe acest(i) B.B-isti… au fost alesi democratic, tot democratic vor fi dati jos prin vot, dar ce vor pune in locul lor… ca eu chiar nu vad ceva promitator pe strada politicienilor români. Cât timp români nu au iesit masiv in strada contra puteri politice, inca se mai bucura de sutinere masiva…. eu zic ca totul este inca Ok in Ro

  8. OM :
    ” eu zic ca totul este inca Ok in Ro”

    Eu zic ca nici in GE nu-i totul OK, d-apoi in RO ?!
    Acuma nu stiu daca astia au preluat de la dvs placa asta cu :
    Sa-i lasam pe astia, ca-s satui de cat au furat !
    Vin altii, se apuca si aia de furat ca-s flamanzi tare „roll:
    Dupa mine asta este cea mai paguboasa dintre atitudini !
    E drept ca si cea mai simpla !
    Bata-si altii capul, daca n-o duc bine, eu de ce as risca, daca am de toate ! ?
    Numai ca in curand sau cel tarziu, nu prea tarziu, vei observa ca daca nu tu, atunci urmasii tai nu vor mai avea tot ce le trebuie, dar nici ce face !
    Cum ai fi putut face tu, cand inca se mai putea !
    Dar fiecare face sau nu face cum crede de cuviinta si recunosc ca asa cum (nu) faceti dvs e cel mai simplu si avantajos, mai ales cand n-au dat inca necazurile peste tine !
    Mie mi-e necaz doar ca sunteti foarte multi in aceasta situatie si de aceea nu poate fi atins punctul critic, acel G al dezvoltarii sociale, de la care schimbarea vine aproape de la sine !
    Dar si mai ciuda mi-e ca noi nu stim ce vom face peste o zi sau o saptamana si altii stiu de acum ce vom face peste cateva luni, sau cativa ani !
    Si asta nu-i bine deloc !

  9. Aveti si n-aveti dreptate dle Humor!

    Sunt perfect de acord ca nu trebuie lasa calcati in picioare de guvernanti, ei trebuie sa slujeasca interesele noastre, sa-i fortam lanevoie sa-o faca.

    Nu sunt de acord cu dvs din urmatoarea cauza; Suntem intr-un sistem bine definit, democratic, in care cadru avem la dispozitie mecanismele actiona. Avem un stat de drept, putem actiona in justitie infractori fie ei si guvernati, avem o economie de piata, in ea fiecare individ este liber actiona, dezvolta fara a fi scavi statului, guvernantilor, deci independenti de stat, de la care asteptam doar legislatie si arbitraj, nimic mai mult! Ori unde cum subliniez adesea, eu sunt un sutinator al acestui sistem, nu actionez contra lui. Sigur, sunt dispus acepta schimba daca se va inventa altu mai optim,dar cum acesta nu exista… nu il schimb pe fascism, comunism si nici macar ptr o dictatura de dreapta care mi-ar satisface doleantele mele religioase.

    De ce este rau in Ro? Exista presa libera, cultura se dezvolta liber, tara se modernizeaza din absolut toate punctele de vedere. Comparativ cu 89 eu cred ca azi situatia este net superioara ptr fiecare român.

    Problema Ro este adimistratia dle Humor, orcât de bun guvern ai avea, orcât de multi bani ai avea la dispozitie, Ro este greu de adimistrat datorita tarelor românesti. Dealtfel haosu românesc se vede si din avion,iar când ai pasit pe pamânt românesc ti se confirma ce vezi de la înaltime.

    Pun pariu cu mata, pune in locul lui Base si PLD pe cine doresti, pe cine crezi d-ta fi cel mai bun… a doua zi de inscaunare se schimba omu in final si mai rau va face decât ceilanti.

    De ce credeti dvs ca nu avem macar un singur partid in care români sa aibe incredere, capabil oferi românilor proiecte viabile in care sa-i angreneze, ptr ca majoritatea votantilor habar nu au ce inseamna un proiect, a lucra in team, a ne apara interesele in team. Politicieni români, stiu un lucru fff bine, o stia Iliescu inca din 89-90, i-a spus-o lui Coposu, doar Câmpeanu a priceput-o si îndoit cum trebuia:

    In estazul maselor sa nu te increzi, românilor orcât de mult bine le-ai face din pozitie de guvernant, ei nu apreciaza niciodata comeptenta, sunt patimasi, usor de dus cu presu si facuti dusmani feroce din sutinatori, adica asa-i cu ginta asta latin-feminina, se aprinde repede si dezumfla si mai rapid! Pleci cu un român la drum pe un proiect iar la jumatatea lui fie iti da in cap fie te lasa balta. Este si motivul ptr care nu se poate crea o nouo miscare politica de bun simt, fara sloganuri ordinare, sa bagi in fata personalitati marcante, sa pui in discutie serios proiectu politic, programul partidului care sa includa interesele tuturor claselor sociale… iar aici incep marile probleme între membri grupului conducator, ori initiativa,la baza iese batali serioase , diabolizari de te doare mintea.

    Va întreb o chestie dle Humor, care este motivul ca si dupa 22 de ani, societatea româneasca este la fel de polarizat-patimasa ca si in 1990, cine-i cu Basescu, este linsat -diabolizat, bulit,, de ce domne? Pe Basescu l-au ales români, a doua oara… are un nou mandat, existe legi si reguli stricte pe care nici Basescu nu le poate încalca. Rafuiala cu el se face la urne, in rest…hm, natia este agatata, si tare-i mai place sa fie trup si suflet bagata in jongleria opozitiei ce face parte din joc… dar 24 din 24 de ore timp de 4 ani zilnic in Ro vedem o permanenta campanie electorala, agresiva, mai murdara decât un closet ordinar. O asa de mare tensiune politca non-stop cum exista in Ro … nu stiu unde sa mai existe. Este anormala dle Humor, asta-i buba cea mai rea ce o constat, pâna si o basina este politizata saptamâni întregi in Ro. Pe absolut nimeni nu aud vorbind coerent de soluti viabile.

    Eu vad si azi marea eroare a noastra (PNT), din 1990, daca Iliescu a clacat atât de rau cu consecinte teribile ptr Ro, eu cred ca o vina o purtam si noi taranisti, Coposu insusi. Puiu pe care si azi Iliescu si Român il diabolizeaza a fost mai realist, de-aia a si fost mazilit ca si Ratiu. Aceiasi placa o vad si azi in Ro, ma uimeste aceasta constatare dupa 20 de ani. Isi bate cineva joc de români prin labele politicienilor, presei,iar românilor pare ca le place… asta ma lasa mut.

    Pe fondul asta ce implicare sa mai ai dle Humor?

  10. @ ALL

    Trei VIDEOCLIPURI despre cum se face inrobirea unei natiuni prin indatorare:

    http://www.youtube.com/watch?v=v52snHOFDrk&feature=related

    http://www.youtube.com/watch?v=RFunkF8WsUE

    http://www.youtube.com/watch?v=qT9fkHrvaNY

    Si acum un VIDEOCLIP cu Tradatorul Romaniei – fostul sef al Cancelariei Prezidentiale a nu mai putin tradatorului Traian Basescu, recompensat cu cateva luni in urma cu postul de ambasador al Romaniei in Finlanda, ruda de limba a Ungariei

  11. Este adevarat dle Humor, nici in Germania nu mai este ce-a fost, cauza se aflain ograda neobolsevicilor, globalizari al carui oponent acerb sunt, cum cred ca se si observa deslusit din postarile mele. Dar am analizat mai adânc problema,mai ales ca mai discut si cu diferiti oameni competeni, chiar si cu masoni.

    In actuala conjuctura, bulversare a vechi ordini ptr face loc NOM, schimbarile sunt teribil de dure. Vorbeam odata pe acest blog de reformele cabinetului Schröder, a caror bataie inca de atunci le prevedeam cauza, ptr ca prevedeam artificialitatea crizei economice ce va fi necesara schimbari. Tot in acea perioada incercam cu taranisti mei sa facem un proiect ptr 2012, insitând asupra provocarilor ce vor urma, nimeni nu m-a luat in serios,din motivele mai sus expuse, unul vroia popolarism, altu conservatorism frate cu ND…

    Reformele lui Schröder au demolat Germania, dar au si salvat-o, acele reforme dure sunt mana cereasca ptr aceste zile… motiv ptr care este mai greu ca aici in Germania sa prinda rivulutia chinezo-neobolsevica care sa arunce statu de drept in aer.

    In acest moment; absolut toii politicieni sunt legati de mâini si picioare, nu pot face cea ce gândesc ei fi bine ci improviza ptr a tine sub control presiunile ce pot exploda. România desi a avut timp berechet aseza pe pozitie optima in acest razboi… a batut batuta pe loc, cea ce face sa o coste mai scump in prezent, în esenta, Boc-basescu incearca tine nava pe linia de plutire, adopta legi stringent necesare timpului asta destul de urât. Eu ma refer la legislatia ce o impun, reformele unor sisteme precum sanitar, ce doare rau de tot,mai ales in Ro. Sistemul santiar din Ro a fost cel mai nenorocit din toate sistemele, este un sac fara fund,ptr ca acolo exista o mafie de pe vremea lui Ceausescu care a facut mari averi,dupa care au fugit in strainatate. Cele mai mari tunuri s-au dat prin acest sistem. Sigur, afectati sunt oameni simpi obisnuiti cu un sistem stabil, care nu au habar de marele jaf ce s-a dat si da prin sistemul de santate. partea proasta-i alta; cu noua ordine vin mari mafioti mundiali ce vor face casa buna cu berciti… Rezultatul va fi unul si mai devastator, dealtfel Boc-base, ptr acestia pregatesc terenul, din pacate.. asta-i misia lor… Dar nu au alta solutie… tot din pacate, si, nici un alt partid, alt politician care va veni la putere nu va proceda altfel decât actuala putere, Ro NU mai are alternativa, tot sistemul trebuie legat de interesele marilor pesti mundiali, altfel… trebuie opta ptr sprijin chinez asa cum a optat Africa si A.L. independenta nu mai exista dle Humor, nu tot astfel putem vorbi de Polonia ,Ungaria, tarile baltice… si mai nou chiar Albania…. aceste tari nu au batut batuta pe loc dupa eliberare… iar azi se strecoara mai usor, nu sunt inghitite de mari pesti atât de usor precum este România! Inca mai au independenta, voiam zice ouo de-alea speciale a-la nastase….

  12. Domnule OMihaescu
    Se cunoaste ca nu traiti in RO !
    ” Suntem intr-un sistem bine definit, democratic, in care cadru avem la dispozitie mecanismele actiona. Avem un stat de drept, putem actiona in justitie infractori fie ei si guvernati, avem o economie de piata, in ea fiecare individ este liber actiona, dezvolta fara a fi scavi statului, guvernantilor, deci independenti de stat, de la care asteptam doar legislatie si arbitraj, nimic mai mult! Ori unde cum subliniez adesea, eu sunt un sutinator al acestui sistem, nu actionez contra lui. Sigur, sunt dispus acepta schimba daca se va inventa altu mai optim,dar cum acesta nu exista… nu il schimb pe fascism, comunism si nici macar ptr o dictatura de dreapta care mi-ar satisface doleantele mele religioase.”
    Unui om cu asemenea convingeri (gresite !), formate in decurs de ani este f greu sa te straduiesti sa-i demonstrezi contrariul.
    Chestia cu „avem justitie” e cel putin hilara daca facem o statistica de cati hoti de gaini populeaza puscariile romanesti si cati hoti de anvergura, pentru ca in tara asta s-a furat aproape totul, si metodic si bestial fara ca vreunul din a doua categorie sa fie pedepsit.
    De economia de piata pe care o aduceti in discutie n0are rost sa mai discutam pentru ca v-as combate chiar cu postarile dvs.
    Basescu a fost ales de fiecare data la mustata, dar mai ales ultimul scrutin din 2009 a fost clar viciat ( sper sa nu-mi cereti dovezi). Un presedinte care a pierdut alegerile in tara, dar s-a scos prin metode pe care viitoarele avansari le dovedesc ( Baconschi, Branza si pocaitul ala din America, nu-i retin numele Novacovici parca) isi permite sa conduca cu voturile a mai putin de un sfert de populatie, in mod dictatorial (aratati-mi o tara in care guvernul sa fi dat macar 10 % ordonante de urgenta prin care se conduce Romania de vreo 3 ani incoace!).
    Si apoi nu spune nimeni sa rastorni guvernul prin forta, dar macar sa-l fortezi prin presiunea strazii ssi corecteze aberatiile care curg una dupa alta, intr-un ritm ametitor si distrugator pentru tara.
    Spre deosebire de dvs eu am mare incredere in cei doi lideri ai USL Antonescu si Ponta, politicieni tineri, necorupti care ar putea schimba fatza Romaniei in timp record.
    Acuma daca pui botul la toate minciunile scornite de o putere corupta si disperata sa nu dea socoteala pentru toate marsaviile facute, poti sa zici si de astia ca-s acuzati, mai ales Ponta de unele sponsorizari sau alte nimicuri, nedovedite de atata timp, mai ales la Antonescu care este de atata timp in politica.
    Dar asta e tactica de murdarire si incercare de a-i atrage pe toti in aceeasi oala ( „toti suntem la fel, nu va mai obositi sa ne schimbati ca si aia fura…etc, cam pe ce va bazati si dvs din pacate), iar faptul ca acestia doi sunt tot timpul maculati cu o furie pe care numai deznadejdea ti-o justifica, intareste convingerea ca reprezinta niste adversari redutabili , de care se tem si de care vor sa scape prin mijloace securistice bine invatate. ( ” Calomniaza, calomniasza, ca pana la urma tot ramane ceva !”)
    Ca sa va raspund la intrebare:
    Care este motivul ca societatea romaneasca este la fel de divizata si dupa 22 de ani..?), o sa va raspund ca pentru ca nu este destructurata nici dupa atatia ani politia politica, singura care a beneficiat de crestere si nu de decadere, din toate pdv.
    Sunt mult mai multi, mai scoliti si mai bine platiti !
    Dar cand ai in fruntea tarii un asemenea personaj, din pacate sustinut si agreat (e un fel de a spune!) de anumite organisme internationale (pentru ca nu iese din ordinele lor!), nimic pare a nu mai surprinde !
    Cum m-a surprins pe mine punctul dvs de vedere 🙄

  13. Si inca ceva: romanii nu-s nici mai rai, nici mai lenesi ( felul in care se descurca afara o demonstreaza din plin!), nici mai dezbinati decat alte natii, dar in schimb toate astea se arata zilnic si la ore de varf de catre o massmedia corupta si obligata sa arate la nesfarsit crime, violuri, scandaluri, destrabalari, mici furtisaguri ( de alea mari-mucles!) , care in realitate nu reprezinta nici macar 1% din ce se intampla, dar ai impresia ca cel putin 80 % dintre romani cu asta s-ar ocupa !
    Romanii sunt mult mai inteligenti ( de aici si simtul de conservare mult mai pronuntat) decat multe popoare care traiesc de zeci de ori mai bine decat ei, dar au nenorocul sa prezinte un enorm interes pentru promotorii CP si NOM, datorita faptului ca parafrazand aia cu arabii, care daca ar sta pe munti de gainatz si nu pe pungi de titzei, n-ar mai interesa pe nimeni soarta lor) la noi cauzele, ca si bogatiile sunt mult mai mari si mai multe 🙄
    :

  14. Dle Humor,

    imi asum o posibila eroare datorita faptului ca nu mai traiesc in Ro, al pierderi vederi realitati la firul ierbi. Dar va rog; eu pun degetul pe sistem, cel putin teoretic, nu ma intereseaza base, Ponta, Antonescu ci sistemul, imi este indiferent daca vine Ponta ori Antonescu la putere, nu ma dernajeaza, nu am sa-i diabolizeze nici pe ei cum nu-o fac nici cu base, pe care va asigur; nu-i pot avea la inima nici sa ma pice cineva cu sare, sunt bolsevici si pui de bolsevici, fiii si fiice de criminali ai neamului românesc! Dar sistemul… aista ma intereseaza consolida in Ro.

    Stiu, nu bine ci fff bine, clanurile tiganesti conduc Ro, de fapt bolsevici prin aceste clanuri. Basescu cu tot neamu lui pare fi protectorul -nas al acestor clanuri , loc preluat de la Iliescu si Nastase. Sigur, nu exista nici justitie, dar aceasta-i problema ce tine si de regiune, decultura respectiva… nu sistemul este cauza.

    Va respect optiunea dvs ptr Ponta si Antonescu, doresc sa ramânem aceiasi amici virtuali ptr moment, iar de vom avea ocazia bea si-o bere.. apoi sa nu-o ratam ptr o cearta generata de spurcaciunea politici… Nu am pretentia detine adevarul absolut. Nu ignor suferintele prin care trec români in aceste momente, dar sunt constient; a ma concentra doar pe partea dureroasa cad in extrema emotional-sloganista, riscând a nu vedea si partea luminoasa, demolând la mânie casa ptr ca dupa aceia sa nu mai am unde soieli, iar acesta-i sistemul pe care eu insist apara, consolida.

  15. Dle Humor, va mai dau o pista, grea as zice… o dau ptr a nu crede ca sunt chiar rupt de realitate, ca nu am ceva cunostinte asa cum scriitura vrea sugera. Va rog analizati perspectiva ce vi-o supun atentiei acum:

    Exista riscul ca Germania sa fie prima tara din U.E ,dupa China, ptr ca China este prima, considerata de elitele NOM, exista riscul ca Germania sa ajunga a doua si prima tara din U.E integrata total sistemului global. Bestia de Schröder prin reformele lui, dar nu-l omit pe tac-so Blair, alta bestie ce joaca azi rolul preapiosului… de la care se inspira nastase si Ponta…., adica spurcaciunea-bolsevica numita PSD. Si azi, guvernul german se chinuie elimina chinezariile lui Schröder, dar, va aduceti aminte, Schröder a „abdicat” , fiind fortat din aceasta pricina, nu alta a fost cauza. Daca Schröder mai statea la putere un an, cât mai avea, an in care avea pe agenda implementa si alte nastrusnici chinezo-globaliste… exista douo varinate;

    Germania sa se maroneasca, renazifice, risc care a cuprins si Austria nu doar Germania

    Proiectul U.E sa sara in aer fara scalvagismul german ptr putorile italiene, coprupti francezi, schmeceri grecoteiasi, ptr românasi de azi … se distrugea motorul U.E, deacia a fost dat jos, subit, Schröder, inebunise la fel ca si Ceausescu cu refromele lui… avea iluzia mesianismului ptr nemti.. asa de bine l-au facut bolsevici carora le-a slujit.

    De acest aspect nimeni nu a vorbit in Ro, de fapt.. cine cunoaste in Ro aceste dure lovituri,incercari üune pe butuci Europa, nu doar Germania, si sa stiti;

    Mult hulitul Bush Jr a salvat atunci Germania,

    România nu.-a vazut, nu.a auzit, … acu se vaita…

  16. Dle Humor, va mai dau o pista, grea as zice… o dau ptr a nu crede ca sunt chiar rupt de realitate, ca nu am ceva cunostinte asa cum scriitura vrea sugera. Va rog analizati perspectiva ce vi-o supun atentiei acum:

    Exista riscul ca Germania sa fie prima tara din U.E ,dupa China, ptr ca China este prima, considerata de elitele NOM, exista riscul ca Germania sa ajunga a doua si prima tara din U.E integrata total sistemului global. Bestia de Schröder prin reformele lui, dar nu-l omit pe tac-so Blair, alta bestie ce joaca azi rolul preapiosului… de la care se inspira nastase si Ponta…., adica spurcaciunea-bolsevica numita PSD. Si azi, guvernul german se chinuie elimina chinezariile lui Schröder, dar, va aduceti aminte, Schröder a „abdicat” , fiind fortat din aceasta pricina, nu alta a fost cauza. Daca Schröder mai statea la putere un an, cât mai avea, an in care avea pe agenda implementa si alte nastrusnici chinezo-globaliste… exista douo varinate;

    Germania sa se maroneasca, renazifice, risc care a cuprins si Austria nu doar Germania

    Proiectul U.E sa sara in aer fara scalvagismul german ptr putorile italiene, coprupti francezi, schmeceri grecoteiasi, ptr românasi de azi … se distrugea motorul U.E, deacia a fost dat jos, subit, Schröder, inebunise la fel ca si Ceausescu cu refromele lui… avea iluzia mesianismului ptr nemti.. asa de bine l-au facut bolsevici carora le-a slujit.

    De acest aspect nimeni nu a vorbit in Ro, de fapt.. cine cunoaste in Ro aceste dure lovituri,incercari üune pe butuci Europa, nu doar Germania, si sa stiti;

    Mult hulitul Bush Jr a salvat atunci Germania,

    România nu.-a vazut, nu.a auzit, … acu se vaita…

  17. Dle Humor, va mai dau o pista, grea as zice… o dau ptr a nu crede ca sunt chiar rupt de realitate, ca nu am ceva cunostinte asa cum scriitura vrea sugera. Va rog analizati perspectiva ce vi-o supun atentiei acum:

    Exista riscul ca Germania sa fie prima tara din U.E ,dupa China, ptr ca China este prima, considerata de elitele NOM, exista riscul ca Germania sa ajunga a doua si prima tara din U.E integrata total sistemului global. Bestia de Schröder prin reformele lui, dar nu-l omit pe tac-so Blair, alta bestie ce joaca azi rolul preapiosului… de la care se inspira nastase si Ponta…., adica spurcaciunea-bolsevica numita PSD. Si azi, guvernul german se chinuie elimina chinezariile lui Schröder, dar, va aduceti aminte, Schröder a „abdicat” , fiind fortat din aceasta pricina, nu alta a fost cauza. Daca Schröder mai statea la putere un an, cât mai avea, an in care avea pe agenda implementa si alte nastrusnici chinezo-globaliste… exista douo varinate;

    Germania sa se maroneasca, renazifice, risc care a cuprins si Austria nu doar Germania

    Proiectul U.E sa sara in aer fara scalvagismul german ptr putorile italiene, coprupti francezi, schmeceri grecoteiasi, ptr românasi de azi … se distrugea motorul U.E, deacia a fost dat jos, subit, Schröder, inebunise la fel ca si Ceausescu cu refromele lui… avea iluzia mesianismului ptr nemti.. asa de bine l-au facut bolsevici carora le-a slujit.

    De acest aspect nimeni nu a vorbit in Ro, de fapt.. cine cunoaste in Ro aceste dure lovituri,incercari üune pe butuci Europa, nu doar Germania, si sa stiti;

    Mult hulitul Bush Jr a salvat atunci Germania,

    România nu.-a vazut, nu.a auzit, … acu se vaita…

  18. Domnule OM ati fi ultimul cu care mi-as dori sa ma cert, dar asta nu ma impiedica sa va fac cunoscute parerile mele, cu gandul ca poate va ajuta macar sa va faceti o imagine mai clara deswpre tara pe care vad ca inca o iubitzi .
    De fapt nu avem prea multe puncte divergente, dar eu nu pot trata de exemplu un tanar ca Ponta ca pe un coleg de doctrina comunista a lui Iliescu. Se schimba lumea domnule Mihaescu si ceea ce a urmat comunismului se pare ca e mai toxic mai ales pentru popoarele crestine, deoarece acest capitalism care la noi a ajuns in zdrente ca un salbatic, este conceput de aceleasi minti bolnave, a caror singur Dumnezeu e banul si cea ma arzatoare dorintza este distrugerea Ortodoxiei in special si a Catolicismului care ii tzine inca la oarecare distanta de solutia finala
    Stiti ca pentru un evreu omorat exista o norma de sa zicem 10 sau 20 de dusmani care trebuie nimiciti?
    Si daca ei sustin ca victime ale Holocaustului au fost vreo cel putin 2 milioane ( au inceput de la 6 milioane) va dati sema cat mai au astia de lucru :mrgreen:
    Chiar daca scadem mortii din Ucraina, Rusia, Romania si-n alte state in care au implementat criminalul regim comunist 🙄

    In Romania s-a auzit si ulterior prin postul pe care-l ocupa s-a si confirmat , relatia foarte neprincipiala ca sa nu-i spunem altfel , a lui Schroder, cu rusii , nu cu chinezii.
    Dar mai stii ?