Vineri, 14 ianuarie 2011. Aş putea să scriu: azi, Ajunul zilei lui Mihai Eminescu. Scriu: e extraordinară intrarea în conştiinţa colectivă românească a zilei de naştere a unui mare poet. Cultul pentru Eminescu de-a lungul şi de-a latul unui secol 20 (până azi) atât de zbuciumat, e mai mult decât onorant, selecţia naturală a memoriei, în a reţine şi a serba, chiar şi în particular, ziua de naştere a unui poet român, a lui Eminescu, e chiar de neînţeles, populaţia neomorându-se după poezie. Nu uitaţi că Ştefan cel Mare a ocupat locul întâi la „brandul” românesc „Mari români” sau „cel mai mare român al tuturor timpurilor” (realizat de postul naţional TVR într-un entuziasm postcomunist irepetabil; reţin asta ca o curiozitate), la o încercare de top al personalităţilor „intrate în eternitate”, nu Eminescu. Şi cu toate acestea, nici un român nu ştie ziua de naştere a lui Ştefan cel Mare (ba chiar nu-i ştiu nici anul naşterii lui Ştefan cel Mare: 1433, la Borzeşti; îi ştiu doar anii de domnie: 1457-1504; a murit pe tronul Moldovei pe 2 iulie), dar toţi ştiu când e ziua de naştere a lui Eminescu. Deşi Ştefan cel Mare a devenit şi Sfânt (a fost canonizat, are ziua lui în calendar, cea a morţii, de 2 iulie e trecut în calendarele ortodoxe în albastru; toţi sfinţii români sunt trecuţi în albastru; mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt e la Mănăstirea Putna, unde numai Eminescu are un bust venerat, nu şi Ştefan cel Mare; e adevărat, Ştefan cel Mare e transferat în icoane). 
Nu întâmplător ziua culturii române se confundă din acest an, oficial, cu ziua naşterii lui Eminescu. Dar ce poate să spună Ziua Culturii Române marelui public? Nimic. Pe când ziua naşterii marelui poet îi spune românului totul, inclusiv din ce e legat de suflet… Culmea, ziua naşterii lui Eminescu pe 15 ianuarie nici nu e atât de sigură, dar ea s-a stabilizat în timp, precum zilele religioase (se ştie, multe secole după Hristos s-au stabilizat sărbătorile religioase, trecute în roşu în calendar, inclusiv Crăciunul şi Paştele). Reaminteşte asta şi Wikipedia: Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu și poeziile lui (1889) citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu și preia concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoșani. 
Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună. Data nașterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susține că locul nașterii trebuie considerat satul Ipotești. Adică a fost adusă mama lui Eminescu (foto) de la Ipoteşti, de la casa părinţilor (foto mai jos), la Botoşani să nască – acum 161 de ani…
*
La atâţia ani distanţă de la naşterea marelui poet, aflăm azi că la Galaţi statuia lui Eminescu, prima statuie ridicată, în 1911 (cea mai veche din ţară, a împlinit şi ea fix 100 ani), a fost pentru a… 17 oară vandalizată. Mărturisesc, de câte ori aud asta (în ultimii ani a luat avânt această vandalizare şi i se face publicitate la televizor, arătându-se muza care-l susţine pe soclu pe poet fără „mâna cu făclie”, smulsă şi aruncată cine ştie unde; anul acesta a fost găsită aruncată mai departe în iarbă; în alţi ani n-a mai fost găsită şi a fost refăcută) mă gândesc la nefericitul anonim care stă la pândă un an să-şi pună planul vandalizării în aplicare. Incredibil personaj! O mai fi tânăr? Dacă de 17 ani numai grija asta o are, să vandalizeze statuia lui Eminescu, mă tem că e un personaj matur pervers. 
Chiar m-ar interesa să aflu ce e în capul lui. Îl excită într-atât această muză dezbrăcată (n-arată deloc rău, model clasic; statuia în sine are şi valoare artistică, e realizată de sculptorul Friederic Storck), chiar de ziua naşterii marelui poet? E interesantă ştirea apărută, citiţi-o atent, e semnată Ticu Ciubotaru:
Cu numai câteva zile înainte de cea de-a 161-a sărbătorire a zilei de naştere a poetului naţional, prima statuie ridicată în memoria poetului Mihai Eminescu, aflată în parcul din centrul Galaţiului, a fost vandalizată din nou. Muzei reprezentate pe soclul statuii i-a fost furată pentru a 17-a oară „mâna cu făclie”, dar, în premieră, în acest an statuia muzei a fost stropită cu vopsea galbenă şi inscripţionată cu un marker. Vandalizarea anuală a statuii lui Mihai Eminescu este exasperantă pentru oamenii de cultură din Galaţi, mai ales că acest lucru se întâmplă în „centrul centrului” oraşului, o zonă foarte bine păzită chiar şi noaptea. Exasperarea este cu atât mai mare cu cât o stradă din Galaţi poartă numele lui Grigore Ventura, un scriitor de mică valoare, dar care este „turnătorul” care l-a închis pe poet în cabina de la Baia Mitraşevschi şi care apoi a depus reclamaţie la poliţie, cerând ca Eminescu să fie arestat şi internat într-un ospiciu. 
„Este firesc ca în oraşul ăsta să se întâmple astfel de acte de vandalism vizavi de monumentele de cultură, atât timp cât la Galaţi nu sunt recunoscute instituţii de cultură precum filiala Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor. E firesc ca statuia să fie vandalizată în oraşul în care o stradă poartă numele lui Ventura, cel mai mare duşman al lui Eminescu. La Galaţi, Ventura a făcut prozeliţi care ocupă funcţii importante. Ne aşteptăm ca într-o bună zi acestei statui să i se dea foc şi să fie spartă cu picamerul”, ne-a declarat poetul Coneliu Antoniu, preşedintele filialei Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor. Sculptarea unei noi „mâini cu făclie” şi montarea acesteia înainte de aniversarea de la 15 ianuarie a devenit o „tradiţie” la Galaţi. La primele două furturi, „mâna cu făclie” a fost remodelată de sculptorul Alexandru Pamfil. La următoarele dispariţii s-au ocupat de asta plasticienii Gheorghe Terescenco şi Gheorghe Andreescu. Statuia care se află acum în Parcul „Mihai Eminescu” din centrul oraşului este prima statuie ridicată în memoria poetului naţional, în 1911. Statuia a fost realizată de sculptorul Friederic Storck, iar meritul pentru acest prim omagiu adus poetului aparţine întregii urbe, pentru că finanţarea a fost asigurată printr-o subscripţie publică organizată de un comitet condus de publicistul Corneliu Botez. Pe 16 octombrie 1911, când a avut loc dezvelirea statuii, au fost prezente la eveniment mari personalităţi ale culturii româneşti, care au şi semnat un document zidit în soclul statuii. În urmă cu 2 ani, apăruse o altă mare problemă, pentru că cineva se gândise să revendice terenul de sub statuia lui Eminescu. „Acolo unde o vedeţi, mai şi revendică cineva terenul. Jumătate din statuie stă pe terenul primăriei, iar jumătate pe terenul lui”, ne declara primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, care între timp a rezolvat problema statuii lui Eminescu, oferindu-i revendicatorului teren în altă parte.
Aceasta e România reală de azi, pe care Eminescu a iubit-o atât: vulgară, umilitoare, tristă.
*
Câţi am fost conştienţi că Eminescu a fost şi un credincios? Nu numai îndrumător spiritual. Totul pentru el era cunoaştere. În comunism nu putea fi citit în cheie religioasă. Citiţi mai jos o rugăciune a lui, scrisă la 30 de ani, în 1880, să vedeţi cum se potriveşte pe sufletul nostru de azi:
Răsai asupra mea
Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină. //
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară. //
Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie. //
Dă-mi tinereţa mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
Mihai Eminescu
Scria, sub acest poem, Maica Benedicta (academicianul atât de hulit după Revoluţie, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, retrasă în tăcere la mănăstire; a fost înmormântată la Mănăstirea Putna):
Cu cata dragoste, cu cata evlavie se indreapta cel ajuns la capatul cunoasterii si al deznadejdii spre Maica Sfanta, spovedindu-se si cerandu-i inapoi tineretea si credinta, cu o smerenie intr-adevar mantuitoare. Rugaciunea regasita il poate singura reda lui insusi, unificandu-si fiinta pana atunci tragic divizata, reintroducand-o in aura luminei line, cu a carei cantare monahii si monahiile incheie slujba la apusul soarelui. De altfel, o marturie mult mai tarzie, de prin 1886, din perioada ultima a bolii, vine sa confirme intoarcerea definitiva la credinta izbavitoare. Incurajat de Creanga sa incerce si un tratament la bolnita Manastirii Neamt, Eminescu accepta sugestia. Tratamentul nu s-a dovedit eficace, dar aura locului sacru l-a inconjurat pe bolnav cu clipe de liniste binefacatoare pentru sufletul sau. Caci, asa cum a consemnat un duhovnic al manastirii pe un Ceaslov, poetul a cerut sa fie spovedit si impartasit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfintilor Voievozi Mihail si Gavriil, ziua lui Mihai). Si, dupa ce a primit Sfanta Impartasanie, a sarutat mana preotului si i-a spus: „Parinte, sa ma ingropati la tarmul marii, langa o manastire de maici si sa ascult in fiecare seara, ca la Agafton, cum canta Lumina lina „.
PS. Vă invit iar să-l citiţi la Comentariile de ieri, de aici, pe Octavian Mihăescu (O.M.) din Germania. Se întâmplă un lucru curios: am senzaţia că apelez la un oracol, că scrisul meu îi deschide apetitul de a se mărturisi, de a-şi da de gol vedeniile. Cred că e un noroc pentru acest site-blog lectura în paralel a celor ce le scriu eu şi a celor scrise de Octavian Mihăescu, „intrat în transă”. E exact ce-i trebuie unui site-bloc literar. Credeţi-mă, nu vorbesc prostii, O.M. nu e uşor de citit (las la o parte lipsa de corectură, încurcăturile de limbă şi lipsa cratimelor despărţitoare), dar tot ce scrie te poate inspira. Un cititor care se respectă poate prelua pasaje întregi din „profeţiile” lui, să le înnobileze.
PS.2. Formaţia Mondial (ehe, tinereţe a mea pierdută!), „Atât de fragedă” (Mihai Eminescu):
http://www.youtube.com/watch?v=PutB0_FSvok&feature=player_embedded
CUM ERA CELEBRATĂ ZIUA DE NAŞTERE
A LUI MIHAI EMINESCU ÎN URMĂ CU 24 DE ANI
Pagină din Dosarul de Urmărire Informativă nr. 88045, întocmit pe numele meu.
Ministerul de Interne
Inspectoratul Judeţean Argeş
Informaţii Interne
Primeşte Cpt. V.G.
Sursa: Dobrescu
Nr. 0173/18950/16.01.1987
Notă
La iniţiativa celor mai vechi şi devotaţi membri ai cenaclului „Liviu Rebreanu” s-a decis ca pe 15 ianuarie anul curent, cu prilejul zilei de naştere a Poetului Mihai Eminescu, să fie omagiată în mod deosebit Tovarăşa Elena Ceauşescu, academician doctor inginer, savantă de renume mondial. Această iniţiativă a fost adusă la cunoştinţa membrilor cenaclului în şedinţa acestuia, de joi 8 ianuarie 1987. Deşi nu a fost prezent la această şedinţă, Aurel Sibiceanu s-a prezentat pe 15 ianuarie, însoţit de următorii: Ion Popa Argeşeanu, poet, Cristian Tuţă, actor, Marin Tudor, prozator. Ultimii doi cred că erau într-un început de stare de ebrietate, fapt pentru care Sibiceanu făcea eforturi să-i tempereze, deoarece aceştia erau gălăgioşi. Având în vedere acestea, împreună cu Ludmila Ghiţescu şi Ion Gheorghe Păun, membri vechi şi fideli ai cenaclului şi susţinători ai politicii Partidului, am decis să nu-i dăm cuvîntul lui Sibiceanu şi nici unuia dintre prietenii săi. Au citit poezii omagiale pentru tovarăşa Elena Ceauşescu următorii membri: Ludmila Ghiţescu, Emil Sinescu, Corina Cezarina Budescu, Ion Gh Păun, Zina Petrescu şi Ionel Chiriţă. La un moment dat Sibiceanu s-a urcat pe scena sălii de festivităţi a Palatului Culturii, neputînd fi oprit de nimeni, şi a spus, citez: „ Nu înţeleg de ce omagierea lui Eminescu trebuie să fie umbrită de gîngăveli lirice despre o persoană care nu are nici în clin nici în mînecă cu literatura şi fiinţa metafizică a acestui popor.” Câţiva am încercat să-l oprim dar am fost acoperiţi de aplauzele şi uralele prietenilor lui Sibiceanu şi ale altora aflaţi în sală ca spectatori. Sibiceanu a continuat să mai vorbească despre citez: „cohortele de trepăduşi, care de aproape o sută de ani mănîncă o pîine frumoasă şi dulce pe spinarea unui poet pe care nici măcar nu-l înţeleg, ci dimpotrivă, îl vulgarizează.” După ce a spus astea a citit o poezie extrem de pesimistă, care lasă de înţeles că omul este o fiinţă alienată. Apoi a luat cuvîntul, conform programului festivităţilor, profesoara de limba franceză Crina Zărnescu. Spre surprinderea conducerii cenaclului „Liviu Rebreanu”, această profesoară a ţinut să sublinieze „adevărul” din cuvîntarea lui Sibiceanu, chiar l-a şi felicitat, după care a ţinut un expozeu despre Eminescu şi literatura franceză, abătîndu-se grav de la tematica ce-i fusese adusă la cunoştinţă. Avînd în vedere toate aceste acte de gravă indisciplină, sugerez organelor de securitate că se impun luate de urgenţă măsuri drastice.
Ss indescifrabil
Ortoepia aparţine informatorului Dobrescu.
Orice comentariu este de prisos; cititorii pot vedea singuri la ce grad de slugărnicie ajunseseră nişte oameni în toată firea, oameni pe care-i cunosc prea bine şi pot mărturisi că erau şi sunt mediocri sub toate aspectele: uman, profesional, literar.
O precizare se cade să mai fac, însă, şi aceasta are legătură cu un dubiu exprimat într-un comentariu pus la episodul 3, al serialului „Exerciţii de eliberare”, început în revista Argeş; mai jos aveţi comentariul şi adresa la care poate fi citit acesta, precum şi poezia citită de mine atunci. Esenţa comentariului este legată de capacitatea memoriei mele de a reproduce fapte şi întâmplări petrecute în urmă cu mai bine de 20 de ani, precum şi coordonatele lor. Păi, lucrurile stau cam aşa: când ai un dosar în care atât informatorii cât şi ofiţerii de la filaj fac precizări clare – dată, oră, loc, împrejurări, persoanele prezente – nu văd cum ai punea fi inexact ! Dimpotrivă, descrierea unor întâmplări, reamintirea acestora, pot stimula memoria, o pot resuscita în zonele în care se instalase uitarea. E de prisos să mai amintesc şi de cele peste o sută de pagini de convorbiri transcrise de pe bandă audio, convorbiri purtate în două apartamente în care am locuit. Tot de prisos este să mai amintesc şi faptul că montarea aparaturii s-a făcut şi cu sprijinul unor „buni”… prieteni !
http://www.poezie.ro/index.php/personals/13940930/Din_
= sunt de părere ca unele materiale de acest gen să fie totuşi recomandate…dar v florian stoian -silişteanu
[21.May.10 13:42]
Ştiu că munca pe acest site este benevol acceptată.Cunosc lumea care trage în jugul verbului şi recunosc în mare parte e de subţire calitate intuitivă şi mai cum doriţi dumneavoastră.Dacă aş fi primit şi acceptat încă de acum mai bine de sute de ani această răspundere atunci cu siguranţă aş fi deschis ochii şi aş fi aplecat mai mult să atrag atenţia asupra acestor fragmente de viaţă pe care Aurel Sibiceanu le îngăduie în pagină. Amicul de sus spune că avea nouă ANIŞORI pe la Revoluţie şi e de înţeles. Aurel Sibiceanu ca şi mulţi alţi confraţi au trecut prin spaime.Pe unii spaima i-a îndobitocit pe alţii i-a pierdut pe alţii i-a damblagit pe alţii i-a întărit pe unii…şi pe alţii…viaţa. Demersul actului a început în revista Argeş.După mai bine de 20 de ani e foarte greu să rămâi punctual evenimentului. Constat pe propria piele de exemplu că odată cu trecerea timpului pierd din cînd în cînd date de genul..ora, vremea, etc. Rămâne cu siguranţă emoţia şi lacrima dureroasă a secundei care te hăituia care nu te lăsa liber.De aceea vin şi subliniez că trebuie să respectăm şi dacă mai tineri suntem să citim să luăm aminte şi să facem în aşa fel încît istoria să nu se mai repete.
15 Ianuarie 1987
E amiază de ianuarie, fără zăpezi,
şi parcă-i o înserare de toamnă.
Lucrurile-s mai mult umbră, parcă-s furate
şi închise-n poveşti, lumina parcă-i zidită-n
pământ, osemintele tăcerii stau înhumate-n cuvânt.
Întorci capul spre cana cu apă – mai pier o carte,
un tablou. Se duc lucrurile, golului se fac ecou…
Gândul îţi pleacă-n trecut în timp ce părul ţi se ascunde
în grotă de argint şi omăt, şi te duci cu gândul îndărăt
până la frasini, până la iarba cea dulce
acum susurând amară sub cruce…
Mierla care urca mestecenii în cer în corb s-a făcut
nevăzută, iarba fiarelor din surâs stă azi exilată-n
cucută… Vezi, umbra ta începe-a-ţi fi un trup postum,
un strai martirizând sudoarea-n care noi şezum…
Ţi se pare că vezi un umăr de fată, gol sub picurii ploii,
palma ei dezmierdând sălbatice mere, dar tu ridici pleoapa
şi piere, în ochi ţi se furişează această înserare
de amiază! Vezi, cântecul tău pentru ea este acest nisip,
crângul de semne, fantasma celor 33 de ani
îndoliindu-ţi facla de nuntă, libertatea din chip.
Şi eşti blând peste măsură încât îmi pari sălbăticit
şi mă-ntreb de nu cumva al înserării ceas a şi venit…
Poem citit joi, 15 ianuarie 1987, într-o festivitate întru omagierea lui Eminescu, dar deturnată de nişte politruci zeloşi.
Daca stau ghine sa rumeg ce ne spune dl Aurel Sibiceanu nu pare fi mai odios decât au fost si sunt blasfemile la adresa lui Mihai Eminescu care ne-au fost dat vedea-auzi dupa 89. Pe ceauseasca o stiam cu toti o negioaba de la care nu aveam nici-o pretentie, ba as zice era in firea lucrurilor sa se manifeste sinistru, specific sclavilor pusi pe tronul regelui. Nu ma mira vandalizarea constanta a statui lui Eminescu , nici nu-mi este greu dibui cine sunt autorii, unul profesionist o face anual timp de 17 ani la dispozitia „extraterestrilor” NU, nu am sa-mi exprim deloc indignarea asa cum si-ar dori vandali, nu-mi fac inima rea deoarece stiu ca in general statuile se razbuna pe cei ce le distrug-vandalizeaza mai ales in cazul unor valori de capatâi al unei natiuni, unde fie ca vor ori nu acest extraterestri, Eminescu este pilonul de baza al Natiuni Române, este profetul acestei natiuni, nu , nu va temeti, nu bag sloganuri, am sa ma explic de ce este si marele profet al natiuni. Macar azi sa vorbim de Eminescu mai aparte, adica sa-l omagiem, la care incerc aduce si io obolul din aceasta perspectiva, a profetului Eminescu.
Tot dl Aurel Sibiceanu pomenea de lucrarile lui Alex M. Stonescu, loviturile de stat din România, primul volum se ocupa de perioada cu pricina, in aceasta perspectiva gasim elemente interesante, coroborate cu ce gasim în editarea complecta a scrierilor lui Eminescu, sub ingrijirea dl acad Eugen Simion , care merita felicitat, merita respectele noastre ca nu-a ratat momentul publicari, nu la pus pe masa pe Eminescu, azi totii il putem pipai, pricepe cine a fost si cine nu-a fost,cu conditia sa avem bunavointa a citi cu mintea treaza nu imbatata de bolsevism-extraterism. Deducem atât din scrierile lui Eminescu cât si-a evenimentelor ce au urmat ca Eminescu era teribil de incomod taman pentru extraterestri ce proiectau o nouo ordine socio-politic-economico-culturala, Eminescu vazuse cu precizie otrava din acel tort pe care o va bicui cu speranta trezevi elita tari a nu cadea in cursa, a nu pune in pericol pe termen lung România, valorile perene, azi se spune din perspectiva conservatoare ca si cum ai zice, a sifiliticilor extremisti, a nazistilor, a fanticilor religiosi, asa s-a impus pe piata de catre vandali lui Eminescu de ieri si de azi. Nu nemira, dealtfel deducem lejer ca Eminescu trebuia eliminat , cea ce s-a si întâmplat iar dupa el, totii care-i calca pe urma, multi foarte muti vor avea aceiasi soarta, ba as indrazni spune ca si azi mai avem pe unul ce impartaseste soarta lui Eminescu, ca si el a calcat pe urmele lui, cine sa fie oare? Pai cine altul decât Paul Goma, care nu pune botul la teoria conspiratiei in a carei capcana cad foarte multi fie ei prosti fie ei destepti, ci Goma merge direct la radacina ca si Eminescu, bicuieste la fel ca Eminescu. In România mai sunt si alti carora din fasa li se reteaza gâtul pentru a nu ridica capul . cuivântul il au doar vandali, agenti extraterestrilor deranjati de faptulc a români ar putea citi si intra la banuieli, pricepe istoria, farsa extraterestrilor, otrava ce ni se serveste si azi ce-o halim pe nerasuflate.
Interesant este faptul ca si noii traim schimbari de aceiasi profunzime din vremea lui Eminescu, diferenta este ca nu mai avem un Eminescu cu viziune clara si de perspectiva si chiar daca l-am avea (sigur exista), nu-i se permite scoate capul, bâta teoriei conspiratiei, a altor inventi pune cu botul pe labe pe absolut totii, pai, cine risca fi pus pe lista neagra, acuzat ca este nebun, totii vor as publica cartile, lua premi, as face un nume. Se cere huli pe Eminescu, OK, totii da navala primi ceva firmituri, se cere huli pe Hristos si mai si, de la un cap la altul se intrec scriitori, artisti, iar cine refuza… ramâne anonim in cel mai bun caz de nu-l declara nebun.
Vedeti dvs, pe buna dreptate ne doare vedea aceste blasfemi la adresa lui Eminescu, multi vor tipa in gura mare, varsa lacrimi de crocodil cum ca iudeo-masoneria a pus la cale aceste balsfemi, vandalizari, internetul abunda, pai.. asta se si vrea sa se spuna, ba sa se tipe in gura mare. NU am vazut un intelctual care sa fi luat pozitie când a fost vorba de blasfemierea lui Hristos, a lui Mahommet, ba mint, un singur jurnalist a luat pozitie si una foarte buna, Cristian Tudor Popescu, a carui fan nu sunt. Amintesc de C.T.P deoarece el este ateu, nu este agatat de vreo instutitie religioasa nici fizic nici spiritual, nu poate fi banuit de imaprtialitate, insa articolul sau a revelat ca este un jurnalist responsabil, când vrea, nu întotdeauna este asa, din pacate.
Ma intreb oare ce durere va fi la Dumnezeu când isi vede Fiul, care este Valoarea Suprema, ce este calcat in picioare, vandalizat clipa de clipa de-o societate care s-a bucurat de binefacerile Sale, am refer strict la civilizatia crestina, ca musulmani nu-l blasfemiaza dimpotriva îl respecta ca profet, nici budisti, nici hindusi nu se dedau la asemena fapte ci taman crestini. Asa cum pe Eminescu nu-l vanalizeaza ovrei, nemti, francezi ci români, o ceauseasca care par fi tot mai multe in spatiu românesc, fie de sex maculin fie feminin.
Se spune cum ca liberali ar fi fost cei care îi purta sâmbetele lui Eminescu , ca ei ar fi la originea eliminari sale fizice. Ei au fost transmitatori prin care extraterestri au actionat, la fel cum sunt si vanalizatori români de azi. Bag mâna in foc ca vanalizatorul habar nu are ce face, pentru el este o distractie , sta si se uita, râde cu hohote cum ne lamentam noi, la fel si cu liberali care -i purta sâmbetele lui Eminescu, au crezut ca fac o treaba buna, ca Eminescu era o frâna teribila in calea progresului, a schimbarilor ce urma implementa. Asadar, moartea lui Eminescu se impunea din considerente mult mai înalte.
Azi, generatia noastra are privilegiu constata ca de fapt Eminescu a fost un profet, iar generatia de mâine il va vedea si mai clar un mare profet ce a vazut exact otrava pus ain tort, unde nu orcine poate vedea asa ceva, oare pot extraterestri acepta o asemena lovitura de gratie? Nu. Prin urmare sa nu ne mire ca se urmareste scoaterea lui din constinta românilor, ma tem ca peste 20 de ani va deveni rusine publica a vorbi de Eminescu, dealtfel inca de pe acum multi se feresc cita-pedala pe Eminescu, Tutea, Nae Ionescu, asa cum se feresc face trimitere la vreo ideie biblic-crestina si ea tot mai dur respinsa de zombi. daca deschizi gura si ai zis Hristos, se uita la tine ca la felu paisprazece, te ia drept nebun, sectant,la fel va fi si cu Eminescu, iar când va fi fost creat vidul, va veni unul fara mama, fara tata si se va impune in locul lui Eminescu, asa cum ateismul este doar un vid ce urmeaza fi ocupat (si chiar este), de extraterestri. Si din acest motiv generatia noastra este balast, balastul de care vorbeam ieri ca trebuie eliminat, si când si noii vom fi fost trimisi acasa (la Domnul), aici vor dantui totiii draci bolsevici, extraterestri cum li se mai spune corect politic, ce vor stapâni peste oameni, fara Hristos, fara Eminescu, fara Goethe, fara Kafka, fara Dostojewski ,locul va fi luat de placinti-pizdi conceputi la barbut cu extraterestri
Nu doresc acoperi omagierea lui Mihai Eminescu pe care o facem si noii pe acest blog, voi incerca raspunde dl LIS cât pot de scurt pentru anu umbri aceasta omagiere, azi este totusi 15 Ianuarie, când tot românul il sarbatoreste pe Eminescu, inca il mai sarbatorim, din fericire.
Stimate Domnule Liviu Ioan Stoiciu,
ma magulesc aprecierile Dumenavoastra privitor la postarile mele cu caracter profetic, dar ma întristeaza perspectiva ca acestea sa ajunga pe mâna unui oligrofren capabil doar a copia, eu sper ca dvs veti fi cel care va prelucra si publica, iar daca toate merg ca si de la Dumnezeu, am sa va dau si cheia, adica dovada stiintifica de care eu am mai vorbit pe aici, este vorba de acea lucrare ce nu necesita traducere, fara ea va ramâne leteratura S.F ptr mase, ori unde eu vizam sa-l belim pe Brown si totii neipraviti din acleasi aluat extraterestru.
Ce redau eu pe aici este mizilicul dle LIS, multe le-am scriis deja intr-un roman (tinut in sertar), pe nume „Cateaua Turbata” , roman S.F nascut in urma revleatiei acelei lucrari desoebite ce nu necesita traducere , nici macar o virugla nu trebuie adugat-corectata, este vorba de Istoria Antihristului, cu bibliografie cu tot, deci, stiintifica nu nistocareala S.F, ca si Brown tot stiintific vrea sa fie , ori asa pare ajunge la pulime ce a si luat de bun aberatile lui, blasfemi in toata regula. In Cateaua Turbata sunt mult mai multe si profunde reflecti crestin-profetice, este o tâlcuire a profetilor biblice mai aprofundata, aici pe blog dau si eu pe sarite in asa fel incât sa se si lege cu tematica propusa de dvs, daca cineva de sus le aseaza astfel… nu stiu,inca nu am toate datele, semnele ca se leaga in vederea unei mai vaste abordari. Categoric, este nevoie de un scriitor cu har, ca nici boul de Brown nu-a fatat singur nebunia lui, tot un colectiv au trântit lucrarea, de ce nu am trânti si noi români o replica pe masura.
Ehe, daca dogmatici astia nu ar fi atât de dus cu pluta, se putea face ceva cu ei, dar dogmatismul excesiv nu va permite face replica pe masura si nici abroda vast problema. Asa ca eu va recomand sa nu dati din mâna ce ati prins, ca a doua sansa nu vi se mai ofera.. de unde sti mata ca nu vom trânti si noii romanul mult asteptat,impune unviersal ? Din acest motiv, nu dau cheia pe internet, iar de vom ajunge in acest punct publica, va trebuis a vin in România sa va dau cheia, nici macar prin mail sa nu gânditi ca o veti primi ptr ca la urgenta mi-o smanglesc extraterestri, eu stiu ce lucrare am, stiu valoarea ei, fie ca ma crede cineva fie ca nu. Daca este doar o iluzie, sa fie si ea, mere ghine de tot la leteratura, asa ca-mi pot permite bate si câmpi.
Pai, de nu este vrajeala SF ce sutin io, nobelescu este premiu de rahat pentru o asa lucrare, nu s-a facut asa ceva pe pamânt pâna in clipa de fata,ma refer la cea lucrare ce nu necesita traducere, si cu bibliografie cu tot.. Asa cum pricepe românul la fel va pricepe si neamtul, francezul, englezul, ungurul, polonezul, brazilianul… Acu; intreaga lucrare ajunge la cca 2000-5000 file, am ceva tratative publica, insa matale îti voi da doar cheia ce o voi reduce la 5-10 file, fiecare profetie expusa va avea trimitere la aceasta confirmare stiintifica, nu doar biblica. Chiar daca extraterestri nu o vor considera stiintifica ci speculatie reusita, macar atât sa reusim si noi, sa le rupem dinti la astia de le ia ei pe toate (literaratura)
Ma opresc ca iarasi lungesc cearceaful ….
Ion Lazu: Eminescu
Eminescu? Numai zgura lui e
omenească, iară arderea lui
e divină. Aici stă diferenţa dintre
Geniu şi omul obişnuit,
fie el şi creator de artă. Care
e tot un biet om, însă un om bolnav
şi chinuit de propria boală.
Or, geniul suferă ca un om
dar spiritul lui arde in
eternitate.
Dacă poetul LIS îngăduie această intruziune pe blogul D-sale, (iar dacă nu permite, nu-i supărare…)
vă rog ca Intru omagierea lui Mihai Eminescu, să accesati acest youtube pentru a viziona un fragment din recitalul Lidiei Lazu- Eminescu-„Frumoasa fără corp”, din lirica Poetului, cu improvizaţii muzicale inedite, susţinut la Casa Eminescu din grădina Copou, Iaşi, la 15 iunie 2009, la comemorarea a 120 ani de la trecerea în eternitatea limbii române a Poetului nostru naţional.
http://www.youtube.com/watch?v=cdxoTgcR37o
Eu pe Mihai Eminescu îl ştiu de la mama, aşa că postez această poezie în semn de omagiu adus poetului.
La multa nemurire, Mihai Eminescu!
PRIMA ZI DE ŞCOALĂ
în prima zi de şcoală
am învăţat că nu există Dumnezeu
şi că omul se trage din maimuţă
aşa că noaptea la culcare am rîs de mama
şi am refuzat să-mi fac rugăciunea
mama a plîns
a luat-o pe lana în braţe şi a dus-o în grădină
i-a arătat florile copacii stelele
şi a întrebat-o dacă toate astea le putea face o maimuţă
lana şi-a spus rugăciunea şi a adormit-o pe mama
oamenii spun despre morţi
că îi ia Dumnezeu la el
dar în cărţile de şcoală
nimeni nu spunea asta
chiar şi mama a devenit mai tăcută
cînd era vorba de mers la biserică
şi ne citea seara în loc de rugăciuni
numai poezii
dintr-o carte cu foile gălbui fără coperte cu poze desenate
scrisă de Eminescu
mama spunea că poezia este o rugăciune mai mică
şi că trebuie să te-nchini la cel care a scris-o în gînd
iar lana crede că este o dantelă din cuvintele unui înger
mama citea pînă îi dădeau lacrimile
iar lana i le săruta
tata ştia să cînte o poezie din carte
însă nu-mi amintesc deloc cum cînta mama
şi nici zîmbetul ei
numai lana nu a uitat nimic
numai ea îmi povesteşte visele.
Foarte sensibil recitalul Lidiei Lazu! felicitari!
OMAGIU -parintelui spiritual al patriei si romanilor de pretutindeni
A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta…Nu poate sa ajunga vorba pana la el,fara sa-I supere tacerea.
Numai graiul coardelorlor ar putea sa povesteasca pe harpa,si sa legene,din departare,delicata lui singuraeca slava.
In toate veciile strabatute de atletii si biciclistii filozofiei el isi are vecia lui deosebita, inchisa.Trebuie vorbit pe soptite…
Intr-un fel ,EMINESCU e sfantul preacurat ai ghiersului romanesc.Din tumultul dramatic al vietii lui s-a ales un Crucificat.
Pentru pietatea noastra depasita,dimensiunile LUI trec peste noi,sus si peste vazduhuri.
Fiind foarte ROMAN ,EMINESCU e UNIVERSAL.Asta o stie orcine citeteste:cu parere de rau ca lacatul limbilor nu poate sa fie descuiat cu cheile straine.
… dar Eminescu nu este el decat in romaneste.Pentru unii Eminescu nu poate fi tradus nici in romanesta…dovada si incercarea de fata.
…acestea fiind spuse de nimeni altul decat ,cel care a adunat cuvinte potrivite si a creat simbolizmul in poezia romaneasca..TUDOR ARGHEZI.
Nu intampator am luat acest citat din T. Arghezi la aniversarea lui M.Eminescu in 1964 la 65 de ani de la decesul acestuia.
Spunea atunci T Arghezi… ma numesc unul din oamenii in viata care l-am vazut pe Eminescu in carne si oase.
Avea doar sapte ani,cand pe Calea Victoriei,trecand grabit prin public fara sa ocoleasca ,impetuos ,detasat de cele lumesti
il intalnise,intilnire ce la marcat toata viata.
Ca un cititor fidel al scritorilor si poetilor conteporani mie,la fel ca si T Arghezi,am bucuria sa fiu in preajma unora,pe care-I pretuiesc si mahnire pentru cei plecati.
Pentru a enumera cativa dintre ei:M Ifrim ,ID Dinca,Gh Ene,LI Stoiciu,Ninel Pogonaru,I Nicolescu,OC Petrescu,S Brebenel,
Nichita Stanescu,L Manailescu,A Gane,Dem Iliescu,E Niculescu,M Macovei,P Stoienescu,Grigore Vieru,M Salcutan,C Marafet,
S Grigore,V Francu,St Dima, N Taicutu,M Isbasoiu,V Ghinea,I Stanciu,Ion Gheorghe,Titi Damian,CT Grigore,V Ghinea,A Anghel, V Cojocaru ,Nistor Tanasescu,Gh Pana,Dtu PricopGh Tomozei,Ioan Alexandru,Mircea Micu,Pr Milea,Prof M Costache,M Dinescu si multi altii.
Gh Tomozei,D.Pricop,Ion Alexandru,M Micu,Pr Milea,Prof M Costache,Mircea Dinescu si multi altii.
Aceasta inteventie este un omagiu pentru toti truditorii scrisului ,trecuti ,prezenti si viitori.
…………………….PE ACEEASI ULICIOARA…
Pe aceeasi ulicioara
Bate luna in feresti,
Numai tu de dupa gratii
Vecinic nu te mai ivesti/
Vantul tremura-n perdele
Astazi ca si alte dati,
Numai tu de dupa ele
Vecinic nu te mai arati/
M Eminescu 1 februarie 1879
Multumesc din inima poetesei Ruxandra Anton pentru poezia plină de adevăr despre Eminescu, de asemenea pentru aprecierile privind Recitalul Lidiei din lirica Poetului national. Am un mic regret, care nu este si un repros, intrucat fiecare scriitor intelege in felul sau sa participe la viaţa literara a timpului sau, in tara sa… Regretul vine de la faptul că poeta RA, nedorind să „bifeze” diferite manifestări culturale, fie şi pe plan local, subsemnatul dar şi Lidia am ratat ocazia de a o cunoaste pe RA la vreuna dintre actiunile la care am participat, noi, din Bucureşti, la Galaţi, în aceşti ultimi 2-3 ani. E vorba despre recitalul Blaga -Izvor sonor, susţinut de Lidia la Casa Corpului Didactic din Galaţi, (cel cu care apoi a făcut un turneu în California, în 2008), apoi despre Recitalul Eminescu-Frumoasa fără corp susţinut la Târgul de carte din vara trecută la Galaţi – şi este vorba despre lansarea romanului meu Veneticii, în ediţie definitivă, la Biblioteca judeţeană V.A.Urechia. Păcat. Şi,nu e mai puţin adevărat, la respectivele acţiuni n-am prea văzut scriitori gălăţeni, deşi ştiam de o Filială a USR… Poate de aceea şi presa locală a tăcut mâlc. Ca apoi tot noi să ne văietăm că lumea nu ne citeşte, că nu ne ia în seamă, că nu ne acordă onorurile cuvenite… Că o sărbătoare a Poeziei este un bluf… În această privinţă, ce-i drept, noi avem altă opţiune. Şi, spre marea mea bucurie, prietenul poet LIS procedează în acelaşi fel – adică participă la cât mai multe manifestări literare, peste tot în ţara asta, pe unde este invitat. Poate că voi avea răgazul să scriu pe acest blog chiar despre formidabilul tur de forţă întreprins de LIS numai pe parcursul unui an, de când urmăresc acest blog. Tuturor felicitări şi gânduri bune, din parte-ne. Şi să ne întâlnim cu vopie bună pe teritoriul limbii române – şi de asemenea la manifestările scriitoriceşti, unde atât de puţini confraţi catadicsesc să descindă…
Ion Lazu
Nu mereu sunt invitată, poate şi fiindcă răspund rareori la invitaţii, eu neavând un program flexibil acolo unde-mi câştig pâinea. Asta pe de o parte, pe de altă parte, multe manifestări din lumea scriitorilor se suprapun de multe ori cu cele din teatru (premiere, festivaluri, nu doar din Galaţi) iar eu, fiind şi critic de teatru, acord prioritate celor din teatru. Imi pare şi mie rău că nu s-a întâmplat să ne cunoaştem, dar vor mai fi manifestări. Pentru LIS e şi normal să meargă la mai multe evenimente, poate doar o parte din multele la care este invitat, deoarece el este un nume mult mai cunoscut decât al meu.
Uitasem. Mă bucur că va plăcut poezia, d-le Lazu.
Acum am observat lipsa pauzei…scuze! v-a plăcut…
O spun fara nicio ezitare: de mult nu am citit o poezie atat de trista, pe cat de frumoasa in sobrietatea ei, precum poema dlui Aurel Sibiceanu, scrisa/citita in 15 ianuarie 87. Cum nu se poate mai emotionanta surpriza literara. Aproape nu mai conteaza ca e scrisa de dl Aurel Sibiceanu, cunoscut poet pitestean sau de limba romana in actiune…Iata de ce ramanem pe pozitii, cand toate ne-ar spune ca partida este pierduta. Ea este demult castigata, cu Eminescu – si este redobandita cu fiecare poezie adevarata scrisa in limba romana. Ion Lazu
Maestre Ion Lazu,
Vă mulţumesc pentru apreciere şi, aşa cum spuneaţi, şi eu simt că meritul pentru frumoasa aşezare în poem este al Sfintei noastre Limbi, precum şi a celuia ce a orânduit-o în Matricea Eternităţii – Eminescu Răscumpărătorul…
La rându-mi, vă citesc şi, iată, acum prind curaj şi vă aduc un mic prinos de mulţumire pentru bucatele sufleteşti ce ni le-aţi oferit cu generozitate…
Închei rugându-vă să transmiteţi omagiile mele Doamnei Lidia Lazu; atât recitalul Eminescu, cât şi plutirea sonică de la Acropole m-au dus într-o mitologie diafană, în „albastrul tragic”, al lui Ţuculescu, m-au ascuns într-o stare protectoare…
Cu preţuire, Aurel Sibiceanu
P.s. Dacă se poate, aş dori adresa Domniei Voaste de e-mail; promit să nu vă împovărez timpul preţios.
adresa mea este: andreicusino@yahoo.com
Andrei Cusino e un pseudonim
Mihai Eminescu a fost si va ramane un mare poet……