A fost descoperită Particula lui Dumnezeu în ziua Învierii? Gaura neagră anunţată n-a apărut, aşteptăm din viitor vidul real

7 min


Marţi, 26 aprilie 2011. A treia zi de Paşti, suntem în Săptămâna Luminată, românii o ţin într-o distracţie (se înţelege, numai cei ce-şi permit), răspoimâine, vineri, e Izvorul Tămăduirii (zi cu cruce roşie în calendarul ortodox), urmează un alt sfârşit de săptămână de vis. În noaptea de Înviere a lui Hristos au avut loc trei cutremure de 3 grade în România, probabil au fost cutremure emoţionale de avertisment că „Adevărat a înviat!”, norocul nostru că n-am simţit nimic. Dar cele trei cutremure n-au fost nimic pe lângă marea veste că de Înviere, anul acesta, a fost descoperită… „Particula lui Dumnezeu”! Vă daţi seama, nu Învierea Fiului lui Dumnezeu, în sine, a fost evenimentul, ci identificarea unor particule subatomice, bosonii Higgs. Veste care pe mine m-a îngrijorat. Ştirea suna aşa: «Cercetătorii încearcă să identifice, în cadrul proiectului, bosonii Higgs, particule subatomice, instabile, numite şi „ale lui Dumnezeu”, cruciale pentru înţelegerea fizicii actuale, pe care mulţi le-au studiat fără să le fi văzut vreodată. De asemenea, specialiştii vor să studieze supersimetria, un concept care permite explicarea uneia dintre cele mai bizare descoperiri din ultimii ani, aceea că materia vizibilă nu reprezintă decât 4% din Univers. Materia neagră (23%) şi energia neagră (73%) împart restul. Cercetătorii de la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare) vor, de asemenea, să studieze misterele materiei şi anti-materiei». Aţi reţinut? Materia vizibilă din Univers nu reprezintă decât 4 la sută, restul e „materie neagră” (23 la sută) şi „energie neagră” (73 la sută). Energie neagră? Habar nu avem pe ce lume suntem, de fapt. Auziţi: «Potrivit teoriei Modelului Standard din fizica particulelor, bosonul Higgs conferă masă tuturor celorlalte particule şi este crucial pentru a înţelege cum s-a format universul după Big Bang… Acceleratorul de particule de la Geneva pare sa-si fi atins scopul, zvonuri tot mai puternice anuntand ca oamenii de stiinta care lucreaza la acest proiect au reusit sa descopere „particula a lui Dumnezeu” de la care s-a format Universul. Bosonul Higgs, o particula subatomica ce a fost botezata de cercetatori „particula lui Dumnezeu” ar fi fost gasita, potrivit unor scurgeri de informatii preluate de presa internationala. Ziarul englez Daily Mail a scris despre o nota interna a fizicienilor de la Acceleratorul de particule de la Geneva, celebrul LHC (Large Hadron Collider)… LHC, considerat cel mai precis instrument fizic creat de om, al cărui cost de producţie s-a ridicat la suma de 3,8 miliarde de euro, şi-a reluat experimentele ştiinţifice cu protoni în februarie. Aflat într-un tunel de 27 de kilometri, la 100 de metri adâncime sub graniţa franco-elveţiană, LHC foloseşte circa 1.200 de magneţi superconductori pentru a dirija razele de protoni şi pentru a le face să circule în interiorul tunelului cu viteza luminii. În plus, în anumite regiuni ale tunelului, razele de protoni intră în coliziune cu energii enorme”». Credeam că scap de grija apocalipsei provocate de mâna omului măcar în aceste zile luminate. Nu am de ales, merg la documentarul care ne sperie, în rezumat: „Se spune ca incercarea de a descoperi Particula lui Dumnezeu ar putea da nastere unei gauri negre care va inghiti totul. Pentru moment, aceasta ipoteza nu se sustine. Cercetatorii, insa, spun ca acceleratorul de particule ar putea sa ne salveze de la alte catastrofe care pot avea loc pana la sfarsitul acestui secol!” Aşadar, la mijloc e gaura neagră care ar putea înghiţi totul… Plus un cercetător care nu crede că sfârşitul lumii s-ar trage de la acest accelerator de particule: «Nick Bostrom, directorul Institutului pentru Viitorul Umanitatii, de la Universitatea Oxford, spune ca amenintarile vin din alta parte: tehnologia armelor, inteligenta artificiala si biologia sintetica. „Acestea sunt catastrofe care pot sfarsi existenta umana pe pamant”, declara el, citat de The Guardian. Cercetarile avansate in numeroase domenii pot avea si rezultate negative, cum ar fi crearea unui virus letal la nivel mondial, a unor noi arme care ar creste riscul unei conflagratii planetare, precum si incercarile oamenilor de a stopa incalzirea globala. Nick Bostrom mai adauga pe lista scenariilor apocaliptice si inteligenta artificiala. „Robotii ar putea sa-si imbunatateasca propria inteligenta si sa o depaseasca pe cea umana”, mai declara el». Ne-o vor lua roboţii înainte? Ei vor fi mai inteligenţi decât oamenii şi vor părăsi planeta înainte de a fi distrusă? Mai mult, subliniază Nick Bostrom: «Un alt pericol il constituie „vidul real” care s-ar putea crea in univers. Acesta, raspandit cu viteza luminii, ar putea rescrie legile naturii, se mai mentioneaza in presa britanica»… Chestia asta cu „vidul real” e o noutate absolută pentru mine. Cercetătorii nu cred, va să zică, în găurile negre ce le-ar putea produce (fie şi într-un accident) acceleratorul de particule, dar cred în… „vidul real”. Mă doare capul… Cum spuneam, de Înviere s-a anunţat că a fost identificată „particula lui Dumnezeu” şi oamenii de ştiinţă jubilează, dar nu toţi. Poate nu aţi uitat de acel «grup de oameni de stiinta, care a depus la CEDO o plangere, nu impotriva cercetatorilor, ci impotriva a 20 de tari care finanteaza proiectul. Solicitarea de a se opri pornirea acceleratorului este motivata de posibilele consecinte catastrofale ale aparitiei unor gauri negre initial microscopice: scenariile apocaliptice merg de la „devorarea” Pamantului din interior, pana la spulberarea intregului Univers, avand in vedere faptul ca la coliziunea dintre doi protoni se degaja o temperatura de 100.000 de ori mai mare decat cea a Soarelui, dar concentrata intr-un spatiu minuscul!». Nu-i mai pun la socoteală pe primii doi cercetători «care s-au arătat convinşi că acceleratorul va pune capăt lumii; au fost doi oameni de ştiinţă controversaţi, fizicianul Walter Wagner şi cercetătorul în teoria timpului, Luis Sancho. Ei au intentat în luna mai un proces împotriva CERN, la o instanţă judecătorească din Hawaii, din teama că acceleratorul va genera o gaură neagră minusculă ce va înghiţi Pământul sau o serie de particule numite „strangelets“, menite să transforme Terra într-un bulgăre de materie moartă. Walter Wagner a mai iniţiat procese de acest tip înainte de punerea în funcţiune, în 2000, a acceleratorului de ioni grei relativişti al Laboratorului Naţional Brookhaven din Statele Unite. Barbatul n-a avut câştig de cauză, iar acceleratorul nu a generat nici un scenariu apocaliptic de când a fost inaugurat. O temere similară o are şi un grup de cercetători condus de Otto Rossler, un chimist german ajuns la pensie, scrie publicaţia „Daily Mail“. Rossler şi adepţii săi cred că experimentele desfăşurate la LHC vor duce la apariţia unui quasar devastator (n.r. – sursă intensă de energie, alimentată de găuri negre) în interiorul Terrei». Slavă cerului, până azi (când s-ar fi descoperit „particula lui Dumnezeu”) nu s-a întâmplat nimic deosebit – dar dacă se va întâmpla de aici înainte, anul viitor, de exemplu? Eu nu uit ce citeam când acceleratorul celebru de particule de la Geneva s-a stricat, la puţin timp după ce a fost pus în funcţiune: «Oamenii de stiinta au venit cu o ipoteza care aminteste de aventurile din celebrul film „Terminator”: acceleratorul de particule (LHC) este sabotat de cineva din viitor, in scopul salvarii Planetei. Potrivit fizicianului danez Holger Bech si a doctorului in stiinte Masao Ninomiya din Japonia, intarzierea punerii in functiune a acceleratorului este cauzata de cineva care doreste sa nu fie descoperit bosonul Higgs, asa-numita „particula a lui Dumnezeu”, relateaza Pro TV. Bech si Ninomiya sustin ca, potrivit calculelor matematice, natura va „face un salt inapoi in timp” pentru a opri accelaratorul sa creeze „particula lui Dumnezeu”»… Uite că n-a fost chiar aşa, acel cineva din viitor (poate însuşi Dumnezeu sau Fiul lui) n-a reuşit decât pentru scurt timp să amâne funcţionarea acceleratorului de particule de la Geneva – te pui cu omul de ştiinţă de azi? Asta ce poate să însemne? Ori că Apocalipsa e implacabilă (fie că vine de la gaura neagră de la acceleratorul de particule de la Geneva, fie de la furtunile solare fenomenale, aşteptate să vină din a doua parte a acestui an, să rămân numai în registrul evenimentelor naturale ştiinţifice, care nu pot fi controlate, tot aia e), ori că Dumnezeu se lasă descoperit şi vrea să vadă dacă omul chiar poate să-i distrugă (în spiritul păcatului originar) creaţia. «Posibilele gauri negre de dimensiuni microscopice care ar aparea pe parcurs, si nu ar putea constitui un pericol real, iar mult-cautatul boson Higgs va avea o durata de viata de numai 10-22 secunde – precizeaza specialistii. Gaura neagra se formeaza dupa dezintegrarea unei stele, invelisul exterior se transforma dupa explozie intr-o supernova, iar interiorul fostei stele se prabuseste in el insusi… Particulele elementare generatoare de materie si de energii, pe care savantii implicati in proiectul LHC spera sa le aiba pe masa de lucru, cum s-ar spune, sunt purtatoarele fortelor fundamentale ale naturii vazute si nevazute: aer, apa, foc, pamant, eter. Ele alcatuiesc „modelul-standard” aflat la baza intregului Univers». Dumnezeu cu mila. Descoperind „particula lui Dumnezeu”, vor crea oamenii de ştiinţă o nouă lume, numai a lor? Ar fi putut să ne scutească. Personal, sincer, nu sunt interesat deloc de această nouă lume fără Dumnezeu…

***

Închei cu un Poem de Paşti trimis de poetul şi editorul (e patronul Editurii Dacia din Cluj; mai nou se numeşte Dacia XXI) Ion Vădan din Satu Mare, primită pe e-mail:

Icoana

Un genunchi rănit de-ngenunchere

Pe o lespede de piatră jos

Să se roage iar de înviere

De-nvierea lui Iisus Cristos. //

Un genunchi de mamă preacurată

Cu nădejdi ce ţin de mântuire

Cum ar bate un sigiliu iată

Drept în carnea ei, de prea iubire //

Pune peste rana lui petale

Ramuri de măslin încinge-n brâu

Nu există pe pământ o cale

Decât limpezirea unui râu //

Cu genunchiul vânăt în şedere

Pe o lespede de piatră jos

Cum ar fi tot timpul înviere

Te rogi mamă lui Iisus Cristos…

Ion Vădan

PS. Public felicitări primite pe e-mail de la scriitori, de la Ion Vădan şi de la Marian Drumur sau Stan V. Cristea (redactor-şef al revistei de cultură Meandre, care apare la Alexandria), de la Victor Munteanu (cu o fotografie de grup de scriitori). Sau de la Marina Nicolaev de la Paris. Prima e primită de la Nicolae Ciobanu, preluată din Gândul.

***

Laurenţiu Barbu vă prezintă un serial documentar semnificativ:

Ancient Aliens – Sezon 1 Episod 1
(săptămânal, în fiecare zi de marţi vom publica aici câte un episod din acest serial documentar)

Milioane de oameni acceptă teoria potrivit căreia forme de viață inteligente au vizitat Pământul acum mii de ani, ei sunt extratereștrii de care vorbim astăzi și erau venerați ca zei de oamenii primitivi. Sunt monumentele precum Stonehenge și Insula Paştelui dovezi ale vizitei extratereștrilor pe Pământ? Vă prezentăm un serial interesant care face o anchetă amănunțită asupra acestui subiect controversat (el nu trebuie ignorat atâta timp cât adevărul este undeva la mijloc). Azi, Sezonul 1, episodul 1.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

8 Comments

Dă-i un răspuns lui DumitruAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Hristos a inviat, LIS! anul asta, de sarbatori, n-am mai facut urari…parca s-a asternut asa o tristete pe lume, nu stiu de ce. Dar am fost la parinti sa ma lecuiesc, cumva.

  2. Dragă Liviu, curând mă voi duce în Elveția și mă gândesc deja să mă abat atunci un pic de la programul aglomerat pe care îl voi avea și să lămuresc odată și chestiunea asta cu acceleratorul de particule care dă atâtea griji lumii întregi. Le voi vorbi deschis despre ce cred oamenii despre proiectul lor, pentru că își cam fac de cap pur și simplu, și cred că e momentul ca cineva să le-o spună de la obraz… Așa că stai liniștit. Se va rezolva. Hristos a Înviat!

  3. Sa le fie de cap… si unora si altora, lumea vrea a-se cladi fara Dumnezeu, ea la ucis cum bine zicea diliu lu Nietzsche au el prin asta. Asa ca nu trebuie mira, nici vacari ptr ca asta zace in sufletul fiecarui om.

    Pâna si preanefericitul cazu in tristeze, boli, odata (prima oficiere tot de Sf Paste), isi beli glezna, acu cazu in durerile mierleli, pai cum sa nu cada când cu o seara înainte vorbi asa mare tâmpenie (subliniata de dl LIS), de ma mir cum de nu sari netul (extremistilor), în aer…

    Stintifici astia mai duca-se si la tacso, adica la conu sarsaila… nu mai dau doi bani pe bestile astea ci nu ptr ca aduc si progres tehnologic ci ptr ca ne mint cu nerusinare, ptr ca isi bat joc de o lumea intreaga, azi zice una, mâine alta, azi baga o otrava pe gât, mâine o scoate pe-asta si baga alta otrava, iar prostimea… pune botul, ce sa-i mai ceri , duca-se si asta dupa cum isi asterne.

    Daca Dumnezeu nu e, nimic nu ea,

    insusi Dumnezeu a spus ci nu Preda al nostru care la parafrazat pe Sf Pavel cu „dragostea” lui.

  4. Domnul Baghiu care este expert in gauri negre e numai bun de trimis in Elvetia ca sa gidile pe sub coada vacutele fericite care ne dau balega cu ciopolata. …

  5. Daca tot se duce Vasile Bagiu in Elvetia sa rezolve povestea aia cu acceleratorul de particule sa faca bine si sa mai traga in jos si de francul ala elvetian ca ne-a facut niste gauri negre prin conturi de nici nu le mai vedem!

  6. E adevărat că, Däniken emite ipoteza că înainte cu mii de ani Pământul a fost vizitat de fiinţe venite din Cosmos. Oare de ce îl îndemnase Dumnezeu pe Moise, să execute întocmai cele transmise, aşa cum o dorea El şi să bage de seamă să nu facă nici o greşeală? „Vezi să faci toate după modelul ce ţi s-a arătat în munte” (Ieşirea cap.25 v 40). Întâmplător nimeni nu face nici cea mai mică precizarela ce a urmat: „Şi-a spălat Pilat toţi anii/ Mâinile-ntre vămi./ Eli, Eli, lama Sabahtani,/ Dezlegare dă-mi”, scria Esenin, rugându-se să nu-l jelim pe cel ce moare (pentru că „e mai bine ca la noi”). Prin asta îi transmitea lui Bulgakov ceva din taina cronicarului rămas îngropat la Alexandria? E doar o supoziţie. Dar nu vom şti asta niciodată. Ovidiu, poetul elegiac latin, născut la Sulmona a plătit cu viaţa în mijlocul „barbarilor” unde a fost nevoit să trăiască: „tu ce citeşti aceste poeme, să ajungi,/ Mereu în fericire…” (Tristele). A fost un poet delicat… dar de la el încoace, ce aflăm? : „Nici un om nu poate ajunge pe muntele unde locuiesc zeii. Acela care va privi zeii în faţă trebuie să piară” (din epopeea sumeriană a lui Ghilgameş- în cea de a V-a tăbliţă). Şi ne întoarcem la primul rost al întrebării puse de înaintaşi: „Mi se pare că merg pe suprafaţa/ propriului meu corp. Cuprins de slăbiciune, / părăsind drumul cel/ drept” (paparudă – craterul platon). Confucius, gânditorul care a influenţat covârşitor civilizaţia Extremului Orient antic, lăsa fără de răspuns întrebarea dacă omul este bun sau nu de la natură. Din învăţătura sa, s-au desprins diferitii linii de gândire, niciodată nu s-a putut intui „omul tare”, personajul evocat de părintele Zosima a lui Dostoievski. Personajul evocat de Zosima este exponentul ideal al acestor idei, pe care autorul său, nu doar o emite, ci şi o ilustrează prin apariţia acelui enigmatic şi halucinant „oaspete de taină”. E ca şi cum am spune ca şi M. Sorescu, că „pe spiţele carului e foarte frumos să mergi” – mai ales la deal – când urcă încet carul scârţâind… Deci „poţi să muţi piciorul (dar şi gândul n.m.) de pe o spiţă pe alta”. Nu ştiu dacă mă veţi înţelege acum. Vorbesc singur „dar nu şi cu mine” , cum spunea Gh. Tomozei. Poate că avea dreptate poetul acesta: „M-am născut mai târziu/ cu un/ om…” (suntem convinşi că într-un viitor îndepărtat oamenii se vor stabili pe Marte – spunea E.von Däniken); dar pentru ce vor trebui ei să părăsească Pământul… încercăm să înţelegem din tot ceea ce ni se întâmplă azi. Ceea ce nu înţelesese nici Ovidiu în exilul său. Şi vorba poetului care a dat „craterul platon”: Nu ştie nimeni ce să mai creadă! Şi e bine că din tot ce află, ni se transmite şi nouă. De ce să mai aştepăm din viitor să ni se spună!

  7. Draga Liviu, daca sursa ta de informare este ProTV, nu-i de incredere. Vezi ce spun cei de la OTV, dupa cum stim cu totii, aia au dreptate (iar!)…