An Nou Fericit în toate limbile pământului. Să vă meargă bine! Cu Val. Stancu, Emil Stratan, N. Ciobanu, Fabian Anton

6 min


31 decembrie 2010. A trecut anul, nu-mi vine să cred… La mulţi ani! Sănătate şi inspiraţie în tot ce faceţi în 2011, bunăstare! Şi dorinţele să devină realitate. Un 2011 fericit! Şi noroc, neapărat. E posibil? Urări din toată inima. Vă daţi seama că în toată lumea, miliarde de locuitori ai acestei planete îşi urează să aibă parte de tot ce e mai bun, azi, plini de speranţe. Iar eu am mustrări în fiecare an, că risipesc atâtea felicitări şi vorbe bune de sărbători, fără să am puterea să le impun. Important e gestul în sine, că nu l-ai uitat pe cel felicitat, nu conţinutul urării? Într-o asemenea zi, de ieşire dintr-un an şi de intrare în alt an, eu nu simt nimic special. Deşi anul ăsta aş putea să susţin că simt – durere (având mâna dreaptă cu fractură, nu?), plec din 2010 şi sosesc în anul 2011 cu promisiunea că voi încerca să nu scriu cu picioarele (odată ce nu mai pot să scriu normal cu mâna dreaptă, trei luni de aici înainte având de suferit, conform doctorului Gheorghe Popescu; şi eu îl cred). În rest, Dumnezeu cu mila. Las pentru altădată întocmirea unui bilanţ personal pe acest an trecut, 2010, în care n-am dus-o nici rău, nici bine (învăţat cu puţin, de când mă ştiu) – fiind mai degrabă suspendat (la o vârstă rotundă, 60 de ani, cu un loc de muncă nelămurit până azi) sau oprit „pe prag” (cartea mea de versuri apărută la finalul acestui an exprimă totul în acest sens), între ce am fost şi ce voi fi, nici nu vreau să ştiu… Am citit o ştire cu An Nou Fericit în mai toate limbile pământului, ce-ar fi să le silabisim împreună? E un joc. Auziţi: Aproape 7 miliarde de oameni, cat numara estimativ populatia globului pamantesc, se exprima verbal in peste 3.000 de limbi si dialecte, in ultima zi a fiecarui an pe buzele celor mai multi aflandu-se o urare de traditie universal valabila: „An Nou Fericit”. Acum, e vorba de 2011. Iata-le, asa cum pot fi auzite in cele mai diverse locuri de pe planeta: Albaneza – Nje vit i lumtur i ri; Araba – Antum Salimoun; Bulgara – Chestita nova godina; Ceha – Stastny novy rok; Chineza (dialect mandarin) – Xian nian hao; Coreeana – Seh heh bok mani bat uh seyo; Croata – Sretna nova godina; Daneza – Et godt nytar; Ebraica – Shana tova; Engleza – A happy new year; Filipineza – Isang masayang bagong taon; Finlandeza – Onnellista uutta vuota; Franceza – Bonne annee (sau une heureuse novelle annee); Germana – Ein frohes neues Jahr; Greaca – Kali chronia; Hindi (indiana) – Nav varsh ki subhkamna; Indoneziana – Selmat tahun baru; Islandeza – Farsaelt komandi ar; Japoneza – Akemashite omedeto gozaimasu; Letona – Laimigu Jauno gadu; Maghiara – Boldog uj evet; Malayesiana – Selamat tahun baru; Malteza – Sena gdida kuntenti; Mongola – Shine jiliin bayriin mend hurgeye; Norvegiana – Et godt nutt ar; Olandeza – Gelukkig Nieuwjaar; Persana – Sale no mo barak; Poloneza – Szczesliwego nowego roku; Portugheza – Un feliz ano nov; Rusa – S novim godom; Sarba – Srecna nova godina; Spaniola – Un feliz ano nuevo; Suedeza – Ett gott nytt ar; Tailandeza – Sawatdii; Tatara – Yana yil belan; Tibetana – Tashi delek; Turca – Yeni yliniz kutlu olsun; Ucraineana – Z novym rokom; Vietnameza – Cung chuc tan xuan. Conform ultimilor statistici, Top 10 al celor mai vorbite limbi de pe glob arata astfel la finele anului 2010: 1. Limba mandarina (principalul dialect al limbii chineze) – cca 1 miliard de oameni; 2. Engleza – 500 milioane; 3. Hindustani (varianta a limbilor indiene) – cca 500 milioane; 4. Spaniola – 400 milioane; 5. Rusa – 280 milioane; 6. Araba – 250 milioane; 7. Bengali (India) – 200 milioane; 8. Portugheza – 190 milioane; 9. Indoneziana – 160 milioane; 10. Franceza – 130 milioane (Aurel Draghici) Cum e?

Încurcături de limbă? Turn Babel, anume pus la cale de Dumnezeu, să mă intrige pe unul ca mine (care nu ştie nici o limbă străină ca lumea)… După ce public pagina asta de jurnal online, mă îmbrac şi plec în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, să văd artificiile de la miezul nopţii. Vă invit să deschideţi aici mai multe PPS-uri (filmuleţe), daţi click pe titlurile activate pe albastru (şi iar click pe dreptunghiul apărut; şi iar click pe Read Only dacă vă cere Password), primite de la criticul Mircea Dinutz (redactorul-şef al revistei Pro Saeculum), împreună cu o felicitare-fotografie – stille nacht şi Concertul filarmonicii din Viena pentru Noul An, sau de la Andana Călinescu (necunoscută mie, am primit-o pe e-mail, îi mulţumesc) – NOUL AN 2011

***

Transcriu mai jos un mesaj de bine primit de Anul Nou de la poetul şi prozatorul Valeriu Stancu (redactor-şef al revistei Cronica, de la Iaşi) şi de la soţia lui, Maria:

Rugă

Verde ramură de brad,

Doamne Lerui-Ler,

Dă-mi putere ca să prad

Stelele din cer! //

Hoţ de stele să mă fac

Ochii să-mi aprindă,

Ca să lumine-n cerdac

Vremilor colindă. //

Verde ramură de brad,

Neauă colilie,

Stele peste pleoape-mi cad,

Ca-n copilărie. //

Anu-i gîrbov. Un bunic

Pufăind din pipă…

Piere-n Marele Nimic

Ultima sa clipă. //

Verdea ramură de brad

Clipe noi aduce,

Gheara timpului nomad

Iute să le-apuce, //

Să le poarte în tumult

Cale nepurtată,

Ca în basme de demult

Cu „A fost odată…” //

Verde ramură de brad,

Doamne Lerui-Ler,

Dă-mi putere ca să prad

Stelele din cer! //

La fereastră să le-ascund,

Poate-mi luminează

Calea visului afund

Cît mi-e pleoapa trează. //

Verde ramură de brad,

Neauă de lumine,

Să mă treci al vremii vad

Verde ca şi tine! //

Fă-mi din suflet un altar

Pentru vremuire,

Să nu plîngă în zadar

Naşterea-n moire! //

Verde ramură de brad

Şi de colindare,

Din lucirea ta de jad

Fă-ne Sărbătoare!

Vă invit mai departe să daţi click pe Uratura2010 (şi iar click pe dreptunghiul apărut) semnată de Nicolae Ciobanu, necunoscut mie, din Piatra Neamţ. Mai mult, am primit de la Emil Stratan, directorul revistei Academia de poezie (şi organizatorul Petrecerii cu poezie, prieteni şi… trufe) de la Iaşi:

Cu scurtul număr de douăsprezece luni

Trece anul, iar anii sunt scurţi,

Viaţa durează puţin.

Ce înseamnă doisprezece sau şaizeci în pădurea

Numerelor, şi cît de puţin lipseşte

Pînă la capătul viitorului! 

Şi de la Fabian Anton, cu un salut dintre ani maestrului Emil Brumaru (şi drăguţei sale fiice):

Subiect: 2011

Un an ca amintirea unui înger

plutind deasupra clipelor ce vin

storcînd aroma mov a unui fulger

în cupa infinită a unui crin

şi-apoi flanînd aşa, la întîmplare,

din trup în trup şi-apoi din gînd în gînd

o viaţă de vin fier şi cuişoare

dată uşor, de-a dura, pe pămînt.

LA MULTI ANI!

De mâine trecem la treabă. Azi mai ezităm cu distracţia. Bine că am scăpat de anul 2010, un an tâmpit din toate punctele de vedere (s-a observat că doar literatura română a avut sens, au apărut cărţi originale surprinzătoare, posibile numai datorită unui asemenea an prost, plin de catastrofe nemaivăzute, de criză economică şi rea-credinţă politică). Toţi cei sobri, care nu dau doi bani pe noaptea de Revelion (o noapte ca oricare) îi invit să citească la pagina de ieri a acestui jurnal online Comentariile lui Octavian Mihăescu legate de Regele Mihai şi despre monarhia constituţională. Să-i mulţumim lui Dumnezeu, totuşi, că nu s-au adeverit profeţiile legate de izbucnirea celui de-al treilea război mondial şi de marele cutremur din România, care ar fi trebuit să aibă loc în noiembrie 2010…

PS. Felicitări primitre de la Gelu Vlaşin (Reţeaua literară), Viorela Codreanu, Nina Deşliu (revista Pro Saeculum), Editura Bibliotheca (Mihail Stan), Stan V. Cristea (revista Meandre). Bonus: un PPS (filmuleţ) de la Carmen Steiciuc, daţi click pe POVESTE DE IARNA (şi iar click pe dreptunghiul apărut; şi iar click pe Read Only dacă vă cere Password).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

10 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ma altur si eu urarilor de Anul Nou ptr totii români, am asteptat special intra dupa trecere pentru-a ura la cald. Am sa revin cu ceva detali, ma limitez doar la urarea tradutionala

    La multi ani!

  2. Revelionu nu mai este de mult o noapte in care imi placea a-o petrece pâna la ziua, o consider o noapte ca oricare alta, totusi; dat fiind ca se întra in an nou la orele 12 fix fac rugaciunea si dupa aceia urarea, spre ex; ptr ca sunt român fie si in afara tari traitor, ma simt obligat ruga pentru România la orele O, RO, iar aici este 23 /D /, un ritual al meu mai vechi. Prin urmare, primul gând transmis in noul an spre România a fost rugaciunea, crestina nu de alta natura ca si agenti a-lui rau fac ritualuri, rugaciuni. Asa sarbatoresc eu impreuna cu România intrarea în noul an, asta o fac inca de pe vremea când eram in România, ma pun pe genunchi nu asa la vrajeala. Consider ca este cel mai bun lucru cel mai pot face pentru România, ca in primele clipe sa-i transmit nu doar un gând bun ci si a-i pune o rugaciune pe spatele ei, pe spatele tuturor românilor.

    Dupa orele 0, de aici , ma duc la soieleala, majoritatea nemtilor dupa orele 0 se baga la pat, in rest este liniste la noi, insa la ora 0, se iese in strada, pocneste, se ciocneste un pahar de sekt cu vechini si basta. Desigur in marile orase lucruile stau altfel. Nu judec pe cei ce se distreaza in asta noapte , si eu m-am distrat ani de-a rândul inclusiv aici in Germania.

    Doamne ajtua in Noul An tuturor românilor!

  3. Incepu Noul An, sperante de mai bine tot omu are
    ca-i rumân, ca-i rusnac, ovrei ori babilonian, au egiptean
    cu totii nazuiesc si la mai bine decât fusa vechiul an
    ce se dusa in catastivele lui Dumnezeu

    Scrie Doamne, scrie Doamne in Cartea Ta,
    toata sufernita neamurilor , de apasarea
    când a egipteanului când a babiloneanulu
    Nimrozilor ce ridica capul împotriva Ta

    Ce urasc Creatia Ta, pe-a Ta Coroana
    o distrug sadici nimrozi
    Rupe-le Doamne legaturile, alunga-i in pustie
    Si vino Doamne de vindeca pamântul

    Toata firea pamânteasca suspina dupa Tine Doamne
    La tine striga tot ce are suflare din a Ta suflare
    aflat sub apasarea când a egipteanulu,
    când a babiloneanului câna a nimrodului

    Pamântul striga si el al Tine Doamne,
    si el aflat sub apasare, bolnav
    imobilizat la pat
    Striga la Tine neâncetat

    Doamne de vei voi , poti a-ma vindeca
    Grâul nu mai este grâu, vinul nu mai este vin
    femeia nu mai este femeie
    barbatul nu mai este barbat

    Si iata Doamne ca nici copii nu mai sunt copii
    se nasc batrâni si mor copii
    morti ne sunt adulti si iata Doamne
    nu se ma gaseste destoinic om sa conduca

    Tari mici si mari, neamuri de orce limba,
    biserici, religi, fabrici, ogoare
    au ajuns fi conduse de copii
    fara de pruncie, fara de viata

  4. Vă doresc la toţi un an neciuruit de băsescu, boc, udrea şi alţi vânători de ţară şi neam! Mi-a plăcut pluguşorul d-lui Nicolae Ciobanu…dacă-l ştiam mergeam şi eu cu uratul. Mulţumesc d-lui Octavian Mihăescu pentru osteneala sa…sper să fie cu folos! Noi aici am încins o horă moldovenească, dar focuri de artificii n-am avut că n-a dat voie înscăunatul de la primărie. Diseară sunt invitată la poetul Corneliu Antoniu la nişte bunătăţi din fructe de mare. Voi ciocni un pahar si pentru tine, LIS! La mulţi ani!

  5. Zzzabottagjen!
    Se pare că la alţii se deschide „U(r)lătura lui Culai-chiu&vai!”, numai la’mpricinatu’iok sive delok…
    De, fapt, chiar că n-are-a-emportă…
    L’important c’est la rose des autres!… (Ou bien „la rosse”, j’n’m’en souviens pas trop bien… ou peut-etre „plus-que-bien”, c.ad. : Mieux!)
    Bises sur le pif, Mesdames et sur vos baffes’Sieurs et sur vos zyeux, les fifilles!

  6. Mulţumesc pentru comentariile de final şi inceput de an! Tot ce vă doriţi, să se înfăptuiască! Domnule N. Ciobanu, am deschis şi pe pe Windows Internet Explorer, şi pe Mozilla Firefox şi pe Google Chrome (aici daţi în plus click pe documentul salvat) „Uratura2010”, activată în pagina mea de jurnal online, nu pot să cred că taman la dumneavoastră nu se deschide. Dragă Ruxandra Anton, te rog să-l îmbrăţişezi şi din partea mea pe Corneliu Antoniu, marele risipitor.

  7. Stimate domnule LIS, ,,LA MULŢI ANI!”
    mi-aţi face o mare bucurie dacă,prin cunoştinţele pe care le aveţi,aţi trimite cartea mea la un ziar căt de amărăt din Bucureşti(ca să nu zic la o revistă)pentru o notă.De ce să nu fiu şi eu,,puţin bucureştean”spre a evada din munţii şi codrii mei?Găndiţi-vă,nu e o mare rugăminte,apoi nici trimiterea ,,ca amintire”a publicaţiei prin poştă.continui 2011 prin editarea unei noi cărţi,în aprilie împlinind o vărstă! Frumos şi interesant( sau invers )jurnalul dumneavoastră.Sunt uimit de pasiunea cu care scrieţi,de cuvintele care pornite la drum cu greu li se pot pune frănă!Aapărut Site-ul SSB,m-am regăsit
    Mulţumesc, decebal alexandru seul 2 ianuarie 2011.

  8. Poete LIS, fie şi cu întârziere, căci se poate să se fi rătăcit pe firicelele virtuale ale net-ului, retrimit textul acestei felicitări de la cumpăna dintre ani: RONDUL DE NOAPTE DINTRE ANI, expediat tuturor prietenilor de suferinţă literară şi ceelorlalţi fideli corespondenţi pe Mail:
    Dragelor şi Dragilor, iată ce vă şoptesc, cu prilejul acestui sensibil Rond de noapte dintre ani: Fiţi pregătiţi pentru cele mai frumoase clipe de viaţă în Noul An 2011. Toţi le veţi avea, precum le şi meritaţi, la timpul sorocit! În ce mă priveşte, voi participa la revederea de 55 de ani de la absolvirtea Liceului Radu Greceanu din Slatina; la revederea de 50 de ani de la terminarea facultăţii de Geologie- geografie, Aştept cu nerăbdare şi bucurie să mă revăd cu bunii colegi din cele două serii faimoase. Şi câte lucruri de bună cuviinţă, care depind de mine, doresc să duc la sfârşit în acest Nou An 2011! Fie să ne dea Domnul tuturor Sănătate, putere de muncă, inspiraţie, voie bună, împăcare cu această lume în care ne-am câştigat cu trudă şi bună credinţă un loc al onoarei, sper asta, în această lume care încă nu ne-a înfrânt!. Să trăim în demnitate, în cultul valoarii umane, în dorinţa de comuniune cu cei destoinici şi creatori de frumos. Scriind aici numele tuturor prietenilor cu care corespondez pe mail, m-am întărit în convingerea că nu suntem puţini. Că suntem chiar mulţi şi va trebui să se ţină seama de noi… Ei nu pot exista decât raportându-se la anlde noi… Vom câştiga lupta cu răul şi nimicnicia, din orice parte ar veni ele! Doamne-ajută! Lidia şi Ion Lazu

  9. Bună ziua! dle Liviu Ioan Stoiciu
    m-aţi uitat!Se mai întămplă şi aşa în viaţă!Felicitări pentru premiul din reţeaua literară! Rugămintea mea…o rugăminte a rămas!Dar cartea ,,Bună dimineaţa,viaţă!”a avut destule prezentări şi o lansare,,de zile mari”.M-a ajutat Dumnezeu.
    Lui i se cuvin,şi numai Lui toate rugăciunile mele!
    S-auzim de bine şi poate primesc răspuns! decebal alexandru seul