Apropierea maximă a Lunii de Pământ amplifică stările noastre negative. Alegerile din 6 mai vor destabiliza zona euro? Invitație la un marș bucureștean

9 min


Sâmbătă, 5.05.2012. În această seară, la ora 20:07 a avut loc un cutremur de 3,7 pe scara Richter în Vrancea. Îl consemnez ca atare fiindcă în această seară Luna a luat proporții, fiind la apropiere maximă de Pământ: „Luna se va afla, în noaptea de 5 spre 6 mai, la o distanţă de aproape 357.000 (mai exact 356.953) de kilometri faţă de Pământ. În acest caz, satelitul natural al planetei noastre va părea cu 14% mai mare şi cu 30% mai strălucitor decât în alte perioade ale anului, conform datelor făcute publice de NASA. La ora 6:30, duminică dimineaţă, distanţa dintre Pământ şi satelitul său va fi cea mai mică de pe tot parcursul anului 2012”. Cei ce se vor uita pe cer acum vor vedea o Lună Plină (care va da sentimentul că e plină cu adevărat). „Asocierea acestui fenomen cu producerea unor eventuale cutremure sunt doar speculatii. Nu exista o baza stiintifica pentru a demonstra acest lucru. Un cutremur de 6-7 grade pe Richter se poate produce oricand, dar trebuie stiut ca cele de pana la 7 grade nu produc necazuri”, a spus prof. Gheorghe Marmureanu. Și totuși, a avut loc un cutremur în Vrancea, întâmplător… Astronomii ne-au asigurat și ei că putem sta liniștiți: „SuperLuna nu poate influenta decisiv producerea de cutremure sau de valuri uriase, spun acestia. Totusi, o influenta exista: magma din interiorul scoartei e atrasa de Luna si aceasta conduce la asa-numitele maree tectonice. Placile tectonice se misca, iar asta ar putea provoca seisme”. Totuși, normal ar fi să avem pe Lună Plină (când Luna e apropiată la maximum de Terra) maree mai puternice și femeile tinere, îndeosebi (care depind de ciclurile lunii), să fie mai tulburate. „Unii specialişti susţin că satelitul natural al Pământului joacă un rol major în viaţa noastră, fiind capabil să ne schimbe total comportamentul. Cercetările întreprinse în perioada de Lună Plină au arătat că majoritatea oamenilor tind spre un comportament instinctual, ceea ce afectează drastic puterea decizională şi discernământul. Explicaţia unei echipe de astrofizicieni din Geneva ar fi aceea că Luna acţionează asupra electronilor, determinând un efect electric, excitant. „Urmarea” ar fi că în serile cu Lună Plină, unele persoane devin agitate, au chef să facă o mulţime de activităţi şi au mari dificultăţi în a dormi, iar altele devin brusc somnolente. Live Science subliniază că, în ultima vreme, comunicatele ştiinţifice ale NASA susţin că se întâmplă lucruri ciudate în timpul Lunii Pline. Conform observaţiilor, satelitul nostru natural este foarte afectat de către câmpul magnetic al Terrei, fiind „asaltat” de furtuni de praf şi frecvente descărcări ale electricităţii statice”. Mai mult decât atât, astrologii sunt convinși că Super Luna (apropiată la maximum de Pământ) poate provoca mari probleme psihice, care să ne dea peste cap sufletește: „Astrologii cred că apropierea satelitului nostru natural de Pământ nu este lipsită de efecte secundare: influenţează dispoziţia oamenilor, dar şi fenomenele meteo, care pot deveni extreme. Tot astrologii sunt cei care spun că Luna Plină va amplifica stările noastre negative, cum ar fi orgoliul, mânia, egoismul, tendinţele dominatoare şi de aceea nu ar fi bine… să se facă dragoste în perioada de influenţă a acesteia” (Roxana Roseti, Evz.ro). Influențează dispoziția oamenilor? E delicat spus. Apropierea Super Lunii a făcut să curgă sânge nevinovat ieri, poate ați fost atenți la aceste știri, având loc două atentate, fiecare din ele soldate cu 20 de morți (și nu se mai știe numărul răniților sau schilodiților pe viață): în Daghestan, republică rusă cu populație majoritar musulmană din Caucaz (Potrivit primelor informatii, un kamikaze a activat un dispozitiv explozibil in momentul in care masina i-a fost oprita la un control de rutina al politiei, la periferita orasului Mahacikala, capitala Daghestanului, relateaza agentia de presa Reuters, citata de The New York Times) și în Pakistan (O explozie petrecuta vineri in Pakistan, aproape de granita cu Afganistan, a ucis 20 de oameni si a ranit alti 40. Atentatul sinucigas a avut loc in apropierea unei piete din zona tribala Bajur. Cinci dintre cei ucisi faceau parte din fortele locale de securitate, unul dintre ei fiind decorat pentru curaj in lupta impotriva militantilor islamisti. Conform guvernatorului zonei, Abdul Haseeb, citat de AFP, printre victime se numara si cativa copii care veneau de la scoala. Explozia a spulberat si cladirile din zona, in aceste momente fiind cautati supravietuitori printre daramaturi. Martorii povestesc ca zona este acoperita literalmente de sange).

Apropo de influențele Super Lunii actuale. Surprizele de mâine de la alegerile prezidențiale din Franța (turul doi) și alegerile parlamentare din Grecia (anticipate) vor fi puse cu siguranță pe seama influențelor Super Lunii: „In Grecia va fi instaurat un nou guvern, iar sondajele arata ca francezii vor alege probabil un presedinte socialist, pentru prima oara din 1981”. Se pare că se va vota împotriva celor ce-și doresc să continue politicile de austeritate, care ar putea să pună în pericol zona euro, se evaluează (alegerile vor provoca tensiuni pe piețele financiare sigur). În Grecia, „exista trei scenarii posibile pentru realizarea guvernarii. Aceeasi coalitie, dar alt lider: Noua Democratie ar putea conduce aceasta coalitie, alaturi de PASOK, urmand acelasi plan, favorabil austeritatii, ca si pana acum. Desi sunt rivale, ele s-ar putea intelege asupra unui nou partener tehnocrat, fapt ce le va convine celor de la Bruxelles si va fi favorabil pentru moneda euro. Guvern de centru-dreapta: In cadrul acestui scenariu, Samaras conduce un guvern ce ii va include pe independenti si unele partide care sunt impotriva austeritatii. Insa un astfel de executiv ar produce multe incertitudini, avand in vedere ca nu se stie daca va urmari un program similar cu cel din perioada 2011-inceputul lui 2012, sau, din contra, nu va respecta deloc intelegerea cu partenerii europeni. In aceste conditii, moneda euro va avea multe de suferit. Guvern anti-austeritate: Este posibil ca noul Guvern elen sa fie condus de partidele care nu promoveaza taierile, de dreapta si de stanga. Insa este extrem de improbabil ca sa formeze o majoritate, dar daca acest scenariu se va adeveri, atunci Grecia va iesi din zona euro. Desi ar fi o masura buna pe termen lung, ar avea efecte imediate catastrofale, precum caderea sistemului bancar european si expulzarea altor tari din uniunea monetara”, scrie Business Insider. În Franța,  „daca pierde alegerile, Sarkozy va fi primul presedinte francez care nu este reales, din 1981 pana in prezent. In cazul in care va castiga, Francois Hollande va fi primul presedinte socialist al Frantei, de la plecarea lui Francois Mitterand, in 1995”. Și mai interesant va fi în Franța la alegerile parlamentare din iunie – până atunci se vor alinia toate planetele. Las pe mâine acest eveniment. Personal, vă asigur că influența Super Lunii (Lună Plină) are efecte devastatoare asupra mea, am stat întreaga zi de azi mai mult cu ochii în gol, după ce am avut parte de mai multe telefoane care au confirmat o anumită prăbușire în lumea literară de la noi. Mă abțin să dau amănunte, să nu greșesc.

***

În România, pentru mâine e anunțat un marș (n-am observat să fi fost mediatizat, așa că am mari îndoieli că el va avea vreun impact; s-a trecut la faza de gargară protestatară, am senzația):

6 mai. Un marş. Pentru democraţie!

“Pentru un sistem în care Preşedintele respectă cetăţenii, Constituţia, Parlamentul şi principiul separării puterilor în stat”.

Conştiinţa civică a renăscut la începutul acestui an în stradă. Din ianuarie şi până acum, în toata ţara şi străinătate, zeci de mii de cetăţeni şi-au reunit vocile pentru a cere clar şi răspicat Schimbarea. E timpul să facem un pas înainte.

Pe 6 mai. Printr-un un marş al cetăţenilor şi nu al partidelor. Un marş PENTRU şi nu ÎMPOTRIVĂ! Pentru solidaritate şi demnitate. Pentru egalitate şi libertate. Pentru a scăpa de apatie şi frică. Pentru a recâştiga încrederea unii în alţii. Pentru a spera într-un viitor care se va construi cu noi, cetăţenii, şi nu împotriva noastră. Pentru un sistem în care Preşedintele respectă cetăţenii, Constituţia, Parlamentul şi principiul separării puterilor în stat. Pentru un Parlament puternic. Pentru instituţii responsabile în care să putem avea încredere. Pentru o administraţie fără corupţie, politizare şi clientelism. Pentru o societate integrată şi solidară, în care drepturile fundamentale sunt respectate şi oportunităţile sunt echitabil distribuite. Pentru egalitatea de şanse, fără deosebire de sex, etnie, religie, categorie socială, de venit, orientare sexuală, convingeri sau vârstă. Pentru sisteme de educaţie, sănătate şi asistenţă socială finanţate corespunzător şi deschise tuturor.

Pentru a sancţiona politica de austeritate care ne condamnă la stagnare economică şi inegalitate. Pentru a promova o economie puternică, în care bunăstarea şi locurile de muncă sunt create pe baza educaţiei şi inovării şi nu a exploatării iresponsabile a resurselor naturale. Pentru a opri iniţiativele cu efect devastator asupra sănătăţii publice, mediului şi patrimoniului cultural, precum cea de la Roşia Montană sau cea a exploatării gazelor de şist. Pentru alternative de dezvoltare durabilă a comunităţilor locale ale României. Pentru valorizarea potenţialului intelectual, creativ şi artistic.

 22 de ani au fost de ajuns! În 6 mai luăm puterea înapoi. Ne unim pentru o democraţie autentică. Pentru că vrem democraţie acum! Împreună suntem vocea schimbării! Marşul va începe cu adunarea participanţilor duminică, 6 mai, la ora 14.30, la intersecţia Soselei Kiseleff cu Strada Ion Mincu. Aceasta adunare publică a fost declarată autorităţilor (Comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice). Pentru avizarea acestui marş cetăţenesc în forma solicitată de organizatori a fost semnată o scrisoare publică de susţinere de către următoarele ONG-uri: Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), Asociaţia Pro Democraţia, Active Watch, Asociaţia Terra Millenium III. (Nişte cetăţeni din Piaţa Universităţii)

Anunțul acestui marș e însoțit de o intervenție a celui ce a devenit un lider (contestat între timp de alt lider; am scris aici despre suspiciunea de blat la adresa lui Claudiu Crăciun) al protestelor „Pieței Universității”, Claudiu Crăciun:Protestele civice iată capătă şi alte forme. Protestele din ianuarie şi după au fost proteste spontane, pasionale şi cu incidente. Ulterior s-au diversificat şi în ciuda intervenţiilor în forţă ale jandarmilor în numeroase locaţii şi situaţii, au rămas paşnice şi pozitive. Se apropie campania electorală locală iar Guvernul este pe cale să se schimbe. Politicienii vor vorbi şi vor lua decizii. Noi am fost şi rămânem într-o stare de alertă. Organizăm un marş pentru democraţie pentru a sublinia faptul că presiunea cetăţenească trebuie sa fie permanentă, asumată şi constructivă. În plus există câteva probleme în care aşteptam cu nerăbdare poziţii şi decizii ale noului Guvern, dacă va fi investit. Aş da doar câteva exemple: abuzurile Jandarmeriei de până acum, corectitudinea şi transparenţa organizării alegerilor locale, regândirea politicilor socio-economice de austeritate, reforma sistemului politic dar şi o stopare a exploatării de la Roşia Montana şi cea a gazelor de şist. Probabil nu va fi ultimul marş ci primul dintr-o serie mai lungă. În funcţie de deciziile şi performanţele următorului Guvern se vor alege instrumentele cele mai bune de acţiune. Schimbarea persoanelor este irelevantă dacă nu se schimbă practicile şi politicile”.

***

M-am lungit. Continuarea relatării preumblării la munte (am rămas pe 30 aprilie la Cabana Poiana Izvoarelor, din Bucegi, plecat cu Doina, cu fiul Laurențiu și cu iubita lui, Florentina, din Bușteni, de la Gura Diham) – cu altă ocazie. În orice caz, plecați pe un soare incredibil de vară mai departe, pe fosta graniță dintre România și Transilvania a urmat o bătaie cu bulgări de zăpadă…

PS. Radu Humor ne avertizează la Comentarii:

Care aveți posibilitatea, priviți la Luna din această noapte!

Se pare că-i ceva deosebit!

Vorbesc serios, și eu am fost anunțat telefonic și nu regret de ce spectacol ceresc am avut parte!

Mi-i imaginez pe cei doi îndrăgostiți ai familiei dlui Stoiciu (chiar pe toți patru!) privind îmbrățișați la astrul ceresc care pare să transmită din împărăția cerurilor, ceva deosebit de important.

Și nu numai pentru îndrăgostiți!

(Nota LIS: Mulțumim pentru invitație, vedem perfect Super Luna din balcon, de la bloc, noi, „bătrânii”. Cei doi îndrăgostiți sunt la o nuntă, dacă am înțeles bine, în această noapte)


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

0 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.