Băsescu anunță că va fi miercurea viitoare reinstalat la Cotroceni, mizând pe invalidarea referendumului. Scrisoarea deschisă a intelectualilor români către Uniunea Europeană

10 min


Marți, 24 iulie 2012. N-am avut ce face și m-am uitat la „președintele suspendat Băsescu” pe TVR 1, la jurnal, după ora 20 – a anunțat că el miercurea viitoare se întoarce la Palatul Cotroceni și-și reia prerogativele: „Miercuri eu voi fi înapoi la Cotroceni, asta e cert”. E ferm convins: „29 este o zi care in proportie de 99% va pune capat crizei prin invalidarea referendumului si acesta este lucrul necesar Romaniei”, a subliniat Basescu. Mărturisesc, siguranța lui mi-a strâns inima: dacă are informații de la serviciile secrete că totul s-a aranjat, vor avea ele grijă să anunțe că referendumul va fi pe 29 iulie fraudat (vor inventa incidente grave, fraude ușor de înscenat; e atât de simplu pentru ele să pună la cale inclusiv un atac terorist) și că nu va fi atins pragul de 50 plus 1 din alegătorii români cu drept de vot (azi PDL a anunțat oficial că boicotează referendumul, cerând întregii populații a României să nu meargă la vot duminică)? S-a anunțat oficial: numarul total al cetatenilor cu drept de vot este de 18.292.514 (nu contează că 3 milioane de români sunt plecate la muncă în lume și n-au posibilitatea să voteze). Serviciile secrete (care-i stau la dispoziție în continuare lui Băsescu) vor forța invalidarea referendumului, mă uit la siguranța liderilor PDL, în frunte cu Monica Macovei, care rânjește satisfăcută pe televiziunile lui Băsescu, cu o expresie care spune: lasă că o să vedeți voi… Sper să mă înșel. În această seară Băsescu, sigur pe invalidarea referendumului de duminică, a anunțat că: USL va fi nevoita sa il schimbe pe premierul Victor Ponta dupa invalidarea referendumului din 29 iulie, intrucat „nu este recomandabil sa il mai tii pe Ponta, toata Europa stie ca a plagiat si ca a mintit”. „N-am in atributiuni sa cer un alt premier, dar daca vrem sa restabilim increderea trebuie sa facem ca cei care au generat instabilitatea sa faca altceva”, a afirmat Basescu. Nu spun că deja Băsescu dădea indicații de premier… moderatorului pe TVR 1, care i-a amintit că nu e premier: bătea câmpii cu ce va face el cu agricultura sau cu plata TVA-ului odată cu încasarea facturii, de exemplu, lăsând o impresie deplorabilă. De altfel, Doina a observat că Băsescu nu mai avea proprietatea cuvintelor, probabil și-a făcut curaj înainte să intre în studioul TVR 1 cu o nouă porție de whisky. Personal mă simt jignit că am, fie și suspendat, un asemenea președinte de țară… Ce ne facem? Premierul țării e pus de Băsescu pe făraș (după două luni de guvernare, în care nu i se poate reproșa proasta guvernare), în condițiile în care România are nevoie de un premier stabil și eficient, care trebuie lăsat să lucreze. Nu vom scăpa de Băsescu la referendum, fiindcă el și serviciile secrete vor reuși să invalideze referendumul. Fiind marți, la prânz am trimis, cum trimit de obicei, articolul meu pentru Cotidianul.ro – el a apărut în această seară la Editorial, dați click pe http://www.cotidianul.ro/ar-putea-avea-loc-imediat-un-alt-referendum-de-demitere-a-lui-basescu-189502/. În el mă întreb dacă nu cumva e posibilă o repetare a referendumului (am scris și ieri, aici, pe pagina mea de jurnal online), dacă Băsescu și ai lui vor reuși să determine Curtea Constituțională să invalideze referendumul… Întrebarea mea a început să capete răspuns. Citesc în această seară, când scriu aici, pe Evz.ro: Un referendum invalidat este un referendum nul. Prin urmare el trebuie repetat, a declarat liberalul Dan Mihalache, consilierul lui Crin Antonescu la B1TV. Până când va avea loc un referendum valid, preşedintele rămâne suspendat, a mai adăugat Dan Mihalache. Afirmaţiile consilierul lui Antonescu vin după ce Curtea Constituţională a respins plângerea PDL, privind articolul 3 din Hotărârea Parlamentului din 6 iulie: „În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de aceasta şi va hotărî asupra procedurii de urmat.” „Procedura de urmat” ar putea fi deci repetarea referendumului. Această teză nu e nouă. Ea a fost expusă prima dată de deputatul PSD Mugurel Surupăceanu: „E posibil ca, dacă nu va exista un vot clar la referendum, adică, de fapt, nu va exista cvorumul pentru a lua o decizie într-un fel sau altul, va trebui ca Parlamentul să decidă fie pentru organizarea unui alt referendum, fie să se adopte o altă soluţie”, declara Surupăceanu pe 12 iulie. Ce va urma după referendum? Băsescu anunță că miercurea viitoare e înapoi la Palatul Cotroceni, prin invalidarea referendumului. Să nu se fi gândit USL la o soluție de avarie, să oprească nebunia lui Băsescu să se reinvestească președinte al României, deși va avea duminică un procent de 90 la sută pe voturi ștampilate DA, pentru demiterea lui? Premierul Ponta a declarat azi: „Referendumul de acum a fost organizat exact ca in 2007, cand Basescu si-a indemnat alegatorii sa vina la vot si a castigat, iar acum nu mai vrea asta. Eu respect reguli democratice, spre deosebire de Basescu, iar, chiar daca se va intoarce, va fi un presedinte boicotat de toata lumea. E importiva legii boicotarea referendumului si PDL trebuie actionat penal. Basescu va fi presedintele niciunui roman, el va fi presedintele lui, nu al romanilor si in nicun caz al Romaniei”, a comentat Ponta. Băsescu e într-o perioadă de iresponsabilitate maximă. Istoricul universitar Zoe Petre, consilier respectat al președintelui Emil Constantinescu, e speriat că suntem în pragul unui război civil: ”Incepînd de aseară, scenariul prin care Traian Băsescu speră să se salveze a devenit clar: va cere ca PDL să boicoteze referendumul pentru ca apoi să-l conteste sub pretextul fraudării rezultatelor și chiar, dacă va fi cazul, al cvorumului. Mi se pare imperios necesar ca acest scenariu care riscă să împingă România spre război civil, și care anunță de astă dată o reală încercare de lovitură de stat, să fie denunțat pe toate căile, în țară și mai ales în străinătate”, avertizează Zoe Petre, pe blog. Mai rău, parlamentarul universitar Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educației, se teme că Băsescu o va sfârși tragic: „Chiar daca se va invalida referendumul, Basescu va fi tot un perdant. Mai devreme sau mai tarziu va sfarsi foarte rau. Spre binele lui, Basescu ar trebui sa piarda la referendum, iar acesta sa fie valid. Daca va continua sa se agate, sub masca unor forme juridice, de putere, va avea parte de un sfarsit tragic”, a spus Athanasiu, intr-o emisiune la Antena 3. Încotro, oameni buni?

***

Am semnat și eu Scrisoarea deschisă a intelectualilor români către Uniunea Europeană – o scrisoare legată de situaţia din România de azi:

Către:

Președintele Consiliului European, ES Herman Achille Van Rompuy

Președintele Comisiei Europene, ES Jose Manuel Durao Barroso

Vice-Președintele Comisiei Europene, ES Viviane Reding

Comisarul European pentru Afaceri Interne, ES Cecilia Malmstrom

Secretarul General al Comisiei Europene, Dna. Catherine Day

București, 23 iulie 2012

Excelențele Voastre,

Suntem un grup de intelectuali români – savanți, universitari, cercetători în domeniul științelor fundamentale, aplicative și umaniste, scriitori și artiști. Unii suntem veterani ai mișcării democratice din România, alții – reprezentanți ai unor generații mai tinere, dar toți suntem apărători fervenți ai valorilor europene. Mulți dintre noi nu sunt implicați în niciun fel în politică; unii au afilieri și simpatii dintre cele mai diferite. Exprimăm aici un punct de vedere non-partizan. Singurul nostru scop este acela de a apăra principiile democratice și statul de drept, așa cum am făcut-o mereu începând decembrie 1989.

Suntem acum profund îngrijorați de reacțiile externe la recentele evenimente politice din țara noastră. Sperăm ca această scrisoare să ajute la clarificarea oricăror concepții eronate cu privire la situația curentă și va deschide un dialog în legătură cu viitorul. Căci suntem profund preocupați de recentele acuzații care pretind că Parlamentul și Guvernul României ar fi subminat statul de drept și independența justiției în încercarea de a-l demite pe președintele Traian Băsescu. E greu pentru noi să vedem că reprezentanți de seamă ai Uniunii Europene își exprimă poziția ignorând un principiu fundamental al dreptului, audiatur et altera pars. Această poziție nu a putut fi formulată decât pe temeiul unor informații înșelătoare sau incomplete cu privire la adevărata natură a situației din România.

Vă rugăm să ne permiteți ca, folosind experiența noastră de cercetare și cunoașterea directă a climatului politic din țara noastră să vă prezentăm doar câteva puncte pe scurt:

• Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituție unde numirile se fac politic și care are ca unică vocație arbitrajul în chestiuni constituționale.

• Curtea Constituţională a recunoscut că, substituindu-se Primului Ministru, Președintele Băsescu a încălcat principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor. Guvernul României nu a mai răspuns în fața Parlamentului, așa cum se întâmplă în toate statele democratice din Uniunea Europeană, ci în fapt în fața Președintelui, ca în Federația Rusă. Parlamentul a tins să devină o cochilie vidă, atunci când majoritatea guvernamentală nu a avut voie să voteze de câte ori exista riscul unei opinii disidente. În consecință, așa cum a recunoscut-o Curtea Constituțională, suspendarea Președintelui este conformă cu Constituția României și urmează să fie confirmată sau nu de un referendum național, organizat deasemenea în strictul respect al legii.

Președintele Băsescu vorbește deschis și liber despre rolul său de jucător, în ciuda faptului că un atare rol contravine definiției constituționale a Președintelui României ca mediator. Alte incidente recente confirmă temerile noastre referitoare la modul în care Presedintele Băsescu își înțelege competențele:

• In 2009, Parlamentul a votat o moțiune de cenzură împotriva guvernului, care a fost demis în conformitate cu legea. Președintele a refuzat să accepte propunerea majorității, cum se cuvenea, și nu l-a desemnat drept Prim Ministru pe dl. Klaus Johannis, Primarul Municipiului Sibiu, susținut de o largă majoritate, ci a prelungit mandatul guvernului demis, doar ca să fie sigur că o echipă favorabilă îi va organiza realegerea ca Președinte al României.

• Președintele a declarat în direct într-un interviu televizat că i-a numit din proprie voință pe cei doi șefi ai Serviciilor Secrete, care, în conformitate cu legea, trebuie să fie numiți de Parlament. De curând a adăugat că ”aproape s-a decis” cu privire la persoana viitorului Procuror General, care în conformitate cu legea este propus de către Ministrul Justiției cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, organism independent.

• Acum câteva zile, Președintele i-a povestit în direct unui reporter TV că, atunci când Cancelarul Germaniei, dna Angela Merkel, l-a întrebat dacă există în Constituția României reglementări privitoare la suspendarea Președintelui, el i-a răspuns că nu, nu există. A fost poate o eroare de exprimare, dar cum să lăsăm soarta țării noastre în asemenea mâini? Articolul 95 al Constituției României este explicit, și definește procedura de suspendare, de la inițierea ei la sfârșitul procesului; faptul că în Constituția Germaniei sau a oricărui alt stat din Uniune Europeană – nu există o asemenea prevedere nu are nicio semnificație în această materie.

Iată de ce, în ultimii ani, cetățenii obișnuiți ai României au devenit tot mai îngrijorați de acțiunile întreprinse de Președintele Băsescu și de apropiații săi. Ei au fost votați pe baza unui program de justiție, echitate și bunăstare a cetățenilor. Dimpotrivă, Președintele însuși a asumat un rol executiv direct când a inițiat tăieri sălbatice ale salariilor și pensiilor, fie că era vorba de profesori, de militari, de cadre medicale, de judecători și funcționari publici, decimând astfel clasa mijlocie în formare. În același timp, fondurile publice care plăteau pe clienții partidului dominant au crescut an de an, în disprețul retoricii de austeritate generală.

Poate încă și mai îngrijorătoare au devenit manifestările de intoleranță printre susţinătorii Președintelui. Lideri ai partidului care îl susține au declarat că minoritatea romă din România este “genetic programată” să încalce legile. Ni se repetă constant – în ecou cu declarațiile Președintelui – că idealul european al unei societăți care garantează o viață decentă pentru toți este perimat, și ar trebui să fie înlocuit de o societate “competitivă” în care doar cei mai adaptați și mai puternici să supraviețuiască. Această formă brutală de darwinism social este opusul valorilor democratice ale Uniunii Europene așa cum le-am adoptat cu entuziasm în ultimii douăzeci de ani.

Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele recente care au făcut să explodeze în iarna trecută demonstrații civice în peste 60 de orașe ale României. Referendumul din 29 iulie este expresia faptul ca societatea românească refuza intoleranța și discrepanțele economice din ultimii ani. Sperăm cu toată sinceritatea că acest referendum va dovedi că idealurile democratice au rădăcini adânci în societatea românească, sunt vibrante și pline de viață.

Apreciem din toată inima timpul și preocuparea pe care le cheltuiți pentru examinarea contextului pe care l-am evocat, și care privește climatul politic al României într-un moment delicat. Sperăm că declarațiile Dvs de susținere a democrației în România vor reflecta de asemeni aceste fapte complexe, și că, împreună, putem continua să lucrăm în interesul nostru comun pentru un viitor democratic, prosper și tolerant deopotrivă pentru România și pentru Uniune Europeană.

Cu deosebită considerație…

Citiți o primă listă cu semnăturile intelectualilor pe această Scrisoare deschisă dând click pe http://www.cotidianul.ro/scrisoare-deschisa-a-intelectualilor-romani-catre-uniunea-europeana-189406/.

Apelul a fost tradus în limbile de circulație internațională. Cei care doresc să semneze acest Apel, pot să scrie pe adresa de email apelintelectuali@gmail.com menționând numele complet și titlurile, așa cum doresc să apară.

PS. Ne omoară politica, încercați să evadați. E vremea vacanțelor… O surpriză, ilustrez această pagină de jurnal online cu lucrări de artă semnate de celebra Nana Mouskouri – ascultați-o: http://www.youtube.com/watch?v=lhc7MEYY-Ho&list=AL94UKMTqg-9BNO0eo_SMc4eb2TClVRQws&index=1&feature=plcp. Sau http://www.youtube.com/watch?v=H34sUemjuw4&feature=autoplay&list=AL94UKMTqg-9BNO0eo_SMc4eb2TClVRQws&playnext=11. Mai bine va dau o listă din care să alegeți melodii ale ei, dați click pe http://www.youtube.com/artist/nana_mouskouri.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

13 Comments

Dă-i un răspuns lui Ciprian HanganAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Din discursurile ținute la mitingul de la Oradea :
    ( S-ar părea că suntem pe mâini bune !)

    Daniel Constantin: Şi liderii europeni s-au convins că Băsescu e un mincinos!

    Victor Ponta, discurs axat pe ideea: Băsescu va spune tot timpul nu, dumneavoastră trebuie să spuneţi DA, ca să-i scoatem de la furtul banilor publici, să reparăm tot ce a distrus regimul lor şi să relansăm economia.Trebuie să spuneţi DA ca să dăm înapoi ce le-au furat oamenilor. Trebuie să spuneţi DA pentru ca Băsescu să nu mai poată spune nu măsurilor noastre de reparaţie şi construcţie. Ca prim-ministru voi lucra împreună cu preşedintele Crin Antonescu pentru reclădirea României. Este angajamentul pe care l-am făcut împreună cu Crin Antonescu. Vara asta se poartă tricolorul României! Vara asta ne apărăm ţara pe care el şi Mihai Răzvan Ungureanu voiau s-o vândă pe nimic! Pe 29 seara ne vom bucura împreună că s-a terminat regimul Băsescu, de pe 30 încolo vom munci împreună ca să ne reconstruim ţara distrusă de Băsescu. Votaţi DA!

    Crin Antonescu: “Bună seara!

    Bună seara, dragi prieteni! Bună seara, dragi compatrioţi!

    Înainte de toate, spunându-vă bine v-am găsit, vreau să spun de ce sunt în faţa dumneavoastră, pe această scenă, împreună cu aceşti oameni.

    Din două motive, simple şi clare. Primul este acela că, împreună cu aceşti oameni, Victor Ponta, Daniel Constantin, cu toţii oameni pe care nu-i mai numesc, pentru că toţi au avut rolul lor şi partea lor în ceea ce vreau spun. Împreună cu aceşti oameni, am construit ceva foarte important pentru România. Am fost împreună în opoziţie şi am rezistat atunci când era mai greu, atunci când frica îi cuprinsese pe oameni, atunci, când pârghiile puterii erau în mâna acestei secte fanatice, condusă de Traian Băsescu, care luptă şi azi împotriva poporului român şi care se numeşte, îmi pare rău să o spun, PD-L.

    Am fost împreună atunci când era mai greu. Am strâns atunci împreună speranţele, aşteptările, suferinţele, nevoile dumneavoastră, a milioane de compatrioţi din România şi, împreună, am construit o alternativă democratică la acea Putere. Ea s-a numit şi se numeşte Uniunea Social-Liberală.

    Eu nu mai fac astăzi parte nici din Partidul Naţional Liberal, şi deci nici din Uniunea Social-Liberală şi probabil că, într-un fel sau altul, nu voi mai face niciodată, dar asta nu înseamnă că nu voi şti mereu şi nu voi spune mereu că am construit ceva trainic împreună cu aceşti oameni şi voi fi cu sufletul mereu alături de ei.

    Al doilea motiv pentru care sunt împreună cu ei este că aceşti oameni sunt primarii, preşedinţii de consiliu judeţean, parlamentarii pe care dumneavoastră i-aţi ales şi care vă reprezintă pe dumneavoastră şi sunt alături de ei, aşa cum sunt alături de dumneavoastră. Sunt alături de ei, pentru că aici este Guvernul României, în frunte cu primul-ministru şi, orice preşedinte va avea România după Traian Băsescu, acel preşedinte, care are obligaţia să îi reprezinte pe toţi românii, să lucreze în interesul tuturor cetăţenilor români, va trebui să lucreze împreună cu Parlamentul, cu Guvernul, cu administraţia locală. Că îi plac, că nu-i plac, asta este obligaţia lui, pentru că ei vă reprezintă pe dumneavoastră. De aceea, sunt împreună cu ei, pentru că sunt împreună cu dumneavoastră!

    Astăzi, dragi compatrioţi, ultimele măşti au căzut, ultimele minciuni s-au spus. Acum 48 de ore, Traian Băsescu minţea cu bunăştiinţă, spunând cu gura lui că trebuie să vină la vot toţi cetăţenii României, adevărat! Că i-ar fi ruşine să se întoarcă la Cotroceni la masa verde, adevărat! Că însăşi credibilitatea de ţară democratică a României trebuie apărată prin participarea cetăţenilor la referendum, adevărat! După nici 48 de ore, aruncă jos, din disperare, masca şi spune că nu mai are curajul de a se confrunta cu votul cetăţenilor. Le spune cetăţenilor “staţi acasă, mi-e frică de votul vostru!”, iar eu vin şi vă spun “veniţi şi votaţi, orice aţi vota!”

    Traian Băsescu face încă un rău enorm României. Îl face pentru multă vreme. Îl face cu o iresponsabilitate de care nu l-am crezut în stare nici noi, adversarii lui, ţipând astăzi, la o săptămână înainte de alegeri, că va fi fraudă. Strigând astăzi că a fost şi este o lovitură de stat.

    El face un rău enorm, nu mie, nu lui Ponta, nu celor din Parlament, ci acestei ţări, în întregul ei, şi tuturor oamenilor din această ţară! Nu, dragii mei, toată lumea în România, că-l mai vrea, că nu-l mai vrea pe Traian Băsescu, ştie că o lovitură de stat nu se dă cu Parlamentul, nu se dă cu hotărâri ale Curţii Constituţionale, nu se dă chemând oamenii la vot. O lovitură de stat se dă cu tancurile, se dă cu armata, se dă încălcând votul oamenilor, iar Traian Băsescu ne spune azi de fapt, şi vă spune azi de fapt, că, dacă veniţi la vot, cauţionaţi, validaţi, o lovitură de stat. Nu există sfârşit mai jalnic pentru un om politic democrat. Îmi pare rău pentru Traian Băsescu!

    Dragi prieteni, astăzi, măştile au căzut! Sincer, vă spun, dragi prieteni, mai jos de atât nu se poate! Astăzi, măştile au căzut şi, în momentul în care acum două zile chema cetăţenii români la vot pentru a apăra justiţia, pentru a apărat democraţia, pentru a apăra statul de drept. Astăzi, eu şi noi toţi de aici vă chemăm pe dumneavoastră şi pe fiecare cetăţean român cu drept de vot să apere într-adevăr aceste valori.

    De opt ani de zile, Traian Băsescu are justiţia pe care a vrut-o! De opt ani de zile, Traian Băsescu face dosare, vorbeşte despre dosare, ameninţă cu dosare! Niciunul dintre noi nu s-a ferit din calea justiţiei şi astăzi vedem clar cine vrea să vă oprească să veniţi la vot pentru a scăpa de justiţie. Sunt oamenii care nu mai apar alături de Traian Băsescu la mitinguri. Nu mai apar alături de el nici Elena Udrea, nici Adriean Videanu, nici Sorin Blejnar, nici Emil Boc.

    Nu cred că noi ne ferim de justiţie! Cred că alţii sunt cei care încearcă, în spatele lui Traian Băsescu, ţinut cu orice preţ la putere, ţinut în ciuda votului dumneavoastră la putere, să scape de mâna grea şi dreaptă a justiţiei. Eu nu doresc nimănui să facă puşcărie! Eu nu doresc şi nu înţeleg prosperitatea şi democraţia unei ţări prin numărul de cătuşe, ca Băsescu şi Macovei, dar spun limpede că cine şi-a bătut joc de ţara asta, furând banii de la gura copiilor voştri, trebuie să plătească şi va plăti!

    Vă asigur, domnule Barroso, şi vă asigur, doamnă Merkel, şi vă asigur, parteneri europeni, că, după plecarea lui Traian Băsescu, justiţia va face spectaculoase progrese în combaterea corupţiei şi condamnarea corupţilor!

    Vă asigur că, dacă puteţi avea îndoieli în ce mă priveşte pe mine sau pe Ponta, este treaba dumneavoastră, dar nu puteţi avea îndoieli în legătură cu ataşamentul a milioane de români faţă de valorile democratice, faţă de valorile statului de drept, faţă de valorile justiţiei! Duminică, vom vedea câţi dintre noi vor schimbarea, iar, în democraţie, schimbările se fac prin vot.

    Prieteni, suntem într-o situaţie grea şi nedreaptă, suntem într-o situaţie în care s-au pregătit cele mai incorecte condiţii pentru ca, în ciuda votului a milioane de oameni, Traian Băsescu să rămână la putere. Suntem în situaţia frustrantă, scandaloasă, nedemocratică, în care un om, teoretic şi cu zero voturi, pentru că şi-a alungat de la urnă toţi susţinătorii, să îşi bată joc de votul a 6, 7, 8 milioane de oameni şi să revină la putere fără nici un vot.

    În faţa unei asemenea situaţii, trebuie să fim calmi, să avem înţelegerea importanţei pe care fiecare dintre noi şi fiecare dintre cei de lângă noi o are şi să venim la vot, să venim la vot în aşa fel încât toată lumea să tacă în faţa voinţei poporului român! Toată lumea să respecte decizia cetăţenilor României de a începe o viaţă nouă, fără şi după Traian Băsescu, fără şi după clica lui!

    Această ţară, a dat de atâtea ori, ultima oară în 1989, şi mulţi dintre noi, care am trecut de o vârstă, am trăit asta, această ţară a dat pentru libertate ei de atâtea ori sânge. Să preţuim şi să respectăm acest sânge dat pentru libertate, înţelegând că azi nu mai trebuie să ne dăm decât votul. Să ne dovedim o naţiune demnă, o naţiune care-şi hotărăşte soarta prin prezenţă, nu prin absenţă şi să-i convingem pe toţi compatrioţii noştri că în mâna fiecăruia dintre noi, în voinţa fiecăruia dintre noi, în onoarea fiecăruia dintre noi, stă prezentul şi viitorul acestei ţări!

    Vă mulţumesc pentru curajul dumneavoastră! Vă mulţumesc pentru puterea dumneavoastră! Vă mulţumesc pentru speranţa dumneavoastră!

    Duminica viitoare, vom fi liberi prin votul nostru!

    Vă mulţumesc! Doamne ajută!

    Victorie!”

  2. In timpul acestui miting, TVR1 transmitea un interviu cu Băsescu !
    Radu Călin Cristea a fost anihilat din start de politrucii de acolo !
    Nici o deosebire de când era șef Lăzescu 🙄

  3. Bine că i-a mai numărat Tismenețchi încă odată pe cei din turma intelectuală a lui Băsescu ( Patapievici, Neamțu, Mihăieș, Stanomir, MRU,TRU și încă vreo doi neisprăviți).
    Din fericire, destul de puțini la număr, dar și cu un IQ pe măsură .
    Limitat la fundul lui Băse, care cu siguranță nu dă în particular, nici doi bani pe ei.
    Soarta dintotdeauna a lichelelor 🙄
    De hârtie igenică și chiar de pamperși, cum se aude, sunt buni.
    Mai ales că nu-s de unică folosință.
    Dacă am aduna într-o singură oală, chiar și de noapte, inteligența care le permite să se considere intelectuali ar fi dezamăgiți să constate că trebuie să se mai screamă mult ca s-o poată umple!
    Mă găndesc că oricâtă nesimțire ar avea, la citirea numelor de intelectuali aflate pe scrisoarea adresată mai marilor UE, n-ar putea să nu simtă un sentiment de inferioritate, nu numai numerică, ci și valorică.
    Singurul lor avantaj ar fi cel material , obținut prin acea artă la care nu-i întrece nimeni – pupincurismul !

  4. Lucrarile de mai sus apartin lui Nana Mouskouri?
    Incredibli!…Parca nu-mi vine sa cred!
    Bravo, Domnule LIS!
    Uite, mi s-a facut dor de vacanta…
    Dar ma abtin… astept referendumul mai intai.
    N-am mai vazut marea de vreo 10 ani…
    Ce ciudatenie: nu marea e in centrul atentiei, ci…marinarul!
    Cel putin…anul asta!

  5. Aveți dreptate dle Ștefan S., că marinarul a ajuns în centrul atenției. Asta s-ar putea să-i fie chiar fatală :

    Analiză de la Washington
    Americanii spun că Băsescu a fost securist şi că Ponta apără democraţia
    Acasă » Actualitate

    Foto: presidency.ro
    John Podesta, şef al staff-ului de la Casa Albă în timpul mandatului preşedintelui Bill Clinton, în prezent profesor şi preşedinte al ONG-ului Obama-Biden Transition Project, explică şi clarifică situaţia scenei politice din România într-o analiză publicată de Center for American Progress (Centrul American pentru Progres), organizaţie condusă de foşti şi actuali influenţi formatori de opinie afiliaţi Partidului Democrat din SUA.

    Cotidianul.ro publică traducerea integrală acestei analize:

    „Pretenţiile unor reputaţi comentatori internaţionali, precum Washington Post sau The Economist, conform cărora prim-ministrul Victor Ponta a subminat democraţia din România prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, ameninţând stabilitatea economică, nu sunt doar greşite, ci induc în eroare cu bună ştiinţă.

    La o analiză mai atentă a acţiunilor mai mult sau mai puţin recente ale preşedintelui suspendat, precum şi a recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în această privinţă, se constată că prim-ministrul apără, de fapt, democraţia! Cu ceva mai mult de două săptămâni în urmă, Parlamentul României l-a suspendat pe preşedintele Traian Băsescu, un fost căpitan de vas maritim, care a lucrat cu Securitatea (poliţia secretă a României), înainte de revoluţia din 1989, care a pus capăt domniei liderului comunist Nicolae Ceauşescu. Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii continue de corupţie, deturnare a rezultatului voturilor şi comportament indecent, după ce a devenit pentru prima dată preşedinte, în 2004. A fost suspendat, pentru prima oară, în urmă cu cinci ani, după acuzaţiile conform cărora ministrul Justiţiei, Monica Macovei, apropiata sa, orchestra procese politice.

    Băsescu a încercat, cu disperare, să remodeleze spectrul politic în favoarea sa, în ciuda faptului că, în prezent, se confruntă cu o creştere fără precedent a lipsei sale de popularitate, după măsurile de austeritate, care s-au suprapus unor violări repetate ale prevederilor constituţionale.

    Imediat după numirea sa, prim-ministrul Ponta a căutat să se focalizeze pe măsurile necesare redresării economiei, nu pe politică. Angajându-se, pe de o parte, să respecte angajamentele externe ale României, cu FMI şi Banca Mondială, Ponta a încercat să promoveze creşterea economică şi capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. În paralel, a majorat salariile din sectorul public şi a returnat sumele reţinute ilegal pensionarilor. Aceste măsuri au asigurat o victorie de proporţii pentru Uniunea Social Liberală în alegerile locale de la începutul lunii iunie. Drept răspuns, preşedintele Băsescu a început un atac pervers, în plan personal şi politic, la adresa prim-ministrului. Băsescu a făcut tot cea i-a stat în putinţă pentru a bloca reformele, abuzând de prerogativele sale constituţionale.

    În acest climat tensionat, USL a înlocuit preşedinţii celor două camere parlamentare şi l-a suspendat pe preşedinte, decizii confirmate toate de Curtea Constituţională. Cu toate că majoritatea judecătorilor Curţii au fost nominalizaţi chiar de preşedintele Băsescu, Curtea Constituţională a decis că preşedintele a încălcat Constituţia, uzurpând şi diminuând rolul şi atribuţiile prim-ministrului şi ale Parlamentului şi că nu şi-a respectat rolul prevăzut în Constituţie, acela de moderator între puterile statului.

    La referendumul care va avea loc duminică, românii vor avea oportunitatea să decidă viitorul preşedintelui suspendat. Sondajele de opinie arată că 80 la sută din populaţie îl vrea demis pe preşedintele Băsescu. Totuşi, Curtea Constituţională i-a oferit acestuia o portiţă de scăpare, cu o decizie care a anulat iniţiativa Parlamentului de a modifica legislaţia, pentru a permite demiterea preşedintelui cu o majoritate simplă a voturilor electorilor prezenţi la urne.

    Viitorul preşedintelui va fi determinat, aşadar, de numărul de voturi, un cvorum de participare fiind necesar. Imediat după decizia Curţii, prim-ministrul Ponta le-a scris preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, insistând ca opinia judecătorilor să fie respectată – ceea ce cu greu poate fi descrisă drept reacţie a unui tiran nedemocrat, avid de putere. Ulterior, pe măsură ce criza s-a adâncit şi internaţionalizat, prim-ministrul a încercat să acţioneze şi să se exprime raţional şi apărând deciziile Curţii Constituţionale.

    Dacă şi preşedintele Băsescu ar fi arătat acelaşi respect pentru agenda Guvernului şi pentru Constituţie, atunci perspectivele economice ale ţării ar fi fost mai surâzătoare, iar democraţia mai sănătoasă. Sperăm şi ne aşteptăm ca voinţa poporului român să triumfe. Pe termen scurt, e o chestiune de prezenţă la vot; pe termen lung, e mai mult o chestiune de timp”.

  6. Eu nu mai cred o iota din pozitiile care sunt facute public aici pe blog, pentru ca aceste pozitii sunt de fapt niste supozitii, niste presupuneri, ori in 1989, cand se prefigura planul care trebuia implinit acum, lucrurile mergeau exact in directia in care sunt dezbatute si astazi. Iata ce scrie pe Yahoo din SUA: „Obama has ‘no tolerance for leaks,’ White House insists as Romney attacks.”.

    Vedeti, in 1989 cam pe vremea asta, ministrul de interne al lui Ceausescu s-a apucat sa faca o conferinta de presa in care sa acuze oculta internationala si din apus si din rasarit de intentia de a produce reorganizari teritoriale inclusiv in Romania, si chiar asta a mentionat la conferinta de presa, insa l-au crezut nebun ca pe Brejnev, dupa esecul lui in Afganistan, iar Ceausescul imediat l-a schimbat. Ieri comentariile parea mai in ton cu situatia, pentru ca ambele parti, si USL si PDL incearca castiguri din teoria de a fi procesoman, ca adica, acum la sfarsit de iepoca, sa acuze pe unul sau altul, si intre ei, ca este nevoie de un proces in care sa se gaseasca parati care sunt capabili sa plateasca dandanalele Romaniei create de ei, asa incat Romania sa nu piarda din criza, ci sa castige bani pe anumiti intemnitati sau incarcerati psihiatric, pentru ca sa scape de sfarsitul fara castig. Iata deci ca aceste certuri arata ca profetiile au facut: passs, ca tot aici in coasta mea este un securist, ba sunt o gramada de se-in-curisti de ai lui Dan Voiculescu care sunt adeptii balaurului, adica ai sarpelui de demult, diavolului si Satanei, ca astazi tot este dezbaterea asta fiindca este miercuri, si lucrurile, inscenarile Sinagogii Satanei abia peste 10 zile au incununat provocarea dezastrului, adica nu vinerea asta, ci vinerea urmatoare. Da !, pitonicescul asta face din profetii, passs, ca sa nu mai fie profet duminica, cum este acum in Siria. Astazi ei lupta si impotriva ostirilor ceresti, ca sa puna de o noua procesomanie si sa aiba procura ca sa il bage la zdup iarasi pe dreptul Iov. Ce vreau sa spun ?, pai vreau sa spun ca cearta asta dintre USL si PDL este un circ prin care sa traga pe sfoara pe cine pot, iar colorantul de la Caracal, mare sifilitic scandalagiu, zice ca atunci cand doi se cearta al treilea castiga, si iata a treia cale, desi nu sunt decat doi Domni. Asta incepe de astazi, procurarea de ageamii pe care sa ii spolieze si sa ii stoarca de parai din cauza de vinovatii care trebuie implinite si ispasite, ca viziune nu exista, de vreme ce acum cca 23 de ani nu s-a pus baza pentru zilele de astazi. Deci, ca sa zic asa, daca trebuie sa fie cearta, o sa fie, si iata ca Basescu va ramane, pentru ca daca pleaca nu mai este cearta, si se pare ca Romaniei i-ar trebui cearta sa fie alimentata cu un scop. Dar si Brejnev ala a sfarsit rau provocand astfel de cearta, si nu este de mirare ca si astia vor sfarsi rau pentru ca o provoaca, cica pentru a divulga niste secrete apocaliptice pe care sa le slabeasca, si sa slabeasca astfel conceptia, taina omului, taina procreeri omului, iar omul sa iasa un avorton iarasi, si sa vina iarasi niste imbecili si sa ii acuze de genocid, cum l-au acuzat si astia pe Ceausescul, tot din aceeasi pricina.

    Deci este deja programat, sa fie cearta procesomana, pentru a face bani din parnaia altora, pentru a institui un Stat din parnaia altora, ca in anii ’50, si am impresia ca occidentalii nu sunt prosti cand l-au acuzat de restauratie de genul acesta pe Victor Ponta. Pai ce fel de Stat este ala care face bani exclusiv din parnaia altora ?

  7. Dl Octavian Mihaescu, este o mare porcarie sa merg cu acest card de parasi in Israel, la Tronul lui Dumnezeu, si este o nebunie mai mare decat mine, pai eu sa ii duc acolo unde au ei nevoie de resurse ca sa faca porcaria lor abjecta ? Uitati ce scrie la Luca:

    „58. Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă.
    59. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban.”

    De aceea, mai bine le pun o piedica, ca sa nu ajunga pana acolo si ei, parasii mei, decat sa ii duc eu ca odinioara Iuda Iscarioteanu pe soldatii arhiereului. Cred ca este mai bine sa merg dupa ce le trec damblalele si se blegesc in ticalosie, ca nu sta in mine Israelul, ca sa zic ca ar depinde de mine mantuirea lui, de aceea la mine ma gandesc, ca asa ura mare impotriva mea ca aici eu nu am mai vazut, si este o ura ticaloasa si ticalositoare. Nu !, acesti falsi ortodocsi nu trebuie sa aibe prilejul de a pretinde ca ortodoxia trebuie sa fie impotriva apusului, ca ei la acest lucru folosesc prilejul pelerinajului meu, pentru o deviere catre ortodoxia stricata comunista si anti-occidentala, si asta tocmai acum cand le ard calcaiele sa distruga tot ce este crestinism autentic, ca sa il perverteasca la comunism. Deci eu strang cureaua, ca sa strang bani pentru pelerinaj, si cand strang cureaua aici in jur acestia care ma urasc foarte mult si zic ca sunt ortodocsi ma vamuiesc si din ce strang ca sa aiba apoi din ce ma duc, si zrec peste belele astia platind un sacrificiu nu !?, apoi ma duc in Israel, iar ei nu se opresc ca sunt nebuni din aia damblagii care privesc fara sa vada, aud fara sa inteleaga si simt cu inima fara sa priceapa, si daca nu se opresc ca sa dea inapoi atunci ma vamuiesc si din pretul ca ma duc, si iata iarasi alt sacrificiu si alta secatuire de la acesti tembeli care se numesc in mod fals ortodocsi, si apoi cand vin incearca sa confiste totul ca sa fie adaugat la ortodoxismul asta comunist, iar aici alta jertfa, de data asta o secatuire totalitarista, va dati seama cate de aberant este calculul unui astfel de efort, sa te duci ca sa duci cu tine pe Satana la Tronul lui Dumnezeu, iar Satana acolo sa impute ceva pentru el in dauna ta, si este de-a dreptul nebunie in contra ta ca sa accepti acest compromis rusinos cu unii care nu au nimic sfant, nici pe dracul nu il au de sfant, ca zice ca sunt doi Domni si ca daca nu il are de sfant pe Dumnezeu atunci l-ar avea pe Mamona, dar astia nu au nimic sfant, nici pe Dumnzeu nici pe Mamona, si cica au totul daca este asa. O fi in dreptul meu sa merg, dar nu pot in conditiile astea, si sper ca mai inatai sa ma scap de ei pe cale, si va spun ca daca ii vad pe marginea prapastiei si stiu ca acolo in prapastie trebuie sa se duca, le mai dau si eu un vant, ca sa fiu sigur ca scap de ei. De aceea zic: nu este mai bine sa poti sa te duci singur la Tronul lui Dumnezeu, fara insotitori din astia din aceasta lume care iti pot fi parasi ? Ca daca esti singur acolo sigur nu mai ai parasi, exact cum au plecat si parasii acelei desfranate aduse la Christos, desfranata pe care parasii voiau sa o lapideze. Sigur ca Tronul lui Dumnezeu este pretutindeni, cum a spus Isus Christos samarinencei, dar mai este si acela mai important de la Ierusalim, din Israel, si cred ca nu este bine sa le fac cale sa isi spuna abjectiile mai abitir decat le+au spus pana acum, ca de doua ori am fost, si de ambele dati au procedat tot atat de spoliator pe cat ma vaiet eu acum ca iarawsi vor sa faca, acum cand ii arde pe ei buza mai mult sa faca dracoveniile care pun varf peste paharul deja plin.

  8. Mai este in acest plan al lui Dumnezeu si o evidenta. Iata legatura comunistilor cu Tara Sfanta, citez din wikipedia:

    „The ceremony is broadcast live in Georgia, Greece, Ukraine, Russia, Romania, Belarus, Bulgaria, Cyprus, Lebanon and other Orthodox countries like Egypt. Furthermore, the Holy Fire is brought to certain Orthodox countries, such as in Georgia, Greece, Russia, Belarus, Cyprus, Serbia, Montenegro, Bulgaria, Romania, Moldova, Ukraine, Syria, Lebanon, Jordan and Macedonia, every year by special flights, being received with honors by state leaders at the respective airports.” Incheiat citatul preluat de pe wikipedia :Holy Fire. Vedeti cate tari ortodoxe comuniste tin o legatura cu Tara Sfanta, si se pare ca nu depinde de mine aceasta legatura. Aceasta lumina Sfanta nu a venit cand cruciatii i-au dat afara pe ortodocsii din Tara Sfanta, apoi nu a mai venit cand ortodocsii au incercat sa cheme venirea ei cu prelati romano-catolici, si iata ca in 1298 Papa Gregorie al IX-lea denunta un caracter discretionar in ce priveste aparitia luminii sfinte, si iata ea nu a mai venit nici sub otomani, cand au incercat armenii cu turcii sa invoce venirea ei in 1326. Apoi ea nu a mai venit cand un Patriarh grec al Ierusalimului a fost ucis de arabi exact inainte de Inviere, in ziua Invierii. La ortodocsii comunisti este ca sa zic asa o incredintare fanatica cum ca lumina nu vine decat la ei, dar bag seama ca aceasta lumina nu va mai veni cel putin peste si pentru Romania. Sigur ca ea vine tainic oriunde, asa in orice loc la oricine o invoca in mod sincer si autentic, dar eu cred ca nu va mai veni pentru ca comunistii vor sa o politizeze si sa faca un spectacol din ea, ca sa primeasca diferite avantaje materiale de la cei care nu sunt ortodocsi. Si nu degeaba armenii sunt acum in sfera de influenta sovietica, dar vor fi si turcii, pe acest spectacol grotesc ca lumina nu vine decat la ortodocsi, si nu la cei monarhisti, ci la cei bolsevici, care vor face spectacol de circ din ea.

  9. „Logica” asta ca sa il mituiesti pe paras pe cale ca sa poti apoi sa ajungi la Tronul lui Dumnezeu este paguboasa, si se pare ca comunstii pe asta o invoca pentru ca sa obtina beneficii de la cei care ar dori sa se foloseasca de Tronul lui Dumnezeu. Vedeti, in evanghelie nu scrie asa, ci scrie sa nu ajunga para aceluia acolo la Tron, dar comunistii o folosesc pe asta, ba o foloseau mai ales dupa 2000 cand ma spovedeam la acest vrajmas de popa numit Vasile Vasile, caci pentru a ajunge la scaunul de spovedanie si ca sa ma folosesc si dupa, popolatia care ma ura din pricina lui Christos al meu si care m-a incarcerat psihiatric zicea ca trebuie sa ii platesc o vama ei. Problema pe care o invoca ei este alta, citez:

    „21. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.
    22. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
    23. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
    24. Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.”

    Incheiat citatul. Si mai scrie:

    „15. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău.
    16. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.
    17. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.”

    Incheiat citatul. Iata cum este reglementata impacarea cu fratele, dar Isus spune ca daca ai dezavantajat pe cineva, daca l-ai nedreptatit si vrei sa duci un dar lui Dumnezeu la altar, iata ca trebuie sa mergi si sa te impaci mai intai cu acela, ca adica sa ii platesti daunele cu care l-ai pagubit gresindu-i, si abia apoi sa mergi si sa dai darul tau la altar. Dar un dusman din asta de frate mincinos trebuie mustrat, si nu mituit, si trebuie mustrat daca nu asculta direct de tine ca ti-a facut paguba si de doi sau trei cunoscuti cu care te-ai indulcit in Casa lui Dumnezeu, iar daca nu asculta nici de astia ca sa intoarca paguba pecare ti-a facut-o, atunci trebuie sa il spui Bisericii, iar daca nici de Biserica nu asculta atunci el este ca un pagan si ca un vames, un paras Dracesc importiva lui Iov, de care trebuie sa te scapi cat inca esti cu el pe cale, adica sa ii dai vant de pe cale, sa cada in laturi, ca sa nu ajunga si el unde lui nu i se cuvine.

    Acuma ca au inceput certurile, iata ca nu e bine sa le alimentam, ci trebuie sa ne scapam de el cat suntem pe cale, ca dupa aceea nu se mai poate, cum spunea si Domnul Octavian Mihaescu ( de pe 21 mai, de Sfintii Imparati Constantin si Elena ) mai sunt cinci zile pana se incheie primul ciclu rau, iata a doua zi dupa 29 iulie, cand se vor anunta rezultatele referendumului si vom afla dezastrul, apoi va fi inca un ciclu de cincizeci cu douazeci, si va fi si al treilea ciclu care va pune capacul.

  10. Sa fie vorba de acel nou referendum, pentru ca asta de pe 29 iulie nu va fi elocvent prin neparticipare ?, si fie vorba inca de unul apoi, nu stiu, sa fac socoteala. Pai pe 18 septembrie cade trecerea primelor 50 de zile, si pe 28 septembrie se fac 60, iar pe 8 octombrie va fi incheierea celui de al doilea ciclu de 70, cu belele aferente, care pot sa duca la un alt referendum. Al trelea ciclu, in noiembrie pe 27 se fac primele 50 de zile, apoi pe 7 decembrie se fac 60 de zile, si pe 17 decembrie se fac 70 de zile, si gata al treilea ciclu.