Băsescu nu se dă dus, de cine e plătit să destabilizeze România? Lovitura de stat de la Apus. Liviu Antonesei renunță la rubrica din ziarul falimentar Adevărul. Dragă Europa

8 min


Sâmbătă, 4 august 2012. Nu scăpăm cu una, cu două de Băsescu – degeaba m-am iluzionat că mă liniștesc până pe 12 septembrie, când va fi validat sau invalidat referendumul din 29 iulie de Curtea Constituțională din România-CCR, încercând să-l ignor. Băsescu iese zilnic la conferințe de presă ținute în fața unui gard (cum observa președintele interimar, Crin Antonescu). În loc să se retragă în vacanță, sau să demisioneze. Nu, Băsescu vrea să distrugă până la capăt imaginea României actuale, azi declarând că USL și guvernul lui vor „măslui”… numărătoarea (actualizarea) cerută de CCR legată de cifra reală a românilor cu drept de vot. Neliniștit, am aflat de la Băsescu azi: „Paradoxul este că va fi un număr de electori mai mare. Datorită celor care au împlinit 18 ani, sunt mai mulţi decât cei care au decedat în acest interval. Bun, deci surprizele vor fi mari dacă actualizarea se face corect. Eu mizez pe o creştere a numărului de electori, cetăţeni români cu drept de vot, indiferent unde s-ar afla ei, cu cel puţin 300.000”, a afirmat Băsescu. Vă dați seama? A introdus un nou fitil de bombă pentru instituțiile europene, care trebuie aprins: Băsescu anunță că la lista anunțată pentru referendumul din 29 iulie cu electoratul cu drept de vot român de MAI vor fi adăugați „cel puțin 300.000”, nicidecum cifra de 18,2 milioane nu scade! Degeaba-și fac iluzii cele 7,4 milioane de români care au votat pe DA, pentru demiterea lui Băsescu, că Băsescu nu se dă dus cu una cu două. Bat în lemn, încep să mă tem că Băsescu e în stare să provoace instabilitate totală și să ne trezim cu mișcări de stradă – el are motive economice în acest sens, va avea de câștigat (pentru asta e plătit, să destabilizeze România; atenție la Transilvania și Banat, nu numai la minoritatea maghiară, ci la toți „ardelenii și bănățenii”, nimic nu e întâmplător, oricând ne putem aștepta la cererea unei autonomii față de București; dar acesta e un subiect complex, trebuie discutat în alt context). Am insistat pe posibilitatea întoarcerii lui Băsescu la Palatul Cotroceni, pe mâna cvorumului de 50 plus 1 impus de CCR și Comisia Europeană plus SUA (care a înmulțit numărul euroscepticilor în România; habar nu are UE că datorită aroganței și intereselor ei politice de tip mafiot, susținându-i pe Băsescu și PDL, românii întorc în majoritate spatele UE; citiți mai jos urmarea la articolul lui Ioan Viștea, unul dintre euroscepticii apăruți acum). Sincer, m-a întristat să descopăr în textul „scris la rece” al mereu valorosului Dorin Tudoran intitulat: O nouă lovitură de stat: soarele nu mai răsare de la Apus! (dați click pe http://www.cotidianul.ro/o-noua-lovitura-de-stat-soarele-nu-mai-rasare-de-la-apus-190516/ sau pe blogul lui să-l citiți pe tot; eu public doar finalul): Cred că, amânând luarea unei decizii până la 31 august, CCR nu transmite deloc un semnal că intenționează să valideze referendumul din 29 iulie și să scurteze astfel cel de al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu. Cred în flerul dlui Băsescu. Declarația Domniei sale că nu se teme de această manevră spune multe. Dacă ce se susține aici sau/și aici este corect și dacă infracțiunile majore săvârșite de oamenii/structurile USL în ziua referendumului vor putea fi dovedite, dl Băsescu nu doar că se întoarce la Cotroceni, dar legitimitatea acestei reîntoarceri nu va mai putea fi contestată. Este exact lucrul de care are cea mai mare nevoie omul politic Traian Băsescu în acest moment. Oricât de mari ar fi anumite costuri și dacă tot s-a intrat atât de adânc în acest impas, cred că e momentul să aflăm câți cetățeni români sunt, cu adevărat, în viață și câți dintre ei chiar au drept de vot. Altfel, după acest referendum și zvonistica din jurul lui ne putem întreba, ani la rând, cum au votat, în ziua de 29 iulie 2012, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Terente, Titina, Burebista, Maria Tănase, Gică Petrescu, Nicolae Dobrin, viitorul nepot al Prințului Paul sau Romica Puceanu: DA sau NU? Singura lovitură de stat ar putea deveni încercarea unora de a inocula în mentalul colectiv obsesia loviturii de stat. Cum în România totul poate fi deja declarat anticonstituțional, de mâine dimineață ne putem trezi că totul poate fi denunțat drept lovitură de stat. Locul întâi pe listă: răsăritul soarelei. Plătit de Moscova, soarele nu mai răsare, ca pe vremea guvernării PD-L, (de) la Apus. “Trădare! Trădare! De trei ori trădare!”.

*

Aflu că altă valoare morală (scriitor și publicist de renume) Liviu Antonesei a anunțat șefii ziarului Adevărul că renunță la rubrica lui, dezgustat de poziția pro-Băsescu (patronul Dinu Patriciu s-a dovedit a fi un trădător al PNL-USL, speriat probabil de procesele deschise lui de câinii din justiție ai lui Băsescu; să fii miliardar în euro și să te comporți ca ultimul cerșetor, e jalnic; să-l pui director pe un nimeni, pe Grigore Cartianu, e prostie care… merită toți banii; poate știți, dar trustul Adevărul e falimentar, nu se iau salarii cu lunile). Adevărul este o oficină dezonorantă a lui Băsescu…

Scrie Liviu Antonesei (articolele lui din Adevărul erau singurele valabile):

Imi pare rau…

…dar m-am hotarit sa ma opresc din scris articole de ziar, probabil pentru totdeauna si indiferent de ziar. insa cu atit mai greu imi vine sa scriu, de citeva luni pe gratis, intr-o publicatie care devine tot mai mult un fel EvZ (Evenimentul zilei, nota LIS)… pacat. cit avea un aer de echilibru, de echidistanta obtinuta din complementaritatea punctelor de vedere si cu lasarea informatiei ca informatie, mai mergea… acum, ride lumea de mine si asta chiar nu-mi face placere.

va doresc tot binele, sper ca nu-mi purtati pica si poate viata de va pune vreodata si face to face, la o bere.

spor si bafta. cu prietenie, l. a.

Asemenea lui Dorin Tudoran, Liviu Antonesei are un blog perfect articulat, popular. Se pare că a venit vremea exprimării libere numai pe blog, să nu mai fie scriitorul confundat cu linia ziarului.

***

Închei textul lui Ioan Viștea din Târgoviște, început ieri (recitiți ce am scris) – de luat aminte:

Scrisoarea  unui recent eurosceptic român (II)                                      

Dragă Europa

…Tare mă tem, dragă Europa, că ai luat bunul simţ şi delicateţea discreţiei noastre  drept slăbiciuni numai bune de speculat şi de exploatat. Pentru că, iată următorul exemplu:  un popor, poporul român,  a făcut în urmă cu opt ani, fie din nebăgare de seamă, fie dintr-un viciu, dintr-o rătăcire de moment a discernământului ori din motive care nici nu mai contează,  o  alegere cât se poate de  proastă, cât se poate de rea. A dat puterea supremă în stat pe mâna  unui nevolnic, cum zicea Ştefan Zweig, pe mâna unui rebut uman cum găseşti chiar şi pe cuprinsul ţinuturilor tale, tarat de grave şi nevindecabile tulburări de caracter şi comportament, probate din plin în toţi aceşti ani.  Acest  personaj grobian, înzestrat cu toate ingredientele şi tertipurile farsorului, strecurat  insidios în politică direct din nomenclatura  p.c.r., cu antecedente probat securiste, penal cât cuprinde, a făcut din şmecheria marinărească, din escrocheria cu program şi metodă,  singura sa virtute, iar din viaţa românilor, un calvar. Lacom, însetat de putere  şi avantajele ei cu orice chip, om al gâlcevei şi al scandalului continuu, practicant abil al vendetei politice şi al diversiunii , rămas cu năravul ascultării telefoanelor şi al dosarelor scoase din mâneca moale, supusă a justiţiei,  şi-a subordonat toate instituţiile de forţă ale statului în beneficiu personal. Asta în vreme ce  acolo, la Bruxelles, pentru că practica mersul biped, pentru că se învârtea în cerc fără rost şi fără interlocutori, putea să ţi se pară, dragă Europa, un mieluşel rătăcit şi nevinovat, cu ceva faţă umană. Ştiu, te-ai lăsat păcălită numai pentru că simpla lui prezenţă şi-atât, dădea bine la bilanţul socotelilor partizane. Dar aici, în ţara reală cu oameni reali în carne şi oase, sacrificiile, efectele austerităţii impuse dictatorial n-au avut rezultate benefice decât în conturile îngrăşate  în vreme de criză ale camarilei şi sicofanţilor partenerului tău , nu-i aşa?, tocmai  bun  să  întărească, aritmetic,  rândurile  „popularilor”.

Cu vălul acela tot mai vizibil pe ochi şi cu vata înfundată  în urechi, n-ai scos o vorbă, n-ai avut nicio tresărire, nicio reacţie de împotrivire  faţă de atitudinea de satrap, faţă de derapajele evidente şi grave de la normele statului de drept ale numitului Băsescu (inclusiv atacuri furibunde  şi ameninţări făţişe la adresa libertăţilor presei). Sunt voci care spun că, dimpotrivă, te-a amuzat copios spectacolul unei ţări redusă tacit şi premeditat la condiţia de cobai. Abia  când  românii s-au trezit  ca după un somn lung, hotărâţi  să-şi schimbe preşedintele şi destinul, abia când au vrut să-şi recapete statura, onoarea, libertatea şi demnitatea, ai găsit cu cale să te agiţi, să te arăţi îngrijorată, să sari în sus ca arsă. Hotărârile Parlamentului  de suspendare, data şi termenii referendumului, deplin constituţionale şi democratice, le-ai taxat, conform conduitei  bocitoarelor profitoare  ale regimului Băsescu, drept lovitură de stat. De ce? Nu  înţeleg  nici acum  ce resorturi lăuntrice, ce calcule de oportunitate deopotrivă meschine si cinice ţi-ai făcut atunci când ai impus un prag al cvorumului în dispreţul Convenţiei de la Veneţia şi contrar practicii curente comunitare. Ai fost, aşa  cum spune o zicală românească, pentru unii mumă iar pentru alţii ciumă! De ce?  Şi de ce, în faţa boicotului preşedintelui suspendat  şi a apelului la absenteism, el însuşi o faptă penală, ai tăcut mâlc făcându-te că plouă în vreme de secetă?  Te întreb Europa, de ce?

Ştiu că în faţa acestor întrebări o să taci. Măcar dacă te-ai rezuma la atât! Cetăţenii mei au votat, mulţi, foarte mulţi. Şi-au luat porţia de revanşă pentru rătăcirea de acum opt ani. Şi-au răzbunat umilinţele. Îngenuncheaţi mai ieri, astăzi  s-au ridicat în picioare. Războiul cifrelor şi al procentelor, disputa dintre birocraţie şi realitatea statistică a electoratului sunt ale noastre. Stai, te rog, departe de ele. Încetează ingerinţa, imixtiunile în vieţile noastre. Renunţă la atitudinea de Mare Poartă obişnuită să-şi cheme supuşii la ordin pentru a le cere socoteală. Ajunge! Destul! Deja, cum se spune la noi, ai sărit calul!

Îţi spun cu sinceritate : decât să te transformi într-o intrigantă din speţa, din corul câtorva români care şi-au pierdut busola pe bani publici denigrându-şi ţara, mult mai profitabil ar fi să te priveşti în oglindă cu luciditate. Ai vedea cât de speriată, cât de buimacă, indecisă şi incapabilă eşti să găseşti soluţii şi să iei hotărâri ca răspuns la criza globală. Aceea este adevărata miză, nu grija făţarnică pentru starea şi nivelul democraţiei din România.

Nu vreau să mă gândesc şi nici să glosez pe tema eventualei tale susţineri pentru un preşedinte ilegitim, validat doar de numărul morţilor din listele electorale şi de absenţii de la urne. Nu văd ce interese ar putea să te anime mai presus de evidenţa celor 8,5 milioane de voturi (88% pentru demitere, 12% pentru contra!)  Iar dacă pentru tine  laşitatea e mai presus de onoare, dacă voinţa  a 8,5 milioane  de cetăţeni români, liberi şi cu mintea la ei, nu va conta pentru tine, înseamnă că grecii au toate  motivele din lume să-ţi ceară bani grei, măcar pentru a te  (re)familiariza cu preceptele logicii lui Demostene şi Aristotel.

Mă opresc. Nu ştiu dacă ai înţeles mare lucru. M-am luat cu vorba şi uite  că mămăliga, sub presiune, e gata-gata să explodeze pe foc.     

La revedere, înainte de a spune „adio” !

Ioan Viştea


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

7 Comments

Dă-i un răspuns lui Stefan ArteniAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Din nou despre minunile ICR, de data asta despre „management”. Scotea o revista Plural Magazine pentru audients din exterior. Nu stiu daca mai apare tiparita, pe internet ultimul numar dateaza din 2009. Calitatea traducerilor este execrabila. Mai mult, exista o revista cu acelasi nume in engleza si spanioila care ar fi putut fi descoperita cu o rapida privire pe Google si care pare a fi proprietara logos-ului. Bravos management, halal sa le fie [l-am parafrazat pe conu’ Iancu.]

  2. Felicitări lui Liviu Antonesei! N-avea de ce râde lumea de el, pentru că el scria la obiect, n-avea nimic comun cu Cartianu cel bezmetic. Dar, face bine că nu se amestecă în ciorba reîncălzită a unor năimiţi.

  3. Felicitări pentru trezirea la realitate a dlui Liviu Antonesei !
    Păcat că sfătuit de dl Dorin Tudoran m-a banat și el pe blogu-i ! Dar vina îmi aparține în totalitate :
    Nu pot să mă scald în ape tulburi sau de-a dreptul mocirloase, cum văd că fac unii 🙄
    Peter Imre este nevoit să scociorască până și-n imunda emisiune a lui DD , în căutare de ceva fraieri care se mai mânjesc deschizând ziarul lui Patriciu !

  4. Și apropos de nesimțirea unora și de abuzul altora :
    Când la alegerile din 2009 s-au descoperit 19.000 de persoane cu voturi multiple, unde era Procuratura Generală ( sau alte organe abilitate) de nu s-a sesizat nimeni de acest fapte penale.
    Mai ales că atunci, diferența de voturi în favoarea lui băsescu, cu care a câștigat/furat alegerile prezidențiale a fost doar de 70.000 de voturi în plus, obținute cum „știe tot satul, dar nu știe bărbatul”, din capul lui ?! Al s(t)atului ! 🙄
    Acuma în schimb se fură (la comandă !) listele de la BEC/AEP în vederea a …a… ce ?!
    Cine a sesizat,și mai ales cine s-a autosesizat ?!
    Chiar dacă ar fi și acum niște voturi multiple, sau ceva nereguli cu votarea, cum, și mai ales cât, ar putea să influențeze ele rezultatul acestui Referendum, cu un scor zdrobitor de alungare a
    celui care ocupă abuziv și împotriva intereselor noastre, Palatul Cotroceni, de fiecare dată în urma unor alegeri „cu cântec”, adjudecate „la mustață” ?!
    Și încă câteva 😉
    C-așa-i „ghiorlanul”, vorba regretatului Toma Caragiu !!

    Cu toată insitența obraznică a celuilalt ocupant, să zicem doar al scaunului, de la Ambasada USA la București , care-și permite cu obrăznicie să bată cuie în scaunele de la Parchetul General și DNA, ba mai și laudă o prelungire a mandatului lui Morar, făcută cu două săptămâni înainte de expirarea celei de a doua prelungiri , actuala guvernare, care a promis ” în orb” , păstrarea în funcții a celor doi, ar trebui să sancționeze urgent și drastic gestul KGBist de ridicare a listelor electorale !
    De ce nu se sesizează nimeni de faptul că suspendatul are sigilată la fosta-i reședință cotrocenistă o încăpere în care nimeni nu știe ce se află !?
    În ce țară trăim, Dumnezeule ?
    Știu oare amicii de familie politică sau de scuturi de tot felul, pe cine se zbat să mențină în cel mai înalt post din România, ocupat/furat și nu ocupat prin alegeri libere ?!
    Poate că nu știu de proverbul românesc :
    Să văd cu cine te-nsoțești, ca să aflu cine ești !
    Singura rămășiță securisto-comunistă rămasă în funcție de conducere ( și încă supremă !!) la 23 de ani de la căderea comunismului !
    Nu le-a fost deajuns că le-a dat și lor foc la vreo 35 de nave prin iscusita lui conducere ?!
    Așteaptă acum să dea foc și la țară ?!
    Sau poate că asta urmăresc, dar n-am știut noi până acum 🙄

  5. Am făcut un calcul rapid:
    Dacă din 21.680.974 – total populație în 2002 , scazi pe cei până-n 18 ani, adică 4.847.433, rămâi cu 16.833.541 !!!!
    Dar ce-i mai interesant e că ponderea celor sub 18 ani e chiar mai mare, 20 %, decât cea luată în calculele de până acum, respectiv 17-18 % !!
    Scriam aici, încă înainte de a da CCR hotărârea, că vom afla cu ocazia asta și câți suntem, nu numai că am scăpat de Ucigă-l Toaca !

    P.S Mai scădeți morții și cei plecați din România în cei 10 ani trecuți, și vedeți ce ne-a mai rămas din țara asta, mai ales prin cele petrecute de când l-am avut baci pe Băsescu (2004) și pe UE ca târlă (2007) ! 🙄

  6. Dle Humor, sunteţi de admirat în sensul silenţios al cuvâtului. Videcaţi răni. Datorită unor astfel de caractere ţara nu va pieri. Sunt convins. Şi încă ceva, nu numai recensământul nostru se află în baza de date a Israelului. E mult mai grav. Ăştia îl cresc pe Băsescu ca pe un porc căruia îi va veni cât de curând Crăciunul. Pun pariu că încrucişatul va fi evaporat Crăciunului viitor. Ţara lui Gurion e din ce în ce mai obraznică. A început să eclozeze elicoptere prin Carpaţi. Pun pariu că planeta se va îngălbeni şi din cauza asta. Din numărul de votanţi trebuie scăzuţi, din motive medicale, pedeliştii, peremiştii, uneperiştii, dedeiştii, udemeriştii. Avem probleme. Nu am văzut nici în cărţile de iatorie, nici în Biblie ceva mai diabolic ca acest Băsescu. E robot, nu om. Are cip-uri în priviri şi rahat pudrat pe limbă.