Care cum poate, improvizează. I-au ieșit ăleia silicoanele din sutien. Scrisoare de la Adriana Barna. În contră: balada lui Culai

5 min


Duminică, 10 iulie 2011. Nu se mai vorbește de Japonia – de pământurile devastate de tsunami și de iradierile centralelor nucleare (sunt 85.000 de refugiați, mutați cu forța din jurul Fukushima; li se vor da despăgubiri), a uitat lumea de marele cutremur de 9,1 grade Richter din 11 martie. Deși n-au trecut decât câteva luni… Lumea merge înainte, nu vrea nimeni să se pună în pielea japonezilor pățiți. Nu știe nimeni exact câți japonezi morți a luat atunci oceanul, de fapt. E chiar curios că într-o țară supercivilizată, evidența celor dispăruți nu e strictă. S-au anunțat 15.500 de morți (i-au îngropat în gropi comune?) și 7.500 de dispăruți. Guvernul japonez a alocat 25 miliarde de dolari pentru reconstrucție. Iar pierderile se ridică la 210 miliarde dolari, cel mai costisitor dezastru natural din istorie. Dar reactoarele de la Fukushima sunt în continuare instabile, n-au fost îngropate. Sigur, morții cu morții, fiecare popor are nenorocirile lui colective: românii așteaptă și ei marele cutremur, dar pensionarul seismolog Gh. Mărmureanu le-a dat asigurări că pot dormi liniștiți, deocamdată numai falia Pacificului (pe linia Noua Zeelandă – Japonia) are probleme. Așa că românii majoritari își văd de concediu, care cum poate, improvizează. Pedeapsa pe capul românilor e regimul Băsescu, sărăcirea programată de guvernanți.„ Lumea are drumul ei în cosmos?” Azi ne-am amintit iar de Japonia, a fost un cutremur de 7,3 grade Richter și nu s-a întâmplat nimic deosebit. Slavă cerului! Trebuie să observ însă că la un cutremur de 7,3 grade Richter, centrul Bucureștiului ar putea fi pus la pământ, după cum ne asigură specialiștii seismologi. Primarul Capitalei se așteaptă nu la 20.000 de morți, ci la 200.000. Sper să mor până la marele cutremur prognozat pentru România, să nu fiu martor de final.

*

Azi am repetat isprava de ieri, fiind zi caniculară – la ora 17 eram cu Doina Popa în drum spre una dintre insulele lacului Titan. Am venit în același loc în care am întins eu ieri pătura pe iarbă, pe buza insulei (Doina s-a dus tot sub salcie). După ce am înotat amândoi, profitând de faptul că lipseau țiganii românizați de ieri (și nu mai trebuia să am grija portmoneului cu acte, lăsat în rucsac), să ne uscăm, am vizitat insula în picioarele goale, călcând pe cărăruile de iarbă. E liniște și pace, nu mai e scandalul snob de ieri. Așa cum observam și ieri aici, s-au înmulțit femeile singure sau femeile perechi, femeile care vin cu prietenele la plajă, ele dau semnalul că nefericirea și timiditatea sau aroganța feministă, neîmplinirea și nepotrivirea au crescut energia negativă în România. Pe mine mă întristează în primul rând femeile singure. Femeile fiind vinovate de felul cum arată această lume. Altfel, peste tot erau bucureșteni originali în costume de baie, bărbați și femei, tineri și vârstnici, cu berea la sticlă de plastic sau la cutii lângă ei, fiecare și-a găsit un loc plăcut, la umbră sau la soare, printre trestii sau sub copaci… Întorși „la locurile noastre”, am auzit o tânără spunând că ”i-au ieșit ăleia silicoanele din sutien” – tânăra își anunțase prietenii că a venit ora să meargă „la terasă”. Am plecat după două ore și un sfert de plajă. Fântâna arteziană din centrul lacului Titan își arunca pânza de apă (fântâna se deschide numai seara). N-am avut noroc nici azi, am găsit încuiată „Biserica din Parcul Titan, din lemn, în stil maramureșean”, inaugurată în 1996 (are 45 de metri înălțime). De ce se încuie înainte de ora 20? La această oră aleile parcului sunt supraaglomerate, câți dintre bucureșteni n-ar aprinde o lumânare pentru sufletul lor și pentru morți dacă ar fi deschisă această insolită biserică.

***

O primă scrisoare de la Adriana Rodica Barna. Nu înainte de a publica o parte din e-mailul primit azi, după ce am pomenit ieri, aici, de superba ei carte intitulată „Lentile de contact”: Cartea (predata editurii in nov. 2010) a aparut in martie 2011- si va avea lansarea sambata care vine la festivalul de poezie organizat de poetii gruparii douamiiste. Iti voi trimite programul. Lupii tineri scot si ei carti anul asta , editura Charmides a scos inca 2 carti de poezie, dupa aparitia cartii mele: una este a lui Marin Malaicu Hondrari si cealalta a lui Manasia. I-am invitat pe  mai tinerii mei prieteni poeti sa scoata anul asta: 2011, carti mai bune decat a mea. („La rasaritu-ti falnic/ Se-nclina al meu apus.”) Cursa cu obstacole abia acum incepe! Multumesc frumos pentru sustinere. rodica

Miss Airport Calendar

Eu tocmai m-am intors de la un magazin second-hand

unde am vazut printre bluze si pantaloni scurti

un steag american impaturit in triunghi

asa cum il primeste familia vreunui erou cazut in lupta.

Zacea pe jos, o doamna l-a impins cu piciorul.

L-am ridicat cu tandrete si l-am pus inapoi pe raft.

Radioul dat la maximum rula dedicatii muzicale :

„Om cu suflet nemilos” din partea Alinei

pentru parintii aflati in divort; iar afara, in strada

vis a vis, un  domn imbracat intr-un costum bej

pregatit parca pentru riviera franceza, cu pantofi albi,

cu sapca de benzinar si cu o poseta de dama in mana

tintuia cu privirea intrarea.

Adriana Rodica Barna

***

Culai se întrece cu gluma la comentariile de ieri de aici, strâmbă din nas, că nu… găsește poezia prezentată. Unde e poezeaua? Se întreabă. Și continuă: „Văd bârna din ochiul meu, recunosc! Nu văd paiul de poezie de care se agaţă Bîrna, trebuie să recunosc”. Intrăm pe un teren minat al receptării poeziei de azi (pe care eu o găsesc o revelație și domnia sa… n-o găsește). N-o să ne batem acum (nici măcar în argumente). Vă propun în comparație o… baladă a lui Culai – Nicolae Ciobanu.

Baladă            …Damelor 3P*

(pastişată apud Villon, pe filieră F.P.) //

Cine-mi va spune jalnica poveste
a umbrelor – din viaţă – spulberate:
Crudela cu vechime-n „care este”,
cu trup de calde spârciuri inundate?… //
Unde-i mândria r-rromei, Toncia, unde
îi înfloreşte coapsa-n orice seară?… //
Ori habacuca, Sensuala,-n fund(e)?… //
Spre unde-i neaua de odinioară! //

Unde-s – cu vorba lor de capre creţe -,
Câte-ni răsar din pâcla irosirii:
Buriana, Drăguşana?… Câte neţe
”s-au şters, năluci, din zariştea privirii”?… //
Moni, căznita, de neaoşul gâde
pe rugul Izvorani…, cândva…, fecioară…
Unde-au purtat-o vânturile hâde?… //
Spre unde-i neaua de odinioară! //

Pestriţa, care (coapsa) nu-şi feri
de-mbrăţişări, cu-atâta dibăcie,
că pe-Amorezi în boli îi surghiuni
castraţi şi muţi în aspră silnicie?… //
Unde-s  reghinele cu chip de fiară,
Cu polii-n poale-n trecerea lor vană?… //

Spre unde-i neaua de odinioară! //

Envoi:

Stăpâne, masca lor de fete-amurge

pe trup rafistolat, în orice seară

tot pe canale de teve se scurge… //

Spre unde-i neaua de odinioară! //

PS: Păcatu-i de copii, din astă ţară,

Că sunt târâţi în astfel de mocirle

De inşi purceşi din varii cioro-gârle… //

Copii care vor eşua, în primăvară,

(care, pe-aici; care plecaţi „pe-afară”) –

Spre unde-i neaua de odinioară!

Nicolae Ciobanu

––––––

* Plimbate din Pat în Pat – titlul preluat din „Pastila lui Lisandru”

PS. Ultimele două poze sunt primite de la Culai – Nicolae Ciobanu, cu titlul: „Zori de zi în Târgu-Chetrii”. Prima și a treia poză din această pagină de jurnal online sunt făcute la Bistrița…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

7 Comments

Dă-i un răspuns lui David DorianAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Mulţumesc frumos pentru postarea pozelor!

    Nu şi pentru postarea pamfletului pe care l-am scris la năduf, iar nu inspirat: aşa cum trebuie să o facă orice poet!
    Acesta, pamfletul acesta, pentru mine nu-i poezie: e doar o satiră la foc pripit versificată, pe un schelet preluat, cu material din media imediată.
    Dacă-l postAţi în alte circumstanţe, poate că vă mulţumeam. Însă, în acestea, în care intenţionaţi să mă comparaţi cu cine nu merit, nu se face… Nu se pune un cal bătrân ca mine, alături de tineri.

    Când veţi scoate la vedere şi „Ana Glia”, ori alte câteva mesaje lirice şi vouă trimise, Domnule LIS, se va observa ce bârnă port în ochiul-poet. Poate.

  2. Va trebui să recunosc cinstit şi ne – făţarnic că mie îmi plac ambele poeme postate azi de LIS: atât poemul scris de Adriana Rodica Bârna cât şi Balada villonescă a lui Nicolae Ciobanu…Cumva…le simt complementaritatea.
    Coincidentia opositorum!

  3. Vă mulţumesc, Domnule Spirescu!
    De ar judeca (mai) mulţi precum domnia-voastră, aş îmbătrâni liniştit. Dar, nu-ş’cum se face: opozitele păreri sunt neapărat date de atentate…
    Sama B. N. Loden

  4. Dragă poete,

    Răsfoiesc (vorba vine!) din nou blogul tău, în căutarea unor noi impresii de-ale tale legate de Rondul de noapte. Cred că ai scris ce-ai avut de spus. Găsesc cu plăcere dialogul înfiripat între tine şi Adriana Rodica Barna, poeta bistriţeană ce aparţine totuşi generaţiei noastre, optzeciste. E născută în 1952. NU e o tânără douămiistă, aşa cum crede interlocutorul tău, Nicolae Ciobanu. E o poetă matură, trecută prin decantări. Bariera vârstei, invocată de dânsul, nu stă nicicum în picioare. Există totuşi bariera receptării, aşa cum spui. Dacă domnia sa nu vede poezie în ceea ce scrie Rodica, înseamnă că, într-adevăr, are o „bârnă” serioasă în câmpul său vizual. Parodiile sale dupa Fr. Villon mi se par destul de „îmbârligate”.
    Da, începe un nou festival de poezie la Bistriţa, la care vor citi şi „bătrâni” printre tineri douămiişti (douămuişti” zic unii). Nu mă îndoiesc că printre ei sunt poeţi valoroşi, dar şi mulţi poeţi mediocri, dacă nu chiar slabi. Tinerii au abilitatea de a se promova în grup, chiar mai mult decît atât, în generaţie. Personal nu mă interesează conceptul de generaţie literară; eşti poet sau nu eşti, luat individual. Am preţuit mult luarea ta de poziţie vizavi de ceea ce a încercat să susţină Dan Coman la Rond. Numai tu nu ai putea fi acuzat că nu ai înţelege poezia lor, sau că nu le-ai citi-o. Păcat că nu vei fi la BIstriţa la festivalul lor.
    Salutări distinsei prozatoare Doina Popa!

    Cu drag,
    David Dorian

  5. În fine, graţie dlui Dorian m-am dumirit: am confundat-o pe Adrian Rodica Barna cu Florina Barna. Rămân la părerea că A.R.Barna scrie poezie-poezie, însă nici cu dl. Culai nu ne pierdem vremea citindu-i intervenţiile, are şi domnia sa ştaif, ba chiar o ironie şi un sarcasm sănătoase, numai bune de oblojit tristeţi şi melancolii. În lumea bună, e loc pentru toată lumea bună. Cât despre „douămiişti”, nu-i caut cu lumânarea, cu puţine excepţii toţi scriu unul şi acelaşi text al apei din piuă.

  6. Motto: „…vizavi de ceea ce…”
    & „…(douămuişti” zic unii)…” (Anonymus Blogulensis)

    Vă Mulţumesc, din bietul suflet al meu, Domnule Marin Ifrim!
    Prin acest răspuns, puneţi cel mai bine lucrurile la punct.

    Mult mai bine, decât eu m-aş fi stăruit s-o fac !!!

    … Fiindcă, Ăluia – care tutie & judecă doar de pe partea zbîrrrnei lui (unde-o ţine, când scrie?) -, io nu am altă invitaţiune, decât cee-neaoş-sadoveniană. Aşa, bun ţintaş cum este (dar neştiindu eu şi câtu-i de măricel ca stat), ajunge: ori drept, ori pe vârfuri întins…, ori să se-mbârlige on chic, pentru ca – astfel – să oficieze ca lumea pupatul Iepii lu’Vodă!… Nu subt-bărbie!

    Şi, fiindcă : dihonie în receptarea generaţiilor, şcolilor, curentelor (ele între ele) poetice, n-ar mai hi – după umila mea părere de om rămas în afară, de voie -, de s-ar face conclav, prin raportarea la măcar un Port-drapel, nu la „o samă de semeni” ce-au dat de pământ cu Statuile, mai dihai ca la orice altă loviluţie de regim.

    N-am nimic de zis rău orfă-dezabili-marginalilor, inhibaţilor şi – de-asemeni – chilacilor (unii, doar pe motiv de apă chioară) ce se incontinent defulează-n scris şi se adulează în-d’Al’de-ei. Doar, dacă rămân între ei, cuminţi… Şi, nu!… să tot roadă la piedestale pe care-ar trebui să le pupe pios şi înflorească, măcar pe la Moşi…
    Să rămână ei cu ei şi să ne lase-n pace Poeţii, fiindcă tot nu-i cetesc: doar se laudă…

    Am eu o trăistuţă de Scriitori-odată, drept căpătâi, în care „ceia”, cum Ăla şi nişte ‘zecişti ce ţin şi cu dinţii de … ce se ţin, n-or intra necând…
    Doar, dacă se apucă, Şi(Mai) cu Har, nu doar cu trim-bulindă tenacitate (precum a tot-celui ce a învăţat azbuchea-fără-de-îndreptar), de scris.

    Desigur, este greu să scrii şi să te exprimi româneşte corect (chiar şi-n grai zonal)…
    – Că /când/ trendy nu mai dă bine, tu, e chiar naşpa de tot…
    – Ză O, tu?!?
    – OOOuuui, tiu!

    Neculai Pai, ot Bîrnari

    Nota Bene-n loc de Post-Scriptum: Infatuatul va afla de la sursă autorizată, că Nicolae Ciobanu a cutezat doar 1(una) bucată parodie după o inspirată traducere din Villon. Dar, pesemne, va recidiva, stârnit, zădărît de gogonate infantilisme de mAtur, frust şi neelegant bloguite. …
    I-ar surâde un „Blestem, pe cei care ‘botează’-al nostru grai!… / Dar, pe netoţii – daţi ‘poeţi’ -, şi mai !!!” ?…
    Cave Canem!