Ce e mai rău, abia urmează: pe 9-12 aprilie se aliniază planete, sunt semne că va izbucni Al Treilea Război Mondial

6 min


Sâmbătă, 12 martie 2011. Date statistice. Seismul catastrofal de 8,9 grade din 11 martie din Japonia a fost de 8.000 de ori mai puternic decât cel din Noua Zeelandă, din cauza lui axa de rotaţie a Pământului s-a deplasat cu 10 centimetri. Principala insulă a Japoniei a fost deplasată cu 2,4 metri. NASA a anuntat ca seismul a produs o accelerare a rotatiei Pamantului cu 1,6 microsecunde, implicit, durata unei zile fiind redusa cu aceeasi unitate de timp. Replicile continuă la nivel înalt (numai una dintre replicile seismice înregistrate aici, în România ar face prăpăd; în această dimineaţă a avut loc în Japonia alt cutremur de 6,8 grade), nici nu se mai ştie numărul lor, teritoriul Japoniei tremură. În afara vulcanului erupt ieri în Indonezia, au erupt simultan alţi doi vulcani în Rusia, în peninsula Kamceatka. Specialistul Kevin Martinde la TheWeatherSpace.com explica intamplarea:”Undele provocate de cutremur rezoneaza in interiorul scoartei terestre ca pe suprafata unui clopot dupa ce a fost lovit si asa declanseaza si in alte zone fie cutremure mai mici, fie eruptii vulcanice”. Pe de alta parte, o alta teorie spune ca declansarea cutremurului a avut ca baza puternica eruptie solara de miercuri spre joi, de intensitate 1,5X1 din pata cu numarul 1166. Furtuna magnetica a ajuns pe Terra cu intarziere de o zi, dar suficient sa deregleze campul magnetic pe zona Japonia, Indonezia si Kamchatka si conform acestei teorii se pare ca asta a fost suficient sa declanseze atat cutremurul si replicile violente care au generat un puternic tsunami, cat si eruptiile vulcanice. Alte amanunte pot fi citite aici. După apocalipsa Japoniei (cutremur fără precedent, foc de iad, tsunami de 10 metri), azi e avut loc o explozie la a doua centrală nucleară ca mărime din lume, de la Fukushima – deocamdată fisiunea e ţinută sub control, suntem anunţaţi oficial, chiar dacă a crescut radiaţia în aer, numai Dumnezeu ştie care e adevărul (la fel se spunea şi după explozia din Cernobîl, după trei zile). Coşmarul urmărilor acestui seism de sfârşit de lume va continua cu căutarea morţilor în ocean: după fluxul fenomenal, la reflux a fost tras tot ce se putea trage din oraşe direct în ocean. La cât de civilizată e Japonia (japonezii sunt consideraţi extratereştri şi azi, nu se ştie de unde au apărut şi de ce au un atât de înalt grad de dezvoltare insulară), s-a putut constata acum că nu suntem pregătiţi să facem faţă unei apocalipse, omenirea e frunză în vânt. Nimic nu poate opri catastrofele naturale (adică influenţele cosmice asupra planetei). Foarte interesant, ce spune azi un astrolog mediatizat, Mariana Cojocaru: cutremurul fără precedent din Japonia (şi cel din Noua Zeelandă) e doar începutul, lovitura de graţie va veni pe… 9 aprilie! Îmi fac iar cruce. În aprilie va fi maximum acumulat, prin aliniere de planete, „atunci se va rupe pisica” – adică? Pe 9-12 aprilie va izbucni Al Treilea Război Mondial, pe care astrologul îl consideră vârful malefic al acestor vremuri… Astrologul Mariana Cojocaru o continuă, practic, pe Urania (v-am făcut trimitere ieri la Urania): Un ciorchine de planete, pe care apropierea Pământului de Lună, cu climax în 19 martie, le joacă ca pe bilele de biliard, se face vinovat de cutremurul din Japonia. Nu este însă primul. Startul dezastrelor a fost dat de cel din Noua Zeelandă şi nu este nici ultimul din seria dezlănţuită sub înaltul patronaj al zodiei Peşti. Ce ar trebui cu adevărat să ne îngrijoreze se va petrece în jur de 9 aprilie, spune astrologul Mariana Cojocaru. Malefic pe malefic. Aşa sunt aranjate planetele în „stellium”, cum îi spun astrologii, pe numele lui în limba comună „ciorchine”. Apropierea Pământului la cea mai mică distanţă de Lună, aşa cum n-a mai fost de 22 de ani, şi care a predispus de fiecare dată la dezastre naturale, nu este decât tacul care loveşte ca la biliard plantele din „stellium”. Fără ea, nu ar fi avut cum să rezoneze, spune Mariana Cojocaru: „Avem Soarele în Peşti, Mercur în conjuncţie cu Luna Neagră, plus Uranus şi Marte, dar şi Chiron în Peşti. Chiron este lecţia de viaţă. Cutremurele acestea, din Japonia, care n-a fost primul determinat, ci şi cel din Noua Zeelandă, sunt un semnal de alarmă pentru toată omenirea. Trebuie să ne schimbăm ca mentalitate, sunt un avertisment de ordin spiritual, e o lecţie de viaţă la nivel de masă, care ne pregăteşte pentru schimbarea de conştiinţă. Punem la asta şi exploziile solare care potenţează tot ce se întâmplă acum”. E discursul literaturii anului 2012, cu schimbarea de conştiinţă, apariţia omului nou… Poate o veţi crede acum pe astrologul Mariana Cojocaru, dacă n-aţi crezut-o pe Urania (Simona Vărzaru): Planetele vor sta în „stellium” în Peşti, până pe 20-21 martie, când se vor muta în Berbec, ce are ca patron zeul războiului, şi abia atunci vor apărea adevăratele probleme. „În aprilie va fi maximumul, când vom avea o aliniere de planete ce va tranşa lucrurile, se va rupe pisica, e posibil să declanşeze un adevărat război”, crede Mariana Cojocaru, avându-l în minte pe cel de-al treilea mondial, de care se teme toată lumea. „Chestia asta cu cutremurele, care s-au produs în zone unde exista vulnerabilitate pentru asta, precum Noua Zeelanda sau Japonia, poate să prevestească ceva mult mai rău, dacă nu luăm măsuri şi nu ne aşezăm la masa tratativelor să rezolvăm problema. Catastrofele duc la distrugere şi pierdere de vieţi, dar gândiţi-vă câtă durere provoacă un război”, spune ea. Iar cele mai mari şanse să-l declanşeze, adaugă ea, precizând că a spus-o de anul trecut când Coreile s-au aşezat pe picior de război, le are lumea arabă: „Cu Iranul începe povestea. Critice vor fi zilele de 9 aprilie, 10, 11 şi 12 care au alinieri de planete in Berbec”. V-a pierit piuitul? Norocul nostru e că predicţiile au un regim de probabilitate de a se înfăptui extrem de scăzut. Totuşi, gradul de credibilitate a crescut după ce NASA a ajuns să ia în considerare că exploziile solare provoacă erupţii vulcanice şi cutremure: Dupa cutremurul din Japonia, dar si eruptiile din Kamceatka si Indonezia, care au avut loc la putin timp dupa o explozie solara majora si dupa ce seismul din Noua Zeelanda a fost declansat dupa o eruptie solara de intensitate 2X1 (foarte mare) au aparut teorii care sustin ca activitatea solara poate genera astfel de catastrofe, prin dereglari ale campului magnetic terestru. Furtunile solare care urmeaza exploziilor pot duce la dezechilibre in scoarta terestra. Ca urmare, NASA a inceput sa ia in calcul aceasta evidenta si sa caute un model de lucru dupa sistemul propus de Jim Berkland. (Agenţia.org)… Ce vreau să spun: mă tem că toată această dereglare a câmpului magnetic terestru afectează judecata umană şi e mai mult decât posibil să fie declanşat un război mondial (după ce a provocat revoluţiile în lumea arabă, cu urmări imprevizibile în continuare; şi o criză a petrolului poate provoca un război mondial).

În sfârşit, Urania (că tot am pomenit-o) îşi încheie „Pasul Fortunei” (apărut azi pe Internet) cu avertismentul că evenimentele catastrofale ale întregii luni martie „vor proiecta o umbră neagră asupra întregii luni aprilie”. Vom avea şi un „aprilie negru”? Sunteţi pregătiţi pentru sfârşitul lumii comode în care ne învârtim? Comoditate de care japonezii au uitat brusc, expuşi extrem de brutal unui model de apocalipsă „locală” (dacă nu cumva se va extinde, prin explozia nucleară, bat în lemn). Ştiu, nu ne vine să credem că ni se poate întâmpla şi nouă, fiindcă e păcat de noile generaţi, „care nu şi-au trăit viaţa”. La toţi ni se rupe inima că frica de ziua de mâine e legată azi şi de soarta planetei noastre… Credeţi că în Japonia n-au murit în primul rând reprezentanţi ai acestor noi generaţii? Mereu trebuie să ne amintim că Dumnezeu are o altă logică decât o avem noi: a venit vremea plăţii?

PS. Lumea literară românească merge înainte… Vă invit să citiţi în format PDF revista Bucovina literară (redactor-şef Constantin Arcu; apare la Suceava), numărul 1-2 / 2011, daţi click pe Bucovina_lit._ian-feb (şi iar click pe dreptunghiul apărut)


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One Comment

Dă-i un răspuns lui Constantin ArcuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Multumesc, draga prietene, pentru postarea revistei Bucovina literara pe blogul tau! Numai ca dupa potopul din Japonia putini se mai uita prin reviste literare.