Cinismul inimaginabil al celor ce conduc azi România. Atenție la viziunea lui Mihăescu: în septembrie, trei zile la rând va fi numai întuneric!

9 min


Luni, 1 august 2011. Nu mă mai învăț minte. Am pierdut 50 de minute din viață și în această seară, de la ora 21, la „Ediția specială” a TVR 1 (devenită o tribună exclusivă a lui Băsescu și Boc, îmi e din ce în ce mai penibil să stau pe acest post public; sper în continuare să nu mă răzgândesc și să urmăresc pe TVR 1 măcar Telejurnalul, un pic mai echilibrat). A vorbit premierul marionetă al României, Emil Boc (păpușarul e Traian Băsescu). Jalnic personaj al istoriei e acest fost nomenclaturist comunist, un activist de partid bătut în cap. Am sperat să găsesc un subiect de scris și m-am enervat la culme, Boc se repetă permanent. Toată emisiunea l-a atacat pe fostul premier Tăriceanu, cel care n-a tăiat, ci a dat salarii și pensii decente și a făcut rost de cât mai multe locuri de muncă muritorilor de rând (a fost singura perioadă postcomunistă când românul a apucat să se mai bucure de viață, să dea de gustul capitalismului; având siguranța unui salariu, și-a permis să se împrumute, cum fac toți occidentalii, și să-și ridice nivelul de trai; a venit imbecilul de Boc și a tăiat salariile și pensiile, a concediat pe capete și bieții români s-au trezit datori vânduți, în plin faliment; și culmea, azi se dă vina pe Tăriceanu că nu i-a lăsat lui Boc bani de cheltuit). Acești nenorociți care ne conduc azi nu înțeleg că sunt acolo sus să ajute tot românul să propășească, nu să-l trimită cu gâtul în ștreang, fiindcă a rămas fără nimic! Politica salvării „statului” (statul însemnând cei ce ne conduc, plus serviciile secrete) în detrimentul omului de rând, e detestabilă, oricum am lua-o. Premierul Boc dă în continuare vina pe guvernarea Tăriceanu pentru falimentul României, când știe bine și el că vinovat pentru guvernarea catastrofală din decembrie 2008 încoace e exclusiv Băsescu, care a devenit premier (cât a fost premier Tăriceanu, a fost ținut departe de Palatul Victoriei; și bine a făcut; abia acum vedem câtă dreptate a avut PNL să-i întoarcă spatele lui Băsescu). Înțeleg să arate cu degetul criza mondială, care a afectat și România, nu să acuze un guvern „care a dat românilor de rând, nu a luat”. Actualul Guvern a fost bun numai să taie și să ia românilor și ultima speranță de reabilitare în fața propriilor ochi… Cinismul cu care e condusă azi România întrece orice imaginație. Să ajungi să asculți laudele creditorilor (FMI et comp.) că în România toate merg bine, duduind cică economia (industria și agricultura fac prăpăd, exporturile sperie Uniunea Europeană), dar Guvernul Boc nu-și poate permite nici măcar să dea înapoi toate cele 25 de procente luate din salariile bugetarilor din iulie 2010, e deja de domeniul nebuniei. Sigur, FMI-et-comp. e fericit că-și va primi înapoi cele 20 de miliarde împrumutate Guvernului Băsescu-Boc (bani tocați peste noapte), nu se știe cu ce dobândă (fiind secretă) – le plâng de pe acum de milă viitorilor guvernanți ai USL, care vor trebui să plătească în genunchi aceste rate. E paroxistic să auzi de la premierul Boc, senin, că și azi trăim din bani împrumutați, de fapt (de aceea avem deficit bugetar; pe acest an, prognozat la 4,4 la sută din PIB) și să-și arate mușchii că România a ieșit din recesiune și din criză și că suntem un exemplu pentru țările din cadrul Uniunii Europene. Las la o parte faptul că România administrată de Boc-Băsescu n-are nici o soluție pentru ștergerea datoriei regiilor de stat, care a atins o cifră înspăimântătoare pentru o țară ca România, mai jefuită ca niciodată, cu un nivel de trai nedemn (de altfel, datoria regiilor de stat dă de gol și datoria românilor față de serviciile oferite, îndeosebi la nivelul termoficării). E un blestem românesc să avem parte de o clasă conducătoare coruptă, incompetentă, iresponsabilă și, ciclic, să ne dăm cu capul de pereți, descoperind că nu e nimic nou sub soare și, mai rău, că nu e nimic de făcut. Clasa conducătoare taie și spânzură, e bine mersi. Cred că public încă o dată un articol al lui Eminescu (primit azi de la Doina pe Internet; data trecută nu știu de la cine l-am primit):

Un articol scris de Mihai Eminescu

(in presa anilor 1870-1889)

„De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.

Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie.

Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.

Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.

Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază el însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.”

***

Nu vreau să pierd firul roșu al Apocalipsei, de care am tot făcut caz în ultimele zile aici (Apocalipsa asta are legătură și cu criza românească, pe toate planurile, din care nu mai reușim să ieșim). Extraordinar, vizionarul Octavian Mihăescu a dat de gol temerile sale, completându-mi pagina de jurnal online ieri la Comentarii – citiți-l neapărat! În septembrie, anul acesta, trei zile planeta Pământ va sta pe întuneric! „Vom bea paharul suferinței până la fund… Cine va muri in aceasta perioada sa fie fericit ca nu este lasat a trai dupa reaparitia razelor soarelui pe pământ”, scrie Octavian Mihăescu, convins că în septembrie (de sărbătoarea evreiască), anul acesta, așadar, vom avea parte de un semn al Apocalipsei. Uitasem de acest semn al Apocalipsei. Scriitorul din Germania a descoperit de ce va fi trei zile întuneric – planeta (de care făceam caz aici, ieri, că va trece în apropierea Pământului și-i va scoate miezul; îi dau acum numele: Nibiru) va acoperi Soarele. E vorba, subliniez eu, de „prezenta Planetei Nibiru, sau Planeta Zeilor, cea care ar urma sa treaca foarte aproape de Pamant in 2012, provocand catastrofe naturale, inundatii, schimbarea polilor, schimbarea directiei de rotatie a Pamantului etc. Trecerea planetei Nibiru este tinuta secret de specialisti, dar se poate observa din observatoarele astronomice din emisfera sudica”. Ce spune Octavian Mihăescu: „Ca ma veti crede, ca nu ma veti crede, io am fost serios avertizat de acest intuneric, dar când am fost avertizat nu l-am înteles, abia in decembrie 2010 rusul Elinin descopera aceasta cometa, stea rosie sau cum i se va mai zice si, abia in 2011 se vede ca brusc isi schimba directia si este posibil sa acopere soarele, pentru ca in acea perioada sa fie taman trei zile de intuneric pe pamânt. Repet, intunericul de trei zile, conform profetilor, trebuie a avea loc odata cu trâmbitele ovreiesti (sarbatoarea), si de au loc”… În legătură cu „pecețile” rupte (de care se face caz în Apocalipsă, pomenite de mine ieri aici): „Aceste peceti Nu vor fi rupte înainte de cele trei zile de întuneric, daca acestea vor avea loc in septembrie cum se presupune odata cu sarbatoarea ovreiasca a trâmbitelor pe parcursului primului an, pâna la finele anului 2012 va fi fost rupta prima pecete, este fff posibil ca acel trâmbitat 21 dec 2012 sa fie împlinirea totala a ruperii pecetii. Ce zice acolo, privitor la prima pecete, ca va veni pe pamânt un cal alb cu arc ce va birui tot pamântul, adica, antihristul isi va face prima lui aparitie. Calul alb vrea a spune ca va avea o aparenta de om impacuitor, facator de pace, arcul si biruinta lui ne arata puterea lui iesita din comun atât militara cât mai ales politico-spirituala dar si adevarata lui intentie pe care lumea nu-o va dibui din prima lui aparitie, dealtfel foarte putini isi vor da seama cine este acest personaj care va avea o atractie iesita din comun, i se vor sorbi vorbele de-o lumea intreaga, ovreii vor cadea in extaz în fața lui, fiind posibil ca tot in cursul acelui an sa se inceapa lucrarile pentru reconstructia templului ovreiesc. Incredibil ca doar într-un an de zile musulamanii sa acepte demolarea moscheii si să permita ovreilor reconstructia templului, in acest moment nimeni nu are curaj a spune o asa gogomanie, nici in una suta ani nu putem crede ca se va petrece vreodata asa ceva. Dealtfel, moscheea va fi facuta una cu pamântul prin vrajitorie, pur si simplu va fi topita de o forta supranaturala care va juca un rol considerabil. Nu va fi de mirare ca insisi musulmanii sa puna mâna la constructia templului. Ilie si Enoh vor fi aici pentru a le spune ovreilor si lumii întregi cursa in care au fost atrasi, le va spune cine este acest cal, Antihristul, falsul Mesia, sa nu reconstruiasca templul si mai degraba sa caute pe Hristos. Dar nimeni nu va voi a asculta de ei. Prin urmare, dupa întunericul de trei zile, două mari forte vor aparea pe pamânt, Antihristul si cei doi proroci ai Domnului, Ilie si Enoh. Cert este ca de va fi asa cum zic io acu, pe parcursul anului 2012 se vor desparti apele tulburi de cele limpezi. Nu poate fi altfel pentru ca urmeaza celelalte peceti, iar durata va fi de 7 ani, in fiecare an se rupe o pecete, iar daca in adevar va fi asa, atunci 2018 va fi anul de gratie, spun asta in cazul care 2011 va avea loc intunericul de trei zile, atunci vor mai ramâne două mari evenimente (cinci au trecut, evenimente majore in istoria lumii) de împlinit, care nu se pot realiza fara ruperea pecetilor. Intunericul este al cincelea mare eveniment in istoria noastra, in care sunt implicate fatis forte cosmice si terestre… Voi incheia ideea intunericului cu o alta chichita. Acest întuneric de trei zile are rolul de a masca de ochii intregii lumi un alt mare eveniment, la care de mai bine de 2.000 de ani proroci mincinosi lucreaza asiduu, în ultimii 10 ani cel mai aprig au lucrat pentru a-l discredita, a nu se pricepe corect profetia. Si pentru ca lumea n-a fost pregatita, ea trebuie adormita, sa se stinga lumina ca sa nu se vada. Ilie si Enoh vor fi coborâti tot in acest timp, ei vor spune întregii lumi despre ce as vrea io sa vorbesc si Nu pot, mai degraba nu am voie…”. Jos pălăria, Octavian Mihăescu! Aveți curaj, riscați… Rămâne de văzut dacă în septembrie anul acesta vom avea parte de trei zile la rând de întuneric, fără soare. Nici nu știu dacă trebuie să bat în lemn sau să fac încă o cruce, bătând mătănii.

PS. Public și azi, aici, fotografii primite de la scriitorul Ion Lazu (îi mulțumesc pentru amabilitate). De data asta sunt intitulate „2 iulii. Brebu și Sf. Nicolae” și au legenda:

070, icoana Sf. Nicolae în muzeu

071 și 073, din pridvorul palatului, biserica şi turnul de pază

080, palatul voievodal

082 și 085, biserica

083, turnul octogonal multifunctional

084, intrarea.

PS. 2. Vă invit să citiți și azi o revistă literară, la zi, în format PDF – apare la Craiova (redactor-șef C.M. Popa), intitulată Mozaicul, primită de la Petrișor Militaru, dați click pe mozaicul 7 – iulie 2011 (și iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Riscurile meseriei dle LIS. Acu mai trebuie face o mentiune macar;

    Io nu am spus cum ca de la mine profetie va fi întuneric ci am legat de profetile scripturilor posibilitatea pe care o trâmbiteaza astronomi ca sa se petreaca un astfel de eveniment astronomic. Pe mine ma pune serios pe gânduri semnalul avut la inceputul anului 2010 privitor la întuneric, asa cum spuneam; l-am luat ca pe ceva personal ce urma pe parcursul anului dibui, nu l-am dibuit ci dimpotriva l-am asezat gresit, acum, la sfârsitul lu 2010 Elinin anunta cometa, nu am dat importanta ptr ca in prima faza nu -mi spunea nimic profetic o cometa, anunturile, specualtiile din ultima vreme privitor la aceasta inclusiv posibilitatea ca sa acopere soarele trei zile in timpulsarbatori evreisti mi-a clarificat semnul pe care cum spuneam gresit l-am plasat, strict personal, nici prin gând, nici acum nu-mi vine crede fi posibil, fiind vorba de un eveniment ffff important si am sa-l explic mai jos.

    In acele peceti mai sunt câteva puncte de importanta majora, iar cel mai important punct este slavarea omului ci nu distrugerea lui vesnica. In capitol 13, cel referitor la pecetea satanei, exista un serios avertisment, prea seriso, extrem de grav ptr ca Dumnezeu sa lase lucruile asa cum le traim noi azi. Vedeti, insusi Pr Justin Pârvu are câteva erori grave in povata ce a dat-o, dealtfel este varianta româneasca, ca cea greaca a pr Paise, ca acesta a fost primul care a luat taurul de coarne din ortodoxie, acesta povatuieste diferit de români, poavata mult mai apropiata de realitate, mai înteleapta. Pr Justin nu este luat in serios, desi ar trebui sa fie luat fff serios cu toate micile sale erori. Mihaescu nu este luat in seama, alti crestini vin si contesta varianta Pr paise, Pârvu, in asemena conditi destul de tulburi, cum ar putea Dumnezeu cere atât de vehement cu o amenintare atât de grava bietul om ce nu stie deosebi dreapta de stânga, NU, in peceti ne spune concret ce urmeaza si de ce urmeaza fi asa, ptr a salva omul de mânia ce va fi turnata pe diavol si agenti lui, nu pe om, desigur daca omu nu face legamânt cu diavolul, ori unde pecetluirea va fi legamânt cu diavolul, iar aceasta chestiune trebuie concret cunoscuta de toata lumea fara dubi, fiecare om va opta in cunostinta de cauza, nu cum este azi, una zice Mihaescu si cu zbârcitura omenasca, ca sa nu zic ca si eu pot fi bagat la sarlatani, la alienati mintali, ca sa nu zic ca uni crestini ma pot acuza ca am de la diavol revelati.. deci, nimic concret nici la Mihaescu , dar ce Mihaescu, nici bietul Pr Justin nu este 100 % concret, credibil, iar bietul om nu poate fi asa usor învinuit, ori unde Dumnezeu nu cauta baga pe om in ceata dupa care sa-l arda vesnic in iad. Nu acesta-i Dumnezeu in Hristos revelat.

    Ca sa o scurtez, azi nu am timp prea mult, Intunericul mai are sensul schimbari totale a unor legi a lui Dumnezeu, ca asta se va petrece dupa întuneric, repet, trei zile pe muchie, dupa ce coboara razele soarelui din nou pe pamânt intra in vigoare noua ordine am putea zice cu adevarat mondiala. Prin aceasta se va ajunge in punctul in care totii oameni de pe pamânt vor opta in cunostitna de cauza. Motivul ptr care vor fi asa mari dureri, martiraj nu este ca asa vrea Dumnezeu ci asa a optat omul, imposibil a mai fi salvat din cursa dracilor in formula prezenta, mult mai usoara, este floare la ureche in zilele noastre, dupa întuneric si intrarea in scena a antihiristului cum spuneam, va fi complect diferit. In acea perioada, nu va mai tine cu caterinca, literatura. ai dovada in fata ta, ai indraznit jigni , huli pe Dumnezeu si trimisi lui, te-ai ars, si ptr ca lumea va huli pe Dumnezeu, va opta ptr vrajitori, extraterestri lor, isi va primi rasplata cuvenita. Intr-un anume fel, lumea va atrage mânia, pedeapsa lui Dumnezeu. Insa fff multi se vor mântui, mai multi decât in prezent când-i mult mai usor, paradoxal, cu cât este mai usor se mântuie mai putini cu cât-i mai greu se mântuie mai multi. Dar toate cele ce vor trebui clarificate va fi treaba lui Ilie si Enoh.