Combinația dintre ziua de marți-trei-ceasuri-rele și data de 13-ghinion n-a fost nici azi fatidică. Reacția patetică a lui Adrian Botez

7 min


Marți, 13 martie 2012. Azi, zi de marți-trei-ceasuri-rele și de 13-ghinion, considerată o combinație malefică – și nu s-a întâmplat nimic deosebit la nivel global. Cine știe, poate superstițioșii au avut azi de suferit. Eu, în timp, m-am învățat să ignor zilele de marți și de 13. Doar dacă mi se întâmplă un necaz, iau seama că e… marți sau 13 (sau și marți și 13) și îi găsesc necazului explicația: a, de aia mi s-a întâmplat, fiindcă e marți, „trei ceasuri rele” (și e zi de 13-ghinion). S-a dezvoltat o adevărată legendă pe seama zilei de marți și a cifrei de 13, poate nu știți de ce ele sunt cu moț. De exemplu, cifra 13-ghinion: Multe popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat. Se zice că numărul 13 este considerat aducător de nenorociri si pentru că, la Cina cea de taină, au stat la masă 13 persoane, cei 12 apostoli si Iisus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat. O altă sursă găsim în mitologia scandinavă, unde 12 zei s-au adunat la masă, iar apoi a apărut şi cel de-al 13-lea, Loke, care l-a omorât pe cel mai iubit dintre ei, Balder. În Tarot, arta divinatorie, există cartea denumită Moartea XIII, ce prevesteşte o problemă. Deşi nu este cea mai rea carte din pachet, simbolurile desenate pe ea au făcut-o cea mai cunoscută şi cea mai de temut. În legătură cu ziua de marți-trei-ceasuri-rele – foarte interesant, eu n-am știu până azi de ce: „Ziua de marţi are trei ceasuri rele după o regulă din astrologia orară. În astrologie, orele nu au 60 de minute şi fiecare zi începe cu altă oră, ceasul folosind planetele şi nu cifrele. Astfel, marţea trei ore sunt patronate de planeta Marte, planetă considerată malefică, iar cele trei ore sunt considerate şi ele rele. În restul săptămânii, sunt doar două ore guvernate de Marte”. În privința combinației zi de marți și 13 (ale lunii), lucrurile sunt mai complicate: Cu toate că numărul 13, de sine stătător, este considerat de greci unul aducător de noroc, combinaţia marţi şi data de 13 este considerată fatidică. Totul a plecat de la faptul că într-o  zi de marţi (ce-i drept nu 13), Constantinopolul a căzut în mâna otomanilor. Şi nici un grec nu va demara vreun proiect într-o zi de marţi 13. Spaniolii, mexicanii şi latino-americanii au „martes trece”. Şi, după cum consideră ei, marţea este ziua lui Marte, zeul roman al războiului, care aduce cu sine numai necazuri. Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă, iar Adam, spun unii, a mâncat din fructul oprit într-o zi de marţi… N-o să uite nimeni că Misiunea Apollo 13 a fost lansată la ora 13:13 şi abandonată în ziua de 13 aprilie 1970. Pe de altă parte, dacă tot am insistat pe această temă, cifra 13 are semnificații simbolice: Cifra 13 este atribuită în anumite culturi tradiţionale divinităţii însăşi. Unii o încadrează pompos la „legende urbane”. În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. În lucrările de numerologie această cifră apare investită cu următoarele semnificaţii simbolice: are proprietăţi purificatoare, reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea – în sensul că distruge un înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă. În Caballa numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, dar totodată în creştinism este atribuit Fecioarei Maria, a cărei menire este să zdrobească ţeasta Satanei. Este, de asemenea, numărul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii, al spiralei, al perpetuei reînnoiri, care supune cosmosul unor permanente mişcări şi oscilaţii. Este simbolul unei fiinţe care îngenunchează în faţa tronului divinităţii: 1 în faţa lui 3. Deopotrivă reprezintă manifestarea binelui sau răului generatoare de putere – după Schwaller. Arcana desemnată în Tarot de cifra 13 este aceea fără nume, asociată cu „trecerea”, „descompunerea”, moartea, transmutaţia, echivalente simbolic etapei de „putrefacţie” din cadrul procesului alchimic. Al 13-lea capitol al „Revelaţiei” îi este dedicat Anticristului. Însă, în culturile precreştine şi la grecii antici numărul 13 reprezintă, ca şi la precolumbieni, o cifră a plenitudinii: pitagoreicii îl concepeau ca octavă superioară a lui 4, interpretat de asemenea ca 12 + 1, caracterizat prin valenţe iniţiatice şi asociat cu o octavă muzicală cromatică. În mitologia egipteană, în Templul lui Osiris, 13 figurează ca simbol al eternei creaţii şi distrugeri a vieţii (Realitatea.net). Spuneam că deși azi a fost marți și zi de 13, n-a avut loc nici o catastrofă sau nenorocire care să ne privească pe toți. Deși astrologii au atras atenția că traversăm „o săptămână cu potențial de risc” (Urania) sau de blocaj (Mirabylis Magazin)…

***

Continui să public reacții ale scriitorilor titulari la Opiniile Jurnalului de Vrancea Online (editat și actualizat de mine, zilnic, singur, din toamna anului 2009; știți, ziarul avea și o rubrică performantă de Opinii cu scriitori titulari, cu colaborare săptămânală), care și-a încetat apariția din 11 martie 2012 pe nepusă masă, la cererea administratorului lui. Din pură curiozitate, constituind un mic „Dosar al Jurnalului de Vrancea”, cu putere de exemplu. Nu spun că sunt instructive și Comentariile de aici, din ultimele zile, legate de libertatea de expresie, care exprimă o anume mentalitate postcomunistă (Octavian Mihăescu recunoaște că în ziarul online pe care el l-ar administra n-ar accepta să apară decât texte care-i sunt pe plac și care exprimă opinia sa politică, în cel mai bun atitudinile… neutre).

Cum a reacționat Adrian Botez la aflarea veștii că se închide pentru mine Jurnalul de Vrancea (el are un stil cu totul aparte de a scrie, patetic, plin de sublinieri și semne de punctuație neobișnuite):

Draga  LIVIULE –

Imi pare foarte rau, pentru cele care se petrec, in legatura cu „Jurnalul de Vrancea” online. Fireste, imi pare rau si de patronul sau, dl Laurentiu Barbu, „lucrat” pe linie economica, de „amicii” de „la stapanirea” Romaniei [ ???!!! – posibil sa fie si dinafara!] (asa cum este si firesc, in plin Al Treilea Razboi Mondial – CEL ECONOMIC!!!).

…Stiu cat suflet ai pus, cata sange al timpului tau de Creatie ai oferit acestui JURNAL, ca jertfa intru Adevar si Logos Liber. La fel (in diferite forme, proportii si masuri… dar nu stam acum sa cuantificam… SUFLETE!!!), am facut si noi, colaboratorii tai ( …marturisesc: PENTRU CA TU MI-AI PROPUS, EU AM VENIT IN „TRANSEELE” ACESTUI ZIAR!) si ai „Jurnalului de Vrancea” online: aceasta publicatie incepuse, datorita tie, sa ni se para a fi fiind… casa noastra de Duh! Era singurul loc in care ne puteam publica, fara a fi cenzurati in niciun fel – „ofurile” si „necazurile” (cu radacini politice! – pentru ca eventualii nostri cititori sa nu se simta singuri in necaz si-n exasperare!!!) – si opiniile si chiar… VIZIUNILE NOASTRE (atatea cate aveam…!), PENTRU SALVAREA (EVENTUALA) A NEAMULUI ROMANILOR…!!!

…Dar, fireste, incepusem sa „miros” ca asa ceva (adica, o publicatie absolut libera, in exprimarea de OPINII!!!), nu mai poate fi admisa, de (inca!) „puternicii” anului 2012. Nu putea sa reziste, in fata asasinilor de Patrie si de Neam – le statea „ca un os in gat”!

…Era prea frumos, ca sa dureze mai mult decat… „isi planificasera” ei.

…Stiu ca, de multe ori, in „Jurnal„, am spus / exprimat lucruri care, prin cenzura mondial / mondialista a lui „political correctness„, erau interzise. Tu erai garantul dreptului nostru, ABSOLUT NEINGRADIT, la / de exprimare. Imi cer iertare, sincer, pentru tot ceea ce (din articolele mele) a grabit acest deznodamant. Si eu, si Paul, si toti cei care am colaborat (colegi si fratzi „de transee„, „camarazi de front”!), „cu inima pe palme” , la cel mai liber JURNAL din Romania inceputului de veac XXI (mai exact spus: la punerea in realitate a… UNEI MINUNI, DINTR-O ROMANIE PUSA LA ZID!!!) – …am vrut sa simta, cei nedecisi, ca poate exista decizie si asumare… am vrut sa stie, cei pasivi si nonreactivi (dar onesti, in felul lor!), ca poate exista actiune si reactivitate, fie si numai la nivelul Verbului… si, mai ales, am vrut sa-i convingem, pe cei strambi si rai si indarjiti in rau, ca mai exista sanse ca oamenii sa fie / existe, pe Terra, ca fiinte demne, onorabile, cu voce si cu caracter. IMPOTRIVA VOINTEI LOR AROGANTE, LUCIFERICE!!!

…Am impins lucrurile si declaratiile de crezuri, probabil, prea departe. Tie, LIVIULE, principalul factor de coagulare a opiniei vii si a deciziei de a exista expresie vie si „spargatoare de ziduri de temnita a ideilor / opiniilor„, ti s-a produs, prin aceasta situatie de amutire a „Jurnalului de Vrancea” online – cel mai mare prejudiciu moral. Deci, tie si numai tie sunt dator, moral, sa-mi cer iertare, pentru partea mea de vina, in crearea situatiei de fata – de „mitraliere la zid” a unui JURNAL LIBER si, in consecinta, „mitraliere la zid” a Adevarului / Dreptului la Opinie Libera, in cel mai curat sens crestin!

…Sper, din toata inima, ca-mi vei ierta partea mea de vina (probabil, una mare!).

In acelasi timp, as dori sa se stie ca, desi, aparent, suntem (acum!) niste invinsi… –  noi vom continua razboiul impotriva acestui regim discretionar, tiranic si asasin (asasin de Adevar, de Dreptate, de Patrie si de Neam Romanesc…). Pe unde vom putea si cum vom putea, vom continua, pana la epuizarea ultimei farame de viata si de energie a cugetelor si sufletelor noastre, sa ducem un razboi de guerrila!!! Deci, dusmanii de moarte ai Lui Hristos si ai Neamului Romanesc sa nu-si frece mainile, a „afacere incheiata„, sa nu-si „ia de-o grija„. Sa nu creada ca, odata cu inchiderea „casei noastre” („Jurnalul de Vrancea” online), cu alungarea noastra de la „ferestrele” lui – noi nu vom gasi alte „ferestre„, de unde vom „trage„, cu gloantele Adevarului: ADEVARUL NU POATE FI DISTRUS / UCIS, CI DOAR AMANAT!!!

…Doamne,-ajuta-ne sa nu murim trupeste, inainte de a vedea o Romanie a romanilor, Libera, Luminata de Adevar si de Faclia Dreptatii!

Cu toata dragostea fraterna, pe care ti-o voi purta pana cand Duhul meu va fi luat, de pe Pamant, de UNU-Dumnezeu, te imbratiseaza,

Adrian

PS. Public azi, aici, o primă serie de fotografii cu titlul „Drumuri ale morţii şi super-noduri rutiere. Vezi aici cele mai uimitoare şosele ale lumii” (Realitatea.net). Plimbați mausul pe fotografie să citiți locația lor.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

18 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Aşa este: Jurnalul de Vrancea a fost probabil singurul loc unde am avut voie, fără niciun fel de cenzură, să ne exprimăm opiniile.
    Liviu, ţie trebuie să-ţi mulţumesc.
    Văd că şi bunul meu prieten Adrian este pe aceeaşi lungime de undă.
    Cât priveşte „opinia” d-lui O.M., doar vede oricine că are cămaşă portocalie şi că, pesemne, pe acolo pe unde-şi duce viaţa, o apără şi pe marea noastră europarlamentară EBA.
    Îi salut pe toţi fraţii mei de la această fostă minunată reuniune.
    Doar, dacă nu era normal să ne cam prindem că se „înfăptuia” un alt ziar online, zis….nu-i mai spun numele!

  2. Paul Spirescu & Adrian Botez
    Va inteleg mahnirea si mai ales mustrarile de constiinta pe care, dupa mine, nu e cazul sa vi le faceti inlegatura cu acest deznodamant nefericit al JDV ( suna urat !).
    Invinsi doar de/pe moment, luptatori ca dvs stiu ca dupa ce ai prins gustul luptei e imposibil sa n-o duci pana la capat !
    Pe care-l simt mai aproape decat ar vrea unii sa-l stie 🙄
    Doamne Ajuta !

  3. Încă două chestii, după care eu nu voi mai scrie nimic; doar ţie, Liviu, pe email.
    1. Liviu, ţii minte că, atunci când eram eu bolnav de tuberculoză şi eram internat la Focşani, tu ai venit la mine la spital? Eu nu ţin minte ca, atunci când tu ai avut necazuri, eu să fi făcut acelaşi lucru: să-mi fie ruşine! N-o să scap de ruşinea asta şi de altele, până voi muri.
    2. Fără supărare, eu înţeleg puterea culturală a d-lui O.M., dar nu pot înţelege să ne interpreteze într-o limbă română atât de stâlcită (cu agramatisme etc!) Ori a uitat limba ţării despre binele căreia vorbeşte ori crede el că-şi bate joc de noi.
    Ambele variante sunt posibile: în logica matematică se cheamă „disjuncţie exclusivă”!

  4. Sunt mândru că am făcut parte din echipa Jurnalulului de Vrancea. Regret sincer trecerea sa în hibernare. Nu trebuie învinuit sub nicio formă Laurenţiu Barbu. Omul ne-a suportat eroic. Îi mulţumesc sincer, atât lui şi inconfundabilului scriitor Liviu Ioan Stoiciu.

  5. va inselati dle Spirescu, nu poci fi portughej (oranjat), ptr simplu motiv ca astia sunt cea mai odioasa facatura (nivel mondial), a diavolului bolsevic. Eu sunt negru dle Spirescu si asa voi muri ptr ca l-am priceput le Tutea la vreme, nu trecu o zi mai mult de cea pe care Tutea o zicea pentru a fi santosi, pe când o multime de gramati, doctorati, maestri scribi.. ramasa mai, dar si mai rosi-rosi ca si a lor mama , curva din apocalipsa.

    Ce treaba am eu cu EBA dle Spirescu, pai nici sa-mi fie amanta nu as acepta un asa spirit lipsit de orce minima valoare. Ba mai este si o mare nerusinata de care ti se face sila numa de-i vezi mutra daramite sa mai deschida si gura.

    Daca nu ma credeti, OK, nu am ce sa va fac… nici nu -mi fac prea mari probleme ca nu sunt crezut. Nu am absolut nimic de împartit nici cud vs nici cu alti. Daca deranjeaza opinia mea si mai OK, important este ptr mine ca sa nu generez eu probleme, daca gresesc imi cer scuze la urgenta, nu caut jigni pe nimeni, asta-i singura mea grija. Ce gândesc si cred nu admit agresiunile specifice modelari caracterelor cu scop zombifica, adica splarea creierelor se practica in draci in spatiu românesc cu -o fenomenala brutalitate de la opinca pâna la vladica. Au prins agata genetic in foarte multi români metodele reeducarilor. Asta-i o mare problema dle Spirescu. Am senzatia ca acest nefast politic-corect este o bâta optima pentru români a scoate gena asta rea din ei.

    Va doresc toate cele bune, iar daca sunteti deranjat de prezenta mea… imi voi lua la revedere de la dvs cu cele mai bune gânduri, fara a purta resentimente.

    O.M.

  6. Nu stiu daca ne vom desparti, dar pâna atunci mai repet odata ca sa se priceapa si ramîe bine întiparit pe minte!

    In perioada de lansare a basescului dvs, ptr ca este al dvs, nu este al meu, din primele zile eu il diabolizam vazând pericolul sa umple tara cu basinile lui puturoase, atunci absolut toti cei care azi il hulesc de mama focului erau fanatici sutinatori ai basescului, dupa ce fusesera a iliescului.

    Cine la votat si revotat pe Basescu daca nu dvs cei care azi tipati in durerile nasteri altori pui de bolsevici. A fost votat, acu sa stati cu el pâna isi termina mandatu ori iesiti cu totii in strada si-l puneti pe fuga.

    Basescu este oglinda fidela a societati românesti, fiece popor isi are conducatori care-i merita, eu constat ca pâna si ceausescu a fost oglinda fidela pe care români l-au meritat, azi il jelesc… halal natiune… O sa-l jeleasca si pe Basescu cum deja incepura jeli pe Boc… pâna mai eiri il diaboliza pe Boc… la fel o sa faceti si cu Basescu.

    Nimeni nu va mai i-a in serios, acu ridicati in slavi ca la douo ziledupa ce l-ati pus pe scaun sa-l buliti, asta-i neam de vampiri, de sadici. Sadismul s-a vazut si vede destul de bine daca sti unde sa te uiti… i-a sa va zica cei trecuti prin infernul inchisorilor comuniste… acolo s-a vazut si cealata fata a „blândului român-verde” Nici ca puteau gasi o natie mai optima aplica metodele cunoscute in fenomenul pitesti.

  7. Domnule OM
    Sunteti nedrept in judecata dvs si la propriu si la figurat asupra romanilor!
    Se pare ca uitati felul fraudulos in care Basescu s-a ales presedinte, dar mai ales nu incercati sa faceti un calcul simplu:
    Cei 5 milioane de romani care l-au ales cum l-au ales, sun cel putin de doua ori mai putini, decat cei care nu l-au ales ! Asa ca daca pe acest blog sunt cu siguranta doar dintre cei care au fost obligati sa se supuna vointei poporului ( desi era vointa unei minoritati nationale si a unei implicatii internationale straina de interesele romanilor) nu ne puteti insulta in halul asta ca nu-l mai vrem, mai ales ca noi nu l-am vrut de la inceput ( si suntem multi domnule !), desi unii l-am votat in 2004 ca reprezentant al ADA si nu pentru ca era el frumos sau om de caracter ( si asta v-o spune unul care n-a avut puterea sa-i intinda mana la propriu cand s-a aflat fatza in fatza cu el, retinere care s-a dovedit pe parcurs mai mult decat intemeiata 🙄 ).
    Eu astept scuzele, nu retragerea dvs de pe acest blog !
    P.S.
    Cat despre regretul unora pentru Ceausescu sunt multe de discutat !
    Ce-ati vrea sa faca unii la indemana carora ramane doar comparatia celor de atunci : loc de munca asigurat, locuinta la fel, siguranta cetateanului aproape ireprosabila ( e drept ca de un regim represiv!), invatamant si sanatate gratuite ( ma rog, cu spagile de rigoare!), putere de cumparare si nivel de trai mai reduse, dar sigure.
    Ce se intampla astazi n-are rost sa va mai explic, dar pana si libertatea de calatorie si exprimare, sau abundenta din galantare sunt inselatoare sau nu ajung pana la cei nevoiasi care au devenit insuportabil de multi.
    De ascultat si urmarit de catre servicii suntem pana peste cap satuli, avand un nr de servicii si organe represive nesimtit, ca si de un nivel de trai scazut si un ingrijorator program de cobai ai experimentelor de tot felul, care se fac alimentar si medical asupra bietilor romani !
    Faptul ca ne-am pricopsit si cu acest impropriu zis scut de la Deveselu, deoarece in realitate este un adevarat pericol pentru teritoriul Romaniei, prin prisma imprejurarilor internationale din aceasta zona si nu numai, departe de a ne aduce un strop de liniste , contribuie la cresterea tensiunilor.
    Stiti dupa ce se cunoaste ca Scutul de la Deveselu nu-i deloc a afacere buna pentru Romania ?
    Pentru ca daca ar fi fost buna, ar fi fost amplasata la Cluj 😉

  8. Pai io vb taman de votarea din 2004 dle Humor, NU trebuia domne propuslat nici el nici ala cu numaratul ouolelor tatucul puisorului de bolsevic, acel cue de cucuieti. Aveati pe cine vota in 2004, chiar nu mai stiti cine ar fi fost mai apt reprezenta România?

    Eu nu va acuz dur ci doar va reamintesc tuturor celor care ma urechiati ca eu atunci il besteleam pe al dvs -actual tar iar dvs care atunci in 2004 l-ati votat cu elan patriotic si atunci tot pe mine m-a ciomageati, ca si azi, pai ce vina am eu domne ca sunteti usor de dus cu presul…

    Daca l-au pus straini ca si pe comunisti stalinisti-bolsevici, atunci nu-i demoncratie… iesiti in strada si taiti-le beregatile, nu-am sa vin eu sa-o fac ptr dvs. Puneti va rog un român, rosu-verde, negru de ce coloratura o fi el si trageti domne istorie , fiti cu sânge in ovule ca sa se sperie toate neamurile de dvs… puneti domen si-un bampir,un tepes, un stalin, puneti ceva original domne, dar, dvs scribi… teelctuali, ba va dati cu ilici, ba cu urmasi, ca dupa ce ne haliti ficati sa jucati farsa dizidentei, opozitiei fata de regim. Asta a-ti facut dle dvs telectuali timp de 22 de ani! Ba mint, de peste 170 ani, ca-i boala veche. Eu asta biciuiesc.

    Nici azi nu ne oferiti ceva mai bun, bagati cu forta pe teava pe Ponta si Antonescu, alti doi pui de bolsevici mai odiosi decât parinti lor. Asa bagarati pe Iliescu, pe C-tinescu dar si pe Basescu.

    Specific; nu va vizezeaza pe dvs personal dle Humor, pe nimeni nu vizez ci aceasta este o constatare personala care este vizibila si unui orb , sunt fapte si al lor rezultat! Pai si Goma tot asta suduie prin scriierile sale.

  9. E posibil ca LIS să aibă dreptate. Spre deosebire de alţi Gică-contra, eu am la Buzău un Cezar de hârtie igienică, e deputat şi şef peste tot inclusiv peste serviciile funerare secrete. Se pare că el e omul care a pus capac la Jurnal. Mie, printr-un handicapat fără carte de muncă de peste 4 decenii, acest Cezar mi-a croit o colaborare cu aţă albă cu Secu, ceva mai al dracului decât bietul Celine. Să-mi moară memoria la intrarea în alhzaimer de noi striga jos băsescu şi preda inclusiv sub capacul copârşăului. Voi avea tot timpul. Idioţii ăştia au interzis cuvinte. La început a fost cuvântul. Restul nu mai contează.

  10. Mulţumesc atât proprietarului, cât şi redactorului-şef al Jurnalului, pentru faptul că am putut publica, de câte ori am dorit, articole de atitudine socială şi de critică literară. Puterea actuală reprezintă dictatul şi aservirea instituţiilor democratice ale statului, împărţirea resurselor economice şi sociale ale ţării în stil mafiot. Ea a generat o reacţie energică din partea unor conştiinţe scriitoriceşti. Alături de ele vor veni altele şi altele. Revolta va naşte publicaţii noi, e imposibil să nu se întâmple acest lucru. Poate că nu vom mai fi aceiaşi, dar ce contează? Să fiţi sănătoşi cu toţii! Vă preţuiesc pentru decenţa tonului şi temperatura înaltă a trăirilor.

  11. Nu contest situaita mizerabila rezultata dp 89, care se datoreaza bolsevicilor si fiilor acestora ca sa nu mai amintesc si fiicele lor. Absolut tot ce s-a întreprins in Ro dp 89 inclusiv pe plan spiritual (includ si religia), a avut drept scop compromiterea statului de drept, gasim corespondent excelent doar in Rusia, in restul tarilor fost comunsite aveam un alt rezultat,cu mult mai asezat, respirabil ptr acele popoare, cu exceptia Ro si Ru (in care intervine brutal Putin) , nu gasim o asa ciudata coincidenta, am putea spune ca Ro si Ru ar fi siamezi, la acest capitol.

    In Ro nu-a existat o presa , intelctualitate responsabila nici dupa 89. Ce am gasit in arhiva Schiller mi-a fost indeajuns pricepe nu putine aspecte acelei perioade intern-externe. Ce am mai gasit in arhivele masoneriei masonice din Germania mi-a complectat imaginea real-tragica a Ro. Sunt douo arhive pe care le-am studiat cu lupta domnilor, unde nu cred ca-mi poate da lecti orce galgios-vadimist, ptr ca azi avem doar vadimisti ci nu români cu vâna in ei… acesti fff putini români au fost ucisi de bolsevici dp 45, locul lor a fost luat de … sifilitici, acei infectati cu sifilis de catre rusi… te uita doar la…. fotografi vechi si noi. România de azi nu are nimic comun cu Ro lu Goma, dar ce zic eu Goma, nici macar cu-a mea pe care o tin in inima mea, fara de care as cadea in ura grozava fata de aceasta natie.

    Uitati-va la câteva elemente de groaza existente in Ro , azi;, rezultatul nebuniilor gansteresti a rusilor,turcilor, ovreilor, grecoteilor.

    A rezultat o societate de cacat, o regalitate si mai de cacat, o biserica … hala de ea in ce hal a ajuns. Avem un rege pe moarte cica urmas care are in spatele lui un alt urmas care-i si mai urmas, se cearta pe averi mai rau decât draci pe sufletele oamenilor. Avem (rezultat) o societate cretina, bolnava mintal in mai bine de 70%, o societate iresponsabila care nu-si iubeste natia decât in vorbarie la betie (vadimismelor). de BOR zic sa nu mai vorbim, nu mai merita atâta atentie precum ne forteaza verzi rumâni ai da… sa fie la ei acolo acest rezultat de biserica bolsevizata care-i plina de sânge pe labele ei!

    Ro are cel mai ridicat procent de tigani din toata U.E, de ce? Pentruca aici au gasit terenul optim „culturi” lor, iar azi avem rezultat o rromanie ci nu o Românie. Nu români i-a integrat-asimilat pe tigani ci invers… de ce?

    In asa tara orce dusman isi poate face lejer nevoile si, si-le face cu suces mai ales dupa 89.

    Basescu asta al dvs NU trebuia nici macar propus ptr presedentie darmite sa mai fie si votat de români, totusi, români l-au votat, ca sa nu mai reamintesc de Iliescu. Il injur destul de mult pe Basescu, pe acest blog, dar nu voi acepta niciodata;

    o injuratura identica cu a-mea dar mascata sub condei de scrib odios, adica;

    Io ghelbanul il bag in … fara avea nevoie argumenta suduirea, dara tu scribule, ai obligatia arugumenta solid orce critica la adresa lui, ca de injuri si tu la fel ca mine, atunci ghelban esti si tu, mi se rupe in paispe de tot ce zbieri tu,si , dreptate sa ai tot la WC te bag!

    De ce are natia româna stringenta nevoie? de obiectivism , de intelectualitate cu gena nobila in ei, nu de robi cum sunt majoritatea de azi (oarba dupa ei) ce-si da ifose de telectuali.. halal sa va fie la totii ciumeti astia ajunsi rahati ce a-ti distrus România!

    Cum poate un intelectual sa-l linga in cur pe Basescu,auzi tu taman pe Basescu, dar in acelasi timp cum poate un intelectual sa tipe isterzizat „jos basescu”, sa-l atace fara absolut nici -o argumentatie stiintifica! Sa va fie rusine!

  12. Radu Humor
    martie 14th, 2012 at 16:29
    Dle OM va raspund mai tarziu .

    Acuma se pare ca-i prea tarziu 🙄 😆

  13. Uite exemplu concludent!

    Da-u pe tv-ro, satelit, o alta zi in care onanisti deplâng aburzurile comise in 89 contra fam ceausescu, de ami bine de 20 de ani numai asta aud, dar de Goma o singura vorba nu scot, dar stai, Goma este un vârf de lance, lânga taica Goma suntem zeci,sute de miii si mii de români nedreptatiti despre care nu se scoate o vorba, dar de gasca crimiala a lui Ceausescu,urmasilor sai de azi, zilnic, minut de minut aud bestiile aruncând venin pe sticla…

    pai si sa nu va fut eu muma-in-cur la absolut toti! Ba o fac , bestilor … si uite ca si Goma va baga sula lui cum trebuie… si, sa- si-o bage in voi bestiilor! Vreti dreptate doar ptr Ceausescu, asta o aveti, Basescu se bese in mutrele voaste, meritati din plin!

    Sictir vadimistilor!

  14. Exact ce am văzut eu despre acest OM: un descreierat, agramat complet, limbricul băsescului şi al curvelor lui, el însuşi o curvă aflată pe centura dintre ţară şi Ne – ţară.
    Este unul la Focşani , care cică şi-ar fi tăiat chestia aia cu care ne ameninţă acest descreierat: el ce mai aşteaptă?

  15. Domne, daca eu mis limbricul basescului d-ta ai fost pâna prin 89 mai mult ca sigur al ceausestilor, al bolsevismului instaurat in Ro, si cum sta ghien astora de dupa… s-au religiozizat dupa târnacop (vadim sa nu fie uitat), model, trecut la cele vesnice. Numa Dumnezeu si elevi vor sti câta otrava a relaismului socialist le-ai bagat in cap.

    Daca ma integram tipetelor mata, nu eram nici limbric al basescului nici agramat ba ma vopseai si in român -românasi. Asta-i boala bolsevismului mondial, este greu sa ma mai convingi contrariu.

    In rest te reasigur tovarasele ca nu-ti port ranchiuna, nu pun la inima bâta minero-bolsevica dar; din aceasta clipa am uitat de existenta mata pe asta lume.

    In semn de respect am sa intrerup comentarile mele pe acest blog ptr a nu genera alte conflcite, ind efinitiv este lumea dvs in care am poposit si eu o clipa, dar omu mai vine dar mai si pleaca.. se pare ca cel mai întelept lucru cel pot face este acesta, sa-mi pui lant la labe, mai ales in acest an (electoral), când si telectuali isi rotunjesc veniturile fiind pusi in slujba unor partide sau altora…

    Va multumesc ptr gazduire, ramân cu o amintire frumoasa , va port respect tururor si; scuzati va rog deranjul pe care l-am provocat si eu pe acilea.

  16. Am vrut sa postez asta si n-am reusit 🙄
    „Gadea este oarecum marcat de intalnirea cu MiniStrul Intaiul ( wow! ce-mi place asta !) si asta s-a vazut si in emisiunea de aseara in care l-a avut invitat pe Crin Antonescu ( care ar face bine sa se pregateasca la randu-i mai bine din pdv fizic, mai ales ca infatisare, ca prea-i sta parul ala aiurea si-l face uneori ca pe ala din Lolek si Bolek !) 🙄
    Dar vad ca nici n-are curajul sa explice conditiile in care a acceptat ala sa vina la emisiune ( nu m-as mira sa fi cerut si bani ;), ca doar proverbul acela evreiesc asa spune :” Nu munci atat de mult, ca nu-ti mai ramane timp sa castigi bani!”) si care au fost subiectele tabu pe care le-a impus !
    (eu cred ca Basescu si Hombach 😉 !! ). „