Contactul cu lumile subtile, inaccesibile mie. Dacă ați auzit de Învățătorul Noii Energii. Rugăciune de la Ilarion Argatu

7 min


Luni, 8.08.2011. Pentru unul ca mine contactul cu planurile subtile rămâne o enigmă. În secret, am sperat, să dau un exemplu de ideal personal, când eram adolescent la Adjud, să trăiesc la bloc (casa părintească, modestă, era „pe pământ”, fără apă curentă și fără gaz metan în anii ’60 și cu closetul departe, în grădină), să am toaleta la îndemână, să nu mă împiedic noaptea în drum spre ea și să tremur de frig iarna, să fac baie caldă în cadă și să am calorifer iarna cald, să mă scutească să fac baie în „balie”, în aceeași apă încălzită pe aragaz sau pe plită la bucătărie, și să fac focul în sobă iarna, să tai lemne, să le aduc din frig, să fac rost de surcele și de gaz (lasă că la un moment dat aveam sobă care mergea cu o instalație în care puneai rumeguș, un chin), mi-a plăcut de când mă știu curățenia strictă (și a igienei corporale și a locuinței în care supraviețuiesc). Și această dorință mi s-a înfăptuit: de la 26 de ani (după căsătorie, după ce s-a născut copilul și după ce am găsit un loc de muncă stabil la Focșani) tot locuiesc dintr-un bloc în altul, în apartament închiriat de la stat – dar n-am avut noroc, am prins perioada de economii ceaușistă, când la bloc nu aveam nici apă caldă, nici căldură și-mi blestemam zilele și, natural, visam să stau în casa mea „pe pământ”, nu la bloc (visez și azi să mă retrag într-o casă „pe pământ”, dar din care să nu lipsească apa curentă, gazul metan și centrala termică și tot confortul orășenesc; viața a trecut, voi locui la bloc în continuare, „casa mea pe pământ” va fi în cimitir). Tot așa, să dau alt exemplu de ideal personal, am sperat în secret să mă trezesc de la un moment dat cu puteri paranormale, brusc (fie și cu prețul unui accident la cap), să fac minuni care să mă ajute să evoluez spiritual, să am clarviziune în tot ce fac și să-i ajut pe cei din jur să depășească pur și simplu cumpenele din viață. Din nefericire acest vis nu s-a înfăptuit. E adevărat, cu frică de Dumnezeu, nici n-am insistat, n-am forțat nicicum, nu mi-am bătut capul, am așteptat să vină de la sine această putere. N-a venit. Am avut de pierdut. Voința Domnului nu s-a manifestat în cazul meu decât prin scris, ca autoterapie… Am rămas la ușa contactului cu planurile subtile. În schimb, îi admir necondiționat pe toți cei ce reușesc să treacă dincolo de cortina raționalului și realității „materiale” – aud mereu de bioenergeticieni care te vindecă fizic și sufletește. N-am îndrăznit niciodată să mă apropii de niciunul dintre acești terapeuți (după Revoluție au apărut bioenergeticieni basarabeni mai ales, care au cotropit orașele cu metodele lor de reglare și echilibrare, a fost un entuziasm, care s-a stins)… Zilele acestea am conștientizat (prea târziu, fiindcă a murit), întâmplător, un caz aparte, al unui lider spiritual, chiar așa i s-a spus, lider spiritual al Noii Energii. Doina mi-a extras un articol dintr-o revistă de tiraj despre acest „personaj controversat” sau „om bun” sau „personalitate – dintre cele mai puternice”, cum i s-a spus la moarte: Dumitru Branc, din Arad. Un intelectual normal, pragmatic („pozitivist”), absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Timişoara, care de-a lungul vieţii a avut mai multe ocupaţii, de la contabil şef, patron de firmă, primar al municipiului Arad (1996-1998), până la cadru didactic universitar, iar din 2004, Învăţător în Noua Energie… E formidabil, brusc și-a descoperit puterea paranormală. Lui Dumitru Branc i s-a întâmplat exact ce am visat eu (acum nu mai visez, am înțeles că totul e literatură) și nu mi s-a întâmplat. Oare stresul dus la extrem l-a transformat peste noapte? Reflexul de autoapărare în fața cumpenei ce i-a ieșit în cale… Dumitru Branc (Domnul Mitruț) a trăit 59 de ani, a murit anul acesta, înaintea Învierii Domnului. N-a apucat să-și dezvolte învățătura Noii Energii decât șapte ani, mai mult nu i s-a dat voie „de sus”… Probabil că nu și-a ținut gura și a mers prea departe cu învățăturile sale și slujitorii lui Dumnezeu-energie l-au chemat la ordine, să nu provoace și mai multă dezordine decât este în România. Teribil, cu trei luni înainte să moară și-a pierdut capacitatea de a vorbi (în urma unei operații). După ce Dumitru Branc a deschis o școală a lui, cu adepți nenumărați și a apărut des la o emisiune cu public special asigurat, aceea a lui Oreste Teodorescu, pe B 1 TV, devenind o celebritate în domeniu – găsise „cauza tuturor dezechilibrelor ce provoacă suferințele prezentului”. Și-a lansat și o carte cu titlul „Treziți-vă, români!”.  La înmormântare presa a scris că Dumitru Branc „a părăsit funcția de primar în urma celei mai rușinoase mascarade judecătorești de după Revoluție, din județul Arad, fiind condamnat la închisoare cu suspendare pentru folosirea abuzivă a telefonului mobil de serviciu și pentru că a cerut unui om de afaceri să sponsorizeze cu 5 milioane de lei vechi echipa de fotbal UTA, în schimbul anulării unei amenzi pentru turnarea ilegală a unei platforme de beton pe care acesta urma să își amenajeze o terasă. Branc a fost unul dintre primarii vizionari ai Aradului… După mascaradele de proces în care a fost judecat și condamnat, Dumitru Branc a scris o carte, dezvăluind cu sinceritate dedesubturile cazului său și arătând cu degetul persoane importante din Arad care au căutat să îl elimine, pentru că în calitate de lider al PNȚCD s-a opus promovării unora dintre ei”. Să rețin că l-au înlăturat din funcție cei ce făceau parte din partidul ”creștin democrat”, care l-au dat afară din PNȚCD, deși „dosarele sale au fost soluționate cu NUP” (atenție, „la acea dată, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean, care trebuia să-şi precizeze poziţia faţă de Dumitru Branc, aproape jumatate dintre membrii Biroului Judeţean al PNTCD şi-au depus demisia”). Cumpăna vieții lui (tracasarea maximă cu condamnarea, sperietura, hărțuirea pe toate planurile) l-a făcut să caute o cale de ieșire din infernul personal și, intuitiv, a găsit. Mai scrie presa la moartea lui, anul acesta: «A început să gândească la alte moduri de a trăi viaţa în 1986, după ce a citit Shogun, iar după ani de căutări i-a „venit misiunea”. A scris şi a vândut mai multe volume pe aceste teme. În unul dintre ele susţinea chiar că transmite „mesaje de la Decebal şi Io Ştefan Voievod”. A fost un personaj controversat, admirat de adepţi până la adulaţie, dar considerat de sceptici doar un bolnav psihic netratat sau un manipulator cu doctorat… După ieşirea din politică, Dumitru Branc a devenit spiritual, iar din 2004 învăţător în Noua Energie, declarându-se „echilibrat din toate punctele de vedere, învăţător în Noua Energie, un mentor”. Gruparea sa a atras tot mai mulţi curioşi, devenind o tendinţă mondenă. Mai apoi a devenit o figură emblematică în cadrul emisiunilor lui Oreste Teodorescu. Unii spuneau că faptul de a-l fi cunoscut este o binecuvântare şi că întâlnirea cu el i-au „îmbolnăvit de optimism, iar depresiile au devenit istorie”. „Uşa schimbării unui om din această lume se deschide prin interior şi, dacă el nu vrea, nu o face. Unul dintre principiile Noii Energii este acela de a nu judeca pe nimeni, indiferent de ceea ce face, pentru ca tot ce spui despre alţii există şi în tine”, spunea liderul Noii Energii».

***

Voi reveni mâine asupra Învățătorului Noii Energii, chiar dacă sunteți pesimiști că merită. Redau mai jos, rămânând pe terenul planurilor subtile, o rugăciune a Părintelui Ilarion Argatu (primită de la Adriana Barna, căreia-i rămân dator pentru e-mailurie „documentare” trimise; această rugăciune a fost însoțită de Adriana Barna de cuvintele: ”L-am cunoscut, a fost cel mai activ exorcist roman, rugaciunea lui ne  e folositoare in intimitate”):

Rugaciune

„Iarta-ma, Doamne:

– pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!

– pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!

– pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!

– pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!

– pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!

– pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!

– pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!

– pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!

– pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!

– pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!

– pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!

– pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!

– pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta Doamne si a Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina! //

Iti multumesc, Doamne: pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine!

– pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!

– pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!

– pentru tot ce prin harul Tau am inteles!

– pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!

– pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!

– pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!

– pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!

– pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!

– pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!

– pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!

– pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!

– pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin.

Preot ILARION ARGATU

(1913 – 1999)

PS. O revistă de cultură la zi în format PDF, trimisă pe e-mail de aceeași poetă generoasă din Bistrița, Adriana Rodica Barna – Vatra Veche (apare la Târgu Mureș, redactor-șef N. Băciuț), dați click pe Vatra veche 8, 2011 (și iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

6 Comments

Dă-i un răspuns lui ramonaAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. O nouo energie nu-o poti primi daca nu o pierzi pe cea din vesnicie pusa în tine, respectiv Sfântul Duh copartas la creatie. Cine este necugetatul om sa renunte la comoara pusa de Dumnezeu ptr una nouo ce nu se stie precis de unde vine. Cum poti deosebi energile, adica spiritele, duhurile pe slavo-româna cât timp nu ai descoperit duhul vesnic a lui Dumnezeu existent în fiecare om, este foarte adevarat; Dumnezeu zice ca duhul Sau nu va locui vesnic in om, asta inseamna lepadare si optiune ptr alt spirit, in tâlcuire profetica inseamna; odata lepadat Dumnezeu fiecare se duce înapoi la parinti sai, la Nimrod, adica diavol , de care si Hristos ne avertizeaza avea ca tata (cei ce resping pe Dumnezeu, vor sfârsi lipsiti de duhul sau). Nu este de mirare ca dupa demolarea biserici draci vin cu spirite noi, ateismul nu este decât un vid ce trebuie rapid ocupat…

    Un alt aspect pe care doresc aduce la cunostinta in lumina talcuriri profetilor scripturi, strict persepctiva crestina. In vremurile de sfârsit pe care le simitit cu totii fi apucat generatia noastra, NU oameni lui Dumnezeu vor face minuni ci cei ai diavolului ca sa insele si pe cei alesi de va fi cu putinta avertizeaza tot Hristos. Vederea unei minuni nu te mânutie si nici nu-ti va întari credinta, când spun credinta, ma refer la legatura directa prin duhul cu Dumnezeu, cu Sfânta Treime, da, iti va da o spoiala de credinta religioasa ce va duce in fantism. Cuvântul datator de viata nu va mai avea nici un efect, ori unde de nu te vindeci si nu poti vindeca cu Cuvântul izvorât din duhul, atunci îi bai, mare bai. Am sa va dau un exemplu;

    Din USA vin tot felu de preidicatori gen acel saralatan Benni Hinn, ori Cris din Africa de Sud, care cica ar face minuni pe banda rulanta doar la trecerea lor in stadioane. Daca va veti uita in gura lor va veti ingrozi, ei nu-s capabili tine o predica cu cap si coada, masele entuziasmate printre care sunt si multi instruiti academic nu vor putea citi si pricepe un sfânt parinte al biserici, patristica indispensabila oracrui crestin, ca de-a asculta un duhovnic sporit, nici vorba a putea, dar sloganurile derbedeilor le aplauda in veselie, ei da, si in România si-a facut aparitia o astfeld emiscare si acu-i dau bomba dl LIS,

    Partidul evenghelicilor de care vorbeam saptamâna trecuta si pe care dvs l-ati semnalat in articol ulterior, are in vârf personalitati care au legaturi cu Cris din Africa de Sud, asa-zisa miscare a strajerilor din Ro…. ciudat, tare ciudata legatura… Dar io alt aspect vreau sublinia.

    Faptul ca nu oameni lui Dumnezeu, autentici,sporiti vor face minuni ci uneltele satanei in vremurile din urma. Asadar, fiti de zeci de ori fericit ca va scapat Dumnezeu de o asa belea, dle LIS, dar v-a binecuvântat mânui Cuvântu, pai ce vreti mai mult, cu Cuvântul vindecati dle LIS, iar daca nicicu el nu se mai poate… atunci rau de tot ajunsaram. Ioan Alexandru cu Cuvântul vindeca, sfârma pietrele (inimile), I.A, nu-a facut nici o minune in public, dar io cunsoc una sigura la rugaciunea lui, prin I.A, se manifesta plenar Sfântul Duh, cuvintele sale erau sorbite cu sete de audiotoriu, la final nici ateu, nici securistul, nici comunistul nu ramânea la fel cum venise (urmari), sa mai vorbim de Tutea, Steinhardt, na sa amintim si de marele Dostojewski,dar in literatura clasica avem din belsug astfel de exemple. Si sa stiti, pe ulita lui si Preda si-a facut datoria, a compelctat lipsa, ce nu-o putea da un crestin sporit.

  2. L-am cunoscut pe parintele Argatu,unul dintre acei oameni rari pe care ii intalnesti neintamplator in vreo rascruce a vietii tale. Impresia pe care mi-a lasat-o atunci s-a dovedit a fi una care sa reziste peste ani, aceea de vindecator priceput al sufletelor. L-am vazut facand un lucru iesit din comun, prin puterea mintii sale. Sper sa imi adun gandurile si sa fac intr-o zi o marturisire completa.

  3. Nu l-am cunoscut personal pe Pr Argatu, dar din ce am pescuit din diverse canale am tras concluzia ca si dânsul face parte din elita crestin româneasca. Cugetarea-rugcaciune transmisa de dna Barna pe care dl LIS o face publica releva fara doar si poate un crestin sporit, un mare duhovnic de care România nu-a dus lipsa nici in cea mai neagra perioada a ei, comunism.Ma infioara gândul plecari lor la Domnul ptr ca nu va avea cine lua locul. O tara fara cugetatori crestini, fara duhovnici autentici, crestini sporiti, rugatori va ajunge o tara stearpa, chiar daca va abunda belsugul material tot stearpa va fi. ma rog Domnului sa nu apuc vedea ziua aceia si in România.

    As indrazni sugera doamnei Barna sa marturiseasca cu curaj, deoarece ma cutremura constatarea lipsei de modele crestine, de crestini sporiti cu har in cuvânt care sa dea viata.

  4. Copile dragă, hai să ne oprim aici. La tine, „un”u şi cu „un”u fac tot unu. Să crească cristianul din tine până vei da în gaura gloriei mele locale. De nu vrei să stai înaintea punctului, nu-i nicio problemă, am timp şi chef de dialog. Te onorez când şi cum doreşti. Deja ţi-a crescut cota. Nu eşti primul şi singurul edecar ce trage de fermoarul anonimatului meu silenţios. Simt cum îmi creşte împortanţa! Cu bine.