0
2 comments, 182 shares

Sâmbătă, 18 mai 2019. Va să zică – locuiesc într-un cartier cochet de case duplex, la marginea de sud a Brașovului (Noua-Dârste) din 2014, la poalele munților Postăvarul-Piatra Mare. Lasă că eu și Doina avem domiciliul stabil la București. Când am venit în 2014 aici, erau câteva case duplex ocupate. Cu trecerea anilor, cartierul („ansamblul rezidențial”, dezvoltator – un belgian) s-a populat considerabil, mai sunt câteva vile scumpe de cumpărat și gata… Nici nu știm când au trecut cinci ani de când suntem aici. Avem grădinițe fiecare și carport… Bun.

Svetlana Petrova. Mona Lisa de Leonardo da Vinci

De când ne-am căsătorit (de necrezut, chiar în această lună mai, pe 24, în 1975, la Focșani; la Focșani am locuit până în 1990) n-am crescut nici un animăluț în apartamentele în care am locuit (din 1990 ne-am mutat la București, tot la bloc). Veniți la Brașov, ne-am trezit asaltați de o pisică neagră sălbatică (un vecin iubitor de animăluțe îi făcuse un bine, sterilizând-o; n-a primit-o în casă), extrem de bătăioasă și hotărâtă, cu o ureche tăiată un pic. „Ea ne-a ales”, e convinsă Doina. Un an ne-a tot curtat, până ce am hotărât să o primim în casă. De atunci pisicuța face parte din familie (Doina îi spune „nepoțica”, aluzie la faptul că fiul, Laurențiu, nu are un copil al lui, n-are cultul căsătoriei), noaptea ne mai trezește să iasă afară (stă pe balustrada balconului dinspre pădure cu ochii în gol; e o adevărată poetă) sau să ne facă „tratament” (e incredibil, dar se duce de fiecare dată să ne pipăie cu lăbuțele exact la organul intern care suferă). Are un loc al ei, sub un brăduț din grădinița noastră din față, unde își face nevoile mari (pe care le acoperă cu pământ, pământ de flori reîmprospătat de mine; curăț locul de excremente săptămânal). Preferă să stea în casă, îi alungă pe intruși (pisici și motani; mereu apar alții, din pădure; probabil sunt abandonați de stăpânii lor din oraș).

Svetlana Petrova. Bucătăreasa de Johannes Vermeer

Îi spunem „Pis” (știți, eu sunt LIS). Nu deranjează pe nimeni, rar miaună (miaună ca salut numai când se bucură de revedere, plecați fiind de acasă peste noapte; când plecăm, lăsăm pisica în casă, ea e stăpână, ne ajută o vecină drăguță în lipsa noastră, îi deschide de două ori ușa să-și vadă de interese și-i mai pune de mâncare; preferă „crănțănele” Perfect Fit Sensitive, a renunțat demult la Whiskas). În perioada când îi cade părul și se „spală”, înghițind păr, vomită (nu miroase ce vomită), ne-am învățat, ștergem fără probleme locul… De ce am făcut atâta caz până aici de pisicuța noastră neagră? Veți citi mai jos de ce, într-un dialog despre pisici al unor locatari ai cartierului (pe care nu-i cunoaștem; noi stăm în banca noastră, nu dăm peste nimeni, doar cu vecinii direcți avem relații), strict autentic, transcris de pe WhatsApp (pe care a fost deschis un grup de conversații al cartierului), de acum două zile. Pisici și motani, care mai de care, vin și pe la noi și-și lasă urmele, curățăm în urma lor, dacă e cazul, nu interpelăm pe nimeni, mama natură are regulile ei, o dată mutați aici, cu pădurea și sălbăticiunile aproape, nu e nici un neajuns (la noi găsesc și de mâncare, dacă doresc). Alung motanii numai atunci când atentează la viața păsărelelor pădurii care vin la lădița noastră cu semințe de floarea soarelui (cărate de la Adjud cu sacul), din gard. Deci:


Svetlana Petrova. Venus din Urbino de
Tiziano Vecelli

– Bună Ziua! De la o vreme tot găsesc surprize prin curte, „podul casei” și balcon: urină și excremente. M-am săturat să ies dimineața în curte și să calc în shit-ul pisicilor care-și fac nevoile pe terenul meu. Trebuie avut grijă ca animalele domestice să nu deranjeze și să nu murdărească. Vă rog frumos, deranjează. Nu vreau să intru în polemică cu nimeni. Va mulțumesc în avans pentru înțelegere!

– Și la mine își lasă frecvent câte un souvenir nedorit.

– Nu știu cum se poate rezolva problema!!! Eu nu sunt nici iubitoare de pisici.

– Și la mine aceeași problemă, consideră că dacă avem un animal în grijă se presupune să avem grija de el, nu lăsat să umble pe unde vrea, cei care au pisici să le tina pe proprietatea lor, nu trebuie cu toții să strângem excremente din iarba pentru că unii nu au grijă de animăluțele lor.

– Pisicile sunt ușor de dresat, în această privință, dacă se vrea, evident. Cât despre cele sălbatice, nu văd o soluție…

– Eu zic sa le otrăviți!

Intervin eu: – Doamne ferește! Pisicile au rolul lor afară, prind șoareci. Preferați să aveți șoareci de pădure în casă? Dacă întâmplător găsiți un excrement de pisică în iarbă (mare nenorocire), să știți că e bun de îngrășământ. Pisicile nu se dresează. Să aveți o zi bună!

Dialogul continuă:

– Potrivit Legii 205/2004 Art. 25: (1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda: a) uciderea animalelor, cu intentie, fara drept. Drept urmare vă rugăm, ca pe viitor, să nu mai utilizați texte instigatoare la acțiuni împotriva legii prin intermediul acestui grup de comunicare digital. Vă amintim faptul că acest grup are ca scop facilitarea comunicării în general pentru grupul social format din locuitorii cartierului Green Park Villas, în scopul informării de interes comun, identificării problemelor, propunerilor de soluții pentru acestea și dezbatere în sens constructiv și eficient. Vă mulțumim!

– Dresate unde să își facă nevoile, despre asta e vorba. Cât despre un asemenea îngrășământ, nu ne dorim.

https://www.nevroze-predeal.ro/en/internari/: Sanatoriul de Nevroze Predeal – Recuperare – Reabilitare a Sănătății

– Asta suna deja a bășcălie.

https://epest.ro/index.php?route=product/product&product_id=57: Pestfree aparat cu ultrasunete pentru alungarea pisicilor, câinilor, vulpilor, iepurilor și jderilor pentru 88 mp

– Eu am aparate, dar s-au obișnuit cu ele. Sunt și inteligente animalele.

– Buna ziua! Dacă este împotriva legii, luați măsuri!!!!!!!! Mă bucur că știți legea, poate o știți și pe cea care îți permite să dormi noaptea și, poate știți și legea unde scrie că nu sunt obligată să las pisicile să sfâșie sau să urineze pe toate lucrurile pe care le mai are omul pe o terasă, ca de exemplu pernuțe de scaune, rufe etc. Am nu știu câte nopți nedormite din cauza pisicilor care au fătat în podul casei, nu știu câte nopți în care m-am speriat pentru că stătea pisica la geam sau bubuia sau se bătea pe acoperiș!!! Le iubiți? Foarte bine! Este chiar minunat! Luați-le acasă și țineți-le acolo!!!!!!!!!!!!! Eu trebuie să dorm noaptea, pentru că am de crescut doi copii și nu-mi ține nimeni locul. Ziua este gălăgie, nu se poate dormi, măcar noaptea… Până la urmă e ceva normal să dormi noaptea și nu să îți bubuie pisicile noapte de noapte în cap!!! Eu nu am pisică și nu cresc pisica nimănui! Și nici nu sunt obligată să adun rahați după animalele altora, oricât de bun îngrășământ ar fi! În privința șoarecilor, stați liniștiți, pisicile aduc din pădure „trofee” pe care le mai lasă și pe la vecini prin curte, nu ajung mereu cu ele acasă… Și când spun trofeu, mă refer la șoareci morți sau aproape morți, căpușe etc. Adică de ce aș fi obligată să suport toate astea?!  E împotriva legii să le otrăviți? Cred că nu-si dorește nimeni cu adevărat asta, dar trebuie să înțelegeți că dacă am ajuns să punem problema așa, ne-au exasperat! Nu este vorba de instigare, asta nu e o problemă doar a unei persoane, înclin să cred că este cam a tuturor celor din cartier, am auzit multe plângeri în privința asta. Faptul că sunt prea mulți oameni de bun simț în cartier și nu comentează nimic, nu înseamnă că nu este o problemă!!! Faceți ceva cu ele!!!! Tot la lege scrie că proprietatea este „sfântă”! Asta înseamnă că NIMENI nu are voie pe proprietatea cuiva fără consimțământul proprietarului!!!! Scrie undeva la lege că sunt obligată să adun rahați după animalele vecinilor? Câinele meu nu se duce la nimeni în curte să-și facă nevoile!!! Orele de odihnă nu se respectă ziua, mai nou nici noaptea! Înțeleg că sunt mulți iubitori de animale în cartier, nu mă deranjează, fiecare facă și place ce vrea în curtea lui. Dar nu și în curțile altora! Așa că, vă rog, luați măsuri urgent! Apropo, pisici sălbatice sunt atunci când nu le hrănește și îngrijește nimeni, dar nimeni! Dacă hrăniți pisicile, vă aparțin! Nu le puteți hrăni și pe urmă, la o adică…, să spuneți că sunt sălbatice! Este rușinos!


Svetlana Petrova. Fuga de critică de Pere Borrell der Caso

– Smartcats 😊

(De aici încolo ies din grup, de pe Comunitate, de pe WhatsApp, cinci vecini deodată)

– Părăsirea grupului nu rezolvă problema… ca să știți! 😬

Punct, eu n-am atâția nervi să-i pierd pe WhatsApp, pe Comunitate, am căutat ieșirea la cele trei puncte verticale, am apăsat butonul, am fost întrebat dacă într-adevăr vreau să părăsesc tot acest dialog fabulos (eu sunt îndrăgostit de dialoguri cu tentă literară). Da! Am fost anunțat oficial că: – Ați ieșit din grup. Am păstrat întocmai la transcriere și numerele de semnul mirării și emoticoanele…


Svetlana Petrova. Doamna cu hermină de Leonardo da Vinci

Ce s-a întâmplat mai departe, nu știu. Eu sunt supărat, amuzat, pe pisica noastră că se trezește dimineața înaintea mea și-mi ocupă „fotoliul ergonomic” de la birou. Cum nu mă îndur să o deranjez din somn, aduc un taburet și stau pe el să scriu la birou (până se îndură pisica să plece, doarme continuu și până pe la ora 18, și-mi ocup locul de onoare pe fotoliul ergonomic). Doina e convinsă că pisica, de fapt, îmi scrie poeziile sau colaborările la revistele literare (nu o dată se urcă pe birou și mă îngrozește că-mi varsă cana cu cafea rece)… Ba chiar mi-a scris și acest text pentru blogul meu!

Ea e pisica noastră

Ilustrații: Svetlana Petrova (care a decis să adauge motanul ei în câteva portrete și opere de artă reprezentative pentru istoria picturii universale). Ilustrația din titlu: „Persistența memoriei” de Salvador Dali.


Like it? Share with your friends!

0
2 comments, 182 shares

2 Comments

Lasă un răspuns la Liviu Ioan Stoiciu Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Am crezut că vorbeşti de Marilena mea, motiv pentru care am citit pe nerăsuflate. Ei bine, Marilena mea a venit la mine acum opt ani. Soţia nu a vrut s-o primească în casă. Am avut un motan roşcat pe care l-a călcat maşina şi am plâns toată familia de ne-am rupt. Am liptit o zi de acasă. Marilena, care era fără nume, nicăieri. Pis, pis, pis. Nimic. Ne-a, mi-a, părut rău, dar ne-a trecut. A dpua zi, apare. cu sânge la coadă. A naibi, nu mi-a spus că e gravidă. Am căutat peste tot. În beci, pe un şifonier vechi, pipăi. Ceva călduţ, al doilea. Recunosc, mi-e ruşine, mă condamn, am vrut să fac ca ăl de la spurcat Esenin în “Căţeaua”. Pe scurt. N-am făcut-o. Nevasta, scăldată în lacrimi, a primit-o în casă cu cei doi. Am botezat-o Marilena. Ea, mama Marilena, lehuză nebună, i-a luat de la cald şi de la pup şi i-a suit în pod, urcându-i pe un măr şi de acolo, pe acoperiş, ştie ea unde. Cu greu i-am coborât – i-am constrit un pod dintr-o scândură, între craca mărului şi streaşină – după câteva luni, când au început să miaune, de teroriza cartierul. Trec peste. Nebunie de roman de groază. Acum două luni am cumpărat soluţii împotriva puricilor, pentru Marilena şi pentru labradorul Otto. Mă ia cu frig. I-am pus la ceafă Marilenei (4kg.) porţia destinată lui Otto (45 kg.). Mi-am dat seama imediat. Baie, fuga la veterinar. Două săptămâni am păzit-o. 800 de lei – aproape cât primesc eu de la Uniunea Ziariştilor – m-a costat tratamentul. I-am mulţumit lui Dumnezeu, în care nu prea cred. Acum doarme numai şi numai cu mine, cu toate că am alergie şi mă scarpin la ochi şi la nas, de-i jupoi. Şi cât mai am de povestit…