Duminică, 29 iunie 2025. Sperietura cu declanșarea unui nou război mondial s-a mai atenuat, după ce Trump a oprit războiul Israelului împotriva Iranului, prin lovituri aeriene și sabotaj (război pe motiv că Iranul e gata să producă bomba nucleară; aceea prezisă în apocalipsă, care spulberă Țara Sfântă). Inteligent, SUA au atacat siturile nucleare din Iran acum (deși Iranul spune că îmbunătățește uraniul pentru a avea energie curată, pentru centrale nucleare, cum are toată lumea civilizată; lasă că Germania le-a închis) și le-a anulat israelienilor motivul de a mai ataca Iranul.
Slavă cerului că Iranul s-a resemnat cu pierderile colosale de pe urma acestui război de două săptămâni și nu a continuat să bombardeze, în replică, Israelul (un Iran rămas în urmă cu tehnica, la mare distanță de Israel în plan militar). Zbuciumul războinic din Orientul Mijlociu s-a calmat brusc. Mă mir că Trump nu găsește o soluție și pentru oprirea războiului din Ucraina – să se liniștească și lumea europeană, să se oprească nebunia reînarmării cu cheltuieli de 5 la sută din PIB-ul fiecărei țări, membră a NATO (în condițiile în care România de azi e în criză bugetară, la un pas de intrarea în incapacitate de plată).
În țară, avem un premier în persoana unui liberal, Ilie Bolojan, al unui guvern de coaliție (PSD-PNL-USR-UDMR și grupul minorităților din parlament) care pune în aplicare un program de austeritate. Evaziunea fiscală (de necontrolat) și corupția instituțională nu intră în discuție. Așa cum mă temeam, guvernanții instigă populația la proteste în stradă (acea populație care nu mai are din ce trăi), împuținând locurile de muncă (prin comasări), scumpind totul pe piață și netăind sursele care toacă bani cu nemiluita lunar (de la „pensiile speciale” la salariile cu sporuri ale magistraților; un director adjunct în Ministerul Justiției, citesc azi, ia 36.000 – 40.000 lei „în mână” lunar, să dau un exemplu). Înțeleg că România plătește salarii și pensii exclusiv din împrumuturi, cu dobânzi neconcurențiale, e jale.
+
În ce mă privește – pe lună ce trece îmi încetinesc motoarele. Nu prea mă mai interesează nimic nici din domeniul literar… Luna asta a fost șocant să descoperim pe terasă la noi, acasă (în Brașov; știți, casa are la gard pădurea muntelui, probabil Postăvarul) un urs! Urs de talie mijlocie, adult, care se uita lung prin geamul sufrageriei la… Doina! Pe 24 iunie, la ora 16.15, afară era soare, 29 de grade. Doina citește de regulă în sufragerie (când nu citește pe terasă sau sub o salcie, în spatele casei), care s-a speriat și a început să strige la urs să plece imediat! Eu eram la etaj, mă uitam pe mobil la un film documentar și credeam că Doina se ceartă cu un motan al vecinilor.
Până ce a urlat că e un urs pe terasă – am coborât imediat, am ieșit în marchiză cu mobilul, să-l filmez, ursul a fugit dintr-o parte în alta a grădinii de zece metri pătrați, după care a sărit „ca o maimuță” gardul (cum avem arbuști peste tot, nu l-am putut fotografia, ascuns după ei). M-am bucurat că a plecat, putea să devină agresiv (e imprevizibil prin comportament, de aceea e preferabil să-l eviți). E culmea, ursul mă caută acasă, când nu-l întâlnesc pe munte, bat în lemn. Îmi e în continuare milă de urși, n-au ce să mănânce nici vara în pădure (cu atât mai puțin iarna). Nu mă așteptam să sară gardul.
În spatele casei puneam zilnic o casoletă cu crănțănele de pui pentru mierle, motani și pentru… arici – acum am observat că era golită total de urs. Cred că ursul mânca și din pâinea fărâmată pusă, alături de floarea soarelui, pentru pițigoi, într-o ladă lipită pe un stâlp al gardului. Doina a văzut acum că ursul a mâncat și coacăzele coapte din grădină de la noi. Nu mai pun acum nimic de mâncat, care să-i trezească mirosurile ursului de dincolo de gard. În plus, acum încui noaptea ușa la marchiză, din sparte. Îmi pare rău de căprioare, cărora le aruncam peste gard mere, morcovi, sfeclă tăiate, nu le mai arunc.
Am tuns în 4 iunie iarba cu mașina de tuns și cu foarfeca de tăiat iarbă (acolo unde nu ajunge mașina de tuns) – mușchiul a acoperit iarba pe porțiuni mari, și sub pomi și arbuști din cele două parcele din spate și din parcela din fața casei nu crește nimic, am tot aruncat semințe de iarbă degeaba. Din 8 iunie am avut amețeli care m-au destabilizat total, nici să citesc nu eram în stare, am crezut că mă pândește o criză de bilă (așa se manifestă la început, cu amețeli crunte) – până la urmă, după trei zile de chin, am descoperit că aș putea să am probleme cu urechile, am pus picături de OTIS-T și mi-am mai revenit; am eliminat și perna pe care dorm, care-mi apăsa urechile, fir-ar să fie.
În 14 iunie am fost invitat la Gala Poeziei Române Contemporane, la Alba Iulia. Am postat pe contul meu Facebook atunci (cu 50 de poze): La Alba Iulia – o ediție (a XV-a) a Galei Poeziei Române Contemporane de excepție, de bun augur. Recitaluri de ținut minte, 16 poeți, în ordinea chemării la microfon de moderatorul Cristian Patrășconiu (prezentați de Angelo Mitchievici și Vasile Spiridon): Adrian Popescu, Varujan Vosganian, Aurel Pantea, Marta Petreu, Nichita Danilov, Marko Bela, Mircea Stâncel, Robert Șerban, Gabriel Chifu, Vasile Dan, Andreea Iulia Scridon, Liviu Ioan Stoiciu, Gabriela Gheorghișor, Gellu Dorian, Ion Mureșan, Horia Gârbea. De la ora 17 la ora 19.30 (cu participarea flautistului Ion Bogdan Ștefănescu de la Filarmonica „G. Enescu” din București) la sala Atrium Centuriorum din Cetatea Alba Carolina, pentru prima oară.
Mulțumim organizatorului, Cornel Nistea. O zi de 14 iunie 2025 frumoasă, ieșită din comun. Gala, așa cum a fost, click la https://www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaLucianBlagaAlba/videos/1048294484162437 M-am bucurat să revăd Cetatea Alba Carolina, cu Doina Popa. A doua zi, la întoarcerea cu mașina spre casă, ne-am închinat la binecuvântata Mănăstire Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus.
În 22 iunie am urcat la Vârful Ciucaș. Am scris pe mobil și am postat pe contul meu Facebook (cu 80 de poze): Duminică, 22 iunie 2025. La Vârful Ciucaș (1954 m)… Plecare la 8 de acasă din Brașov cu mașina, 35 km dus. Sunt 12 grade. Urcare de la ora 8.45 de la Obelisc, pe Masivul Ciucaș. E soare. Am în picioare adidași noi (cadoul fiului). În pantalon scurt. După un sfert de oră de mers, telefonul se întunecă total (ținut in buzunar), jumătate de oră mă chinuiesc să-l luminez, mă mir că am reușit (n-aș fi putut să fac poze). La jumătatea traseului, pe platou, vânt rece, îmi zboară șapca de pe cap. La ora 11.30 la Vârful Ciucaș, la 1954 metri, e vânt, curent, frig. Am senzația că am ajuns prea repede, știam că fac patru ore.
Mănânc două sandvișuri și două batoane de ciocolată, am cu mine doi litri de apă minerală. Voi înconjura muntele, plec mai departe la ora 12.45 spre Cabana Ciucaș (fără să ajung la ea, nu mă interesează), sunt poteci accidentate, cu grohotiș. După o oră și jumătate (atât a durat înconjurul muntelui, venind de pe banda roșie pe cruce roșie) mă întorc pe traseul pe care am venit, e ora 14.15. Sunt mulți turiști, în majoritate sunt veniți de aproape, de la cabană (unde se ajunge cu mașina). Vântul rece continuă, soarele n-are putere în locurile de platou, unde e curent. La ora 15.40 sunt la Obelisc (Pasul Bratocea), am mers prea tare. O zi incredibilă (slavă cerului) pe munte, singur. Pedometrul de pe mobil îmi arată că am mers pe jos 22 km (28.214 pași), cum e posibil? Bat în lemn, nu m-am întâlnit cu ursul nici de această dată. Probabil că la următoarea escapadă montană voi fi obsedat de urs…
+
Apropo de politică la zi (cu care am început acest jurnal lunar). Luna trecută am răspuns la o anchetă a României literare (realizată de Cristian Pătrășconiu): Cum se raportează literatura română contemporană la politicul actual? Cât de angajată poate fi o operă literară astăzi?
Vorbesc din postura de cititor
De ce trebuie receptată literatura noastră originală la politica actuală? Are vreo semnificație critică o asemenea receptare, care să merite? Mă întreb, continuând sensul întrebării anchetei. Am văzut pe site-ul Uniunii Scriitorilor un interviu cu președintele Uniunii, Varujan Vosganian (mare scriitor și mare om politic – este părerea mea), care avea titlul „Scriitorii trebuie să fie pe măsura timpului”, adică? Valoarea scrisului are legătură cu critica ideologică? Fiindcă scriitorul e o persoană publică?
Scriitorii trebuie să fie, dacă nu angajați în partidele vremii, măcar simpatizanți, să scrie romane și versuri „în ton cu mentalitatea politică dominantă a vremii”, să atragă noi… cititori, „să modeleze conștiințe”? Vom ajunge să citim comentarii critice în care să aflăm că Varujan Vosganian (vicepreședinte al PNL) scrie versuri și romane liberale, că parlamentari actuali de tip Sorin Lavric (lider AUR) scrie eseuri suveranist-conservatoare, sau Gabriela Vrânceanu Firea (lider PSD, membru al Uniunii Scriitorilor) scrie versuri „PSD-iste” (sau Ovidiu Genaru, fost parlamentar PSD, a scris și scrie versuri de stânga)? Las la o parte tinerii scriitori douămiiști și postdouămiiști, „nefăcuți” pe același calapod, ce scriu ei poate fi etichetat drept literatură progresist-USR-istă (corectă politic)?
Am în minte „literatura angajată” realist-socialistă (nu știu de ce nu i se mai spune astăzi „proletcultistă”), a raportării exprese a scriitorilor la politicul de atunci. Și romanele și cărțile de poezie politice apărute până la Revoluție, ale celeilalte părți a literaturii române, aceea pro-ceaușistă-socialistă-multilateral-dezvoltată (dacă pot să spun așa), raportată la politicul de atunci. Ce-a mai rămas din ele? În afară de „Antologia rușinii” (care cuprinde o mică parte a marilor realizări politice ale… comunismului neaoș) a lui Virgil Ierunca. Azi, un scriitor pregătește o carte a colaboraționiștilor de atunci, amplă, reamintindu-ne lunar într-o revistă ce vedete aveam pe baricade politice, „raportate la politicul de atunci” (Jean Dumitrașcu, subșef la Filiala Uniunii Scriitorilor din Pitești). Sigur, a fost și este opțiunea scriitorilor de a scrie romane și versuri „politice”, riscantă.
Mă întreb dacă literatura română originală de după Revoluție care exploatează tema comunismului în România sunt scrise pe filieră ideologică și dacă sunt considerate cărți politice (din păcate, în sens peiorativ). Las la o parte eseistica și publicistica politică (premiate și de Uniunea Scriitorilor) – ele se raportează la politica actuală. Editorialele din revistele literare „se raportează la politicul actual” (România literară este îndrumător credibil). Personal, dacă n-au acoperire estetică (fie și pe formulă sugestivă sau aluzivă), cărțile cu subiecte politice actuale, de proză sau de versuri, nonficționale, sunt… trecătoare (precum politica), conjuncturale, curiozități ale unei epoci revolute, fără viitor. Vorbesc din postura de cititor.
Liviu Ioan Stoiciu
La fotografia din titlu: La ieșirea din Catedrala Încoronării din Alba Iulia
0 Comments