De azi începând, 17 mai, datorita Lunii Pline Wesak, începe călătoria în Noul An spiritual. Despre Forţele Iluminării

6 min


Marţi, 17 mai 2011. De aici înainte răul îşi va da mâna cu binele (sau invers), „aspectele astrale” s-au copt, urmează să pocnească, ne asigură astrologul Simona Vărzaru. De ce m-am întors azi la Urania? Fiind azi, 17 mai, „se formează aspectul de Lună Plină” şi e de reţinut un anume radicalism, aducând „modificări substanţiale la nivelul vibraţiilor astrale” (vom simţi asta mai ales din 21 mai, când „Soarele părăseşte zodia Taurului şi intră în semnul Gemenilor”). „Cât priveşte Luna plină din ziua de 17 mai, ea pregăteşte un teren favorabil pentru demascări, acuzaţii, descoperirea unor interese secrete, dar unor interese urâte sau urât puse în aplicare ori care periclitează interese comune şi stabilitate economică. Scoate la iveală, într-un chip pernicios tot felul de argumente şi realităţi care au fost tăinuite până acum sau care au fost ţinute departe de văzul şi auzul publicului prin tot felul de manevre şi tot felul de gesturi diplomatice. Cum diplomaţia părăseşte harta astrală în general a acestui moment, se poate vorbi de radicalism, se poate vorbi de un fel de trosnitură puternică, de lovitură drastică”… Vă asigur că eu sunt dat peste cap de câteva zile, de aceea caut explicaţii astrale şi nu le găsesc, bineînţeles. Nu spun că m-a enervat iar „celebrul cosmolog” Stephen Hawking: «unul dintre cei mai inteligenti oameni ai planetei, autor a mai multor teorii revolutionare despre Univers si despre Creatie, care crede ca viata dupa moarte este o „poveste” pentru oamenii care se tem de sfarsit si ca nu mai exista nimic dincolo de momentul in care creierul moare». Mai mult, el nu crede în Dumnezeu. Dumnezeu însemnând viaţă, lumină, iubire, energie. Mă întreb dacă nu e supărat pe Dumnezeu (supărat pe viaţă, cum spun românii), fiindcă e pedepsit de destin: el traieste de multi ani intr-un scaun cu rotile si vorbeste cu ajutorul unui computer. M-a enervat Stephen Hawking fiindcă nu are îndoieli, că dictează, are certitudini, o spune cu o siguranţă suspectă că nu există rai sau iad sau viaţă de apoi… Într-un interviu în exclusivitate pentru Guardian, declară: «„Privesc creierul drept un computer care va inceta sa mai lucreze cand componentele sale se epuizeaza. Nu exista niciun rai sau viata de apoi pentru calculatoarele stricate; asta este o poveste pentru oamenii care se tem de intuneric”. In lucrarea sa „The Grand Design”, aparuta anul trecut, Hawking spunea, mai atenuat, acelasi lucru: nu este nevoie de un creator pentru a explica existenta universului. „Stiinta prezice ca multe feluri diferite de universuri vor fi create spontan din nimic. Este o chestiune de noroc faptul ca noi suntem in acest univers”, spune acum Hawking. Hawking respinge categoric ideea de viata dupa moarte si subliniaza ca trebuie ca fiecare dintre noi sa isi implineasca potentialul pe Pamanat folosindu-ne viata cum trebuie. Intrebat cum ar trebui sa ne traim viata, Hawking a spus: „Ar trebui sa incercam sa gasim cea mai mare valoare pentru actiunile noastre”». Ateii sunt fericiţi să-i asculte certitudinile. Să mă ierte că nu-l cred, un cosmolog fără îndoieli e un nimeni care se crede buricul pământului. Prefer în locul cosmologului ateu, viziunile astrologului credincios. Fiindcă nu se poate, când eşti atât de inteligent, să nu observi că nu ştii nimic, de fapt.

Spuneam că mă simt iar prost cu mine însumi. Îmi simt sufletul bolnav. Ieri, Doina Popa mi-a pus o întrebare-cheie: spune sincer, tu te iubeşti pe tine însuţi? Nu, i-am răspuns ferm. Aici e cauza bolii tale sufleteşti… Mă tem că are dreptate, dar eu nu pot să trec în domeniile abstracte. Mă simt greu de cap când mă concentrez la Dumnezeu, nu reuşesc să iau legătura cu el (cum se laudă atâţia alţii că reuşesc să ia legătura cu el)… Observând că n-o scot la un capăt cu credinţa ortodoxă, ieri, poeta Eugenia Ţarălungă (care ştie cu ce mă confrunt în particular, din ceea ce scriu; ea e printre puţinii poeţi care-şi citesc atenţi confraţii) mi-a trimis un e-mail cu conţinutul unui text budist, poate trag vreo învăţăminte. Nu e greu de înţeles că mai rău mi s-a întunecat mintea decât mi s-a luminat – e intitulat INTRATI ACUM IN PORTALUL PENTRU MAREA ALINIERE DIN 10-17 MAI 2011. A trecut perioada menţionată în titlu, a trecut şi ziua de 17 mai, Luna Plină urmează de aici înainte să-şi arate partea malefică? Auziţi: „Acest interval de timp le este cunoscut Maestrilor Iluminati, sub numele de MAREA ALINIERE. In aceste zile, pana cand Luna ajunge in faza de Luna Plina, sunteti invitati sa va aliniati drumul pe care il urmati in viata, cu inima voastra, pentru a va crea libertatea spirituala pentru urmatorul an”. Va să zică, trebuia până azi să-mi aliniez drumul pe care-l urmez în viaţă (oare câţi kilometri mai am eu de trăi?) cu inima! Fiindcă n-am făcut-o, libertatea spirituală pe următorul an e compromisă? Să vedem ce spune mai departe „Wesak 2011”. Atenţie: UN MESAJ AJUTATATOR DIN PARTEA ARHANGHELILOR (ajuns aici, va trebui să-i cer ajutorul lui Octavian Mihăescu din Germania, el e specializat în extratereştri) – „In urmatoarele zile, veti cunoaste o accelerare a energiilor voastre spirituale, datorita Lunii Pline Wesak, care va cheama sufletul si spiritul sa se pregateasca pentru calatoria in Noul An spiritual. Portalul se deschide in data de 17 mai 2011, iar ceea ce puteti lua cu voi este accelerat de puterea Luminii. Aceasta aliniere are loc in timp ce Curentul Spiritual de pe Pamant este iluminat, in momentul Lunii Pline Wesak, de lumina pura a taramului budic”… Încep deja să oftez. Ce e Luna Plină Wesak? „Prima Luna Plina din luna mai reprezinta cea mai importanta sarbatoare sfanta din budism, in care sunt sarbatorite nasterea, iluminarea si moartea lui Buddha – sau atingerea Nirvanei. Semnificatia lui Wesak este ca, la Luna Plina din Taur, Fortele Iluminarii sunt disponibile, marcand un moment deosebit de binecuvantare spirituala pentru lume si deschiderea unui canal de comunicare intre omenire si Divinitate”. Vă amintiţi ce spunea astrologul Urania? Că de azi, 17 mai, „Soarele părăseşte zodia Taurului”… Ce spun „Arhanghelii”, mai sus? Că de azi începând începe călătoria în Noul An spiritual şi că Forţele Iluminării deschid comunicarea cu Dumnezeu (mă rog, Buddha). Mai exact: „Conform traditiei, in momentul de Luna Plina in Taur, Buddha vine in Valea Wesak din tinuturile Himalayei, ca sa aduca puternica energie spirituala din Shamballa, maestrilor, initiatilor si discipolilor reuniti ce fac parte din Ierarhie, in vederea asimilarii si eventual a transmiterii acestei forte din Shamballa, pe tot cuprinsul lumii. (Familiarizarea cu acest eveniment minunat va fi de folos in crearea starii meditative din momentul Lunii Pline Wesak)”. De luat aminte, în orice caz: „In fiecare an, aceasta perioada binecuvantata deschide un portal, pentru ca inimile noastre sa fie cu adevarat inviorate si revitalizate de Lumina Duhului nostru Sfant si de Lumina lui Dumnezeu/a Dumnezeitei, a Spiritului Cosmic, intrucat Luna Plina Wesak, din 17 mai 2011, deschide un portal pe Pamant, pentru a fi impamantata mai multa lumina… decat in oricare alta perioada din an… Dragilor, cei 7 Arhangheli ai Pamantului se ofera sa va ajute! Arhanghelii Mihail, Rafael, Gabriel, Uriel, Chamuel, Jofiel si Zadkiel fac un pas inainte. Inspirati aer si deschideti-va inima acum, ca sa primiti iubirea lor, in timp ce Arhanghelii vin sa stea in jurul vostru, mentinand deschis portalul spre Taramurile de Lumina, astfel incat sa puteti ajunge la adevarul vostru impreuna cu ei”. Foarte frumos, să putem ajunge la adevărurile noastre. „Cat timp formeaza un cerc plin de iubire in jurul vostru, Arhanghelii deţin cele 7 virtuţi: ale Iubirii, Intelepciunii, Divinitatii, Credintei, Slujirii, Comuniunii si Compasiunii, drept daruri, oferindu-se sa va binecuvanteze cu ele, in aceasta perioada. Luna Plina Wesak  deschide portalul spre noul an spiritual, astfel incat sa va puteti primi corpul superior de Lumina, urmatorul nivel de conectare cu Sinele vostru Divin, in vederea inaltarii la o frecventa sau o dimensiune mai inalta a Luminii”… Iar are dreptate astrologul Urania, care anunţă începând de azi „modificări substanţiale la nivelul vibraţiilor astrale”… Şi nu numai atât, tot citind acest mesaj de la Arhangheli, am descoperit de ce mă simt eu atât de neliniştit sufleteşte în ultimele zile: „Dragilor, in fiecare an, inaintea Lunii Pline Wesak, apar deseori mai multe incercari si necazuri, mai ales daca Lumina/energia sufletului vostru nu e in acord cu inima si spiritul vostru. Cu cat sunteti mai in urma pe calea voastra spirituala, cu atat mai profund veti resimti, in interiorul vostru, aceste incercari si necazuri, daca prioritatile din viata voastra si energia nu sunt cu adevarat in acord cu inima voastra”… Asta era! Tot ce mi-a rămas de făcut, de azi încolo, e să aprofundez fenomenul acestei Mari Alinieri care nu se sfârşeşte azi, cum credeam, ci începe! Aliniaţi-vă inima la drumul care vi s-a dat! Puneţi-vă în acord inima cu priorităţile şi energia. Veţi ţine măcar minte mesajul Arhanghelilor?

 

***

Mai jos, episodul 3 din serialul Ancient Aliens


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

12 Comments

Dă-i un răspuns lui Radu HumorAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. ce sa mai zic cone LIS, o zice paraliticul asta de -ti sta mintea in loc, vorba lu Tutea, asta pute a dihor de la miii si mii de Km. Dar, ma bucur ca mata ai remarcat-subliniat un mare adevar, cu cât esti mai înteleptit, învatat, constati ca nu sti nimic, taman când ajungi in acest punct pricepi ca nu poti da verdicte asa cum hahalera asta facuta destept al lumi, ne tot f… la melodie, sa stea in bolile lui si mai ne lase in durerile noastre. De ce el ar avea ferme convingeri, care zica-se sunt dovedite stiintitif, rahat pe bat, dovedit stintiific, sunt prespununeri, credinte asa cum este si-a mea, si-a unei babe sarmane dintr-un sat uitat de lume, tot Tutea ne-o zice, ca bine le-a zis Tutea, cât de actual este Tutea mai ales cu rahatitul asta, care ptr mine este o hahalera , cu toata stiinta lui, el nu-a vazut ce am vazut io, nu a ajuns unde am ajuns io, pe asta il vor regula extraterestri ca sa-i traga urmas demn demn de vampir, iar io-i topesc pe draci astia numiti extraterestri, de mine fug ca dracu de tamâie, mare, mare diferenta. Vad ca toata prostimea il citeaza la fiece basina trage paraliticul, si-a batut joc dracu de el, vorbeste nebunia din el, ca s-a falit fi întelept si-a ajuns un nebun de care-si bate joc draci, din pacate dupa care toata lumea cade si in orgasme, deh la câta impotenta -i pe lume… nu ma mai mira.

    Ah, crede cineva ca ma razbun pe paraltic, nicidecum, este un neica nimeni, ma deranjeaza ca -i se da prea mare importanta, unui nebun de legat. Vreti sa ziceti ca nu-i nebun, pai nu-l diagnostichez io ci insusi Dumnezeu o zice, nebunul spune ca nu este Dumnezeu, daca tacea întelept era, asa-i un nebun. Nu-i nevoie sa fi religios a vedea ca lumea noastra este creata de-o forta spuerioara, matematic calculata, ca absolut nimic nu-i la voia întâmplari, o zice raspicat atei ce sutin Inteligent Desing-ul, bagi ocarina in biologie, fizica, chimie si nu poti decât ramâne uimit de functionalitatea armonioasa ce intretine viata, ca totul are viata in sine.

    In rest.. Dumnezeu cu mila…, fiecare crede in ce doreste, nu sunt popa ca sa conving lumea a-se crestina, nu sunt mandatat convinge lumea de Adevarul meu in Hristos, nu am cum dovedi material, stiintific dupa normele paraliticilor nici vorba sa fie.

  2. In iad c-am asa arata diavoli , cum arata paraliticul asta, este o oglinda a ce urmeaza întâmpla dracilor si al lor slujitori. Vor fi legati, ca asta arata paraliticul, poate deacia l-a si ingaduit Dumnezeu ridica profesional, nu la nimicit de tot, ca sa arate cum sunt legati in iad totii draci, io i-am vazut si pe astia cum erau legati, asemantor ca asta. Super inteligenta au cu totii (draci), spirit viu deasemeni, singura solutie este sa-i lege si tina departe de Dumnezeu si ai sai slujitori ptr a nu mai strica, otravi pe cele bune. Na, acu ajunsasi vorbi si de asta, niciodata nu am vorbit de hahlera asta, nici nu voi mai vorbi de el.

  3. Am sa incerc da un posibil raspuns zbaterilor dl LIS, referitor la incertitudinile dânsului privitor la Dumnezeu. Remarcati va rog; io nu zic ca nebunul ala si alti ca el, cum ca ce spun eu este adevar absolut, nu-mi permit da verdict final a cea ce doar presupun, cred, fara a si dovedi, ca asa am pricepeut io oamnei de stiinta onesti. Azi se tipa; stiiinta a dovedit, când si cum a dovedit? Când majoritatea oamenilor de stiinta declara ca ei presupun a fi posibila varianta X sau Y. Este dovedita functionalitatea legilor lui Dumnezeu, cum cade ploaia pe pamânt, formarea fulgerelor.

    Pe undeva au dreptate totii astia care trântesc tot felu de teori, numa ca au o incurcatura foarte mare, pe care nu mi-am propus a le-o descurca, sa ramâie cotopeniti in maracini lor, vreau doar sa descurc nitel problema pusa de dl LIS pe tapet, nu stiu de fac bine ori rau, ptr ca Nu mai trebuie spus NIMIC. Toata tarasenia asta o gasiti in pilda celor zece fecioare, cine va pricepe pilda va întelege si fenomenul, cui nu-i este dat, sa nu-i fie. Se intra cu pasi rapizi in aceasta formula a celor zece fecioare. Intr-un anume sens, dl LIS pare vorbi profetic taman in acest fenomen in care intram rapid, fff rapid, el a inceput de prin 1995, luând proporti tot mai mari an de an. NU, nu mai este posibil, sau nu prea mai este atât de lejer acumula uleiul necesar in candela, adica, este tot mai greu, aproape imposibil al gasi pe Dumnezeu ci nu ptr faptul ca El este departe ci ptr faptul ca duhul omului nu mai poate primi Sfântul Duh, care alimenteaza candele pe tot timpul nopti, noaptea o traim cu totii, o sesizam lejer. candelele multora se sting in miez de noapte, de negura densa,dinaintea rasariri zorilor. Lepadarea de credinta, de Hristos, are loc in civilizatia crestina, nu in cea budista. daca Duhul lui Dumnezeu nu mai poate lumina drumul, pasi , nici macar Dumnezeu nu mai poate face absolut nimic in formula prezenta, trebuie schimbat, adaptat, cea ce insemna schimba legea Lui.

    Cine a apucat ultimul tren din formula veche, are uleiul in candela se salveaza foarte usor, ceilanti ramasi pe dinafara, cum zice si pilda, vor trebui nevoi foarte tare, ptr vremea lor nu va mai fi ingaduit nici macar o greseala, mai ales atunci când Ilie si Enoh le va vorbi raspicat, cuvinte dovedite si cu puteri dumnezeisti. In acest sens, da, se face o cernere. Am vazut ca ce ar trebui spune biserica, chiar io, incep trâmbita draci, si bag seama este mai bine asa. In toata lumea s-a trâmbitat anumite evenimente ce urmeaza avea loc, pe unele diavolul le face ptr a imita si duce in eroare lumea. Dupa acele evenimente, multa lumea se va trezi la realitate, atunci vor mai avea o sansa mântui. Ferice de cine nu ajunge trai acele zile, ca cu neputinta va fi mântui, este ceasul marilor incercari, iar odata Hristos lepadat de crestinatate, ptr acea lume va fi grozav de greu, va bea paharul ce la baut Hristos, iar de nu-l bea.. nu se poate mântui.

    Important este alt aspect, nu acele zile, important este sa se priceapa faptul ca se ramâne pe dinafara, asa cum au ramas fecioarele neântelepte deoarece nu le-a ajuns uleiul in candele. Veti observa un alt fenomen; pâna prin 95, credinta se primea mai lejer, azi tot mai greu se poate primi. Crede cineva ca credinta este un merit al sau personal? Se inseala, este un dar venit de la Dumnezeu, cautarea lui Dumnezeu este genetic pus in om, ori unde taman in acest punct a lovit diavolul cel mai adânc pe om. Pâna nu de mult, credinta era floare la ureche, o normalitate ca si aerul, ploaia, vara, toamna, iarna, primavara, cum si anotimuurile s-au polarizat, la fel si omul, uni care au credinta sunt la caldurica duhului, ceilanti ingheata de nu mai intra nimic in ei. Insusi figurile lor tradeaza gheata din inimile lor. Pe acest fond, vor veni spurcati, extraterestri cu care lumea se va duce la pat, ca si pe vremea lui Noe, iar acea impreunare va fi dur sanctionata de Dumnezeu, spre acea nebunie duc toate drumurile, toate teorile new-age.

    Ce este de facut? Urmati pilda lui Avram, iesiti din Ur, ca sa-l gasiti pe Dumnezeu, cât timp mai este de gasit, ptr ca va veni ziua, a si venit, iar dl LIS ne da o mica ideie, când veti striga la Dumnezeu cu lacrimi sa va scape de draci, de reptilieni-extraterestri, de bicuirile lor, si nu va auzi nimeni, veti striga ca si Hristos, Eli, eli lama sabactani. Acesti draci au inca interzis arata deoarece mai sunt si io pe acilea, iar ca mine inca câteva milioane, mai corect spus, Hristos este acilea prin noii , ce nu permite da navala spurcaciunilor alea, care stiu, ca nu au voie apropia deoarece se topesc, nu li se permite materializarea. Din acest motiv draci vor sa extermine cât mai multi, mai ales crestini ca sa se poata materializa.

    Dumnezeu cu mila Lui mai poate face ceva in salvarea celor care nu mai pot primi pe Dumnezeu in inima lor, daca credeti ca prin forte propri veti ajunge reusi… va inselati, prin forte propri vor trebui cei ramasi afara , dar nu noii, care teoretic am fi înanuntru, deci, nouo ni se cuvine uleiul pe gratis, ceilanti va trebui plati si nu vor avea de unde, ca va fi fff scump, atât de scump incât nici cel mai bogat om din lumea nu-l va putea achizitiona atât de usor, va trebui vinde absolut tot ptr al avea, adica da viata, trai mai curat decât un sfânt, ca acolo zice altfel;

    „nu s-au pocait de faptele lor rele” (Apocalipsa),

    dar pâna la Apoc, zice cu totul si cu totul altfel, simplul, pocaiti-va, in sensul schimbari atitudini, gândiri, al minti, iar de fapte vorbeste la capitol sfintire, la roada duhului, nu la cea de mântuire, pe când alora din Apoc, le zice pocai de faptele lor rele. Aici este un aspect tare, tare delicat, teologi lau incurcat rau de tot, mai ales români nostri care sunt specialisti in forme fara fond.

  4. Va multumesc de intelegerea esentei mesajului dle Humor, ca nu v-ati împotmolit in gravele mele greseli de exprimare, mai ales in fiece miercuri, am munca de teren, dar si fara miercuri, tot o zâbrcesc io… spre rusinea mea o zic, ca doara român cu pretenti de telectual sunt.

    Io nu ma pot luada cu merite deosebite ci ma pot lauda ca sunt un mare privilegiat al Domnului Dumnezeu, cu care zilnic ma întâlnesc la cafa, da, vad cerul deschis la orce ora, dar nu vad direct pe Dumnezeu, nu, nu pot minti in asa hal, ptr ca stiu; trupul meu este prea, prea slab si nevindecat (de pacat), ptr a sta drept înaintea Domnului, care mi-a aratat si arata zilnic multe drame ce se petrec p elume si indemna, ruga ptr toata lumea, auzi mata?

    Pâna nu de mult, ma indemna ruga ptr neamul meu de sânge, de ginta /Ro/, tara mea de adoptie /DE/, cetatea in care sunt, iar mai nou imi zice,, nu va pot zice ce-mi zice , zilnic, stiti, am sa va zic scurt;;

    Dumnezeu plânge, i-se frânge „inima” la vederea netrebniciei spurcatului, care a devenit mai „sfânt” decât omul care la intrecut taman pe dracu. Daca lucruile vor merge asa, va trebui sa mântuie pe draci ci nu pe om, ffff grava situatie. Dumnezeu este pus in situatia pierde pe om, diavolul se dovedeste mai bun, corect decât omul, coroana creatiei in care Dumnezeu si-a pus toata speranta, dragostea Lui.

    La judecata, se va vedea ca nu am vorbit prosti, adica, ca Dumnezeu plânge ptr noi, acu o zic in calitate de privilegiat care are aces la sedintele sale de consiliu ce privesc strict Terra, pe om, atât, nimic mai mult.

  5. Dle Delcea, nu am priceput, va adresati mie ori dl LIS? Daca aveti doar o întrebare ptr mine, va rog puneti-o pe blocg ptr ca tot ce vorbesc io aici, râmne in propietatea dl LIS. Desigur, daca este o intrebare privata, sunt deschis discuta privat, dar pâna acolo nu am priceput cui va adresati.

  6. Din pacate, paraliticul, mare savant, are dreptate. Dar omul e atit de orgolios incat isi imagineaza ca e creatia unui Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea lui. Uitam ca Biblia e doar o carte scrisa de niste evrei isteti, care stiu cum sa cuceresti oamenii. Spune/i unui om ca va intra in ciclul elemantelor si va redeveni calciu, fosfor, manga etc. Porcarie, ateism! Dar promite/i paradisul. Asa da, mai merge. Totul e ca la o campanie electorala. Biblia promite mai mult decat stiinta. Alegem Biblia, e o minciuna mai frumoasa iar omul e un mat indopat cu minciuni.

  7. Tizule
    Ce afirmi tu, e cel mai usor de sustinut !
    Cele aratate de domnul Octavian Mihaescu nu pot fi cuprinse de minti ca ale tale 🙄
    V-ati ferit de o imparatie (a Lui Dumnezeu) in care ati fi fost egalii Lui si ati ajuns atat de liberi in lumea voastra, incat va permiteti sa fiti niste aparenti stapani ai Universului, fara sa va dati seama ca de fapt sunteti sclavii unor puteri malefice !

  8. Vai dle Cenan,
    ce tare va mai inselati, d-ta esti convins ca zeul ovreilor (V.T), ma putea atrage? In primul rând legile alea puse,le vedeti la anumite confesiuni, ritualurile au ele o infasisare sacra in felul lor, dar niciodata nu vor rezolva intrebarea fundamentala a vieti, ma refer la oamnei intregi la minte care si-o seaca gasind raspuns, ori unde zeul ovreilor nu a dat raspuns ptr ca a fost mistificat, fals înteles, probagat asa cum si crestinismul a suferit nu putine adaptari. Dar sa vorbim de asa zisul paradis ce il asteptam ca prosti cum ai spune matale.

    In primul rând cum poti crede in viata viitoare cât timp nu pricepi rostul celei prezente. Cum poti crede in viata viitoare ptr tine alesul lui Dumnezeu când realitatea te contrazice. Cum sa crezi in Hristos când multe din spusele sale se cotrazic, realitatea pare al contrazice si pe Hristos. Biserica lui Hristos, nu este tocmai fidela reprzentanta , cum ne-am astepta a lui Hristos ci taman pe dos vedem in istoria biserici a se fi petrecut, conform acestei istori cu lumini dar si foarte multe umbre eu chiar ma mir ca mai exista credinta. material NU exista absolut nici un argument crede, a contra pe cei care contesta vehement credinta crestina, ce sunt mai puternici, mai destepti, mai civilizati, superculti. In fata acestor evidente cum sa mai crezi si probagi paradisul lui Dumnezeu, ba mai mult, cum sa te alipesti de un zeu al tribului ovreiesc, complect strain spiritului european, civilizat. Nedreptatea, suferinta pe care cel rau o comite contra celui slab, numa spre un Dumnezeu drept si iubitor nu te duce cu gândul si,totusi, precum vedeti io il sutin cu foarte mare convignere si unde; pe un blog unde navigheaza cei mai culti oameni din Ro, care cunosc foarte bine istorie, filozofie, istoria religiilor nu mai vorbesc, iar când te duci prin aceasta istorie.. hm… greu, tare greu sa mai fi ferm convins de crestinism, daramite de paradis. Nu este mare afacere fi crestin , dimpotriva, este un risc foarte mare, nu aduce nimic bun ptr materie, iar când auzi la fiece colt de strada, „stiinta a dovedit”, mai fi crestin cu curaj…

    Nu poti fi crestin fara fi avut parte de revelatie, crestinsimul nu este religie ci revelatie, revleatia nu genereaza fantism religios de care si crestinismul este plin.

  9. F interesante dialoguri! Ma bucur ca le-am gasit in hatisul intenetului, as scrie un comentariu, dar pentru inceput mi-a fost mai usor sa aleg un poem:

    Rugă pentru suferinzi

    La Medjugorje, Lourd şi Fatima
    Se cere să dezrădăcinăm viciul, patima
    Să plinim cu sârguinţă poruncile Tatălui
    Luminate de râvna milostivă a Fiului.

    Intinde Doamne bratul Tău apărător
    Peste întreg pământul, peste acest popor
    Îndură-te de suferinzii ce-n orice loc oftează
    Cu Puterea Spiritului Sfânt îi luminează!

    Sunt oameni buni căzuţi în necredinţă
    Singuri şi-au deschis porţile spre suferinţă
    Fii pentru înrăiţi şi păcătoşi – speranţă
    Tu! iubire veşniă, trezeşte-i şi pe ei la viaţă!

    Avut-au străbuni cu credinţă, luptători cu drag
    Din viţă de martiri şi de eroi poate se trag
    Adă-ţi aminte Doamne! Aspru nu îi judeca
    Îndreaptă-le căile, măreşte Oastea Ta!

    Ajută-i Doamne să se cureţe de păcatele grele
    Întăreşte-le cugetul, dă-le din nou voinţă şi putere
    Să -mplinească toţi cu smerenie poruncile Tatălui
    Ce-au ajuns la noi, prin jertfa milostivă a Fiului.

    Pentru că Maica sfântă, Împărăteasa cerului se arată
    Copiilor nevinovaţi, cu faţa plânsă ori luminată
    Din iubire pentru noi, la Medjugorje, Lourd şi Fatima
    Şi cere lămurit, să smulgem din vintre şi gând, patima.

    Ajută-i Doamne să se cureţe de păcatele lor grele
    Întăreşte-le cugetul, dă-le din nou voinţă şi putere
    Adă-ţi aminte Dumnezeule! Aspru nu ne judeca
    Îndreaptă-ne căile, ocroteste-ne! măreşte Oastea Ta!

    Elena Armenescu

  10. @ Elena Armenescu
    Am vizitat toate aceste locuri sfinte de pelerinaj crestin ( am facut inclusiv imbaierea de Lourdes) si desi am fost cu niste grupuri de romano-catolici m-am simtit la fel de ortodox cum sunt de obicei 🙄
    Va pot spune ca la Lourdes acolo unde ti se permiter sa-ti pui o dorinta am reusit , aproape inexplicabil pentru mine atunci, ca peste vreo 3 luni sa-mi indeplinesc si acest vis, considerat de unii cel mai usor deoarece se lasa de cate 20-30 de ori in viata !
    Am scris pentru ca am retrait clipele inaltatoare de atunci, si ma bucur ca m-a ajutat Dumnezeu sa ajung acolo.
    Dar sa stiti ca si in Grecia, Rusia sau Ucraina se fac pelerinaje de neuitat, cu miracole la tot pasul !
    Doamne ajuta !