De ce n-a fost secretizat dosarul lui Dan Voiculescu? Cum să nu fie colaborator al Securităţii un fost angajat al Securităţii

8 min


Joi, 10 martie 2011. Celebrul Dan Voiculescu, om de bază în Parlamentul României (perpetuat vicepreşedinte al Senatului şi azi, prin sacrificarea liderilor PNL, după ce s-a unit PNL cu PC) a primit decizia finală, irevocabilă: a colaborat cu Securitatea. Şase ani a tergiversat această hotărâre (azi, a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie; normal ar fi fost să se termine la Curtea de Apel), profitând de poziţia pe care o are (e unul dintre miliardarii în euro ai României, totuşi; un capitalist de succes, nu?). Personal, l-am considerat de la Revoluţie încoace pe Dan Voiculescu un securist nenorocit: a lucrat în structurile Securităţii (în comerţ exterior), ce e atâta filozofie să înţelegi că a fost un securist? Şi iată că n-a fost deloc simplu – în România nu se condamnă securiştii angajaţi (ofiţeri de securitate, azi pensionari de lux), ci numai cei care au făcut… poliţie politică, neapărat civili. Sunt feriţi de lege cei ce au fost angajaţi ai Direcţiei de Informaţii Externe şi toţi cei ce au derulat comerţ exterior. Securiştii ofiţeri au fost perfect feriţi de legea CNSAS – probabil de aceea această lege a trecut iniţial, fiindcă nu se atingea de… securiştii profesionişti! Trebuiau executaţi numai turnătorii la Securitate, adică victimele securiştilor. E o aberaţie postcomunistă care se perpetuează. Între timp securiştii ofiţeri pleacă „natural” pe lumea cealaltă, nepedepsiţi. Fiindcă, nu e aşa? Nu toată Securitatea a fost „rea”, ofiţerii de securitate şi-au făcut datoria patriotică, aşa erau legile pe atunci. În schimb, victimele lor, turnătorii, trebuie să plătească şi cu capul. De ce? Fiindcă informatorii, prin turnătoriile lor, au pus viaţa în pericol celor pe care i-au turnat. Culmea, nu se tine cont că Securitatea, prin angajaţii ei (securişti ofiţeri) îi arestau pe cei turnaţi, sau îi torturau, sau le distrugeau viaţa. De ce nu sunt condamnaţi aceşti ofiţeri care apar în toate dosarele de reţea, de exemplu, care culegeau informaţii de la turnători? Ei au fost diavolul care trebuie pedepsit, în primul rând, ei şantajau informatorii. Degeaba, securiştii ofiţeri sunt apăraţi de legea CNSAS, doar victimele lor sunt expuse oprobriului public… Iată însă că a căzut şi un ofiţer al Securităţii la datorie, tot prin legea CNSAS: Dan Voiculescu. Îmi e imposibil să înţeleg de ce se cramponează atât că n-a colaborat cu Securitatea (când Securitatea îi dădea salariu). Sfidarea lui e specifică tuturor acestor ofiţeri de Securitate, cu obrazul gros. La câţi bani a adunat, de ce nu se retrage la mănăstire Dan Voiculescu? De ce, fiindcă nu-l lasă sistemul ticăloşit, care-şi plăteşte poliţe, şi lui Dan Voiculescu nu-i vine să creadă că tocmai „ai lui” l-au pus la zid. Ştim cu toţii că Securitatea conduce în continuare România (că în fruntea României chiar e un securist notoriu, trimis al lui Ceauşescu la Anvers), l-am auzit chiar pe Băsescu insistând pe „sistemul ticăloşit”, care a preluat domeniul economic şi financiar în România, domeniu care determină politica. Îmi amintesc şi de preşedintele Emil Constantinescu care a recunoscut că a fost înfrânt de Securitatea postcomunistă (când l-am revăzut de curând, la Gala Premiilor Cotidianul.ro – Omul Anului 2010, mi-a spus că eu nu l-am înţeles în toate întreprinderile pe care le-a luat cât a fost preşedinte, şi că se simte vinovat că n-a ştiut să se explice populaţiei; personal, l-am acuzat de amatorism în cazul Ţigareta 2, dacă vă mai amintiţi; Ţigareta 2 a fost o acţiune strict instrumentată de Securitate, iar Emil Constantinescu i-a făcut jocul). Nu mai putem scăpa de Securitate, mai exact de dosarul de cadre. Uitaţi-vă la cei ce au ieşit şi ies în faţă de 21 de ani – toţi sunt şantajabili, controlaţi strict de sistemul ticăloşit (care după ce-i foloseşte, dacă au o tresărire de orgoliu şi fac pe nebunii în opoziţie, îi mai aruncă în arena dosarelor de la Securitate, să-i devoreze naivii). Am ajuns să mă întreb „la general”: oare ce ascunde individul scos în faţă, ajuns parlamentar sau ministru sau director-cheie? Să nu uităm că mai avem cel puţin 70.000 de dosare secretizate (dar eu aud că numărul lor e dublu) – adică avem 70.000 de foşti turnători şi securişti ofiţeri. Se ştie că fostul DIE, azi SIE şi toată diplomaţia românească sunt infestate de foşti securişti şi turnători. E limpede că se duce o politică de tragere de timp, se aşteaptă dispariţia fizică a celor ce au colaborat cu Securitatea în întregul sistem ticăloşit, ei nu pot avea parte decât de onoruri. Totuşi, de ce a fost sacrificat de sistem unul ca Dan Voiculescu, piesă de bază în Securitate. Probabil fiindcă s-a îmbogăţit nepermis, transferând Crescentul ceauşist la Grivco (Grupul Industrial Voiculescu & co) şi la trustul de presă Intact, cu cele trei Antene TV şi Jurnalul Naţional (şi alte foi arondate), fiindcă a crezut că poate să facă în România ce doreşte. E curios, Băsescu îi spunea „soluţia imorală” lui Voiculescu (la înfăptuirea alianţei PD cu PC), dar se uită că Băsescu venea tot din comerţul extern ceauşist. Deocamdată Băsescu rămâne cu dosarul secretizat (păstrat între cele 70.000 sau 140.000 de dosare puse deoparte în numele apărării siguranţei naţionale)… De ce nu a fost ţinut şi dosarul lui Dan Voiculescu la „secret”, cum e ţinut cel al lui Băsescu? Aceasta e o întrebare la care răspunsul e în plic. Să-şi fi luat Dan Voiculescu nasul la purtare şi să-şi fi anunţat independenţa faţă de structurile ticăloşite? În condiţiile în care se ştie că nu se iese din structura securiştilor decât după moarte, „trebuie să dai raportul” toată viaţa, eşti ţinut dezactivat, dar eşti strict monitorizat. Să fi plătit Dan Voiculescu intrarea în opoziţie şi mai ales punerea pe baricade împotriva puterii (aflate, repet, permanent în mâna structurilor ticăloşite; înlăuntrul lor sunt fricţiuni, interese divergente; totul e să se păstreze la resursele statului şi la banul public) a trustului său de presă, uneori extrem de agresiv? Oricum o fi, Voiculescu dă dovadă de ticăloşie că nu recunoaşte colaborarea cu Securitatea, că a semnat declaraţie în care nu recunoştea această colaborare. În loc să se ducă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, mai bine s-ar autoculpabiliza şi şi-ar da demisia din Parlament – ar ajunge aşa în situaţia să dea o lecţie de postcomunism. Mai ales azi, când verdictul de colaborare cu Securitatea a lui Dan Voiculescu pune în pericol credibilitatea morală a opoziţiei actuale, şi îndeosebi a alianţei de centru-dreapta PNL-PC. Dacă se retrage din politică, Dan Voiculescu n-are nimic de pierdut, se întoarce la afacerile sale şi mai adaugă un miliard de euro (exemplul lui Ion Ţiriac e perfect, el nu face politică, el „face bani”).

În aceeaşi ordine de idei, întorcându-mă la dosarul lui Dan Voiculescu – el, ca ofiţer de Securitate ar trebui să plătească pentru prejudiciile aduse rudelor lui plecate în străinătate. Declaraţiile celor două verişoare ale lui, care susţin că părinţii lor au făcut puşcărie din cauza turnătoriei lui Dan Voiculescu, ar trebui să deschidă un alt dosar. „Il compar, daca vreti sa ma intelegeti foarte bine, cu personajele din vremea lui Hitler (…) Si parintii mi i-a bagat in puscarie, stie foarte bine, si foarte, foarte multe lucruri murdare le-a facut. (…) Cei care au avut bun simt s-au retras, el nu are bun simt?”, a declarat, la aflarea verdictului, pentru Realitatea TV, Paraschiva Silaghi, verisoara fondatorului PC, care s-a adresat instantei dupa ce a citit notele date de acesta la Securitate despre ea. E culmea: să fii şef al comerţului extern (exclusiv aflat în slujba Securităţii) şi să mai şi torni la Securitate, cum e posibil? Infect individ a putut fi acest miliardar în euro de azi, care face parte din conducerea Parlamentului României! Totodată, mi-a atras iar atenţia: Potrivit instantei, in 1975 s-a propus incetarea colaborarii cu Voiculescu, intrucat  acesta intrase in Partidul Comunist Roman (PCR) si nu exista un obiectiv pe langa care sa fie folosit. Legatura ar fi fost reluata pentru rezolvarea unor probleme pe linie de munca in cadrul Comertului exterior, dar cu mentiunea de a se avea in vedere caracterul nonconformist al acestuia… Recitiţi: in 1975 s-a propus incetarea colaborarii cu Voiculescu, intrucat  acesta intrase in Partidul Comunist Roman (PCR)! Intrarea în PCR a desfiinţat dosarele de Securitate ale turnătorilor? Vă imaginaţi că numărul turnătorilor ar putea fi de 4 milioane, câţi membri cotizanţi avea PCR la Revoluţie? E clar că turnătorii în România sunt mult mai numeroşi decât arată cifrele oficiale (care se iau după dosarele aflate la CNSAS; le las la o parte pe cele ţinute la secret). În plus, la maşinăria turnătorilor, trebuie adăugată neapărat maşinăria securiştilor ofiţeri… Nu e greu de înţeles câţi se cred azi apăraţi de lipsa dosarelor de Securitate la membrii PCR. Practic, lipsa acestor dosare trebuie adăugată cifrei dosarelor ţinute la secret. Datorită lor, România e şantajată în continuare de securiştii din sistemul ticăloşit, iar foştii turnători şi securişti ofiţeri îşi văd de afacerile şi de carierele lor, pe toate planurile. Iar Dan Voiculescu e exponentul nesimţirii româneşti dusă la extrem. Dacă a fost dovedit, de ce mama dracului nu se retrage? Deoarece sistemul ticăloşit nu-l lasă, depind prea mulţi de banii lui – e o explicaţie. De ce românii nu-şi pierd o dată răbdarea cu asemenea foşti securişti, azi miliardari, şi nu-i dau cu capul de pereţi?

***

Adrian Alui Gheorghe răspunde întrebării mele puse aici sâmbăta trecută, 5 martie în legătură cu „cazul de turnătorie al marelui prozator”: „Ce spui, Adrian Alui Gheorghe, acum e credibilă colaborarea lui Ioan Groşan? Te întreb fiindcă puneai sub semnul întrebării, aici, condamnarea lui”:

Draga Liviu,

Am cetit pe ici, colo evolutia cazului Ion Grosan. Cind ma indoiam ca un scriitor cu talentul lui nu ar fi fost in stare sa faca asa ceva, ma gindeam la cazul Cezar Ivanescu, caruia i-a fost enuntata o vinovatie fara sa mai apara vreo dovada, vreo proba care sa certifice primele acuze. Si Cezar Ivanescu a murit fara sa mai apuce sa dovedeasca faptul ca acuzele au fost fara acoperire …! Nu iau apararea potlogariilor, nici intr-un caz, desi nu imi face nici o placere sa descopar ca lumea din care am iesit, pe brinci, a fost mult mai otravita si mai jegoasa decit credeam. La Neamt, de exemplu, stiu, fara sa am dovezi insa, pe citiva dintre confratii nostri care au turnat, unii pentru avantaje, altii din pasiune, dar nu am reusit sa intru in posesia dosarului de la CNSAS, nici in cazul meu, nici in cazul lui Aurel Dumitrascu. De la CNSAS, in cazul Aurel, de exemplu, ni s-a raspuns ca dosarul a disparut chiar de la Neamt, nu se mai regaseste in arhive, desi este semnalat pe opisuri. Revin la ceea ce spuneam mai demult, ca lumea romaneasca pare plina de talente, din pacate e saraca in caractere …!

Cu liniste,

Adrian


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

9 Comments

Dă-i un răspuns lui culaiAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Exact de ce mi-a fost frică! să fim conduși de foștii securiști, am crezut ca i-am alungat în 1989 dar ei erau printre noi, erau amicii noștri, frații noștri, poate și noi eram dar fără să știm ce eram, deci pe cine am alungat? Cine eram de fapt noi în 1989? Am fost revoluționari? cum am reușit să ajungem aici? să fim mai săraci decât săracii Europei, iar ăștia care au fost securiști să prospere prin smecherii, cică „biznis”, au vândut tot ce mai aveam, industrii, țiței și alte resurse minerale pentru care Ștefan cel Mare s-a luptat sa le țină sub un nume. Apoi a apărut Europa unită!, tocmai asta e șmecheria, ei nu mai aveau resurse iar acum trag de la noi, în Austria benzina e mult mai ieftină, în Italia alimentele, în România lumea mănâncă gunoaie importate la preț triplu, totul e organizat prin centrele comerciale, toți sunt mână în mână să exploateze poporul român. În Franța tarifele la telefonia mobila vodafone sunt la jumătate de preț ca la noi. România a îmbogățit șmecherii din Europa! cu participarea celor care ne-au condus și ne conduc. Securiștii, șpăgarii, țiganii și toți idioții care au făcut milioane de euro pe spinarea bietului român, dar românul tace și merge mai departe. Oare pană când?

  2. D-le LIS, greşiţi fundamental cu privire la „condamnarea” ofiţerilor.

    De aceea vă rog să faceţi următorul exerciţiu pe site-ul CNSAS:
    – accesaţi „Informaţii de interes public/ Hotărâri judecătoreşti publicate în M.O./ Lucrători ai Securităţii”;
    – accesaţi, pe prima pagină, comunicatele de presă ulterioare şedinţelor de colegiu – şi veţi vedea că la fiecare şedinţă sunt votaţi 5-7 ofiţeri;
    – accesaţi, tot pe prima pagină, secţiunea „Rapoarte anuale” şi uitaţi-vă în cele din 2008 şi 2009 (dacă vă grăbiţi citiţi doar anexele rapoartelor, unde sunt înşirate numele celor trimişi în instanţă şi calitatea lor – lucrător sau colaborator).

    Deci nu acuzaţi legea, nu acuzaţi CNSAS-ul, ci mass-media – cea care nu consideră de interes publicarea unor astfel de informaţii.

    PS: Observ cum periodic revine în discuţie marota „cazul Cezar Ivănescu”. Dar nu am văzut nici un comentariu, nici o clarificare după vizita Clarei Aruştei la CNSAS… Oare pentru că… ?

    Nu în ultimul rând, trebuie să ţineţi seama şi de o altă realitate: între persoanele publice (din viaţa politică, literară etc.) sunt mult-mult mai mulţi foşti informatori decât foşti ofiţeri. Fie că vă place, fie că nu, asta e realitatea. Sunt pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cazurile a sute de foşti securişti. Dar nu suscită interesul nimănui. Nu se interesează nimeni, nu le publică nimeni. Or… dosare ca Groşan, Cseh, Holdevici etc. au fost făcute publice imediat ce au fost înregistrate la CAB. Şi de asta percepţia publică e că sunt „condamnaţi” doar informatorii.

    Şi mai există un aspect: conform noii legi de deconspirare, pot fi trimişi către instanţă doar cei care sunt în viaţă. Or… securitatea anilor 50-60 s-a cam dus… Nu mai pot fi daţi în judecată. Dar îi regăsiţi tot pe pagina de internet a CNSAS – pe prima pagină, în secţiunea „Cadrele Securităţii”.

    Mai mult de atât nu văd ce s-ar putea face. Decât „publicitate”… Dar asta o poate face doar mass-media…

    Aşa că… d-le LIS, vă rog să admiteţi că aţi căzut pradă unui stereotip. Vă mulţumesc.

    PS: Observ cum periodic revine în discuţii marota „cazul Cezar Ivănescu”. Dar nu am remarcat nicăieri vreun comentariu, vreo clarificare, după celebrul memoriu adresat CNSAS şi – mai ales – după vizita Clarei Aruştei acolo. Oare pentru că…?

  3. În comentariul anterior s-a strecurat o eroare. Un PS pe la mijlocul textului: vă rog să-l ignoraţi (sau chiar să-l ştergeţi, pentru cursivitate). L-am crezut pierdut şi l-am rescris. Se pare că era mai sus… Mulţumesc.

  4. Ca unul care sunt hârşit, ca să zic aşa, în această materie, sunt de acord cu D-l Miron – ofiţerii pot şi duşi în instanţă şi li se pot aplica sentinţe, pe bază de probe, evident, pentru fapte care intră sub incidenţa unor legi internaţionale, la care România este parte semnatară.

    Într-o discuţie privată, D-le LIS, v-am explicat şi modul în care ofiţerii ce au de plătit despăgubiri materiale, pentru relele făcute şi din pricina cărora victimele au suferit pierderi, reuşesc să o facă – e vorba de provizioane financiare, constituite de ei în sistem C.A.R. Asta pentru că SRI şi SIE s-au desolidarizat de ei, considerând că trebuie să se despartă, pentru a fi instituţii credibile, de un timp revolut. Dar, păţiţi fiind, trebuie să fim circumspecţi în privinţa acestei motivaţii morale; s-ar putea ca atitudinea pomenitelor instituţii să fie motivată mult mai raţional.

    Aşa cum spune şi D-l Miron, presa nu vorbeşte de această latură a problemei – fosta Securitate are oameni acoperiţi în mai toată presa şi interesul ei este ca să nu se vorbească de de deconspirări şi sentinţe, să nu dea idei unora care cunosc mai puţin legea.

    Fără a mă transforma în avocatul lui Băsescu, vă spun că ştiu de la chiar un fost ofiţer de Securitate că la baza suspendării Preşedintelui a stat şi legea accesului la propriul dosar.

    Pe de altă parte, mai spun, aşa cum am mai făcut-o, că informatorii, mulţi dintre ei victime la rându-le, aveau cea mai mare şi frumoasă ocazie de curăţire dacă se autodeconspirau, ar fi tras în instanţă ori în dezbatere publică, prezentând modul în care au fost racolaţi. La rândul lor şi ofiţerii i-ar fi atras pe şefii lor decidenţi precum şi pe prim-secretarii judeţelor, ştiut fiind faptul că aceştia trebuiau să-şi de acordul pentru deschiderea dosarelor de urmărire informativă.

    Din nefericire pentru această naţiune, cu puţine excepţii notabile, foştii colaboratori ai securităţii nu au fost deloc „buni colaboratori ai libertăţii”, după cum bine şi plastic spune undeva teologul Radu Preda, ucenicul lui Ţuţea…

    Foştii informatori, care probabil aveau şi au o viziune despre amploarea fenomenului numit colaborare, ori au crezut că autodeconspirarea este un truism, ori au crezut că publicul larg este incapabil de înţelegere şi sentimente creştine, de iertare…

    Mai trebuie făcută vorbire şi despre refuzul de a colabora, şi care era posibil, şi care nu atrăgea nici o consecinţă, după cum se vede din dosarul lui Groşan, publicat în „România Literară”. Dacă nu erai şantajabil cu greşeli de drept comun ori penal, ori banale, cum ar fi să ai o amantă/amant şi partenerul de viaţă nu trebuie să afle, că se destramă familia, puteai să refuzi fără probleme. Cu toate astea, problema mai comportă un aspect – ţi se punea în faţă, dacă refuzai colaborarea, şi alternativa de a-ţi fi blocate accesul la studii ori ascensiunea profesională. În atare situaţie, după îndelungi analize, decizia insului era dată de tăria lui de caracter ori de spaimele, omeneşti, la urma urmei, date de perspectiva unui destin frânt…

    Privitor la Dan Voiculescu şi la desecretizarea dosarului său… Hm, eu cred că „Felix” a fost prea hulpav, că n-o fi respectat algoritmul după care s-au împărţit banii „de afară”, la care Securitatea avea acces prin reprezentanţii ei, acoperiţi în agenţiile economice externe…

    Persoanl cred că acum doar i s-a arătat pisica, cred că mai există un dosar greu şi pe baza căruia chiar acum, când scriu sau citiţi aceste rânduri, se negociază din greu…
    Algoritmul rămâne algoritm şi trebuie respectat! Mă şi mir că i s-a lăsat lui Felix un curmei atâta de lung pentru atâta amar de vreme…
    Poate voi mai reveni. Toate cele bune!

  5. ERTATĂ: „paragraful” al cincilea, pentru a fi clar se va citi în forma de mai jos.

    „Pe de altă parte, mai spun, aşa cum am mai făcut-o, că informatorii, mulţi dintre ei victime la rându-le, aveau cea mai mare şi frumoasă ocazie de curăţire dacă se autodeconspirau; i-ar fi tras în instanţă ori în dezbatere publică şi pe ofiţerii care i-au folosit, prezentând şi modul în care au fost racolaţi de aceştia. La rândul lor şi ofiţerii i-ar fi atras în dezbatere pe şefii lor decidenţi precum şi pe prim-secretarii judeţelor, ştiut fiind faptul că aceştia trebuiau să-şi de acordul pentru deschiderea dosarelor de urmărire informativă.

  6. Domnule Sibiceanu, eu nu cred că d-voastră aţi fost vreodată „anexa” vreunui MAE sau MAI… Deşi Cultura oficială, oficializată chiar de primul rege: asta e, că ne sau nu ne prea place. De aia, a şi păţit-o Eminescu, Idealistul.
    Aţi crezut, mai credeţi într-o Idee-Ideal…
    Aveţi mare grijă!
    Decât orice o.m., dl „Miron” e mai cuiul lui pepelea, aici. Dar, nici peretele nu-i mai cum trebuie!…

  7. Păcatele mele, D-le Culai !

    N-am fost anexa celor două pârdalnice instituţiuni, n-am avut datele social-politice necesare pentru a fi aşa ceva, ori semnele clinice… Ca orice tânăr, care a învăţat în familie o altă istorie a acestui neam, o vreme am fost descumpănit ca mai apoi să fiu în răspăr cu aceia care mă anexaseră la nacela lor, ca pe tot omul care vrea-nu vrea, musai să mă ducă „spre comunism în zbor” !

    Răspărul ăsta mi l-au plătit tovarăşii cu vârf, iar cu îndesat mi l-au plătit şi mi-l plătesc, după 1990, după începerea noului veac şi mileniu, democraţii ce au stat la umbra premiilor uteciste în floare, întru-olaltă cu ţuţării lor…

    Îmi ziceţi să am grijă şi vă mulţumesc pentru asta… Dar, de viaţa mea nu am a mă teme, actele lor punitive s-au rafinat – nu se mai ating de biata carne muritoare, îţi prepară doar un deces civic, ca să zic aşa, te lipsesc de posibilitatea de a te exprima, şi încă multe altele pun la cale, higienic şi în linişte…

    Voi reveni peste o vreme şi voi strecura câte ceva din modul de a acţiona, al inchizitorului pe stil nou, care a întors minteanul pe dos, nemaivăzându-se tergalul comunist, ci doar cangărul democrat…

    La bună vedere !

  8. l-au decedat si?…. Apai ,nu-i bai ,dar depinde cum ….a decedat. Tare Decap ,spune….-ba dar pana ……,picura si niste sare.Eu greu Decap ,pot doar sa confirm ca dl AS,este un tip fff democrat (pe bune),folosind cangarul in detri ,terg..lui ,constat rafinarea produsului finit……Zarea…
    Astept continuarea spumantului ,post decemvrist.

  9. Dle, LB , nu va cred naiv. Ei sant fratii, surorile ,prietenii, vecinii si chiar neamurile noastre. Depinde de noi s-ai facem s-anteleaga raul pe care si-l fac lor si noua in egala masura.
    Cu cat neinvrsunam unii inpotriva celorlali ,noi romanii vom fi divizati. Finalul -dezintegrarea.O doriti,ne-o dorim ? Dragi cititori,arunc cu bunavointa celor ce gestioneaza acest jurnal ,urmatorea propunere:dezvaluirea unui ofiter Seco ,care a incercat sau ,de ce nu a reusit ,sa va racoleze in acele vremuri.Vointa lui V. Paraschiv.
    Eu ,nr.1(aici in jurnalul dl LIS )-declar ppr- cpt(acum probabil col. Danciu, Cta .um0845)-Nu-(rupt angajament)
    Va doresc curaj si sinceritate pentru reabilitatea acestui neam-Al dumneavoastra- Ion Radus