De mâine, în Parlament: USL preia ștafeta protestatarilor din stradă. Părintele Justin Pârvu: pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam

Marți, 31 ianuarie 2012. În această seară nu i-am mai văzut pe televiziunile de știri (cu atât mai puțin pe televiziunile „generaliste”) pe protestatari, aflați în a 19-a zi consecutivă în Piața Universității. Probabil cameramanii nu mai rezistă în ger, prostimea protestatară (din București și din țară) n-are decât să-și pună sănătatea în pericol. În plus, românii din fața televizoarelor dau semne că s-au învățat într-atât cu protestul, încât nu le mai spune nimic. Deși se schimbă zilnic pancartele. Rămân scandate cu disperare Jos Băsescu și Jos Guvernul Boc sau Alegeri anticipate – dar nu mai impresionează pe nimeni. Nesimțirea celor de la putere are legătură și cu cinismul. Doleanțele protestatarilor sunt ignorate? Băsescu le-a tăiat azi avântul celor care sperau să primească din aprilie o indexare de 50 de lei la salariu sau la pensie, că nu sunt bani. Pe de altă parte, azi s-a făcut mare caz că în interiorul PDL, la vârf, i s-ar fi cerut demisia lui Boc – și? Asta e culmea, Boc nu mai vrea să plece, Băsescu i-a cerut demisia? În timp ce în cadrul coaliției, UDMR nu mai e dispusă să mai treacă vreo lege prin asumare guvernamentală până după alegeri, nici să schimbe Constituția sau să reorganizeze teritoriul… Poate dă Dumnezeu și se precipită lucrurile și vom avea parte de alegeri anticipate, să scăpăm de nebuni.

N-am văzut nimic la televiziuni, în schimb am fost eu în Piața Universității azi la ora 18 și i-am admirat pe protestatari, erau cu zecile în fața Teatrului Național. Eu eram cu mâinile înghețate și înfrigurat, cum reușesc ei să reziste? De mâine USL preia ștafeta protestatarilor din stradă. USL intră în grevă în Parlament în semn de protest, e fără precedent o asemenea inițiativă, nu-și poate imagina nimeni ce poate ieși din această grevă. Cei de la putere spun că parlamentarii opoziției chiulesc. Trebuie să fii imbecil să nu realizezi gravitatea declanșării acestei greve parlamentare (sau ce o fi, boicot, o formă de protest oficială). „Nu e grevă parlamentară. E o formă de protest. Boicotăm orice acțiune parlamentară. Nu vom participa la nicio ședință de comisie sau de plen cu excepția celor care au ca subiect următoarele trei chestiuni: moțiunea de cenzură, învestire unui guvern de tehnocrați și alegeri parlamentare. Vom participa doar la ședința de pe 1 februarie, la începerea sesiunii atunci când vor fi alese structurile de conducere ale Camerei Deputaților și Senatului. Dacă noi nu am participa, puterea ar alege doar pe oamenii ei în funcțiile de conducere”, a declarat pentru evz.ro vicepreședintele Ioan Chelaru. O dată cu intrarea în grevă parlamentară, sper ca măcar Uniunea Europeană să se sesizeze că democrația în România a derapat. Că de la SUA nu mai avem ce să așteptăm, ele ne exploatează (îl las la o parte pe penibilul ambasador SUA de la București, o nulitate morală).

***

Poeta Adriana Barna îmi trimite fragmente dintr-un interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini pe 25 ianuarie 2012 (preluat de pe Atitudini.com). De curiozitate:

Părintele Justin: Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu

Monahia Fotini: Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum vedeţi protestele care au loc în Bucureşti.

Părintele Justin Pârvu: Diferenţa dintre generaţia noastră şi această generaţie este că pe când aceşti oameni strigă în stradă pentru o bucată de pâine, pentru că le-a ajuns cuţitul la os într-adevăr, noi strigam pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam. Noi aveam respect faţă de neam, pe care conductorii de azi l-au golit de toată bogăţia morală şi fizică. Credeţi că era puţin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu-Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi oricând. Dar acum, sărmanul, a ajuns la capătul puterilor, la capătul răbdării, pentru că nu mai are ce pune pe masă copiilor şi nu își mai poate trăi firesc existența în societate. Mă uit la bătrânii aceştia pensionari şi îi compătimesc cum strigă şi ei, sărmanii, în frig de nu mai au nici glas, fără niciun rost, bineînţeles… Românul nostru e bun de gălăgie şi atât. Dar când e vorba să baţi din picior la el, nu mai mişcă un pas, atât durează curajul românului de azi. Pentru că totul este o manevră politică şi nu răzbeşti mai departe. E nevoie de o strategie, de oameni capabili care să îşi asume un rol eroic, un sacrificiu. Au atâta dibăcie în a manevra şi ameţi turma, încât şi norii ţi-i adună să plouă sau să ningă, pentru a împrăştia mulţimile. Metodele securistice de azi sunt mult mai avansate şi nu răzbeşti tu aşa uşor să schimbi un sistem politic. Realitatea este că românul nostru pleacă la război, dar nu are nici oameni, nu are nici arme, şi mai presus de toate nu are un lider, omul care să dirijeze… A ieşit vreun preot să susțină aceşti oameni necăjiţi? A ieşit vreo barbă deasă în faţa mulţimii? Nu! Nu zic să protesteze violent cu scandări, ci să facă un marş al păcii cu rugăciuni pentru popor. Însă e greu, pentru că dacă îţi asumi să spui ceva, trebuie să şi suferi oleacă. Noi predicăm despre eroism, adevăr, dragoste şi dreptate, dar unde este fapta noastră concretizată? Pentru ce mai există amvon dacă nu este folosit când e nevoie? Atunci nu mai ieşim deloc la amvon şi stăm aici şi facem pocăinţa tâlharului… Dar dacă ar fi apărut în faţa acestei mulţimi un tânăr preot sau teolog care a terminat acum doctoratul pe la Bruxelles sau pe la Roma – să vină să spună şi el un cuvânt – uite, domnule, eu vin din propria mea convingere, nu vin nici din partea guvernului, nici a Bisericii, vin ca un creştin simplu care îmi pasă de soarta acestui popor şi vreau să mă fac părtaş durerilor lui? Unde sunt intelectualii şi doctoranzii acum? Cu ce contribuie doctorandul acum la renaşterea acestui popor, de pe seama căruia i se dă bursă de studiu? Au călătorit prin toate statele lumii doar ca să vină din America cu o hârtie de titrat?

Poporul ar trebui să ceară de la Dumnezeu cu rugăciune şi pocăinţă un conducător credincios, drept şi destoinic… Din partea credincioşilor, o luptă pe plan duhovnicesc. Se cere credinţă, rugăciune şi iar rugăciune ca să poată îmblânzi mânia lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Oamenii au uitat să îi mulțumească lui Dumnezeu, şi pentru cele bune, şi pentru cele mai puţin bune. De pildă noi am făcut demersuri de ridicare a unei troițe în locul unde au luptat ostaşii de la 1944, în Cristeştii Moldovei – Moţca, pentru că am fost acolo martor ocular la toate evenimentele de rezistență armată împotriva frontului rusesc. Ei bine, nu s-a putut face. De un an de zile aştept aprobare de la prefectură sau de la minister şi nu s-a primit nicio directivă de a înălţa o cruce martirilor acestei ţări. Şi atunci mă întreb: ce poţi face cu asemenea oameni care dirijează un stat creştin? Decât să fim exploataţi, prostiţi şi înjosiţi. Şi aşa merge poporul acesta de o bucată de vreme încoace: unul zideşte şi trei dărâmă.

Monahia Fotini: La noi poporul foarte greu conştientizează adevărul. Ce ne mai poate trezi?

Părintele Justin Pârvu: Noi, românii, am trăit foarte mult perioada comunistă şi a intrat frica în noi. Pecetea fricii s-a întipărit în sufletele noastre. Frica, ateismul şi tăcerea – caracteristici de bază. Poporul trebuie să trăiască o energie spirituală de unitate şi înţelegere, măcar prin rugăciune, pentru că aşa vom primi discernere şi dor de continuitate spirituală creştină, dorul de neam, dor de Dumnezeu…

Că veni vorba de o rugăciune. V-o reamintiți pe cea de la Mănăstirea Optina? Încercați-o (dați de trei ori click pe fotografia de mai jos):

               Rugaciunea ultimilor stareti de la Manastirea Optina !

              „Doamne, Tata ceresc daruieste-mi sa primesc cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua de azi.

              Invredniceste-ma sa ma dau intru totul Sfintei Voiei Tale!

              In tot ceasul astazi, povatuieste-ma si in toate ma sprijineste!

              Oricare vor fi vestile pe care le voi primi in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si intarit in credinta ca peste toate este sfanta voia Ta !

              In toate faptele si cuvintele mele,Tu calauzeste-mi simtirile !

              In toate intamplarile neasteptate, nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine, Doamne;

              Invata-ma sa fiu deschis si intelept si pe nimeni sa nu amarasc si sa nu intristez.

              Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei;

              Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert !”

PS. Mă grăbesc să public și azi poze de la proteste preluate din presa online – cât mai am timp, fiindcă văd că Internetul are de gând să intre în regim cazon-cenzurat la nivel mondial (sub scuza că apără drepturile de autor; în acest caz, eu mă voi lovi de drepturile de autor ale fotografilor; deși le fac aici publicitate; sincer, mă lasă indiferent aceste interdicții ACTA care pot fi interpretate după urechea fiecărui deștept, nu voi mai publica pozele altora aici și nici știri sau citate din mai știu eu cine; va fi un motiv în plus să pun punct acestui blog; în cazul Jurnalului de Vrancea, la fel, îl voi închide, nici o pagubă; păcat că se restricționează libertatea specifică Internetului și diversitatea).