Joi, 4 august 2011. Și-a dat azi demisia ministrul Sănătății (din partea UDMR), Atilla Cseke, cel ce a stat destul la cheremul lui Băsescu-FMI și a făcut reforma austerității dusă la paroxism (cu închidere de spitale și trimitere pe lumea cealaltă mai repede a românilor care au fost grav bolnavi, neavând asistență de urgență și medicamente). Nu-i plânge nimeni de milă că pleacă, dar e de lăudat gestul lui politic, prin care a vrut să atragă atenția că Băsescu a dus România de râpă și că el nu vrea să facă mai rău decât le-a făcut până azi românilor. Băsescu fiind cel ce a cerut în mod expres să nu se mai dea bani la Sănătate, nici la rectificarea bugetară. Practic, UDMR le arde o palmă celor de la PDL și lui Băsescu, românii majoritari trebuie să înțeleagă astfel că nu e de vină numai ministrul UDMR al Sănătății pentru nenorocirea din Sănătate, ci și Băsescu-Boc (și omul lor de la CNAS, aflat în subordinea directă a premierului Boc; un CNAS care cheltuiește 85 la sută din banii alocați Sănătății; el e învinovățit de Ministerul Sănătății că a ruinat cu bună știință Sănătatea în România). 
Se zvonesc multe acum, inclusiv că e o mișcare strategică a UDMR, care vrea să-și vândă scump pielea, să renunțe la Ministerul Sănătății (mereu fără bani) și să preia în loc noul minister care se va înființa, al Fondurilor Europene (plin de bani), la șantaj – dacă PDL-Boc-Băsescu refuză, UDMR iese din coaliția de guvernare. În orice caz, iată că pot să apară și accidente pe traseul guvernării Băsescu-Boc (cum e această demise ce poate să dea peste cap coaliția PDL-UDMR-UNPR-independenți-celelalte minorități) și că remanierea din toamnă anunțată de Băsescu a pus-o UDMR la cale deja acum, brusc.
***
În legătură cu cele scrise ieri aici despre ansamblul monumental al lui Alexandru Chira intitulat „De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu” sau, in denominatie initiala (tot metaforic) „Instalatie (magico-poetica) pentru rememorare, pentru sugestionat (sau la nevoie, pentru invocat) ploaia si curcubeul”, de la Tăușeni-Cluj, am încă o veste proastă (în afara faptului că Alexandru Chira a dispărut luna trecută la 63 de ani; a fost înmormântat în alt loc decât pe terenul lucrării sale incredibile de la Tăușeni, satul natal). Am aflat azi, întâmplător, întâlnind pe stradă un artist plastic drag, Vlad Ciobanu (grafician de renume), că din păcate ”instalația de artă” a lui Alexandru Chira de la Teușeni-Cluj va dispărea de tot încetul cu încetul, țiganii locului o fură bucată cu bucată și o vând la fier vechi, pe nimic… E oribil ce se întâmplă în România de azi, țiganii fac sărăcia și mai urâtă decât e. A dispărut orice dram de bun simț. 
Țiganii au fost și până acum lăsați ai nimănui, înțelegem că n-au ce pune pe masă alor lor, motiv să trăiască din furturi de găini și fier vechi adunat de pe coclauri sau cruci de fier furate din cimitir, dar să ajungi „să dai la fier vechi” statui de bronz sau opere de artă, cum e și acest ansamblu monumental, e prea mult. Lipsa de educație i-a abrutizat. Pușcăriile gem de asemenea țigani găinari. Încotro o vom lua? Îi dezamăgesc astfel pe Octavian Mihăescu și pe Tudor Cicu (încântați de ceea ce au descoperit în „instalația” lui Alexandru Chira), cerând eu scuze că s-a ajuns până aici. Îi mulțumesc lui Tudor Cicu pentru frumosul comentariu, care completează dedicația mea la adresa lui Alexandru Chira, îl reiau aici (în speranța că n-o să vă împiedicați în apelul la numele meu), să vedeți ce a putut inspira pagina mea de jurnal online de ieri:
«Despre aceste „De-semne spre cer” aş încerca să vă reţin atenţia şi eu (semne care pot hotărî viaţa şi moartea) pornind de la acea împăcare homeriană cu soarta: ”Împlinit e din partea lui Zeus/Tot ce-ai poftit înainte, când braţe ai-înălţat şi fierbinte/Tu l-ai rugat” (Iliada, C.18, v. 72-74). 
Sunt zile în viaţa noastră, în care moartea şi viaţa sunt câteodată precum două versuri asemuite cu două comete, astre şi ele pe cerul spre care privim uneori. Ce putem face? mă poate trage de mânecă ori chiar mă poate întreba cititorul meu. Baierele sufletului i se deschid oricui. Da, am zice noi! Numai dacă şi cel care priveşte cerul are conştiinţa curată. La ocnă, unul ca Dostoievski, întâmplător sau nu, descoperise că ceea ce desfigurează ori urâţeşte în chipul cel mai oribil sufletul omului, nu este crima în sine, cât decăderea în catacombe a simţului său moral. Cu alte cuvinte, celui decăzut în imoralitate i se pot ierta fărădelegile comise. „Mă hotărâsem tocmai să devin un om cinstit până la sfârşitul vieţii (spune Dmitri Karamazov), când destinul, cu o lovitură de măciucă m-a dat peste cap”. Iată însă că trăsnetul s-a abătut asupra sa şi a acceptat să fie „pus la stâlp” şi înfierat în faţa tuturor! Să fi fost pusă mâna Celui-de-Sus deasupra capului său, când rostea toate acestea? LIS spune într-un poem (îl cităm): „De unde atâta deznădejde… stăm de atâţia ani împreună şi păzim ţara”, şi mai că ne-am situa de partea sa, auzind mai apoi că „m-aş simţi mai bine dacă aş da uitării/cuminţeniile”. Care cuminţenii? ar fi spus Jim (eroul nostru din „Comoara din insulă” a lui Stevenson) imediat ce pusese piciorul pe puntea „Hispaniolei”. Ştia el, că în disputa cu Israel Hands, piratul, nu destinul dicta, cât demonii înfricoşaţi ai unei minţi cât mai lucide. 
Vorbele piratului n-aveau cum să nu-l pună în gardă: „Treizeci de ani, cutreierat-am mările, văzut-am şi ce-i bine şi ce-i rău… A lovi întâi, asta-i firea mea: morţii nu muşcă; astea-s credinţele mele, amin!” Ei bine! „Cum să lupţi împotriva gândurilor negre?” (unde nu e voie: din „craterul platon”), se întreabă poetul, ca mai apoi tot el să ne răspundă: „lasă, nu-ţi bate capul, orice moarte se uită în timp”. Acum, cititorule, e rândul nostru să ne zburlim la destin, precum Dmitri Karamazov. Aici nu mai poate fi mâna Celui-de-Sus. Nu putem tăcea. Astfel, poetul, ne adună cât mai aproape de ideile sale ca „în zilele când se adună vrăbiile pe garduri” (scrisoare: „craterul platon”) ştiind că abia acum va începe o mare sfadă a întrebărilor puse de unii şi alţii. De aceea, credem (împreună, dragă cititorule!), că LIS va rămâne poetul care a imaginat şi transmis generaţiei de după el, teme-idei-viziuni-revelaţii, pentru o nouă cale în poezie».
***
Apropo de Tudor Cicu, scriitorul critic atât de apropiat din Buzău. 
Am primit câteva rânduri și de la scriitorul buzoian Marin Ifrim, plecat în vacanță într-o localitate de care aud prima oară, Fișici, însoțite de fotografii realizate acolo de scriitorul Lucian Mănăilescu (public fotografiile aici, mulțumind; treceți săgeata mous-ului pe fotografie să-i citiți titlul):
«Dragă Liviu,
Timp de două zile, împreună cu poetul Lucian Mănăilescu, am fost oaspeţi ai prozatorului şi avocatului bucureştean Valere Burlacu (originar din Ialomiţa), la casa sa de vacanţă din localitatea Fişici, comuna Bozioru, Buzău. Două zile în care am admirat peisajul din jur şi am cules diverse plante medicinale, aici, la Fişici, descoperind cea mai diversă floră pe care am văzut-o vreodată. De mâncarea pregătită de soţia autorului romanului “Eu cu cine votez, coane gagaMita”, distinsa doamnă Sanda, ce să zic, părea cumva pregătită în bucătăriile cerului. Din mai multe motive, nu am putut străbate cu Valere şi Lucian un traseu turistic de excepţie, preferând să colind poienile din jur în căutare de leacuri naturiste. Totuşi, la întoarcere, parcă pentru a mă face să-mi pară rău, Mănăilescu mi-a povestit ce a văzut “acolo sus”, în vârful muntelui şi, la întoarcerea acasă, mi-a oferit un CD cu nişte poze cu “Chilia lui Dionisie Torcătorul”, o aşezare rupestră datând din sec. III-VI e.n. Ceva mai sus, unde cei doi nu s-au mai încumetat să ajungă, se află o altă aşezare rupestră, “Fundul Peşterii”, din sec. VI-IV î.e.n. Îţi trimit pozele chiliei, stârnit oarecum de discuţiile (despre sfârşitul lumii) de pe blogul tău. 
Nu e vorba de o replică dată cuiva, ci de o reacţie cu rădăcini ancestrale. Dacă asemenea lucruri au rezistat atâta vreme, de ce ar veni apocalipsa tocmai acum, în aceste vremuri în care uneori concretizăm fericirea exact ca pe o împărăţie a cerurilor de pe pământ? În speranţa că, de-om fi sănătoşi, la anul vom merge împreună la Fişici, îţi trimit câteva poze făcute de inenarabilul şi generosul nostru prieten Lucian Mănăilescu. Cu bine, Marin».
***
Nesperat, poeta Adriana Barna din Bistrița îmi trimite poeme ale unui poet ieșean cu care România n-o să se mai întâlnească, Mihai Ursachi (o mare valoare, neglijată de București) – fost pușcăriaș politic, emigrat în SUA în 1981 și întors în țară după Revoluție să primească „ultimele glorii” (inclusiv Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”; i s-au dat și funcții; a fost propus și la Premiul Nobel pentru Literatură). Mihai Ursachi a murit la 63 de ani (născut 1941, a murit în 2004, anul acesta ar fi împlinit 70 de ani în 17 februarie), asemenea artistului plastic pomenit ieri și azi aici, Alexandru Chira. Vă invit să le ascultați, sunt o surpriză. Poeme recitate de prozatorul Alexandru Uiuiu din Bistrița (pe muzică; e uimitoare viața literară din acest oraș). Iată legenda lor:
4. Cantec de dragoste si Hexagonerie,versuri Mihai Ursachi, muzica Horatiu Baciu,recita Alexandru
7.Edict, versuri Mihai Ursachi,muzica Horatiu Baciu,recita Alexandru Uiuiu.
10. Joc,versuri Mihai Ursachi,muzica Horatiu Baciu.
(Dați click pe titlurile activate și iar click pe dreptunghiurile apărute)
Mă înclin în faţa bogăţiilor desfăşurate în a doua parte.
Mă întristează începutul şi tot ce nu se poate zice/scrie despre el.
Câţi Oameni nu-s tăvăliţi în huma uitării, de cochitele & ciobotele profitoare. Măcar, de s-ar isca, din huma aceea, alţi Oameni: cât să-i copleşească pe netrebnicii care se pretind trebnici. Dar, nu-s decât bâte la carul cu încărcătură fragilă, al Ţării.
Da, tare prosta veste ne mai dati dle LIS, adesea ma întreb motivul ptr care tigani români sunt cei mai rai dintre totii tigani din Europa, ai nostri par fi cele mai mari brute, puse numai pe stricaciune, sa nu omitem faptul ca in U.E ei au distrus imaginea românului, pe unde au ajuns tigani români au facut prapad, de au ajuns vestci avea repulsie teribila numa când aude ca esti român. Nu spun ca români nu au bubele lor rele, au din belsug bube, nu spun ca totii tigani sunt atât de rai, desi as fi folosit alta expresie mai dura, dar nu vreau sa … Am cunoscut tigani de toata isprava, cred ca fiecare român poate aduce astfel de exemple, din pacate, 80% sunt dezastru ptr comunitatile in care se aseaza, si mai din pacate, fenomenul acesta il constat numai la tigani proveniti din România, ciudat, tare ciudat rezultat mai avem noi români. Spun noi români ptr ca nu am fost capabili ai integra, ai civiliza ,macar a-le ameliora instinctele animalice, tine in frâu cât de cât. Ma tem ca tigani au gasit in România cel mai propice teren genei lor , altfel nu rezistau ei in Ro, nu tiganiza români, ptr ca rezultatul este acesta, români s-au tiganizat in loc ca tigani sa se civilizeze. Si inca o constatare, tigani dinainte de razboi nu erau atât de stricati, comunismul pare ca i-a stricat rau de tot, asa cum a stricat si pe români. trebuie sa existe o rezolvare, nu se poate sa nu existe si am sa dau un exemplu:
Aici in Germania au fost multe cazuri comise de tigani români, asa cum este azi în Italia al fel ajunsese si Germania, autoritatile germane au luat la purificat la radacina fenomenul, exista interese politce care au folosit fosti agenti ai securitati în a manipula tigani ce si-au dat mâna cu cele de sorginte mafiote. Inca din 1995 s-a stiut cu precizie cine se afla in spatele tiganilor, a existat si un scandal de presa (Der Spiegel),la vremea aceia.
Sa-purces la un experement, care in Franta mult mai darnica cu tigani a dat gres, nemti au reusit recupera cca 20% dintre tigani români, francezi cu toate ca le-a dat case, locuri de munca , bani si numai stiu ce, nici macar 1% nu-a recuperat, nu.a reusit reda societati. Cunosc binisor fenomenul asta de care va vorbesc acu. Atunci mi-am dat seama ca cauza ptr care tigani nu pot fi recuperati , civilizati se afla in alta parte, ca metoda germana este mai optima, fiind si mai ieftina. Zeci, sute de milioane de euroi care se directioneaza comunitati tiganesti din Ro, sunt aruncati pe apa-sâmbetei, fara nici un rezultat. Peste toate astea mai vine si politic-corectitudinea asta care le da apa la moara tiganilor români.
In privinta ansambului lui Chira, ma întreb acea comunitate, primarie, putini profesori, preoti, care au o minima ideie ce inseamna o opera de arta , acestia chair nu gasesc ac de cojocu acestor nemernici,inconstienti, ca asta sunt, la fel cum pun in pericol trenurile pline cu calatori furând cablurile de la caile ferate (bestile au ajuns si in Germania, de-a lasat muti pe nemti, nici nu gândeau exista asa inconstienta). Când este vorba ca cultura agricola, animalele din ograda sa fie distrusa de fiare salbatice ei masuri sa izgonesti fiara salbatica, asa si cu tigani, mai corect spus; inconstienti astia, comunitatea trebuie s-ai intimideze la timp pâna când renunta la gându lor animalic, nu vor, atunci s-ai oblige, aresteze preventiv, sa-i bage intr un ospiciu. Nu orce comuna se poate bucura cu asa privilegiu, iar astia (autoritatile si comunitatea), nu-i doare nici in ….
D-le Culai,
Aveti dreptate. Toti pupinii, acestei napastuite, tari se afirma in timpuri tulburi. Pentru propasirea molustelor, au contribuit si trupurile nevertebratelor, agatate in scara evolutiei Darviniene. Seva reziduala a evolutiei, a dat si oarece beneficii… Ce s-ar fi intamplat, daca totul ar fi mers snur….?
Monotonie, un „dolce fa niente” vorba cantecului.. Melancolie, dulce melodie…..,iar, JV (LIS), pe care-l servesc cu patru cuburi de gheata (s-a nu-mi faca rau la diabet ) dimineata , pranz si seara, nu s-ar prapadi ca cel a lui I.L?
Cata munca ,si apoi? Cat despre fer…euroi si alte alea ,exista, dar lipseste cu desavarsire…pacat de arte, ele mor….fiinca sant sub un milion…in evolutiea …….
nu am stiut ca a murit Alexandru Chira. imi pare foarte rau