Despre puţinii scriitori români care au colaborat cu Securitatea. De la Revoluţie USR nu mai e instituţie bugetară

7 min


Miercuri, 20 aprilie 2011. La şedinţa de ieri a Consiliului Uniunii Scriitorilor din România-USR, preşedintele Nicolae Manolescu a deschis, inevitabil, şi subiectul „dosarelor CNSAS” la adresa scriitorilor (spun inevitabil, fiindcă ele ţin prima pagină, de la o vreme, şi au apărut întrebările publice de genul „de ce apar numai turnători scriitori?”). Mărturisesc, mie îmi e din ce în ce mai greu să fac faţă problematicii acuzaţiilor cu „colaborarea cu Securitatea” a scriitorului român, dând dreptate tuturor celor ce cer să fie condamnaţi întâi toţi cei ce au instrumentat toate aceste dosare, ofiţerii de securitate (culmea, care nu sunt acuzaţi că au făcut poliţie politică; sunt convins că va interveni iar aici „Miron-despre Securitate”, cum se semnează la comentarii, care să mă asigure că s-a făcut curăţenie în secret între securiştii de meserie; deşi toată lumea ştie că toţi aceşti năimiţi ai Securităţii au pensii uriaşe, dacă mai sunt în viaţă şi nu li s-a clintit un fir de păr, e de ajuns exemplul generalului de Securitate DIE Nicolae Pleşiţă; nici vorbă să fi fost compromişi public; eu cunosc foşti securişti care sunt oameni de afaceri prosperi azi sau au funcţii publice-cheie) şi abia apoi să fie puse la zid victimele lor, turnătorii. Şi nu numai ofiţerii de Securitate să fie executaţi public azi, ci şi prim-secretarii PCR şi secretarii PCR la nivel central şi judeţean, care dădeau ordine Securităţii cum să-i pedepsească pe unul şi pe altul care au intrat în conflict cu autorităţile sau care vorbeau de rău „partidul şi pe Ceauşescu” în public sau în particular, sau spuneau bancuri „politice”. Amintindu-vă că Securitatea era arma represivă a PCR. Apoi, trebuie scoase de sub ştampila secretului de stat cele 70.000 de dosare ce nu pot fi cică date de gol fiindcă ar pune în pericol siguranţa statului (repet, se pare că e vorba de 140.000 de dosare ascunse, de fapt; între ele, şi cele ale foştilor nomenclaturişti PCR şi securişti, preşedinţii postcomunişti de ţară Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Totodată, trebuie reconstituite turnătoriile membrilor PCR, care turnau automat la Securitate, dar care erau scutiţi de constituirea de dosare. Las la o parte faptul că azi CNSAS ar trebui să publice legal pe Internet componenţa fiecărui dosar de la Securitate de interes public, filă cu filă, inclusiv microfilmele lor…

În privinţa USR şi a dosarelor de la CNSAS legate de scriitori. Nicolae Manolescu a repetat la Consiliul USR de ieri ceea ce a publicat pe ultima pagină România literară, acum o săptămână, semnată de Cronicar (în acest caz, semnată cu siguranţă de Nicolae Manolescu), cu titlul „Murdării”: «Constatăm cu tristeţe, deşi fără surpriză, că unii dintre colegii noştri, scriitori şi membri ai USR (printre ei, unii care au uitat să-şi plătească de ani buni cotizaţia), nu cunosc alt mod de a-i scoate basma curată pe colaboratorii dovediţi ai Securităţii decât acuzându-i de colaborare, la grămadă, cum se zice cu un termen rugbystic, pe toţi scriitorii. Îşi închipuie, probabil, că, murdărindu-i pe toţi, vor fi făcuţi uitaţi cei cu adevăraţi murdari. Se adresează tinerilor neştiutori cu aerul unor hârşiţi cu toate relele trecutului regim în speranţa că-i vor convinge că n-a existat nici un scriitor curat. Spre a lămuri lucrurile, facem cunoscut că, în urma hotărîrii Consiliului USR din legislatura 2005-2009, reînnoită de Consiliul din legislatura 2009-2013, s-a solicitat CNSAS verificarea dosarelor tuturor membrilor din conducerea USR. Au fost depuse, individual, conform legii, 67, respectiv 18 cereri, unii dintre membri fiind realeşi. S-au primit până în prezent 60 de răspunsuri, majoritatea pentru membrii aleşi în 2005. Dintre acestea, 5 au fost de colaborare cu Securitatea (angajament, nume de cod, denunţuri). Ceea ce înseamnă 8,3%. Alte 25 de solicitări n-au primit deocamdată nici un răspuns. În condiţiile în care breasla literară a dat un număr important de disidenţi (Paul Goma, Dorin Tudoran, Ana Blandiana, Ion Vianu, Dan Petrescu, Dan Deşliu ş.a.), socotim profund nedreaptă atitudinea celor care o acuză în bloc şi fără argumente. Tocmai pentru a preîntâmpina astfel de murdării, am dorit să facem publice dosarele unora dintre scriitorii care au colaborat cu Securitatea, mai ales când deciziile CNSAS, confirmate de Curtea de Apel, au fost contestate în presă. R.L. nu acuză pe nimeni. Lasă faptele să vorbească. E dreptul cititorilor noştri să-şi formeze o părere pe temeiul unor informaţii clare şi incontestabile, nu doar pe acela al unor zvonuri sau păreri personale». Ieri, Nicolae Manolescu, în „informarea prezidenţială” de la Consiliul USR a repetat că din zecile de răspunsuri de la CNSAS (care a verificat dosarele fiecărui membru al USR ales în Consiliul de conducere a USR în cele două mandate, din 2005 până azi; Consiliul USR, ales pe patru ani, are peste 60 de membri; în 2009 a fost ales alt Consiliu şi s-a cerut pentru noii veniţi verificarea la CNSAS), numai 5 scriitori au fost declaraţi colaboratori ai Securităţii, din care doi sunt pe muchie de cuţit, e o colaborare contestată de cei acuzaţi sau n-are condamnare la Curtea de Apel. Adică dintr-un procent de sută la sută, doar 8,3 la sută dintre scriitori au colaborat. În condiţiile în care USR a dat disidenţii de răsunet ai României (enumeraţi mai sus; apropo, ce fapte de arme are Ion Vianu, medic psihiatru, să fie trecut în rândurile disidenţilor? Când el recunoaşte că a servit cauza securiştilor de a-i interna şi chinui pe răzvrătiţi în spitalele de nebuni, deşi erau perfect sănătoşi; sigur, apropierea sa de mişcarea extraordinarului Paul Goma e un motiv, dar cum procedăm cu învinovăţirea altora care au colaborat cu sistemul şi apoi s-au întors împotriva lui, nerecunoscuţi disidenţi? Apoi, de ce i se acordă titlul de „disident” lui Dan Deşliu, răzvrătit împotriva lui Ceauşescu pe când era în plină glorie, şi i se refuză acest titlu lui Nicolae Breban, care era pe cai mari atunci când a protestat în mediile internaţionale chiar, împotriva dictaturii ceauşiste?)… Sigur, Nicolae Manolescu speră să nu aibă surprize cu cele 25 de solicitări către CNSAS de a da un verdict, dacă au colaborat sau nu cu Securitatea, solicitări individuale cu membri ai Consiliului de conducere a USR, solicitări rămase fără răspuns până azi (s-a dovedit în timp că nevenirea unui răspuns de la CNSAS înseamnă acuzarea acelui scriitor că a colaborat cu Securitatea; se întârzie fiindcă e pusă la cale procedura de declarare de colaborator al Securităţii; îmi pare rău că nu pot să dau de gol o discuţie între patru ochi cu preşedintele USR pe această temă, domnia sa ştie că în cadrul Consiliului USR mai sunt colaboratori ai Securităţii, pe care CNSAS îi studiază, mi-a dat exemple; pe care, să fiu drept, le bănuiam şi eu; fără „act” de la CNSAS, prezumţia de nevinovăţie rămâne sfântă, iar eu sunt primul care o respect, neculpabilizându-mi colegii). Din cele 25, dacă am înţeles bine, numai 4 sau 7 dintre solicitările făcute către verificare la CNSAS cu membri din Consiliul USR ales în 2005 n-au primit răspuns, deşi au trecut atâţia ani (ele ascund probabil dosarele unor colaboratori ai Securităţii). Restul, de 21 sau 18, sunt solicitări cu noii membri ai Consiliului ales în 2009, trebuie să mai treacă timp să le fie verificate dosarele…

Discuţia despre ce a făcut fiecare scriitor cu viaţa lui (dacă a colaborat sau nu cu Securitatea; e clar că nu se poate generaliza că toţi scriitorii au colaborat cu Securitatea, e o prostie fără mărgini; aşa cum nu poate fi acuzat tot poporul român că a colaborat cu Securitatea), e una, şi colaborarea instituţiei USR cu Securitatea e alta. Instituţia USR era strict controlată la nivel de conducere de PCR-Securitate (cu toate acestea, conducerea USR de până în 1989 nu e acuzată că a colaborat cu Securitatea, ceea ce mi se pare aberant; las la o parte faptul că în cadrul acestei instituţii a USR compromise de Securitate-PCR erau conducerile redacţiilor revistelor USR şi ale editurii USR, unde funcţiona acelaşi mecanism; până şi restaurantul scriitorilor era monitorizat strict de Securitate-PCR; dar această situaţie se recunoaşte la nivelul tuturor instituţiilor din România de dinainte de Revoluţie; se ştie că nimic nu scăpa Securităţii şi PCR, totul era ocupat oficial în ţară, şi politica de cadre era draconică, numai colaboraţioniştii aveau funcţii; dar conducerile fostelor conduceri ale instituţiilor au fost înlocuite cu scandal sau tacit după Revoluţie, în cel mai bun caz, fără să fie acuzate că au colaborat cu Securitatea-PCR; aşa s-a întâmplat şi la instituţia USR, conducerea de până la Revoluţie n-a fost acuzată; dar asta e deja o altă lungă discuţie; să fiu iertat că am divagat, voi continua mâine). Această instituţie a USR controlată de PCR-Securitate a pus la zid scriitorii-disidenţi, s-a delimitat de acţiunile lor, n-a fost nici o clipă solidară oficial cu protestatarii, din contră, îi condamna (disidenţii Paul Goma şi Dorin Tudoran au fost victimele cele mai expuse relei credinţe colegiale, a conducerii USR de atunci, a tuturor celor ce au colaborat cu Securitatea şi PCR sub umbrela instituţiei USR).

PS. Îi răspund lui Octavian Mihăescu – Uniunea Scriitorilor din România nu mai primeşte bani de la bugetul statului de la Revoluţie, pur şi simplu membrii Consiliului USR au hotărât în 1990 să fie scoasă USR de la capitolele de buget ale statului (capitole la care a rămas până azi Academia Română, de exemplu), deşi este un sindicat şi ar fi meritat să fie sprijinit social şi scriitorul român. Repet, USR nu e o instituţie bugetară, ci non-guvernamentală, de utilitate publică. Timbrul literar nu vine de la stat, ci direct de la cumpărătorii de cărţi (şi edituri). USR trăieşte doar din banii parteneriatului pe care îl are cu cazinoul ce a închiriat Casa Vernescu (sediu al USR). Cele câteva sute de mii de euro de la Guvern, de care am făcut şi ieri caz aici, sunt acordate de la finalul anului trecut (pentru prima oară în ultimii 21 de ani) pentru susţinerea unor reviste literare ale USR, mai exact pentru susţinerea literaturii şi culturii scrise, în general, reviste de cultură aflate acum în criză mortală, în pericol să nu mai apară! Banii de la Guvern nu sunt acordaţi instituţiei USR (e adevărat, USR e uşurată astfel de cheltuielile cu aceste reviste ale ei de literatură, şi gestionează aceşti bani)! Sub nici o formă instituţia USR de azi nu poate fi confundată cu USR de dinainte de Revoluţie.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One Comment

Dă-i un răspuns lui ion lazuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. „Aduceţi condeiul şi cerneala /Să facem socoteala!”. Da, am citit şi eu, la Ochiul magic, textul „Murdării” şi deşi am altă bănuială cu privire la autor, abordarea mi se pare corectă, din punctul de vedere al unei conduceri care se preocupă de imaginea scriitorimii, faţă cu ameninţarea de a-i macula pe toţi, ca să nu se mai ştie cine sunt abevăraţii vinovaţi de trădare-colaborare-turnătorie. Cum sugerează şi LIS, lista disidenţilor este incompletă, observ că lipsesc nume de referinţă: Bujor Nedelcovici, Dumitru Ţepeneag, Breban, Matei Călinescu, Nemoianu, Negoiţescu, grupul de la Iaşi şi câţi, câţi alţii, care merită recunoaşterea noastră.
    Da, sunt de acord, USR a fost un important nucleu de opoziţie la regim, temut de acesta, ameninţat, infiltrat cu agenţi, intens monitorizat. Şi da! nu se face niciodată vorbire despre colaboraţionismul fostei conduceri a USR, din care spre sfârşit făceau opinie separată un Bogza, un Jebeleanu, alţi câţiva, inclusiv Deşliu. Pe drept sau pe nedrept suspectaţi a fi fost agenţi de influenţă – ai cui? … ai celeilalte părţi peceriste, care pierduse partida în faţa clanului ceauşist…, ai Moscovei? ai Parisului?
    Nu înţeleg în schimb acest paragraf: „S-au primit până în prezent 60 de răspunsuri… dintre acestea 5 au fost de colaborare… ceea ce înseamnă 8,3%.” La ce anume se referă acest procent, de 8,3%, după mine exagerat la maxim şi care acreditează o situaţie deloc onorantă pentru USR? Nu înţeleg defel de unde provine acest procent. Dacă se referă la 5 din 60, atunci ar fi 12%; dacă se referă la toate cele 67+18 = 85 cereri, depuse în două etape, atunci reiese 5,88%; iar dacă, doamne-fereşte!, toate cele 25 cereri amânate se vor dovedi incriminante, cum se teme LIS, avem un procent de 35%. Imens! ÎNSĂ, nu pot înţelege de ce am extrapola aceste calcule la întreaga masă de scriitori?! O primă întrebare: putem arunca vreo urmă de suspiciune asupra membrilor USR născuţi după, să zicem, 1970 – şi care, minori pe atunci, nu puteau avea legături primejdioase cu securitatea? De aici principala mea obiecţie: e drept că membrii din Consiliu, rezultaţi din alegeri libere, ne reprezintă în sindicatul nostru de breaslă din cu totul alte motive decât colaboraţionismul de altădată. Şi pentru cu totul alte scopuri. Este mai mult decât riscant să operăm cu procente într-o astfel de situaţie. De ce nu facem alte calcule, din care să reiasă că maramureşenii, de pildă, au colaborat mai cu râvnă? sau ieşenii? sau mai ştiu eu ce filială… Într-o astfel de situaţie, nu are relevanţă decât cazul punctual, fiecare scriitor răspunde strict pentru ceea ce a făcut în nume propriu, cu sau fără nume de cod. Printre altele, mi se pare că iniţiativa conducerii USR, de a solicita decizia CNSAS, ceea ce pe atunci mi se păruse o idee salutară, s-a dovedit în timp păguboasă, atâta vreme cât celelalte componente ale societăţii civile au pus capul în pământ şi merg mai departe, fără păs. Pentru Dumnezeu, să ne fie clar: cinci sau chiar cincizeci de scriitori, mai mari sau insignifianţi, colaboratori ai fostei securităţi, nu înseamnă mai nimic – faţă de cei peste două mii de membri, nu? Mai bine ne-am strădui să popularizăm numele celor peste cincizeci de scriitori care au murit în temniţele comuniste! Or, despre aceştia se tace. Iar a li se ridica un monument cât de modest, întru dreaptă pomenire, nimeni nu se mai gândeşte… Lista acestor victime ale regimului roşu există, am mai publicat-o. O voi publica încă o dată. Ion Lazu