Despre umilință la primirea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia. Pun cruce oricărui comentariu legat de acest subiect

6 min


Vineri, 25 ianuarie 2019. Am avut interdicție din partea Doinei să mă mai uit pe internet, pe Facebook și Messenger, pe e-mail, SMS, WhatsApp sau pe blog începând cu ziua de marți, 22 ianuarie 2019, de când am plecat de acasă. Am acceptat interdicția (cu atât mai mult cu cât toți prietenii m-au sfătuit la fel, să ignor scandalul nedrept al defăimării mele, în totalitate gratuit; „Mergi în pădure și vorbește cu urșii mai bine, decât să te consumi cu prostiile noastre publice” sau „Ia-o pe Doina și pleacă în țările calde, să uiți”). Eram în pericol să-mi iau câmpii. Fiindcă am trecut prin iad din 17 ianuarie 2019, când a apărut „nedreptățitul Abăluță, marele bolnav, care n-a mers la premiere, conform regulamentului și i s-a retras premiul” (îi urez multă sănătate domnului Abăluță; plimbarea mea prin iad i se datorează în exclusivitate, îi mulțumesc, a fost o experiență de neuitat). Ieri după-amiază am revenit acasă și tot nu m-am întors pe internet…

Foto: Ala Sainenco

Nu mă mai interesează nimic din ce e legat de Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia. Am reușit să mă întorc la ale mele, cele de dinainte de a primi acest premiu de căpătâi, care a născut atâta isterie literară și cinism. Pun cruce aici reacțiilor mele la „afacerea” de care vorbeam în textul anterior de pe blogul meu. Deși aș fi avut „documente” incredibile legate de punerea în scenă a „Afacerii Abăluță”, care ar fi meritat să fie date de gol (las la o parte ce a trimis Gellu Dorian la presă, „O explicație necesară”, în care dă unele amănunte). Le arăt obrazul doar celor ce mi-au terfelit numele iresponsabil. Prefer să menajez orgoliile celor grav incriminați, din respect (naiv). Voi face totuși un dosar pentru învățare de minte cu tot ce voi aduna de pe internet, dacă voi mai avea răbdare și chef. Azi am citit în pagina 3, în România literară (singura sursă credibilă), Comunicatul de presă legat de acordarea Premiului Național la Botoșani pe anul 2018 și Regulamentul acordării Premiului Național de Poezie pentru Opera Omnia, plus Procesul verbal fotocopiat cu premierea mea, încheiat cu această ocazie, cu semnătura a cinci dintre cei șapte membri ai juriului; am înțeles că „n-au putut fi contactați telefonic în dimineața de 15 ianuarie” Cornel Ungureanu și Mircea Martin, dar că exista majoritatea de cinci și nu mai era nevoie de voturile lor la jurizare. Nu mai e nimic de comentat, Premiul Național îmi e acordat de același juriu (nu e pomenită nicăieri existența unui premiat „inițial” pe anul 2018; observ „la rece” acest fapt; există o bucătărie a jurizării dintotdeauna care n-are nici o semnificație, fie și cu accidente pe parcurs; pot avea loc mai multe jurizări, e premiat până la urmă cine e anunțat oficial).

Mărturisesc, de la începerea „scandalului Abăluță”, din 17 ianuarie în fiecare zi am așteptat să înțeleg exact ce s-a întâmplat cu acordarea Premiului Național, știind că am un destin sucit, care mă dă cu capul de pereți și atunci când sunt… premiat (sau mai ales atunci). În 21 ianuarie, după ce am publicat pe blog „O minimă reacție…”, am vrut să mă retrag din această „afacere”, să anunț că n-am nevoie de acest premiu care a ajuns să fie controversat în mod aberant, nu neapărat să anunț cu tam-tam că mă recuz (mi-era imposibil să accept să stric o festivitate extraordinară organizată de Gellu Dorian și de Primăria Botoșani, cărora toți poeții și criticii lor ar trebui să le mulțumească fiindcă au inventat și susținut financiar din 1991, an de an, un asemenea Premiu Național de prim rang). Întâmplarea face că am plecat de acasă în dimineața de 22 ianuarie la un deces în familia de origine a Doinei Popa pe traseul: Brașov – Tg. Secuiesc – Mănăstirea Lepșa – Focșani – Brăila (unde am dormit la fratele Doinei, Valentin Popa), apoi din 23 ianuarie la Galați la înmormântare, de unde am venit seara acasă la fratele meu Marian, la Adjud, să dormim. Ne-am întors la Brașov pe la Onești – Oituz, pe unde am traversat munții. Cu interdicția de care vorbeam la început, de a nu mai sta pe internet (Doina a mai distribuit de pe mobilul meu ce a crezut ea de cuviință). Ca de fiecare dată, intrarea într-un cimitir mă readuce cu picioarele pe pământ. Că nimic nu merită (de altfel sunt uluit și azi de „cuvântarea” mea intuitivă la primirea Premiului Național Eminescu pe scena din Botoșani, legată de cuvântul outsider, răs-interpretat azi).

Acum a picat și Scrisoarea deschisă a lui Constantin Abăluță, poet iubit de mine din tinerețe, care a subliniat că „nu premiile ne fac pe noi amândoi poeți” și am depus cu totul armele (de această scrisoare mi-a vorbit la telefon Nichita Danilov, scrisoare pe care el a aplaudat-o; eu am rețineri să o laud, fiindcă datorită domnului Abăluță, repet, am fost obligat, deplorabil, să trec prin iad). Adică am reușit să accept umilințele la care am fost supus fiindcă am primit Premiul Național, umilințele au rolul lor esențial în îmbunătățirea sufletească. Destinul nu m-a lăsat să mă mândresc nici de data asta… Trist. Le cer iertare că nu le-am mulțumit celor ce m-au încurajat moral pe internet.

Iată mai jos Comunicatul oficial de presă:

Liviu Ioan Stoiciu – Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pe anul 2018

Cea de a XXVIII-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” a avut loc la Botoşani în zilele de 14 şi 15 ianuarie 2019. Programul a început cu o şezătoare literară la Căminul cultural Vorona, incluzând lecturi ale poeţilor prezenţi şi un program artistic susţinut de membrii Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu” Vorona. În aceeaşi zi, 14 ianuarie, la Reprezentanţa Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România a avut loc Întâlnirea scriitorilor botoşăneni cu scriitorii invitaţi. Programul a continuat pe 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale – la Primăria Municipiului Botoşani cu şedinţa extraordinară a Consiliului Local Botoşani, cu participarea membrilor juriului naţional de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia şi Opus Primum, a poeţilor nominalizaţi şi a scriitorilor invitaţi. Au urmat depuneri de coroane la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani şi un Te Deum – la Biserica Uspenia Botoşani, în care a fost botezat Mihai Eminescu. La Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani au avut loc prezentări de cărţi apărute la editurile Cartea Românească, Junimea, Şcoala Ardeleană şi Charmides, iar la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ Botoşani a avut loc o întâlnire cu editurile Cartea Românească, Şcoala Ardeleană, Junimea şi revista „România literară”.

La ora 17 în sala Teatrului „Mihai Eminescu“ Botoşani a avut loc Gala de decernare a premiilor Opera Omnia şi Opus Primum, cu recitalul poeţilor laureaţi. Juriul, format din Nicolae Manolescu, preşedinte, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban, membri, a decis, în urma nominalizărilor – Constantin Abăluţă, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu şi Matei Vişinec –, a decis ca Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia pe anul 2018 să fie acordat poetului Liviu Ioan Stoiciu, iar juriul format din Al. Cistelecan, preşedinte, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Daniel Cristea-Enache şi Andrei Terian, a decis ca premiul la secţiunea Opus Primum să fie acordat poetei Mina Decu, pentru cartea „Desprindere”, apărută la Editura Charmides în 2018. Gala s-a încheiat cu un recital extraordinar susţinut de Adrian Naidin.

Au participat: Ion Pop, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu, Varujan Vosganian, Răzvan Voncu, Sorin Lavric, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Ion Mureşan, Vasile Spiridon, Ioana Diaconescu, Hanna Bota, Radu Florescu, Nicolae Sava, Vasile Tudor, Valentin Talpalaru, Marius Chelaru, Vasile George Dâncu, Gavril Ţărmure, Daniel Corbu, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Popa, Ioan Moldovan, Traian Ştef, Nichita Danilov, Mina Decu, Liviu Pendefunda, Leo Butnaru, Carmen Veronica Steiciuc, Alexandru Ovidiu Vintilă, Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Emanoil Marcu, Petruţ Pârvescu, Gabriel Alexe, Mircea Oprea, Vlad Scutelnicu, Dumitru Necşanu, Constantin Bojescu, Cristina Prisăcariu Şoptelea, Nina Viciriuc, Cezar Florescu, Victor Teişanu, Stelorian Moroşanu, Elena Cardaş, Ovidiu Petcu, Andrei Alecsa, Vasile Iftime, Lucian Olaru Nenati şi alţii.

Organizatorul evenimentului a fost Fundaţia Culturală „Hyperion-c.b.” Botoşani, având ca parteneri Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani şi Uniunea Scriitorilor din România, în colaborare cu Societatea Culturală „Raluca Iuraşcu” Vorona, Biblioteca Judeţană „Mihai Eminescu” Botoşani, Reprezentanţa Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.

Vezi și http://www.uniuneascriitorilor.ro/2019-01-16-premiul-na-ional-de-poezie-mihai-eminescu-pe-anul-2018


6 Comments

Dă-i un răspuns lui eduardantoniuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Bună seara, domnule Stoiciu! M-a bucurat și v-am felicitat pentru premierea de la Botoșani, cum stiti. „Copil” în poezie, părerea mea este că premiul a fost acordat cum nu se putea mai bine. Îl meritați și și cei care contestă asta știu că-l meritați; doar ca sînt probabil nefericiți, iar din această cauză vad realitatea destul de distorsionata. Felicit mai departe!

  2. Cum spun de cel putin zece ani, literatura romana este mai bogata cu un mare scriitor, poet…LIS, si nu m-am inselat , deaceia, eu ma alatur celor care privesc acest” conflict” ca pe un dar, asi zice divin, intru propasirea culturii nationale. Supt aceasta mare umbrela, are loc si Abaluta cu modestia cu care ma obisnuisem, dar care acum… a dat in foc. De ce?

  3. Buna sara. Am ajuns aici de pe blogul celuialt Liviu (si fara Ioan) – Antonesei.

    Ati copilarit in Adjudu Vechi si mama dv., fie iertata, a murit acolo cand aveati doar 1 an si o chemase Sandu?

    Pe mama, fie iertata, tot Sandu o chemase, avea doar 14 ani pe atunci si era din Paunesti, la doar vreo 20 km SV de Adjudu Vechi. Cred insa ca e doar o coincidentza de nume, fiindca sunteti originar din Dumbrava rosie, la sud-est de Piatra Neamt, acolo unde sta si singurul meu var din partea mamei – si care poarta tot numele de Sandu.

    Multa bafta in incercarea asta!

    1. Da, am copilărit la Adjud și mama mea, Ioana Sandu, a murit când aveam un an și patru luni, trăsnită în bucătăria de vară, la Cantonul 248 (Halta Adjudu Vechi). M-am născut la Dumbrava Roșie, în județul Neamț (la 5 kilometri de Piatra Neamț), într-un canton de serviciu, în 19 februarie 1950, când se construia linia ferată spre Bicaz, tata (picher ceferist) era detașat acolo și mama îl însoțise. Mulțumesc pentru semnul dat. Altfel, așa cum am promis, nu mai comentez nimic legat de scandalul artificial pus la cale de „prieteni”.