În aşteptarea Marelui Cutremur, Traian Băsescu se crede vizionar. De necrezut, am primit Cupa Pe prag (Vale-Deal)!

5 min


Joi, 25 noiembrie 2010. Preşedintele Traian Băsescu a dat de gustul cuvântărilor ceauşiste, nu scapă nici o ocazie să arate cât de deştept şi de priceput e el ca… premier – deşi România e în pragul falimentului datorită regimului lui. Am ajuns deja să-l văd pe Ceauşescu dând azi sfaturi, ascultându-l pe Băsescu, după 20 de ani de la Revoluţie. Azi Băsescu a comis o nouă cuvântare (la Bursa de Valori) în care le dă lecţii românilor în general şi clasei politice, în special. El nu e vinovat de nimic, vinovaţi suntem toţi ceilalţi că nu înţelegem regulile capitalismului sălbatic românesc (o spune un fost tovarăş de nădejde al PCR, om al lui Ceauşescu la Transporturi şi securist acoperit). Asta, după ce ieri FMI a atras atenţia că România e la un pas să intre în incapacitate de plată. Trăim un coşmar! Mărturisesc, îmi face rău să mai urmăresc ştirile pe Internet. Dar nu mă pot lipsi de ele. Îi invidiez pe toţi cei care reuşesc să nu mai deschidă televizorul sau radioul, să se protejeze mental (am exemplul lui Aurelian Titu Dumitrescu, fost coleg la redacţia Viaţa Românească, mă repet, care de mulţi ani nu mai urmăreşte evenimentele din ţară, nu stă pe Internet, nu deschide televizorul sau radioul şi refuză să afle de la colegii lui de serviciu ce s-a mai întâmplat în România – urmarea? De fiecare dată când îmi mai telefonează să mă întrebe ce mai fac, îmi repetă că el e fericit, că se bucură de viaţă ignorând total mass-media şi nebunia publică de fiecare zi, că s-a retras împăcat; e exact ceea ce visez şi eu să fac, să mă retrag… în munţi, eventual să intru în munţi în rezistenţă; rezistenţă în faţa agresiunilor de tot felul, politice, sociale, literare; dar eu nu sunt încă în stare). Băsescu îi acuză pe toţi românii că sunt lipsiţi de viziune – incredibil, îi acuză el, care a adus românii în sapă de lemn! Ba chiar ne ameninţă să fim responsabili, altfel „la anul ar putea fi prea târziu”! Ce vreau să spun e că în România sfârşitul lumii e programat chiar de către cei ce ne conduc şi că sărăcia programată oficial la noi ar putea să aibă legătură cu viitorul apocaliptic: Băsescu ne învaţă cum să trăim cu tot mai puţin? România cea protejată de Maica Domnului aşteaptă să moară pe mâna lui Băsescu, sacrificată pe altarul incompetenţei, corupţiei, prostiei, sau aşteaptă să-i dea lovitura de graţie Marele Cutremur.

***

Am tot amânat să dau de gol aici o atenţionare personală extraordinară, întâmplată acasă, la întoarcerea de la lansarea volumului „Pe prag (Vale-Deal)”, de la Târgul Gaudeamus, sâmbăta trecută. La lansare, la standul Polirom / Cartea Românească a fost şi fiul, Laurenţiu, nu şi prietena lui (care era de serviciu). Cum spun, întors seara acasă, i-am văzut pe Laurenţiu şi pe iubita lui Mirela Popa, că surâd cu subînţeles, în holul de la intrare, se pregăteau să plece de acasă. Intrat în camera mea, văd pe masa la care scriu acum o… cupă înaltă, ciudată, din metal şi plastic metalizat. Cupă în care poţi să torni şampanie şi să bei până cazi sub masă. Am întrebat-o pe Doina Popa ce e cu cupa asta, ea a ridicat din umeri, că o vede pentru prima oară. Am ridicat capacul cupei înalte şi am găsit o scrisoare cu marginile zimţate, arse – caligrafiată de mână cu carioca, intitulată „Fără titlu”, citez din ea:

„Poate am găsit târziu un moment potrivit pentru a face un gest drăguţ pe care-l meritaţi…

Premiile, oricât s-ar aduna materiale, dacă nu s-ar aduna şi în suflet, nu şi-ar avea cu adevărat meritul. Vreau şi eu să vă felicit pentru cea de-a 13-a carte de poezii editată (şi, depăşind superstiţiile, cu siguranţă ajungeţi la numărul inversat al succesului publicistic) şi vă doresc să existe toate cele necesare în continuare pentru o împlinire artistică”. Am citit cu voce tare, să audă şi Doina Popa.

Mă opresc aici, urmează un pasaj emoţionant legat de familie. Semnează: Mirela. Nu-mi vine să cred că prietena fiului a avut o asemenea iniţiativă. Practic, am primit o cupă sportivă pentru noua mea carte! Trebuie să recunosc, sunt mândru: am primit Cupa Apartamentului (în care locuiesc) sau cum să-i spun, Cupa Familiei (care se reuneşte când şi când), sau Cupa „Pe prag (Vale-Deal)”! Ar fi meritat să torn şampanie în ea şi, ca orice învingător care primeşte o cupă (am concurat cu mine însumi) să beau din ea (chiar dacă m-am lăsat de băut de la naşterea fiului meu, în 1975!). I-am asigurat pe ai mei că, la vârsta mea nu se mai câştigă premii literare şi că prin această Cupă mă pot revanşa în faţa propriilor ochi – că la 60 de ani am învins pe linie sportivă! Sunt un poet-sportiv! Am primit o Cupă pentru al 13-lea volum de versuri, cine a mai pomenit? (Vă rog să vă amuzaţi, am pozat-o „din toate poziţiile” pentru dumneavoastră) Mă întreb şi azi: de unde o fi cumpărat această cupă, Mirela? Cupele care se împart sportivilor învingători se găsesc la vânzare?

***

Fratele meu, Marian (care-mi citeşte site-blogul) m-a întrebat azi mirat, la telefon, de la Adjud: tu nu scrii de Marele Cutremur anunţat? M-am mirat, am auzit că până la sfârşitul acestui an e anunţat un cutremur de maximum 5 grade pe scara Richter, dar pentru români un asemenea cutremur e un fleac. Nu, m-a contrazis fratele, până azi a fost anunţat să aibă loc Marele. E adevărat, Institutul Român de Seismologie Aplicată e îngrijorat că s-au înmulţit cutremurele mici (Activitatea seismica s-a intensificat in ultimile 48 de ore in Romania, fiind inregistrate 23 de cutremure de intensitate redusa), dar pentru directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), Gheorghe Marmureanu n-au nici o relevanţă. Şi totuşi… Interesant, Ioan Istrate a dispărut de pe blog, nu are viziuni? Carmen Harra, românca vizionară din SUA a atras atenţia că în toamna acestui an ar putea să aibă loc Marele Cutremur în România, ba chiar a fost înaintată şi ziua de azi, 25 noiembrie – slavă cerului, până la ora când scriu aici, nu s-a întâmplat nimic deosebit în acest sens…

PS. Mâine şi poimâine, la Iaşi, are loc a treia ediţie a „Petrecerii cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată” patronată de doctorul Emil Stratan, directorul revistei de lux „Academia de Poezie” şi al Galeriilor de artă Eleusis. Ieşenii interesaţi pot să dea click pe Comunicat Petrecere (şi iar click pe dreptunghiul apărut) şi să se intereseze unde şi la ce oră încep manifestările la faţa locului, de fapt. Fiindcă pe 19 noiembrie Ziarul de Iaşi avea o variantă a lui, daţi click pe http://www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/se-anunta-o-editie-speciala-a-festivalului-cu-poezie-prieteni-si-trufe-de-ciocolata~ni6ril. Neapărat trebuie să fiţi prezenţi la recitalul-concurs de mâine, vineri, al poeţilor invitaţi din întreaga ţară…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

6 Comments

Dă-i un răspuns lui LionelAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Adevărul este că eşti unul dintre puţinii învingători: pentru că ai avut întotdeauna grijă de sufletul tău, mai degrabă decât de partea grosieră… Şi, mai ales, pentru incapacitatea ta de a minţi.
    Liviu, vei muri sărac, din punct de vedere material…dar cât de bogat!

  2. Bietul meu suflet câte a pătimit. Dragul meu Paul Spirescu, nu-mi doresc decât să am puţinul care să mă lase să supravieţuiesc… Îţi mulţumesc pentru susţinerea morală, e atât de rară bunvoinţa colegială! Cu drag.

  3. Acum este chiar momentul adevărului: Liviu Ioan Stoiciu este unul dintre puţinii oameni care s-au opus comunismului… Dar în oraşul Adjud sunt cam 30 de revoluţionari, care primesc bani în prostie, nu ştiu de ce. În Vrancea trebuie că sunt 300 . Nişte golani mulg banii , iar oamenii care chiar s-au luptat cu golănia comunistă…! Frumoase vremuri mai trăim!

  4. Mulţumesc, Paul Spirescu – numai un Poet generos ca tine se mai poate mira că atâţia au certificate de revoluţionar (şi s-au îmbogăţit pe seama lor în ultimii 20 de an; incredibil, la Adjud, unde nu s-a întâmplat nimic la Revoluţie, sunt 30 de revoluţionari; e o mare porcărie) şi unul ca mine, care chiar a fost prezent pe baricade la Revoluţie, nu are certificat de revoluţionar şi trăieşte de azi pe mâine. Eu îmi merit soarta, am fost mereu pus în postură de fraier.

  5. mai e unul, de-l ştiu personnel, dar nu-l dau de gol…
    e aproape… CG

    Şi, să fiţi convins, Domnule LIS: sunt literat, dar nu fac parte din „lumea literară” a locului unde viez; „nu pot”, cam din aceleaşi motivaţiuni, cândva topîrceniene (fiind’că s-a pus de-a curmezişul un ăla…, nu mic: Idiot!)