Indivizi de proastă calitate morală. Poporul? Conducerea ţării? Intervine şi Estera. Analiză semnată de Tudor Cicu

5 min


Duminică, 27 iunie 2010. Nu ies din casă, stau în pat (culcat la ora 6) până ce mă trezeşte telefonul, înainte de ora 14, era Doina Popa: nu vin mâine la Bucureşti (ieri am scris aici că vine luni de la Focşani, să facă mâncare), n-am cu cine s-o las pe mama… Fiul, Laurenţiu, a plecat dimineaţă la Buşteni cu noua lui iubită, pentru trei zile. Sunt singur acasă, din când în când mă uit pe fereastră, nimic deosebit, terasa cârciumii are clienţi fideli, maşinile de lux se mai schimbă la locul de parcare. În Moldova ştiu că sunt inundaţii, aud de două sate devastate, văd seara, la ştiri la televizor imagini dramatice de acolo, în mintea mea ele se leagă de numele unor poeţi (ei s-au născut în aceste sate): Coşula – de Gellu Dorian şi Boroia – de Elena Ştefoi. Amândoi, poeţi de care e mai bine să nu pomenesc, nu-mi sunt tocmai apropiaţi (ba chiar îmi sunt duşmani). Cu siguranţă, cei doi poeţi nu mai au nici o legătură cu satele natale, aşa că lor n-am de ce să le plâng de milă (ar fi culmea să-i plâng de milă uneia ca Elena Ştefoi, azi ambasador în Canada, înainte de Revoluţie propagandistă PCR, şi tot tacâmul), le plâng de milă nefericiţilor sinistraţi. Judeţele Botoşani, Suceava, Bacău, Neamţ, Galaţi şi Brăila sunt afectate de inundaţii, şi mi se rupe inima (falezele pe care m-am plimbat acum o lună la Galaţi şi Brăila sunt inundate acum). România trebuie luată aşa cum e. La Bucureşti, ieri seară, la Metallica s-au adunat 50.000 de fani, iar azi are loc un spectacol public în cinstea eliberării bufonului curţii lui Traian Băsescu, ziaristul în ghilimele Dan Diaconescu, se transmite în direct pe OTV şi ţi se face greaţă, manele, ţigani, interlopi, Dan Diaconescu face o baie de mulţime, i se dau buchete de flori (probabil cumpărate de el să i se dea, să vadă poporul cât de iubit e), în arestul Procuraturii Generale a avut revelaţia înfiinţării unui partid, „Partidul Poporului” (bineînţeles, al „poporului OTV”), ba chiar a anunţat că va candida la preşedinţia României! Trebuie să fii cretin să-ţi anunţi candidatura cu aproape cinci ani înainte (alegeri prezidenţiale vor avea loc la termen în 2014). E consternant să auzi că „poporul” îl iubeşte pe unul ca Dan Diaconescu, milionar în euro, acum cercetat în libertate pentru şantaj şi înşelătorie… Dan Diaconescu e din stirpea altor obsedaţi de iubirea „poporului”, care se cred providenţiali, de la Corneliu Vadim Tudor (mai spălat intelectual) la Gigi Becali, un caraghios plecat direct de la stână la Palat, amândoi parlamentari aleşi de popor în Parlamentul European! Amândoi foşti candidaţi la preşedinţia ţării, făcuţi de râs. Acum li s-a adăugat Dan Diaconescu, cărui-i cântă la urechi viitorul luminos… Ce se întâmplă cu acest popor român care idolatrizează şi votează la conducerea ţării numai indivizi de proastă calitate morală? Într-un scurt dialog avut în această seară cu neobişnuita mea cititoare Ramona CT (în fotografie, cu fiul; nu vrea să-i dau aici numele întreg), i-am dat dreptate: vinovată nu e numai conducerea ţării, ci şi noi. Ea se mira că stau la ştiri:

Ramona CT: – ai auzit ceva la stiri? ca eu am renuntat de mult timp sa ma mai uit.

LIS: – Spectacolul inundaţiilor, care mă deprimă, plus scandalul măririi TVA şi toate efectele. Pe tine nu te afectează tăierea unui sfert din salariu, până una, alta?

– desigur ca ma afecteaza. si inca bine. da m-am plictisit deja de toata situatia. oricum eu cred ca tara asta o sa intre in colaps.

– Nu pot să cred că pui aşa problema, că te plictiseşti. Tu nu ştii să protestezi? Ăsta e specificul generaţiei voastre, „nu vă place” (orice, ceva, o lectură, spuneţi că nu vă place şi gata) şi vă plictisiţi. Voi nu vă responsabilizaţi niciodată? Ţara e intrată în colaps, luăm salarii şi pensii din împrumuturi, e strigător la ceruri că nu contestaţi conducerea ţării, singura responsabilă de această situaţie.

– si tu daca te tot indignezi, ce ai obtinut? n-am chef sa ma tot consum pt ca e o societate bolnava. si asa mi-am mancat tineretea cu tranzitia. acum vad ca urmeaza recesiunea. m-am plictisit. cei de sus ne fac pe noi incompetenti. dar eu nu am avut pretentia ca stiu sa le fac pe toate ca ei. stiu doar sa explic cate ceva la romana, si nici asta perfect, poate. ei sunt suplinitori sadea. pe toate le stiu. s-a vazut cat si in ce fel. na! ca ma faci sa ma indignez :))

– Aşa da. Plec la ştirile de pe TVR 1. Pa!

– pa! esti un ciudat cu stirile tale :)) si sa stii ca nu-mi place nici ideea ca singura reponsabila e conducerea tarii. ar fi prea simplu. ii schimbam si gata. da situatia ramane. tara asta sufera de un cancer generalizat. sa stii ca nu doar conducerea e de vina, ci si noi. asta e sigur.

Suntem vinovaţi cu toţii că România arată aşa cum arată, la nivel moral. Dar să ne plictisim? Nu suntem lăsaţi să ne plictisim de conducătorii ţării, care se dau mereu în spectacol. Nişte circari.

Câteva consemnări legate de acest blog / site. Apropo de fascinanta noastră Românie. Sunt cititori apăruţi din senin, care caută aici o temă anume şi merg la pagina de jurnal online care o cuprinde. Uneori sunt luat prin surprindere. Nu le-am răspuns, fiindcă îmi e imposibil să mă întorc la comentariile făcute la pagini ale mele de jurnal online de acum o lună, două sau de acum trei, patru luni (au trecut patru luni de când ţin zilnic paginile mele de jurnal online, din 19 februarie, de necrezut; să nu mă deochi). Regret că nu le-am răspuns unor scriitori şi jurnalişti de excepţie, lui Ştefan Afrimescu şi Radu Părpăuţă, de exemplu. Acum am descoperit că una dintre formulele de a comenta aici a pus capac la toate. Vă invit să citiţi un comentariu la fiecare frază a mea la una dintre paginile de jurnal online, din 28 aprilie (https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/04/am-cazut-in-cealalta-extrema-romania-e-buricul-pamantului-proba-de-misticism/#comments). E semnat Estera, care mi-a scris la Comentarii: O analiză a acestei postări se află pe http://noul-ierusalim.info/?p=1696 (daţi click pe acest link). Vă invit să o citiţi pe Estera, când găsiţi timp, merită. Nu e tocmai favorabil, dar e un comentariu de bun simţ. Voi relua discuţia pe tema dată cu altă ocazie. Deocamdată mă bucur că sunt asemenea cititori interesaţi de temele puse în discuţie aici, dovediţi a fi mai avizaţi decât mine.

Dacă tot am vorbit de cititorii mai speciali ai acestui site / blog (sau ce o fi) – nu se poate să nu-l fi reţinut la Comentarii pe scriitorul Tudor Cicu, foto (e membru al Uniunii Scriitorilor, dar trăieşte şi scrie retras la Buzău, e şi critic, puţini îl cunosc). I-am lăudat mereu contrapunctul lui literar publicat la Comentarii, are deja un stil recognoscibil. A fost o surpriză nesperată pentru mine să-i descopăr scrisul. Cei ce s-au mirat să citească versuri ale mele în comentariile lui de aici, inserate, le dau acum ocazia să descopere cauza: Tudor Cicu a făcut o analiză pe seama unor cărţi ale mele (noi nu ne cunoaştem; nu cred să aibă toate cărţile mele şi nu-mi amintesc să-i fi dat vreodată o carte a mea cu autograf; nu-mi pot imagina de unde a făcut rost de ele) – şi o primă parte a analizei a apărut în revista literară Pro Saeculum (http://www.pro-saeculum.ro/), ultimul număr, apărut luna asta, dacă sunteţi curioşi, daţi click pe http://www.pro-saeculum.ro/arhiva/63/saeculum63.pdf, pagina 35 la Cuprins, la  Tudor Cicu – „Ezitând între taină şi nimic”, un periplu în universul poetic LIS (I).


4 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Mi-am dat seama , motiv pt care nu postez la mesajele dvs mai vechi de douo zile.

    M-am uitat putin pe situl celor de la Pucioasa… nu stiam de existenta lui… nu am putut termina comentariul acelei semnatare mentionate de dvs, m-a scos din sarite abordarea dânsei a puciosilor in general. Nu vad nici o diferenta intr-e acestia si otevisti, becalisti, vadimisti, numai in Ro putea face cuib tot felu de oratani, dar si aberati din belsug..

    Am dat si io pe OTV (inainte de meci Arg-Mex), de mi s-a intros stomacul pe dos… tare ma tem ca otevisti vor conduce tara pe noi culmi de progres si civilizatie stopat in Dec 89, ca la acel sistem delierant ma duce gândul…

  2. Mulţumesc mult pentru cuvintele drăguţe pe care le citesc aici. Pentru mine, această pagină a comentariilor din JURNAL e un punct de sprijin în ceea ce mi-am propus: dialoguri necesare înţelegerii şi înaintării în Universalul poetic LIS. Ca şi noi – d-le LIS -, cititorii îşi au tranşeele lor, din care pânda unora s-ar putea să devină obositoare în aşteptarea textelor de suflet, din alte zări. Nu ne aflăm tot timpul în ţinutul Chirei Chiralina şi al Iniei Diniei, acel ţinut străjuit de poveştile unui tărâm de negăsit, rămas vestit de pe vremea lui Ispirescu sau P. Istrati; uitat însă de unii în răspântii de drumuri şi poduri intersectate, dar reamintit din când în când (spre fala lor) de cei truditori azi în ale scrisului. Hăitaşii şi trăgătorii din flancuri, ca şi cei lăudători, nelipsiţi de la masa vânatului, vă vor îneca în cântece care de care mai cereşti (nu e rostul meu) -, bag seamă-n pulberea acestui drum, pentru unii dintre noi, nu mai există întoarcere: va trebui să dăm oşteni mai viteji decât rândurile scriptorului uitat în colbul vremii, dar meritul va fi pe măsură şi cred, că vom încheia întotdeauna spunând: Aici şi Acum,(şi poate şi astfel), se scrie şi cronica acestor vremuri nemaiîntâlnite pentru cultura română. Cît despre cum am intrat în posesia cărţilor dvs.? Numai cine nu doreşte să vă citească, nu caută!

  3. lis, ceva subiecte mai vesele de jurnal nu gasesti? ca de dezastre acvatice si sociale sintem satui de la tv.