Lansarea unei cărţi-cărămidă, intitulată I, a poetului-mason George Virgil Stoenescu. Ultima scrisoare din Grecia

9 min


Joi, 30 iunie 2011. Vin direct de la o lansare simandicoasă, ţinută în Sala de Marmură a Băncii Naţionale a României-BNR. Să mă ierte bistriţenii că fac o pauză, legată de relatarea mea de la Rondul de noapte din 24-26 iunie 2011. Cel lansat în această seară: poetul George Virgil Stoenescu (membru în Consiliul de Administraţie al BNR; doctor în economie, mason de rang înalt, „mare secretar general al Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoțian Antic și Acceptat al României”, conform Wikipedia), cu un nou volum impresionant, de 750 de pagini, ilustrat de Mircia Dumitrescu (cu lucrări din Albrecht Durer, contemporan cu Ştefan cel Mare). Am venit în blugi, la ora 18, de la redacţia Viaţa Românească, unde m-am întâlnit cu extraordinarul grafician consătean Vasile Anghelache (care şi el îl idolatrizează pe Albrecht Durer, aţi ghicit) – de necrezut, mi-a dăruit două nuduri originale în aqua forte şi o lucrare cu statuia unui viteaz italian în armură (tocmai se pregăteşte să deschidă o expoziţie cu lucrări ale lui în Italia), sunt cineva. Poetul mason (născut în 1947 la Brăila) mi-a transmis prin telefon, când m-a invitat la lansarea de azi, că nu e nevoie să vin în costum (el ştie că n-am costum, şi nici nu mă interesează „lumea bună”; totuşi, merită să faci câte un raid în această lume bună, de curiozitate, să înţelegi pe ce picior stai). Virgil Stoenescu e un poet fabulos, mistic (a primit Premiul Academiei în anul 2000). Ne cunoaştem din perioada de glorie a lui Mircea Ciobanu (ne-a fost la amândoi editor; până la Revoluţie, G.V. Stoenescu a publicat cinci volume; în 1991 tot Mircea Ciobanu i-a publicat o altă carte, schimbând editura; din 1991 până în anul 2000 G.V. Stoenescu a tăcut). Cartea lansată se intitulează „I”, cu şapte cicluri care încep cu litera i: „Iulie”, „Iubire”, „Iniţiere”, „Iad”, „Iraţional”, „Imaginar” şi ”Infinit”. Autorul atrage atenţia că volumul cuprinde fix 600 de rondeluri: „La fel ca şi volumul Ex, cartea exaltă ideea numărului perfect (senarul) trimiţând la hexagramă şi la Arcana a şasea a Tarotului (Îndrăgostitul)”. N-aţi înţeles nimic? Nici nu trebuie, totul e mister. Poate Andreea Brumaru le dă de capăt. Scrie mai departe George Virgil Stoenescu, ca nimeni altul, la „colofon”: „Poeziile apar sub o configuraţie astrală dată de Pluton în Capricorn în conjuncţie cu Soarele şi Marte din tema natală a autorului”. Formidabil, poetul îşi publică noua carte numai în perioada fastă astrală. Volumul „I” are un cuvânt-înainte semnat de Constantin Abăluţă (nu a putut fi prezent la lansare, fiind plecat în străinătate) şi o prefaţă de Laurenţiu Hanganu… În această seară au lansat acest volum „I” Barbu Cioculescu (frate în iniţiere cu George Virgil Stoenescu), academicianul Nicolae Breban, Laurenţiu Hanganu. Purtătorul de cuvânt al guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a fost moderator (deschiderea a făcut-o Bogdan Olteanu). De la un moment dat a apărut în sală şi guvernatorul Mugur Isărescu. A fost salutat şi academicianul Eugen Simion, aflat în sală. La final, la pian, a încântat asistenţa „nobiliară” Johnny Răducanu (născut tot la Brăila, dar în 1931)… Vă puteţi imagina, Sala de Marmură a BNR era plină de aristocraţi, bancheri, masoni, politicieni celebri, mă abţin să le dau numele (nu mă prea interesează fapta lor de bravură, de a se băga în seamă la o lansare de carte; mărturisesc, mă amuză sclifoseala lor), toţi îmbrăcaţi luxos, obligatoriu la cravată şi costum Armani, pantofi ascuţiţi (femeile erau minunate). Am plecat imediat după ce toţi invitaţii au venit să ciocnească un pahar (şapte pahare, câte doresc; abundenţa era bătătoare la ochi) de şampanie – nu mai vorbesc de celelalte bunătăţi, de la icre negre şi somon la dulciuri sofisticate, de neimaginat pentru muritori de rând ca mine. Fără să înghit în sec, am preferat să nu mă ating de nimic, am venit acasă să mănânc din ce a gătit Doina şi să beau un pahar de apă…  Să nu vi se pară o joacă, lansarea în sine a fost substanţială, s-au spus lucruri de bun simţ. Mie îmi plac teribil poeţii de genul lui George Virgil Stoenescu, care pun bază pe iraţional, pe ocultism, pe astrologie şi Tarot, ei au mintea cu adevărat deschisă. Las la o parte faptul că el e printre puţinii scriitori români care-şi asumă calitatea de mason şi care e obsedat de simbolurile masoneriei… Moderatorul (excelent publicist, de altfel), Adrian Vasilescu, a atras atenţia din start că avem de a face cu o enormă construcţie poetică. Şi are dreptate, nu cunosc un alt poet care să fi publicat 12 „cărămizi”, cărţi de versuri de 750 de pagini fiecare (format mare), din anul 2000 încoace, un cărţoi pe an. Tehnic, Virgil Stoenescu e neîntrecut (el a atras atenţia că după Revoluţie cărţile-cărămidă i-au fost publicate de Editura Univers Enciclopedic – azi se numeşte şi Gold; e condusă de Vlad Popa; a mulţumit şi sponsorilor; în plus, a subliniat că e la sfârşit de ciclu „şi de multe alte lucruri” şi că pe primul plan rămâne Masoneria Universală). Laurenţiu Hanganu a fost rugat să înceapă prezentarea – a vorbit despre poezia filozofică a lui G.V. Stoenescu, rafinată estetic, care face caz de numerologie şi alchimie şi care stă sub semnul lui Hermes Trismegistus („Hermes Trismegistus este zeul cunoaşterii secretelor divine, autorul unor cărţi iniţiatice sacre, hermetice, preluate de la Thot, zeu cu atributul profeţiei, educator al preoţilor, legislator, astronom şi astrolog, ocrotitorul scrisului, al geografiei şi cosmografiei şi patronul medicinei, deopotrivă inventatorul vorbirii articulate, al ritualului sacrificiilor, al scrierii, al palestrelor, al lirei cu 3 coarde şi descoperitorul măslinului”; acestea sunt calităţile la care a râvnit G.V. Stoenescu în poezia sa) – marele patron al interpretării, el trimite semnele contradictorii plus-minus, transcendenţă-imanenţă, profunzime-suprafaţă, el ne conduce gândirea, el face sincretismul cultural, el e poarta de intrare-ieşire, e mesager al zeilor. Totul este semn, până la urmă, a continuat Laurenţiu Hanganu, gândirea hermeneutică (de la Hermes) are corespondenţe subterane, de subtext, care pot revela secretele lumii. George Virgil Stoenescu e un poet mistic şi vizionar, are o armonie subtilă pe care o stăpâneşte, arată către ceea ce este dincolo, deasupra tuturor lucrurilor, el ţine un jurnal al imitării, a ridicat o scară spre cer cu cărţile sale, e o intensitate dramatică a căutării, sfârşitul e pretextul unui nou început, el mobilizează esteticul…

***

M-am uitat la ceas, e târziu, mă opresc, revin şi mâine asupra acestei lansări de carte „I” ieşite din ţâţâni. Las loc ultimei scrisori a lui Tudor Cicu din Grecia (cu observaţii din Bulgaria; întors acasă, n-a mai dat nici un semn), însoţită de patru fotografii:

Scrisori din strainatate (ultima)

9

Motto: „Tu, nihil invita dices faciesve Minerva”  

Cind stiu ca e ultima zi cind imi mai pot arunca ochii spre largul Marii Egee, de aici de pe plaja de la Paralia Katerini, ma simt golit de toate gindurile. Nu aud decit intrebarile pe care de obicei mi le pun singur si nu-mi pot raspunde decit atunci cand ma aplec asupra colii de scris. Zadarnic scrutez marea, cintecul sirenelor nu se aude dinspre larg. Vintul bate dinspre larg tot mai tare. Bate si ne trimite valuri inspumate spre tarm. Ne pare rau ca a inceput sa se strice vremea de plaja tocmai intr-o zi insorita: 340 C. I-am fi adus omagiu lui Apolo, in aceasta insorita zi de iunie pentru straduinta sa de a-i face aici fericiti pe oameni. Asa insa, n-o mai facem. Nu-i minia pe zei! imi aud gindurile. Sageata din arcul lui Paris n-ar fi plecat tintind calciiul lui Ahile, daca viteazul Peleu nu l-ar fi miniat pe Apolo amenintindu-l cu lancea pentru ca i-a stat impotriva. Nu-i minia pe zei, suna avertismentul lui Homer. N-o facem si ne facem bagajele pentru drumul spre intoarcere catre casa. E abia 1115 cind ne indreptam spre Thesaloniki, Kavala, Seres, Promachonas si lasam in urma granita Greciei la 1340 dupa 185 km. Ne bucuram insa ca numai dupa 182 km vom ajunge in Sofia (pe la amiaza) si vom face un popas de citeva ore, pentru a ne face o imagine despre capitala Bulgariei. Sofia e un oras la poalele muntilor, cam cum arata Brasovul la noi (e doar o prima impresie). Circulatia pe bulevardele largi, e rara. Prin constructiile rarefiate, strazile largi, Sofia e un oras tare aerisit. Putine masini pe strazi, putine masini parcate de o parte si alta a bulevardelor. Sofiotii nu-s detinatori de masini? Si pe unde or fi sofiotii? Nu-i vedem nici la plimbare pe strazi. Inaintam spre centru si cautam un loc de parcare. Cautam (un fel de a fi), pentru ca pretutindeni sunt panouri cu inscriptii prin care esti amenintat ca risti sa ti se ridice masina daca nu posezi abonament de parcare. Mai multe panouri decit masini. Dar de unde sa luam noi abonament? Apoi pe cine vom incomoda noi cu automobilul nostru, daca peste tot sunt locuri libere? E prima ciudatenie vazuta? Nu, avem sa mai vedem citeva. Pe strazi, la plimbare, la cumparaturi, oameni putini. Ai senzatia ca dintr-un gang va tisni cineva si va sari asupra ta sa-ti fure ceva si apoi sa dispara subit. Avem mai multe degete la miini decit oamenii pe care-i vedem pe strazi. Facem poze la citeva obiective care ne ies in cale: statuia unei zeite (ori vreo personificare?), infatisata  cu o bufnita intr-o mina si o cununa de laur in cealalta. Facem poze la biserici, geamii, palatul prezidential, si casa poporului? Trecem printr-o piata in care citiva vinzatori de obiecte si diverse suveniruri stau parca adormiti la tarabele lor. Nu au nimic din zarva si bucuria negustorilor atenieni. Intr-un parc, un tata isi indeamna copila sa alerge, in timp ce mama ii arata pe o banca, unei prietene, citeva fotografii de familie si le comenteaza. Suntem deci aproape singuri prin parc. Tot invirtindu-ne pe strazi, nu mai stim unde am lasat masina, dar am retinut numele strazii: Kneaghinia Luiza. Gasesc doua femei stind de vorba pe un trotuar si o intreb pe una dintre ele de strada. Ii vorbesc in ruseste. Pesemne ca fac si multe greseli, ca ma priveste mirata. Aflind ca sunt din Romania, da din cap (ce-oi fi cautind maica p-aici?) si imi spune ca nu-mi poate vorbi in limba mea, dar imi arata prin semne si vorbe bulgaresti incotro s-o iau. In schimb, un tinar imi raspunde cursiv de parca ii vorbeam in limba lui. In Grecia ne descurcasem datorita fiului meu care intelege si vorbeste fluent engleza ca si multi atenieni intilniti in calea noastra, dar pricepe si ceva greaca pe care o exersase acasa de unul singur inainte de plecarea in Grecia. Gasim masina si rasuflam usurati. Politistii care pindesc peste tot (aveam sa constat asta in drumul spre casa) nu ne-o ridicase. Facem plinul de benzina (2,36–2,42 leva) – cam 5 lei, mai iefin ca la noi. In Grecia era (1,69-1,72 euro). Dar in Grecia nu ne-a oprit si nici n-am vazut politia pe strazi iesita la vinatoare ca prin Bulgaria. Am vazut masini din Romania (CL si B) trase pe dreapta si politisti bulgari invirtind satisfacuti bastoanele in jurul lor. Noi am avut noroc de data asta. Trecem pe la Plevna si Grivita si la monumentul eroilor, aflat in stinga soselei, facem o rugaciune pentru cei care ne-au adus independenta. De-o parte si alta a soselelor si autostrazii (care, atentie! nu trece prin localitati ca pe la noi, ci le lasa de-o parte si alta), zarim lanurile de griu (aur curat), porumb, floarea soarelui etc… care iti iau ochii prin frumusetea holdelor. Pentru ce o fi bogata tara asta daca nu-i ajunge Greciei la buric? Acasa, primul lucru pe care-l auzim la televizor (dornici sa auzim stiri si in limba romana), e ca un primar din Dimbovita a tras cu arma asupra unui cetatean intr-un bar si un tinar politist trece cu masina peste un biciclist si fuge de la locul accidentului. Oare in ce tara ne-am ratacit noi la intoarcerea catre casa? Mi se par doar stiri iesite de sub pana lui Kafka, dar aflam ca sunt stiri reale. Ne-am fi asteptat sa ne iasa surizatoare Penelopa, cum i se intimplase lui Ulise la intoarcerea in Ithaca. Dar asta se intimpla numai in Elada.  Elada… Elada… si imi e sufletul ca una din aceste ciudate foi scrise despre zeii si eroii pe care i-am tot pomenit.

26.06.2011

Tudor Cicu

PS. Vă invit să citiţi, în format PDF, numărul 6 pe acest an al revistei Însemnări ieşene, condusă de Alexandru Dobrescu – plină de nuduri, apropo de darul primit azi (nuduri semnate Francine van Hove)! Daţi click pe Insemnari iesene nr 6 2011 (şi iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Am sosit acasă şi mai deschid odată cartea care m-a însoţit în călătoria aceasta. Cititorul care m-a urmărit are nevoie de această explicaţie. „Fiule, puneţi în sinea ta toată priceperea minţii,/Dacă tu nu vrei să-ţi scape din mână răsplata izbânzii”. (Iliada C.23 v. 310-311) Puţini sunt, printre oameni, cei care ating malul celălalt, de drept al zeilor – în timp ce mulţimea cealaltă (ca şi noi), aleargau pe malul celălat încercând să înţeleagă cine le-a ridicat puntea pe care zeii altădată, circulau fără paşaport, precum ni s-a cerut nouă pe autostrada spre Olimp. Datorită unei frumoase iniţiative a fiului meu (de a face o vacanţă în Grecia) – se pare că am ajuns pe malul celălalt. Am pornit într-o călătorie pe 17 iunie, spre tărâmul zeilor şi am pândit în apropierea munţilor Olimp cântecul ce aprinse pe aedul Homer despre „Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse”. De aceea am invocat-o pe zeiţa Minerva, ce-l însoţise şi pe Ulise la întoarcerea sa în Ithaca (Horaţio îţi trimit salutări, mă bucur, întrucât mi-ai dat prilej sa te citesc încă de pe vremea liceului). Ei bine! A fost de ajuns să trimit câteva scrisori în ţară (9 la număr), ca altcineva pe blogul său, – o, cât îi mulţumesc! – să-mi publice zilnic fiecare scrisoare, dezvăluind cititorilor săi, că şi în scrisul meu există bucuria unui copil ce trage cerul Eladei în foaia sa de scris „ca pe un cerb în coarnele căruia/s-a încâlcit Calea Lactee”- cum îşi scria versul nemuririi, poetul Ghe. Dobre. Sună homerian fiecare rând scris de acolo din străinătate de mine, dar, mărturie îmi e „Iliada” ţinută şi de mine la căpătâi, în timp ce eu aduceam laudă zeilor pe urmele cărora pornisem în lunga călătorie, Homer mă îndemna să aduc cuvenitele daruri timpului acesta: „Drept este, taică, ce-ai spus, că zeii te-ajută pe tine/Dar lămureşte-mi, bătrâne, şi spune-mi curat adevărul”. Ce alt adevăr aveam eu în afara celor văzute cu ochii mei? Locul lui Cronos, îl luase Zeus, iar muntele Olimp, astfel, mai gol cu o iubire… îmi ridica făclia cuvintelor cât mai aproape de înălţimile unde Zeus îl întemniţase pe Prometeu. „Vulturul se va prăbuşi din nou în vis” – spui tu poete. Eu însă ştiam (fusese revelaţia mea în ţinuturile Eladei), că cel care dăruise focul (lumina) oamenilor, avea să fie eliberat de Heracle, care ajunsese şi pe muntele Elbrus în Caucaz. Şi mă întreb. Tu cititorule încă mai stai la îndoială că Al. Macedon nu ţinea la căpătâiul său opera pe care eu am tot amintit-o şi venerat-o: „Sufletul eu îţi cunosc şi ştiu că tu ai pentru mine/Gânduri prielnice numai şi una suntem în părere” (C.IV v. 352-353). Uite că mai trecem şi prin Arcadia din când în când, noi poeţii, spre a le aduce aminte celor pentru care şi scriem, că atunci „când nu poţi prinde poezia de picior…ţi-o-închipui lebădă şi tragi şi-aştepţi apoi zadarnic să cânte”… cum scrie poetul din Slobozia. Pentru a-ţi găsi un loc în cuvintele acestei patrii, numite de Nichita: poezie – mă simt ca o scrisoare de dragoste aşezată de vânt pe scutul Eladei. Îi auziţi scrâşnetul armelor oprite în ovalul făurit de Hefaistos? Aproape de poezie sunt marginile unde străjuieşte Dumnezeu. Noi ardem ca nişte torţe străjuind cuvintele sale. Altfel, nu se poate.

  2. Într-adevăr, Tudor Cicu a revenit în Buzău. Tocmai băurăm împreună o bere, acum vreo 5 minute. Mare bucurie să-ţi vezi prietenii aproape!