0
43 comments

Miercuri, 7 aprilie 2010. În această seară mi-a telefonat o minunată poetă din Negreni-Cluj, Minerva Chira, care e născută în aceeaşi zi cu mine, pe 19 februarie (dar e cu trei ani mai mică decât mine). Ne leagă această zi de naştere. Normal ar fi, astral, „să ne potrivim”, să avem destin paralel, dar n-am observat să fie vreo asemănare între noi. Tot pe 19 februarie sunt născuţi criticul Daniel Cristea Enache din Bucureşti, sau poetul Constantin Th. Ciobanu din Oneşti, sau poetul Ioan Evu din Hunedoara şi prozatorul Mircea Radu Iacoban din Iaşi. Caractere şi valori diferite. Fiecare e altceva (Ioan Evu e şi cântăreţ apreciat, C. Th. Ciobanu organizează anual „Zilele G. Călinescu” la Oneşti, o manifestare exclusivistă). Mă simt perfect compatibil cu Daniel Cristea Enache şi cu Minerva Chira. În schimb, Mircea Radu Iacoban, care a condus Asociaţia Scriitorilor din Iaşi, mi-a fost duşman: a fost cel ce s-a opus vehement să fiu primit în Uniunea Scriitorilor până la Revoluţie (deşi aveam primit un premiu al USR şi automat, conform statutului, ar fi trebuit să fiu primit), el s-a opus să apar la Editura Junimea, el mi-a pus file noi la dosarul de la Securitate (am locuit din 1975 până în 1990 la Focşani; el răspundea de Moldova literară; degeaba mi-am depus eu dosarul de primire în USR la Asociaţia Bucureşti). Tot pe 19 februarie au fost născuţi Miron Costin şi Mircea Vulcănescu. Sau Marin Sorescu. Sau Constantin Brâncuşi… Nu ştiu cât noroc le-a purtat lor ziua de naştere 19 februarie. Ştiu doar că mie mi-a purtat ghinion 19 februarie: sau exagerez? N-are rost să mă plâng.

Minerva Chira e profesoară în satul natal. A moştenit de la părinţi case la şoseaua naţională europeană, acareturi şi grădini, trăieşte modest. Am vizitat-o întâmplător, dus de moldoveni (în drum spre vestul ţării, spre graniţă) şi m-am speriat când mi-a arătat în fundul grădinii ei fără margini mormintele părinţilor! Părinţii au lăsat cu limbă de moarte să fie îngropaţi acolo, sub copaci. I s-a dat voie să-şi îngroape părinţii acolo unde ei şi-au dorit. N-am mai pomenit… Cu nu mulţi ani în urmă, un TIR încărcat cu cartofi, într-o noapte, i-a făcut praf casa părintească, în care locuia singură (a fost îngropată în cartofi, mare minune că a scăpat cu viaţă; se amuza că a mâncat mai multe ierni la rând din acei cartofi din TIR). A fost despăgubită, să-şi ridice o casă nouă. Şi ce credeţi? Poeta Minerva Chira (a publicat o carte numai a ei abia în 1992, după ce a debutat editorial într-o carte colectivă în 1985; ar putea fi considerată „nouămiistă”, dar ea se consideră „optzecistă”; are zece cărţi de versuri publicate deja) a luat miile de dolari despăgubiri, şi în loc să ridice casă nouă, a plecat în Egipt! De atunci i s-a schimbat viaţa – în fiecare an adună bani din salariul ei amărât de pedagog şi pleacă în ţări străine exotice, mai ales din Orient. Pleacă întotdeauna cu grupuri, se teme să plece singură „de nebună”… Ultimele volume de versuri fac referire la aceste călătorii superbe. Îmi e greu să o înţeleg de ce nu scoate cărţi cu jurnalul acestor călătorii pe care eu, unul, nici în vis nu le pot face… În această seara îmi telefona din Gara de Nord, venise cu avionul din Turcia, întoarsă din Siria (atât am reţinut, dar călătoria ei din acest an a cuprins şi alte ţări). Admirabilă poetă, admirabilă răzbunare faţă de propria-i singurătate… Mi-am dorit de când mă ştiu (îmi doresc şi acum) să călătoresc în lume şi n-am fost în stare. O caracteristică a celor născuţi pe 19 februarie (aflaţi pe graniţa dintre Vărsător şi Peşti) e şi aceasta, de a călători, pot să pun pariu. Marin Sorescu, născut tot pe 19 februarie a vizitat toate ţările posibile (ba chiar versurile lui au fost traduse în toate limbile posibile ale pământului). 

Ce voiam să spun e că eu (născut pe 19 februarie) mă încânt în acest jurnal online cu o preumblare în parc sau la o mănăstire românească sau la o manifestare literară, pe când poeta Minerva Chira (născută tot pe 19 februarie) călătoreşte în toată lumea. Născuţi în aceeaşi zi, ar trebui să simţim la fel, să reacţionăm la fel, să gândim la fel, dar nici pomeneală. Mi-e ruşine: a trecut viaţa mea deja şi n-am vizitat nici măcar toate sursele naturale ale României care să mă încarce energetic. N-o să credeţi, dar Minerva Chira nu are telefon mobil, nu are nici telefon fix acasă, nu are Internet şi computer. A rămas pe teritoriul vieţii „simple” la ţară, nu vrea să fie atinsă de „morbul civilizaţiei”.

 ***

Am promis să continui relatarea despre „Sărbătoarea poeziei” ţinută de Buna Vestire, la Iaşi (pe 25 şi 26 martie), anul acesta, şi să citez versuri din cărţile primite cu autograf de la poeţi prezenţi la această manifestare organizată de Daniel Corbu şi Muzeul Literaturii Române Iaşi. Voi cita, azi, aici, dintr-un poet mai special, Bogdan Baghiu, lovit de soartă (n-o să dau amănunte; născut în 1974, are un handicap fizic, dar e doctorand în filozofie la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi; până anul acesta n-am ştiut că a publicat cărţi; într-o dedicaţie, scrie: „Stelianei, care-mi suportă cotidian comportamentul poetic deviant”). Cartea din care citez (a doua lui carte) are titlul „Pe ţărmul nebuniei tale” (a apărut în 2003, la Iaşi). Ieri scriam aici despre Apocalipsă, apropo. Bogdan Baghiu ne aduce aminte pe ce lume suntem: „Legământ scris la masa apocalipsei şi a depresiei. // Singurătatea divină şi singurătatea umană, / două ecuaţii descriind aceeaşi căutare”; „Nimic mai normal / decât această normalofobie demonică / venită din măruntaiele unei condamnări la moarte, / amânate pentru o conştiinţă viitoare”; „Poate că nu mai sunt decât acel profund sens al Nimicului”, (el) „îţi ţese rochie de mireasă din propriile tale nevroze”. Sau poezia „Mărimea”: „Preţ de o cale / Preţ de un adevăr, / Preţ de o trădare, / Mor sterpe dialectele Nebuniei / nerostite decât în timpuri de prohibiţie neuronală”. Şi: „Pustie această cale bătătorită cu glasuri venite din altă lume”… Chiar.


Like it? Share with your friends!

0
43 comments

43 Comments

Lasă un răspuns la Tudor Cicu Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Vorbeşti serios? Mi-o spui de parcă în Ardeal nu sunt cimitire. Cine se îngroapă în cimitirele din Ardeal (mai ales cele de pe ceal), Doamne iartă-mă, sinucigaşii? Sunt legi extrem de stricte în acest sens, morţii trebuie înhumaţi la cimitir, nu în grădini sau pe marginea şoselelor.

  2. Minunata pagina de jurnal despre cei nascuti pe 19 februarie si despre poeti! LIS e de fapt un mare calator “in nuce”… El cunoaste, dar nu le divulga, toate sursele naturale ale Romaniei care te incarca energetic! O fi vorbind serios?
    Cititoarea naiva

  3. Am avut o experienţă extraordinară cu descoperirea acestor surse energetice în Bucegi, dragă Andreea, am scris despre ele un serial în revista Vatra, dar le-am întrerupt… Sigur că vorbesc serios, sunt în România puncte în care dacă ajungi te încarci direct la energia universală.

  4. Cu siguranţă există. Mi-ar plăcea să aflu această carte. Există o întreagă literatură în acest sens, cărţi despre fenomenul Reiki sau PSI, sau despre energia universală. Se găsesc în librării, dar sunt atât de scumpe, că nu mă pot apropia de ele. Eu am mers în Bucegi (la cinci puncte de încărcare energetice) pe bâjbâite – e o întreagă poveste. A fost o experienţă, în orice caz, unică.

  5. Poate cand ai sa gaseti timp o sa ne-o re-povestesti… In ce numere din Vatra a aparut?
    Cat despre carti, la fel ca si calatoriile exotice, sunt scumpe. Dar merita sa te razbuni pe singuratate cumparandu-le si citind.

  6. Au apărut în 2007 şi 2008 în Vatra, poate le găseşti pe site-ul revistei, la arhivă, la rubrica mea intitulată “Crispări”, la care am renunţat de anul trecut. Serialul se intitula “Experienţa unei noi iniţieri”. În privinţa repovestirii, aici, e o idee.

  7. d.p.d.v. ecologic, cimitirele ar trebui sa se afle cat mai departe, mai cu seama, de locul unde se intalnesc apele freatice, dar si de unde ploile…

  8. sigur ca exista legi dar nici de obiceiuri biserica nu poate face abstractie, asa ca le accepta. oamenii de la hotar nu-si paraseau pamanturile nici dupa moarte si se ingropau in pamantul lor. se mai ingroapa si azi unii batrani astfel, desi cei mai multi se ingroapa in cimitire. care, da, sunt pe deal, ca si biserica. astfel ca in multe gradini exista morminte, cu piatra cu tot dichisul. poate sa para ciudat cuiva care nu-i obisnuit dar mie mi se pare frumos sa-ti tii mortii aproape.

  9. si am citit povestea cu sursele energetice pe care le cautai prin bucegi, parca umblai si dupa o pestera. mi-a placut tare mult pt ca am fost convinsă că îl parodiezi pe Coruţ si literatura de gen. dar constat acum ca vorbeai serios. oricum mi+au placut. Vatra există pe internet cu arhivă cu tot.

  10. Esti uimitoare, Carla – pe cat de avizata, pe atat de intransigenta. Tu citesti reviste literare? Inseamna ca esti scriitoare profesionista, sau ca vei fi. In privinta povestii din Vatra – am avut ton ironic fiindca eu n-am simtit incarcarea energetica, de care se face atata caz. Pe Corut nu l-am citit niciodata, nu-mi place individul. Regret ca n-am terminat de scris povestea. M-am indepartat de subiect, acum nu-l mai pot scrie. Las la o parte faptul ca au ramas episoade scrise de mine si nepublicate de revista (care are alte prioritati la publicat, nu mai avea loc de mine; asa ca mi-am retras si inchis rubrica, tacit).

  11. m-ai impresionat cu ce ai scris despre poetul tanar Bogdan Baghiu.Afla ca aici la Iasi-chiar are un comportament deviant,si asta atacand toti oamenii politici pentru a iesi in evidenta.De exemplu a facut un blogg:”nichitagheorghelapuscarie.ro”
    Poate ii poti da un sfat,acela de a-si vedea in continuare de scris si sa lase politica,ca nu stie sa fie elegant

  12. Domnule Cetăţean, eu nu dau sfaturi nimanui, asta ar mai lipsi. Nu pricep, totuşi: care e problema? Bogan Baghiu are opiniile lui publice, de ce le luaţi în tragic? Rolul unui scriitor e să stea în opoziţie. Probabil că Bogdan Baghiu e susţinător al puterii actuale, al PDL-Băsescu – şi? Primarul Iaşului e intangibil? Mie îmi e simpatic Gh. Nichita (privindu-l de la Bucureşti), dar dacă lui Bogdan Baghiu din Iaşi nu-i place, e treaba lui, să fie sănătos – şi să rămână pe mai departe un critic al politicienilor.

  13. poate o sa publici episoadele de care ziceai ca au ramas nepublicate aici.problema e ca toata lumea ii da azi inainte cu vibratii, energii asa si pe dincolo, karma in loc de soarta si tot felu de termeni ce apartin altor culturi si religii pe care ii combina cu termeni ce apartin crestinismului. asa ca dumnezeu care era iubire incepe sa devina dumnezeu vibratie de nu se mai intelege nimic si nu mai stii cum sa dai de el. turnul babel. o fi vreun semn de sfarsit? 🙂

  14. sint convinsa ca energiile de care se face atata caz nu se simt nici citind cartile aparute-care sunt pura industrie si pot folosi cel mult la cultura generala, in nici un caz nu te aduc mai aproape de subiect, ba mai sigur te indeparteaza- nici fugind dupa ele.sunt notiuni desemnand realitati ce apartin credintelor asiatice si ei spun clar ca totul incepe cu o legatura directa cu un maestru, care maestru nu e cel ce scrie o carte in care se autointituleaza ,,maestru de una alta,, , legatura ce se pastreaza la nivel spiritual intreaga viata. un maestru nu se va numi niciodata pe sine cu termenul de maestru deci cei care isi spun astfel mai mult ca sigur nu sint. noi am abandonat practicile crestine, de care probabil ne simtim plictisiti dar pe care nu le prea intelegem si le am adoptat pe cele orientale pe care nu le intelegem nici atat si pt care nu avem nici invatatori.
    wow! ce inteleapta m am facut! si cu asta nu mai discut despre energii decat eventual literare

  15. În dialogul celor care vor să spună câte ceva, nu vroiam să intervin. Îi citesc şi îi preţuiesc pe toţi, pentru cele scrise aici: Dar şi eu am trăit aievea cele spuse de autorul lui “La lilieci”:-îmi amintesc vorbele lui M. Sorescu -“când treceai dintr-un sat într-altul era ca şi când te duceai în străinătate”. Andreea spune:”O fi vorbind serios?” Mi-aduc aminte că odată bunica m-a luat cu ea la cimitir, să tămâieze crucile. Dinainte unei cruci de lemn (abia se mai zăreau ceva înscrise pe cruce), m-a pus bunica în genunchi să mă rog pentru cel mort, dar şi pentru mine. “Aici a fost îngropat fratele tău Tudor. Primul copil al lui taică-tău.. Mai târziu te-ai născut tu. A ţinut să porţi acelaşi nume” Am închis ochii (plângeam cu adevărat, nu ştiu!), dar ca să vadă bunica şi să creadă că eram sincer. Şi ciudat: pâcla întunericului de pe ochii mei s-au risipit şi l-am văzut pe fratele meu Tudor, aşa cum mi-l descria bunica: într-o cămăşuţă nouă cu buline roşii, care-i venea până la genunchi. Cineva îmi sufla în ureche: “Ăsta-i fratele tău, Tudor, cum te cheamă şi pe tine” Iar eu mă uitam la el cu uimire. Când mai purtase el o cămăşuţă curată? Că eu nu ţineam minte! Dinspre capela cimitirului, venea un zumzet ca o vibraţie de clopot:”În noaptea când a murit el, te-ai născut tu, să ţii minte asta!” “De ce plângi, mi-a zis tata mult mai târziu, când eram cu el la mormântul fratelui meu. “Nu, nu plâng, sunt doar năzăririle mele!” Peste ani, după moartea lui Victor Frunză, am fost la Rm-Sărat pentru a participa la îngroparea urnei cu cenuşa a rămăşiţelor sale (aduse din Danemarca de fiul acestuia), în albia râului din apropierea locurilor în care s-a născut dizidentul Frunză. Am participat la ceremonial, dar în biserică, la slujbă, am simţit că un piston din podeaua bisericii mă ridica în sus oricât vroiam eu a mă împotrivi. Am crezut că e doar o iuluzie, dar la un moment dat (oricât m-am opus), “cineva” mi-a împins piciorul stâng şi era cât pe aici să cad grămadă, dacă nu era pe aproape scriitorul D. I. Dincă să mă sprijine şi să mă apostrofeze de parcă eram băut. Şi vă spun sincer – NU ERAM -. Atunci, ce? Nu vreau să-mi explic ceva anume, pentru că am intra în domeniul enigmelor despre care poetul de la Sărăţeanca, Ion Ghe. spune:”Dar cercetaţi cartea/înţelepciunii, ciclurile migraţiei la cicoare!/Veţi înţelege cum au mers/neamurile mele/din loc în loc ducându-şi locul/de-acasă-/Acelaşi sacru spaţiu înfiorat de talăngile turmelor./Dar Vremea tuturor e maica mea,/cu ochi de cicoare, albaştri ca ai Herei din Troia.” … ca viaţa şi omul să triumfe şi să ne uimească ! De d-le Liviu, ai stârnit multe furtuni…

  16. O vreme am gandit la fel ca tine, draga Carla: modelul oriental de perfecţionare sufletească (sau energetică) n-are cum să se potrivească pe modelul european creştin (îndeosebi ortodox). Îmbătrânind, am luat seama că înţelepciunea “asiatică” (chineză-tibetană, indiană) are milenii de acumulări spirituale impresionante, şi că experienţele ei au valoare general-umană, care exced determinările religioase. Dacă ne aflăm rostul în exerciţii yoga, dacă ne face bine terapeutica luminii (fie Reiki, fie a Flăcării Violete, că e la modă), dacă ne regăsim în meditaţiile budiste, totul e în regulă cu noi. Important e să găsim soluţii să ne simţim bine cu noi înşine.

  17. eu vroiam sa zic de fapt, ca nu putem practica yoga sau alte tehnici, fie ele chinezesti sau indiene, de capul nostru, luandu/ne dupa o carte pe care am citit-o. e o moda acum, toata lumea e incantata de gandirea asiatica-inclusiv eu-si toata lumea practica cate ceva. toti cred ca simt energia doar pt ca au fost la un curs sau altul, dar nu e asa simplu.
    dar ai dreptate, trebuie sa gasim metoda de a ne simti bine in pielea noastra.

  18. Important e să găsim soluţii să ne simţim bine cu noi înşine, spune LIS… scoasa din contextul “spiritualist” teoria te face sa te gandesti la alcool sau benzodiazepine! daca nu mai rau…

  19. Domnule Tudor Cicu, prozele dumneavoastra scurte scrise aici o să trebuiască să le adunaţi într-o zi într-o carte. Dinspre Victor Frunză – o urnă îngropată la Rm. Sărat, adusă din Danemarca, nu ştiam. Îi preţuieşte oraşul memoria în vreun fel, au auzit autorităţile de acolo de Victor Frunză? Îi cultivă memoria scriitorii de acolo? Din păcate Victor Frunză a murit în anonimat, in conflict cu toată lumea.

  20. n-as crede ca tranchilizantele sau drogurile te pot face sa te simti bine cu tine insuti. te pot eventual face sa uiti de tine insuti.

  21. Ei, antidepresivele de asta au fost inventate, ca sa te faca sa te simti bine cu tine insuti, fara sa te nimiceasca… Voi uitati ca nu toata lumea se poate conecta la cultura, poezie, religie, dragostea universala etc, si ca exista o mare masa de oameni “obisnuiti”.

  22. Sa traiti, Doamna Doctor Andeea – eu sunt depresiv de felul meu si nu iau pastile antidepresive anume sa fiu sigur ca-mi mai revin la normal (toti oamenii obisnuiti ar trebui sa faca la fel, sa nu se ia dupa retetele doctorilor, sa gaseasca singuri solutii alternative care sa-i repuna pe picioare).

  23. LIS, recent s-a scris ca depresia ar fi o boala… inflamatorie. De ce n-am trata-o ca pe orice alta boala?
    Intr-o depresie severa din pacate nu esti capabil sa gasesti singur solutii alternative. A fi “depresiv de felul tau” , adica de-o viata, cu nenumarate mecanisme de adaptare, e cu totul alta afacere.
    A, si ti-ar place sa te numesc dintr-o data D-le Scriitor Profesionist Liviu Ioan Stoiciu?

  24. Andreea, iti permiti sa spui “ti-ar place”, in loc de “ti-ar placea”? (Nu de alta, dar… suna autodemolator si e pacat, la cata energie pare sa ai.)

  25. Vai, am demolat conjugarea verbului “a place!” Iertati-ma, sunt unele greseli care ne intra in vocabular la o varsta tanara si de care nu ne mai putem debarasa (ca si depresia). Va trebui sa verific intr-un dictionar, ceva. Apropo, Sylvi e un nume de femeie sau de barbat?

  26. Hm, ce inseamna sa nu stii conjugarile!Pana si infinitivul l-am gresit! Citesc si ma cutremur: “mi-ar place” e gresit, “mi-ar placea”- corect! Tranziţie considerată greşită a verbului a plăcea de la conjugarea a II-a la a III-a în forma *a place şi flexionarea lui după modelul verbelor a face, a duce. În aceeaşi categorie intră şi verbe precum a tăcea, a părea etc. În caz de dubiu, pentru a determina conjugarea corectă există metoda de a construi infinitivul lung şi de a observa poziţia accentului, pe terminaţie (conjugarea a II-a: plăcere, tăcere, părere) sau pe rădăcină (conjugarea a III-a: facere, ducere); infinitivul scurt are accentul pe aceeaşi poziţie (a plăcea, a tăcea, a părea, dar a face, a duce).

  27. Ideea ta, Andreea, cu depresia ca boală inflamatorie mă face să-mi crească imaginaţia – pe unde ar trebui să curgă puroiul inflamaţiei în caz de depresie, pe nas, pe urechi, pe ochi, pe gât (până una-alta depresia nu poate avea loc decât la cap; mă rog, eu pot stabiliza depresia şi în inimă, dar nu e cazul să lungesc pelteaua)?

  28. Venise satul îmbrăcat

    Venise satul îmbrăcat
    în fuste negre şi cămăşi cusute
    prosoapele noi de pomană
    atârnau pe umerii crucii nescrise
    lumânările strâmbe alungau duhurile
    din jurul colacilor cu intarsii palide
    de post
    coliva se-ascundea în coş sub şervetul de zestre

    bocetul cu broboadă pusese stavilă morţii
    venită mereu prea devreme
    Lasă-l bre să moară
    mortul
    trei zile l-ai întors…
    sufletul nedumerit nu ştia încotro

    Prohodul ameţit de tămâie
    umbla de la unul la altul
    până în turla bisericii

    ţăranul cu ochii plecaţi
    se-întreba dacă Dumnezeu îl vede.

  29. Stimate domnule Liviu Ioan Stoiciu,
    citind aici mi-au plăcut multe lucruri. Într-o bună zi am speculat unele informaţii aflate de la D-voastră şi am scris un articol. Trimit articolul în cauză şi sper ca d-na Minerva Chira să nu se supere. eu am inventat un personaj pornind de la cele spuse aici.Cu stimă, Radu Părpăuţă
    http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/razbunarea-poetei~ni6ahi

  30. domnule radu, cu respect va atrag atentia ca ati omis un lucru extrem de important pentru impactul la public al articolului dv:in transilvania la cartofi li se spune si cucule.pai se poate?!

  31. Cucule? Am reţinut. Ştiam de la soţia mea, care-i maramureşeancă, doar de picioici. Eu stăpânesc cât de cât doar graiul moldovinesc, după cum, eventual, vă puteţi convinge din prozele mele trimise recent la Viaţa Românească (le-am trimis domnului Prelipceanu, că eu respect şefii).
    Aţi văzut cum am întors-o din condei, aducând vorba despre mine? Sunt Peşte (născut pe 25 febr. – mort nu încă), iar peştii sunt lunecoşi.

  32. Cum trebuie câştigat? Spălând puntea Maestrului, păzindu-L de detractori cu harponul în mână (cum fac, de o pildă, destui cu Breban, căpitanului de cursă lungă plăcându-i tare admiraţia plevuştei)? Sau cu apele tăcute şi adânci ale talentului?