O poveste adevărată, cu un tânăr înamorat care are GPS în el

6 min


Joi, 29 aprilie 2010. O poveste strict adevărată. A. (de la Alfa, adică Începutul) mi-a povestit că brusc s-a hotărât să meargă la miezul nopţii la Teiul lui Eminescu, în Parcul Copou. Pentru o femeie tânără e o nebunie, dar s-a simţit împinsă de la spate şi nu s-a putut opune impulsului, cu orice risc. Trebuia neapărat să meargă. În definitiv, de ce bărbaţii singuri sunt liberi şi după miezul nopţii să meargă liberi pe străzi sau în parcuri, şi femeile singure nu? A. e chiar o femeie curajoasă şi deşteaptă. La 35 de ani viaţa e aventuroasă, în orice caz. Poate a chemat-o Eminescu însuşi aici, sau Luceafărul (planeta Venus) de pe cer, spiritual şi astral totul e posibil. Parcul e luminat, la fel Teiul lui Eminescu (ancorat, protejat; teiul ar fi putrezit demult dacă din tulpina lui, numai scorbură, n-ar fi apărut un tei nou, care are rădăcina lui şi-l susţine în viaţă pe cel vechi; l-am fotografiat pe 26 martie, când am fost la Iaşi la „Sărbătoarea Poeziei”, iau seama că am uitat să mai scriu despre ea). Ce caută A. pe aici, la această oră, când trebuia să doarmă, la ora 9 trebuind să se prezinte la serviciu? O fi adormit şi are o criză de somnambulism? A înnebunit şi nu-şi dă seama? S-a pipăit, şi-a muşcat buzele, totul era în regulă, îşi controla perfect conştiinţa. A. s-a învârtit în jurul Teiului lui Eminescu cât s-a învârtit, până ce s-a trezit acostată de un tânăr (putea fi spiritul lui Cătălin din „Luceafărul” sau al lui „Călin, file de poveste”), apărut din senin – câte femei tinere nu-şi doresc să se întrupeze un vis al lor: sărut mâna, bună seara, de o viaţă aştept clipa asta… Aşa i s-a întâmplat tinerei de care vă vorbesc, A. I s-a încruntat inima iniţial, dar s-a îmblânzit rapid în faţa tânărului întrupat din aerul Parcului Copou. S-au plimbat pe alei noaptea, la ora 1, tânărul era blând, intelectual, drăguţ, A. nu s-a simţit în pericol real, totul decurgea minunat. I-a luat frigul, s-au hotărât să meargă la o cafenea, aici s-au tot mirat că a fost posibilă o asemenea întâlnire, amândoi fiind împinşi de la spate de îngerii lor păzitori să vină la o întâlnire de amor la Teiul lui Eminescu. Şi chiar au început să creadă că la mijloc e coada destinului. „Norocul meu că n-am băut alcool”, îmi povesteşte ea mai departe. Au băut sucuri amare. Interesant, se amuzau reciproc de întâmplare. Şi-au scris numerele telefoanelor mobile, să rămână de aici înainte în legătură. El i-a spus foarte serios, la un moment dat: eu am în mine un GPS (Global Positioning System, adică un sistem global de navigaţie prin satelit), permanent deschis şi în această noapte m-a direcţionat exact la tine. Adică la A., deşi n-a mai cunoscut-o până în acea noapte. O fi fost Luna plină, le-or fi pus la cale întâlnirea vârcolacii? Nu e nici o exagerare, vrăjitoarele apelează la vârcolaci când leagă şi dezleagă farmece de dragoste. Natural, A. s-a uitat lung tare când a auzit că are în el un GPS, că nu înţelegea seriozitatea lui, a vrut să-l întrebe unde anume în organism îi e plasat, dar a renunţat, să nu creadă că-i face vreun apropo sexual, să-l pipăie. E drept, A. a fost caracterizată de prieteni drept exaltată, dar nici chiar într-atât. E ea aventurieră, dar nu crede în misterele Iaşului… Încet-încet s-a trezit din vraja nopţii şi a Teiului lui Eminescu (nu trebuia să se îndepărteze de el) şi a început să vadă din bărbatul tânăr din faţa ei un caraghios bălos (e vocabularul ei), o figură grotescă, bolnavă psihic. A plecat spre casă dezamăgită, tânărul a condus-o până la scara blocului unde locuieşte, a insistat să o lase în pace, degeaba, el îi tot repeta că nu se poate încheia decât în patul ei o asemenea întâlnire de vis, romantică. A. i-a explicat că locuieşte cu părinţii, care şi aşa o vor înnebuni de cap că se întoarce dimineaţa acasă (că a plecat pe furiş, la miezul nopţii, fără să ştie ei; spera să n-o simtă nici la întoarcere; dacă o surprind, va spune că a fost la un club de noapte cu o prietenă, nu e prima oară, totuşi, când vine dimineaţa), inutil. Nu şi nu, vrea să meargă în camera ei, fiindcă legătura dintre ei trebuie să fie indestructibilă, simţind că ea are nevoie de el, de aceea a ieşit la miezul nopţii la Teiul lui Eminescu, să se roage să apară Făt Frumos – şi a apărut! A. s-a enervat, a plecat la un club unde ştia că sunt prietenele ei (care n-au serviciu şi obligaţii, cum are ea), a rugat-o pe una dintre ele să vină să o ajute, că nu poate să urce la ea la apartament, că nu mai scapă de un nebun. N-a vrut niciuna să vină cu ea, se împerecheaseră ele între ele, cele de 35 de ani cu puştoaice, dansau şi se sărutau, băute sau drogate (le bănuieşte demult că sunt lesbiene). S-a întors supărată la intrarea în blocul ei, l-a găsit pe Făt Frumos nemişcat, de pază aici. A dat să urce în lift, a dat să intre şi el. Deja i se făcuse frică, i-a spus că e gata să cheme poliţia comunitară, Făt Frumos n-a crezut-o, ea chiar a dat telefon şi, la ţanc, a apărut Poliţia: le-a luat actele la amândoi, ea i-a spus că necunoscutul a acostat-o şi că vrea să o violeze acasă la ea. Păreau, din declaraţiile verbale, acum, că amândoi erau săriţi de pe fix, se acuzau reciproc de acostare. Până la urmă, fiindcă A. îi cunoşteau părinţii, l-au luat la Poliţie pe Făt Frumos să dea declaraţii… Urmarea? A. s-a trezit a treia zi cu un telefon amabil de la Făt Frumos (cel ce a venit direcţionat de GPS-ul lui la Teiul lui Eminescu la 12 noaptea): – Fii atentă, în fiecare sâmbătă vin să te caut, dacă nu eşti la Teiul lui Eminescu, vin la tine acasă şi fac scandal. – Băi băiete, eşti dus cu capul, i-a spus A. La auzul unei asemenea enormităţi, Făt Frumos s-a enervat atât de tare, încât s-a întrerupt convorbirea, probabil a aruncat de vreun perete telefonul mobil! Lasă că a fost amendat de Poliţie şi avertizat că poate fi arestat dacă n-o lasă în pace. Sunt într-o situaţie foarte naşpa, mi-a mai povestit A., mama e obsedată că am s-o termin în mâinile unui psihopat criminal. Bat în lemn. A. e singură şi nefericită, prietenul ei (că are un prieten al ei, un iubit, ţinut la secret; n-am insistat să aflu nimic despre el) e un cinic, îi dă telefon de acolo unde e (departe de Iaşi) şi-i dă amănunte cu cine s-a mai culcat şi cum se comportă – „e un nesimţit, ar putea să nu mă mai înnebunească, de ce-mi relatează porcăriile pe care le face?”. Eu ştiu? Şi aşa nu pricep comportamentul de sfârşit de lume al generaţiei tale, nu vă stă mintea decât la distracţie şi sex. Să zici mersi că n-ai fost răpită, sau n-ai fost dată cu capul de pereţi la intrarea în bloc, Doamne fereşte, ar fi trebuit să-i subliniez, dar am tăcut. Ea îşi cunoaşte cel mai bine interesele, ce treabă am eu, nu?

Acum, în încheiere, sunt contrariat: dacă tânărul din povestea adevărată relatată mai sus, care are în el implantat un GPS (sau s-a născut cu el), e un… extraterestru? Că nu e exclus, la câtă literatură promovez eu aici (că realitatea întrece ficţiunea). În ultime vreme circulă pe Internet un film cu o tânără italiancă mai aventuroasă decât A.! Italianca susţine că s-a culcat cu o grămadă de extratereştri, care mereu o răpesc şi care au lăsat-o însărcinată. Îţi stă mintea când citeşti ştirea, vezi fotografia fătului (hibrid între om şi extraterestru, de la un alt avort) şi mai urmăreşte şi filmul în care se văd farfuriile zburătoare, filmate de ea, daţi click pe http://www.descopera.ro/dnews/6063614-a-fost-rapita-si-lasata-insarcinata-de-extraterestri-video Extratereştrii sunt, până la urmă, demonii noştri de toate zilele? Pe A. n-a împins-o de la spate un înger păzitor, cum scriam mai sus, ci un demon (adică un extraterestru, cum îi spune Octavian Mihăescu în viziunile sale), să meargă la miezul nopţii la Teiul lui Eminescu să-şi întâlnească perechea? Aştept cu nerăbdare să aflu de la A. urmarea aventurii ei cu Făt Frumos, care nu se lasă, vrea cu orice preţ să o revadă (chiar dacă are interdicţie expresă de la Poliţie în acest sens) – o fi un extraterestru scăpat de la nebuni? Vrea neapărat să facă dragoste cu A., o fi având o misiune, trimis pe planeta noastră cu GPS? Cine scrie scenariul acesta mai departe (că sunt atâtea filme artistice pe această temă, în care ficţiunea e luată drept realitate)?


8 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Asta-i tare.. tare moderna… povestea adevarata, nu vrajeala -literara…. Tipa umbla zapauca la agatat, tipul timid este ajutat de chip via GPS care-i da si curajul cei lipseste atrage o muiiere, na, femeie sa fiu in pas cu limba ori politic corectit… Asa se explica increderea nebuna a clonatului cadea la pat in miez de noapte cu una bruna… Asa-i, pe vremuri dadea babele in bobi azi da GPS-ul

    Problema este alta, tehnologia nu este inca performanta, daca tipa avea si ea bagat in ea un GPS (chip), indraznea întreba unde il are el pus.. asa zapauca nefind compatibila.. esua agatarea…

    Morala… toata suflarea sa se chipuiasca pentru as implini visele… unul cauta o Zâna , alta Fat-Frumos calare pe un mercedache…

  2. Povestea până la un punct îţi dă sentimentul unui oarecare mister. Până la plecarea din preajma teiului (aici,unde/e, de fapt, întinsă o capcană/pentru prinderea sufletelor… „Fabricanţii”de LIS) Personajul enigmatic A., avea senzaţia că era chiar Mona din „Steaua fără nume” a lui M. Sebastian; apoi intrăm în „ceva” situat între Hitchcock şi „La ţigănci” a lui M. Eliade. Ca în final, A. să aparţină periferiei londoneze a lui Jack Spintecătorul. Asta, până aici, e ceea ce numeşte Andreea literatură. Să vedem cine scrie piesa asta! Propriuzis, nu sirenele i-au vrăjit pe însoţitorii lui Ulise, ci cântecele lor. „Căci nu vâsli vrun om pe-aici cu vasul/Vreodată fără să ne-audă glasul/Ca mierea de plăcut din gura noastră/Şi cum ne-aude oricine se desfată/Şi-nvaţă mult, că noi cunoaştem toate” (Odiseea C 12 v261-265). Aşadar, cântecele îl ademeneau pe Ulise, legat de catarg, cum îl sfătuise Circe, şi nu sirenele. Morala: A. nu a ascultat de sfatul lui Circe, sau profesorul Udrea din „Steaua fără nume” a lui M.Sebastian, nu s-a prezentat la întâlnirea de la gară (aici în povestea lui LIS, teiul lui Eminescu), şi înlocuitorul său a fost un individ scăpat de la balamuc. Cât e literatură, cât realitatea din societatea de azi, care nu-i decât un balamuc continuu?… „Oare/când îşi vor face apariţia ciorile? Tresare:/e deja un stol de ciori pe un hoit…/Ea, ieşită la plimbare/singură, să redevină pentru o/oră ea însăşi, nu departe, în afara oraşului, unde peisajul/devine un gol” (LIS) … şi ieşim din literatură „privind în zare”, doar privind…

  3. Mulţumesc, domnule Tudor Cicu, nu ştiu cum reuşiţi, dar mă impresionaţi cu legăturile pe care le faceţi între versurile mele şi observaţiile din textul dumneavoastră încărcat de simboluri, sunteţi sclipitor. Ar trebui să vă puneţi o carte a dumneavoastră la punct acum, cât sunteţi în plină graţie.

  4. Îţi mulţumesc din toată inima LIS, pentru cuvintele de încurajare. Fiind „bulgar” din fire (V.E. Galan în „Victoria de la Oltina”, pomeneşte pentru prima oară de străbunicul meu: Stoenciu Cicu, un bulgar refugiat prin părţile acelea de la Dunăre, unde s-au născut şi părinţii mei), nu prea cred în aprecieri aşa repede. O să mă mai gândesc la mesajul dvs. Marin Ifrim, care m-a „pescuit” din tăcere, şi din hoinarul de pe stradă, fără o carte scrisă, iată am ajuns azi la 7., spune „adeseori: „Mă, eşti turc de nu vrei să pricepi?” Aşa sunt eu, un rebel în felul meu p.istratian.
    P.S. Poate ceea ce mi-a stârnit Jurnalul LIS, m-a ajutat să ţin „Dialoguri(le) imaginare” din revista HELIS, ex: nr. /martie, 2010 la pag. 16 care se poate descărca şi vizualiza pe google.

  5. I’d be inclined to okay with you here. Which is not something I usually do! I love reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to speak my mind!

  6. I just needed to say that I found your site via Goolge and I am glad I did. Keep up the good work and I will make sure to bookmark you for when I have more free time away from the books. Thanks again!