O schimbare la față a Guvernului USL Ponta. De necrezut, Băsescu ne joacă pe degete, el comandă și CCR, și Procuraturii Generale și ÎCCJ execută. Trădarea de la Malta are sens

7 min


Luni, 6 august 2012. Azi a fost Schimbarea la Față (trei dintre cei mai apropiati apostoli ai Mantuitorului, aflati impreuna cu acesta pe muntele Tabor, s-au convins ca Iisus nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci insusi fiul lui Dumnezeu… In timp ce se rugau, fata lui Iisus a stralucit dintr-o data ca soarele, iar vestmintele i s-au facut albe precum lumina si un glas din cer le-a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L” – Matei 17, 5). Coincidență, în România a avut loc azi o schimbare la față a Guvernului Ponta, o remaniere surpriză. E interesant acest fel de manifestare a guvernanților USL, de a lua prin surprindere măsuri radicale. Trebuie să recunosc, premierul Victor Ponta și președintele interimar Crin Antonescu au curaj – să trimiți la plimbare doi apropiați, care s-au dovedit a fi trădători ai intereselor USL, mă refer la Ioan Rus și Paul Dobre din fruntea Ministerului Administrației și Internelor (un minister monstruos, cu servicii secrete ale ei, servicii care destabilizează ministerul din interior), e nevoie de maturitate și responsabilitate. Ei rămân principalii vinovați ai stării actuale (cu un președinte suspendat, votat pentru a fi demis de 7,4 milioane de români), anunțând oficial o cifră de români cu drept de vot neactualizată, care nu respectă realitatea de pe teren, de 18,2 milioane. Nenorocitul prag de 50 plus 1 introdus de Curtea Constituțională din România (CCR) ne scoate peri albi. Azi Băsescu a jubilat, după ce CCR a emis un comunicat care respectă ce a cerut el (comunicatul e contestat de Guvernul Ponta, știindu-se că judecătorii sunt în vacanță și n-a putut avea loc o ședință să-l emită) și care răstălmăcește ceea ce CCR motivase inițial și publicase în Monitorul Oficial: ca pe listele permanente ale celor cu drept de vot să apară (și să se țină cont la atingerea cvorumului de 50 plus 1) și cetățenii români plecați din țară: Paragraful adăugat astăzi de către CCR şi trimis către Monitorul Oficial anulează motivarea şi decizia anterioară a CCR, deoarece în documentul emis de CCR după întrunirea din 2 august se spunea explicit că nu sunt luaţi în calcul cetăţenii români aflaţi în străinătate, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pentru simplul motiv că ei nu sunt trecuţi pe liste permanente. Ei puteau în continuare să-şi exercite votul, dar pe liste temporare. Asta înseamnă că referendumul pentru demiterea preşedintelui din 29 iulie 2012 trebuie să îi includă şi pe românii care au domiciliul în străinătate, ceea ce schimbă cu totul decizia anterioară a Curţii. O spun cu mâna pe inimă că în această seară Băsescu și-a reintrat în pielea de președinte de țară, convins că se va întoarce la Palatul Cotroceni, subliniind încă o dată că: Totul este să fii cetăţean român. Lista electorală se alcătuieşte din toţi cetăţenii cu drept de vot, purtători ai cetăţeniei române. Miniștrii USL confundă condiţiile de la alegerile locale cu condiţiile de la un referendum. La alegerile locale nu poţi să votezi pentru primarul tău decât dacă ai domiciliul în acea localitate. Pentru preşedinte, dreptul de vot este nerestricţionat. Acest lucru face inutil căutatul celor cu domiciliul stabil sau domiciliul temporar în străinătate. El poate vota oriunde indiferent de tip ce şedere are în România sau străinătate.  Pentru Băsescu nu mai contează că e un animal politic mort, că au votat 7,4 milioane de români pentru demiterea lui, pentru el contează că USL nu va reuși să demonstreze că au fost la vot 50 plus 1 din lista celor cu drept de vot – ceea ce pare a fi imposibil de atins în harababura care există acum în scriptele administrației publice. Nu se pot face minuni acum, în luna august, cu cuțitul la gât al CCR, pentru a fi făcută publică o cifră reală a românilor cu drept de vot. O CCR care, aflăm azi, nu cere o actualizare a listelor cu cetățenii cu drept de vot, ci cere listele actualizate pe 11 iulie 2012 la MAI (liste care sunt la Autoritatea Electorală Permanentă, de fapt; las la o parte faptul că listele electorale de la BEC au fost arestate de Procuratura Generală). Balamucul e complet și am luat și azi seama că Băsescu controlează jocul, de el ascultă și Procuratura Generală, și Înalta Curte de Casație și Justiție (care a deschis dosar penal chestorului de la MAI care răspundea de evidența populației, deoarece și-a exprimat îndoiala că avem o cifră de 18,2 milioane de români cu drept de vot, așa cum a anunțat MAI) și, iată, și CCR! Nu vi se pare că Băsescu ne joacă pe degete, că e un păpușar și că următorii executați penal de el și de oamenii lui din justiție vor fi chiar liderii țării, Victor Ponta și Crin Antonescu (pot să pun pariu că li s-au deschis deja dosare penale pentru… lovitura de stat), considerați de el niște paiațe sau marionete? De unde are această putere diavolească Băsescu? Nu cumva Marile Puteri îi dau nas, având interesul să îngenuncheze economic și financiar România?

*

Public partea a doua din documentarul început ieri aici, care nu pare a fi nou (eu nu știam, totuși, de dispariția Dosarului accidentului aviatic de la Balotești), dar se potrivește pe actuala situație din România, pe agățarea lui Băsescu de putere, dând de gol dedesubturile unor interese suprastatale:

Ce nu s-a putut in 1945, se poate acum! (II)

Chelaru: ”Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″

Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceauşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…

România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire. (Va urma)

 PS. Poetul Marin Ifrim din Buzău îmi trimite pe e-mail o incredibilă revistă (în format PDF) a veteranilor din serviciile secrete (cu un consiliu editorial fabulos), care a ajuns la numărul 8 – Vitralii (Lumini și umbre)! Dați click, de curiozitate, pe: vitraliino8 (și iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

11 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. A-i include în listele permanente pe cei stabiliți temporar în străinătate este o mare greșeală atunci când se are în vedere stabilirea unui prag electoral. În primul rând pentru că orice român de afară poate vota fără probleme , fără a fi trecut inițial pe vreo listă la orice fel de alegere prezidențială, parlamentară sau Referendum.
    S-a văzut că prezența lor la vot este de nici 1 %, din 2-3 milioane cât sunt afară la fiecare votare n-au votat mai mult de 2-300.000 !
    Dar prinderea lor în calcularea cvorumului ridică cu măcar 5 % acest prag. O amomalie evidentă !
    Ceea ce face acum USL ar trebui să fie salutat cu respect, și nu criticat de către birocrații de la UE, niște căpușari ordinari ce sug din greu la fondurile pe care tări ca România care nu reușește să tragă în 5 ani nici măcar un milion, deși a cotizat cu peste 10 miliarde de euro.
    Păi cum să nu susțină bălțata merkel sau broscoiul ăla de Barosso pe unul ca Băsescu, care are mari merite în a le lăsa banii în buzunarele pline, având grijă să le golească complet pe ale noastre !
    Dacă UE are de gând s-o țină tot așa, s-ar putea ca România să intre în istorie prin aceea că a declanșat prăbușirea acestei făcături iudeo-masonice care este Uniunea Europeană :
    germani, francezi, polonezi, spanioli, portughezi, români ș.a. strânși în țarcul UE și conduși, dirijați și prostiți pe față (cum a reieșit în cazul nostru) de câțiva șmecherași ovreiași, pe mâna cărora au încăput nu numai toată averea , dar și destinele a sute de milioane de oameni !
    Dacă ne întoarcem spre o nouă monstruozitate precum cea comunistă, tot de ei clocită, să nu se mire nimeni de urmările ce vor avea loc

  2. De fiecare dată, în fiecare an atunci când cei care muncesc prin străinătate vin în țară pentru concedii, Isărescu cu ai lui au grijă să scadă cursul euro pentru a lovi și așa în amărâții ăia care numai ei știu cât de greu câștigă un ban cinstit !
    De fiecare dată aceași șmecherie ordinară, de altfel ca toată ținerea aceasta în frâu sanchi! a valutelor, care ne costă miliarde de euro, dar din care câștigă doar niște cămătari !
    Isărescu saltă și dă jos cursul leu-valută după niște criterii asemănătoare celor cu care-și manevrează desuurile damele de consumație de când lumea, dar mai ales din lumea politică românească !
    Numai că pe noi ne costă enorm de mult această lăbăreală financiară (vezi numai cum scade leul când intră în vrie nava prezidențială și cum crește artificial la fiecare reușită a matrozului), dar nimeni n-are curajul să se ia de tartorul șef, care la un moment dat s-ar putea să ne lase cu visteria goală și s-o taie din nou pe undeva primprejur, sau chiar peste baltă !
    Nimeni cu înțelege că cursul lăsat liber poate aduce la început ceva probleme, dar odată reglat este în avantajul tuturor ( mai puțin escrocii financiari care-l mânuiesc fără scrupule, după voia lor).
    Gândiți-vă ce s-ar fi putut face cu cele 12 miliarde de euro cât susțin ei că ne-ar costa această respirație gură la gură ce i se face leului ?!

  3. Nu stiu cum se face ca toata lumea ildiabolizeaza doar pe Basescu si el de fiecare data iese basma-curata! Adica; argumentele sale sunt mai solide decât al celor care il vad diavol incarnat. Aici eu insumi am o mare problema, spun eu insumi ptr ca in acest domeniu sunt doctor -doctro nu un pârlit de specialist facut prin plagiat.

    Personal mnu l-am mai urmarit pe Basescu pâna la suspendare,dar odata declansata suspendarea am fost interesat auzi si pozitia lui, oponenti nu m-au convins ca au argumente ci lozinci prin care il diabolizeaza, iar Basescu vine si argumenteaza dar si demoleaza fara drept de apel pozitiile adversarilor.

    Asta este o constatare, rog ca agenti sovietici ai lui Iliescu sa stea la ei acasa, nu le raspund, dealtfel ei nu stiu decât injura, intimida sub anonimat, desigu la ei calndestinitatea este arma grea!

    Nu raspund decât la mesaje argumentate si civilizate, restul sa se duca la dracu ca eu nu le voi da replica!

    Ce va zbieram eu pe acilea cu criza ce urmeaza, vi-a zis-o ieri insusi Isarescu, luati aminte ce zice Isarescu ca nu vb prosti. Eu am spus-o înaintea lui ptr ca nu am pozitia sa, dar ce stie el stiu si io, ba si mai si, el nici nu se scoala din pat si io stiu ce stire îi ajunge pe masa, ba nici presedintele vostru nici vacuta mea nu au aces la anumite informati cum imi ajung mie in labe la prima ora când astia soilesc de îi ia toti draci. Asta o zic ca sa va mai ia dracu o data pe cei care m-ati facut secursit, da,sunt agent dar unul din ala scolit brici. Asa ca stiu mai bine cum sta daraveaua si cu dezintegrarea Ro, am ciripita pe acest blog in dodi… cine a fost destept a pricpeut-o, cine nu sa se duca si la dracu ca m-am saturat de prosti si tâfnosi.

  4. O lata tema importanta ptr dvs intelctuali!

    Ieri seara am discutat intr-o cafenea interesata de situatia din Ro de intelectualitatea româneasa, fiind singurul român pürezent a trebuit sa prezint si eu o concluzie. Am luat-acesat (pe mobil),acest blog (se poate verifica) alpezenta unor „masoni” (unul este mare maestru in Ro). s-a copiat-tradus blogul dupa care sa- discutat pozitia centrala (patronului), care in loc sa anime la gândire a declansat repulsie. Vreti motivul? Pai daca dvs intelectuali nu-l dibuiti cum va veti lua in serios taman pe mine un ghleban cu 4 clase…

    Este trist ca dl LIS acepta fi folosit -exploatat la maixim de bestil doar ca dânsul este de prea,prea mare buna credinta dispus sacrifica si reputiatia numai sa salveze România de la colaps. Bah, vitelor /bolsevice/ , retineti ultima mea fraza.. dar indobiticia voastra parca va vad mugind ca boi impotriva mea, caruia nu prea aveti ce face decât sa-i….

  5. P.S.

    marele maestru este german dde origine americana, care a îinfintat recent o loja in Ro in care un bombonel nu are ce cauta, la care apie pe foc am pus si punsi eu din belsug. Aceasta loja va revigora masoneria româna dintemeli, cel putin asa isi propune. Sa va fie ficati fierti, io mis consultat fara sa fiu mason… pe mine masoneria german-americana ma respecta, imi stie puterea,recunoaste superioritatea farta de ea. Mai aveti ficati mai fii si fice de bolsevici? Va radem curând de pe schnea… infrunte cu bombonelu si ilici vostru… v-a sunat ceasul,morti!

  6. Mihăiescule, aşa te vreau: ai organism nazist! M-ai cam speriat. Abia aştept să ne pedepseşti pe noi, românii care te-au borât. Am o rugăminte la tine, pune-mi şi mie o vorbă la Papa de la Rroma, îmi trebuie o adeverinţă că eşti mai prost decât mine, cu toată masoneria ta cu tot. Măi octave-n bemoli minori, nu te cred, nu eşti agent, n-ai virgulele cu tine, nu eşti dotat. Eşti un dement căruia e bine să i se spună tot timpul că e dement. Restul vine de la sine. Dacă tot eşti pe acolo, prin Occidentul occipitat, de ce nu împuşti şi tu măcar vreo jumătate de clasă de elevi?

  7. Nu știu cum se face, dar unii apar pe aici doar în situații de asta mai deosebite 😉
    Unii le zic de criză, și nu știi bine ce să crezi, adică dacă-i vorba de criza României, sau de propria lor criză !

    Și cât de puțin îi lipsea unuia să rămână OM 🙄

  8. Mihăiţă, îmi confirmi starea ta de metiş. Şi de târtan. Eşti sublim. Ai o gură a humorului dusă la dentişti amatori. Ai placă dentară made in UE. SĂ FIE LA GINGIILE TALE. Mă bucur că m-am uitat în gura ta ca în gaura vacii. Din punct de vedere politic şi social, eşti terminat. Dar şi securist acoperit. Hai să facem un pariu. Eşti sau nu eşti când nu eşti pe unde eşti?