Până pe 23 aprilie, cod roşu astrologic: schimbări radicale la nivel individual. Comportament aberant? Un proiect satanic

7 min


Sâmbătă, 2 aprilie 2011. De trei zile mă tot uit pe fereastră la un copac înflorit, din zona cireşului sau corcoduşului – e în faţa blocului, la el se opresc tineri şi fac poze încântaţi. Nu se încălzeşte o dată vremea, să mai ies şi eu din casă într-un parc (îmi e greu să merg să tremur de frig aşezat pe o bancă sau pe marginea lacului, pe o rădăcină)… Mărturisesc, aştept să intre pe fluxul de ştiri poze din Japonia sinistrată cu cireşi înfloriţi în mijlocul dezastrului… În această dimineaţă, fix la ora 8.30 (conform indicaţiei preotului de care aparţinem) am ajutat-o pe Doina Popa să ducă la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou, foto (intrată în şantier pe dinafară) pomana de post „de nouă zile” pentru mama ei: casolete cu sarmale cu ciuperci, pilaf cu ciuperci, plăcintă cu varză, praz şi morcov, cornuleţe cu gem, pâine şi o sticlă de vin, plus colivă. „Dă-mi şi mie sarmale, măi Doamnă”, striga disperat un cetăţean, speriat că nu ajung şi la el casoletele. Ştiţi că până la Paşti, sâmbăta e pomenirea morţilor, bisericile au mese pline cu bunătăţi de post, e vremea „pomanagiilor” (e exagerat spus pomanagii, iau pomană săracii îndeosebi, cunoscuţi de preoţi; „cerşetorii” sunt ţinuţi dincolo de poarta bisericii). E o slujbă anume făcută pentru pomeni, cei ce aduc pomana lasă şi lista morţilor (pomelnic; pentru pomenire e un tarif stabilit). Doina a observat că în Moldova pomenile sunt mai dese, mai complicate („ţinute de toţi, nu se sar”) şi mai costisitoare, Bucureştiul a simplificat totul.

***

Îmi fac datoria şi vă comunic o nouă avertizare: „Cod rosu astrologic: A inceput o perioada de schimbari radicale” (spune în titlu News.corect.com) sau „A început o perioadă de schimbări radicale, susțin astrologii” (conform DC News.ro) – de la astrologul Camelia Pătrăşcanu, ambele ştiri fiind prelucrate de pe Horoscoptv.ro. Sigur, e de preferat să spuneţi de trei ori pe zi (conform recomandărilor lui Octavian Mihăescu) o rugăciune şi să nu vă stresaţi din motive astrale. Totuşi, e bine să luaţi aminte („să nu spuneţi că nu v-am avertizat”). Codul roşu astrologic durează între 30 martie şi 23 aprilie. Abordarea astrologului Cameliei Pătrăşcanu, foto (care anual publică o carte cu predicţiile sale astrologice) e diferită de aceea a Uraniei, e interesată de viaţa particulară a fiecăruia, nu de efectele universale. Suntem avertizaţi că până pe 23 aprilie e posibil să ne schimbăm radical într-atât, încât să nu ne mai recunoaştem, după 23 aprilie să fim alţii. Dacă aveţi umor, puteţi trece ştirea în regim literar: «Perioada 30 martie – 23 aprilie se anunta a fi una extrem de dificila, riscand sa afecteze toate capitolele mari din viata noastra, avertizeaza astrologii. Potrivit acestora, vinovat este Mercur, planeta comunicarii, care va fi in aceasta perioada retrograd in Berbec, transmite DC News. Este foarte posibil ca in acest interval sa fim stimulati sa stabilim o noua traiectorie in viata. S-ar putea ca scopurile noastre sa se schimbe radical. Tot in aceast interval putem sa foram foarte adanc in inima noastra si sa descoperim ce se afla acolo. S-ar putea ca dupa 23 aprilie, cand tragem linie, sa descoperim ca alte nevoi sunt in noi, potrivit horoscoptv.ro. In felul acesta s-ar putea ca si relatiile sa treaca printr-un test si sa ne dam seama ca oamenii cu care colaboram, cu care locuim, cu care ne imprietenim, cu care ne iubim, sa nu mai corespunda nevoilor noastre reale». Aţi reţinut, de vină e Mercur, planeta comunicării, care e retrograd în războinica zodie a Berbecului – nu e alinierea Lunii Negre cu cele şase planete din „Stellium” (grupate în zodia Berbecului războinic), cum credea Urania (şi cealaltă vedetă Mariana Cojocaru, foto, care e convinsă că în jur de 9 aprilie începe al treilea război mondial; vă amintiţi: “În aprilie va fi maximumul, când vom avea o aliniere de planete ce va tranşa lucrurile, se va rupe pisica, e posibil să declanşeze un adevărat război”, declara ea; recitiţi la https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/03/ce-e-mai-rau-abia-urmeaza-pe-9-12-aprilie-se-aliniaza-planete-sunt-semne-ca-va-izbucni-al-treilea-razboi-mondial/). Nu credeţi în asemenea abordări? Să fiu sincer, nici eu nu cred – dar ce contează ce cred eu? Azi am aflat că în Libia sunt bombardaţi şi ucişi acum din greşeală de către NATO… rebelii anti-Gaddafi, nu „oamenii regimului Gaddafi”. Eu cred că o asemenea hartă astrală ne face să avem comportament aberant, nu confuz.

***

În continuarea celor scrise ieri aici, pe seama compromiterii lui Iisus, redau de curiozitate documentarul ca atare, rugându-vă să judecaţi singuri: «Proiectul N.A.S.A. “Blue Beam”. Simularea holografica a venirii “Salvatorului” Noii Ordini Mondiale». Întoarceţi-vă la ziua de ieri, citiţi ce am scris despre această afacere, legat de unificarea religiilor. Mai departe, auziţi: «“International Free Press Network nu este un grup religios sau o organizaţie politică, ci o agenţie de presă independentă care realizează investigaţii. Suntem specializaţi în investigarea şi publicarea de rapoarte speciale şi casete audio care demască dedesubturile implementării unei Noi Ordini Mondiale. Scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să realizeze că venirea Noii Ordini Mondiale nu este un vis şi nici o presupunere paranoică. Este un proiect satanic în curs de desfăşurare. Care este scopul lui? Să distrugă religiile tradiţionale şi mai ales religia creştină şi să le înlocuiască cu o religie mondială unică, bazată pe cultul omului. Să abolească familia aşa cum o ştim noi astăzi şi să o înlocuiască cu indivizi (cetăţeni mondiali, oameni universali n.n.) care lucrează fiecare pentru gloria guvernului mondial unic. Să distrugă orice formă de creativitate artistică sau ştiinţifică pentru a putea implementa o singură viziune, cea a guvernului mondial. Să implementeze apartenenţa obligatorie la un stat mondial condus de o forţă militară unică, de o Justiţie mondială, de o singură lege comercială, să îi oblige pe oameni să trăiască într-o pace falsă şi să impună o nouă religie şi o nouă cultură mondială”… “Blue Beam (raza albastră) este un proiect al NASA care presupune patru direcţii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Această religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru că fără aducerea omenirii în această sclavie spirituală dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibilă“… “Primul pas în acest proiect vizează discreditarea sau re-evaluarea tuturor cunoştinţelor religioase de până acum. Prin crearea unor cutremure artificiale în locaţii precise de pe planetă, în care s-a presupus mereu că se ascund secrete importante, se va urmări scoaterea la lumină a unor aşa-zise noi descoperiri arheologice prin intermediul cărora se va “dovedi” că doctrinele marilor religii sunt false.“» N-am să insist pe falsele descoperiri arheologice pentru a submina credinţa, de genul: «În seara zilei de 26 februarie 2007 pe toate posturile TV româneşti şi internaţionale James Cameron anunţa lumii că a descoperit «sarcofagul lui Iisus» şi al familiei sale». S-a dovedit a fi o tâmpenie. Rămâne întrebarea: Cine are interesul să mediatizeze atât de intens o aşa-zisă descoperire care atacă credinţa creştină? Aceiaşi care au conceput şi proiectul Blue Beam, la a cărui punere în practică vedem că participă acum celebrul regizor. Vă rog însă să fiţi atenţi la Show-ul secolului – „Venirea lui Iisus”: «Al doilea pas al proiectului NASA presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui. Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite semnale de joasă frecvenţă (LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia. “Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc. se vor uni într-o singură imagine şi « Salvatorul » universal le va face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă. De aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor şi auzi cu urechile lor.” Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja există». Citind asemenea scenariu SF, nu pot să nu mă întreb azi, când au izbucnit din senin revoluţiile din lumea arabă dacă nu au legătură şi cu acest plan diabolic.

PS. Vă invit să „vizionaţi” o emisiune (de 5 minute) pe TVR 1 mâine, duminică, 3 aprilie spre luni, 4 aprilie, la ora 0.15. Am fost avertizat că se transmite de redactorul emisiunii. În programul TVR 1 scrie aşa: „00.15: O carte pe săptămână. Prezintă Ioan Stoiciu (sic!). Redactor Lucia Zamfir. Realizator Andrei Măgălie”. Observ că nici măcar atâta lucru nu ştiu „realizatorii”, că autorul cărţii „Pe prag (Vale-Deal)” e şi Liviu, nu doar Ioan. Dar ce contează? Hatârul de a fi prezent la această nouă emisiune înregistrată în una din sălile luxoase de lectură din Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti (realizată în colaborare cu Uniunea Scriitorilor) i se datorează lui Gabriel Chifu, nu ştiu ce a ieşit…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

One Comment

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Proiectul NASA (blue beam), cum spun astia de câti va ani buni ca va avea loc, sufera de serioase semne de întrebare. Un proiect malefic exista, este pus in miscare incepând cu 1995, iar ptr ca acest proiect sa aibe suces au aruncat bomba blue-beam prin care au adormit vigilenta crestinilor indiferent de confesiune. Chestile astea le-am vazut deslusit, ele nu pot fi spuse ptr ca;

    a) crestini imi vor sari in cap, mai întâi ei trebuie sa se loveasca cu capul de tocu usi ptr a se trezevi

    b) ceilanti ma vor baga la dili, faza cu teoria conspiratiei, aceasta maciuca ce loveste ghine de tot pe totii, iar cum io nu am sarcina trezevi pe careva, prefer sa tin ptr mine si sa dau cu pipeta parti din aceasta taina.

    Proiectul blue beam in cazul care si va fi realizabil, NU putea rasufla spre prostime, evenimentul era declansat la ora stabilita ptr a lua pe toti prin surpiza, a nu le da timp gândi si chiar asa realizat primul pas, pacalind pâna si crestini practicanti (initiati), acestia NU pot fi tinuti in vrajeala asta, minciuna mai mult de 5-10-58 de minute, profani DA, pot fi tinuti mai mult timp in vrajitorie, dar nici pe acestia nu-i vor putes tine la nesfârsit. Este simplu ca buna ziua, Ok, proiecteaza, simuleaza pe cer un hristos al lor, dar dupa eveniment crestini vor sti ce trebuie ca adevaratul Hristos sa spuna si faca, ba mai mult; acel eveniment trebuie ca înainte sa fie precedat de alte semne tainice pe care numai Sfântul Duh le reveleaza celor peceteluiti, aspect fff important. Ba si profani stiu, au auzit câte ceva despre a doua venire a lui Hristos , asadar nici acestia nu vor putea fi tinuti in minciuna prea multa vreme. Dar care este scopul probagari acestui proiect?

    Scopul este ca sa distruga vigilenta crestinilor ptr a nu pricepe angrenarea masinariei de dupa 1995 care i-a lovit pe totii direct in moalele capului. Acesti crestini, fie si super practicanti, se linistesc cum ca nu pot fi pacaliti de un asemena proiect, ignorând adevaratul proiect malefic ce opereaza asupra lor de multa vreme si astfel prin ei se realizeaza marea vrajitorie ce va duce la lepadarea de Hristos in masa a milioane de crestini, nu formali ci practicanti! Aceasta facatura nu li se poate spune ptr ca nu vor primi, ei trebuie sa cada, asa cum prevesteste Hristos insusi, abia dupa aceia se vor trezevi. In acest moment, turma este salbaticita, asa cum profetea si Pr Boca, cumplit de salbaticita a mai ajuns, sau mai bine spus; sunt in adormire , ca toate cele zece fecioare adormisera. Dumnezeu a dat semne vadite si in spatiu românesc, daca crestini de acolo nu au avut ochi vedea… nu-i treaba mea sa le deschid io ochi. Tainic sunt multi care deja au dibuit marea facatura, pe acestia nu-i veti vedea marsaluind împotriva NOM, nu-i veti vedea nici ca se bat cu caramida in iept cum ca sunt sfinti, ramân anonimi insa foarte activi pe alt plan, este bine ca este asa, ba fff bine.

    Prin urmare; acest proiect blue-beam are scopul adormi vigilenta crestinilor, o reusita remarcabila a diavolului care ma lasa si pe mine cu gura cascata. Daca le zici crestinilor, bai, Sfântul Duh nu mai poate lucra prin voi, îti da la cap mintenasi si, atentie, majoritatea sunt si pecetluiti. paradoxal; mai degraba poate lucra Sfântul Duh printr-un ateu decât printr-un crestin!

    In alta ordine de idei, de orce putem acuza pe diavol numa ca prost este el, de asa ceva nu-l putem crede. Spurcatul asta stie ca si asa adormiti, salbaticiti cum sunt crestini, nu-i va putea pacali cu simularea reveniri lui Hristos pe pamânt, fie proiectata pe cer fie prin hrsitsoi mincinosi cu puteri deosebite pe pamânt Ca de era posibil pacali nu facea public proiectul blue-beam, asa ca la aruncat la sto pe piata, crestini râd de diavol, ei zic ca este prost facut gramada sprucatul asta , dar când colo i-a prins pe toti in plasa, îi manipuleaza cum vrea el, astfel ca prin ei isi va face alta lucrare, cu consecinte mult mai teribile ptr crestinism, ptr biserica.

    Acu am sa zic una de va sta mintea in loc, in sensulca il va uimi pâna si pe dl LIS, ptr ca aprob partial o astroloaga:))…

    In esenta are dreptate ce spune, fie stie ceva prin ordinele primite de la sefi ei vazuti ori nevazuti fie ca le zice si ea din burta fara a sti ce ciripeste. Totii indivizi sunt supusi unor energi teribile prin masinaria aia. Crestini sunt lucrati pe punctul lor, cine are ochi vede deslusit ca sunt rapusi, mai mult nu poate opera contra lor, alti, mai ales cei fara rugaciune sunt cei mai vulnerabili dintre totii, astfel ca veti vedea ceva schimbari de comportament, ba unele majore asa cum anunta si dl LIS cum ca ne paste. Fie ca ma credeti fie ca nu ma credeti, eu lucruile astea le stiu in detaliu prin revelatie , nu de azi de ieri ci de ani buni, ce aud-vad acum nu este decât confirmarea a ce mi-a fost revelat. Mai mult a insista ca fiecare sa lase curviile (cu alte zeitati,duhuri), si alipeasca la urgenta de Dumnezeu, a se ruga de trei ori pe zi, nu pot spune, ba inca ceva va pot spune ptr ca deschisa dl LIS subiectul, altfel as fi tacut.

    Ori de câte ori simtiti gânduri straine, si inca de-alea negre si persistente, rele pofte, tendinte nesabuite, complect straine specificului dvs, veti simtiti ca va vin din afara, atunci sa stiti; asupra dvs se lucreaza cu energi malefice. Bunaoara, vrei sa zici una si trântesti alta, vrei sa ajuti si când colo ucizi, vrei sa bei apa si pui in gura tucia, ori otrava cum a fost cazul Madalinei Manole (am dezbatut si pe acolo cu acea ocazie pe acest blog ceva in acest sens). Te duci la biserica sa te inchini si scoti pistolul ai impusca pe totii, ori la munca, s.a.m,.d. Cazul Tanacu si Táize au legatura cu aceste lucraturi nevazute a diavolului, acelea au fost probe, cum au fost si multe atacuri din scolii pe aici. Ei, nu-i asa ca intraram in teoria conspiratiei? NU. Eu nu spun cum ca cineva anume pune in practica diabolic ci spun raspicat, diavolul, duhurile nevazute singurele impotriva carora luptam, nu a carni, omul este nimica toata, de el nu trebuie teme indiferent cât de sofisticate-i sunt armele. Asadar, sa nu mire pe nimeni de vor vedea schimbari asa de radicale, iar astroloagele astea.. fie ele pe pace, nu ne zice nimic nou ci dinordinul sefilor ori burtile lor, ce au ciupit pe ici pe colo, dupa aceia le aseaza dupa urechiusele lor ca sa haleasca si ele o pita alba… sa fie santoase.

    In cazul care doriti si nu va puteti ruga, sa stiti ca ceva este in neregula. Identificati corect cui si ptr ce va rugati, verificati-va convingerile religioase, sa nu existe alte duhuri, zeitati , idoli carora puneti genunchiul jos si inchinati, fiti drepti, neprihaniti ca si Iov. In prima faza vizati sunt religiosi, persoanele cu personalitate puternica, ancorate in vechile paradigme, cine nu cade si îndoaie prin energile masinariei asteia, urmeaza fi eliminat, deacia si mor pe banda rulanta foarte multe personalitati marcante în ultima vreme, sunt o piedica grozava daca au un cuvânt greu de spus socio-politic. O vorba de duh a lor inflluenteaza minim 10.000 de persoane, fara a fi supermeditizate. Crestini, asa cum sunt ei in starea lor jalnica din prezent, a fost precis profetita , stim despre ce este vorba, cu toate acestea, si ei sunt o piedica grozava, pe care au eliminat-o, urmând ca sa extermine tot ce a mai ramas si, atunci, va fi vai si iarasi vai de totii cei ce vor apuca NOM sub comanda lui antihrist, unul nu va mai misca in front. Ce traim noi azi îi curat paradis fata de ce va fi in NOM instaurata global. . ba, pâna si stalinismul va ramâne mic copil, cum a ramas nazismul fata de stalinism.

    Inchei cu un alt punct de vedere care cred ca merita mentionat dat fiind subiectul;

    Este adevarat; Hristos trebuie sa revina, evenimentul va avea loc fff curând, nu stim noi când, avem ceva semne ce indica, iar unul si cel mai teribil semn este si fenomenul pus in discutie mai sus, deschis de dl LIS, profetit, mai corect spus, ascuns prin profeti ptr ca acelea le dibuie doar cei carora le este dat, taine ce numa Sfântul Duh le releva, restul.. o ia razna cu tot cu scolile lor praînalte… un analfabet le va dibui, dar un academician in veci nu le va dibui de nu are inima curata, deh.. faza cu camila ce intra prin gaura acului… Aceste chestiuni ar fi trebuit sa le spuna crestini, numa ca asa cum spuneam sunt buliti tare rau. Diavolul stie precis ca revenirea lui Hristos nu este o poveste de adormit copii, ea este iminenta, ptr ea se pregateste asidu, astfel ca o forma gen acest blue-beam are pe teava, primele probe le-a facut inca de prin 1947, de atunci si pâna azi a progresat, a pregatit psihologic prostimea, urmând ca sa o aplice indata dupa eveniment ptr a demonstra ca nu de revenirea lui Hristos (impostorul cum il vor numi), a fost vorba ci de extraterestri, de o faza show gen blue-beam, dar cu show-ul nu tin le nesfârsit lumea in labe. Dar asa cum am mai spus, atunci va fi aici Ilie si Enoh, de fapt atunci vor veni ei, retrimisi de Dumnezeu, ei sunt deja intrati in spatiu nostru, pâna nu de mult au stat in haina de vizitator in al treilea cer, dupa care au fost reâmbracati in haina lor ce nu-a fost supusa putreziri, sfârsitul lumi nu vine pâna nu vor fi si ei trecuti prin moartea prima. Ei stau in spatiu nostru gata intra in schena, dar nu înainte de celalt mare eveniment ptr care se pregateste spurcatul. Faptul ca pâna si crestini au fost rapusi de aceste energi, trebuie sa puan serios pe gânduri, spurcatul stie bine ca când ajunge avea liber unde nu avea aces, respectiv intra in sfânta sfintelor, urmeaza distrugerea totala fie a templului, fie a lumi, in prima faza teoretic ar trebui ca sa fie distrus templu, crestini, ei sunt al treilea templu, nu ala ovreiesc ce il vor reconstrui curând si unde spurcatul va fi intronat lider mondial. Hristos va înterveni salva templu de la distrugere, dupa aceast eveniment major de salvare incepe si adevarata Apocalipsa. Aici in adevar este o taina, mare taina ce cauta javra smangli ptr a face copia cât mai fidel, deacia nici crestini nu au intrat in posesia ei. Cutremurele ce le provoaca cel rau ptr a recupera tronu îi sunt vitale, dar si ovrei trebuie regasi celebra lor lada in care se afla celebru toiag a lui Moise si mana cereasca. Sf Pavel, ne zice;

    stiti ce il opreste sa se manifeste (pe antihrist),

    fara sa ofere detali, apoi de unde stiau acei crestini analfabeti, proaspeti crestini din fosti pagâni veritabili… pai, noi ar fi trebuit sa fim doctori, doctori, docenti in aceste taine pe când pare ca cu toate academile noastre am ajuns mai analfabeti decât acei primitivi. In aceste vorbe a lui Pavel se ascunde o sageata spre tinta … ferice de cine-i întelept si dibuie… ca fiecare crestin trebuie sa înteleaga bine întreaga tragedie ce se joaca, farsele ce le joaca javra in care labe cad pâna si crestini.