Politică oportunistă cu doi scriitori, nimic mai trist: Alex Ștefănescu și Radu F. Alexandru. Două poezii de Florentina Toniță

7 min


Marți, 3 aprilie 2012. Azi au ieșit și doi scriitori în față, să le fie admirat oportunismul grețos: unul, fericit că e fotografiat alături de Elena Udrea (nu pot să cred că se poate coborî atât de jos), altul viteaz nevoie mare, care va ocupa două posturi publice în această lună, ilegal, pe acela de senator PDL și pe acela de secretar de stat la CNA (Consiliul Național al Audiovizualului), în același timp, să fie sigur că nu moare majoritatea actualei coaliții în Senat. E vorba de criticul literar Alex Ștefănescu (președintele PNȚCD București, aripa pro-Băsescu, aripă condusă de Aurelian Pavelescu) și de dramaturgul Radu Feldman Alexandru – o mediocritate politică a PDL, care s-a pus la adăpost în CNA, fiind sigur că nu va mai prinde un loc eligibil pe listele PDL la alegerile parlamentare din toamnă. Nu e greu să înțelegeți că strâmb din nas scriind despre acești doi scriitori politicieni. Să vă mai amintesc de faptul că Alex Ștefănescu a fost prins la Revoluție redactor-șef adjunct la România Liberă (când Petre Mihai Băcanu era arestat și Mihai Creangă exilat la Neamț) și redactor-șef la Magazin și că făcea parte din activul PCR-Securitate din presa ceaușistă, conform Cărții Albe a Securității? Azi l-am văzut pe Alex Ștefănescu lingușind-o, în numele PNȚCD pe… Elena Udrea (confundând-o probabil cu Elena Ceaușescu). Îmi e rușine că PNȚCD a încăput pe mâna unor nulități morale. Incredibil, Alex Ștefănescu invită membrii și simpatizanții PNȚCD să voteze cu Silviu Prigoană în Capitală și cu PDL! E condamnabil că PNȚCD se lasă astfel îngropat de viu. Se întoarce în mormânt Corneliu Coposu. Auziți: Presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, si Alex Stefanescu, liderul PNTCD din Capitala, au semnat, marti, un protocol de colaborare politica si sustinere reciproca la alegerile locale din iunie. „PNTCD va sustine candidatul PDL la Primaria Capitalei. Am reusit sa sustinem toate initiativele pe care cei mai mari primari ai Bucurestiului le-au avut in trecut, Adriean Videanu si Traian Basescu. Ne dorim sa fim parteneri cu PNTCD in Parlamentul Romaniei, asa cum am fost in 2009 le Presedintia Romaniei, cand l-au sustinut pe Traian Basescu”, a declarat Elena Udrea, cu ocazia evenimentului care avut loc la ora 12.00 la sediul PDL Bucuresti, din Aleea Modrogan. La randul sau, Alex Stefanescu a precizat ca crede in eficienta PDL si in modul sau decis de a actiona. „Cred foarte mult in eficienta acestui partid, in modul decis de a actiona, nu este o declaratie facuta din politete, PNTCD vine cu un capital de noblete”, a subliniat presedintele taranistilor din Bucuresti. In plus, acesta s-a declarat bucuros ca a avut ocazia de a se fotografia alaturi de liderul PDL Bucuresti, precizand ca va starni astfel invidia multor barbati si ca Elena Udrea „are un fel barbatesc de a strange mana”. Totodata, a fost de parere ca, daca Mihai Eminescu ar fi trait in prezent, ar fi fost membru PNTCD. „Daca Mihai Eminescu ar trai astazi, ar fi sigur membru PNTCD. Daca acest partid s-ar desfiinta, s-ar reinfiinta de la sine”, notand ca acest protocol s-a semnat „dupa 12 ani in care membrii PNTCD nu au obtinut niciun avantaj si nici nu au incercat sa obtina”, dar si ca „asocierea nu este o actiune politica de mare anvergura, are o valoare simbolica”. Câtă nesimțire și prostie, să-l amesteci pe Eminescu cu… PDL și Elena Udrea! Oribil critic literar, pus să facă politică. Cum nu se revoltă cealaltă aripă a PNȚCD (condusă de Victor Ciorbea, în care se regăsește elita PNȚCD cea adevărată) în fața acestei anomalii a naturii, numită Alex Ștefănescu? Aripa Ciorbea a PNȚCD s-a delimitat azi într-un comunicat astfel – dar nu e de ajuns, trebuie puși la zid toți acești caraghioși care fac de râs PNȚCD: Preşedintele PNŢCD, Victor Ciorbea, susţine că semnarea protocolului de colaborare la alegerile locale din Bucureşti între PDL şi aripa Pavelescu a PNŢCD arată că puterea încearcă să-şi subordoneze PNŢCD prin oameni infiltraţi în partidAcesta a precizat că miercuri va avea loc un nou termen de judecată în recursul formulat de către Aurelian Pavelescu împotriva Tribunalului Municipiului Bucureşti prin care s-a recunoscut valabilitatea Congresului de reunificare a PNŢCD, din 18 iunie 2011, la care Ciorbea a fost ales preşedinte. Dacă nu știați, PNȚCD-Ciorbea duce tratative să candideze pe listele USL. Altfel spus, penibilul Alex Ștefănescu s-a băgat azi singur în seamă la București „ca critic politruc PNȚCD”…

Pe de cealaltă parte, senatorul Radu F. Alexandru, dramaturg (altfel, premiat al USR; premiat e și Alex Ștefănescu, în paranteză fie spus, având amândoi neapărat valoare de inventar, nu și caracter) întruchipează servilismul dus la extrem față de PDL. Faceți cruce și citiți: Senatorul PDL Radu F. Alexandru trebuia să demisioneze luni din Senat, deoarece săptămâna trecută a fost ales membru plin al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Spre stupoarea tuturor – chiar şi colegii săi de partid au rămas surprinşi -, Radu F. Alexandru a anunţat de la tribuna Senatului că nu demisionează din Senat, pentru că nu lasă partidul la greu. Reamintim, în cazul demisiei lui F. Alexandru, teoretic, Puterea şi Opoziţia s-ar fi aflat la egalitate, 66 la 66, dar nici una dintre tabere nu beneficia de majoritatea necesară – 67 de voturi – pentru trecerea legilor organice. În această situaţie, „votul de aur” i-ar fi aparţinut lui Mircea Geoană. Cum însă săptămâna trecută senatorul PDL Mircea Jurcan, în tentativa sa de a convinge un cetăţean să voteze PDL, a fost muşcat de câinele acestuia (în curte, unde se pare că a pătruns fără să fie dorit) şi a devenit indisponibil pentru o lună de zile, Coaliţia nici măcar cu Geoană nu poate face majoritate. Este pentru prima oară în istoria parlamentarismului românesc, când un senator sau deputat care este ales/numit într-o funcţie în cadrul unei instituţii subordonate Parlamentului refuză să demisioneze din Camera din care face parte. Radu F. Alexandru a declarat cu un tupeu maxim că va fi în paralel şi membru al CNA timp de 30 de zile, cât îi „permite legea” să aleagă între două funcţii incompatibile. Nu putem omite nici intenţia domnului Radu F. Alexandru de a cumula salariul de senator cu cel de secretar de stat, pentru că o astfel de calitate o are la CNA. Ţinând cont de această situaţie, începând de luni, 2 aprilie, orice decizie luată de CNA va fi una eminamente politică, din cauză că – tot contrar legii – unul dintre membrii CNA este membru de partid cu carnet. Nu este exclus ca orice decizie CNA ce se va lua cu participarea lui Radu F Alexandru să fie contestată în justiţie şi să obţină câştig de cauză. (Lucian Gheorghiu, Cotidianul.ro). În această situație, Senatul nu poate funcționa. Opoziția unită tocmai se bucura că are o majoritate în Senat (prin venirea de la PDL a senatorului de Mehedinți, Iosif Secheșan, la USL, după repoziționarea lui Sorin Frunzăverde în acest județ) – va trebui să mai aștepte o lună, până pleacă Radu F. Alexandru. Deși USL a anunțat că și-a întrerupt greva de protest în Senat.

În aceeași idee, a războiului deschis de campania electorală pentru alegerile locale, azi a intrat și un al treilea scriitor între focurile deschise de PDL și USL – un scriitor drag mie. Ați auzit ce s-a întâmplat la Neamț, președintele Consiliului Județean al PDL a anunțat că a trecut la PNL și va candida la același post pe listele USL (a plecat împreună cu un număr de primari, asemenea lui Frunzăverde). Deja e prea de tot ce se întâmplă… Baronul municipiului Piatra Neamț, Pinalti Ștefan, lider PDL, a făcut spume la gură azi pe postul lui de televiziune din București (la care nu se uită chiar nimeni, e jenant) GiGa. Nu-i dau numele scriitorului – el e prieten cu primarul GiGa Pinalti și-l simpatizează pe Băsescu, deși e membru PNL, era nehotărât dacă să candideze la alegerile locale sau parlamentare… Sunt sigur că preumblarea lui recentă pe Muntele Athos îi va arăta calea cea dreaptă.

***

Florentina Toniță (care scrie comentarii pline de sensibilitate din când în când aici) mi-a trimis poeme pe e-mail (îi public două, mulțumindu-i pentru încredere), însoțite de un mesaj:

Indraznesc sa va trimit un grupaj de poezie din volumul pe care sper din suflet sa il public in curind, la aproape 10 ani de la volumul de debut si dupa o indelungata perioada in care am renuntat la poezie (ma „speriasem” de atita minunata poezie scrisa pina la mine si aveam impresia ca tot ce scriu este nesemnificativ si pueril si fara sens). Acum nu inseamna ca mi-am descoperit brusc locul si valoarea, ci doar am simtit sa trimit de la mine aceste cuvinte… Atasez si un CV, cu activitatea literara de pina acum

Multumesc!

Zile cu pace va fie!

Florentina Toniţă

Botoşani

Dați click pe cv florentina tonita (și iar click pe dreptunghiul apărut) să-i citiți CV-ul. Succes cu noua carte!

fata care plînge  

nu ştii niciodată cum doarme,  cum se spală dimineaţa pe faţă

sau dacă tresare în somn

nu ştii la a cîta lacrimă se trezeşte,

nici pînă unde ştie rugăciunea fără să se uite în Carte

fata care plînge calcă în picioare fericirea lumii întregi

pulbere de înger

ispita Îngerului. nevoia de a privi peste umăr. singurătatea iubirii. femeia de dincolo, nebunia oraşului toamna, biserica de frunze. gol. întuneric în plete, străfulger de inimă. trădare în hohot, pustiul amiezii. esti dar pleci. aşteptare. niciodată aici, totdeauna acolo. părăsire. pămînt lipit de ochi, umbră şi umblet. pleci. iar. se închide cărarea. în pelerina asta nu te recunosc, ţi-au căzut aripile sub scări. pulbere de înger. cu bine.

Florentina Toniţă


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

5 Comments

Dă-i un răspuns lui marin ifrimAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Domnule Liviu Ioan Stoiciu, cel de care vă pare rău aag începuse de mult să-și dea arama pe față și ochii peste cap, folosind rimel portocaliu la fel ca și gd, un alt țucător înfocat al puterii !
    La rândul meu nu pot decât să regret mizeria morală în care s-a complăcut Alex Ștefănescu ( când am citit am zis că l-au confundat ăstia cu codrin Ștefănescu) nu-mi putem imagina această prăbusire morală, care la greutatea lui s-ar putea sa-i fie fatală pentru cariera profesională.
    De la R. Feldman ( de ce-și ascund ăștia cu atâta grijă adevărata identitate etnică ?!) măcar n-aveam așteptări, caracterul lui duplicitar prin născare nu prezenta nici un fel de garanții morale, indiferent cum s-ar fi numit funcția sau gașca partinică din care face parte 🙄

  2. Alex-ul ştefănesc e brânză stricată în maţ gros. E „criticul literar” care, în urmă cu nişte ani, prin 1995, a alcătuit o hartă ale tinerelor talente literare care ar trebui „exportate”. Un fel de mine de cupru şi alte metale grele. În „punctul” fiecărei localităţi era trecut numele unuia sau mai multor poeţi. În dreptul Buzăului era doar numele meu, treabă care a dat foc la gheaţa locală. E vorba de un text imbecil din România liberă. Acest Ştefănescu e o godzilă fără repere, vine din Spielberg. Are o poftă nebună de experiment social-literar, se joacă înclusiv cu clasicii dinainte şi din prezent. E plin de smântână de fund în jurul gurii. Nu e ţărănist cum nu sunt eu admiratorul său. În 2000 am fost sunat de „şefa de cabinet” a lui Emil Constantinescu, de faţă cu regretatul actor şi director de teatru Paul Ioachim. În numele lui ALEX. ŞTEFĂNESCU, eram rugat să centralizez „semnaturile” buzoiene pentru încă o candidatură a Emilului. Am acceptat pe loc, apoi totul s-a stins de la sine, pentru că dl. Emil a cerut, după cum mi-a spus „şefa de cabinet, o listă de la servicii referitoare la noi, centralizatorii de liste. N-am corespuns. Încă nu ştiu de ce. Cred, presupun, se ştia deja de toată populaţia locală, eram un pic tras pe stânga. În fine, anii au trecut şi încă nu am fost obligat să pup nici buca stângă şi nici falca dreaptă a politicii de aici şi de pretutindeni. N-am partid şi mă simt ca dracul în rai. Mă opresc aici. Timp de o săptămână am avut mari probleme cu internetul. Ştiu „ei” de ce.

  3. LIS & Radu Humor.
    Citesc cu surprindere in textul semnat LIS si in comentariile semnate RH, aluzii la persoane despre care nu e vorba in propozitie. Mi se pare o abordare de prost gust, care descalifica relatiile personale care nu au amestecat niciodata meschinarii sau interese de vreun fel. Daca prin absurd sau neabsurd un om vrea sa fie rosu, negru, portocaliu, verde, cenusiu sau multicolor, il priveste. Alinierea la dreapta, stinga, pe centru sau pe dunga, e o chestiune de optiune personala, cu atit mai mult de respectat cu cit nu produce interese personale, nu serveste cauze care sa lezeze libertatea celorlalti. Pacat ca bunele sentimente sint terfelite dintr-o trasatura de condei in numele unor iluzorii atitudini care nu se dovedesc principiale, ci accentuat partizane. Pacat…!

  4. @AAG:
    Alinierea la dreapta, stinga, pe centru sau pe dunga, e o chestiune de optiune personala, cu atit mai mult de respectat cu cit nu produce interese personale, nu serveste cauze care sa lezeze libertatea celorlalti.

    Ba le lezeaza domnule, pentru că încă un membru al corului portocaliu cu oarece prestanță ( e vorba totuși de dvs, nu de cor), chit ca nu întrale politicii, produce reacții firești în rândul celor care au ceva așteptări de la categoria socială respectivă.
    Măcar și pentru atât și mai ales dacă nu există si alte interese personale ( vă cred pe cuvânt!) ar trebui să cântărească mai mult in alegerea farbei 🙄