Președintele țării a intrat în opoziție și se teme că e aruncată austeritatea la coș. Invitat la Școala Centrală București să citesc poezie

Marți, 8 mai 2012. Care va să zică, după propriile-i spuse, președintele Băsescu a intrat în opoziție (alături de PDL și UDMR), imediat după instalarea Guvernului USL Ponta, de aseară. Singura teamă a lui Băsescu e că va urma o perioadă de… restaurație, pe mâna guvernului USL? La ce se referă? La faptul că legile austerității Guvernului Boc, toate trecute prin responsabilitate guvernamentală (fără dezbatere în Parlament) ar putea suferi modificări sau ar putea fi chiar anulate, aruncate la coș – să dea Dumnezeu să se întâmple asta. Personal, sunt uluit de puterea de muncă a lui Ponta – după miezul nopții, după ce a plecat de la Palatul Cotroceni, a fost la Palatul Victoria, unde fostul premier M.R. Ungureanu i-a predat… cheile. Și din această dimineață Ponta a fost peste tot, și în Parlament (la Senat, unde a susținut legea uninominalului pur, sistem majoritar într-un sigur tur, care va da o grea lovitură PDL și UDMR; de altfel, UDMR nu va mai intra în Parlament la toamnă; se discută deja de un Parlament micșorat la 318 deputați și senatori, în nici un caz nu va fi un parlament unicameral; se va interzice migrația politică), și la BNR (după ce a trecut pe la Ministerul Apărării) și a avut o ședință de guvern trăsnet, care a rezolvat parcă toate problemele – a trimis la plimbare prefecții și subprefecții PDL-UDMR (care n-aveau cum să fie reprezentanții Guvernului USL), a anunțat reîntregirea salariilor bugetarilor (cu 8 la sută în iunie și restul de 7 la sută în decembrie) și pensiilor (lunar se dau banii înapoi, în procent de 5,5 la sută luați abuziv la pensiile de peste 740 de lei) și a dat amnistie fiscală, a șters datoriile funcționarilor publici (sporuri descoperite de Curtea de Conturi ca fiind primite ilegal; deși cei 300.000 de funcționari care le-au primit nu aveau nici o vină, ele erau primite prin contracte colective de muncă). Mai mult, Guvernul Ponta a retras azi recursul înaintat de fostul Guvern Ungureanu la hotărârea Curții de Apel de suspendare a Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în limba maghiară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş: Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea liniilor maghiare de studii la UMF din Târgu Mureş a fost aprobată la sfârşitul lunii martie de Cabinetul Ungureanu la presiunea UDMR, cu concursul PDL. Având aici la vedere o probă de separatism etnic și de încălcare a autonomiei universitare. Vă amintiți, Guvernul Ungureanu a căzut datorită moțiunii USL care cuprindea în principal această doleanță, a renunțării la înființarea unei facultăți paralele maghiare. Pur și simplu Victor Ponta se dovedește a fi de o vitalitate debordantă – mă întreb cât îl vor ține curelele.

***

Nu-mi vine să cred nici acum că am fost în stare azi să merg la o manifestare literară apărută din senin, deși aveam sufletul tulburat (e puțin zis; incertitudinea locului de muncă rămâne). Ieri, cu totul neobișnuit, când tot Consiliul USR, în ședință extraordinară, era bulversat de știrea că i s-a pus cruce USR, cel puțin pentru o perioadă de grație, vine la mine prozatorul Aurel Maria Baros: Maître, mâine la ora 12 ești așteptat la Școala Centrală, te duci să citești poezie, faci ce știi acolo… Așa, tam-nisam. Scuze, ți-am pierdut telefonul, uite, ești trecut în programul „Primăvara Poeților”… Cum adică, Primăvara Poeților era în februarie-martie. Era, dar ne-au dat peste cap programul zăpezile mari din februarie-martie… L-am refuzat, tu crezi că mie de poezie îmi arde acum? Găsești tu pe altul. Degeaba, Aurel Maria Baros a insistat: nu înțelegi că ești așteptat la Școala Centrală? Mi-a dat-o la telefon pe o cunoscută profesoară de română de la Școala Centrală, Elena Oproiu (prietenă cu mulți scriitori; între ei și Eugen Negrici, vecinul meu) – mi-a fost rușine să o refuz. N-am fost niciodată la acest liceu celebru (fost Pension Domnesc de Fete). Supărat de câte se întâmplă la USR (am așteptat să citesc un comunicat al conducerii USR, n-a fost dat deocamdată niciunul), am venit azi la Școala Centrală (de lângă Grădina Icoanei) „ca la tăiere”, îmi ardea mie de poezie… La ora 12 am stat la poarta acestui colegiu național față în față cu eleva de serviciu care trebuia să mă conducă la sala de conferințe, dar care nu mă cunoștea. Am stat un sfert de oră față în față, ea mă aștepta pe mine, eu nu știam pe cine trebuia să aștept. Am admirat clădirea (construită printr-o rezoluție a lui Barbu Știrbey în 1851, arhitectura clădirii fiind realizată de Ion Mincu), care sub comunism s-a numit Liceul Zoia Kosmodemianscaia. N-am știut niciodată cine a fost Zoia Kosmodemianskaia, m-am uitat acum pe Wikipedia și am aflat că a fost membră a mișcării sovietice de partizani, a fost prima femeie care a fost onorată cu Ordinul Erou al Uniunii Sovietice (16 februarie 1942). Mare bazaconie, doamna profesoară de română care m-a găzduit azi era convinsă că Zoia Kosmodemianskaia nici n-a existat, a fost o legendă… Ce să vă mai spun. Am călcat pentru prima oară pragul Școlii Centrale, azi, pesimist că a auzit cineva de mine pe aici. O dată intrat în sala de conferințe am avut o surpriză – sala plină, elevi, profesori și o fotografie a mea și numele pe un panou. Am sărutat mâna profesoarei drăguțe Elena Oproiu, care m-a prezentat și m-a făcut praf, știa totul despre mine (inclusiv că scriu pe acest blog), și de Cantonul 248 și de faptul că am fost pus de revoluționari în 22 decembrie 1989 în fruntea județului Vrancea, sau că sunt incomod din motive de libertate totală, asumată… Am fost invitat să vorbesc despre mine, n-am să dau amănunte, am sărit de la una la alta. M-am bucurat în secret că eram receptat cu o curiozitate de neînțeles (am tot repetat, generația de azi e „altceva” față de ceea ce am fost noi, ea nu pare a fi interesată de profunzimi sau esențe, din nonconformism, dar e doar o aparență). Am avut parte și de o surpriză de proporții, o elevă a citit un poem al meu ales de ea din volumul meu „Post-ospicii”, apărut în 1997, poem intitulat „Trezit pe altă lume” (de care habar nu mai aveam). Spre final a apărut și prozatorul (eseist și publicist remarcabil) Nicolae Stan, nu știam că e profesor de filozofie aici, fost membru al Cenaclului de Luni (a condus după Revoluție PAC Ialomița!), care mi-a adus laude, el fiind crezut aici, vă dați seama. N-o să credeți, dar am stat aproape două ore aici și totul s-a legat nesperat. M-am luat atât cu vorba, că am citit doar două poeme, să nu plictisesc. E adevărat, admirabila profesoară Elena Oproiu are darul de a te ține în priză. Închei cu poemul plăcut de eleva de care vă spuneam de la Școala Centrală din București, poem pe care voi avea grijă să-l selectez pentru sufletul meu, de aici înainte, fiind foarte mândru că am fost citit de o elevă din ultima generație, cu interes…

Miercuri, 20 iulie.

TREZITĂ PE ALTĂ LUME, ÎN ANTICHITATE

Cornul lunii abia luminează: tu, vătămată, trezită

peste noapte în lumea

antică, încremenită de uimire, cu o mână pe capul ridicat al sarcofagului, în

căutarea unui antidot, priveşti cu frenezie în

zare – cineva ţi-a ghicit gândurile. //

Ţi-a citit gândurile, eşti sigură. „Nu se poate,

astea sunt virtualităţi

metafizice”. Tâmplele îţi zvâcnesc, ţi-e frig… Cauţi un leac, înnebunită. În zare,

urme de straturi fosile. Ai fost strămutată? Ai fost

răpită? „O suferinţă //

necunoscută a pus stăpânire pe mine, simt că devin tot mai

lucidă”… Cu

ştergarul de borangic legat peste fesele goale. Cine

ştie ce zeu, ascuns în propriul

tău sine, îşi moaie acum o ţigară între degete şi //

te priveşte cu admiraţie din ascunzătoarea lui, surâzător, pervers.

Ţipi:

pluteşti, te ridici cu încă un metru de la

pământ, eşti acum o structură gazoasă, eşti înconjurată de o lumină

rece, orbitoare – ieşi

încet, încet din spaţiul expoziţional al

muzeului…

Liviu Ioan Stoiciu

PS. Vă invit să citiți, în format PDF, excelenta revistă de cultură Familia (director Ioan Moldovan, redactor-șef Traian Ștef) de la Oradea, la zi, dați click pe Familia_aprilie 2012 (și iar click pe dreptunghiul apărut).