Profeție cu sfârșitul lumii de mâine până răspoimâine, după care ne vedem de treburi, liniștiți. Recviem cu Maria Pal

6 min


Duminică, 25 septembrie 2011. Toate televiziunile (ele sunt singurele surse de informare pentru majoritatea pământenilor, nu numai a românilor) au luat peste picior avertismentul unui nou prezicător, că mâine începe sfârșitul lumii, după ce cometa-planeta Elenin se interpune între Soare și Pământ și vom avea parte de trei zile fără soare. Noul prezicător depășește orice imaginație, dă ca sigure dispariții de țări. Practic, duce în rizibil toată filozofia biblică legată de Apocalipsă (plină de învățăminte morale). Știrea are titlul (pe Agenția.ro): „Sfarsitul lumii. Luni, 26 septembrie 2011-Cometa Elenin aduce cutremure si incidente violente in toata lumea”. Și are următorul conținut: «Profetiile despre sfarsitul lumii continua sa abunde pe internet. De data asta raspandacul lor este Alexander Retrov, un fost profesor de canto din Melbourne, in prezent profet al Apocalipsei. Australianul, pe numele sau adevarat Trevor Alexander, declara ca ne despart mai putin de 24 de ore de sfarsitul lumii. Cu o saptamana inainte, un obiect va fi extrem de vizibil pe cer si va acoperi o cincime din cer, se va misca”, a spus Alexander Retrov. (Obiectul in cauza se pare ca este cometa Elenin, care ar urma sa se alinieze cu pamantul si soarele luni, 26 septembrie 2011) „Cand acest obiect va traversa cerul, va provoca o eclipsa de cel putin trei zile, cel putin. Va transmite o unda de soc cosmica ce va arunca in aer campurile magnetice si va lasa planeta vulnerabila in fata radiatiilor gamma”, prezice acesta. (Si exploziile solare sunt doar inceputul) „Vor fi cutremure puternice, fiecare vulcan va erupe, pamantul nu se va zdruncina putin ici si colo, vorbim de rupturi de teren adanci de 400 de metri, vantul va bate cu 1600 de km/h, temperatura de la suprafata Pamantului va fi de peste 60 de grade, vor izbucni incendii violente peste tot in lume”, mai spune „profetul”, citat de stirileprotv.ro. Prezicatorul isi sustine teoria cu tot felul de calcule si schite, menite sa arate ca profetia sa are la baza date stiintifice de necontestat. Sfarsitul lumii este dovedit acum cu niste calcule stiintifice. (Cutremurul care aduce sfarsitul lumii va fi de cel putin 12 grade, poate sa jure Alex Retrov) Fostul profesor de canto sustine ca Noua Zeelanda, Japonia, Indonezia, China, Coreea, Australia si Coasta de Vest a Americii vor disparea, inghitite de un mare cutremur care va face una cu pamantul mai multe tari. “Intreg cercul de foc al Pacificului va disparea pentru ca va fi cutremur devastator cu magnitudinea de 12 sau chiar 15”, ne precizeaza Alex Retrov. Un seism cu astfel de magnitudini va aduce negresit sfarsitul lumii, afirma profetul. (Profetul a anuntat si o data de rezerva, 21 octombrie 2011) La fel ca si precedentul prezicator (vă amintiți, ultima previziune apocaliptică a vizat ziua de 21 mai 2011, când un predicator din California a prevestit sfârşitul lumii printr-un cutremur catastrofal – se numea Harold Camping, preşedintele unei fundaţii care predă învăţământul teologic creştin, și dezvăluise data Apocalipsei cu… exactitate, acesta urmând să se declanşeze la ora 6 fix dimineaţa), care a alarmat o lume intreaga anuntand sfarsitul lumii pentru luna mai 2011 si care, vazand ca apocalipsa nu a mai venit, a mai amanat putin dezastrul, spunand ca acesta se va produce in toamna lui 2011, si americanul Alex Retrov a lasat o data de rezerva: daca nu se intampla nimic luni, pe 26 septembrie, atunci cu siguranta sfarsitul lumii va veni pe 21 octombrie, scrie agenda.ro». Așadar, ne mutăm temerile pe 21 octombrie – ce spune vizionarul ortodox Octavian Mihăescu (cel ce a dat primul de gol faptul că vom avea parte în această lună trei zile fără soare)? Cum a pornit totul cu această cometă Elenin (după numele celui ce a descoperit-o)? Cometa este cunoscută oficial drept C/2010 X1 Elenin: «Imaginile cometei Elenin înregistrate de astronomul amator Michael Mattiazzo din Castlemaine, Australia, par a arăta obiectul pierzând din coeziune la sfârşitul lui august şi la începutul lui septembrie, când a ajuns la cel mai apropiat punct faţă de Soare, denumit periheliu. Cometa este cunoscută oficial drept C/2010 X1 Elenin şi a fost descoperită în decembrie 2010 de către astronomul rus Leonid Elenin. „Suspectam de când a fost descoperită că nu va supravieţui periheliului. C/2010 X1 Elenin  este o cometă mică, care trece pentru prima oară prin interiorul sistemului solar. Aceste comete „ne-periodice” nu sunt la fel de previzibile precum cometele periodice, precum 1P Halley”, a declarat Mattiazzo pentru space.com, citat de realitatea.net. (Cunoscuta cometă Halley trece prin interiorul sistemului solar o dată la 76 de ani) Oficialii de la NASA de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California, au declarat pentru space.com că agenţia spaţială aşteaptă ca Elenin să treacă de periheliu pentru a putea face noi observaţii. Observatorul solar de la NASA, SOHO, ar putea să observe cometa între 23-29 septembrie. Cometa va ajunge cel mai aproape de Pământ pe 16 octombrie, când se va afla la 35 de milioane km distanţă de noi. Cometa are între 3-5 km diametru. Potrivit videoclipului intitulat Comet Elenin – The coming „3 Days of Darkness” http://www.youtube.com/watch?v=6yyxm_5NETk&feature=player_embedded (dați click pe acest link activat), se pare ca aceasta cometa va acoperi Soarele si astfel, intre 26-28 septembrie 2011, vor fi trei zile de intuneric pe Pamant, scrie lovendal.net. Cometa Elenin a devenit celebră pe internet în ultima vreme, după ce au apărut afirmaţii apocaliptice despre ea – cometa s-ar alinia cu alte planete şi ar crea un dezastru. Alt scenariu apocaliptic spune că Elenin nu este, de fapt, o cometă, ci o planetă denumită Nibiru, care va aduce sfârşitul pe Pământ». De fapt, ce spune NASA azi? «NASA a infirmat toate zvonurile şi subliniază că Elenin este doar o cometă mică: „Orice aliniere aproximativă a cometei Elenin cu alte corpuri cerestre nu are niciun efect, iar cometa nu va întâlni alte corpuri întunecate care să îi afecteze orbita şi nu ne va influenţa în niciun fel, aici, pe Terra”, a declarat Don Yeomans, cercetător la JPL-NASA… Cea mai vehiculată dată privind sfârşitul lumii este invocată de civilizaţia mayaşă, care a „văzut” încheierea ciclului lumii pe 21 decembrie 2012».

Sunt dezamăgit de comportamentul abuziv al unor asemenea gen de profeți – cum sunt australianul Alexander Retrov și, înaintea lui pastorul american de 89 de ani Harold Camping (pastorul, între timp, la o lună după descoperirea minciunii producerii apocalipsei sale, în iunie, a fost pedepsit de Dumnezeu cu un accident vascular cerebral, care i-a afectat vorbirea; nu mai știu nimic de involuția sa biologică). ”Tu ce zi, mă întreabă Doina: se face mâine ziuă sau nu?” Bun banc, i-am răspuns…

***

Las pentru mâine relatarea aventurii mele extrabucureștene (nu… extraconjugale, atenție la ce gândiți când citiți, pe malul Dunării) de sâmbătă. Public mai jos un poem (ales de Doina) dintr-o nouă carte a Mariei Pal (Cârdei-Martinescu), intitulată „Recviem” – cu ilustrații ale sale (ele îmi însoțesc pagina de jurnal online de azi; le preiau de pe volumul trimis în format PDF, cu pagina în care apare ilustrația), care-mi amintesc de Apocalipsă. Maria Pal, membru al Uniunii Scriitorilor, e născută pe 16 noiembrie 1948 în județul Neamț (ca mine) – profesoară la Cluj-Napoca, debutată editorial în 1999 abia (a recuperat, are peste 15 volume de versuri publicate până azi), la editura criticului Cristian Livescu din Piatra Neamț, Crigarux (în 2004 a primit Premiul Filialei USR Cluj).

(Missa)

acum

inutile îmi sunt toate cuvintele

precum o coroană unui rege pe eșafod //

un cântec de orgă evadează din catedrală

fumul miaună cu burta pe acoperișuri //

niște ochi fosforescenți te fixează //

din ei picură uitarea

ca ploaia de toamnă peste lanurile cenușii

și lărgesc găvanele stafiilor

precum râsul spontan al unui copil //

în această clipă

sub ochii unui câine rătăcit în copilărie

bei din râul în care bolborosește tăcerea

Maria Pal


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nu, iara ma puneti repeta, io nu am prevazut întuneric de trei zile ptr luna asta, am mentionat nu odata; ca trebuiesc trei zile de întuneric ptr a putea vorbi , dibui ce va urma cf profetilor biblice (Apoc), deasemeni am tot repetat, DUMNEZEU NU DISTRUGE CI PROTEJEAZA PLANETA NOASTRA; FIE OMUL BUN-RAU SE BUCURA DE ACEIASI GRATIE DIN PARTEA LUI DUMNEZEU. Abia dupa aparitia fiului pierzari, spurcatului, calului alb incep curge potirele lui Dumnezeu Nu contra omului ci diavolului, asa am spus mereu si ma repet iarasi si acu.

    Poate ca mâine implini marele eveniment, poate peste 100-1000 ori se poate ca niciodata sa nu apucam acele evenimente dramatice. Profetile biblice NU sunt batute in cuie, ele nu sunt un program dupa care Dumnezeu se ghideaza, ori foaie de parcurs cum spun astia de azi, estecomplect gresita aceasta întelegere-înterpretare-trâmbitare.

    Eu nu cred ca va fi întuneric in aceasta luna, an, nici peste vreo 2-5 ani, deoarece mai sunt anumite infrastructuri de construit ca sa se poate ajunge la 7 ani pe muchie, ptr ca din acea clipa, sosirea spurcatului orcine poate numara 7 ani pâna la final, dealtfel, Ilie si Enoh trebuie sa fie aici din prima zi pâna la jumatatea celor 7 ani. Sunt atât de multe aspecte ce lipsesc incât nu pot crede ca pot avea loc in 2 zile, nici macar in 2 ani, dar, stiu sigur ca diavolul produce toate relele in asa fel sa fie identice cu cele din Apocalipsa.

    Sa fie si asa cum spune sifiliticul asta de australian, eu o spun raspicat, NU vor fi semnele sfârsitului, nu sunt de la Dumnezeu, potirele acelea trebuie avea loc intr-un contest bine definit si in prezenta lui Ilie si Enoh.