Marți, 29 septembrie 2026. Rău îi mai merge României, pe toate planurile – mă gândeam aseară, stând la meciul de fotbal din Liga Națiunilor: România – Bosnia Hețegovina 2 – 4, o rușine. Nimic nu se mai leagă.
N-avem guvern cu drepturi depline de cinci luni, premierul demis Bolojan și miniștrii lui interimari țin România prizonieră, cu complicitatea președintelui Nicușor Dan (supus șefiei Uniunii Europene liberalo-progresiste; el e un simplu pion al ei), că țara merge înainte și fără guvern cu drepturi depline – deși acum s-a blocat, rectificarea bugetară (să salveze aparențele; sunt ministere care au rămas fără bani, începând cu cel al Sănătății) nu poate avea loc, iar bugetul pe anul viitor rămâne pe gard și intrăm în noul an cu spectrul împumuturilor falimentare, cu dobânzi inacceptabile (care să asigure pensiile și salariile).
Lasă că vine iarna și n-avem destul gaz metan în depozite, iar curentul electric e importat (cele două reactoare nucleare rămânând închise) – nu mai pun la socoteală prețul sărit de pe fix al combustibililor, îndeosebi al motorinei (care asigură funcționarea comerțului și care a ajuns să saboteze economia în general, inclusiv agricultura, afectată și așa grav de secetă). Amenințarea cu declanșarea alegerilor anticipate parlamentare (previzibil câștigate de AUR, partid considerat extremist) nu mai sperie pe nimeni, deși ar fi o nouă cheltuială de sute de milioane de lei inutilă.
Inutilă fiindcă nu s-ar schimba nimic: ultimul sondaj de opinie (CURS) dă de gol că partidele fostei coaliții de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR (din care a ieșit PSD acum cinci luni, să blocheze incompetența primului ministru liberal, care a subminat economia națională, bazată pe consum, scăzând nivelul de trai) ar avea 56 la sută voturi asigurate (PSD 25%, PNL 18%, USR 8%, UDMR 5%) față de AUR, izolat, care ar avea 34 la sută la alegerile anticipate parlamentare. E clar că nu sunt o soluție nici alegerile parlamentare anticipate.
Singura soluție de ieșire din criza politică perpetuată de la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, în condițiile în care PSD și PNL-USR au devenit incompatibile la guvernare, e aducerea la guvernare a AUR ori de către PSD ori de către PNL-USR. Sigur, șefia UE s-ar opune, prin președintele Nicușor Dan. Deși rămâne discutabilă etichetarea AUR ca extremistă, pro-rusă, anti-UE și anti-NATO, etichetare de neînțeles: Simion o tot ține langa cu SUA (nu cu Rusia), nu? Suveranismul (promovat de SUA) e o opțiune politică asumată (de apărare a intereselor naționale), care nu e împotriva UE sau NATO.
Că Simion nu e de acord să continuăm să fim parte a războiului de apărare a Ucrainei (alături de UE și NATO) împotriva cotropitorilor ruși, rămâne o problemă de securitate (care răspunde la întrebarea: de ce să ne furăm singuri căciula). Dar aducerea AUR la guvernare (care ar asigura o majoritate parlamentară, de susținere) într-o coaliție cu PSD sau cu PNL-USR nu are cum să pună în pericol România, miniștrii AUR s-ar plia pe programul de guvernare „european”. Totuși, trăim într-o democrație (originală), AUR reprezintă o parte importantă a electoratului român, care a votat liber.
+
S-a petrecut și luna septembrie, de la o vârstă nu mai are nici un haz petrecerea asta lunară. Ce-am mai făcut, mai cu moț. Am urcat pe munte, în circuit (am urcat și coborât 31 de kilometri, e prea de tot; record pentru picioarele mele), la propunerea unui mare iubitor al muntelui (nu degeaba absolvent de geologie și geofizică; el cunoștea traseul, cu plecare din Bran) la 2422 de metri, spectaculos, la Vârful Scara (de care am auzit pentru prima oară), am scris pe telefonul mobil, din mers: Duminică, 6 septembrie 2026.
O mare „faptă de arme”, am urcat abrupt (și coborât abrupt) pe munte în circuit, ajuns pe platoul Țigănești, la Refugiul de la 2200 de metri, urcat pe Horn și oprit la Vârful Scara, la 2422 de metri! Plecați din Clincea, întorși la Ciubotea. Pentru prima oară însoțit de Viorel Gaiță, un montaniard minunat, îi mulțumesc. La ora 7.15 plecare prin Brașov de la mine de acasă cu mașina lui Viorel Gaiță (celebru la televiziune cu „Lumea lui Gaiță”) la Bran. Din Bran, cu mașina pe drum de țară (intersectat cu Transilvanica) din Sohodol, rătăcire, plecare la ora 8.45 pe traseu pe bandă roșie, satul Poarta, din Clincea.
Frig, vânt rece, 11 grade, la 1062 metri pornire. Urcuș numai abrupt, pe scurtătură. La Poiana Râșnovenilor la ora 10, la 1400 metri, 15 grade. Opriți la ora 12 la Golul Alpin (până aici am urcat abrupt numai prin pădure) la 1900 de metri, mănânc două batoane Lion (am pierdut o sticlă jumătate de litru de apă minerală). La 13.30 la Refugiul Șaua Țigănești (2185 metri), mâncăm, eu un sandviș cu mușchi de porc și cașcaval, Viorel Gaiță ciorbă de perișoare, salată de ton și salată de fructe (mere și banane), ce original! E vânt puternic pe creastă, rece.
Plecare mai departe la 14.15, mergem spre Hornurile Țigănești (numai lanțuri), în stânga, în valea adâncă trecem pe lângă Lacul Țigănești. La ora 15.30 la Vârful Scara (2422 metri), nici nu știam de existența lui (e la o oră de mers pe jos de Vârful Omu). Coborâre abruptă fără sfârșit (cu grohotiș) la 15.45 spre Refugiul Salvamont Ciubotea, triunghi galben. Sunt afine și zmeură pe munte. N-am purtat șapcă pe cap (era soare și frig) și mă ustură pielea capului. La ora 20.45 la mașină, pe întuneric, după ce am rătăcit drumul.
A fost o zi de neuitat. Am depășit orice imaginație, am mers pe jos 31 de kilometri azi (record personal, îmi atrage atenția pedometrul, 40984 pași). Am mers 12 ore neîncetat, e prea de tot. M-am întrecut cu gluma. Mă bucur că s-a terminat cu bine, un circuit pe munte pe alocuri infernal. Am postat pe contul meu Facebook 80 de poze de pe munte.
Apoi. În 16 septembrie, miercuri, invitat, am recitat seara trei poeme la Grădina Muzeului Național al Literaturii Române în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București. Am venit dimineață (de la Brașov) și m-am întors a doua zi după prânz cu trenul. O ocazie să revăd pe fugă locul de domiciliu din București (Calea Giulești, Sârbi, ansamblul Dolce Vita), să fac în apartament curățenie. Am postat pe contul meu Facebook (cu 38 de poze): Excelență la București.
Cu poeți români și străini. La FIPB – o distinsă seară de poezie în aer liber (Gradina MNLR), moderată de Călin-Andrei Mihăilescu, care i-a chemat la microfon, în ordine alfabetică pe Hanna Bota, Yu ChengAn (China), Cristina Drăghici, Rodriguez Gaona (Peru-Spania), Fatma Krouma (Tunisia), Mihalis Papadoupulos (Cipru), Maria Pilchin, Ivan Pilchin („Republica Moldova”), Doina Roman, Silvan Stancel, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Bogdan Ștefănescu, Ya Lijuan (China), Daniela Vizireanu, Florina Zaharia. Poezie de calitate, cu traducere în engleză (la români) și în română (la străini).
Organizatori de top, mulțumesc Ioan Cristescu, sărut mâinile Loreta Popa (traducătoarea mea). Recitaluri începute la ora 18 și încheiate la 20.30. O zi caldă (și sufletește). Lectură publică la SLOW GUN POETRY / POEZIE CU BĂTAIE LUNGĂ, în cadrul celei de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București, conform programului: ora 18:00, la Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, strada Nicolae Crețulescu 8.
Altfel, luna asta am fost Cap Limpede al revistei Viața Românească Nr. 10 (corectură, dat bun de tipar). Și am citit și dat note la cărți de poezie apărute în 2025 (trimise pe adresa Festivalului Labiș, care are loc pe 4-6 octombrie 2026 la Suceava) pentru Marele Premiu „Nicolae Labiș”, invitat să fac parte din juriu (am declinat politicos invitația să particip la festival, la recitaluri, la Suceava-Fălticeni-Mălini). În rest, același citit-scris (onorare obligații colaborare reviste literare). În familie, bucurie pentru Doina Popa – i-a apărut romanul „Umbra de atunci” la Editura Limes (anunțat pe Facebook de strălucitul editor Mircea Petean), așteaptă să-l primească mâine prin poșta rapidă.
Iar fiul, Laurențiu-Ion, e plecat în „vacanță de meditație” (de zece zile) în sudul Portugaliei, de unul singur… În fine, cu inima strânsă, neobișnuit pentru mine, am tăiat (cu fierăstrău cu acumulatori și cu fierăstrău simplu) doi cireși (cu tulpină de 10 centimetri, înalți cât casa; care trecuseră și la vecini, deranjau; nouă ne întunecau bucătăria), din fața casei, și un prun din spate, sălbăticiți – am așteptat degeaba trei ani să rodească și nimic (cireșii au apărut din senin, prunul era cumpărat).
Să mai rețin că din 22 septembrie am pus termostatul la 20 de grade în camera de nord și că avem caloriferele calde (mult mai repede decât în ultimii 11 ani, de când stăm la Brașov; vai de factura la gaze)?
+
Apropo de fotbal, cu care am început, amărât, această pagină de jurnal lunară. Am răspuns în 5 august 2026 (eram la Neptun) la o anchetă a României literare despre fotbal (realizată de Cristian Pătrășconiu), în care am atras atenția din titlu că România n-are fotbal performant și am încheiat cu observația că antrenorul Gică Hagi n-are nici o șansă la naționala României: DUPĂ CEL MAI RECENT MONDIAL. CE ROL (CREDEȚI CĂ) OCUPĂ FOTBALUL ÎN LUMEA NOASTRĂ, ÎN CULTURA NOASTRĂ?
N-avem nici fotbal performant
N-am auzit să ocupe vreun loc fotbalul în cultura noastră profesionistă „artistică și literară”. Nu pun la socoteală „cultura pop” (a vedetelor fotbalistice, devenite branduri globale și influențatori culturali care dictează tendințe în modă, stil de viață și divertisment). Lasă că fotbalul e cea mai puternică forță culturală, economică și socială de pe planetă. Și că fotbalul funcționează ca un cod cultural comun, oferind un spațiu rar de trăire colectivă intensă, în care oameni din medii complet diferite împărtășesc simultan aceleași emoții de extaz sau dezamăgire.
Emoții împărtășite la fel în textul original literar. Deși în literatură au apărut cronici pline de metafore despre fotbal (de la Nicolae Manolescu la Fănuș Neagu, Adrian Păunescu, Eugen Barbu, Radu Cosașu, Ion Băieșu; la zi, înțeleg că Traian Ungureanu a publicat o carte dedicată fotbalului, intitulată „Fotbalozofia”; și criticul Radu Călin Cristea edita o revistă la Rapid, îmi amintesc) numai în rândul bărbaților (fotbalul feminin n-are legătură cu feminismul autohton; e ciudat că nu are succesul fotbalului masculin)…
Personal, trecând anii, nu mai sunt vechiul împătimit de fotbal, deși-mi stric ziua când pierde „echipa cu care țin”, fie ea de club sau națională. Nu-mi amintesc de unde mi se trage „microbismul”, dar știu că fiind din fire contra, nu sufeream pentru celebrele echipe bucureștene Steaua (a Armatei), Rapid (a CFR-ului, care era tot în stil militar perceput în anii 50-60 ai secolului trecut) și Dinamo (a Ministerului de Interne), ci pentru o echipă care a dispărut din prima mea tinerețe, Progresul București (a Băncii Naționale) din vremea „legendarului” jucător Viorel Mateianu din anii 1963-1970, vedeam meciurile la un club din Adjud, stăteam claie peste grămadă în fața singurului televizor accesibil.
Mateianu a fost și antrenor de succes (Mircea Lucescu declara că Mateianu i-a fost model la idei tactice) – fiindcă vorbim de creație fotbalistică și la nivel de antrenori, nu numai de jucători „care au intuiția golului”. Mateianu impusese ca antrenor un sistem de joc colectiv avangardist, în care jucătorii își schimbau permanent pozițiile (inspirat de fotbalul total olandez), folosea scheme inovatoare denumite plastic („momeala”, „paralelogramul”, „căciula”), bazate pe posesie, presing agresiv și recuperare rapidă…
După dispariția Progresului am devenit suporter fidel echipei Steaua, viitoare FCSB (sufăr azi că jucătorii lui Gigi Becali primesc salarii de 30.000 de euro și că echipa nu mai contează nu numai pe plan european, cum a contat până nu demult, ci și pe plan național, de exemplu). Dar câte n-ar mai fi de scris și despre „fotbalul mondial” – mă tem că antrenorul Hagi, marele fotbalist (un Messi de demult al nostru), va dezamăgi la cârma naționalei României și că vom rata și europenele de fotbal, nu numai mondialul din 2030.
5 august 2026. Neptun
Liviu Ioan Stoiciu
0 Comments