Vineri, 28 noiembrie 2025. Mă uit pe rețele de socializare la marea de români creștini, în pelerinaj, venită din 27 noiembrie la proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Arsenie Boca, la Mânăstirea Prislop, să se închine de ziua morții lui (28 noiembrie 1989), la mormânt; sunt mii și mii de preaplecați: „Suntem aici, Sfinte Părinte Arsenie. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” Aici e esența zilelor de azi, scursă în pământ sau evaporată în aer…
Nu ne e bine „ca popor”, politicienii noștri (de hotărârile cărora depinde nivelul de trai, interesul național) îi trădează pe muritorii de rând, incompetențele guvernanților lui Bolojan îi aduc pe români în pragul exasperării. În timp ce ne lăudăm cu apartenența la Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut până la 2,5% în octombrie, de la un nivel de 2,6% luna precedentă, iar România este în continuare ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 8,4%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al UE (Eurostat).
În cazul României, conform datelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a fost, în luna octombrie 2025, 9,8%, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,96%, serviciile cu 10,52% iar mărfurile alimentare cu 7,57%. Românul de rând se roagă la Dumnezeu, de pe o zi pe alta, să facă față unor asemenea vremuri. Să se răscoale că o duce din rău în mai rău, nu l-ar ajuta la nimic, preferă să ceară în sine ajutor providențial. România de azi are conducători de rea-credință.
Toată lumea așteaptă o încetare a focului în Ucraina, se vorbește de un ultim acord de pace propus de SUA celor doi combatanți: Rusia și Ucraina (care se atacă reciproc, provocându-și daune colosale), foste republici în interiorul fostei URSS. Ar fi un noroc și pentru noi să înceteze războiul, România ar face economii de miliarde de euro cu ajutoarele trimise Ucrainei, care ar putea să mai ușureze din povara scumpirilor austerității guvernului Bolojan (de la 1 ianuarie, cu alte scumpiri, adăugate aberant). Oricum am lua-o, Rusia a luptat în Ucraina și împotriva țărilor NATO (inclusiv SUA) și n-a putut fi oprită să ocupe întregi regiuni din Ucraina, trebuie acceptată realitatea ca atare. O dată ce e la mintea cocoșului că Rusia nu va opri războiul (a pierdut un milion de combatanți în luptă, din câte spun ucrainenii, teritoriile din fosta republică socialistă sovietică ucraineană ocupate de ruși sunt fortificate, trecute ca teritorii ruse în constituție) dacă nu se încheie un acord de pace.
***
În ce mă privește, am trăit „egal” în luna noiembrie, cu bune și rele (care s-au echilibrat). Îmi văd de drum, fără să-mi mai bat capul cu viața cotidiană, scrisul „pentru sufletul meu” (scrisul de sertar) și cititul mă țin pe o linie de plutire resemnată. A fost o surpriză plăcută să aflu că volumul meu de versuri „Mersul lucrurilor” a fost nominalizat la CARTEA ANULUI. Am mulțumit public pe contul meu Facebook: O bucurie neîmpărtășită, spre final de an 2025: aflu din „Romania literară” de azi (vineri, 21 noiembrie) că volumul de versuri „Mersul lucrurilor” e nominalizat la CARTEA ANULUI!
N-am cuvinte, mulțumesc juriului (celor din redacție în primul rând: Gabriel Chifu – director executiv, Răzvan Voncu – redactor-șef, Cristian Pătrășconiu – redactor-șef adjunct, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon). Onorat. De curiozitate, să rețin (nume trecute alfabetic):
Nominalizări la Premiul CARTEA ANULUI 2025
Mihai Bărbulescu – Civilizația romană în Dacia, Editura Școala Ardeleană
Alexandra Ciocârlie – Pe urmele lui Ulise, Editura Cartea Românească
Augustin Cupșa – 3300 de perechi de palme, Editura Trei
Nichita Danilov – Confesiunile unui samovar, Editura CRLR
Dinu Flămând – La frontiera nopții/Na fronteira de noite, Editura Junimea
Ion Manolescu – Ceilalți, Editura Nemira
Ion Mureșan – Poeme, Editura Școala Ardeleană
Theodor Paleologu – Patologiile puterii. Confesiunile unui convalescent, Editura Agora
Ovidiu Pecican – Istoria culturii române, vol. I, Editura Cuantic
Cristian Preda – Ideologii și ideologi în România contemporană, Editura Humanitas
Liviu Ioan Stoiciu – Mersul lucrurilor, Editura Limes
Vlad Zografi – Insula de apoi, Editura Humanitas
Eu fac parte dintre cei care cred că nominalizarea poate să țină și loc de premiu, la o adică.
Altfel, duminică 2 noiembrie am urcat din Poiana Brașov la Vârful Masivului Postăvaru (pe contul meu Facebook am postat 50 de poze), nu cred că voi mai urca pe munte anul ăsta, pe zăpadă și ghețuș (în pericol să-mi rup picioarele sau să fiu întâmpinat de urși, în căutare de hrană înainte de hibernare): Duminică, 2 noiembrie 2025. Poiana Brașov (venit cu autobuzul 20 din Brașov), încep urcușul continuu de la 1030 metri la 1803 metri la ora 9 fix spre Vârful Postăvaru, erau 4 grade. Singur. Traseu cu cruce roșie (care de mai multe ori se întrerupe și mă întorc să o caut). La ora 10.45 plec de la Cabana Postăvaru (1604 metri) la Vârf, e greu urcușul abrupt. La ora 11.30 sunt pe Vârful Postăvaru, îmi crește sufletul, soare, vânt rece, tăios (termometrul telefonului îmi arată 12 grade).
Mănânc, ascuns printre stânci, două sandvișuri și două batoane de ciocolată cu ochii pe panorama munților din față, mă ia frigul tot stând la Vârf (o oră), degeaba e soare. Plec de pe Vârf la ora 12.30. Voiam să beau o cafea la Cabană (aici se ajunge cu mașina sau telescaunul; sau pe bicicletă), e supraaglomerată, cozi la bere, soare, voie bună, renunț. Cobor muntele Postăvaru abrupt pe marcaj cruce albastră, nu știu unde duce, am pierdut crucea roșie, e un traseu mult mai greu decât cel pe care am venit, vai de degetele mele din ghete. Poteca e total acoperita de frunze uscate, fâșâitul frunzelor sper să sperie ursul. Nimeni pe traseu. Ies din pădure la un moment dat pe pârtie, pe „Drumul albastru”. Ajung la Poiana Brașov la ora 14.15, e cald, frumos, aglomerat, întârzii la biserica de lemn, aprind lumânări la morți și la vii. Am mers pe jos 18 km (24.291 pași), conform pedometrului de pe mobil. O nouă zi pe munte, de vis.
În rest, supărare că bietul Ciorăpel (câinele cartierului, cu căsuță lângă noi) și-a fracturat un picior din spate, nu știm ce i s-a întâmplat (s-a bătut cu alți câini sau a alergat după vreo motocicletă în afara cartierului, că are acest obicei, și s-a accidentat), n-a mâncat câteva zile, medicul veterinar i-a făcut injecții cu antibiotice, crede că nu i se va mai reface piciorul, ni se rupe inima. La gard la noi vin în fiecare zi căprioarele (am descoperit săptămâna asta la Selgros un loc unde se vând mere cu 3 lei kilul și banane cu 4 lei kilul, sfecla roșie și morcovii cu 2 lei kilul, sper să se mențină prețul redus), pițigoii s-au înmulțit, văd mai rar mierlele. Am adunat selectiv (lăsăm totuși frunze peste iarnă, să protejeze iarba) mai mulți saci cu frunze aduse de vânt din pădure sau frunze ale copacilor și arbuștilor noștri, i-am pus în tomberon (gunoiul se ridică joia la noi).
Doina Popa definitivează un roman, Laurențiu, fiul, a fost la Gran Canaria luna asta (în fiecare lună merge în alt loc turistic din lume, unde „meditează”). Eu nu voi merge nici în acest an la Târgul de carte Gaudeamus, la București, deși am carte publicată. În sfârșit, Inteligența Artificială (IA), dezbătută intens și în lumea creației literare (în revistele noastre), a devenit un fel de mână dreaptă a ziariștilor și scriitorilor (nu numai tineri), în secret. Nu se știe dacă există reguli (să nu te trezești că ești acuzat de plagiat) și n-ar trebui folosite ghilimele la preluarea răspunsurilor IA la întrebarea scriitorului sau ziaristului, dacă nu apar cumva „înlocuitori de scriitori” sau dacă nu dispar scriitorii „umani” (dacă literatura nu va fi scrisă de IA, fără scrupule).
Apropo, prin aprilie anul ăsta răspundeam la ancheta României literare pe seama IA:
Scriitori artificiali
Ca un făcut, înainte să vin la masa scris, să răspund la ancheta dumneavoastră despre AI, am văzut pe fluxul Facebook o trimitere publicitară la edukiwi.ro, care te învață cum să profiți de AI, cu asigurarea că: Spui adio blocajului de scriitor, AI-ul îți generează copywriting convingător în câteva minute. Fără să stai să te gândești la fiecare cuvânt – AI-ul îți dă idei, structură și chiar îți îmbunătățește mesajul. AI-ul îți creează texte captivante. Folosind AI, orice articol, postare sau notiță se poate transforma în conținut care atrage oameni. Nu trebuie să pierzi ore în șir editând texte, AI-ul îți curăță conținutul. AI îți face și un raport critic de valoare – fără bătăi de cap… Închei citatul. Mă tem că aici e viitorul: AI va „genera” și literatură.
De fapt, viitorul a și trecut, în Occident sunt pe piață romane și cărți de poezie „create” de AI – mă întreb dacă autorii lor pot fi numiți scriitori sau… programatori AI (cu „bază de date” digitală). În România literară din 4 aprilie, Laura Poantă atrage atenția că majoritatea studiilor făcute (printre studenți la Litere, cercuri de lectură sau de scriere creativă) trag concluzia că AI este deja capabil să producă poezie de calitate – și să păcălească cititorul… Poeziile generate de AI au avut, în toate grupurile de cititori, scoruri mai mari în ceea ce privește creativitatea, atmosfera și calitatea emoțională… AI ne poate crea oricâte versuri, în orice stil, ritm sau cadență… Trebuie să înțelegem că AI are o bază de date cu care lucrează, nu înșiră la întâmplare cuvinte; bază de date alcătuită din mii de versuri ale unor poeți reali. Închei citatul.Avem de a face, deci, cu produsul scriitorilor artificiali.
Așa stând lucrurile, e clar că noi (cei ce am prins vremurile când nu era internet, nici „comunicare digitală” sau AI), cei ajunși la o vârstă, suntem ultima generație de „creatori sută la sută naturali”, cărțile noastre stând mărturie, în bine sau în rău (scriitori care au scris „de la sine”, spontan sau elaborat, crezând sau nu în „inspirație nativă, să nu spun divină”). Pot să cred că va apărea în viitor la noi o uniune a scriitorilor artificiali… E de râs? Apelând la „baza de date” (poezii semnate de poeți adevărați, să mă refer numai la poeți), întreb dacă nu cumva poezia AI nu e decât un furt intelectual, o plagiere generală – deși, am impresia că e acceptată de postmodernism/ postumanism, de hipertext, cel care interferează citate din alți autori.
Personal, nu-mi bat capul – eu scriu intuitiv irațional (inexplicabil), spontan. Iar AI nu poate să apeleze decât la rațional, la logică (generând text din „baza de date”). Eu n-o să pun niciodată AI să scrie, Doamne ferește, aș simți nu numai gustul fals pe limbă, ci și faptul că-mi fur singur căciula.
Liviu Ioan Stoiciu
0 Comments