Scriitori morţi la 4 martie 1977. Şi despre împuţinarea timpului după cutremurul din Chile

2 min


Joi, 4 martie 2010. Cine-şi mai aminteşte azi de scriitorii noştri morţi în cutremurul de acum 33 de ani? Atunci, când au murit în 4 martie 1977, la Bucureşti, au fost comemoraţi în fel şi chip (chiar şi prin cuprinderea numelor lor într-o antologie de lux). Dumnezeu să-i odihnească. Acum aşteptăm o nouă serie de scriitori care să moară în marele cutremur anunţat? Doamne fereşte, ce logică e asta? Întreb fiindcă pur şi simplu mor atât de mulţi scriitori români şi nimeni nu-i bagă în seamă, încât am ajuns să pun firesc şi o asemenea întrebare: dacă nu e cazul să moară o nouă serie de scriitori în marele cutremur anunţat, să fie iar băgaţi în seamă. Nici Uniunea Scriitorilor nu mai pridideşte să-i uite, rar vezi câte un ferpar într-o revistă atunci când moare un scriitor cunoscut. USR face un pomelnic la adunarea generală a delegaţilor membrilor ei, o dată la patru ani (aşa s-a întâmplat anul trecut): se citeşte numele lor în grabă, nimeni nu poate să le reţină, se spune cifra scriitorilor morţi, în majoritate au murit în anonimat, rămâi cu gura căscată când auzi: „cum, a murit şi…”? Se ţine „un moment” de reculegere şi gata. Să fie sănătoşi morţii, acolo unde au ajuns, şi să fie inspiraţi! Altfel, e o moarte eroică să mori într-un mare cutremur, chiar dacă te poţi trezi aruncat într-o groapă comună (cum s-a întâmplat luna trecută în Haiti, unde s-au anunţat 300.000 de morţi şi autorităţile n-au făcut faţă) – dar ce mai contează? Altfel, s-a făcut caz la televiziunile centrale că a murit un scriitor doar atunci când el s-a sinucis: mă refer la Ion Stratan, dragul Nino, era cu cinci ani mai mic decât mine. Ce e destinul: Ion Stratan iubea viaţa şi niciodată nu s-a gândit la sinucidere (dar s-a sinucis), eu am avut două perioade în viaţă în care am avut tentative repetate de sinucidere şi eram obsedat zilnic de sinucidere, şi încă mai sunt viu. De ce mai sunt pe aici?

Mi-a atras atenţia anunţul NASA, că s-a împuţinat timpul după cutremurul de 8,8 grade Richter din Chile (adăugat cutremurului devastator din Sumatra, de Crăciun, din 2004, cu magnitudine de 9, 1)! Cum adică? Dacă înţeleg, în abstract, că forţa cutremurelor de asemenea magnitudine este în stare să modifice axa pământului cu încă 8 centimetri, nu înţeleg legătura cu timpul. NASA explică astfel: Pământul se învârte mai repede acum pe axă, deoarece i-a fost deplasată axa! Timpul depinde de axa Pământului? Sunt greu de cap. S-a redistribuit cică pe planetă greutatea şi de aceea a crescut mişcarea Pământului. Şi cu cât ritmul de rotaţie al Pământului este mai accelerat (fără ca noi să simţim), cu atât ni se scurtează zilele! Ce chestie. Am rămas mut când am citit prima oară că în anul 2012 se va termina efectiv timpul! Vă invit să daţi click pe următorul filmuleţ (.pps sau diaporamă, cum i se mai spune) intitulat: Reson_Schumann_E  – voi reveni asupra acestui aspect, al Rezonanţei Shumann. La nivelul ideilor, mie mi se pare a fi cea mai extraordinară asta: să se termine timpul! Să se ajungă în 21 decembrie 2012 la timpul zero!


10 Comments

Dă-i un răspuns lui flowerinAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. dacă timpul ajunge la zero, uite cum vom sta aşa suspendaţi în el – în timp, în zero… o să fie continuu azi… o eternitate de azi… cum ar fi să fie aşa? hai să ne imaginăm…

  2. mă bucur că ai amintit de Nino… voi face o expo cu reproduceri de pe manuscrise ale lui… de ziua poeziei, pe 21 martie…

  3. Timpul n-are cum să ajungă lazero. Ar însemna ca Pământul să se rotească în jurul axei sale cu viteza luminii, dar n-are aprobare de la Einstein. Aşa că… „La mulţi ani!”
    Valentin

  4. Dragă Flowerin (mă iertaţi, n-am idee cine sunteţi) – pe 21 martie e Ziua Poeziei? Nu ştiam, mai învaţă omul până moare. Nino rămâne o lumină.
    Dragă Valentin Popa, mulţumesc pentru urare – ţi-o întorc, ştiind că ţi se apropie şi ţie ziua de naştere. În privinţa timpului, Einstein s-a înşelat, ştiinţa cercetează încă…

  5. Dragă LIS, de fapt, voi încerca să celebrez în oraşul meu poezia printr-o Caravană, cu întâlniri la diferite niveluri de vârstă în perioada 21 martie- 31 martie. Subiecte principale: Nichita şi Nino. Când programul va fi stabilit definitiv, îl voi posta undeva, pe o pagină web. vorba Cronicarului: Să se ştie! he he he… ah, să nu uit, mă mai numesc şi florin dochia şi fac încă, pe hârtie, Revista Nouă… Un romantism deşănţat…

  6. Te salut, poete Florin Dochia. Iartă-mă (ne putem tutui, nu?), am văzut târziu comentariul tau, ma bucur de revedere. E extraordinar că reuşeşti să mai scoţi revista ta pe hârtie la Câmpina, Revista Nouă, intrată în conştiinţa scriitorilor, în asemenea vremuri. Celebrezi o Caravană? Nu pricep ce e caravana, dar nu contează, felicitari că nu stai cu mâinile încrucişate şi priveşti pe geam, cum face scriitorimea română în majoritate…

  7. Vă salut dragi confraţi, (Fdochia şi LIS) Că ne place sau nu, pentru fiecare dintre noi timpul ajunge cândva la valoarea zero. De aceea artele sunt făcute a aduce consolare. Baghetă, pană, penel sau daltă, pentru un artist este sacrificiul convenit, acceptat tocmai pentru ca valoarea să rămână reper chiar şi atunci când timpul va avea valoare zero. Dacă vorbim despre virtute, ştim foarte bine că există măsuri relative şi măsuri absolute.