Scriitorul român n-o ia niciodată razna, confundă numai realitatea. Isprăvile lui Laurian Stănchescu şi ale Mariei Toma

Duminică, 13 martie 2011. Continui să am plexul solar afectat, presiunea astrală îmi măreşte stresul, e deja insuportabil (stresul dus la extrem declanşează cele mai grave boli posibile, de la cancer la diabet; bat în lemn), durerea mă copleşeşte, Doina Popa mă sfătuieşte prin telefon să ţin pe abdomen un prosop udat în apă caldă cu sare şi să mă rog „elementelor” să-mi ierte împunsăturile, dar nu mai vreau să mă prostesc. Totul mi se pare  a fi o bagatelă pe lângă apocalipsa din Japonia şi suferinţele inimaginabile ale supravieţuitorilor rămaşi fără nimic (care azi trăiesc iar cu frica exploziei nucleare şi iradierii; azi, a reactoarelor nucleare, acum 66 de ani a bombelor atomice trimise de SUA; am în minte fotografiile de la Hiroshima şi Nagasaki, din 6 şi 9 august 1945, cu japonezi cu privirea în jos, înfrânţi de destin; azi mi-au atras atenţia fotografiile cu japonezi cu privirea în jos, înfrânţi de destin, de apocalipsa cutremurului de 9 grade pe scara Richter şi a valurilor tsunami de 10 metri). Mă uit cu oroare deja azi la evenimentele politice de la noi, la preocupările balcanice de joasă speţă: preşedintele Băsescu continuă să poarte de grijă PDL (în modul cel mai anticonstituţional cu putinţă, nepăstrând echidistanţa faţă de partide), a chemat toţi liderii PDL de la judeţ să dea ordine pe cine să aleagă la congresul PDL – că de grija PDL moare România acum. N-avem vocaţia tragicului.

***

Mi-au atras atenţia zile trecute două acţiuni scriitoriceşti care dau de gol dimensiunea perisabilă a posterităţii la români. Prima: iniţierea de către poetul Laurian Stănchescu (susţinut din umbră de prietenul lui, prim-vicepreşedintele USR, Varujan Vosganian; atenţie, nesusţinut şi de USR, care s-a dezis oficial de acţiune) a unui demers public prin care atrage atenţia asupra lui însuşi, mai degrabă, decât asupra cauzei în sine. Interesant că a avut mediatizare maximă, inclusiv TVR 1 intrând în joc. Agerpres a anunţat că Poetul Laurian Stănchescu a iniţiat o campanie în urma căreia se doreşte ca rămăşiţele pământeşti ale celebrului sculptor Constantin Brâncuşi să fie aduse în România. Mai exact, Laurian Stăchescu spune că „vreau să respect dorinţa marelui artist de a fi îngropat la Hobiţa”. Îl citez: „Vom organiza acest demers cultural în toată ţara, iar în primăvară vom pleca pe jos de la Craiova şi spre Paris. În marşul culturii, spre Paris, alături de mine va veni şi un coleg de la Radio Oltenia Craiova, care va transmite de pe drum, şi un ofiţer din Hunedoara. Tot drumul îl voi face, singur sau alături de cei care doresc să mă însoţească, pe jos. Este un demers cultural extrem prin care sper să îi sensibilizăm pe francezi. Respect, cultural, şi poporul francez”. Între timp a avut loc la Bucureşti un asemenea marş de sensibilizare: „Încercăm să mergem pe urmele lui Brâncuşi, exact cum a parcurs el această distanţă în 1903 ajungând la Paris, în 1904”, a mai declarat iniţiatorul acestui demers. Laurian Stănchescu a mai anunţat că a adunat 10.000 de semnături care susţin iniţiativa sa de aducere a rămăşiţilor lui Constantin Brâncuşi, pentru „a îndupleca inima francezilor”… Mă pun în pielea lui Laurian Stănchescu (care probabil că are pregătire sportivă), pentru deplasarea pe jos va avea nevoie de o sponsorizare masivă, nu numai de sănătate de fier. Să mergi pe jos de la Craiova până la Paris pe ploaie şi caniculă e o întreprindere ingrată, oricum ai lua-o – nu mă refer la încălţăminte şi îmbrăcămintea care trebuie schimbate regulat, ci la cazarea pe traseu şi masa aferentă (care costă o avere), plus mersul pe marginea autostrăzilor europene, interzis de regulă. Ca aventură, e admirabil un asemenea demers, dacă într-adevăr are susţinere financiară. Nu mai spun că rămâne de văzut pe unde ar putea să intre pe jos în Paris şi unde se opreşte, de cine va fi primit oficial acolo. Probabil de teama că va fi luată peste picior, conducerea Uniunii Scriitorilor a anunţat oficial că: Postarea de mai jos, răspândită prin facebook, azi 18 februarie 2011, e falsă în sensul că USR nu a avut o iniţiativă de acest fel, iar, oricum, dl. Laurian Stănchescu nu e abilitat să facă anunţuri în numele USR. „La iniţiativa Uniunii Scriitorilor prin Dl Laurian Stanchescu se va desfasura mâine între orele 12-14 evenimentul comemorativ ‘Cercul Constantin Brâncusi’ în jurul Ateneului Român”. Cei care vor participa să ştie că nu o fac la chemarea USR. Delimitarea USR faţă de demersul lui Laurian Stănchescu e cu atât mai semnificativă, cu cât preşedintele N. Manolescu e ambasador UNESCO la Paris şi ştie exact cu ce se mănâncă un asemenea gen de demers amatoristic legat de posteritatea universalului Constantin Brâncuşi.  Dacă ar fi luată în serios această readucere a rămăşiţelor lui Brâncuşi în ţară, apoi atunci însuşi N. Manolescu, prin funcţia pe care o are la Paris, trebuie să intervină. Dar poetul Stănchescu a uitat să ia o aprobare de la ambasadorul UNESCO N. Manolescu, proiectul lui e ratat astfel din start.

*

O altă minunăţie scriitoricească funebră am aflat-o zilele trecute. Mărturisesc, am rămas… interzis. Vă redau ştirea Mediafax întocmai, ţineţi-vă bine: Scriitoarea Maria Toma a ţinut cadavrul fratelui său în casă aproape 20 de zile, pentru a-l învia. Bun banc, nici o cruce cu limba în gură nu m-am îndurat să fac. După ce am citit titlul, m-am întrebat cine e scriitoarea Maria Toma. Nu ştiu de unde să o iau – e prozatoare? Locuieşte în Bucureşti, are o casă de vis (vezi foto; Libertatea.ro publică şi o poză cu o doamnă în doliu încadrată de doi poliţişti). M-am uitat pe lista scriitorilor membri ai Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti „supendaţi” (fiindcă nu şi-au plătit doi ani la rând cotizaţia) – nu e pe listă! Înseamnă că e o scriitoare activă, şi-a plătit cotizaţia, deci ştie pe ce lume trăieşte… Aflu că a fost profesoară toată viaţa, că azi e pensionară. M-am uitat pe lista prozatorilor ASB, nu e. Nu e nici pe lista poeţilor, membri ai ASB. Cine e Maria Toma, frate? Nu e nici pe lista scriitorilor de „literatură pentru copii şi tineret”. Nu e nici la critică, nici la dramaturgie, nici la traduceri… În sfârşit, auziţi: Scriitoarea Maria Toma a ţinut cadavrul fratelui său, decedat în SUA la mijlocul lunii februarie şi trimis pentru a fi înmormântat în România, în casa ei, timp de aproape 20 de zile, pentru a-l învia. Joi, poliţiştii Secţiei 4 au ridicat trupul bărbatului pentru a evita răspândirea unei epidemii. Fratele scriitoarei a murit în SUA, la mijlocul lunii februarie. Anterior, el ceruse să fie înmormântat în România, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca. Aceasta a precizat că trupul bărbatului a fost adus într-un sicriu sigilat în România în 21 februarie şi a fost preluat de sora sa, scriitoarea Maria Toma, în vârstă de 78 de ani. Femeia însă nu şi-a înmormântat fratele şi a stat cu cadavrul în casă, până când fosta noră a acesteia din SUA a apelat autorităţile române pentru a raporta cazul. Toma a desigilat sicriul, a spălat cadavrul şi i-ar fi dat medicamente, ea refuzând să creadă că fratele ei a decedat. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, cu sprijinul Secţiei 4 Poliţie, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Minorului Sector 1 şi Direcţia de Sănătate Publică. Toma ar fi spus autorităţilor că bărbatul se află în moarte clinică. În urma mai multor tentative ale autorităţilor de a ridica cadavrul, joi, poliţiştii au mers pentru a lua trupul bărbatului, invocând articolul 27 din Constituţie, alineatul 2, litera d) privind „prevenirea răspândirii unei epidemii” – excepţii la inviolabilitatea domiciliului, dar şi în baza Legii 95/2006, articolul 4, privind reforma în domeniul sănătăţii. Legislaţia română nu stipulează un termen în care un cadavru trebuie să fie înmormântat. Pe de altă parte, Maria Toma nu poate fi trasă la răspundere, întrucât legea penală română nu prevede situaţii de genul acesteia. Trebuie să recunosc, sunt şi scriitori români care depăşesc orice imaginaţie în chestiuni funeste. Am citit pe Jurnalul.ro că Maria Toma e totuşi „membră a USR”: “Toma Maria, autoarea romanului “Gânduri în cuvinte”, publicat în noiembrie 2010, de Fundaţia Editura Craiova, membră a Uniunii Scriitorilor, a repatriat corpul fratelui la data de 21 februarie şi de atunci a refuzat să-şi înmormânteze fratele din cauza convingerilor personale. L-a ţinut în propriul domiciliu, a refuzat sprijinul fostei nurori. Ea susţine că, potrivit teoriei maiaşe, după un an sufletul se întoarce la trup şi că îngrijindu-l corespunzător va învia. Îi dădea medicamente cu care credea că îl ajută să revină la viaţă. „Pe data de 2 martie am fost sesizaţi de doamna Ciolacu Lidia, fosta noră. Am mers către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a sectorului 1, la Direcţia de Sănătate Publică, sesizând verbal şi în scris. DSP a sesizat cazul în paralel cu noi la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1”, ne-a declarat inspectorul principal de poliţie Aurelian Ciocîrlan. Interesant că scriitoarea Maria Toma spera că fratele ei e sfânt, că nu putrezeşte, citiţi o altă relatare, pe Evz.ro: O funcţionară din cadrul Direcţiei a mers acum câteva zile la faţa locului şi a vorbit cu femeia. „(Maria Toma – n.r.) mi-a zis: «Intraţi, doamnă, să vedeţi ce frumos miroase!» Zic: «mulţumesc, dar nu, că tocmai am mâncat»”, după cum avea să povestească funcţionara… Dacă aveţi umor, rezistaţi la asemenea şocuri. Trebuie să recunoaşteţi că scriitorul român n-o ia niciodată razna, confundă numai realitatea.

PS. Dan Mircea Cipariu mă avertizează pe e-mail, îi mulţumesc pentru băgarea în seamă pe Agenţia lui de carte (mâine, luni, ora 21.30, pe TVR Cultural): Scriitorii Ion Mureşan şi Liviu Ioan Stoiciu, invitaţii emisiunii “Literatura de azi” – http://www.agentiadecarte.ro/2011/03/scriitorii-ion-muresan-si-liviu-ioan-stoiciu-invitatii-emisiunii-%E2%80%9Cliteratura-de-azi%E2%80%9D/
Toate cele bune, Dan Mircea CIPARIU. Cine are timp şi chef, să urmărească emisiunea (eu n-am).