Singurătate cu o ţestoasă dată de trei ori peste cap

5 min


Marţi, 16 martie 2010. Trebuie să consemnez că nu mai e o coincidenţă în ceea ce vă voi reda azi. Dacă o consemnez în scris, o uit, reintru în normal. Altfel nu mai scap de această constatare făcută în 2010, şi o tot răsucesc pe toate părţile în gând. Am observat că de câte ori consemnez un gând trăsnit, care ajunge să mă obsedeze, sau un vis ieşit din comun, sau de câte ori explic în scris (în jurnal sau într-un vers sau într-o frază dintr-o proză) de ce sunt supărat, mă calmez „ca prin farmec”. E o întâmplare adevărată: ţestoasele bat la mine la uşă! De regulă eu dorm dimineaţa (mai nou, noaptea actualizez cu ştiri Jurnalul de Vrancea Online, ştiţi), mă culc la 6 şi… Nu e greu de dedus că somnul meu de dimineaţă e vai de capul lui. Am zile când nu mai rezist de oboseală şi la miezul nopţii cad la pat. Cum spun, dorm dimineaţa cu uşa închisă la dormitor. N-o să credeţi, dar în ziua când li se face foame, ţestoasele bat la uşă înainte de ora 9, să mă trezesc să le dau de mâncare! Nu glumesc. Am două ţestoase, aduse în apartament de mici, erau cât o monedă de 50 de bani, de fiul meu, Laurenţiu (la 34 de ani, fost ziarist, absolvent de Drept, specializat în IT, toată ziua şi noaptea stă pe Internet). Oare în ce an le-a adus? Nu mai ţin minte. Ne-am trezit cu ele, de atunci au intrat în peisaj. Acum ţestoasele au 15 centimetri (de la cap la coadă) şi sunt circul liber prin apartament. Preferă să stea în bazinul cu apă, dar le-am făcut pante pe care să coboare din bazin (în bazinul cu apă am pus pietre mai mari; în bazin mai e un filtru electric de apă şi un acoperiş mobil de plastic, sub care ele se retrag atunci când dorm) şi să urce, să se întoarcă în bazinul cu apă, de câte ori au chef. Bazinul e instalat în sufragerie, pe covor, sub un birou. Nu am idee de unde provin aceste ţestoase, nici dacă sunt fată şi băiat (deşi aşa i-au fost vândute fiului), dacă au în genă patru anotimpuri, Laurenţiu are impresia că se trag din Florida. Crescând, fiul s-a debarasat de ţestoase, a scos bazinul cu apă din camera lui (unde fusese iniţial instalat) că-i mirosea a baltă cu peşte, degeaba schimbam apa şi spălam bazinul. În plus, mâncarea (cumpărată din magazine speciale; viermişori şi ouşoare) e exclusiv cu miros de baltă cu peşte… M-am trezit că mi-a dat mie în grijă aceste ţestoase, el fiind complet dezinteresat de soarta lor. Ce să fac? Fiul locuieşte cu mine în apartament. Dar are viaţa lui, prietenii şi iubitele lui, programele şi proiectele lui, ne spunem „Bună, ce faci?” şi ne vedem de ale noastre, separat. Doina Popa e la Focşani, îşi îngrijeşte mama, asta e situaţia, am mai dat de gol o dată asta aici, vine la două-trei săptămâni două zile la Bucureşti, să ne lase mâncare gătită (nici eu, nici fiul nu ne pricepem să facem mâncare; eu am încercat să fac în câteva rânduri, dar de fiecare dată am eşuat lamentabil, nici eu nu-mi puteam mânca „produsele gătite”, aşa că am renunţat, prefer să cumpăr mâncare gătită de la alimentare, deşi e o afacere proastă). Aşa că mă consider singur în apartament. Ascultând de sfaturile fiului (care a citit pe Internet că ţestoasele n-au nevoie decât o dată pe săptămână de mâncare), le dau celor două ţestoase mâncare lunea – când ud şi plantele în apartament, se leagă una de alta, au intrat în reflex. Aţi reţinut, ieri m-am culcat dimineaţă (după o noapte albă). Cu o zi înainte ţestoasele, amândouă, părăsiseră bazinul şi nu se mai întorseseră în el, eram alarmat că a doua zi trebuia să le dau de mâncare, de unde să le iau? Se ascund atât de bine, că nu le mai găsesc. Noua iubită a fiului s-a speriat când a auzit că ţestoasele nu sunt noaptea în bazinul lor cu apă, dacă le calcă? Am asigurat-o că noaptea dorm şi ele, acolo unde s-au ascuns, nu se plimbă prin apartament, şi că oricum, au o carapace care le apără, nu e nici o problemă… A doua zi, aud bătaia în uşă la dormitor, înainte de ora 9! Previzibil deja pentru mine (luând seama că se repetă povestea, în fiecare zi de luni; au un calendar perfect), am deschis uşa şi am salutat somnoros ţestoasa – că o fi fost femela, că o fi fost masculul, n-am idee, nu le pot deosebi nicicum. Perechea ţestoasei care a bătut sau s-a izbit de uşă până am deschis-o, era lângă bazinul cu apă, cuminte. Natural, le-am dat să mănânce „două feluri” şi am spălat filtrul electric de apă. Anul acesta, pentru prima oară am observat că ţestoasele au năpârlit: s-au desprins cojiţe de pe burta carapacei, mai exact solzi mari cât o monedă de 50 de bani, găsesc de la o vreme mereu cojiţe în bazinul cu apă (ba am găsit şi pe covor; îmi închipui că se agaţă în ele până se desprind cu totul, că „le mănâncă” desprinderea acestor cojiţe, dar cine să le scarpine?)… Ce spuneţi? Ţestoasele nu numai că au inteligenţă primară, niciodată negreşind drumul spre bazinul cu apă în care dorm, în orice parte a apartamentului ar fi, dar îmi bat şi la uşă de câte ori le e foame! Nu e nici o coincidenţă… Supravieţuim împreună, ele tac de câte ori ne întâlnim când ele ies la plimbare prin apartament, mă privesc în ochi, eu le mângâi carapacea. O fi vrând să-mi spună ceva şi eu nu le aud? Aşa dau impresia, că vor să-mi spună ceva de câte ori ne întâlnim… Ce-o fi în capul lor (că în capul meu ştiu ce e; „ai tărâţă în cap, unde te gândeşti când te întreb?”, cum îmi spuneau profesorii). Nemaipomenit e că ţestoasele vor trăi 200 de ani şi că eu am să le pierd la un moment dat din vedere… În seara de luni le spăl bazinul, pun apă nouă (păstrată o săptămână în alt bazin, apă de la robinet), le spăl şi pe ele în cadă cu apă rece (fireşte, nu cu săpun; n-am dat încă în mintea copiilor). Convieţuim. A rămas ca într-o zi să se împlinească prorocirea Doinei Popa, că una din ţestoase (normal, femela) se va da de trei ori peste cap şi se va transforma într-o domnişoară frumoasă, frumoooooaaaassssăăă… Nu de alta, dar atâta ce mă plâng de singurătate, că într-o zi s-o sătura şi ţestoasa să mă vadă tânjind şi tânjind… Surâdeţi? Din nefericire, eu sunt deformat de literatură: imediat pun în aplicare o asemenea metamorfoză a ţestoasei date de trei ori peste cap (să ştiţi că nu o dată am văzut ţestoasele dându-se de trei ori peste cap; ba când traversează un obstacol înalt şi se dezechilibrează, ba când se aruncă din bazin; poate nu sunt ele ţestoase fermecate) şi constat că domnişoara cea frumoasă de origine din Florida are un miros de baltă cu peşte accentuat… Şi cum eu nu mă omor după peşte, strâmb din nas. Aşa că mai degrabă ratez întâlnirea din povestea de dragoste cu domnişoara-ţestoasă căreia i s-a făcut milă de singurătatea mea. Dar nu e timpul pierdut să simt într-un vis că-mi pierd capul în faţa unei domnişoare-ţestoase.

PS. Să fiu iertat pentru atâta divagaţie mai mult sau mai puţin literară. Fac şi eu ce pot să mă mai echilibrez, scriind aici zilnic (autopedepsit în acest sens deoarece am împlinit 60 de ani şi praful s-a ales de viaţa mea; scrisul în sine e o supapă pentru mine; lasă că mai vine şi sfârşitul lumii în 2012 şi o să pună capac la toate; sigur, nici eu nu am atâta imaginaţie să cred în acest sfârşit). Azi am scris despre ţestoase. Să vă aduc repede cu picioarele pe pământ, vă invit să citiţi (dacă vă mai arde) o ultimă opinie politică serioasă a mea, aflată din 13 martie pe Jurnalul de Vrancea, daţi click pe: http://www.jurnaluldevrancea.ro/opinii/liviu_ioan_stoiciu/4033-romania-regimului-basescu-asteapta-lovitura-de-gratie.html


11 Comments

Dă-i un răspuns lui Liviu Ioan StoiciuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Am citit Jurnalul … din „Cartea Zădărniciei”, curios să-mi raportez proiecţia trecerii mele în timp faţă de cele petrecute de alţii (aici îl menţionez şi pe Arthur Porumboiu, care are publicat un Jurnal în cartea sa „IARBA ALBĂ” ). Ce să fac! Dacă eu nu am avut aşa ceva?! Şi curios : A. Porumboiu scrie în JURNAL – martie 1972/când eu frecventam cenaclul Tomis alături de Arthur – „Sunt neliniştit pentru că înapoi nu mă mai pot întoarce, iar înainte e MOARTE” ; iar LIS, tot în martie 1972: „Despre mine nimic nu e interesant de scris, de lăudat. Doar că mă amăgesc degeaba – visuri feerice şi glorii fără viitor. Vai de capul meu” Mai amintiţi în Jurnal de ce se mai întâmpla la Luceafărul (de fapt asta urmăream; ca liceean venisem din C-ţa la Bucureşti, la Biblioteca M. Sadoveanu unde Fănuş Neagu ţinea cenaclul. Atunci citise V. Pantazi de care amintiţi . Nicolae Lupu şi un tânăr care citise proză excelentă care mi-a atras atenţia: Ioan Bledea de prin maramureş , sau aşa ceva. Nu mai ştiu de atunci nimic despre acel tânăr foarte înzestrat. Ţestoasele din Jurnalul de azi, mi-a amintit de ţestoasa şi purceluşul de guinee văzuţi în locuinţa scriitoarei Passionaria Stoicescu, la Bucureşti, dar şi de ţestoasele cam de marimea unei pălării cu boruri largi de sombrero, în canaraua satului meu, şi pe care se suia puştimea ca să fie căraţi în spinare de bietele vieţuitoare, şi de care mi-era atâta milă. Cât priveşte poezia dvs. descoperită de mine atât de târziu, (noroc cu M.Ifrim);el mi-a dat un volum şi m-a încurajat să scriu cele 11 eseuri propuse, după ce l-a văzut pe primul. Să auzim numai de bine!

  2. Mie mi-a placut ziua dvs. spuerb redata.. oarca am trait-o si eu… asa de fain ati descris-o.. aspect cel mai important, deciI

    mereti mai departe cu Jurnalul!

  3. Domnule Tudor Cicu, sunteţi o mare surpriză, trăiţi în lumea literară demult (ştiţi atâtea), eu mă simt un începător pe lângă dumneavoastra. Ar trebui să ieşiţi mai des pe piaţă cu cărţi ale dumneavoastra.

  4. frumos spusa povestea cu broastele. si mi a placut candva, demult, o poveste despre o expeditie paranormala si biomagnetica sau cam asa, prin munti. dar cu sfarsitul lumii, ia mai lasa/ma!

  5. am fost candva la o, nu stiu cum sa i zic, ceva intalnire cu bautorii de absint. si mi a placut poezia cu varsta ce sta la panda pe post de fiara. plus una dintre primele poezii.dar te rog sa nu ma mai domnesti, ca altfel nu mai zic nimic

  6. Carla dragă (oare cine se ascunde în spatele acestui frumos prenume?), eu ma îndrăgostesc foarte uşor de cuvinte frumoase scrise în limba română, te rog să ai grijă cum le foloseşti (după cum vezi, m-am executat, nu te mai domnesc). Sunt superîncântat ca Băutorii de absint ţi-au atras atenţia. Ne leaga poezia?

  7. nu scriu poezii, daca asta intrebi. si de citit, nu foarte des. dar pe unele parca nu le poti ocoli, se agata de tine, te trag de maini si de picioare. or fi si ele ceva vietati. de fapt, din ceea ce ai scris am citit mai intai tot felul de articole sau pagini de jurnal. si m a amuzat cum te pui de a curmezisul. asta nu e o critica. e probabil din pricina de zodie. asa ca atunci cand am cumparat istoria… m-am uitat prima data sa vad ce prezentare ti-a fost rezervata

  8. Mă sperii, Carla – e vorba de Istoria lui Manolescu? Poate ştii, poate nu, am fost într-un război nebun cu N. Manolescu, m-a dat şi-n judecata, cerând justiţiei să-mi interzică semnătura. Printre rânduri, în partea a doua a prezentării lui, cunoscătorii ştiu de ce a scris ce a scris… Mă pun de-a curmezişul fiindcă sunt Vărsător (pe graniţa cu Peştii)? E valabil ce spui. N-am de ales, care va să zică, trebuie să fiu de-a curmezişul, aşa mi-e mie scris. Ce s-ar face societatea fără oameni care se pun de-a curmeziş? Sau tu eşti dintre cei care gândesc numai pozitiv? Sper să nu fi fost prea dezamăgită de ceea ce nu sunt, ce fapt.

  9. am urmarit disputa ta cu manolescu. parca pornise de la faptul ca ai publicat ceva de goma. mie mi au placut unele carti ale lui goma dar mi se pare ca exagereaza.cand esti atat de virulent, cand te lupti cu toti si cu toate, risti da devii necredibil si sa aluneci intr un fel de ridicol. nu cunosc motivele nemultumirilor lui, s-ar putea sa fie intemeiate, dar modul cum le pune pe tapet nu e tocmai placut. dar asta e problema lui. revenind la tine, important, pana la urma, e ca apari in istoria cu pricina. oricum, valoarea unui scriitor nu o poate stabili un singur om, oricata autoritate critica ar avea el. si da , ziceam de zodie pentru ca si eu sint varsator si ma straduiesc din greu sa-mi tin gura cand nu e treaba mea. lucru ce nu-mi reuseste mai niciodata. asa ca stiu cum e. zodia asta e o calamitate, dar, pe de alta parte, te face sa te simti viu. cand ajungi sa nu te mai indigneze nimic e bai.

  10. This page seems to get a great deal of visitors. How do you get traffic to it? It offers a nice individual twist on things. I guess having something real or substantial to say is the most important thing.