Spectacolul morţii şi spinii care nu mai înţeapă. Un rondel al călugărului Ignatie Grecu

4 min


Marţi, 20 aprilie 2010. În zilele nenorocite ale mediatizării accidentului tragic din aprilie 2010 al avionului prezidenţial polonez în Rusia, la Smolensk (la 20 de kilometri de Pădurea Blestemată), s-au dat în paralel şi imagini ale genocidului sovieticilor de la Katyn / Katîn din aprilie 1940. Mie îmi fac rău asemenea mărturii ale istoriei: la ce a folosit acel masacru al elitei poloneze militare şi civile din 1940? La ce a folosit holocaustul evreilor nevinovaţi? Care e lecţia pe care ar trebui să o învăţăm, descoperind aceste crime colective patologice (care au legătură cu nebunia; acea nebunie de origine demonică)? E de ajuns să ucizi un om şi să fii închis pe viaţă, în schimb, atunci când vorbim de crimele colective, de genocid, vinovaţii sunt arătaţi la general, iar cifrele morţilor se rotunjesc, de la zeci de mii la milioane, niciodată nu se dau cifre exacte (de parcă nu ar conta fiecare mort din maldărul de cadavre)… În zilele doliului polonez pentru Lech Kaczynski, de săptămâna trecută, am văzut la telecinematecă o reconstituire a masacrului de la Katyn, semnată de Andrzej Wajda: împuşcaţi în ceafă, ofiţerii polonezi (făcuţi prizonieri; cu atât mai gravă e crima lui I.V. Stalin, prizonierii de război nu se ucid) erau aruncaţi în gropi comune uriaşe, unii peste alţii… Totul, făcut în secret. Înspăimântător spectacol pentru lumea din ceruri, singura care vedea totul şi asista pasivă, de la Dumnezeu şi sfinţi, la îngeri păzitori şi morţi de ai noştri (mult mai mulţi decât cei vii, azi, pe Pământ), ajunşi în rai. Pentru polonezi, Katyn a devenit, dintr-o obsesie blestemată, o psihoză naţională după accidentul avionului prezidenţial. Veţi spune că uriaşele gropi comune de la Katyn aparţin celui de-al doilea război mondial şi tiranului Stalin. Sau tiranului Hitler, sau tiranului Pol Pot sau tiranului Mao, gropile lor comune cuprinzând milioane de nevinovaţi. Dar gropi comune am văzut şi în Iugoslavia în anii ’90. Sau: n-o să scăpăm niciodată de grămezile de morţi cu care nu ştii ce să faci, în urma unor catastrofe inimaginabile (cum au fost cele din Sumatra sau Haiti, soldate cu 500.000 de morţi) – trebuie să sapi gropi comune fără sfârşit. Recunosc, de fiecare dată când conştientizez gropile comune, mă gândesc imediat nu numai la atrocitatea omenească (de genul celei de la Katyn, să continui cu exemplul acestui masacru), ci şi la faptul că e imposibil să crezi că toţi cei aruncaţi în aceeaşi groapă comună de proporţii au avut acelaşi destin, de fapt: cum să moară toţi o dată? Asemenea tragedii în istorie ar trebui să demonteze existenţa destinului, de care ne agăţăm toţi. Sigur, ortodoxia nu crede în destin… Săptămâna trecută, când se derulau imagini al gropilor comune de la Katyn, am văzut o fotografie din China, de la cutremurul dinspre Tibet care m-a şocat – aici am văzut nu numai gropi comune (de 150 de metri!), dar şi faptul că li s-a dat foc la cadavre! Fotografia era însoţită de informaţia: Sute şi sute de corpuri ale barbatilor, femeilor si copiilor au fost transportate cu camioanele in Jiegu, in apropiere de epicentrul cutremurului, unde au fost aliniate de catre calugari intr-un sant de 150 de metri si au fost incinerate. Majoritatea locuitorilor fiind tibetani. Public aici fotografia, fiindcă face parte din viaţa şi lumea noastră şi acest spectacol al morţii, chiar dacă nu ne place. Las la o parte faptul că în China autorităţile se tem de veveriţe, ingrijorate ca ar putea avea parte in prezent de noi pierderi de vieti omenesti provocate de o eventuala epidemie de ciuma pneumonica, transmisa de veverite. „Veveritele hiberneaza normal pana la sfarsitul lunii aprilie sau inceputul lunii mai, dar ar putea iesi mai devreme anul acesta, in urma cutremurului”.

Poeta Niculina Oprea mi-a trimis un comunicat primit de ea din Franţa, însoţit de fotografie, intitulat „Il faut sauver la tombe de Ilarie Voronca!”, să-l public aici – daţi clik pe Communiqué du Collectif Ilarie Voronca, IL FAUT SAUVER LA TOMBE DE ILARIE VORONCA ! (1) (şi iar click pe dreptunghiul apărut; se deschide mai greu, fiind salvat în .pdf), să vedeţi despre ce e vorba (deşi din titlu cred că aţi înţeles totul). Acest comunicat mi-a amintit şi de spectacolul morţii la scriitorii români, de faptul că n-am mai fost de anul trecut la Mănăstirea Cernica să mă închin şi la mormintele lui Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Radu Petrescu, Ernest Bernea sau Gala Galaction – să mă refer numai la mormintele scriitorilor descoperite de mine aici cu greu, ajutat şi de poetul călugăr Ignatie Grecu, azi ieromonah şi şef al cancelariei la Mănăstirea Cernica (de loc dinspre Tecuci, moldovean de al meu, membru şi el al cenaclului tinereţii mele, pe care-l conduceam la Bucureşti, intitulat „3,14”, în anii ’70). Voi încheia această pagină de azi de jurnal online cu un poem al lui… Toate mormintele scriitorilor pomeniţi au cruci de piatră sau ciment şi morminte asemenea, care rezistă intemperiilor – sunt de invidiat? Mai încolo, la Mănăstirea Pasărea, mănăstire de maici, Geo Bogza are un mormânt impunător – dar n-are cruce. Îmi e şi teamă să întreb câţi dintre marii noştri scriitori, de-a lungul istoriei, mai au azi „piatra tombală” la cap, sau o cruce, câte morminte mai sunt îngrijite (în afara celor de pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu). Mai bine să nu întreb. De fiecare dată le aprind lumânări scriitorilor la mormintele cărora ajung – Doamne, câte speranţe de preamărire duhovnicească au lăsat în urma lor, de care s-a ales praful.

Un rondel al ieromonahului Ignatie Grecu de la Mănăstirea Cernica (a publicat cinci cărţi de versuri; ultima, din care transcriu rondelul, a apărut anul trecut, „Lacrimi de mărgean”), rondel intitulat „Turn bătrân”: Salcâmul a-nflorit! Priveşte / Şi spinii lui nu mai înţeapă. / Bătrânul turn culcat în apă / Când scade-ncet, când se măreşte. // O, umbra lui mereu îmi scapă / Pe valuri când călătoreşte. / Salcâmul a-nflorit! Priveşte! / Şi spinii lui nu mai înţeapă. // Tristeţea-n aur se-nveleşte / Şi cu miresme se îngroapă. / Şi strălucind din nou din groapă, / Va învia în zori, fireşte. // Salcâmul a-nflorit! Priveşte!” Spinii salcâmului nu mai înţeapă? Spinii acestei lumi înfloritoare, trecătoare…


11 Comments

Dă-i un răspuns lui rotaru mihaiAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Accidente tragice, masacre, cutremure, gropi comune, morminte… cand ajungem la poezie suntem intr-o stare de spirit de nu mai intelegem nimic!
    Nu stiu ce ai vrut sa spui cu toate astea. Poemul cu salcam pare fara rost, nu mai consoleaza pe nimeni!

  2. Începusem să fiu neliniştit că ai dispărut, draga Andreea, mă bucur de revedere, dacă scrii aici înseamnă că totul e în regulă cu tine. Dinspre tema de azi a jurnalului meu online, ce să zic, aşa vin temele la rând, nu le programez. Dacă mi-ai da tu o idee de subiect, înainte să mă aşez să scriu aici, aş salva lumea. În privinţa salcâmului, care străluceşte din groapă… Totul se leagă, nu?

  3. Cum sa dispar… mai ales cand vorbesti/ scrii cu atata patos despre spectacolul mortii!
    Un subiect nou? Spectacolul vietii nu te atrage cred. Apocalipsa am intors-o pe toate partile, dar mai sunt teorii… de exemplu stiai ca Luna se indeparteaza de Pamant nu „incet incet”, ci de-a dreptul accelerat? Am aflat intr-o seara la televizor, pe un post bun de documentare stiintifice. Nu-i de glumit! Era un scenariu ce-ti facea frica.
    Uite, scrie despre Luna, te rog, e o tema romantica dar are si atingere cu astrologia, daca vrei e implicata si-n sfarsitul lumii. E parte din viata noastra, sunt sigura ca a intrat in „inconstinetul colectiv”. Ca dovada, una din Arcanele Majore din Tarot se numeste Luna. Jung le considera pe toate „arhetipuri” (tind sa-i dau dreptate cand vine vorba de ocultism).
    Sa vedem daca subiectul convine si Scriitorului.

  4. nu conteaza daca subiectul ii convine sau nu. trebuie sa tina cont de cititori. asa ca Scriitorul sa faca un experiment: o zi fara morti, gropi, cimitire, catastrofe, sinucideri, apocalipse, executii. nici macar spini

  5. Regret, aţi uitat să adăugaţi pierderile materiale şi morale pe lista nenorocirilor care ne bântuie, aşa că în ziua următoare am scris despre o asemenea pierdere la USR – Casa Monteoru. Altfel, dragile moşului, Luna e vinovată de toate relele pe Pământ, se ştie asta de când lumea (şi mai ales voi, Doamnele, sunteţi afectate direct de ea toată viaţa; de unde se vede că sunteţi mult mai importante decât bărbaţii, dacă vă bagă atâta în seamă). În astrologie Luna Neagră dă totul peste cap… Dar nu înţeleg, Andreea, ăsta e subiect, să scriu despre Lună, care ne influenţează negativ atât? N-ai şi tu un subiect mai pozitiv?

  6. Draga LIS, prea te faci ca nu intelegi! Mie nu-mi spune nimic teoria 2012 egal sfarsitul lumii. Catastrofele colective le deplang, uneori ma arunca intr-un fel de nemultumire generala zile intregi, dar e clar ca nu pot sa le schimb consecintele… Casa Monteoru e o problema a Uniunii Scriitorilor si a membrilor ei, daca vrei sa scrii numai despre asta vei fi citit cu siguranta doar de cei in cauza.
    De ce nu treci la lucruri mai personale? De regula un jurnal e ceva intim, chiar daca e … public! Iar articolele tale se numesc „LIS jurnal”! De parca ai trai la portile Casei Monteoru, fara femeie, fara poezie, bantuit de cosmaruri cu fiinte ciudate, prezicatoare ale apocalipsei.
    Asa ajungi la balamuc!
    Vreau si eu sa aflu, la capatul unei luni de lectura, daca ai intalnit vreo persoana interesanta si reala, nu acel individ nepoliticos din lift pe care ni l-ai descris in poemul de acum cateva zile.
    Mai discuti cu cineva in afara de Carla si cei care-ti scriu pe blog? Daca da, cu cine? Sunt frumoase femeile din Bucuresti primavara? Au fetze zambitoare, se imbraca exuberant sau se feresc speriate din drumul tau? Oare ai de gand sa mai iesi din casa saptamana asta? Vezi numai culoarele impersonale ale metroului si apoi vreun birou inghesuit?
    Iata, o cititoare iti arunca-o provocare: scrie un jurnal, nu un articol la ziar!

  7. domnule stoiciu,v-as ruga sa-mi dati un numar de telefon -daca aveti- al parintelui ignatie. ma numesc mihai rotaru ,iar parintele ma cunoaste. multumesc!

  8. This weblog seems to recieve a great deal of visitors. How do you get traffic to it? It gives a nice unique twist on things. I guess having something authentic or substantial to post about is the most important factor.