Tragedia japoneză. Îndemn la migrare în teritorii ruseşti. Civilizaţii şterse de pe faţa pământului, dispărute misterios

7 min


Joi, 17 martie 2011. Nu ştiu cât suferă alţii din cauza tragediei japoneze, dar eu – care mă pun în pielea lor (e o boală mai veche a mea, de a mă pune în pielea celor loviţi de soartă, în general; e greu până îi identific), mă simt dărâmat. Las la o parte faptul că tot ce se întâmplă nu numai în România (nu mai pun la socoteală ce mi se întâmplă mie), ci în lume în general, s-a relativizat – fiindcă fac imediat comparaţie cu ce li se întâmplă japonezilor. Practic, mi s-a schimbat mentalitatea, totul a devenit un fleac, nu contează decât ce li se întâmplă japonezilor acum. Japonezii sunt blestemaţi să o ia de la capăt? Mă gândesc la dezastrul din cel de-al doilea război mondial. Japonezii au fost loviţi prin cele patru elemente primordiale, concomitent, azi – spiritul naturii a lovit prin ele, prin pământ (seism de 9 grade Richter), prin foc (au ars inclusiv rafinării, acum ard reactoarele nucleare), prin apă (valuri tsunami fără precedent) şi prin aer, prin radiaţia nucleară. Adică nu li s-a mai dat nici o şansă japonezilor. Mai există şi Spiritul Eterului, care ar trebui să ajute japonezii să se salveze. Dacă, Doamne fereşte, explodează reactoarele nucleare, trebuie mutată capitala Japoniei (aflată la 200 de kilometri de iradiere) – fiindcă sunt puse în pericol vieţile a 12 milioane de locuitori. În acest moment japonezii ar trebui să părăsească insulele (întregul arhipelag), dar unde să se ducă? Pe plan mondial ar trebui constituită o celulă de criză (la ONU) şi să preia populaţia Japoniei, cu toate probleme ei. Practic, populaţia Japoniei ar trebui să migreze. Se vor schimba vremurile într-atât? Să nu uităm că specialiştii japonezi se aşteaptă, în secret, la Marele Cutremur (care n-a fost cel de 9 grade pe scara Richter din 11 martie), asta ar însemna să fie lovită Japonia şi în centru şi în sudul ţării şi, practic, apocalipsa să desăvârşească dispariţia unei civilizaţii. Să nu uităm că Japonia are o Casă imperială, condusă de un împărat (e singura ţară din lume condusă de un împărat; deşi, constituţional, e o monarhie). Să mai reţin o dată că japonezii sunt de origine necunoscută. Este de necrezut, dar după tragedia japoneză putem înţelege de ce au dispărut enigmatic, în istorie, atâtea civilizaţii, inclusiv cea mayaşă (spun inclusiv, fiindcă e obsedată lumea de calendarul mayaş care se opreşte în 20.12.2012). Sunt o sumă de civilizaţii dispărute, vă voi da exemple (preluate de pe Top Tenz): De-a lungul istoriei, au existat civilizatii care au fost sterse de pe fata pamantului de cataclisme majore sau de foamete. Altele au disparut fara nicio explicatie, lasand doar mister in urma lor… 1. Civilizaţia olmecilor, precolumbieni din regiunea Golfului Mexic (în câmpiile din centrul şi sudul Mexicului), au înflorit înainte de Hristos între anii 1400-400, când au dispărut: Ei erau maestri in constructii si au facut piramide de dimensiuni mari, monumente din piatra si cladiri pentru ceremonial. Au disparut in jurul anului 400 i.H. Cauza ar fi fost data de schimbarile climatice sau de activitatea vulcanica din zona. O alta teorie sustine ca olmecii ar fi fost invadati. Aţi reţinut: schimbările climaterice sau activitatea vulcanică au distrus această civilizaţie. A dispărut misterios 2) civilizaţia nabateenilor: Ei au fost o cultura semitica ce a locuit in Iordania, Canaan si Arabia, in jurul secolului 6 i.H. Nabateenii au construit orasul Petra, care era capitala lor. Petra era situat in inima Iordaniei. Celebra Petra. In secolul 4 e.n., ei au parasit Petra fara vreun motiv intemeiat. Descoperirile arheologice dovedesc faptul ca si-au organizat aceasta plecare, fara a fi goniti de o alta civilizatie… Alt exemplu de civilizaţie dispărută: 4) aksumiţii – Imperiul aksumit a fost fondat in secolul I e.n. si a existat in locul unde se afla acum Etiopia şi era foarte bogat… Exista o teorie conform careia incalzirea globala ar fi dus la disparitia aksumitilor. Apoi, 5), civilizaţia micenienilor – in jurul anului 1600 I.H. erau in sudul Greciei… Centrul lor a fost orasul Micene. Acesta se intindea de-a lungul insulei peloponeze inspre centrul Greciei. Ei erau o civilizatie de razboinici. In jurul anului 1200 I.H., Micene si orasele invecinate au fost distruse in mod violent. Motivul nu este clar, dar civilizatia miceniana a luat sfarsit la scurt timp dupa acest eveniment major. Se susţine că şi cutremurele s-ar fi aflat, se pare, printre cauzele disparitiei lor misterioase. Reţineţi: tot o catastrofă naturală le-ar fi putut distruge civilizaţia. Altă civilizaţie dispărută, nu se ştie de ce, a khmerilor: 6) Imperiul Khmerilor s-a tras din imperiul Chenla, in jurul secolului IX e.n., in zona in care se afla acum Cambodgia. El a devenit unul dintre cele mai puternice din sud-estul Asiei. Khmerii erau de diferite confesiuni, inclusiv budismul si hinduismul. Reţineţi, Japonia e şi ea dominată de şintoism şi budism… Mai departe, dispariţia 7) civilizaţiei Cucutenilor: In Romania a existat o cultura denumita Cucuteni. Aceasta a fost una dintre cele mai vechi civilizatii din Europa. Ea se intindea pe o suprafata de 350.000 km patrati, in teritoriile care sunt acum ale Romaniei, Republicii Moldova si Ucrainei. Ei au trait prin aceste locuri intre anii 5.500 i.H. si 2.750 i.H.. La apogeul lor, cucutenii au construit cea mai mare asezare neolitica din Europa. La fiecare 60-80 de ani, isi ardeau satele si le construiau pe ruinele celor vechi… Cercetarile recente arata ca au avut loc si schimbari climatice dramatice, care au dus la o seceta nemaiintalnita. Acest lucru ar fi fost decisiv pentru o cultura care se baza pe agricultura. Altă civilizaţie dispărută enigmatic, legată de Cultura Clovis (8): A fost o cultura preistorica, nativ-americana. Originile ei pot fi fixate in anul 10.000 i.H. Locul in care a existat este partea de sud si centrala a Americii de Nord. Ei sunt considerati stramosii populatiei native din America de Sud si Nord… Referitor la disparitia lor, se pare ca au ramas fara sursa de hrana… Este luata in calcul si o teorie conform careia o cometa ar fi cazut in zona. Altă civilizaţie dispărută, nu se ştie de ce: 9) minoanii – Ei si-au luat numele dupa legendarul rege Minos si au locuit in teritoriul care este acum Creta, intre anii 3.000-1.000 i.H. Minoanii reprezinta prima civilizatie cunoscuta in Europa. Au precedat pana si civilizatia greaca… Se pare ca vulcanul de pe insula Thera (acum Santorini) ar fi dus la disparitia lor. Exista, insa, dovezi ca unii au supravietuit. Eruptia ar fi distrus totul si a dus la infometarea populatiei ramase. Reţineţi, aceeaşi catastrofă naturală incontrolabilă… Altă civilizaţie dispărută, a 10) anasazilor: Ei au fost o populatie de americani nativi care au aparut in jurul anului 1.200 i.H. in zonele in care se afla acum New Mexico, Arizona, Colorado si Utah. Poporul lor mai era cunoscut sub numele de Pueblo. Mai tarziu, acestia au facut case in stanca, construind astfel orase intregi… legate intre ele prin sute de kilometri de drumuri. Acestia si-au abandonat casele in jurul anului 1.300 e.n. si s-au raspandit. Oamenii de stiinta cred ca de vina a fost numarul tot mai mare de oameni care au suferit din cauza foametei, a secetei si lipsei resurselor. În sfârşit, cei din civilizaţia Indusului: Ei au locuit intr-o zona cu o suprafata egala cu vestul Europei, in partea in care se afla acum Pakistanul si vestul Indiei. Au trait acolo intre anii 3.300 i.H. si 1.300 i.H. Un alt nume sub care erau cunoscuti este civilizatia Harappan. Limba lor nu a putut fi niciodata descifrata de specialisti… Aceasta civilizatie a disparut, se pare, din cauza schimbarilor mediului inconjurator. Exemplele de civilizaţii dispărute enigmatic pot continua.

Japonia de azi e în această situaţie, de a dispărea? Peste 2000 de ani va mai exista planeta noastră şi cineva, asemenea nouă azi, se va întreba cum a dispărut civilizaţia japoneză? Ţara Soarelui Răsare are o istorie de 2.500 de ani – e de ajuns pentru o civilizaţie să-şi încheie ciclul? Am scris toate aceste rânduri până aici cu gândul la o invitaţie oficială trimisă japonezilor pentru a părăsi insulele japoneze şi a migra peste drum de ele, în locuri nelocuite din Rusia! Dacă stai să te gândeşti bine, la banii pe care-i are Japonia, ar putea să-şi cumpere o ţară – e absurd? Când spiritele naturii îţi distrug ţara, nu ai de ales, trebuie să iei măsuri extreme. Mă rog la Dumnezeu să nu explodeze reactoarele japoneze în următoarele zile şi întreaga planetă Pământ să fie pusă sub semnul întrebării. Vă redau invitaţia surprinzătoare a excentricului Vladimir Jirinovski către japonezi: Vladimir Jirinovski, miscat de tragedia ce a lovit Japonia, a propus mutarea populatiei acestei tari in zonele nepopulate ale Rusiei. Jirinovski, fondatorul si liderul Partidului Liberal Democrat, ultranationalist, al treilea partid ca importanta din Duma, a cerut japonezilor sa paraseasca „insulele periculoase” si sa se mute in teritoriile ruse nepopulate, informeaza Ria Novosti. Jirinovski i-a recomandat guvernului rus sa inceapa discutiile cu Japonia cu privire la migratia japonezilor in teritoriile rusesti. „In acest caz nu impartim nicio insula, oferim o cale de a evita o catastrofa umanitara. Rusia va avea numai de castigat daca astfel de oameni muncitori ni se alatura”, a spus Jirinovski, adaugand ca el vorbeste serios, deoarece „natiunea japoneza este in pericol de disparitie in urmatoarea perioada”. E năucitoare o asemenea posibilitate? Ce se va întâmpla cu japonezii dacă insulele lor vor fi lovite de noi tsunami? Bat în lemn, nici nu vreau să mă gândesc la apariţia ciupercii nucleare, care distruge tot, pe termen nelimitat… Omenirea ar trebui să intervină, să găsească soluţii pe termen scurt pentru civilizaţia japoneză, până nu va fi pusă de destin în situaţia să dispară. E o exagerare în ceea ce scriu eu aici? Aveţi impresia că anul apocaliptic 2012 nu are nici o acoperire?


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

3 Comments

Dă-i un răspuns lui Tudor CicuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Scena cu împăratul şi doamna sa la balconul palatului, când el scrutează zările cu toată îngrijorarea, dar drept înainte cu privire demnă, iar ea alături înclinând capul a resemnare spunând doar atât: „S-a terminat!” va rămâne în istorie. Chiar să fi realizat asta? Doamne, dar nu-i drept!

  2. Japonezii, după vagi amintiri, ar fi tot nişte chinezi fugiţi de prigoana mongolă pe insule. Încetul cu încetul, Japonia s-a distanţat de China, care nici ea nu-i de lepădat.
    Cred că rusul e un necugetat, ori mai mult decât atât. Dacă nu vindeau Alaska amerlocilor, măcar aveau unde să le dea de o patrie, numai a lor… Mă apucă râsul numai la gândul acesta: Republica Autonomă Japonia, din cadrul Confederaţiei Statelor Ruse…

  3. Fiecare bărbat, femeie și copil trăiește sub o sabie nucleară a lui Damocles ce atârnă de un fir de ață foarte subțire, capabil să fie tăiat în orice moment printr-un accident, un calcul greșit sau o nebunie. Numărătoarea inversă a început demult, deoarece probabilitatea să se întâmple nu este zero absolut, asta înseamnă că într-o zi se va întâmpla.