Marţi, 23 februarie 2010. Azi am primit un cadou pentru ziua mea de naştere prin poşta rapidă de la scriitoarea Elvira Iliescu din Constanţa. E ceva nemaipomenit! Rudele de sânge din provincie nu m-au băgat în seamă în asemenea hal, nici măcar anul acesta, când am împlinit o vârstă rotundă. Rudele (în afara fiului, Laurenţiu, şi a Doinei Popa) de regulă îmi dau un telefon cu „La mulţi ani” şi gata.
Pe scriitoarea Elvira Iliescu n-o cunosc, i-am citit numai cărţile, apărute după Revoluţie. În 2007 eu scriam un post-scriptum despre domnia sa (mi-a amintit căutarea „Elvira Iliescu” pe Google, la întâmplare): Până unde s-a ajuns cu oportunismul postcomunist al scriitorilor? Judecaţi singuri, vă voi da o pildă. Am aflat (înainte să scriu aceste rânduri) stupefiat şi revoltat că incomodul Paul Goma (care a rămas acelaşi extraordinar luptător moral în plan politic şi civic, nerepus în drepturile sale legitime de regimurile postcomuniste), ţinut la index de actualul preşedinte al USR, face şi victime indirect. Profesoara Elvira Iliescu din Constanţa, semnătură cu prestigiu moral asigurat după Revoluţie, recomandată să intre în Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.) de către Monica Lovinescu, Gheorghe Grigurcu şi Nicolae Florescu, cunoscută prin textele sale de atitudine în reviste literare, autoare a cinci cărţi (dintre care una scrisă în samizdat, pamfletară, anticeauşistă – scoasă după Revoluţie de Doina Uricariu) n-a fost primită în U.S.R. deoarece a publicat o carte intitulată “Paul Goma – 70”! Aţi citit bine, scriitoarei Elvira Iliescu i-a fost respins dosarul de intrare în U.S.R., în februarie 2007, de către Comisia de validare deoarece a publicat şi volumul “Paul Goma – 70”! Şi cine credeţi că a înfierat-o primul în această comisie? Un critic acuzat de ieşeni că a colaborat cu Securitatea. Este condamnabilă demisia morală la scriitorul român! În acelaşi an, 2007, Elvira Iliescu a fost primită în Uniunea Scriitorilor, Nicolae Manolescu însuşi (care a cunoscut-o în tinereţe, i-a citit şi cartea samizdat anticeauşistă şi s-a temut pentru ea) intervenind în acest sens, rugat de mine să pună lucrurile la punct, „recunoscând că avem nevoie şi de membri ai Uniunii noastre cu coloană vertebrală”.
Cum spun, Elvira Iliescu mi-a trimis azi un cadou prin poşta rapidă pentru ziua de naştere. I-am telefonat şi i-am mulţumit, consternat – cum e posibil să vă sacrificaţi banii de pensionară (domnia sa a fost un profesor de excepţie) pe un asemenea cadou? Elvira Iliescu mi-a atras atenţia că e un fleac şi că de aici înainte, „schimbând prefixul la 60 de ani”, eu voi putea să declar liniştit că am intrat pe calea primei bătrâneţi, cale care duce departe, departe… Sau, altfel spus, „60” e ultimul an de tinereţe şi primul de bătrâneţe. Sigur, Elvira Iliescu îmi vorbeşte de la înălţimea unei experienţe de viaţă exemplare. Ca un făcut, taman azi îmi cade sub ochi o ştire trăsnet: că la 74 de ani voi avea ocazia să fiu şi eu fericit. Fiindcă până azi am fost mereu nefericit, chinuit de destin. Am citit că s-au făcut cercetări „ştiinţifice” în acest sens. Şi, logic, le cred: aşa ar trebui să stea lucrurile, apropierea naturală a morţii îţi provoacă fericire, ce altceva? Sufletul e fericit că scapă de povara trupului, ar putea adăuga un credincios. Ştirea seacă sună aşa: La vârsta de 74 de ani, oamenii au cea mai mare mulţumire sufletească, se arată într-un nou studiu citat de Daily Telegraph. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că mult mai puţine responsabilităţi, lipsa grijilor financiare dar şi cantitatea mare de timp liber îi face pe vârstnici să fie cuprinşi de o stare de fericire. În plus, din perioada adolescenţei şi până pe la 40 de ani, fericirea scade constant, abia după 46 de ani nivelul acesteia stabilizându-se, ca să crească din nou până la 74 de ani, atunci când fericirea atinge şi apogeul. Dr. Carlo Strenger, unul dintre cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv, unde s-a realizat studiul a spus: „Pentru mulţi, a doua parte a vieţii poate avea mult mai multe împliniri”. Sondajul a fost realizat de cercetători din Germania şi Statele Unite, pe un eşantion de 21.000 de bărbaţi şi femei. Aşadar: mulţi ani, multe împliniri? Adică trebuie să trăieşti 74 de ani fix (de ce nu 73 sau 75) să atingi apogeul fericirii… Trist! Descoperi fericirea la 74 de ani, să poţi muri împăcat.
0 Comments