Un pic de seninătate, pe fondul atâtor veşti proaste. La Focşani, în camera mamei Doinei, un mesager de sus?

6 min


Luni, 26 iulie 2010. E a treia zi la rând de când nu ies din casă. Culcat iniţial la ora 5, am avut insomnie, aşa că am revenit la birou să citesc. Să fiu sincer, culcându-mă iar, la ora 8, azi am ascuns telefonul mobil şi am scos din priză telefonul fix – fiind zi de luni, m-am aşteptat la ce e mai rău, să primesc în această dimineaţă vestea prin telefon că trebuie să vin să dau socoteală, să primesc preavizul de concediere (că mai sunt câteva zile şi se termină luna iulie; se va amâna boala până la 1 septembrie?). Ministerul de care aparţin acum a anunţat zilele trecute că fix 476 de posturi vor fi desfiinţate. Vă daţi seama. Mă simt primul vizat (după ce revista Viaţa Românească şi Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, unde am cartea de muncă, n-au fost preluate în cadrul ministerului în decembrie 2009, când s-a desfiinţat agenţia guvernamentală de care aparţineam). M-am săturat de starea de provizorat social în care mă complac, dar nu am de ales… Pus pe picioare la prânz, am dat de mâncare ţestoaselor (de o cuminţenie de neînţeles, probabil ele au în ADN alte anotimpuri decât acestea din România, aduse cum sunt din America), le-am schimbat apa în bazin, le-am spălat şi le-am mângâiat în treacăt. Apoi am udat plantele în apartament şi pe balcon (sunt o încântare când înfloresc, pe rând; altă programare ADN, trandafirul japonez o fi adus din Japonia?). După care am făcut iar detectivistică, curgând de la un aparat de aer condiţionat apă continuu şi stropind totul în jur, pe balconul mic (că a început o nouă săptămână de muncă; fericiţi cei ce mai au un loc de muncă). La Bogdan Ghiu, la etajul trei, înţeleg iar că e scos din priză aparatul de aer condiţionat (poetul, de altfel, e la Constanţa). Aşa am adus acasă pe administratorul unei firme de la etajul patru să vadă „cu ochii lui” (e o doamnă cumsecade): n-a recunoscut că de la apartamentul lui curge – dar, după ce a plecat înapoi la firmă, s-a oprit jetul de apă. Am aflat că firma asta ocupă şi apartamentul de la etajul şapte şi că de acolo curge tot aşa, continuu, de la aparatul de aer condiţionat pe balconul mare, stropindu-ne rufele şi tot ce mai avem acolo… Mâine probabil că trebuie să o iau de la capăt. Tot azi le dau de mâncare o pâine întreagă porumbeilor sălbatici pe pervaz la bucătărie şi pe o terasă. Coincidenţă, întors la computer, am descoperit un mesaj de la eseistul-prozator Emil Belu din Canada, însoţit de o scrisoare de rămas-bun a unei pictoriţe împăcate cu soarta, scrisă înainte să plece la Domnul în anul 2000 la Los Angeles, de o superbă seninătate (o public mai jos, prin bunăvoinţa domnului Emil Belu). O pictoriţă româncă „săracă material toată viaţa” – care ne sfătuieşte să ne găsim liniştea sufletească, atunci când nu mai putem, stropind o plantă însetată sau dând de mâncare unui câine flămând (sau unor porumbei sau unor ţestoase, cum am făcut eu azi). Emil Belu subliniază că şi cititorii acestui blog / site sau ce o fi, mai au nevoie din când în când şi de „lucruri mai optimiste”, de reflecţie pozitivă, nu numai de „izvoare de panică” (având un an 2010 plin de nenorociri). Îi dau dreptate. Un pic de seninătate, pe fondul atâtor veşti proaste (azi s-a prăbuşit un elicopter cu şapte militari, nu contează că şase erau din Israel şi unul român, la 5 kilometri distanţă de Babele, în Bucegi; iar ploile cu găleata, de scurtă durată, fac ravagii în continuare în întreaga ţară). Nu mai pun la socoteală că Octavian Mihăescu, în viziunile sale, crede într-o participare a României în 2010 al un război mondial. De regulă încerc să echilibrez prin literatură veştile proaste, comentariile negative…

Emil Belu: Cuvinte frecvente pe blog: cutremure, morţi, războaie, catastrofe naturale etc. Toate sunt izvoare de panică, cred că ar fi loc şi de lucruri mai optimiste. Iată o scrisoare mai veche, o am de câţiva ani într-un fişier, cred că am primit-o pe internet. Nimic mai simplu decât demnitatea unei femei în faţa morţii. Nici văicăreli, atât de dragi românilor, nici implorări divine, o simplă scrisoare care m-a emoţionat până la lacrimi şi, vă asigur, că rar mi se întâmplă aşa ceva.

Un rămas-bun

Prietenii mei, dragii mei,

Cutia în care e ambalată atâta dragoste de viaţă, de Univers, de toate cele – şi atâta căldură pentru voi – s-a hodorogit.

Am purtat-o prin Timp fără răgaz şi odihnă. A fost o cutie de bună calitate: m-a slujit credincios, cu echilibru şi modestie. Am folosit-o dincolo de limită într-un ritm care i-a uimit pe cei din jurul meu.

O cutie de ispravă care m-a slujit decade la rând prin grele încercări.. Acum scârţie. I s-a urât cu mine.

Mulţumesc fiecărui om al cărui drum s- a întîlnit vreodată cu al meu: de la fiecare am învăţat. Am învăţat de la grădinile pe care le-am îngrijit, de la animalele care au trăit în preajma mea. Am învăţat de la copacii sub care m-am odihnit. Câţiva, fiindcă de puţine ori mi-a fost dat să mă odihnesc.

Plec cu regretul de a nu fi adăugat decât câteva surâsuri prin asprimea vremilor de izbelişte în care am trăit. Am încercat să fiu un clown şi-am reuşit uneori. A fost unicul dar pe care un om sărac material toată viaţa l-a putut distribui cu generozitate.

Dacă veţi vrea să faceţi o pomană pentru mine, stropiţi o plantă însetată, hrăniţi un câine flămând şi învăţaţi copiii să se uite la stele. Bogdaproste!

„Bucuraţi-vă de fiecare clipă”.

( Luli August Sturdza. Din 1980 stabilită la Los Angeles, născută în 1922, la Bucuresti, moare în 29 iulie 2000, la Los Angeles. De profesie pictoriţă; citiţi despre cartea ei de amintiri, foto coperta, pe http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/luli-august-sturza-quot-asa-s-au-intamplat-asa-le-am-insemnat-quot-3029667/)

***

În această seară, la telefon, Doina Popa mi-a relatat că în camera mamei ei neputincioase azi a intrat pe geamul deschis o libelulă uriaşă, care a alarmat-o: era de un verde-metalizat activ, cu antene extraterestre, din filmele SF (cu invadatori din spaţiul cosmic; de altfel, în cărţile profeţilor, inclusiv biblici, se vorbeşte de o stăpânire a insectelor pe întreaga planetă) şi cu multe picioare articulate aberant, cu mandibule care, dacă le-ai filma de aproape, te-ar face să crezi că eşti în faţa unui monstru nemaivăzut. Libelula uriaşă s-a rotit prin cameră, apoi s-a aşezat şi le-a privit pe amândouă, pe Doina şi pe mama ei, speriată, de parcă ar fi aşteptat să stea de vorbă sau să le transmită ceva telepatic. Dar dacă s-a oprit să le atace, să studieze terenul? Doina a luat în mâini ce a apucat, o cămaşă de noapte şi a aruncat-o peste libelulă, care s-a lăsat prinsă. Natural, Doina s-a dus cu ea la fereastră şi i-a dat drumul să zboare – a fost iar uluită când a văzut ce aripi uriaşe are… Să fi fost un mesager „de sus”?

În acelaşi timp, a fost ciudat comportamentul unei perechi de porumbei sălbatici, care şi-au făcut cuib pe pervazul camerei în care stă mama Doinei, la Focşani, la bloc, la etajul trei. De la începutul verii, în unghiul mort al ferestrei acestei camere (unghi în care nu poţi să ajungi; porumbeii au calculat perfect lipsa oricărui pericol să fie deranjaţi; erau feriţi şi de ciori, fiind în spatele crengilor unui copac), într-un ghiveci mai mare abandonat (în care a fost cândva o floare), porumbeii au stat şi jumătate de zi, zile la rând, nemişcaţi aici, în ghiveci. Doina a crezut că au ouă şi clocesc… Nu i-a urmărit permanent. I-a urmărit cât şi-au făcut cuibul, cărând iarbă şi fân, cu un devotament ieşit din comun, minunându-se de frumuseţea „vieţii în diversitate”. Dar acum, brusc s-a întâmplat ceva – porumbeii au părăsit locul din ghiveciul de la fereastră! Şi nu numai că l-au părăsit, dar au luat cu ei, atenţie, fir cu fir, iarba şi fânul din cuibul pe care ei l-au construit. Fiind legată de camera mamei ei, Doina e îngrijorată. Urmează să se întâmple aici ceva grav? E un semn dat de ei?


11 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. E de necrezut, domnule LIS, cât efort puneţi în decodarea unor lucruri simple! A intrat o libelulă în apartament şi de aici gândul funest. Închideţi ferestrele să nu vă intre corbul! Cui să-i mai scriu pe blog? Lui Edgar Allan Poe?
    Mi-am dat seama că sunteţi mereu singur acasă. Pomeniţi mereu de curăţenie, de udarea florilor, de schimbarea apei la ţestoese, nimic despre gătit!
    Cum vă descurcaţi?
    Soţia mea a plecat vineri la Brasov, mama ei fiind foarte bolnavă. Mi-a lăsat frigiderul plin, dar şi un reţetar de urgenţă. Gătesc destul de des, nu lucruri ieşite din comun (ca Gabriel Liiceanu: picioare de broască pane, raţă la cuptor pe un pat de gutui, iahnie de fasole unică în lume, salată de vinete care a dat-o gata şi pe Monica Lovinescu, care, culmea! habar nu avea de gătit etc), dar la o ciorbă acrită cu borş, o tocană cu mămăliguţă, mă pricep. La sfârşitul acestei săptămâni atac ciorba de burtă, după reţeta lăsată pe birou. Dacă o „brodesc”, oltenism, vorbă dragă lui Brâncuşi, vă dau reţeta, dacă nu …
    Aştept o reţetă culinară de la şeful blogului, apoi de la comentatori. Poate şi un pahar de vin lângă farfurie. De Segarcea, dacă se poate, de la pivniţele regale. Ce zice domnul Octavian Mihăescu?

  2. Felicitări – dacă şi la bucătărie vă pricepeţi, chiar că depăşiţi orice imaginaţie. Nu, domnule Emil Belu, la bucătărie ştiu să-mi fac numai cafea şi ceai… Mâncare face Doina, când vine, o dată la două săptămâni, mie şi fiului, fiecare având frigiderul lui plin cu ce ne lasă ea. Habar nu am să gătesc şi nu mai încerc (am încercat în câteva rânduri, aruncam totul) şi nu sunt nici gurmand. În privinţa libelulei, să avem pardon – unde aţi mai văzut dumneavoastră în oraş libelulă uriaşă (scăpată din cine ştie ce laborator de psihiatrie)? Merita şi ea să intre în regim literar…

  3. Bravo, LIS… odata am uitat sa platesc factura la gaz si l-am auzit pe dl poet bodoganind: daca ne taie gazul n-o sa mai avem cu ce ne face cafea! Cam asa e la noi in bucatarie.

  4. Gazul, ca gazul, se taie o rezolvi cumva. Dar există amputări şi mai garve: unui poet i s-a tăiat piciorul, iar un confrate maliţios se întreba cu ce o să mai scrie!
    Nu-i originală, am citit-o undeva.

  5. Auzi tu ce zice ispititorul aista (dl Belu), cica ce zice mandea,, pai ti-o zice coane,

    ma duc sa dau acatist , d-ta ma-i ispitit taman in „postul mare” (la haleala româneasca), ptr care va trebui sa primesti rasplata. Sa va cada borusul, potroacele, mujdeiul in bucatarie ca sa-i bagati in boli pe canadieni asa cum bag si io pe nemti când mai tip in oale mirodeni spre mirosuri românesti , doar atunci când este si dezlegare, in rest post mare, mare post, dar pe germanos, adica cu bere bavareza se tine postul asta….. si se tine tare , tare ghine…

  6. Dara io.. am tot tipat pe acilea, si tip iarasi sa fiu odata inteles, nu belit cu fulgi cu tot,

    nu trebuie sa ne temem, nu trebuie sa ne panicam, Apocalipsa nu este nimic altceva decât izbavire de rau, nimicirea fortelor telurice ce distrgu pamântul, chiar in zilele noastre aceste forte cu un sadism demn de diavolul bolsevic face distrugeri, pune la cale nenorociri, NU, nu Dumnezeu este acela, El ne apara cât poate, cât îi dam voie implica. România a fost eliberata de Dumnezeu de energiile acumulate declansari unui mare cutremur, iar de vine nu este de la Dumnezeu cum nici ploile ce au facut atâtea distrugeri in Ro, tot sarmanilor care mai sunt si religiosi. Am mai apsu si repet, ferice de cine moare inainte de marea vrajitorie, incercare, sa fie fiecare pregatit ptr plecarea de aici, ptr ca Dumnezeu va scoate al timp pe multi dintr-e noi, aici vor ramâne doar slujitori dracilor, fiul pierzari peste care vor fi turnate potirele mâniei lui Dumnezeu, nu peste om care nu va fi facut legamânt cu draci, cine s-a legat de ei prin legamânt cu ei se duce.

    Uite domnule, vorbeam de Madalina Manole, pai mai corect si vadit semn nu dadu Dumnezeu tuturor românilor, care bag seama nu vor sa priceapa. M.M, daca nu cadea in ocultism prin care a fost prelucrata nu ajungea sa fie distrusa de diavol. Ori cu Dumnezeu ori cu mamona, nu merge altfel.

    Mi-a placut faza cu libelula si porumbei, vedeti; sunt douo simboluri, ba trei simboluri acolo (dle LIS), ma intreb de le traduc vei lua mata seama? Nu te bag in pacat si mai greu de le zic, ptr ca de le vei sti si vei continua duce dupa tot felu de sarlatani ce nu au nimic comun cu Dumnezeu, il vei ispiti pe Dumnezeu. Bine, uite o sa zic pe sleau cum vad eu.

    Libelula este simbolul pe care vad ca si d-ta l-ai înteles, acum, nu are nici o vina biata libelula, este doar un simbol. Porumbelul este simbolul paci, al Sfântului Duh, iar perechea simbolizeaza casatoria, mirele si mireasa (care este Hristos si biserica, din care faci si d-ta parte). Banuiesc ca rugaciunea ce o aveti in spate a facut ca sa primiti semn. Daca nu va veti lega de Hristos, veti continua ca si M.M. când cu Dumnezeu când cu proroci lui Ball riscati rata ocazia ocrotiri in fata apocalipsei individuale, cine se duce dupa zei, demoni , crede in puterea lor risca ca sa piarda ocrotirea lui Dumnezeu, deacia au plecat porumbei, si-au luat pâna si ultimul fir de iarba ptr a va arata ce urmeaza petrece cu totii cei care nu ramân ai lui Hristos cu care au legamânt cu El. Nu întâmplator avem exemplu M.M. Asta mai vrea sa spuna ce am spus deseori pe aici, Biserica va fi luata de Hristos, ea este piedica ce inca mai tine pe diavol la distanta , ea este cauza ptr care nu se varsa potirele, asa cum spuneam, vor cauta gasi un crestin si nu vor gasi unul care sa le vorbeasca, tâlcuiasca scripturile si duca spre Dumnezeu, intunericul va fi groaznic ptr cei ramasi.

    Acum, se poate întâmpla ca acea femeie sa fie izbavita de suferinta dar si sotia dvs tinuta lânga dânsa a o ingriji, nu aceasta va fi o nenorocire ci doar o durere omenasca fata de pierderea celor dragi impotriva careia nu putem faca absolut nimic.