Un premiu „pentru suferinţa basarabeană”

5 min


Sâmbătă, 27 martie 2010. Ni se tot spune că mâine va fi cea mai scurtă zi din an, trecând în această noapte la „ora de vară” (ora 3 devine ora 4, „dintr-un condei”). De parcă am trăi mai puţin cu o oră. Ce mai contează o oră (pe care o pierzi într-o sală de aşteptare la gară sau la spital, sau dormind după-amiază)… Azi a fost „o zi sfântă” pentru basarabeni: ziua unirii din 1918 cu Regatul României. Pentru românii din „România republicii lui Traian Băsescu” a fost o zi egală cu zero, nici măcar o televiziune influentă din Bucureşti n-a pomenit de cei 92 de ani împliniţi. Nu-şi mai aminteşte nimeni de rezoluţia de unire, întocmită la Chişinău: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”. Când Regele Ferdinand I Întregitorul decreta: „În aceste momente solemne şi înălţătoare pentru patrie, de aici înainte comună, Vă trimit la toţi cetăţenii din noua Românie de peste Prut, regescul meu salut, înconjurându-vă cu aceeaşi inimoasă şi caldă iubire părintească”. Iar primul-ministru de atunci (Al. Marghiloman) se iluziona: „Declar că Basarabia este de acum unită pe vecie cu România una şi nedespărţită”… Cât entuziasm! Aţi reţinut: „Basarabia este unită pe vecie de România”! Pe vecie! Cât a durat vecia? 25 de ani? „Prin ultimatumul rusesc din 26-28 iunie 1940, act favorizat de Pactul Ribbentrop-Molotov (rămas în vigoare şi astăzi, dar numai pentru români), ruşii răpesc României Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor, teritorii din care-şi asigurau pâinea, vinul şi lemnul. Începea teroarea împotriva unioniştilor… Mulţi vor sfârşi în groapa comună”, scriu azi basarabenii (că românii nu mai au nici un interes pentru istoria lor). Unită pe vecie, aşadar? Vecia asta a trecut demult, „marele eliberator” URSS a pus-o în ghilimele la finalul celui de-al doilea război mondial, România Mare nu şi-a intrat în normal nici azi. Azi ne despart graniţele impuse de Uniunea Europeană, degeaba a tăiat Basarabia „gardul de sârmă ghimpată care o desparte de România”, zilele trecute… În 1918, la finalul primului război mondial, se făcea caz de „dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul acestora de a-şi hotărî singure soarta”. Acum 92 de ani – ce înseamnă 92 de ani în istorie? Nimica toată. În 1918, scriu basarabenii (românii sunt indiferenţi), „se mişcau cehii şi slovacii, care vor crea un stat federativ – Cehoslovacia; sârbii, croaţii, slovenii, bosniecii etc., care vor crea Iugoslavia; basarabenii, bucovinenii şi ardelenii, care vor reveni la Ţara Mamă şi vor crea statul naţional unitar român… În Basarabia, situaţia nu era deloc simplă: peste 100 de ani fusese provincie rusească (din 1812), în care limba rusă a fost impusă cu multă obstinaţie, înlocuind, în cele din urmă, limba română din toate şcolile, fără să o poată scoate, însă, din familia şi biserica românească. Alte şicane cu urmări nedorite în Basarabia au fost colonizările. Astfel, în Basarabia erau aduşi evrei, cazaci, ruşi, nemţi, bulgari, găgăuzi, greci, armeni, ţigani, poloni, amestecaţi intenţionat cu românii moldoveni, ajungându-se în final la un paradox: creştea populaţia Basarabiei, dar scădea populaţia basarabenilor! Pe de altă parte, basarabenii erau colonizaţi tot mai spre est, acolo unde, în loc de raiul făgăduit, găseau nevoi, boli şi moarte. Românismul s-a menţinut cu îndârjire în jurul mănăstirilor Chipriana, Hâncu, Jabca, Dobruşa, Frumoasa, Răciula, Vărzăreşti, Soroceni, Condriţa şi-n familiile ce aveau speranţă în Dumnezeu. Pentru această atitudine, Biserica Basarabiei va avea martirii ei. Rezistenţa s-a făcut şi prin presă, prin şcoală, chiar dacă şcolile au fost rusificate forţat”. Rezistenţa s-a făcut şi prin literatură… De Iugoslavia s-a ales praful între timp, la fel de Cehoslovacia. A intervenit iar „dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul acestora de a-şi hotărî singure soarta”, dar în sens invers, de separare. În schimb, Germania (cea de est cu cea de vest) s-a „unificat”. Se va „unifica” România în viitorul apropiat cu Basarabia? Se zvoneşte că Ucraina e gata să dea României cele trei judeţe din sudul Basarabiei istorice, la schimb cu Transnistria. Sau se va alege praful de România, Transilvania şi Banatul având să fie enclavizate („regionalizate”), desprinse de România în interiorul Uniunii Europene? Tocmai se fac exerciţii (balon de încercare) cu Ţinutul Secuiesc. În interiorul UE, fostul imperiu austro-ungar a luat avânt, România e infestată strategic, economic şi bancar, de „moştenitorii” fostului imperiu, Transilvania şi Banatul se pot desprinde de România chiar cu voinţa românilor „care s-au săturat de Bucureşti”: numai cine nu vrea nu vede…

Nicolae Dabija, desen de Florin BuciuleacSpuneam că rezistenţa în Basarabia ocupată s-a făcut şi prin literatura scrisă în limba română. De Buna Vestire, la Iaşi, la „Sărbătoarea Poeziei” au fost prezenţi şi poeţii basarabeni Nicolae Dabija (directorul revistei Literatura şi Arta, pe care eu o citeam înainte de 1989 „pe sub mână”; a primit în acest an un Premiu de Excelenţă al „Sărbătorilor Poeziei”, o diplomă „pentru suferinţa basarabeană”, însoţită de bani) şi Valeriu Matei. Valeriu MateiAmândoi (le public portretele realizate de Florin Buciuleac) au subliniat că Biblia e făcută din versuri, că poezia e maximum posibil, adică, dat nu numai de români. „Să refacem România Mare a Poeziei, fiindcă un poet poate câştiga bătăliile pierdute de popoare”, au spus la Iaşi cei doi poeţi basarabeni, acum. Ei au amintit de „graniţa blestemată de la Prut”. Şi de faptul că „prin votul nostru, al poeţilor din Basarabia, deveniţi deputaţi, am destrămat imperiul sovietic” (se refereau la „Republica Moldova”, care şi-a câştigat „independenţa”). Nicolae Dabija: “Compar fiecare venire a mea la Iaşi cu un pelerinaj la locuri sfinte. La Iaşi s-a tipărit Cazania, la Iaşi a iubit Eminescu… România este o supraputere poetică şi vă mulţumesc că ne-aţi inclus şi pe noi, poeţii basarabeni, în această supraputere. La noi, în Basarabia, au fost împuşcaţi poeţi pentru metaforele lor. În faţa tancurilor comuniştilor, noi am ieşit cu poeme. Comuniştii ne-au luat tot, dar nu au putut să ni-l ia pe Eminescu. Prin Eminescu ne-am cunoscut ţara şi limba…” (preiau citatul din 24:Ore). Basarabenii sunt fraţii noştri? În literatura română ei n-au loc (deschideţi „Istoria critică a literaturii române” a lui N. Manolescu şi vă lămuriţi).

PS. Cer scuze că nu reuşesc să intru nici azi în dialog, aici, cu cei ce au scris la Comentarii (nu mai găsesc timp; sunt suprasolicitat de viaţa de fiecare zi) – sunt impresionat de seriozitatea „dezbaterilor” la unele teme cuprinse în jurnalul meu online şi de semnăturile cuprinse. Aş fi fericit dacă am reuşi împreună (sună ca dracul) să transformăm acest site / blog / web într-o tribună a bunului simţ, a liberului schimb de opinii sincere, incomode, fără pretenţia de a epuiza critica unor fenomene sau moravuri din viaţa publică. Le rămân dator pentru bunăvoinţă celor ce „postează” aici.

PS. 2. Ieri, în pagina mea de jurnal, am publicat trei ipostaze ale aceleiaşi steme oficiale „moldoveneşti”, uitând să atrag atenţia că azi e ziua unirii cu Basarabia şi că tocmai aceste steme de pe biserici ieşene ne unesc în dezbinare, în timp, vrând-nevrând. Mă mir că nu se sesizează unioniştii.


3 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ati atins esentialul dle Stoiciu, am semnalat pe grupul Europa-Crestina si desigur pe Facebok, asa cum am spus si pe E-C, imi este rusine ca sunt român cu aceasta generatie de cacat, am repetat cacat, fie iertat vulgaritatea dar vreau sa dau cuiva un pumn in moaca ptr toate durerile neamului iar draci bolsevici îi tot apara -ascunde de colo colo..

    Eu am ceva informati ca in 2011 se va savârsi si unirea.. dar bine vedeti si dvs, vom da ceva la schimb… ba pare ca ceva mai mult decât ne imaginam… dar sa nu intram la conspirationisti.. ca una douo ne baga astia si la balamuc nu doar la conspirationescovicescu.

    Privitor la poezie si poeti, am sa postez separat o ideie in topicul cu pricina ptr ca multe mi-au mai venit prin dovleac in urma articolului dvs si, tare multe as avea de zis, zic si io ghelbanul (cetitorul de carte).

    Banuiesc ca pe blogul dvs nu vor rezista golani virtuali deoarece tematica pe care dvs o supuneti dezbaterilor oboseste cumplit acesti manelisti virtuali.. duca-se pe pusti..

    Si eu am observat acele steme oficile care si ele par atât de identice …

  2. P.S.
    Presa tot de cacat din Ro, tipa isterzizata de trei saptamâni numai de Voicu-ala… toate jegurile , curvele (cum zisa mazareaua aia), intrate in politica dar si presa isi da cu parerea despre ce basina a tras Voicu, ptr ca nu mai este vorba de informatie ci de dementa colectiva (platita), ce vrea sa tâmpeasca o natie intreaga, asa ca;

    de unde sa mai scoata spatiu si ptr un eveniment cultural (cel de la Iasi), ca de istorie… este prea greu, nu facem retingovicescovici

  3. În uriaşa lor dragoste pentru România şi pentru români, poeţii basarabeni ne cam arată ce am putea fi şi noi, dacă n-am fi atît de seci la inimă şi la minte. Numai că noi nu mai suntem interesaţi decât de micile şi meschinele noastre nevoi. Cum aţi vrea să aprecieze Nicolae Manolescu(era să scriu „ceauşescu”!) substanţa naţională a literaturii de peste Prut? Când râvna lui este îndreptată tocmai în direcţia deznaţionalizării ?