Vremea a trecut, lumea a uitat: 15 noiembrie 1987, revoltă anticomunistă. Urmarea? Azi ne conduc tot comuniștii (vopsiți)

7 min


Marți, 15 noiembrie 2011. Cine-și mai amintește de 15 noiembrie 1987, de revolta anticomunistă de la Brașov? Intelectualii subțiri, inclusiv cei din Brașov, strâmbă azi din nas. Mass-media „care se respectă” a trecut sub tăcere evenimentul (azi a contat mai mult decăderea lui Mircea Geoană-trădătorul din PSD sau cum a mai bătut câmpii Traian Băsescu pe TVR 1 aseară). Au trecut 24 de ani de la revolta care anunța Revoluția anticomunistă din decembrie 1989. Zilele trecute am cules întâmplător  pe computer câteva pagini din primele zile ale anului 1988 din jurnalul meu scris de mână pe un registru masiv cu coperte negre. Între altele, scriam duminică, 17 ianuarie 1988 (locuiam la Focșani și eram bibliotecar la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea) în jurnalul meu scris de mână: Dintr-o scrisoare a unui brașovean – cum a fost de fapt la Brașov în 15 noiembrie 1987: femei cu copii au pătruns cu forța la direcțiunile „Steagului Roșu”, distrugând masa festivă oficială ce se pregătea aici. De ce? Deoarece de câteva luni soții lor și ele luau salarii de 45 la sută din total, și chiar 15 la sută, că nu se făcea export… Pe de altă parte, șefii de direcții anunță organele de ordine care blochează străzile: coloana de manifestanți cântă „Deșteaptă-te române”! Că intră în coloană cu forța, spărgând lanțul organelor de ordine oameni din case și trecători din țară. Coloana venea să ceară drepturi la Casa Albă (Comitetul județean al PCR) brașoveană. Orașul nu are apă, lumea la blocuri cară cu canistra apă potabilă, până când? Mâncare nu e… Distrug birouri, tot ce se găsește în încăperi și în clădiri, molestează activiști recunoscuți la Casa Albă, aruncă în stradă alimentele altei mese festive și de la bufetul nomenclaturiștilor de aici… Între timp apar căști și platoșe pe milițieni, furtunuri de apă, tancuri și gaze lacrimogene! E consultat N. Ceaușescu: care decide să nu se tragă focuri de armă. Armata a înconjurat totul, are gloanțe de război în încărcătoare… Ciudat, se află mai apoi că manifestarea asta de protest trebuia să aibă loc și la… Sibiu, unde e prim-secretar Nicu, fiul lui Ceaușescu. În orice caz, agravarea situației a fost provocată și de zvonul concedierilor de aici, de la Brașov: 3.500 de muncitori ar fi trebuit să rămână pe drumuri din industria auto, toți urmând să se ducă unde văd cu ochii, la mină! Să le dea Dumnezeu tărie și sănătate tuturor celor ce au protestat cu convingere și acum suferă prin pușcăriile românești, uitați de toți… Asta scriam, trist. Vă dați seama, eram în 17 ianuarie 1988 și nu știam decât din auzite ce s-a întâmplat la Brașov (transmise pe furiș, fiind interzis să se discute public). Deși Radio Europa Liberă a reușit la finalul lunii noiembrie să dea amănunte despre revolta de la Brașov, nimeni nu putea spune exact ce au pățit muncitorii ieșiți în stradă, care au devastat Casa Albă din Brașov (sediul PCR Brașov). Vă redau mai jos varianta Agentia.org legată de această revoltă. «Revolta s-a declansat la Întreprinderea de Autocamioane Brasov, printr-o greva începuta în data de 14 noiembrie, noaptea, la schimbul III si continuata a doua zi dimineata cu un mars, pâna în centrul orasului, în fata Comitetului Judetean al Partidului Comunist Român. Refuzul autoritatilor comuniste de a dialoga cu demonstrantii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de catre multimea adunata. Portretul dictatorului Ceausescu a fost doborât de pe frontispiciul cladirii si incendiat. A urmat interventia brutala a trupelor speciale de securitate, arestarile, torturile etc. Dupa ce initial se anuntase pedeapsa capitala pentru muncitorii arestati, sub presiunea opiniei publice mondiale, comunistii au revenit asupra hotarârii lor, deportând, în urma unui proces înscenat, un numar de 61 de muncitori si schimbând locurile de munca ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate si anchetate în sediile Militiei si Securitatii din Brasov si Bucuresti. Dupa evenimentele din decembrie 1989, majoritatea celor deportati s-au reîntors în Brasov. Vasile Vieru, unul dintre cei 61 de muncitori deportati, decedase însa la Bârlad, în septembrie 1988, la mai putin de un an de la ancheta, în urma maltratarilor la care a fost supus la Inspectoratul General al Militiei din Bucuresti, scrie 15noiembrie1987.ro. Vestea revoltei muncitorilor brasoveni de la 15 noiembrie 1987 a ajuns in presa occidentala dupa doua, trei si chiar patru zile. A fost o fisura in blocajul informational realizat de Securitate. Vestea care a produs senzatie in Occident a fost o palma pentru comunistii de la Bucuresti. Deteriorarea imaginii Romaniei socialiste in exterior l-a enervat pe Nicolae Ceausescu in asa masura, incat nu a ezitat sa trimita la fata locului generali de Securitate si ministri insarcinati cu restabilirea imediata a ordinii. Mai mult, un an mai tarziu, Ceausescu insusi a dorit sa faca o vizita-fulger in Brasov, curios sa vada sectia 440 a uzinei „Steagul Rosu”, locul de unde au pornit protestele. Un gest de sfidare care voia sa demonstreze ca dictatorului nu-i este frica, din moment ce nu oamenii muncii au fost cei care s-au revoltat, ci „elementele turbulente certate cu legea”. Dar, o fi stiut Ceausescu sau nu, muncitorii nominalizati de biroul de Securitate al uzinei ca reprezentand potentiali factori de risc au fost inchisi in sectiile care nu intrau in circuitul vizitei, in curtea uzinei fiind adusi „figuranti”, muncitori de la alte intreprinderi brasovene si membri de partid care au primit salopete cu insemnele intreprinderii de autocamioane. Lor li s-a adresat Ceausescu de la tribuna improvizata: „Stimati tovarasi, constructori de autocamioane…”, mentioneaza revista22.ro. Primele proteste au început practic pe 14 noiembrie 1987, la Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu (foto: Braşov – monument ridicat în memoria luptătorilor anticomunişti, 1944-1989). Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturașii de salariu, în dreptul rubricii „Rețineri” era scris cuvântul „social”. Fără să fie organizați dinainte, muncitorii au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. Oamenii au încercat să obțină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, însă șeful de secție din acea noapte i-a tratat cu dispreț și a anunțat conducerea administrativă despre întreruperea lucrului abia la ora 5 dimineața. La ora 7.00 au sosit și muncitorii din schimbul I, așa că starea de agitație și protestele s-au amplificat. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ al uzinei, iar în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori erau adunați la porțile acesteia. În jurul orei 11.00 ei au luat hotărârea să meargă la sediul Comitetului Județean de Partid, ca să se facă ascultați. La ieșirea din întreprindere, majoritatea protestatarilor ezită și se retrag, iar coloana care pornește spre Consiliul Județean al P.C.R. este alcătuită doar din circa 400 de oameni. Inițial, demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Județean, ei au cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic, iar oamenii au început să scandeze sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori,  fotografiind sau chiar filmând». Dați click pe acest link intitulat: „Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987” (să vedeți și figurile și mărturii ale celor maltratați atunci): http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=DOygsPZTCvY. „Nu vă spun câte lacrimi s-au vărsat atunci”.  Vremea a trecut, lumea a uitat. Azi ne conduc tot comuniștii (vopsiți).

Închei cu un fragment din cartea lui Vladimir Alexe, intitulată „Ion Iliescu, biografia secretă” (care a făcut valuri în anul în care a apărut, 2000; azi nu mai știu nimic de Vladimir Alexe; probabil că e emigrat): „Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89 a avut o  repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit  revolta de la Brasov. O manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr -o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie ’89. Postul Europa Libera  a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective  sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din ’87 nu s -a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie ’87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie ’89 la Iasi nu au amorsat  o revolta  de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov,  in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda”.  Biata mămăligă de azi.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

4 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ne meritam soarta !
    Daca la asa o postare ( emotionanta si curajoasa) a unui eveniment deosebit , in urma caruia niste oameni au avut de suferit, iar cei care i-au chinuit, maltratat si condamnat se pare ca n-au patit aproape nimic, mai contribuim si noi cu nepasarea noastra, nu trebuie sa ne mire, ca incet-incet vom avea parte de tratamente asemanatoare, daca nu cumva si mai crude si injositoare !
    Somn usor romani !
    Strainii, mana-n mana cu tradatorii (va) „lucreaza” si hotarasc pentru voi :mrgreen:

  2. Îi mulţumesc lui Ioan Avram, cu care am intrat în dialog pe blogul dumnealui (din păcate cel de prin 2010), pentru unele lămuriri cu privire la „evenimentul” Braşov, 1997. Tragedia acelor ani, avută loc sub fereastra mea, povestită pe blogul dumnealui, e una din miile de ciudăţenii avute loc în acei ani. „Cum să înţeleagă un negru poezia mea despre o iarnă atât de albă”, scria un poet buzoian cunoscut. Nici un ochi nu seamănă cu un alt ochi, d-le Avram. De n-aţi fi voi toţi, care scrieţi aici, ne-ar fi şi mai sărăcie în suflete, de cuvintele toate. Cei din balconul la care făceam referire, d-le I.Avram, erau înfăptuite prin 1990 (Vasile Gogea, M.R., Ticu Dumitrescu, Mircea Sevaciuc, Smaranda Enache etc…) Aveţi dreptate, locul muncitorilor, care plătiseră cu viaţa gestul lor, îl luaseră după 3 ani intelectalii de seamă, deveniţi peste noapte eroi, sau chiar or fi fost, mai ştii? Fiul celui cazut pe fereastră, cum vă spuneam, ne-a încântat mai recent cu chitara la o lansare de carte în biblioteca V.Voiculescu. În Bucureşti, la „Bocancul literar”, e invitat de marcă. Viaţa merge înainte!