Infecţie cu un virus de la computerul personal, am o gripă netratabilă – serios? Minerva Chira vrea să-mi facă injecţie

Luni, 28 februarie 2011. A trecut şi luna februarie şi mâna dreaptă (cu care scriu, nu?), fracturată de Crăciun, tot nu mi-a trecut. Acum chiar nu mă mai interesează mâna vătămată de când sufăr cu toate-celelalte-grămadă: şi cu plămânii, şi cu rinichii sau cu stomacul. Nu cedează nicicum „gripa” (sau ce o fi). Ce mă destabilizează cu totul e că nu pot să dorm, am acelaşi vis, cu texte pe computer pe care nu pot să le salvez şi dispar, visul se repetă exasperant. Efectiv, nu mai pot. La mine s-a produs această infecţie cu un virus de computer, altfel nu-mi explic de ce-mi e atât de rău (organismul nu-l recunoaşte nicicum, să-l distrugă) şi visez numai computer, muncesc pe brânci în vis la computer şi mă trezesc epuizat (o fi de vină şi premiul ăsta dat de „Blog de Blog pe 2010 – cel mai bun blog”?). Să-i spun gripă a computerului (sau gripă informaţională, gripă IT, gripă transmisă pe cale virtuală, gripă electronică)? Am luat seama că deja organismul meu e infectat de un virus de computer, vorbesc serios, ăsta la care scriu acum – e transmis în organismul meu prin Internet? Ăsta e viitorul. E posibilă azi infectarea organismului uman cu un virus informatic? Uite, domnule un subiect de proză… De o săptămână trebuia să încep să pun la punct o proză la revista Bucovina Literară şi n-am fost în stare, fiindcă n-aveam subiect. Acum am găsit un subiect, în sfârşit. Te pomeneşti că de aia mi s-a trimis pe cap gripa asta informatică, să am subiect de scris proză. Prea târziu. Azi am hotărât să merg pe mâna unei poveşti originale din sertar pentru Bucovina Literară. Promit să vă ţin la curent cum evoluează gripa mea provocată de un virus transmis de propriu-mi computer, „online”. Vă invit să luaţi seama la virusurile de pe computerele dumneavoastră, eu cred că deja aceşti viruşi au făcut un pas înainte, unul dintre ei m-a pus pe mine la pământ (la mine totul ia proporţii catastrofale când mă îmbolnăvesc; deformaţie de scriitor). N-am fost nici azi în stare de nimic. Repet, cel mai tare mă deranjează că nu pot să dorm, că stau în pat de veghe şi întorc pe toate feţele eşecurile mele la computer, visând pentru zece minute, după care mă trezesc şi mă rog la Dumnezeu să adorm la loc şi iar adorm pentru zece minute şi visez blestematul de computer. Al dracului virus, nu putea să mi-l fi transmis o femeie, să am şi eu nişte vise mai lumeşti? Mă înnebuneşte în ultimele zile neodihna şi lipsa de apetit la masă, abia mă ating de mâncare. Am intrat într-o zonă de-a dreptul crepusculară (am luat-o înaintea datei de 4 martie, când Urania a prezis că intrăm într-o lume a ciudăţeniilor şi enigmelor)… Previzibil, m-am culcat dimineaţă, la ora 6.30 şi la ora 9.30 eram treaz, supărat pe computerul din vis, m-am zvârcolit în pat. Am venit la baie, am vrut să rămân pe picioare, dar mi-am mai dat o şansă, m-am întors în pat şi am intrat în acea stare de veghe de care vă tot spun (probabil că e indusă de virusul computerului deschis, lăsat în aşteptare, la care se întunecă monitorul, dar e în stare perfectă de funcţiune, trebuie numai să vii să operezi la el). Într-un foarte târziu am adormit şi… am fost trezit de o lovitură în uşa de la dormitor. Am crezut că iar am visat urât, dar am auzit mişcări, am luat seama că e una dintre ţestoase, care mă cheamă să-i dau să mănânce, că e zi de luni şi s-a făcut ora 12 şi moare de foame împreună cu surata ei. Obosit rău, m-am întors pe partea cealaltă şi i-am transmis în gând ţestoasei (nu eram sigur că e ea, cea de dincolo de uşa dormitorului, dar n-avea cine altcineva să fie), să mai aştepte că nu sunt sclavul nimănui, ar trebui măcar ea să mă creadă că sunt bolnav (că nimeni nu mă crede, fiul Laurenţiu, nu înţelege cum poate să se complice la mine totul, exagerez; iar Doina are de dus o misiune la căpătâiul mamei ei la Focşani, eu nu contez, ce e aia o gripă, aşa bărbat sunt eu; le mulţumesc prietenilor de la Comentarii care mi-au urat însănătoşire grabnică, ei măcar iau în serios suferinţele mele cosmice). Am aţipit iar, a apărut în vis computerul (ce altceva ai putea să visezi când eşti infectat cu virusul informatic?), dar iar am sărit din pat – altă lovitură în uşa de la dormitor! Ce chin! M-am uitat la ceas, nu trecuse decât un sfert de oră de la prima lovitură. Am luat seama că n-am nici o şansă să readorm, am deschis uşa dormitorului şi… bineînţeles, una dintre ţestoase (ştiţi că am două; cealaltă aştepta în bazinul cu apă urmarea; îmi imaginez că au pus la cale împreună această aventură, să mă trezească să le dau să mănânce) stătea spăşită, lângă prag. Am luat-o de carapace şi am dus-o în bazinul ei, lângă cealaltă. Am scos din bazinul cu apă filtrul de apă electric şi cele două pietre mari şi puntea de plastic (pe care stau ele la suprafaţă când au chef), le-am spălat. Le-am dat apoi să mănânce ţestoaselor. Degeaba le-am speriat cu strănuturile mele, suflatul nasului şi cu tusea, nici măcar nu mă priveau cu milă. Of, nu mă compătimeşte nimeni. Fiind luni (lunea le dau de mâncare ţestoaselor şi ud plantele din aparatament cu 12 litri de apă, fix), mă înham la program la masa de scris, mort-copt: am obligaţii literare. Pe una v-am dat-o de gol, cu proza pentru revista Bucovina Literară (cerută de prozatorul Constantin Arcu, redactorul-şef; numai el putea să-mi ceară proză, punându-mă în mare încurcătură; fiindcă eu m-am supărat, văzând că după publicarea a patru romane sunt ignorat de critica literară care contează; de ce să mă mai omor cu firea scriind proză dacă nimeni nu mă citeşte?). N-am reuşit să pun la punct proza originală de sertar, probabil că ratez de tot acest proiect fiindcă l-am dat de gol aici (deochindu-mă singur). Să vedem mâine… Cum să fiu în stare de sacrificiu dacă boala nu mă lasă? Dacă aş avea loc pe masa de scris, m-aş întinde să dorm, poate adorm profund pe masa de scris, nu ca în pat, aţipesc şi mă trezesc după un nou vis imbecil… Interesant însă că azi mi-a telefonat poeta Minerva Chira, născută în aceeaşi zi cu mine, 19 februarie: ce faci, mă întreabă (eu tocmai îmi trăgeam nasul şi tuşeam înfundat, înecat). Nu ştiu ce mai fac, sunt scos de pe fix, prăbuşit. Ai gripă, insistă ea? Oi fi având şi gripă porcină (luată din metrou) şi răceală luată de la fiul meu (nu i-am spus de bănuiala mea că ar putea fi la mijloc un virus informatic, de la computerul meu; că şi aşa, ăştia, născuţi pe 19 februarie nu sunt consideraţi a fi toţi în toate minţile). Tu ce faci? Am întrebat-o. Fac poteci prin zăpadă, în curte şi spre acareturi, e zăpada cât mine, sunt bine. Să rămâi bine, i-am urat. Adică ea de ce e bine şi eu sunt rău? Brusc am avut o revelaţie – uite, domnule, ea e născută pe 19 februarie ca mine şi e bine mersi, iar eu mă dau de ceasul morţii. Da, dar cine ştie la ce oră s-o fi născut ea pe 19 februarie, şi în ce an norocos. Nu, nu vreau să o iau de la capăt cu harta astrală. Îmi pare rău, o aud la telefon pe Minerva Chira că nu sunt mai aproape de tine, că ţi-aş face o injecţie. Ce să-mi faci? Injecţie? Nu, mersi, mă bucur că eşti atât de departe (la Negreni, Cluj). Dar tu, mă mir, ştii să faci şi injecţii? Am început, mi-a răspuns, prin a-mi face mie întâi o injecţie şi acum fac la tot satul. I-am cerut scuze că n-am avut suflet să fac aici caz de surpriza ei de ziua noastră de naştere (mi-a trimis şi poze pe care trebuie să le scanez şi eu n-am găsit timp pentru ele; lasă că trebuie să le trimit, după ce le scanez, lui Laurenţiu Barbu, să le dea dimensiunile care să le facă accesibile pe acest blog). Vezi că eu aştept pozele alea pe care ţi le-am trimis înapoi, că n-am altele. Ţi le trimit, Minerva dragă, se poate? Numai că trebuie să ai răbdare, vezi că eu tot sunt pus la încercare… Ameţit de boală (strănut-tras nas-tuşit, toropeală), n-am mai rezistat în faţa PC, unde am venit să văd ultimele ştiri pe Internet, m-am culcat iar (cum m-am culcat şi ieri şi alaltăieri după-amiază) şi mi-am luat de o grijă. Dacă tot e să se aleagă praful de tot… Fiindcă trebuie să vă mai dau un amănunt: nu numai că nu fac nici o injecţie când sunt bolnav, dar nu iau nici o pastilă – aştept să-mi treacă de la sine, dacă nu-mi trece, adio şi n-am cuvinte, atâta pagubă.

PS. Vă invit să citiţi ultimul număr apărut din revista literară de nişă Banat (apare la Lugoj): daţi click pe Revista BANAT Lugoj – ianuarie 2011 – format PDF 2a (şi iar click pe dreptunghiul apărut). O subliniere: public aici numai reviste în format PDF care mi se trimit pe e-mail (poetul de primă mână nemţean Nicolae Sava, de exemplu, mi-a transmis să nu cumva să nu le mai public, fiindcă el, unul, e încântat să le citească de-a gata aici).

PS. 2. Ilustrez această pagină online de azi a mea cu alt rând de fotografii semnate Karl Lagerfeld (pe care eu le-am pus sub titulatura „femeii care vine”; fie ea şi din visul virusat de computer).