Sâmbătă, 15 mai 2010. Aţi asistat la o bătaie în public între un ţigan şi o ţigancă (aveau la 35 de ani)? Fără să vreau am privit un asemenea spectacol trist – în faţa bisericii, venit de la staţia de metrou Tineretului spre Piaţa Norilor: cei doi întinseseră pe asfalt ce aveau de vândut, ea ceapă verde şi ridichi mari, cu siguranţă aţoase (ce se mai poate fura dintr-o grădină, de la ţară?) şi el flori de soc sălbatic (adunat „la liber”, numai el ştie de unde). S-au certat urât pe locul din faţa bisericii? Că nu se concurau pe aceleaşi produse. Până să ajung în dreptul lor şi să-i depăşesc, au apelat la ultimele argumente, conştienţi că se uită lumea la ei (şi că el n-o poate lovi): el a scuipat-o şi ea a tăbărât pe el cu palmele, el a scuipat-o (avea gura plină) şi mai rău, şi a împins-o, ea s-a agăţat de el şi l-a lovit în continuare, el şi-a umplut gura cu apă dintr-o sticlă de plastic şi a împroşcat-o… Pedeapsa supremă la ţigani e să scuipe femeia? Întreb fiindcă ţiganca s-a simţit învinsă, l-a lăsat în plata Domnului pe ţigan. Când m-am întors de la piaţă stăteau unul lângă altul, înneguraţi, cu „produsele” la vânzare…
Nu vreau să sugerez nimic, în continuare, cu împroşcarea scuipatului – dar am urmărit cazul deconspirării lui Adrian Marino (despre care eu am scris aici în mai multe pagini de jurnal online; la „Căutare”, pe acest blog / site, scriind numele lui Adrian Marino, cei interesaţi pot găsi toate trimiterile), fost puşcăriaş politic, azi acuzat de turnătorie după eliberare. Îmi imaginez că ştiţi poziţia mea – o voi reda mai jos într-un text original de ziar, scris special, separat. Spuneam că nu vreau să sugerez nimic. Totuşi, s-a ajuns prea departe cu împroşcarea cu scuipat a lui Adrian Marino – mă refer la foştii comunişti (la cei ce au servit din greu PCR-Securitate, aflaţi şi pe baricadele presei comuniste; presa scrisă te compromitea public mai rău decât orice altceva) care îşi permit azi să-l pună la zid pe fostul opozant politic Adrian Marino (doar de aceea a făcut 15 ani puşcărie politică). 
Mă refer la doi foşti tovarăşi care l-au pupat ştiţi dumneavoastră unde pe N. Ceauşescu şi pe a lui consoartă şi au ridicat în slăvi regimul comunist şi „partidul unic”, azi pupători ştiţi dumneavoastră unde ai lui Traian Băsescu. E revoltător de-a dreptul să fie apărat Adrian Marino de acuzaţia de turnător de către elita care n-a colaborat cu comunismul (am reţinut atitudinile de bun simţ ale opozanţilor Liviu Antonesei în Observator cultural sau Gabriel Andreescu în Cotidianul.ro, de pildă), şi să fie demolat de-a dreptul de către foşti colaboraţionişti ai comunismului. Voi da tot două exemple, azi unse cu toate alifiile de „regimul Băsescu”: Vladimir Tismăneanu, un „odios” oportunist al tuturor regimurilor (care nu numai că l-a lăudat pe Ceauşescu, dar i-a dedicat o carte şi lui Iliescu, vezi foto la lansare), şi un nefericit poet (păcat de talentul lui, cât e), fost gazetar la Viaţa studenţească până în Decembrie 1989, câine fidel dictaturii ceauşiste, Ioan T. Morar. Nişte muşte de bălegar. Amândoi şi-au permis azi să-l spurce pe puşcăriaşul politic Adrian Marino, unul în Evenimentul Zilei, celălalt în Academia Caţavencu – două foi devenite în timp necredibile, nedemne, de rău-augur pentru presa scrisă românească. Amândoi ar merita să fie împroşcaţi cu scuipat (cine nu-şi aminteşte, avem un precedent în acest sens, le amintesc eu: după Revoluţie, Adrian Păunescu a fost împroşcat cu scuipat şi declarat „porc”; azi, cei doi, Tismăneanu şi Morar ar merita acelaşi tratament). 
Mă întreb: ce i-a îndemnat pe cei doi foşti purtători de cuvânt ai regimului comunist să-l pună la zid pe Adrian Marino? Ce vor ei să demonstreze azi – că iată, şi cel ce era considerat un reper moral intransigent, Adrian Marino, a fost ca ei, un colaboraţionist al sistemului ticăloşit? Că totul e, şi azi, o apă şi un pământ la nivel moral? Indivizi fără coloană vertebrală îşi permit să condamne, să împartă vini – ei sunt un pericol public!
Ticăloşia elitei laşe, compromise de trecut şi de prezent
Bulversarea morală continuă furibund în societatea românească. „Regimul Băsescu” (reprezentant al sistemului ticăloşit, moştenire grea) ridică la paroxism gradul de fierbere în suc propriu a principiilor şi legilor morale, îndeosebi opozanţii lui având de suferit. „Interpretările” fac ravagii (şi la lege, şi la principii), cine are putere împarte dreptatea. Trebuie neapărat să nu se mai facă deosebirea între personalităţi oneste şi cele compromise, să fie toate o apă şi un pământ. După ce a pus cu botul pe labe CNSAS şi ANI (fiecare băgător de seamă public făcând ce-l taie capul cu ele, înţelegând ce vrea), acum scoate pe piaţă Legea lustraţiei – care va provoca noi scandaluri, noi interpretări ale „modelului” în societate, cu trecutul maculat, în care vor cădea victime fraierii căzuţi în dizgraţia actualului regim. Stăm cu ochii pe trecut, ca pe valiza cu bani. Scoţi banul (pupi papucii regimului Băsescu), trecutul comunist compromis se repară, sau e ascuns, nu e arătat cu degetul.
Asist în zilele din urmă la o adevărată monstruozitate de presă. Nu degeaba de la acest ziar, „Cotidianul”, Cornel Nistorescu striga să fie scoşi afară din presă ofiţerii acoperiţi! Ofiţeri diversionişti, plătiţi de serviciile secrete să distrugă ideea de opoziţie critică şi să distragă atenţia de la adevăratele probleme ale României, de la incompetenţa criminală a guvernanţilor şi de la reaua-credinţă a Preşedinţiei ţării (care vrea să conducă nu numai Guvernul, ci, mai nou, şi Parlamentul, să-l transforme în Mare Adunare Naţională), cu orice preţ. Ziarul familiei Păunescu (ştiţi, cea care a devalizat Bancorex, între altele) l-a executat acum pe marele ţărănist Adrian Marino, după moarte! „Cotidianul” a fost ziarul ţărănistului Ion Raţiu, până a fost acaparat de „oamenii lui Băsescu”, la care şi-au găsit cuibul şi asemenea ofiţeri acoperiţi. Adică ziarul a fost cumpărat chiar de oamenii celui ce a scos PNŢCD de pe eşichierul politic, Traian Băsescu! Azi, oamenii lui Băsescu dau o nouă lovitură, intransigentului Adrian Marino – care a făcut puşcărie politică din 1949 până în 1957, deoarece a răspândit manifeste ţărăniste anticomuniste, după care a fost deportat opt ani în Bărăgan (practic, tot în puşcărie a stat) şi abia în 1969 a fost reabilitat juridic. După Revoluţie, natural, Adrian Marino a preluat steagul ţărănist… În martie, anul acesta a apărut o carte de memorii a lui Adrian Marino, la cinci ani de la moartea sa (intitulată „Viaţa unui om singur”), care a stupefiat elita aflată la putere, acuzată că e constituită într-un sistem mafiot, ticăloşit (începând cu „mafia Liiceanu-Pleşu”). După ce cartea lui de memorii neiertătoare, dar extrem de sinceră, a luat prin surprindere elita prosternată lui Băsescu, elită făcută praf (dovedită a fi profund imorală), au urmat represaliile – a fost pusă la cale, în zilele din urmă, o făcătură condamnabilă, pentru care „Evenimentul zilei” şi autoarea acestui linşaj mediatic ar trebui daţi în judecată, plus CNSAS, ce le-a pus la dispoziţie documente, înainte de a se pronunţa public (şi înainte de a da instanţa un verdict de colaborare cu Securitatea).
Adrian Marino şi-a petrecut toată tinereţea în puşcărie politică (15 ani), nimeni nu-i ridică statuie că a fost un opozant comunist – că de aceea a făcut puşcărie politică, nu? Tot opozanţi politici au fost şi scriitorii sau filozofii care au făcut puşcărie politică în regimul comunist, de la Doinaş, Negoiţescu, Paleologu, la Noica – şi nici lor nu li s-a ridicat statuie, din contră, au fost puşi la zid că au semnat declaraţii la Securitate. E o manipulare odioasă a sistemului ticăloşit, să nu fie ridicaţi pe soclu cei ce au făcut puşcărie politică pentru că s-au opus comunismului, ci să fie înjuraţi deoarece au semnat la eliberare angajamentul (obligatoriu pentru cei eliberaţi din puşcăria politică) de a colabora cu „organele statului”. Acum e executat public (după moarte!) ţărănistul Adrian Marino de clica lui Băsescu, de o elită exclusivistă şi intolerantă (făcută praf de Adrian Marino), care acum se răzbună lamentabil. CNSAS şi Mircea Dinescu (înjurat şi el de Marino) se comportă ca un organism politic de joasă speţă, care plăteşte poliţe, iar „Evenimentul zilei” îi face jocul… E mai importantă turnătoria celui ce a făcut puşcărie politică, în condiţii infernale (turnătorie care n-a făcut rău nimănui, era literatură), sau faptul că Marino şi toţi ceilalţi s-au opus regimului comunist, motiv pentru care au făcut puşcărie politică? Şi cum e posibil să fie acuzat puşcăriaşul politic anticomunist Marino de turnătorie de către o ziaristă de doi bani, înainte de a se pronunţa CNSAS şi tribunalul? De ce nu se autosesizează procuratura, că a fost încălcată brutal legea, scoţându-se de la CNSAS documente compromiţătoare? Pentru mine contează că toţi cei ce au făcut puşcărie politică au fost opozanţi sau disidenţi ai regimului comunist, şi trebuie să li se recunoască public eroismul – faptul că după eliberare au turnat, e subînţeles, aşa era sistemul ticăloşit construit, şi câtă vreme n-au făcut nici un rău nimănui cu declaraţiile lor, n-avem ce discuta. Toată mizeria deconspirării în cazul puşcăriaşilor politici e o diversiune comandată de regimul aflat la putere, care e prizonier al sistemului ticăloşit. E totalmente dezonorant pentru mass-media să participe la acest festin al canaliilor din elita prosternată lui Băsescu, care azi pun la zid puşcăriaşii politici anticomunişti, canalii care n-au avut curajul să se opună dictaturii, ci au fost profitori ai regimului comunist, care n-au făcut puşcărie politică pentru opiniile lor, fiind nişte laşi oportunişti, dar azi îşi permit să dea lecţii de morală publică! Avem o elită compromisă nu numai de trecut, ci şi de prezent, iată: se manifestă în acelaşi mod nedemn, ticălos.
Liviu Ioan Stoiciu
Ai dreptate Liviu. Ti-am urmarit toate articolele tale despre Marino. Este inadmisibil ce se intampla. Dar, sincera sa fiu, nu ma mai mira nimic. Multi imbracati in formele fara fond fac atata zgomot in jurul lor, incat ti se face greata. Cand cultura noastra are un om de talia lui Marino, neica nimeni se afla si in treaba ca sa-l denigreze. Nu poti acuza oameni ca el ca au colaborat cu Securitatea, cand niste ligai de zile mari pentru diverse facilitati au latrat in stanga si in dreapta, facand rau cu buna stiinta. Raul din fire nu are lecuire. Asa ca nu-i de mirare ca nu tac nici acum. Traim intr-o tara nu a absurdului, ci a canaliilor. Asta e, si mai rau este ca nu te poti lupta cu ele, pentru ca acesti neica nimeni au painea si cutitul in mana.
Sarut mâna, Mariana Criş. Eşti printre puţinii scriitori care se respectă şi spun lucrurilor pe nume, nu-şi ascund gândurile şi nu fac parte din nici o gaşcă. Mulţumesc pentru modul în care iei atitudine publică. Profitorii comunismului sunt şi profitorii postcomunismului, ţi se face greaţă.
Si eu va felicit dle LIS pentru faptul ca sunteti printre putini scriitori, intelectuali care luati pozitie in a apara un om denigrat nu de fosti camarazi de suferitna ce ar avea acest drept, ori posibilele victime ci de scursorile bolsevice vopsite in anticomunsiti.
Ma tem ca campania asta furibunda impotriva lui Marino sa nu aibe alte cauze, frica dde Marino deoarece scrierile sale sunt babane, ramâne in picioare, fac fata orcaror probe, pe când a-le lor …. asa ca, de vor impune ei, trebuie distruge pe cei ce si din mormânt îi striveste.
Am fost extrem de mândru în urmă cu ani citind în presa culturală despre un mare premiu international pentru hermeneutică, luat în Japonia de Românul Adrian Marino. Urmărind execrabila campanie pornită în EVZ şi alte jurnale împotriva sa, am realizat cât de greu le-o fi căzut acest eveniment unor in-telectuali „orientaţi politic” ai vremii, şi cu câtă satisfacţie or fi urmărind aceştia strădaniile ticăloase de-a trage draperia peste spoturile de lumină incandescentă cărora le sunt supuşi în opul maestrului. Domnilor, puţinii intelectuali integri moral care au scăpat din detenţie politică, au fost sistematic asaltaţi de către agenţii partidului comunist, şi n-am nicio îndoială că nu toţi au avut puterea să reziste ameninţărilor de toate soiurile. Unii au recunoscut reproşându-şi slăbiciunea, altora li s-au părut lipsite de importanţă declaraţiile care le erau smulse pentru te miri ce „neglijenţe”. Nu pot pune la îndoială pregătirea pur intelectuală a unora dintre cei incriminaţi în cartea lui A. Marino. Sub aspect etic s-a demonstrat că stau ei în echilibrul instabil. Ar fi interesant să aflăm că eminentul intelectual Adrian Marino a fost agent dublu, sau… triplu. Prea îi luăm în serios pe detractorii săi. Ar trebui să le râdem în nas arătându-i cu degetul ca pe nişte măscărici!
– Ori totul ori nimic; era frumos când eram tânăr şi mă împotriveam, fără teamă, la tot ce mi se părea (şi era!) absurd în lumea din jur; iar când, într-un târziu, m-au chemat la Securitate şi mi-au pus în faţă un voluminos dosar: „Dosarul dvs.”, mi-au spus;„oricând puteţi fi chemat în instanţă, pentru injurii aduse ordinii de partid şi de stat”… Dar eu povestesc aceste lucruri, punctual, în cartea de dialoguri epistolare cu Ion Lazu, „Himera literaturii”; dacă aş fi tânăr azi, aş avea şi mai mari motive ca să fac frondă. Tot ce văd în faţa noastră, şi-n jur, mă revoltă, căci mă dezamăgeşte profund; aşa-zişii foşti disidenţi s-au îngrăşat şi s-au îmbogăţit pe „acte false”, în timp ce anticomunişti notorii, cum a fost şi prietenul meu, poetul Cezar Ivănescu, au fost ucişi pur şi simplu, prin linşaj mediatic, punându-li-se în cârcă fapte de care nu numai că erau străini, dar nu le-au probat nici post-mortem în cei doi ani câţi au trecut de la infamul eveniment. De altfel, „Dosariada”, de la Mona Muscă şi până la Cezar Ivănescu, nu e altceva decât o metodă, bine intrumentată, de şantaj politic. Este o făcătură infectă de care ar trebui să ne fie ruşine, cutremurându-ne totodată de silă. Cum apreciază istoricul Florin Constantiniu într-un recent interviu, publicat de revista Formula AS: „Niciodată ţara noastră nu a avut o clasă politică atât de coruptă, de lacomă şi de arogantă… un popor de oi a ajuns să fie condus de un guvern de lupi…”. Şi vă daţi seama că „lupii” au pe lângă ei, mai nou, „vulpi”, adică intelectuali „de elită”…
EMISIUNEA B1TV NAŞUL , 6 februarie 2008 [transcrispt]
Radu Moraru: Suntem în direct, poetul Cezar Ivănescu este la Naşul, discutăm despre bătălia asta în dosare de Securitate. Cezar Ivănescu e cel care a concurat pentru şefia Uniunii Scriitorilor cu Nicolae Manolescu. Un poet foarte apreciat, iubit, ajunge să fie aruncat în iureşul evenimentelor pe prima pagină a ziarelor că ar fi făcut chiar poliţie politică, sau că ar fi fost informator, turnător sau alte asemenea articole. Un om care la rândul său a aruncat în urmă cu ceva vreme nişte afirmaţii pe piaţă legate de moartea lui Marin Preda. Un om care l-a cunoscut pe Nichita Stănescu, au fost chiar prieteni. A făcut şi greva foamei, chiar în această perioadă, a încetat-o ieri la rugămintea lui Manolescu. De ce spuneţi într-un interviu că dumneavoastră trebuia să aveţi dosar la Securitate?
Cezar Ivănescu: Trebuia în primul rând pentru că bunul meu prieten, eminent cercetător în arhivele Securităţii, Mihai Pelin, mi-a livrat foarte multe ştiri.
Radu Moraru: Autorul celebrei Cărţi Albe a Securităţii, apărută în 1996.
Cezar Ivănescu: Mi-a povestit foarte multe lucruri. Eu pot acum sub jurământ să spun că nu deformez nimic din ceea ce am să spun.
Radu Moraru: Nu aţi citit dumneavoastră, v-a spus Mihai Pelin.
Cezar Ivănescu: Da. Eu locuiesc pe strada Silvestru, în spatele Căii Moşilor. Mihai Pelin stă pe Calea Moşilor. Şi după revoluţie, silit de anumite lucruri, am scris 2 cărţi: prima despre Marin Preda, pentru că apăruse pe piaţă o infamie semnată de un domn C. Turturică (Nota ACM: tatal lui Dan Cristian Turturica), care era o colcăreală. Şi nu comunica nimic. Era un ambalaj care ascundea un fals. El nu ştia nimic. Lumea a cumpărat însă cartea atunci, mai ales că circulau foarte multe legende. Am citit-o şi am avut o senzaţia de dezgust, şi atunci am publicat această carte. Nu e toată publicată, pentru că anumite persoane încă trăiesc. Şi din această cauză anumite lucruri le-am autocenzurat.
Radu Moraru: Ştiţi cum a murit Marin Preda?
Cezar Ivănescu: Eu cel puţin aşa cred că ştiu. Sau în orice caz, ştiu cel mai bine. Pe deasupra, ceea ce nu ştiu foarte mulţi oameni este că în epocă, când a murit Marin Preda, au desfăşurat anchetele oficiale, cum se fac de obicei, dar lumea nu ştie faptul că odiosul, vorbesc de Ceauşescu, a ordonat şi el o anchetă de sus în jos, deci de la el pornind. Şi am fost anchetat în Bucureşti, adică am fost invitat să dau o declaraţie amplă, ce cred despre moartea lui Marin Preda. Ce cred şi ce ştiu, ce informaţii am, cine cred că e implicat şi aşa mai departe.
Radu Moraru: Era o anchetă condusă de poliţie sau de Securitate?
Cezar Ivănescu: Nici, nici. Era o anchetă condusă de cadrele de partid.
Radu Moraru: Am înţeles, deci era o anchetă a partidului.
Cezar Ivănescu: Da. Pentru că lumea vrea să uite lucruri elementare, de când a venit Ceauşescu la putere, partidul dicta Securităţii, se inversaseră rolurile.
Radu Moraru: Şi dumneavoastră pe baza acelei anchetă de partid consideraţi că sigur există dosar de Securitate.
Cezar Ivănescu: Nu. Pe baza discuţiilor pe care le-am purtat cu Mihai Pelin, care a citit mii şi mii de pagini în dosarele Securităţii. Pe mine mă interesa la acea vreme moartea lui Labiş.
Radu Moraru: Dumneavoastră aţi spus într-un interviu acum mulţi ani că aţi venit la Bucureşti de la Iaşi să răzbunaţi moartea lui Labiş.
Cezar Ivănescu: M-am considerat urmaşul lui Labiş ca poet. Eu l-am considerat pe Labiş nu ca operă, ca înzestrare, cel mai mare poet de după Eminescu. Şi m-am considerat urmaşul lui în poezia românească, şi într-un fel moral să îl continui, şi să îl răzbun. Faptul că trăiesc astăzi, deşi am fost supus la nenumărate încercări de asasinat în acest oraş criminal, care pe Labiş l-a omorât, mă face să cred că e undeva un Dumnezeu pe lumea asta care nu e de acord cu ce vor băieţii. Şi dacă tot e să trec la treabă, înseamnă că merg până la capăt.
Radu Moraru: Ce înseamnă că mergeţi până la capăt? Vreţi să spuneţi pasajele alea pe care le-aţi cenzurat din cartea despre Marin Preda?
Cezar Ivănescu: Nu acele pasaje.
Radu Moraru: Labiş cum a murit?
Cezar Ivănescu: Nici Preda n-a murit asasinat. Dar a murit „asasinat” prin nesimţirea, sau dacă vreţi, lipsa de fineţe umană, sau lipsa de adevărată iubire a celor din jurul lui. Cei care au petrecut cu el ultima noapte la Mogoşoaia nu au avut grija aia elementară, să fie atenţi când semenului lor i se face rău.
Radu Moraru: Eu ştiam că în timpul somnului.
Cezar Ivănescu: Nu, înainte de asta i s-a făcut rău acolo, în salon. Şi l-au lăsat ca pe un câine. Nu s-a dus unul să cheme o ambulanţă sau un doctor.
Radu Moraru: Dar cine erau aceia? Prieteni? Scriitori?
Cezar Ivănescu: Lumea literal-artistică.
Radu Moraru: Poate erau şi ei sub influenţa alcoolului.
Cezar Ivănescu: Erau sau nu erau, eu spun acest lucru.
Radu Moraru: Dumneavoastră pe cine acuzaţi în cartea dumneavoastră? Că sugeraţi că de pe urma acelei cărţi vi s-au tras foarte multe după aia.
Cezar Ivănescu: Păi mi s-au tras, şi de pe urma ei, şi de pe urma cărţii despre Labiş. Despre Labiş eu nu am ştiut adevărul. Şi a trebuit să vină întâmplător Mioara Cremene, colegă cu Labiş, şi mi-a povestit atât de multe lucruri, inclusiv faptul că securistul care îl avea în urmărire pe Labiş, şi care l-a lovit involuntar pe Labiş, l-a trimis involuntar sub roţile tramvaiului, a venit la Labiş pe patul de spital, când Labiş era muribund, să îi ia o declaraţie că el nu l-a lovit voluntar. Şi Labiş pe patul de moarte a făcut gestul nobil şi a dat dezminţire…
Radu Moraru: Deci există un dosar în care Labiş a semnat această hârtie care îl dezvinovăţeşte pe securistul care îl urmărea.
Cezar Ivănescu: Trebuie să existe. Şi el chiar nu era vinovat.
Radu Moraru: Dar dacă eşti, de exemplu, mare general, poate nu îţi convine că… şi din greşeală l-aţi omorât pe Labiş.
Cezar Ivănescu: Eu o să vă dau să citiţi un text al unui mare general care încă e în viaţă. Nu cred lucrul acesta.
Radu Moraru: Aveţi numele acelui om care din greşeală l-a lovit?
Cezar Ivănescu: Numele nu-l am. Nici nu ştiu dacă se poate afla, dacă nu şi-a dat un nume din acesta, conspirativ. Ce se întâmplă? Prin toată viaţa mea…
Radu Moraru: Eu nu ştiu cine era lângă Marin Preda şi ar fi putut să îl ajute?
Cezar Ivănescu: Eu în cartea mea am numit cu numele lor propriu toate persoanele care de dimineaţa din ultima zi a vieţii a lui Marin Preda au venit în contact cu el.
Radu Moraru: Dar aveţi informaţii clare că la masă cu Marin Preda în acel moment erau 7-8 persoane?
Cezar Ivănescu: Sigur că da. Pentru că în salonul de la Mogoşoaia era grupul acestor petrecăreţi, şi alături, neparticipând la cheful respectiv, Gheorghe Bucătaru, pictor, şi Aurel Gulea, sculptor. Au mai fost şi alte persoane, de exemplu, prozatorul Sorin Titel, mort şi el, şi care nu era băutor. El participa la o petrecere fără să bea.
Radu Moraru: Dar nici ei nu au pus mâna pe telefon.
Cezar Ivănescu: Da. Acestui prieten al meu, Sorin Titel, eu chiar i-am reproşat după moartea lui Marin Preda. Mă, tu care nu bei, de ce când i s-a făcut rău lui Preda, nu ai pus mâna pe telefon să suni să chemi o salvare? Şi atunci, trebuie să spun ce mi-a răspuns: a făcut un gest de lehamite din mână şi de scârbă, că aşa i se făcea rău lui Preda mereu. E, gestul ăla spunea totul.
Radu Moraru: Am înţeles. Dar dumneavoastră numind nişte oameni, vi i-aţi făcut duşmani?
Cezar Ivănescu: Unii îmi erau duşmani dinainte. Duşmani literali, duşmani prin comportamentul lor… eu am trăit o viaţă marginalizată. Şi toate recompensele care mi s-au dat, mi s-au dat totdeauna mai târziu decât trebuia să le primesc, şi pe undeva siliţi de anumite evidenţe. Dar marginalizat am trăit toată viaţa. Adică în sărăcie…
Radu Moraru: Dar nici nu păreaţi genul de om bon viveur aşa…
Cezar Ivănescu: E destul să citiţi notele informative ale Securităţii, şi orice om cu scaun la cap care are o minte normală…
Radu Moraru: Deci dumneavoastră aţi aflat că evident aţi fost urmărit şi trebuie să fi avut un dosar de Securitate.
Cezar Ivănescu: Da. Îmi amintesc, eu plecam de la mine de acasă, el de la el, şi ne-am întâlnit într-o staţie de autobuz la Calea Moşilor. Eu apropiindu-mă de staţie, l-am văzut pe Mihai Pelin că se îndoaie de râs. Ş-am întrebat, ce ai păţit, domne? Am descoperit o notă a Securităţii despre tine, de ai să cazi pe jos de râs. Şi mi-a arătat nota. Nota era ceva, domne, de te îngrozeai. Eu am spus aşa, dincolo de orice fel de alte conjuncturi, şi de miile de pagini care ar trebui să existe la dosarul meu, orice om cu scaun la cap dacă a citit această notă, îşi putea da seama că puteam fi orice, numai informator al Securităţii nu. Şi uitaţi-vă cum sună această notă. Ştiţi ce era USLA pe vremuri, trupele antitero. Uitaţi Nota. Ianuarie 1987.
Radu Moraru: Sunt documente oficiale. Departamentul Securitatii Statului. Strict Secret: „Cezar Ivănescu, în vârstă de 45 de ani, e absolvent al Facultăţii de filologie din Iaşi, membru al Uniunii Scriitorilor, neîncadrat politic. Căsătorit, nu are copii, şi funcţionează ca redactor la revista Luceafărul. La 1 septembrie 1975 a fost avertizat de organele de Securitate pentru iniţierea unor acţiuni ostile la adresa regimului nostru. A fost conducătorul cenaclului Numele poetului, care a funcţionat pe lângă redacţia revistei Luceafărul, la şedinţele căruia uneori avea manifestări negative. Este o persoană dificilă care îşi manifestă deschis nemulţumirea faţă de situaţia pe care o are în redacţie, unde a creat stări conflictuale. În mai ’86, a depus la conducerea redacţiei un memoriu prin care anunţa că declară greva foamei, ca acţiune de protest în urma refuzului conducerii Uniunii Scriitorilor de a-i acorda un împrumut în bani, solicitând efectuarea unei anchete în acest sens. În urma măsurilor de influenţare pozitivă luate asupra sa şi a acordării împrumutului solicitat, a renunţat la acţiune. Faţă de situaţia operativă existentă în caz se vor realiza prioritar următoarele: cunoaşterea preocupărilor literale, a intenţiilor şi naturii nemulţumirilor obiectivului. În acest sens se va acţiona în direcţia stabilirii conţinutului manuscriselor sale şi a identificării persoanelor din anturaj care l-ar putea folosi în comiterea unor acţiuni ostile. Se va urmări permanent şi conţinutul articolelor care le predă spre publicare în paginile revistei, precum şi evoluţia stării de sănătate a celui în cauză. Prevenirea publicării unor lucrări literale cu conţinut politic necorespunzător ori a unor articole care ar putea crea stări tensionate în mediul literal. Corectarea pasajelor deficitare din punct de vedere ideologic, sau scoaterea lor din manuscrisele pe care acesta le predă în vederea publicării la editura Cartea Românească. Îndepărtarea articolelor necorespunzătoare pe care le predă pentru publicare la revista Luceafărul. Informarea organelor de partid sau CCS despre intenţiile de a publica unele opere literale ce nu corespund ideologiei noastre socialiste. Împiedicarea participării acestuia la acţiuni unde este prezentă conducerea organelor de partid şi de stat, ori la alte activităţi organizate, unde prin comportarea sa, le-ar putea compromite. Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa cu sprijinul organelor de investigaţii şi la nevoie cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la USLA. Şi Direcţia a 5-a. Iniţierea unor acţiuni de temperare şi influenţare pozitivă, în scopul aplanării stărilor conflictuale pe care le creează şi a determinării să renunţe la intenţiile sale şi să recurgă la tratament radical. Informarea conducerii CCS şi a organelor de partid despre eventualele intenţii protestatare ale acestuia…”
Radu Moraru: Dar sănătate ce?
Cezar Ivănescu: Eu tocmai făcusem o grevă a foamei de 7 zile. Şi acum să completez. Nu le redactau nici complet, nici totdeauna exact. Eu am o listă pe care am prezentat-o şi lui D.R. Popescu, care era preşedintele Uniunii Scriitorilor pe acea vreme, şi la municipiul de partid, în Bucureşti. Am discutat cu Nicolae Croitoru…
Radu Moraru: Sunteţi o persoană dificilă. Care îşi manifestă nemulţumirea.
Cezar Ivănescu: Eu protestam şi împotriva faptului că ei îmi desfiinţau cenaclul. După 7 zile de greva foamei, m-au chemat la municipiul de partid, m-au îmbobinat, că totul va fi în regulă, şi m-au convins să mă duc la Spitalul de Urgenţă, ca să nu mor.
Radu Moraru: Dumneavoastră băgaţi mâna în foc că aceste pagini din Cartea Albă a Securităţii sunt luate din dosare veridice?
Cezar Ivănescu: Cum altfel? Mihai Pelin a fost o autoritate în materie, e primul care a intrat în aceste dosare ale Securităţii.
Radu Moraru: Am înţeles. Eraţi periculos ca nu cumva de faţă cu Ceauşescu…
Cezar Ivănescu: Nu aveam voie să mă apropii la 100 de metri de Ceauşescu.
Radu Moraru: Le era teamă că eraţi imprevizibil. Dumneavoastră aveaţi o fire războinică?
Cezar Ivănescu: Nu că aveam o fire războinică, am fost învăţat să mă apăr. Am făcut sport la viaţa mea şi în general am fost atacat în haită. Niciodată unul către mine. Totdeauna vreo 3-4-5. Şi fiind învăţat să mă apăr de haite…
Radu Moraru: Bun, deci de aici era. Dar cum aţi ajuns din această situaţie ca CNSAS-ul să lanseze pe piaţă informaţii…
Cezar Ivănescu: Staţi. Pentru că mi s-a întâmplat un lucru îngrozitor. Staţi că n-a lansat pe piaţă CNSAS-ul. Vă lăsaţi dus în eroare.
Radu Moraru: Nu, eu m-am oprit pentru că ştiu că nu e aşa.
Cezar Ivănescu: Nu dau nume pentru că ar trebui să îi compromit. Deci după o săptămână de când prin presă dau dezminţiri, a dat şi Uniunea Scriitorilor un comunicat oficial că CNSAS nu a emis nici un verdict, nimic. E vorba de o colportare calomnioasă şi ilegală. Comisă de o persoană din cadrul CNSAS. Marţea trecută, seara la orele 16, o voce de domnişoară delicată mi-a citit ştirea şi mi-a zis cum comentezi. Fireşte nu am căzut jos să fac infarct, că altul putea să facă infarct pe loc.
Radu Moraru: Deci prima ştire pe piaţă, CNSAS-ul a dat…
Cezar Ivănescu: NewsIn, ei sunt primii care au infestat toată presa cu această informaţie şi apoi ziarele aferente. Zic domne, ce să comentez? Eu vă avertizez că nu am primit oficial nici un verdict, şi că e o scurgere, sau o scursură, de informaţii false şi calomnioase. Şi am spus, eu vă comentez că e un fals şi aşa mai departe. Şi vă avertizez că veţi fi în culpă. Bun. Ştirea s-a difuzat năvalnic peste tot, a fost preluată de toată presa şi aşa mai departe. Am fost supus timp de o săptămână unei încercări de linşaj mediatic. Dar vreau să vă spun că după ce în sfârşit am obţinut după o săptămână de luptă şi greva foamei, un comunicat simplu…
Radu Moraru: Cine să dea comunicatul?
Cezar Ivănescu: Conducerea Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Şi ce aţi cerut?
Cezar Ivănescu: Ca CNSAS-ul să ne dea dosarele tuturor membrilor din conducerea Uniunii Scriitorilor şi să ni se dea nişte verdicte.
Radu Moraru: CNSAS a dat vreun comunicat oficial în care să spună dacă e adevărat sau nu?
Cezar Ivănescu: Nu. Şi după o săptămână… eu ca să obţin acest comunicat din partea Uniunii Scriitorilor a trebuit să declar greva foamei.
Radu Moraru: Am două ipoteze şocante. Agenţia v-a spus dacă există cu adevărat un membru CNSAS care a făcut această…
Cezar Ivănescu: Agenţia a citat „Surse din cadrul…” Numai că şi la sursele din cadrul, eu am răspuns printr-un text foarte civilizat către domnul preşedinte al Uniunii, Nicolae Manolescu. Care se afla la Paris.
Radu Moraru: Toţi erau la Paris în perioada aia.
Cezar Ivănescu: La Paris se trăieşte mai bine.
Radu Moraru: Când acest comitet a cerut CNSAS ca să vă permită accesul la dosare?
Cezar Ivănescu: Hotărârea am luat-o în 2006, iar adresele oficiale au fost în martie 2007.
Radu Moraru: Deci dumneavoastră sunteţi pe o listă comună, în care cereţi să fiţi lăsat să vă vedeţi dosarele.
Cezar Ivănescu: 67 de persoane. Să urmăm calea legală.
Radu Moraru: Bun. De ce aţi făcut acest demers?
Cezar Ivănescu: Pentru scandalul anterior, 2004, Eugen Uricariu, preşedintele Uniunii Scriitorilor. Eu nici acum nu cred în decizia CNSAS.
Radu Moraru: Când Eugen Uricariu a trebuit să renunţe la conducerea Uniunii Scriitorilor. Bun, haideţi să ajungem la ce se întâmplă. CNSAS-ul nu a făcut nimic.
Cezar Ivănescu: Nu, a dat până acum separat pe alte căi, adică domnul Manolescu, de exemplu, a fost implicat în alte funcţii oficiale şi îşi obţinuse o decizie de noncolaborare, dar a făcut încă o dată… deci noi am făcut toţii.
Radu Moraru: Deci unii au primit, unii nimic.
Cezar Ivănescu: Cei care au primit sunt 9.
Radu Moraru: Să trecem la ipotezele care mie mi se par spectaculoase. Dumneavoastră în ’87 sunteţi dat în consemn la Antitero şi Direcţia a 5-a pentru că sunteţi considerat periculos pentru regim. Ei bine, un asemenea om ajunge astăzi să fie dat pe surse, pe 29 ianuarie 2008, ora 16. Pe 31, la două zile, joi, CNSAS-ul e spulberat. E fix joi, ca să prindă şi presa de vineri, care are tiraje dublu faţă de restul săptămânii. O primă ipoteză şocantă, mie mi se pare că dumneavoastră, că nu cred că se ştia că eraţi pomenit în Cartea Albă a Securităţii… în acest context şi de decredibilizare a CNSAS, se ştia că dumneavoastră sunteţi clar nevinovat, şi aţi fost aruncat pe piaţă ca ulterior să vă dovediţi nevinovăţia şi astfel să fie aruncată o umbră asupra CNSAS. Sau a doua ipoteză este ca după ce dumneavoastră aţi fost dat la USLA, în Direcţia a 5-a, domnul greva foamei, Securitatea să fi trimis pe urmele dumneavoastră o armată care să vă sperie şi să vă determine să cedaţi. Vreau să vă întreb cinstit, pentru a doua ipoteză, care e mai puţin plauzibilă… aţi colaborat vreodată cu Securitatea?
Cezar Ivănescu: Îmi pare bine că îmi faceţi această propunere, şi declar la dumneavoastră aici: Niciodată!, şi nu există nici un capăt de aţă de indiciu de colaborare la dosarul meu. Eu promit, şi asta pentru cei mai slabi de înger… pentru cei care au clacat, pentru că dintre amicii mei buni, unii au clacat.
Radu Moraru: Adică au ajuns să creadă că dumneavoastră aţi fi putut colabora?
Cezar Ivănescu: Da. Eu promit aşa: dacă vreodată mi se găseşte cel mai mic indiciu de ezitare în relaţia mea cu Securitatea, îmi fac harakiri în direct, la această oră de maximă audienţă.
Radu Moraru: Păi şi atunci de ce nici prima ipoteză, de ce nu stă în picioare?
Cezar Ivănescu: Iată ipoteza mea. De ce am revenit cu a doua scrisoare către domnul Manolescu şi mi-am radicalizat poziţia? Să vă spun pe scurt ce s-a întâmplat. Scurgerea s-a autodivulgat singură. Vineri, 1 februarie, la emisiunea de pe Realitatea TV, Tănase, fostul activist PCR…
Radu Moraru: Ce înseamnă activist?
Cezar Ivănescu: Angajat la Bucureşti, activist PCR.
Radu Moraru: Eu ştiam că a fost şi urmărit de Securitate. Cezar Ivănescu: Şi activist şi urmărit, sigur că da.
Radu Moraru: Păcatele tinereţii. Nu ştiu dacă aveţi probe.
Cezar Ivănescu: Păi dar e notoriu. Ştie tot Bucureştiul. În această calitate l-am şi cunoscut pe Stelian Tănase.
Radu Moraru: Dar ce făcea? Serbări?
Cezar Ivănescu: Ei ştiu ce făceau. PCR avea nişte angajaţi care erau activişti de partid.
Radu Moraru: Bun, ce s-a întâmplat?
Cezar Ivănescu: La emisiunea Tănase şi Dinescu, Mircea Dinescu în direct la această emisiune, pentru care tot în direct mă adresez şi eu acum CNA-ului, m-a atacat direct. Adică, ce cutare şi cutare…. replică la comentariile mele. Că sursa din CNSAS, eu am spus că ar fi Mircea Dinescu care mă urăşte cumplit, că l-am incriminat în cartea despre Preda, dar şi în numeroase alte texte… fapt este că el mi-a răspuns… ce cutare şi cutare… : a fost securist şi a semnat angajament în 1961 cu Securitatea. Deci acuzaţie în direct. El era scurgerea, scursura, sau cum vreţi să îi ziceţi.
Radu Moraru: Dumneavoastră aţi semnat în ’61 vreun angajament?
Cezar Ivănescu: Nu. Asta e afirmaţia lui Dinescu. Eu vă spun că nu.
Radu Moraru: Şi cum poate el să spună anul? E posibil să se fi înşelat?
Cezar Ivănescu: Nu. Eu vă spun ce a afirmat. Asta înseamnă că a avut acces la dosarul meu… vreau să vă citez numai din declaraţia lui de la Paris, la primul anunţ de presă, care sună aşa: „nu am văzut dosarul, nu am votat, dar să răspundă, că a fost informator al Securităţii”. De unde ştia că am fost informator, dacă nu a văzut dosarul?
Radu Moraru: Mircea Dinescu e foarte vulcanic…
Cezar Ivănescu: Înainte de a fi vulcanic, e ilegal. Şi atrag atenţia că legea de funcţionare a CNSAS nu îi permitea unui fost PCR-ist, fost secretar de UTC al Uniunii Scriitorilor, absolvent al Academiei marxist staliniste Ştefan Gheorghiu si soldat fruntaş la Securitate, cum singur s-a numit, să facă parte din Colegiul CNSAS.
Radu Moraru: Deci dumneavoastră puneţi sub semnul întrebării prezenţa. Eu emit o altă ipoteză. Având în vedere câte orgolii sunt în zona asta, pentru mine a părut şi o răfuială de asta…
Cezar Ivănescu: Sunt de acord. Dar o să-l coste în instanţă.
Radu Moraru: De ce nu credeţi că de fapt e şi o poveste de asta… că acum implozia CNSAS-ului e dorită de mulţi? Dumneavoastră acum puteţi fi o victimă că aţi arătat cu probe că nu aţi fost.
Cezar Ivănescu: Mie nu-mi place poziţia de victimă, şi nu vreau să mă consider o victimă, deşi în realitate am fost. Aici este o miză foarte mare.
Radu Moraru: Care e diversiunea?
Cezar Ivănescu: Eu v-am pus în faţă nişte lucruri. Un om cu o biografie nepătată ca a mea, pentru care depun mărturie mii de oameni din ţara asta şi nu numai, şi care ştiu ce am făcut eu pentru ei sau cum i-am ajutat… şi marginalizat o viaţă, şi care a plătit, cu lipsă de carieră, cu sărăcie… şi un domn care a făcut toate compromisurile posibile pe lumea asta. Politice… a făcut Academia Ştefan Gheorghiu, domne, că de acolo ieşeau şefii PCR. Eu am să vă spun un lucru foarte clar: acest domn Mircea Dinescu e chiar omul nou creat de societatea comunistă. El e întruchiparea omului nou. Îl avem în carne şi oase.
Radu Moraru: E şi o rivalitate. De ce spuneţi că el e supărat pe dumneavoastră că l-aţi pomenit în legătură cu Marin Preda?
Cezar Ivănescu: Nu doar atât. După 1989, după revoluţie, domnul Dinescu a fost ales preşedintele Uniunii Scriitorilor. De unde a plecat cu coada între picioare. Scandaluri, cu o tipografie şi cu multe altele. Deci el nu şi-a încheiat mandatul în mod normal, ci a plecat de la Uniune şi i-a continuat mandatul Laurenţiu Ulici. Eu în această perioadă cât timp Dinescu a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor, eu am atacat Uniunea Scriitorilor în presă. A revenit Ulici după Dinescu, m-a rechemat în cadrul Uniunii.
Radu Moraru: Ce aţi simţit, văzut, atunci când primul om pe care l-aţi văzut la TV după fuga lui Ceauşescu, era Mircea Dinescu?
Cezar Ivănescu: Am înţeles foarte multe lucruri. Că ne aşteaptă lucruri îngrozitoare şi cumplite. Cum ne-au şi aşteptat.
Radu Moraru: Unde eraţi când aveaţi 20 de ani?
Cezar Ivănescu: Eram student la Iaşi.
Radu Moraru: S-a încercat vreodată racolarea dumneavoastră?
Cezar Ivănescu: Da. Aici voiam să vă spun. De ce a dat el în această emisiune de vineri, anul 1961. Pentru că în dosarul meu, la 1961 este prima încercare a Securităţii din Iaşi de a fi racolat.
Radu Moraru: Cum au încercat?
Cezar Ivănescu: Am fost chemat de la facultate de un tânăr şi dus undeva pe Sărărie, în Iaşi, eu credeam că mă duc la partid ceva, că absentam de la cursuri. Şi m-au dus într-o clădire, într-un birou, cu maiorul Ionescu. Maiorul Ionescu dorea… noi aveam un profesor la facultate care preda estetică. Şi doream să obţin cursul scris de mână de profesor. Am refuzat, fireşte, şi am plecat de la sediul Securităţii, m-am sfătuit cu doi prieteni, colegi de facultate, şi cu fratele meu care era student mai mare, şi nu am acceptat să semnez. Dar există acolo notiţe.
Radu Moraru: Trebuia să semnaţi ce?
Cezar Ivănescu: Un angajament.
Radu Moraru: Dar de ce v-au luat pe dumneavoastră?
Cezar Ivănescu: Pentru că eram prieten cu acel profesor.
Radu Moraru: Nu pentru că eraţi deja cunoscut?
Cezar Ivănescu: Nu. Bineînţeles că acest refuz l-am plătit apoi, pentru că am fost dat afară din cenaclul facultăţii şi s-a încercat exmatricularea mea. Atunci pentru prima oară am făcut greva foamei, în 1961 în Iaşi.
Radu Moraru: Dar dumneavoastră de unde aveaţi modelul acesta cu greva foamei?
Cezar Ivănescu: Avusesem şi eu puşcăriaşii mei politici, care mă instruiseră.
Radu Moraru: Dumneavoastră, dacă e totul cum spuneţi dumneavoastră, şi vă cred…, acest caz practic pune sub îndoială toate cazurile în care s-a dat verdict sau s-a lăsat de înţeles.
Cezar Ivănescu: Da. Să nu creadă cineva, de exemplu, că mă bucur de această decizie care s-a luat de la Curtea Constituţională. Nu. Aş dori să funcţioneze CNSAS-ul, dar nu sub această formă inchizitorială. Eu în a doua scrisoare către domnul Manolescu, în care îi comunicam ce s-a întâmplat. Aveam şi o enumerare de pretenţii, spuneam că ar fi bine să le ia în seamă şi legiuitorul actual. Ceream în baza legii de funcţionare a CNSAS excluderea din colegiu a lui Mircea Dinescu pentru faptul că încalcă legea prin prezenţa lui acolo.
Radu Moraru: Ştiu, dar dincolo de toate eu nu cred în coincidenţe.
Cezar Ivănescu: Totul trebuie să fie controlat. Dar daţi-mi dumneavoastră răspunsul, la revoluţie câţi ani aveaţi?
Radu Moraru: 20.
Cezar Ivănescu: Ştiţi câţi români erau membri de partid în ’89?
Radu Moraru: 4 milioane.
Cezar Ivănescu: Dar mai erau 19 milioane nemembri? Sunteţi de acord? Păi e corect ca tot foştii membri de partid, şi care şi-au făcut stagiu militar la Securitate, să dea verdicte despre ceilalţi nemembri de partid? E culmea imoralităţii.
Radu Moraru: În cazul dumneavoastră, părerea mea şi flerul pe care îl am… coincidenţa asta… e o diversiune aici.
Cezar Ivănescu: Să mai continui. Chiar în seara asta pe Antena 2, era Cazimir Ionescu, care a cam fâstâcit-o atunci când s-a pus o întrebare din public: Unde sunt dosarele membrilor din colegiu? Păi cum te duci tu să îl judeci pe bietul român, dar tu dosarul tău îl ţii secret? Domnul Ionescu a afirmat că sunt libere şi pot fi văzute dosarele. Mă îndoiesc cumplit. Unde sunt dosarele?
Radu Moraru: În 2003, Manolescu spunea următorul lucru, aşa am găsit: „După aproape un deceniu şi jumătate, nu mai am nici o îndoială că Securitatea ne-a salvat de comunism, şi a preluat apoi puterea politică şi pe cea economică. Rezistenţa la divulgarea de către CNSAS a numelor ofiţerilor e un argument teribil şi perfect explicabilă. De informatori nu i-a păsat nimănui, dar cum să divulgi numele unor oameni care sunt în partide, guvern, Parlament, administraţie locală, armată, poliţie, SRI, SIE, mai toate firmele, în consilii de administraţie, sau în justiţie, învăţământ şi alte domenii? Mai degrabă va fi desfiinţat CNSAS-ul decât să se afle aceste nume.” Această declaraţie confirmă în continuare că e o diversiune. Şi CNSAS-ul s-a purtat într-un mod incalificabil aici. Pentru că dacă ştiau că nu e o decizie în cazul dumneavoastră, şi circula deja ştirea, CNSAS-ul în secunda 3 trebuia să spună fals.
Cezar Ivănescu: Dumneavoastră ştiţi că acest CNSAS ar fi o organizaţie conspirativă? Păi ei nu au un birou de presă? Cum e posibil aşa ceva?
Radu Moraru: Ştiţi care e manipularea? Dincolo de asta, domne, în cazul unor nume cum e Cezar Ivănescu, nu înţeleg ideea, „dată pe sursă”. Miza în această perioadă e pe alegerile locale şi generale. Acolo se dau pe surse, că nu au ăia curaj. La dumneavoastră s-ar fi dat pe faţă.
Cezar Ivănescu: Sunt de acord. Dar faptul că nu am fost membru PCR, dacă nici în aceşti ultimi ani nu m-am înregimentat în nici un partid politic, mi-a dat libertatea… şi am putut să afirm şi în vremea comuniştilor, când eu nemembru de partid, afirm următorul lucru despre colegii mei: nu am nimic cu colegii mei care fac politică, dar opinia mea e că scriitorul nu trebuie să facă politică. Europa Liberă a citat bineînţeles.
Radu Moraru: Dar nu vi se pare că trăim într-o mare păcăleală? Şi la Europa Liberă, post aproape biblic pentru anii dinainte de ’89, să afli că acolo au lucrat foarte mulţi oameni care de fapt erau agenţi, sau informatori… deci totul e posibil. Îl avem la telefon pe domnul Sorin Dumitrescu. De ce ne-aţi sunat, domnul Sorin Dumitrescu?
Sorin Dumitrescu: Faceţi o emisiune dramatică în faţa telespectatorilor, probabil unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut vreodată ţara asta. Băgat în corzi de delaţiunea gravă care s-a instalat în toate centrele nervoase ale neamului acesta. În momentul de faţă România e o ţară intoxicată. Ca să văd pe domnul Cezar Ivănescu a cărui falie poetică e extrem de rară, nu vreau ca să compar cu nume bine ştiute, să văd în situaţia în care e discutată onestitatea şi conştiinţa, e motiv să te duci naibii undeva departe şi să nu mai exişti. Să îţi pierzi urma undeva. Dumneavoastră aveţi un interlocutor de o talie excepţională. În loc să îl auzim scoţând lucrurile excelentisme care l-au consacrat, iată îl vedem apărându-se de nişte mârlani mizerabili care îndrăznesc să atace o persoană de o rectitudine absolută. Dânsul nu poate minte, e incompatibil cu instituţia amăgirii, nu o are. Care vasăzică, trebuie urmărit cu atenţie nu la verdictele pe care le dă, ci la analizele fine. Cine l-a auzit vreodată pe domnul Cezar Ivănescu cântând în şoaptă versuri… e ceva cutremurător, e cu mult distanţat de majoritatea confraţilor lui. Cu toată compasiunea pentru faptul de a fi pus în situaţia să se apere, cred că livrează un model de demnitate. Îl urmăresc cu mare atenţie, şi învăţ de la dânsul… chiar atunci când dânsul pare pierdut, poate birui spectaculos cum a biruit şi în seara asta. Poete, nu pot decât să vă îmbrăţişez cu toată dragostea şi să vă doresc să încheiaţi cât mai repede mizeria asta în care v-au târât oameni care nu sunt vrednici.
Radu Moraru: Foarte frumos portret pe care Sorin Dumitrescu l-a făcut în direct. Încă o dată, ce spunea Nicolae Manolescu în 2003, anume că nu la informatori e miza în bătălia aceasta cu dosariada, ci cum să divulgi numele unor oameni care sunt în Parlament, guvern, partide, SRI, SIE, justiţie, învăţământ, şi alte domenii. Eu susţin că Cezar Ivănescu a fost luat aşa… sigur şi probabil cu oaresce intenţii răutăcioase, aruncat în această diversiune care a încercat să se creeze. Până la urmă va dovedi că e nevinovat, dar se pare că şi CNSAS-ul nu le ştie chiar pe toate, şi chiar şi torţionarii vor ieşi îngeri şi aşa mai departe.
Cezar Ivănescu: Eu sunt de acord cu ipoteza dumneavoastră, numai că e pe pielea mea. Şi am să vă povestesc o anecdotă. În 1978 am mers la Timişoara, domnul Marin Preda cu soţia, şi eu cu soţia mea. Foarte mulţi studenţi, şi am sosit acolo, am purtat o discuţie cu studenţii. El îşi lansa Delirul. Am fost primiţi la primul secretar de partid de la Timişoara, fireşte din cauza lui Preda am întârziat câteva ore. S-au dat de ceasul morţii, că să îl trezim pe Preda. Când s-a trezit am mers în sfârşit la primul secretar, am schimbat câteva cuvinte. Şi până la urmă ne-a întrebat pe faţă că ce dorim? Şi Preda bineînţeles a spus, pantofi de la Guban. Magazinul avea oglinzi pe toţi pereţii. Preda îşi punea pantofii ăia în picioare şi se uita în toate oglinzile. Şi doamna Preda o instruia pe soţia mea să îi zică lui domnul Preda să mai grăbească operaţiunea. Şi soţia mea îi spune… domnul Preda… Preda zice, mă cam strâng. Lăsaţi domnul Preda, că îşi mai dau drumul. Da, dar pe piciorul cui? Aşa şi eu. Pe pielea mea. Însă ştiţi ce se întâmplă? Mi-ar cam veni cheful să cam plec din ţara asta, m-am cam săturat. Să ajungi la vârsta mea după o viaţă de martiraj, să îşi arunce o găleată de zoaie în cap, oricine, e cam greu de îndurat.
Radu Moraru: Vreau să vă întreb de final ceva, pentru că deja am sărit din schemă, scrieţi ceva?
Cezar Ivănescu: Am să scriu tot ce am gândit şi am trăit în aceste zile. Mai cumplit decât îşi pot imagina unii dintre contemporanii mei.
Radu Moraru: Vă rog in final să cereţi de mâine dosarele; ar trebui ca aceste dosare să vi se încredinţeze. George Stanca ne-a mai sunat. Foarte scurt.
George Stanca: Sunt stupefiat, îl cunosc pe Mircea Ivanescu de 30 de ani, şi l-am sunat acum câteva zile când am aflat de această murdărie incalificabilă. E după părerea mea cel mai mare poet care trăieşte în zile noastre, e un om extraordinar, şi îmi aduc aminte când eram mai mic, când ne era frică de Securitate, cum ne vorbea Cezar Ivănescu despre ei. Cezar Ivănescu rămâne… dacă e şi el atacat în contextul acesta în care Eminescu e atacat, limba română e atacată, Cezar Ivănescu face parte din axiologia românească, şi nu ai cum să fii atacat. Mă doare când am auzit că vrei să pleci din ţară.
Radu Moraru: Vă mulţumim mult.
Cezar Ivănescu: Vreau să vă spun ceva. Sunt foarte mulţi oameni, dar vreau să vă spun un lucru. Care de data asta poate e un semn de lumină, sau de salvare pentru ţara asta, mulţi oameni politici au fost tranşanţi în a lua atitudine în acest moment faţă de persoana mea, nu au ezitat nici o clipă. Culmea e că din breasla noastră, dintre literaţii noştri, dintre care unii îmi sunt datori în eternitate, ei s-au clătinat. Am o scârbă şi o stare de greaţă apropo de aceşti oameni cum nu vă închipuiţi.
Radu Moraru: Vă mulţumesc pentru prezenţa în această seară.
SURSA: CIVICMEDIA
Vă împărtăşesc dezamagirea, domnule Ion Murgeanu, România arată cum arată azi, falimentară, şi datorită marasmului moral în care se complac românii, şi mai ales intelectualii publici.
Extraordinar transcriptul interviului cu Cezar Ivănescu (eu l-am ascultat în direct atunci), un document care ar trebui citit de cei cu memoria spălată.
toata lumea se trezeste vorbind aiurea!
Most of the times i visit a blog I notice that most blogs are amateurish.On the other hand,I have to say that you have done a good job here.