Marţi, 9 martie 2010. S-au terminat „babele”, de azi, de Mucenici (Măcinici li se spunea în copilăria mea în Moldova), încep „moşii”. Nici azi nu ştiu de ce au forma cifrei 8 măcinicii (colac de aluat mare; eu nu pot să mănânc mucenici mici-mici în zeamă dulce, cum se gătesc în sudul ţării, serviţi cu lingura). Mucenicii, soldaţi creştini sfinţiţi, au fost 40 (în tradiţia românească au fost 44) – o fi vorba de cifra zilei de 8 martie, când se gătesc? O fi vorba de cele 8 zile cât au stat închişi în temniţă şi bătuţi cu pietre, fiindcă se închinau lui Dumnezeu, nu idolilor? Să fiu iertat pentru ignoranţă. Altfel, eu am suferit azi crunt din cauza arsurilor gastrice, consumând măcinici lăsaţi de Doina Popa (cumpăraţi din Focşani şi însiropaţi la Bucureşti, daţi cu miere şi nucă), degeaba am luat Maalox. Am mari probleme cu hiperaciditatea gastrică din prima tinereţe, degeaba mi-am menajat stomacul (pe duoden am o ulceraţie, o rană deschisă) – m-am îmbolnăvit la 18 ani de la raţele gazdei la care locuiam în comuna Rugineşti, unde eram profesor suplinitor, gazda pleca de acasă cu noaptea în cap la prăşit şi-mi lăsa „ochiuri” de raţă reci la micul dejun. Zi de zi de atunci elimin orice din alimentaţie care ştiu că-mi provoacă arsuri. Dar de Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia nu mă pot abţine să nu mănânc pentru un an întreg măcinici!
Ieri pomeneam aici de presa scrisă cotidiană centrală „de hârtie” (print, tipărită), care dă semne că nu mai are viitor. Un motiv al scăderii dramatice a cumpărătorilor acestor ziare e legat şi de faptul că toate acestea au ediţie online (electronică) performantă şi că noile generaţii le citesc pe computer la birou sau acasă (dacă au Internet), de ce să le mai cumpere? În toate ţările civilizate s-au prăbuşit vânzările la presa scrisă de când ea poate fi citită şi pe Internet. Îndeosebi în ultimii doi ani, de când s-a instalat criza economico-financiară, falimentul presei cotidiene e legat de faptul că publicitatea s-a prăbuşit. Până acum, marile ziare (de renume, cu tiraj ameţitor) îşi acopereau deficitul de vânzare a exemplarelor la chioşcuri din banii câştigaţi pe publicitate. Încă se mai speră că se vor întoarce vremurile bune, cu comenzi de publicitate pe măsură. Mai nou, aud că în SUA există experimentul taxării cititorilor pe ediţia online a ziarelor, dar nu crede nimeni că restricţionarea ar avea vreun succes, pur şi simplu un ziar care cere bani să fie citit pe Internet va dispărea din atenţia cititorului, el va căuta ziarele ce pot fi citite gratuit… Oricum am lua-o, mă tem că viitorul îi aparţine (totuşi) presei online. Asta, dacă nu cumva va dispărea curentul electric (e o obsesie a mea; o repet, e de ajuns să intre în gravitaţia Pământului furtuni magnetice din univers şi curentul electric e blocat pentru totdeauna; e demonstrat ştiinţific), Doamne fereşte. Vă mărturisesc, apropo, că astă noapte am avut probleme grave cu „postarea” (publicarea) articolelor pe www.jurnaluldevrancea.ro, pe care îl editez, pur şi simplu sistemul electronic a căzut total deoarece serverul ce găzduieşte şi acest site/web a rămas trei ore fără curent electric – fiindcă aşa e în Bucureşti! S-o mai fi întrerupând undeva în ţară curentul electric aşa cum se întrerupe în Capitală? Eu aveam curent electric şi Internet în funcţiune în această dimineaţă (între orele 3 şi 6) la mine acasă, dar serverul (serverul e o maşinărie sofisticată, de sute de mii de euro, care găzduieşte construcţiile pe Internet) nu avea curent, în altă parte a Bucureştiului! Practic, dispăruse în neant şi acest blog al meu, unde scriu acum, şi ziarul online pomenit, din care am pierdut tot ce selecţionasem, nesalvându-l…
Să dau un exemplu de ziar online, care ar putea fi de viitor (dar nu e?). Ştiţi că Sorin Ovidiu Vîntu a închis în decembrie 2009 ziarul de opoziţie Cotidianul (fondat de Ion Raţiu, cumpărat de S.O. Vântu de la „caţavenci”, o afacere monstruoasă, pusă la cale de Traian Băsescu în campania electorală din noiembrie 2004, ziarul devenind cârpa lui prezidenţială de şters; câtă lume nu s-a scârbit de osanalele aduse aici de ziarişti fără coloană vertebrală, de la Traian Ungureanu la I.T. Morar şi toată clica lor). Condus de Cornel Nistorescu, Cotidianul îşi regăsise alura de ziar de opoziţie din august 2009, scoţând din redacţie toată liota de „pupincurişti”, care falimentase ziarul (liota avea salarii şi drepturi de autor uriaşe; a lăsat datorii de 2 milioane de euro). Cornel Nistorescu s-a oferit să salveze ziarul, în august, anul trecut – şi a făcut din Cotidianul un ziar de opoziţie, care respectă meseria de ziarist. N-avea de unde să ştie că patronul S.O. Vîntu îi pusese definitiv cruce Cotidianului, având interese înalte în acest sens (Traian Băsescu era extrem de nemulţumit de turnura pe care o luase Cotidianul, care-l toca zilnic; era opţiunea liberă a ziariştilor de aici să-l critice). Urmarea? Cotidianul „de hârtie” a fost desfiinţat. Văd că mă lungesc şi nu spun ce voiam să spun, privind soarta ziarului online în general… Nu vreau să vă obosesc. Anul acesta, din februarie, Cornel Nistorescu s-a hotărât să salveze ediţia online a ziarului Cotidianul. A cumpărat drepturile de administrare online de la S. O. Vîntu. Din februarie 2010 ziarul apare sub titulatura Cotidianul.ro. În ce condiţii? Am să revin mâine cu câteva amănunte legate de el. E prima încercare de reabilitare online a unui ziar „de hârtie” închis de patron. E un experiment – va reuşi Cotidianul.ro să fie credibil? Are cititori cum avea şi înainte – şi nimeni nu duce dorul ziarului de hârtie?
PS. Scriam ieri că mi s-a făcut dor de Paul Goma. Nesperat, am o veste de la domnia sa. O transcriu cu semnele sale de punctuaţie (nu uitaţi că tastele computerului său au diacritice… pariziene):
Adineauri m-a anun†at traducàtorul “Calidor”-ului cà varianta italianà, semnat de el, Davide Zaffi, pentru Keller Editore din Roma are sà fie lansatà la târgul de Carte de la Torino, în luna mai. I-am sugerat sà-l invite, ca înaintemegàtor si pe Marco Cugno, traducatorul romanului Ostinato, (care) – în 1971 – ar fi trebuit sà fie prezent la Târgul de Carte de la Frankfurt, dar Ceausestii au cumparat întregul tiraj si au stins cartea (prin Doamna Busulenga, tovaràsul Virgil Cândea, Balaci) si al Artei Fugii, acum 2-3 ani, la Voland, Roma.
Va imbràtisez cu drag – si và rog, dacà gàsi†i un mijloc, sà o anunutati si pe Elvira Iliescu de acest „succes” al meu.
Paul Goma
Imi pare rau ca ieri am comentat de cenzura de care avem parte din nou, amintind de Scanteia,dar un aport deosebit in scaderea vanzarii tirajelor, iar in cel mai rau caz, prabusirea lor, o au intradevar si aparitia editiilor online,omul fiind interesat de un anumit gen de articol, il gaseste pe internet si mai face o economie la bugetul sau, si asa prea mic! De altfel si vanzarea casetelor de muzica si film de orice gen,au de suferit tot din aceeasi cauza! Comunicarea pe Mess,a adus si telefonia fixa aproape de faliment! Te pupam.
Vânturile magnetice (cu câmpuri magnetice puternice), nu pot decât bloca pentru anumite perioade cât stau sub influenţa lor, instalaţii funcţionale pe bază de circuite electronice. Consecinţa: un blocaj al aparaturilor care funcţionează pe baza curentului electric care activează acele circuite electronice (dacă vreţi e principiul războaielor viitoare gândite pe arma câmpurilor magnetice). De câte ori am mers la fiu-meu la Bucureşti, nu am observat căderi ale tensiunii la blocuri – stă în Pantelimon – şi nici aici unde locuiesc în Buzău, nu se petrec astfel de fenomene nedorite. Depinde adică de loc ca relief, timp, spaţiu, ca şi noi care suntem şi gândim diferit, avem caractere diferite tocmai datorită câmpurilor magnetice existente în atmosferă şi în galaxii la data naşterii şi de pe vremea copilăriei (a formării). de aceea vă citez: „retrospectiv, priveliştile/de acolo de sus, din pod, erau, încă de pe atunci, în/interior la fiecare din noi, copiii/ceferiştilor, adevărate magii” Concludent!
Multumesc, Domnule Tudor Cicu, pentru toate consideraţiile. Mai am atâtea de învaţat de la oamenii buni… Îi îmbrăţişez, totodată, pe Mariana şi Marian Adjud pentru susţinere.
IN ACESTE VREMURI,OMUL SE TEME CA VIATA NU-I VA ADUCE CE ISI DORESTE ,SE TEME CA DACA INCEARCA SI NU REUSESTE DUREREA VA FI PREA MARE.ORI DACA VA REUSI,SE VA SIMTI VINOVAT CA NU VA PUTEA FACE FATA.SINCERITATEA DIN GINDURI,FAPTE SE LOVESC DE TEAMA ,DE FRICA CARE TINE OMUL IN LOC.DIN CAUZA VREMURILOROPORTUNITATILE SUNT NIMICITE.TOTUSI EXISTA CREDINTA,INCREDEREA CE VINE DIN FORUM PERSONAL IN BUNATATEA DIVINULUI.CA SI MASA DE PASTE, OMUL SA -SI IMBRACE SUFLETUL IN IUBIREA DE OAMENI,SA AIBA INCREDERE IN BUNATATEA UNIVERSULUI.E BINE CA OMUL SA INVETE SA FACA ALEGEREA POTRIVITA LA TIMPUL POTRIVI.IMBRATISARI,MELANIA SI COSMIN
Vă îmbrăţişez, Melania şi Cosmin, scumpele mele rude din Italia! Învierea apropiată a Domnului să vă lumineze de pe acum…
I’d be inclined to give carte blanche with you here. Which is not something I typically do! I really like reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to speak my mind!
centr-un sistem calsatpiit, lucrurile seent extrem de simple een ce privește cauzele recesiunii (sau mai bine să-i spun depresiune, de vreme ce diferența dintre o creștere simbolică a economiei ori restre2ngerea ei a ajuns să fie ate2t de mică eence2t să depindă mai mult de compilarea statisticilor dece2t de o realitate „tangibilă”) : nu există cerere. Ce2nd nu există cerere, chiar și corporațiile care au făcut un profit frumușel een dauna crizei, nu au de ce să cheltuie, fie pe echipament, fie pentru a angaja. Nu există cerere pentru că ceea ce definim drept clasa de mijloc, fie este eendatorată peste măsură, fie nu are venit disponibil, fie nu are eencredere date fiind vremurile. Acumularea de capital la ve2rf nu duce la o stimulare perceptibilă a economiei- lue2nd SUA drept exemplu, anii G.W. Bush nu au produs un număr spectaculos de slujbe, deși beneficiarii financiari au fost een primul re2nd cei din cvartilul superior. Iarăși, revenind la SUA, injecția de lichiditate een sistemul bancar a dus la o relaxare a condițiilor de creditare dar ate2ta vreme ce2t oamenii nu se simt een relativă siguranță cu locul de muncă, ezită să profite de ea. Proiectele de stat, de infrastructură, pot een oarece măsură să salveze niște locuri de muncă existente și să țină nivelul general de șomaj pe perfuzie. Dacă europenii și americanii nu mai au bani, importul și exportul scade de ambele părți, afecte2nd și China, care este principalul beneficiar al schimburilor comerciale cu cele două continente. Dacă chinezii nu mai au excesul de dolari dinainte, condițiile de creditare pentru alte state și een primul re2nd SUA devin mai oneroase, accentue2nd deficitul bugetar și nevoile de austeritate. Ș.a.m.d. Pe foarte scurt, ieșirea din criză, indiferent de locație pe glob, ține de reanimarea cererii (adică pieței). Dacă aș avea răspunsul la eentrebarea asta, aveam și premiul Nobel. Ca peste tot, presiunea politică pentru crearea de noi locuri de muncă a schimbat tenta discursului, mai cu seamă een lumea occidentală. Exportul de slujbe a ajuns să fie rău văzut chiar și een SUA, care au fost ve2rful de lance al outsourcing-ului. Nu cred că mai există un singur pol economic mondial, capabil să tragă restul după sine. Economiile mondiale au ajuns la un asemenea grad de interdependență eence2t mi-e greu să văd o rezolvare locală. Dată fiind degradarea nivelului beneficiilor oferite de angajatori een Occident ce2t și eenghețarea salariilor profite2nd de criză (indiferent de rețeta comercială a corporației), me2na de lucru een Vest a devenit mai competitivă een această cursă spiralată spre fundul sacului. State eentregi au ajuns een pragul falimentului și ca atare, riscul de a nu-și putea onora obligațiile financiare amenință eentreg consorțiul de bănci creditoare. Sistemul economic calsatpiit nu funcționează cu bani din buzunar, sau banii pe masă- orice corporație utilizează o linie de credit pe2nă la eemprumuturi pe 24 de ore pentru finanțarea fondurilor de rulment. Fără credit bancar, tot sistemul se gripează- s-a văzut een SUA unde een 2009 chiar și corporații cu reputație beton fie că nu au mai reușit să obțină credit, fie că l-au avut la o dobe2ndă mai mare. Pe scurt, e o furtună perfectă, nu că asta ar reconforta pe cineva. Marii depresiuni din 1929-1933 i s-a spus criza de super-producție ce2nd de fapt, een Statele Unite cel puțin, a fost una de credit, izvore2tă din prăbușirea bursei și a unui sistem valoric artificial, bazat pe speculație aberantă. Excluze2nd statele care au venitul asigurat din exportul de materie primă, eentr-o eprubetă sau eentr-un laborator, poți să creezi o economie națională care să nu depindă de cea mondială. cendată eensă ce scoți nasul afară, ești automat supus unor reguli inconturnabile. Pe2nă și Ceaușescu a descoperit asta, „replice2nd” cu armele eenfrigurării și eenfometării populației. E o piață ideală pentru cumpărători, se dau fabrici eentregi pe nimica- dar investițiile seent ge2ndite mai cure2nd drept o poziționare strategică pentru o eventuală relansare și nu neapărat pentru o expansiune imediată- ca atare, acest calsatpiit dispune2nd de lichiditate nu are o motivație imediată de a cumpăra echipament nou sau de a spori numărul angajaților. Teoretic, un stat poate angaja orice2te persoane vrea dar aceasta se face tipărind bani, de unde inflația, anihilarea economiilor, subminarea monedei naționale și toate celelalte efecte negative pe care le putem vedea ca eentr-o vitrină a răului een Zimbabwe (sau Bielorusia, mai aproape de casă). Cred că vremea gogoșilor, fie de dreapta, fie de ste2nga, s-a fanat. Aș vrea să aud un discurs articulat și coerent și care să fie global.