Marți, 25 octombrie 2011. Azi Regele Mihai a împlinit 90 de ani, tot azi a murit Liviu Ciulei (la 88 de ani) – două legende, două figuri emblematice ale României. Fără Regele Mihai poate nu exista România postbelică (întoarcerea armelor în 23 august 1944 a făcut ca Armata Roșie să nu ocupe România și să o transforme în republică a URSS, asemenea Basarabiei; dar asta nu poate să înțeleagă un fost comunist de frunte, azi președinte al României, Traian Băsescu, care-l acuză pe Regele Mihai de trădare, și nu condamnă vânzarea de la Ialta, cele 90 de procente scrise de Winston Churchill, premier englez, pe un șervețel, la împărțirea lumii; 
90 la sută România a fost abandonată de Occident lui I.V. Stalin și numai 10 la sută Occidentului, la schimb cu Grecia, care avea 90 la sută de partea Occidentului și 10 la sută URSS; Regele Mihai habar n-a avut de această trădare secretă a marilor puteri militare de la Ialta). Fără Liviu Ciulei „teatrul romanesc nu ar fi existat niciodata”, conform declarației lui Ion Caramitru: „A murit o intreaga era! A murit un geniu!”… După 64 de ani, Regele Mihai a revenit în Parlamentul României și a ținut azi un discurs de mare altitudine morală, așa cum era de așteptat – în lipsa foștilor tovarăși ceaușiști Traian Băsescu și Emil Boc (la Revoluție amândoi aveau funcții înalte comuniste) și a atâtor altor miniștri de azi oportuniști. Într-un interviu acordat BBC din Elveţia, înainte de a veni în România pentru a participa la ceremoniile organizate în cinstea sa, «Regele Mihai a fost întrebat în mod explicit în legătură cu declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care l-a acuzat în 
iunie de „trădarea interesului naţional” prin lăsarea României în mâinile sovieticilor, Regele Mihai a răspuns: „Nici măcar nu merită să reacţionez la aşa ceva, pentru că este un lucru atât de mărunt, ştiţi bine asta. Şi acesta este genul. Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât el se crede mai important. Nu ar putea să îmi pese mai puţin de ceva”». Pe de altă parte, «Le Monde aminteste si despre momentul cand statul roman i-a retrocedat regelui Palatul Elisabeta unde, in urma cu decenii, comunistii i-au cerut abdicarea. „Aici, in acest birou, i-am primit. Mi-au spus ca, daca nu voi abdica, vor ucide 1.000 de studenti. Ce puteam sa fac?”, adauga jurnalistii, citandu-l pe fostul monarh». Spunea Regele Mihai, azi, de la tribuna Parlamentului: „Vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă. Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare… Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai 
istoriei noastre, servite responsabil și generos… Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989… Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate… După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească”. Recitiți aceste câteva fraze. Până și un politician al puterii actuale, europarlamentarul Cristian Preda (altfel, om de condei jurnalistic, universitar) a recunoscut că: „Mi-a placut, de asemenea, curajul de a rosti fraza ‘democratia trebuie sa imbogateasca arta 
carmuirii, nu sa o saraceasca’, in fata unor politicieni al caror politicianism e exprimat foarte adesea sub forma ralierii la ‘pragmatism’, adica la decizii, formule si gesturi care simplifica orice rationament si care vaneaza orice nuanta. Nu pot incheia fara a-i ura ‘la multi ani cu sanatate!’ celui care s-a aflat in fruntea tarii in momente foarte grele ale istoriei noastre”… Dinspre Liviu Ciulei – tinerețea mea boemă a fost cotropită de Teatrul Studio Bulandra, din Grădina Icoanei din București, unde Liviu Ciulei era tartorul, datorită lui am hotărât să dau la IATC la regie (fără succes în 1972; atunci a fost destituit Liviu Ciulei, după zece ani de directorat; a fost destituit după ce Lucian Pintilie pusese aici în scenă „Revizorul” lui Gogol, cu aluzii directe la corupția regimului comunist; regret și azi că n-am intrat atunci în lumea regizorilor de teatru și film, chiar dacă am reușit să public o carte de teatru în 2005). Liviu Ciulei a reinventat teatrul românesc (de la el am învățat 
experimentul). Era un vizionar. „De la Ciulei incoace se poate vorbi cu adevarat despre teatrul romanesc” (Ion Caramitru). Să mai amintesc de premiul pentru regie la Cannes acordat lui Liviu Ciulei pentru filmul „Pădurea Spânzuraților” (1965)? El a reinventat filmul românesc și ce înseamnă valoarea cinematografică. Cu cine poate fi comparat Liviu Ciulei în lumea teatrală și cinematografică? În 1980 Liviu Ciulei a părăsit România și s-a făcut tot posibilul să-i fie ștearsă memoria. În străinătate, Liviu Ciulei „a fost profesor si director de teatru in Germania, Italia, Marea Britanie, Australia, Statele Unite ale Americii si Canada”, scrie acum Austria Presse Agentur (APA). „Simt un gol in stomac pentru o pierdere de neinlocuit. Liviu Ciulei a plecat dintre noi intr-o zi mare, de ziua regelui Mihai, cred ca nu e intamplator”, a spus azi Florin 
Zamfirescu.
***
Amân relatarea mea de la mărturisirea lui Nichita Danilov la „Cafeneaua critică” de ieri de la Club A și de la lansarea volumului lui de versuri de la Librăria Cărturești (Muzeul Țăranului), de azi.
Public ultima parte a notelor de călătorie în străinătate a scriitorului buzoian Tudor Cicu (primită pe e-mail, cu fotografii):
Scrisori din străinătate
6
Motto:
“Lui Lungu i s-a arătat Dumnezeu azi noapte,
A avut el o vedenie de-asta…
Care-a-ntors tot satul cu curu-n sus”
Marin Sorescu
În vise (scria Coleridge) imaginile pe care le reţinem în subconştient pot semnifica anumite impresii, despre care noi credem că, astăzi, ni se reaminteşte ce ni s-a întâmplat într-o viaţă anterioară, ori ce ni se va întâmpla într-o altă viaţă, necunoscută, în care ne vom duce cu toţii cândva. Neliniştile, ameninţările, lucrurile ori exaltările noastre din vis vor trebui să aibă niscaiva semne de decriptat pe lumea asta! Las altora plăcerea de a decripta visul meu din Viena. Mă aflam (în vis) în banca întâi la şcoală, cu cine credeţi? Nimeni alţii decât soţii Ceauşescu. El era îmbrăcat în costum închis. Părea tânăr. Ea, aflată în dreapta mea, era într-un costum tineresc, de vară, de culoare verde-deschis (ceva străveziu), cu părul castaniu în bucle, lăsat până pe deasupra umerilor. Aveam cu toţii caietele deschise şi notam tot ce 
aşternea pe tablă profesorul care ne explica o teorie cu nişte radicali. Culmea! Mă simţeam mândru că eram întrebat în continuu, de „tovarăşa”, care nu înţelegea demonstraţia. Dimineaţa, în loc să ne facem bagajele şi să plecăm mai departe spre Bratislava-Praga-Leipzig, fiul meu este sunat pe mobil, să se prezinte peste două zile la serviciu, din motive neprogramate. Plecăm din Viena înapoi, spre Budapesta, pe 23 oct. la orele 11,15. Aproape de ieşire, spre graniţa cu Ungaria, suntem traşi pe dreapta de un echipaj al poliţiei, care brusc ne iese înainte la cca. 500 m de graniţă. Motivul: pe autostrada cu trei benzi de circulaţie limita de viteză, la un moment dat, era 80 km la oră, iar noi am avut (?) cca. 111. I-am explicat poliţistului că nu avea de unde să mă vadă, deoarece rulam după un vehicul inmatriculat Austria, 
că nu avea cum să ne surprindă tocmai pe noi la viteza asta din moment ce, celuilalt i se dăduse liber înainte. „Am văzut eu”, ne-a spus poliţistul în limba lui rigidă. Cu nebunii care au făcut cândva doar patru clase şi de aceea se fac poliţişti, e bine să nu te pui. Au fost, pesemne, urecheaţi la rândul lor încă din şcoală; de, prostul nu trebuia lăsat repetent. Şi, uite-l acum repezindu-se la gâtul altora şi arătându-şi muşchii. Plătim amenda de 30 euro cerută, dar arătându-i bancnota de 50 euro, începe să ridice suma amenzii. I-o smulg din mână, spunându-i că sunt gata să mergem „ţuriuk nach Wien ţum Konsulat”. Renunţă şi ne taie amenda de 30 euro. La radio tocmai cânta Rihanna, şlagărul ei „Man down”. Aş fi vrut să i-l pun şi poliţistului, în special, să audă referenul: „Cremenal… cremenal!”. Mă gândesc la ce spunea Cioran: „În Europa, 
fericirea se termină la Viena. Mai departe, nenorocire peste nenorocire, dintotdeauna”. Occidentul, o putreziciune cu miros frumos, cum ni se spunea în comunism, rămâne totuşi un semn mare de întrebare, pentru toate îndoielile mele. Vizităm Balatonul trecând prin Veszprem. Mai exact, lacul Balaton. Ne oprim în oraşul Balaton kenese, apoi în Söfök. Balatonul pare marea lor. De fapt, nu-i decât un lac întins, de apă dulce situat între dealuri. Orăşelele, înşirate de o parte şi alta a lacului, sunt gen staţiunile noastre de la malul mării: Costineşti… etc. În Budapesta facem ultimul popas de o noapte, înainte de a pleca spre ţară. Găsim un hotel (altul decât cel de la sosire) cu nişte condiţii excelente la un preţ bun. De altfel, preţurile produselor cumpărate în market-uri sunt identice cu ale noastre. Bem bere la o 
terasă-bar cu 450 HUF (cca. 1,5 euro). Comparaţi cu preţul berii băute la Viena (3,8 euro) şi vom înţelege cu toţii cîte ceva. Cu preţurile se pare că suntem în Europa, cu salariile, însă, mai prin ghetourile Europei. Budapesta ne-ar fi dezvăluit şi alte minunăţii: parcul uluitor cu fântâna vorbitoare din insula Margit, cetatea (interiorul) Budei, peşterile din Gellert cu băile termale, parcul cu statui, castelul Gödöllö unde poposeau în trecere şi Franz Iosif cu soţia Sisi… Ne întoarcem în ţară prin Szeged (plouă tot drumul, înaintăm greu), trecem apoi podul peste Tisa spre Nădlac şi prin Arad-Deva-Orăştie-Sibiu-Piteşti, ajungem la ora 02,40 acasă la fiul meu în Bucureşti. Ultimele gânduri care-mi vin după atâta drum şi oboseală, sunt: În ţara mea nu plouă/Dar nici soare nu-i/Ce bucurie să ajungi acasă!/Îmi las stiloul şi-l agăţ în cui.
Final.
Tudor Cicu
Cu toate ca personal am serioase retineri fata de Mihai (regele), consider badarania lui basescu (cu b mic de tot), boc, de neiertat. M-a umplut de scârba obraznicia lor fata de Mihai, nu era vorba de Duda, nici de margarita lui ci de fostul suveran al României ce se trage dintr-o familie domintoare careia totii români trebuie sa le respecte memoria, indiferent de maretia ori nimicia unui rege ori altuia. Personal am dat unclick pe facebooc de buna urare ptr Mihai cu aceasta ocazie in adevar deosebita. M-a bucurat faptul ca a vorbit in Parlament dupa 60 de ani, cu toate retinerile mele fata de Mihai, a fost si ramas un rege mic, preaascultator ce si-a inceput cariera cu bolsevici si cu ei a sfârsit-o,din pacate. Bine ar fi ca omagierea si discursul regelui de ieri sa fie semnul izbaviri României de hoardele dusmane-bolsevice, revenirea la normalitatea dinainte de 1947. Sper ca maortea lui Ciulei sa nu fie semn ca totul a fost teatru regizat de PSD-Iliescovicescu, am temeri serioase in acest sens. Pai, totii cei ce-i dadeau suturi in fcur regelui si ne ciomagea pe noi care-l sutineam, azi se tzuca in bot cu regele care fiind preaascultator se lasa imbalat de aceste jigodi.
Ma tem ca Mihai ne mai da un semn, nu el ci Divinitatea ori taman stabilimentul, ce vrea spune tuturor regilor pamântului ca cine-i ascultator si supune bolsevicilor are viata si se da jucarile sa se joace in tarâna… Nu, nu cred ca acesti doi bb ce pastoresc tarlaua mioritica vor fi atât de idioti incât sa rateze ocazia atât electoral cât si pe cea istorica, mai degraba cred ca acesti bb-isti au fost ciomagul de dupa dulap de care Mihaita trebuia sti-tremura ca o i-a pe coaja de nu ramâne pe mai departe ascultator. Alt rol al acestor doio bb-isti mai a fost scoate in evidenta bolsevici care l-au ciomagit pe rege dar mai ales natiunea româna, ca sa nu fiu mai dur si trimit la Orwel, bag seama ca sunt multe semne in acest sens. In fine.. discursul a fost OK, dar nu pot spune ca am cazut pe spate de cele zise de Mihai, putea spune mult mai multe pe nume ca oricum mult nu-o mai duce,iar retrocedarile i-sau implinit.
Daca nu-a fost teatru, ziua de ieri va ramâne una istorica cu semnificati profunde, m-asi bucura sa fie asa si sa nu fi asistat la o piesa de teatru regizata de tovarasi bolsevici. M-asi fi bucurat mult mai mult daca am fi reinstaurat monarhia imediat dupa 89, iar regele ar fi fost suveran ieri, asa mi-ar fi placut vedea iar pe bolsevici lui Ilici aruncati la cosul de gunoi al istoriei daca nu direct in celulele inchisorilor. De câstigat a câstigat Iliescu, parca si bb-isti au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa iasa câstigator tatucu Iliescu. Regele nu-a câstigat nimic, nici România nu cred ca s-a ales cu ceva, prefer sa ma insel eu acu.
Am avut prilejul de a sta intr-o sala plina de oameni care il asultau pe Regele Mihai vorbind. Presedinte (de ceva , orice, chiar si de tara )putea fi oricare dintre cetatenii care formau auditoriul, rege era unul singur : El : Regele Mihai. Prezenta lui dadea fiori pe sira spinarii. Cred cu tarie ca el e salvarea noastra, El stie ce e de facut. Suntem poporul lui, ori vedem asta, ori nu.
/////////////////////
Am ajuns odata in preajma lui Liviu Ciulei in pauza dintre acte la „Elisabeta a IIa „piesa pusa in scena de el, iar printre actori se afla si Toma Caragiu. Era un individ pe care trebuia sa il percepi cu toate simturile, pentru ca simpla lui prezenta ti le rascolea. A fost un om caruia nu i-a reusit anonimatul, un om pe care il vedeai volens nolens in multime. Era dintre cei putini
care doresc sa dea lumii si au si ce sa dea . Plecarea lui dintre noi e una care ne saraceste.
Fie-i memoria binecuvantata !
il ascultau-scz.
Din cele doua reactii emotionale vis-a-vis de prezenta celebritatilor cu pricina nu rezulta deloc – rational vorbind – de ce monarhia ar salva Roamnia mai degraba decat presedintia, ci constatam doar ca Adriana Barna reactioneaza ca o femeie obisnuita, insa un pic mai temperamentala, sa zicem asa, in prezenta brandului. In lumea advertisingului si-a marketingului politic, de altfel, se stie ca daca 4-5 case de reclama se focuseaza asupra unui nume oarecare si-l incarca de energie publicitara timp de un an de zile (nu zeci de ani, cum s-a intamplat cu Rex ori cu Ciulei, in spe) va rezulta un brand in fata caruia – si fereasca sfantul sa fii si un pic mai istericutz din fire… – orice om normal tremura ca varga de emotie ori simte furnicaturi pe sira spinarii… Fanii care cad in transa in prezenta marilor vedete ale showbiz-ului nu sunt un mit, ci o realitate banala. E vba – cum cei avizati stiu – de fascinatia brandului.
O zi buna la toata lumea.
Aşa e, Regele e Unic. Am fi meritat, după 1989, măcar o „experienţă” monarhistă. Ţara asta e încă între dinţii de crocodil ai lui Iliescu-Moscovă. Nu sunt monarhist, dar nici nu pot trece cu vederea statutul acestei personalităţi. Oricând aş „vota” pentru Rege. Mă uimeşte blândeţea sa, echilibrul, „inocenţa”…serafică. Nu ştiu ce să spun, El nu are egal, nu e în mocirlă, nu e pătat. Din păcate, ţara asta, dăruită de Dumnezeu, e condusă de toţi şparlii, toţi handicapaţii mintali. Când n-o mai fi, Regele nostru va fi pictat în biserici. Deocamdată, BOR freacă sula sub sutană. Trăiască Regele!
Argumentul forte al antimonarhismului este modernitatea, înaltul grad de socializare, (dezvoltare şi bunăstare) şi civilizare bla-bla-bla al unui popor, care, deconstrâns, se dovedeşte sangvino-visceral, ca mentalitate, tribal, investindu-şi conducătorii cu prerogativele patriarhului, ale tătucului, ca pe Iliescu şi Băsescu, sau, altfel, uzurpându-i, dacă vor să-i extragă din pseudo-democraţia tribală, ca pe Constantinescu. Care să fie originea răului colectiv şi individual, dacă nu anarhia mentalităţilor?
Draga domnule Paul Goma,
Am primit astazi de la Ministerul Justitiei si de la Ministerul de Interne confirmarea faptului ca aveti statutul de cetatean roman. Daca doriti, va pot da numarul adresei prin care Ministerul de Interne adevereste Ministerului Justitiei faptul ca figurati in evidentele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie ca cetatean roman. Asadar, puteti oricand sa va ridicati, prin intermediul Ambasadei Romaniei de la Paris, pasaportul romanesc. Nu mi-ati raspuns la adresa prealabila, ca sa stiu daca pot incepe demersurile pentru reintegrarea dvs. in Uniunea Scriitorilor si inceperea demersurilor pentru a putea obtine indemnizatie de merit. Daca doriti, putem contacta noi Ambasada Romaniei de la Paris pentru a vedea ce formalitati trebuie indeplinite pentru a va recapata pasaportul romanesc. Cu prietenie.
Va multumesc pentru demersuri,
Date : 26 octobre 2011 11:35:21 HAEC
dar nu stiu cum se face cà eu sunt ultimul care aflà mersul trebilor privindu-ma. Nu am secrete, dar m¶ întreb de ce mesajele Dvs; se opresc întâi la LIS, de acolo sunt cules de càtre cititorii blogului – ei mi le trimit, nu Dvs., expeditorul. Asa si acum. Cititori ai blogului Dvs mà informeazà de ceea ce eu, interesatul, destinatarul, nu am fost informat. In fine…
Va rog, deci, trimiteti-mi hârtia care confirmà cà to†i membrii familiei mele sunt cetà†eni români, nu doar eu. Ceea ce a reprodus LIS este identic cu ceea ce primisem în 2006, cu monumentala justificare a ministrului de Justi†ie, Monica Macovei ràmas intactà:
“Referitor la statutul juridic al membrilor familiei domnului Paul Goma, nu am efectuat verificari întrucât nu detinem date de stare civila ale acestora, respectiv numele si prenumele, data si locul nasterii.”
Nu pot sà nu observ similitudinea de tratament care mi se aplica la Bucuresti si la Chisinau: cu o lipsa de fantezie intristatoare în ambele capitale ale României sunt tratat… la singular – contaminarea se trage de la Dungaciu, consilier al lui Ghimpu, trimis de Basescu: stiind cà nu voi accepta cetatenia doar pentru mine, imaginistii sfetnici nu sunt capabili sà imagineze si alte metode – ticaloase – de a ma face sa nu accept tratamentul numai pentru mine.
In scrisoare mea ultimà aratasem cà sunt de acord cu demersurile în legàturà cu membria în Uniunea Scriitorilor, cu îndemnizatia de merit – si cu ale despagubirilor pentru cei 41 ani de suferinte pricinuite de Uniunea Scriitorilor, care m-a exclus din aprilie 1977 – desigur, însotite de scuzele cuvenite.
Nu inteleg ultima frazà:
“Daca doriti, putem contacta noi Ambasada Romaniei de la Paris pentru a vedea ce formalitati trebuie indeplinite pentru a va recapata pasaportul romanesc.”
Despre care “formalitati” vorbiti? Nu cumva “o mica cerère”?, dupà limba româna a ministrului de Justitie Monica Macovei?
Nu voi face nici o micà, nici o mare cerère, dupà cum nu am fàcut – cerère – nici când am fost exclus din Uniunea Scriitorilor (în aprilie 1977), nici dupà 20 noiembre acelasi an, când am fost alungat din tara mea – si mi s-a furat cetàtenia, oricâte eforturi de a sulemenu adevarul ar face autoritatile noi si vechi.
Chestiunea pasapoartelor:
Ambasada sà-mi cearà, prin postà, fotografiile noastre ale membrilor familiei mele; noi vom expedia – prin posta – fotografiile. Când pasapoartele vor fi gata, sa trimita la domiciliul nostru un functionar, pentru semnaturi. Din stradà, de la poarta imobilului, sà telefoneze (la 01 43 58 30 44). Vom coborî toti trei, vom semna.
Sa nu astepte sa-i si multumim (din inimà partidului).
Va voi multumi domniei voastre.
Paul Goma
Ce diferenta intre Goma si regele asta de rahat …. ca si tac-so
Chiar dacă ar fi aşa, eu tot cu El, aş merge. Cătă prestanţă şi căt de multă lume bună a adunat. M-am simţit, european. Cenuşiul celor douăzeci de ani a, diparut ca prin miracol aseară.
Ah! De ce doamne nu reuşim să ne vedem interesul macar acum cănd încă- ÎL mai avem?
Să trăiţi mulţi ani, Măria ta.
PS
În jurul orei15, m-am întălnit cu T. Cicu, foarte fericit că proiectul său, despre care vorbeam aproape zilnic, s-a încheiat. Astazi , Poezia şi subteranele ei, a ieşit de sub tipar. Autorul Tudor Cicu, înbogăţestea literatura de blog, prin incursiunea sa, in subteranele poeziei lui LIS. Dar ce să vă mai spun că „aceasta incursiune în poezia unui OM, şi nu numai a lui”, cum îmi scrie in dedicaţie, este o…..viforniţă …şi ce vifornţă.Eu zic că este un basm pentru oameni mari,iar ghemul ne va scoate din labirint doar „la capătul drumului…”
PUNEŢI MĂNA PE CARTE. E altceva.Pe cănd lansarea. Lectură plăcută celor care au reuşit să şi-o procure, iar dlui LIS, veşnicie , sau cum spune TC, aoleu, nu …multă SANATATE şi creativitate.