Vin și scriu aici umflat de gazele lacrimogene. Spiritul revoluționar a reînviat pe neașteptate. Apel al Mişcării Naţionale de Rezistenţă

7 min


Duminică, 15 ianuarie 2012. Sunt umflat de gaze lacrimogene, vin direct de pe fronturile deschise ale protestatarilor la București, între Piața Universității și Piața Unirii. E deja ora 23, nu mai am când să scriu, văd că nu pot veni mai devreme în fața computerului. La ora când vin să scriu se duc bătălii în stradă, în dreptul Magazinului Unirea, au fost aduse și tunurile de apă, sunt focuri aprinse, s-au făcut arestări. Tot centrul (inclusiv cel istoric) e devastat, coșurile de gunoi și gardurile au devenit și ele arme în mâinile protestatarilor, iar plasticul stațiilor de autobuz a întețit focurile aprinse în mijlocul trotuarului. Ai senzația că „arde țara”. Se strigă „Demisia!”, „Jos Băsescu!” cu obstinație – de ce nu pleacă Băsescu și ai lui? Sunt din ce în ce mai furios, manifestările au acum cap și coadă, e clar ce vrea populația răsculată – vrea demisia actualei puteri și organizarea alegerilor anticipate, nimic mai democratic. Dacă nu vor să o facă de vorbă bună, protestatarii vor trece la violențe. Aud pe geam, acum, când scriu aici, cum se trage… Cei ce se luptă sunt puști, adolescenți, în marea majoritate. Am stat de la ora 18.30 în Piața Universității – s-au rupt gardurile, s-a aruncat cu pietre, jandarmii aveau butelii de gaz cu ei, pe care le-au deschis. Mi s-a tăiat de mai multe ori respirația, m-au usturat ochii de nu mai știam ce să fac. Degeaba, protestatarii (cu miile, de o parte și de alta a bulevardelor, după ce s-a oprit circulația în toate direcțiile, de la Piața Unirii la Piața Romană și de la Cișmigiu la Piața Rosetti) n-au plecat, au scandat continuu: „La pușcărie, Băsescu la pușcărie!”, „Libertate!” (e neverosimil că la 22 de ani de la Revoluție se scandează Libertate!), „Ieși afară, javră ordinară” (Băsescu e în continuare ascuns prin tuneluri), „Jos PDL-ul!” sau „Anticipate-Anticipate!”. Nimeni n-a pomenit de Ziua lui Eminescu (ba chiar mi s-a părut caraghios că la Botoșani și la București azi scriitorii petreceau; e o rușine). Erau zero grade și un vânticel tăios, care te pătrundea. Și cu toate acestea nu numai că nu plecau, dar veneau mereu alții și alții. Steaguri cu gaură peste tot (deci, republica e compromisă) și steagurile României monarhiste! Am trecut de pe o parte pe alta a bulevardului, prin pasaj. L-am întâlnit pe poetul SGB (Stoian G. Bogdan), i-am spus că de aici înainte, după trei zile de proteste, ar trebui să apară un lider al protestelor (cum a fost în 1990, cu liderul Marian Munteanu), cu atât mai mult cu cât s-a clarificat dorința protestatarilor: plecarea celor de la putere, în frunte cu Băsescu. Poetul SGB mi-a spus că el are soluția radicală pentru salvarea țării – legalizarea drogurilor ușoare (canabis, hașiș) și a căsătoriilor homosexualilor, legalizarea prostituției, a poligamiei și legalizarea euthanasierii! Toate, în numele dreptului de a dispune de propria ta persoană. Legalizându-le pe cele enumerate, va crește… turismul, vor intra bani în vistieria țării… De necrezut! Pentru asta se luptă noua generație azi, gata să facă o nouă revoluție? Lumea e adusă la sapă de lemn de actualul regim Băsescu, asta e problema. I-am atras atenția că morala publică nu se va aboli niciodată la un popor majoritar ortodox, e o prostie să readuci pe tapet tematica apocalipsei păcatelor de neiertat. În privința poligamiei, mi-a adus argumentul că omenirea are un raport de 7 femei la un bărbat! Numai nu mi-am făcut cruce… La ora 21.30 am venit spre Piața Unirii – circulația era demult oprită, pe bulevard avuseseră loc lupte violente de stradă între protestatari și scutieri, peste tot sunt pietre (bolovani), garduri rupte, coșuri de gunoi strivite, sticle sparte. La Piața Sfântul Gheorghe continuau luptele, totul era blocat, am fost obligat să mă strecor prin centrul istoric, în fața Hanului lui Manuc erau două focuri mari aprinse în centrul bulevardului și bătăi de stradă, veneau noi trupe de jandarmi și de poliție. N-am văzut de când sunt atâția jandarmi (îmbrăcați după ultima modă) și polițai, ca furnicile, mașini după mașini de jandarmerie și poliție – e clar că Băsescu a construit în secret un stat polițienesc. Am venit acasă printre protestatari care aruncau cu pietre și jandarmi care trăgeau cu cartușe uriașe de gaze lacrimogene, printre focuri și stații de mașini sparte cu picioarele, să fie puse pe foc. Trebuia să vin acasă, să apuc să scriu aici – dar am întârziat la spectacolul bătăilor din fața Magazinului Unirea. Acasă am văzut că televiziunile se fac de râs, tot bat câmpii cu „ultrașii” (confundând huliganii din Occident cu adolescenții care erau în majoritate protestatari – tineri fără nici un viitor în România, care n-au motive să se mai teamă de nimic, vor o Românie prosperă și guvernanți necorupți de putere)…

***

Poetul Eugen Axinte îmi trimite un Apel al… Mișcării Naționale de Rezistență, merită reținut (aceasta e starea de spirit a românilor, de fapt):

Băsescule, de ce ţi-e frică, nu vei scăpa !!

                               Nici tu şi nici camarila ta –

Mai întâi fac o precizare pe care o consider necesară : cele de mai jos le scriu şi le transmit în nume personal şi nu în numele Mişcării Naţionale de Rezistenţă, ale cărei scop şi obiective le slujesc din postura de preşedinte executiv.

In urmă cu aproape doi ani, după legalizarea Mişcării am adresat un Apel şi apoi o Chemare Naţiunii Române, ca reacţie la decizia „alesului” de a lovi în cele mai defavorizate categorii de cetăţeni, ca să-şi protejeze camarila pusă pe jaf şi huzur. Am oferit Românilor o soluţie simplă, deloc dureroasă şi perfect legală, pentru îndepărtarea de la putere a individului iresponsabil ce se înverşunase atât de tare împotriva propriului popor: strângerea de semnături pentru demiterea lui din funcţie, aşa cum am făcut în 1990 pentru Proclamaţia de la Timişoara. Astfel ca, după crimele din Decembrie 1989 să mai curgă nici un strop din sângele Românilor! Să nu fim nevoiţi a-l da jos tot printr-o Revoluţie sângeroasă.

Recunoaştem cu mâhnire că n-am reuşit să convingem prea mulţi semeni de-ai noştri să facă efortul de a semna un tabel. O parte au recunoscut că le este frică mai tare decât pe vremea „ciuruitului” ; poate şi pentru faptul că pe „actualul” l-au auzit că ne-a ciuruit el pe noi. Iar alţii îşi pierduseră orice speranţă „nu se mai poate face nimic, ăsta e mai rău decât Ceauşescu”.

Dar nici unii dintre ei n-au reuşit să ne descurajeze. Credem cu toată convingerea că în acest an, hotărâtor pentru destinul nostru, ne vom elibera. Vom ajunge să cinstim jertfele părinţilor, moşilor şi strămoşilor, să împlinim idealurile pentru care s-au jertfit eroii martiri din Decembrie 1989. Să devenim scut împotriva necredincioşilor ce vor să ne invadeze, folosindu-se de vânzătorii şi trădătorii Neamului ajunşi la putere şi care ne vor îngenunchiaţi!

E adevărat că satana dispune de mercenari foarte devotaţi, plătiţi din truda bieţilor Români aduşi la disperare. Bătuţi, desfiguraţi şi schilodiţi de indivizi lipsiţi de scrupule şi de credinţă, care pretind că sunt jandarmi, „vajnici apărători ai legii”. Ţineţi minte: când stăpânul vostru va fi aruncat la lada de gunoi a Istoriei să nu încercaţi a vă dezvinovăţi pentru răul ce-l faceţi propriului popor; să nu vă faceţi iluzii că veţi fi răsplătiţi cu grade şi funcţii, ca predecesorii voştri din timpul lui Iliescu. Cei care vă asmut împotriva fraţilor voştri ajunşi la disperare nu mai fug cu elicopterul, ci se ascund în gaură de şarpe. Iar voi vă ascundeţi în spatele unor ordine criminale, devenind astfel torţionarii Românilor ieşiţi în stradă  să-şi apere dreptul la viaţă, aşa cum este ea acum, chinuită şi umilitoare!

Cine vă împiedică să vă daţi demisia şi să vă întoarceţi acasă cu fruntea sus, lângă părinţii sau lângă soţiile şi copiii voştri ? Cumva talanţii lui Iuda care vă asigură un trai lipsit de griji? Mă îndoiesc. Să-i raportaţi comandantului suprem, „tătucului” vostru, că nu va ajunge să-şi vadă împlinit visul dictatorial. Nu-l va mai răbda Dumnezeu şi nici Românii. De ce-i este frică, nu va putea scăpa! Va avea însă parte de o dreaptă judecată, pentru că noi nu suntem atei-bolşevici care ucid în Sfânta zi de Crăciun.

Fiţi convinşi că aşa „mulţi şi proşti” cum ne consideraţi, ca şi stăpânii voştri, VOM IZBÂNDI! Ne vom da mâna pentru a forma un „cordon al Libertăţii” care va cuprinde toată România! Iar Unirea şi Credinţa noastră ne va da puterea şi tăria să ducem la capăt Revoluţia confiscată în Decembrie 1989, printr-o Revoluţie Spirituală, o trezire a minţii şi a sufletului Românesc!

AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

                        Braşov, 14 ian. 2012         Lt.Col.(Rez) Viorel-Vasile Tocan

                                                                                        Ofiţer C.A.D.A 1990

P.S. – În seara asta a curs din nou sânge la KM 0, pe locul sacru pentru toţi cei care poartă în suflet Adevărata Revoluţie şi Idealurile ei. El este Simbolul Rezistenţei Românilor împotriva totalitarismului neocomunist.

De acum înainte, nimic nu va mai fi ca în aceşti 22 de ani de suferinţe şi umilinţe! S-o ştie toţi asupritorii acestui Neam!

Trebuie să mă opresc. Citesc pasionat comentariile de aici, sunt din ce în ce mai interesante. Poate vom reuși împreună să dăm de capăt aventurii iresponsabile a acestui regim Băsescu de-a dreptul detestabil, s-a adunat atâta ură împotriva lui (martore, și violențele de azi)! Vă amintiți ce spunea Urania (Simona Vărzaru) de acest an, care se aseamănă cu anul 1848? Am scris despre asta aici, recitiți – se confirmă spiritul revoluționar reînviat pe neașteptate, iată…

PS. N-am reușit să descarc fotografiile făcute cu telefonul mobil, s-a blocat. Voi publica din ele în zilele următoare, sper…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

17 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Liviu, azi am vorbit la telefon cu Gheorghe Istrate. Mi-a spus că a fost singurul „reprezentant” al USR care s-a dus la Cimitirul Belu, invitat de un preot. Nici tu Nicolae Manolescu ( poate că Eminescu nu mai e de nările lui fine!) nici alţii.
    Poetul Gheorghe Istrate chiar plângea, la telefon!
    Te întreb şi mă întreb: în ce lume trăim?

  2. A fost un Tricolor frumos cu chipul lui Eminescu in Piata Universitatii. Eminescu a fost cu noi.

  3. Da, am vazut si eu acel tricolor cu Eminescu, reusit…dar nu-a rezistat prea mult , a trebuit retras in loc sa fi fost ridicat ca port drapel, nu ma mira indiferenta revolutionarilor recenti.

    Incep multumi lui Dumnezeu ca nu sunt in Ro in acest moment, ca nu mai servesc rivuluti românesti, incep fi tot mai indiferent fata de ce se întâmpla in acest moment in Ro, incep teme tot mai mult de ce va urma dupa aceasta manipulare. Este dreptul românilor manifesta cum voieste fie pasnic fie violent, vota pe cine doreste. Eu nu am acest drept, nu sunt implicat in evenimente, nu traiesc in Ro, nu simt pe pielea mea durerile lor dar nici sucesele lor, dar nici nu mai votez asa ca cred ca cel mai cuminte ptr mine ar fi sa fiu mai retinut in ce priveste evenimentele recente din Ro.

  4. scartz2012-01-15 20:20:52

    Interviu memorabil: Reporter: De ce sunteți aici? Manifestant: Să îl susțin pe domnul Calafat! Reporter: Pe cine !?! Manifestant: … pe domnul Calafat… Reporter: Cine e domnul Calafat? Manifestant: NU ȘTIU

    Preluat din Adevarul, de la comentari. Am facut un tur al presei online si mai ales al comentarilor pe marginea subiectului, interesant rezultat, daca realitatea este cea ce o deduc din comentarile facute in editile onilne… inclusiv gându negru a lu CTP… atunci kakaia rivulutia asta.

  5. Îmi pare rău de mor, că n-are de ce să-mi pară bine!
    În’89, s-a ucis Naşterea Credinţei Creştine. Nici un puci care se instalează prin crime la putere, n-are cum să fie popular.
    În 2012 s-a încercat repetarea tentativei de puci, deşi lumea nu sînge vrea, ci Conducere şi Legi drepte pentru toţi, nu tîlhăria legiferată de acum, apărată de bande armate.
    Cine a stîrnit violenţele? -Tot ai lor fii: ai conducătorilor şi slugilor lor de Azi. Ei nu vor răsturnarea, ci doar patinarea, după principiul răsştiut al „puterii” şi „opoziţiei”.
    Lumea asta-i Iadul pe Pănînt, dacă aşa se fac şi cîştigă jocurile politice.
    NU, n-am să ies în stradă, nici măcar de curiozitate, cu atît mai puţin la instigare!… Mintoşenia unora ca segebeul de mai sus, m-ar înjosi şi mai mult, dacă ne-am nimeri pe aceeaşi „baricadă”.
    Decembrie 1989 şi urmarea (decăderea tot mai ruşinoasă a unei ţări altă dată cît de cît mîndră) m-a lecuit de orice speranţă de mai bine. Cît Bogaţii şi cele Trei Putori îşi vor face mendrele, n-am la ce mă angaja, decît la alt jug.

    PS: în afară de ce-am bloguit, pe Eminescu l-am aniversat, purtîndu-l în suflet pe coclauri pietro-nemţeni. Cum ne-am coborît de pe munte şi-au ieşit pe uliţi un pumnurel de protestanţi deja „încălziţi” şi fefe bine lozincardaţi şi supravegheaţi drastic de poliţojandarma-n alertă încă de la arestuirea bandiţilor de la secţia 1, s-a pornit viscol cu ninsoare. Semn că Spiritul Neamului nostru-i crîncen de supărat. Acum, cînd postez asta, un palid Soare zîmbeşte bolnav: Sărmană Lume!

  6. Dle Culai, mă iritaţi în sensul constructiv al termenului. Aştept de la dstră nişte atitudini clare, transparente, cu Neculai în loc de culai. Îmi place felul în care nu puneţi felul pe farfurie. Cu bine.

  7. Domnule OMihaescu
    Memorabile nu-s nici macar articolele din ultimele zile ale lui Cartarescu sau Pora, care se pare ca i le numara pe ultimele ale lui Basescu, d-apoi poanta asta rasuflata cu „Calafat „, ce a iesit scremut din mintea unui istetz de la Adevarul !
    Si asa sa fie, credeti ca alte natii n-au prostii lor ?
    Ehe !
    Numai ca nu si-i pun in geam, stiind ca cine-l desconsidera pe ala (prostu’) ajunge incet sa se indoiasca de tot mai multi, pana ce se reuseste pune pecetea pe tot neamul !
    Chiar dvs nu observati grosolana manipulare ?!

    P.S. Spre deosebire de alte dati eu am vazut fetze de oameni normali, chiar inteligenti, carora le-a ajuns cutitul la os !
    Si pe care se straduiesc astia sa-i faca sa plece de acolo, sau sa nici nu mai iasa din casa de frica unor asemenea atacuri violente !
    Chiar atat de mult sa-si puna amprenta lipsa de la fatza locului, si mai ales manipularile care ajung in diaspora ?!

  8. V-am adus aici o proba, ca sa vedeti de unde vine chestia cu Calafatul, cu mentiunea ca el posteaza asa de cand a inceput scandalul :

    Yasser Calafat spus

    ianuarie 16, 2012 la 4:30 pm 0 0 Rate This
    radule ai ajuns cu boala mai rau decat sorin cucerai . e normal sa fii si tu ingrijorat de starea sistemului medical si sa te gandesti la viitor .

    Radu Humor spus

    ianuarie 16, 2012 la 6:22 pm 0 0 Rate This
    Bai, smechere !
    Te-ai dat de gol ca murdaresti/mazgalesti Adevarul , si la propriu si la figurat !
    Zgura si in rest ce mai vrei tu !

  9. NUU dle Humor, nu am luat in serios ci m-a amuzat trasnaia, nici nu cred ca s-a petrecut astfel in realitate. Pe de alta parte majoritatea comentatorilor de pe siturile ziarelor observ ca nu sutin protestele , fie le diabolizeaza fie le satirizeaza cum o face comentatorul „scârtz” In alta ordine de idei, personal sutin si eu cererile protestatarilor, anticipate cât mai urgent, asta-i solutia. In ciuda faptului ca eu persopnal vad o facatura in toata povestea, dar nefiind in Ro nu am sa ma pronunt definitiv, mai ales in acest moment când spiritele sunt incinse la maxim.

    Tare mi-asi dori ca aceasta manifestatie sa fie cea izbavitoare de tirania bolsevicilor, sa aduca pe schena o clasa politica responsabila, dedicata binelui tari, ptr asta ma si rog, mai mult nu pot face. De comentat as putea la nesfârsit dar bag seama ca nu este momentul optim a-mi da cu pararea, parere care este pe contra sensului majoritati celor care vad in aceasta miscare o reala revolutie fara implicare oculta. Asta nu inseamna ca nu sutin o unire a românilor iesi in strada si presa puterea declansa anticipate, dimpotriva, ma ingrozeste numarul redus de participanti la nivel de tara, cca 8700 au fost ieri pe baricada… iar cum spuneam comentatori editilor online … m-au pus serios pe gânduri.

    Nu stiu inca pe ce limba gavaresc nemti, germana, maghiara, engleza s-au rusa… ca si ei au inceput gavari iar astia nu prea gavaresc de România. Ba-secu din Ro ar trebui sa tina cont de gavareala nemtilor… este evident ca actuala putere nu se mai bucura de sutinerea nemtilor, turul presei germane cu primul buletin de stiri de la ora 4 dimineata (fff important buletin), mi-au relevat directia germana in cazul Ro de azi!

    Cu riscul repeta; am sa o spun raspciat inca de pe acum; mai bine nu va fi dupa ce se va jubila victoria, lansarea noilor sorosi in viata publica. La anul pe timpul asta ma tem ca români il vor regreta pe Basescu, aceiasi care azi il diabolizeaza mai mult s-au mai putin justificat.

    Eu sincer va spun, daca eram in lcoul lu Base de mult imi dadeam demisia, as fi pasat puterea opozitiei, cu atât mai mult in acest contest as iesi si anunta; demisia mea pe caz de boala, incapactiatea este solutia ce amai rapida si usoar de realizat, iesi si pe usa din fata. Horst Koler fostu presedinte german si el mazilit dubios, si-a dat seama de cabala si si-a bagat pixeli in ea de politica zilelor noastre. Eu unul sa ma plateasca in aur nu as face politica in aceste vremuri satnizate excesiv.

  10. Domnule Filip, Anghel!
    Iritarea cuiva în sens „constructiv” mă umple de Humor. Pînă la d-voastră eu ştiam că starea cu pricina-i distructivă. Dovada-i şi tămbălăul cu revoltele şi „rivoluţiile” de week-end, că-n rest trebuie să mai şi muncim, dacă ne mai primesc la slujbă patronii, desigur… Ori ne primesc, fiindcă ei ne-au trimis, nu-i aşa?

    Deci, dacă aş şti că-n forţa celor care vi se aseamănă ar sta schimbarea-n real bine a Naţiei, iar nu a segebeilor, galeriilor, derbedeilor sau mai răi ca ăştia (recte partidele şi alte formaţiuni cu tot cu echipele lor de zvonaci, de şoc), poate că poate…

    În restu’veţi şti că – deşi-n zodia Cînelui – eu nu mănînc nimic nici din a altora mînă, nici de pe jos. Sunt om – nu slugă oarbă – şi am un acut simţ de discernere. Încă!

  11. @ Dle Culai
    Eu chiar am vrut sa va umplu de ceva postari pe blogul dvs ( mai ales ca era vorba de Eminescu !), dar
    n-am reusit razbi !

  12. Domnule Humor,
    nu-i un minut, de cînd m-am accesat, clickînd pe numele meu înroşit chiar de pe acestă filă. S-ar putea ca anterior să se fi produs niscai „anapodări”, fie din a mea, fie dintr-a satului Internet vină…
    Îmi cer iertare!
    Ştiu că am dar, dar repet pentru uşurinţă, adresa mea de e.Mail: nciobanu46@yahoo.fr. Vă aştept, fiindcă m-am convins că aveţi ce apune, chiar şi cînd nu sunteţi de acord cu mine…

  13. Nu se poate accesa reţeaua
    Google Chrome are probleme la accesarea reţelei.

    Aceasta se întâmplă deoarece programul firewall sau antivirusul consideră în mod greşit că Google Chrome este un intrus în computerul dvs. şi îi blochează conexiunea la internet.
    Iată câteva sugestii:
    Adăugaţi Google Chrome ca program permis în setările de firewall sau de antivirus. Dacă figurează deja ca program permis, încercaţi să îl ştergeţi din lista de programe permise şi să îl adăugaţi din nou.
    Eroare 138 (net::ERR_NETWORK_ACCESS_DENIED): Nu se poate accesa reţeaua.

    Asta-i ultima !

  14. @Radu, problema este la tine.
    1. or ai un program de securitate mult prea agresiv care nu lasa chrome sa lucreze (cum ar fi comodo firewall)
    2. or niste setari gingase ale windows (exact alea cu protocolul tcp/ip) sunt deteriorate. In cazul asta e usor: winsock repair / fix

    http://www.softpedia.com/get/Tweak/Network-Tweak/WinSockFix.shtml

    3. apropo: daca vrei sa lucrezi cu chrome dar fara sa-si bage nasu’ conu’ google, foloseste srware iron (este tot chrome dar fara mana-lunga a google). Este si mai rapid (nu mai raporteaza tot ce faci la nashu google).

  15. @LaMinut: Mulţumesc, Domnule!…
    Ştiam că problema nu-i la mine, dar nefiind informatician, n-aveam cum să-l conving – mai bine decît aţi făcut-o dvs. – pe dl Humor.

  16. @LaMinut
    M-ati lamurit in cateva secunde :roll;
    Multumesc !

    Am sa incerc sa intru pe adresa pe care mi-ati dat-o dle Ciobanu.
    Ma bucur ca problema-i la mine si nu la dvs.
    Spor in toate !
    (fara pacate !)