Nu suntem pregătiți pentru potop. Un stat insular care se mută. Mi se schimbă un pic viața începând de mâine, Jurnalul de Vrancea se oprește

Duminică,  11 martie 2012. Un an de la apocalipticul cutremur din Japonia (9,1 pe scara Richter) însoțit de tsunami (valuri și de peste 25 de metri înălțime) și de centrale nucleare distruse (care și după un an au maximum de radiații, zeci de kilometri transformându-se în zonă interzisă). Compasiunea explicită față de japonezi nu-și mai găsește rostul, e subînțeleasă. După un an, japonezii n-au reușit să afle nici măcar numărul exact al morților, încă îi mai caută pe mare și pe uscat. Pentru mine e de necrezut că japonezii se așteptau la un mare cutremur (și s-au perfecționat în construcții rezistente la cutremur), dar nu se așteptau la valurile tsunami fenomenale, care au înmulțit numărul morților (cu aproximație s-au găsit 15.000 de morți și sunt dispăruți alți 6.000) și au produs cele mai mari distrugeri. Ce se poate face împotriva valurilor tsunami, provocate de cutremurele mari? Nimic. E îngrozitor, în jurul centralelor nucleare erau ridicate ziduri de beton de zece metri – degeaba. Vizionați acest coșmar al intrării apelor mării într-un oraș japonez de coastă pe 11 martie 2011, dați click pe http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ua3nnx3Nja8, filmat de la înălțimea unui hotel. E clar că nimeni nu e pregătit de potop. Japonezii ar trebui să se mute în munți… Sau ar trebui să se mute insula Japonia cu totul, rușii sunt gata să-i vândă o parte din Siberia… Nu mai e nici o îndoială, crește nivelul apelor și fără cutremure, fie și prin topirea ghețarilor în Arctica (din cauza încălzirii globale), sau datorită atracției lunare modificate din când în când, din motive necunoscute, poate la alinierile Lunii cu planetele. Citeam zilele acestea că se găsește în această situație disperată să se mute pentru totdeauna un stat mic insular: Guvernul micului stat insular Kiribati, din Oceanul Pacific, a anuntat ca e in discutii cu un alt stat, Fiji, pentru a cumpara pamant acolo, unde sa-si mute intreaga populatie, din cauza faptului ca e posibil sa fie inghitit de ape, din cauza incalzirii globale. Presedintele din Kiribati, Anote Tong, a facut anuntul, spunand ca vrea sa cumpere teren pe insula Vanua Levu, a doua ca marime din Fiji, unde sa-i salveze pe toti cei 100.000 de concetateni, informeaza BBC News. Tong spune ca statul sau e aproape sa dispara sub apele oceanului, iar afirmatiile sale sunt sustinute de dovezi stiintifice care arata ca mai multi dintre cei 32 de atoli care alcatuiesc insula deja au fost inghititi. Si restul atolilor sunt in fata unui risc iminent, in conditiile in care se ridica doar la cativa metri deasupra nivelului marii. In conditiile astea, statul Kiribati nu ar mai putea exista pe teritoriul actual, ci va trebui sa se mute. Expertii spun insa ca misiunea mutarii intregii populatii in Fiji, aflat la 2.000 de kilometri departare, e o sarcina „monumentala”. Oficialii din Kiribati mai spera si ca alte tari, precum Australia sau Noua Zeelanda, sa primeasca cetateni din Kiribati. Presedintele acestui stat cauta de multa vreme solutii in fata pericolului disparitiei, ce pare iminent. Anterior, el a venit cu ideea construirii unor insule artificiale, asemanatoare cu platformele petroliere. De neimaginat, se schimbă deja lumea radical…

***

Mi se schimbă și mie viața un pic începând de mâine. Azi a fost ultima zi când am editat și actualizat Jurnalul de Vrancea Online. Nu-mi vine să cred, din toamna anului 2009, zilnic, am citit, selectat și salvat știri (de pe agenții de știri sau de pe ziare online, semnalând sursa preluării) pe Jurnalul de Vrancea și brusc îmi încetez munca. Totul a început dintr-o joacă. Vrânceanul Laurențiu Barbu (cu care am făcut Revoluția la Focșani), întors din Italia și deschizând la București o firmă care patronează tot felul de site-uri și bloguri (între altele, firma e mult mai complexă), mi-a propus să mă gândesc să fac online un ziar al meu, el având să-mi pună la dispoziție suportul tehnic. La început a fost o provocare, i-am spus că proiectul în sine nu-mi displace, dar nu știu „dacă mă țin curelele” și dacă merită efortul. Oricum, e bine să-mi țin creierul în funcțiune. Va fi o experiență, din care nu se poate să nu învăț ceva. Mie-mi plac experimentele, așa că am acceptat. N-aveam nici o idee de ziar online (cu un specific anume). Am mers intuitiv, pe mâna mea, am mai adăugat câte o rubrică, după cum simțeam nevoia, din mers, la http://www.jurnaluldevrancea.ro/ – până ce m-am fixat pe o formulă. Laurențiu Barbu a venit cu titlul, cumpărat de la OSIM: amândoi suntem din Vrancea și locuim la București, să se numească Jurnalul de Vrancea. Titularizarea la Opinii a scriitorilor (eu mi-am rezervat ziua de duminică) a fost o minune, toți s-au dovedit și jurnaliști de clasă: lunea – poetul Paul Spirescu (pentru el a fost o noutate gazetăria; dar a avut succes la cititori), marțea – prozatorul și regizorul de teatru Petru Ionescu (el avea experiența scrisului jurnalistic performant la Radio Europa Liberă și la ziarele Cotidianul, România liberă sau Curentul și Dilema), miercurea – criticul literar Mircea Dinutz (publicist remarcabil în regim cultural), joia – poetul Marin Ifrim (cu experiență în presa locală, un pamfletar redutabil), vinerea – poetul și istoricul literar Adrian Botez (un publicist extrem de incomod și original) și sâmbăta – criticul și istoricul literar Rodica Lăzărescu (cu admiratori la publicistică, excelând în critica limbii). Toți, diferiți între ei, cu opțiuni politice necunoscute. În timp (e vorba de doi ani și jumătate de apariție zilnică), Jurnalul de Vrancea a devenit un ziar critic de opoziție (spre exasperarea administratorului Laurențiu Barbu, care e un fan al lui Băsescu și al PD), așa cum stă bine oricărui ziar care se respectă. Fiecare scriitor titular a scris ce a dorit, doi dintre semnatarii de la Opinii fiind pro-Băsescu, în secret… Să mai adaug definitivarea rubricii Cultură a Jurnalului de Vrancea, la care munceam din greu, trebuind să preiau de pe e-mail textele originale. Seriozitatea m-a obligat să actualizez Jurnalul de Vrancea și atunci când plecam într-o deplasare, la o manifestare literară sau în concediu (cumpăram modem de Internet și foloseam laptopul performant al fiului), ținând să respect cititorii unici zilnici, cu sutele din start. Habar nu am cum s-a impus pe piață, fiindcă nu i-am făcut publicitate (nici măcar n-am trimis anunțuri pe e-mail la cunoscuți). Cum spun, totul a mers de la sine, Jurnalul de Vrancea avea drumul lui – până joia trecută, când administratorul site-ului, prin surprindere,  mi-a atras atenția că trebuie să ne oprim. Am propus să închei colaborarea mea la Jurnalul de Vrancea azi, să pot să definitivez ce aveam deja început la nivel de rubrici. Iată ce le-am scris scriitorilor colaboratori, titulari la Opiniile Jurnalului de Vrancea pe e-mail, pe 8 martie, cu titlul „Jurnalul de Vrancea se oprește din 11 martie 2012”:

Imi este greu sa va scriu ce va scriu acum – dar totul a venit peste noapte (lui Laurentiu Barbu, administratorul Jurnalului de Vrancea, i-au fost blocate conturile, avand datorii la stat de 1 miliard de lei vechi, degeaba i-au fost esalonate). Incepand cu 11 martie eu ma retrag de la Jurnalul de Vrancea (pana ce Laurentiu Barbu va da un semn ca a reintrat în normal; nu stiu ce inseamna intoarcerea la normal, daca ar putea fi vorba de o luna sau de un an, sau de… niciodata; va redau mai jos mesajul lui), sa fiu sigur ca nu-i aduc prejudicii in plus, nefiind exclus sa fi dus la blocarea conturilor lui, in secret, si atitudinea morala a Jurnalului de Vrancea (stiti cum e cu acest regim politic, asemenea lucruri nu se discuta, ci se executa; nu intamplator ne conduc serviciile secrete).

Titularii de la rubrica Opinii a Jurnalului de Vrancea pot trimite, daca doresc, in continuare opiniile lor libere pe adresa subliniata de Laurentiu Barbu in mesajul lui de mai jos. Atat. Cei ce colaborau la rubrica de Cultura cu texte originale (sau care trimiteau asemenea texte ale altora; il rog in special pe Marin Ifrim sa nu mai ceara nimanui asemenea texte, ii multumesc pentru generozitate) sunt rugati sa nu mai trimita nimic deocamdata (pana pe 11 martie eu sper sa reusesc sa public tot ce am primit pe e-mail, pentru Cultura). Nu stiu ce sa va mai spun.

Jurnalul de Vrancea ramane activ pe server, doar ca eu nu-l voi mai edita-actualiza din 11 martie in nici un fel.

Imi pare nespus de rau ca s-a ajuns in aceasta situatie. Va dati seama, sunt suparat si ma simt vinovat ca va provoc si voua un prejudiciu moral, punand punct unei colaborari extraordinare, de suflet. Nu-mi dau seama ce va urma, eu iau o pauza.

Jurnalul de Vrancea era deja un brand.

Cu cele mai bune urari, cu drag,

LIS

PS. Mesajul lui Laurențiu Barbu, administratorul Jurnalului de Vrancea:

Dle Stoiciu,

Din pacate inevitabilul s-a produs, situatia economica ma obliga sa restructurez activitatea firmei, printre altele este si colaborarea noastra cu jurnaluldevrancea.ro.

Imi pare nespus de rau, dar sper sa revenim cat de repede. Poate fi peste o luna dar poate fi si peste un an. Nu stiu cum vor evolua lucrurile.

Va rog in continuare sa transmiteti celor care publica periodic urmatoarea adresa de email: editor@jurnaluldevrancea.ro – aici vor putea in continuare sa trimita materialele si Alexandra, fata care se ocupa acum de identitatea.ro va continua sa publice si pe jurnaluldevrancea.ro in limita timpul disponibil pe care il are. Alexandra lucreaza la mine pe promovare online si am rugat-o sa se ocupe temporar si de acest lucru.

Va multumesc de intelegere,

Laurentiu Barbu

(Voi reveni)