Joi, 15 martie 2012. Protestul opoziției unite (USL) din Parlament se împletește perfect cu protestul din stradă. Opoziția parlamentară e tot mai sigură pe ea, cei doi lideri ai ei dau lecții de morală publică, sunt credibili (în schimb, am văzut-o în această seară pe TVR 1 pe Roberta Anastase, lider PDL și președinte al Camerei Deputaților, atâta rea-credință n-am mai pomenit la un politician de vârf; am fost obligat în cele 25 de minute cât a fost în direct să mut pe alt post de televiziune și să revin, în speranța că a plecat din studioul jurnalului, fiindcă îmi era mie rușine de submediocritatea ei; sper să scăpăm în viitorul mandat parlamentar de acest personaj jenant din toate punctele de vedere; 
ea, alături de Elena Udrea și Elena Băsescu amintesc de Elena Ceaușescu și ți se întoarce stomacul). În timp ce protestul din stradă a devenit tot mai original: la Arad protestatarii au ieșit azi cu ceasuri deșteptătoare, mai mari sau mai mici, legate la gât cu lozinca „Trezește-te, România! Jos Băsescu!”. Iar la București a apărut alt rând de „ciumpalaci” decât cei din Piața Universității (azi, în a 63-a zi consecutivă de protest), care au protestat la sediul PDL, azi: Protestatarii au scandat „La Palatul Modrogan cântă cucuveaua, Băsescu şi ai lui şi-au găsit beleaua” și „PDL, PDL, la Jilava locu-ţi e”. Oamenii au fost flancaţi de jandarmi. Protestatarii au fluturat steaguri cu România, iar unii dintre aceştia şi-au scris pe tricouri litere din Constituţie care, spun ei, au fost încălcate de regimul lui Traian Băsescu. Oamenii au cerut ca vinovaţii pentru situaţia dezastuoasă din România să plătească, iar „trădătorii şi vânzătorii de ţară să plece”. „Vrem demisia preşedintelui Traian Băsescu, demisia Guvernului şi alegeri anticipate. 
Vrem ca acest regim să cadă, iar vinovaţii să plătească. România trebuie să redevină a românilor”, au spus protestatarii. Nu-i las las la o parte nici pe protestatarii arestați azi din fața Ministerului Mediului (alt rând de protestatari, în frunte cu prințesa Brianna Caradja, o femeie de onoare, cu conștiință civică) deoarece protestau pașnic față de proiectul mafiot Roșia Montana… Claudiu Crăciun, „portavocea” Pieţei Universităţii, face sumarul celor două luni de proteste (Jurnalul.ro): „Revendicarea principală, şi anume demisia lui Traian Băsescu, nu s-a îndeplinit. Pe lângă aceasta, s-au dezvoltat în aceste luni, prin proteste, gesturi, comunicare şi solidaritate, idei care privesc felul în care societatea şi politica sunt organizate. Băsescu şi acum M.R. Ungureanu sunt vârfurile de lance ale unui sistem corupt, a cărui putere se bazează în primul rând pe apatia cetăţenilor, dar şi pe capturarea instituţiilor statului de către grupuri private, fie că discutăm despre reţele clientelare de partid sau de reţele de afaceri. 
Cetăţenii s-au îndepărtat de politică şi permit astfel gestionarea acesteia nu în interes public, ci în interes privat. Piaţa Universităţii, mai presus de orice, îşi propune să micşoreze această distanţă şi să implice cetăţenii în viaţa socială şi politică. Ei pot şi trebuie să oprească derapajele puterii, indiferent de deţinătorii temporari ai acesteia. În plus, protestele sunt un exerciţiu de solidaritate, care serveşte şi drept viziune pentru a depăşi criza economică. Traian Băsescu dezbină societatea şi caută vinovaţi. Instigă grupurile sociale unele împotriva celorlalte. Societatea ideală a acestuia este de fapt o junglă în care toţi sunt în război cu toţi. Nu aşa se iese din criză. Se va ieşi prin dialog, cooperare şi solidaritate.” Mare minune: protestul opoziției din Parlament și din stradă continuă.
***
Dosarul stopării apariției Jurnalului de Vrancea Online pe 11 martie 2012, la 
intervenția administratorului lui (după doi ani și jumătate de apariție zilnică, în care eu l-am editat și actualizat singur), reacții ale scriitorilor titulari la Opinii (unde colaborau săptămânal). De curiozitate. Am prezentat reacțiile lui Paul Spirescu, Adrian Botez, Marin Ifrim, în ultimele zile, aici (în sine, semnificative, fiecare având altă percepție). Mi-au scris e-mailuri și istoricul literar Rodica Lăzărescu și criticul literar Mircea Dinutz, amândoi publiciști de clasă (prieteni de cataramă în particular).
Amândoi, ponderați – pe 10 martie mi-au scris (cu ei închei „Dosarul Jurnalului de Vrancea”):
Vă mulţumesc: pentru că aţi avut încredere în mine şi m-aţi invitat la Jurnal… pentru tot ce aţi făcut pentru (cel puţin doi dintre) colaboratorii opinişti!!
Cu regretul de a trebui să treceţi şi prin asta, vă doresc multă sănătate şi putere de muncă!!
Rodica Lăzărescu
Și, separat, Mircea Dinutz:
BUNĂ DIMINEAŢA, LIS!!
Sincer, regret mult dispariţia ori, mai corect, suspendarea, fie şi temporară, a Jurnalului de Vrancea! Era o posibilitate de a ne exprima şi altfel… Păcat!!! Dacă se va reveni la normalitate, nu trebuie decât să mă anunţi!! Te îmbrăţişez, Mircea.
Nu mai știu nimic de ei doi. Nu știu nici dacă, în particular, citesc blogul meu.
N-am nici un motiv să plâng pe umărul niciunuia dintre scriitorii titulari la Opinii pe Jurnalul de Vrancea (atotprezenți cu texte originale și la rubrica de Cultură a Jurnalului de Vrancea) – toți au acces la publicații care apar pe plan local sau în țară (publicații onorate să colaboreze cu ei, firește).
Nu mi-a scris nici un e-mail Petru Ionescu, am schimbat o vorbă la telefon cu el, îi părea rău.
***
Azi am trecut cu Doina pe la Cercul Militar Central (la Sala Bizantină), la ora 14, 
invitat la o lansare de carte a lui George Mihalcea, membru al Societății Scriitorilor Militari (la fața locului am aflat că are loc totodată și lansarea celei de a 15-a cărți a altui militar, Lică Pavel, necunoscut mie, de la nu știu ce Academie Daco-Romană). A citit din volumul lansat al lui G. Mihalcea actorul Eusebiu Ștefănescu, volumul „101 poeme”, apărut într-o colecție, n-a avut nici un prezentator. De față au fost prieteni ai lui G. Mihalcea, singurii cunoscuți de mine: Marius Marian Șolea, Marin Stoian, Victor G. Stan, Theodor Răpan, Silvia Colfescu (directorul Editurii Vremea), Liviu Vișan și Mugur Vasiliu (directorul unei publicații spirituale de lux, „Axa”), în sală erau mult mai mulți, habar nu am cine erau. George Mihalcea e născut pe 13 martie 1954 la Buzău, dar și-a petrecut copilăria și adolescența la Constanța. În 1978 a devenit ofițer al armatei române (absolvent al Academiei Forțelor terestre de la Sibiu), dar până în 1990 a ocupat funcții în mai multe unități de frontieră din Dobrogea. E laureat al concursului N. Labiș în 1974. 
După Revoluție a intrat în presa scrisă (la revista Frontiera) și audiovizuală (emisiuni miltare; din 1998 a optat pentru carieră civilă, a coordonat edițiile de știri la Antena 1, Tele 7 abc și „Lumea cărților” la B 1 TV). Pensionat, azi s-a retras la țară, la vilă… A publicat două cărți (aceasta, lansată azi, a treia, e o selecție din poemele lui de dragoste). Un poem:
Acum
Acum
Urlă o mare de lut
Către mâinile noastre
Acum
Apune respiraţia
Pe o pajişte vânătă
Acum
Ni se sparg privirile
La impactul cu luna
Şi nici măcar nu am timp
Pentru moartea ta
Sau a mea
Şi nici măcar nu exist
Pentru semnele ciudate
Ale trecerii tale
George Mihalcea
101 poeme
69 Colecţia Ideal
Editura Biodova, Bucureşti
PS. Vă invit să citiți în format PDF, la zi, celebra revistă lunară de cultură Familia din Oradea (redactor-șef Ioan Moldovan), dați click pe Familia 2_ 2012 (și iar click pe dreptunghiul apărut).
PS. 2. Public fotografii făcute cu telefonul mobil la lansarea de azi de la Cercul Militar Central. În fotografii: Marius Marian Șolea, Marin Stoian, Doina Popa, Silvia Colfescu, Eusebiu Ștefănescu și cei ce dau autografe: Lică Pavel și George Mihalcea.
Frate Paul, aşa te vreau: corect cu tine însuţi. Maestrul Mihăiescu trebuie tratat ca şi un coleg, a făcut parte din echipa noastră. Ştii bine vorba ceea românească: „Rău cu răul dar mai rău fără rău”. Măcar noi să nu ne dezbinăm între noi. Pe mister Mihăiescu îl suspectez de talent literar acut. Cu toţii avem dreptul să fim poeţi măcar o dată în viaţă. Măcar o dată. Doar femeile au o roată de rezervă la suflet. Noi suntem unici. Te îmbrăţişez şi visez o zi în care ne vom întâlni toţi cei care ne-am deportat de bună voie pe blogul lui Stoiciu. Să ne aniversăm neîmplinirile. Cu sinceră preţuire atât pentru tine cât şi pentru „adversarul” tău belicos.
Pe George Mihalcea l-am cunoscut pe aici pe acasă, la Buzău, în urmă cu nişte ani. Prezenta foarte convingător cărţi la B1 TV, acolo unde şi-a pus fundul de soacră Cristoitul. A trecut „ziua de naştere” a lui Mihalcea, abia acum aflu: îi zic un molecular „la mulţi ani” şi-l somez să rămână la fel de treabă cum a fost până acum. Şi ar mai fi ceva: nu ştiu de unde ştiu, dar am în minte credinţa că George s-a născut în comuna Florica de Buzău, locul unde Dumnezeu a fulgerat cu metafore, descărcând acolo sarcini fantastice: Ion Gheorghe, Nistor Tănăsescu, Nina Neagu, Marius şi mai ales C nica şi încă şi încă nişte nume de publicişti şi scriitori inconfundabili. Io-te cum mă filozofez. Abia acum înţeleg de ce Cristoiu mă-si e celebru. E singurul client născut direct din găinuşă care face „ouă” direct cu gura, băiat de găină cu cocoşul implementat direct în direcţii..în timp de activitate literară orală, are maţ la gât. Maestre Mihalcea, scurt şi îndesat: „LA FOARTE MULŢI ANI!” . Îmi cer scuze. Divagaţia era necesară. Te pup pe suflet!
Supra-Vieţuiţi, că ne trebuiţi!
Acum, constat şi eu: George Mihalcea îşi petrecuse adolescenţa în ţinuturile mele natale! Îi mulţumesc (după atâţia ani!) pentru cronica din „Renaşterea culturală” (2008) – un fragment, aveţi mai jos – şi, mă alătur celor care l-au felicitat şi îl felicită în continuare, pentru activitatea sa literară. La mulţi ani!
P.S
1. „Cartea de cronici literare semnată de Tudor Cicu , apărută în 2008… surprinde liniile de forţă ale mai multor lucrări ce aparţin, în marea majoritate, unora dintre cele mai importante personalităţi culturale din zona Buzăului” (George Mihalcea).
2. M-am liniştit, abia după ce Paul Spirescu şi-a cerut iertare lui Octavian Mihăescu. Când e vorba de fairy-plai, ne scoatem pălăria. O.M. fusese cel care ne ţinuse pana trează şi „gata de atac” oricând, la toţi. Cum îl ştim noi, O.M. e un luptător. EL a zis: cine aruncă primul piatra…
Si eu ma bucur dle Cicu ca am putut depasi trauma unuic accident, inevitabil dealtfel. Sun onorat de scuzele dlui Spirescu pe care nu le asteptam ci mai degraba o vindecare din mers a traumei ptr ca stiu cât de greu este sa te smeresti, mai ales când este vorba de un aristocrat si cioban cum mis io… Asta denota ca dl Spirescu are caracter de autentic arisocrat! Mai mult nu am ce spune. Ba da, mai zic una;
nu.-a câstigat diavolul biolsevic ce cauta dezbina neâncetat!
Doamne ajuta!
O.M.
Domnule Mihăescu, nici nu mă aşteptam să iertaţi cu atâta naturaleţe deraierea mea: acesta este adevăratul spirit aristocratic… Avea dreptate Marin Ifrim atunci când scria că „v-a citit” spiritualitatea autentică.
Vă mulţumesc pentru înţelegere!
Mulţumesc şi domnilor Marin Ifrim şi Tudor Cicu: am simţit eu că nu sunt de acord cu spusele mele de mai ieri, doar că, din delicateţe, au preferat să tacă.
Nu mie dle Spirescu ci lui Dumnezeu sa multumim ca ne-a slefuit ajunge in acest punct, fff important, am invins dle Spirescu pe diavol si nu orcare dintre ei ci pe cel bolsevic care cauta sa ne tina departe unul de celalat la constructia împaratiei lui Dumnezeu, iubiri apropelui, trebuie cu orce pret sa ne dusmanim din nimic, asta trebuie învata cu totii!
Sincer, ma bucur ca nu am ramas dusmani, urasc dusmania între-o oameni ptr politica, religie ori alte maruntisuri din jur!
Doamne ajuta!
O.M.
Protestez ! 😉
Mai este nevoie de un set de scuze 🙄