Luni, 30 aprilie 2012. Suntem în anul Apocalipsei-2012? Azi, mâine și poimâine mă voi îndepărta de actualitate, aici, pentru o curățare pe dinlăuntru. Voi face un exercițiu de rememorare (dacă nu de meditație), la întâmplare, rămas în pielea Scriitorului-sceptic. Oare cum a fost în anul Apocalipsei-2000? Fie și pe plan local sau personal. Câți n-au așteptat cu inima strânsă anul 2000, în secret, pregătiți să moară și să reînceapă un nou ciclu în viața lor. La majoritatea nu s-a întâmplat nimic deosebit, a trecut și anul 2000 ca oricare alt an – pe atunci nici măcar nu avusese loc atacul rău-prevestitor asupra Turnurilor Gemene (din 11 septembrie 2001, la New York), al „ciocnirii civilizațiilor”, și nici nu și-ar fi putut imagina cineva dezastrul cutremurelor de 9 grade pe scara Richter însoțite de valuri tsunami de 25 de metri, din Sumatra (26 decembrie 2004) și Japonia (11 martie 2011), care pot fi considerate semne ale Apocalipsei parțiale.
Se bat Textele între ele…
Scriitorul-sceptic stă la masa de scris, cu ochii pe pereţi… De când are un Ucenic (în propriul sine), nu prea se mai simte în intimitate absolută. Ucenicul trage mereu cu urechea la ce face Maestrul său, Scriitorul-sceptic, e critic şi-i exploatează slăbiciunile.
N-am nici o idee cum mai merge lucrarea Duhului în lume, îşi zice în gând Scriitorul-sceptic, dar e normal ca Dumnezeu (acel “element integrat al tradiţiei, ca experienţă trăită”) să-şi arate azi faţa postmodernistă, a destructurării, a apocalipsei. Mi se pare firesc în anul 2000 ca Dumnezeu, fragmentat, cu imaginea de sine multiplicată, cotropit de contradicţii, să se întoarcă la sine însuşi schimbat. O dată ce Dumnezeu, crescând şi scăzând asemenea oamenilor, la acest sfârşit de mileniu, nu mai poate fi ce a fost – nu numai la începuturile lumii, dar nu mai poate fi nici ce a fost la sfârşitul secolului XIX. “Misterul esenţial al paternităţii spirituale” are acum altă dimensiune sufletească la “omul care îşi trăieşte plenitudinea fiinţei” decât avea la naşterea lui Iisus Hristos (se împlinesc 2000 de ani de la naşterea lui), de pildă. Civilizaţia umană a conştientizat demnitatea ontologică şi a 
investit moştenirea spirituală în întreprinderi profitabile, profesionalizând inclusiv misterele creaţiei.
– Din păcate, intervine în discuţie Ucenicul (Ucenicul din propriul sine al Scriitorului-sceptic, ați reținut), în ceruri se duc iar lupte de întâietate, trufia face ravagii – cu efecte dezastruoase pe pământ. Anticii le spuneau zei, noi le spunem Dumnezeu, Mohammed, Budha: ei se luptă pentru putere, la nivelul subconştientului colectiv, nu? Sau se luptă pentru tron, între ei, la creştini, Tatăl cu Fiul şi cu Sfântul Duh, acolo, Sus? Sau pur şi simplu Satana vrea să răstoarne ordinea stăpânilor cerului, profitând de vreo răscoală a îngerilor… Ceva grav se întâmplă. Se bat între ele Textele Sfinte, Biblia cu Coranul… (Cine știe, poate anul Apocalipsei-2000 a pregătit terenul pentru Apocalipsa pe care de atunci o tot așteptăm; inclusiv cutremurul de suprafață din Haiti, din 10 ianuarie 2010, la care s-au înregistrat 230.000 de morți și distrugeri nemaipomenite, a intrat în regula acestei temeri, că se luptă pentru putere, între ei, Dumnezeu, Mohammed, Budha)
Există un plan divin, dar cine să ni-l dea de gol? Scriitorul? Textele lui? 
Scriitorul, sceptic sau nu, l-a trădat pe Dumnezeu, nu mai crede decât în steaua lui. Scriitorul pământean e convins că prin el se întoarce din ceruri “creaţia reîmpăcată” – şi-i ajunge.
Nu, continuă Ucenicul: scriitorul crede că Dumnezeu s-a ţinut de promisiune şi a dat drumul Satanei din lanţuri, din închisoarea în care l-a ţinut o mie de ani, să pedepsească omenirea, care s-a ticăloşit. Dumnezeu nu mai vrea să se apropie de sine însuşi nici măcar prin oameni-scriitori, dezamăgitori din toate punctele de vedere, în care a turnat cu pâlnia degeaba atâta sensibilitate… A învins sărăcia de duh…
*
Scriitorul-sceptic? Bietul de el, “sustras privirii din afară”: să-l ascultăm. Ce-l doare – să vedeţi cât de meschin trăieşte şi cât de lipsit de logos divin este… (Vă reamintesc, e un exercițiu de rememorare, suntem înainte de Apocalipsa prevăzută pentru anul 2000)
*
Îmi merge din ce în ce mai rău. Zice Scriitorul-sceptic: 1999 e deja un an de care 
mă tem cum nu m-am mai temut vreodată de vreun an. După ultimele mineriade de tip românesc, devastatoare la nivel sufletesc, din ianuarie, şi după bombardamentele de tip NATO, din ţara vecină, Iugoslavia, din martie-aprilie-mai, de o cruzime pre-apocaliptică, nu mai aştept decât sfârşitul lumii – moral, mintea şi inima mi-au fost făcute praf. Faptul că violenţa şi represiunea sunt preferate, în acest an, 1999, negocierilor paşnice, mie îmi dă de gol totul: suntem “orbiţi ca atare de mama natură”, deoarece suntem în preajma unei nenorociri colective catastrofale.
(Va urma)
Liviu Ioan Stoiciu
***
Flori Toniță îmi reamintește pe e-mail de minunatul poet vertical Vasile Voiculescu (medic, prozator și dramaturg; n. 27 noiembrie 1884, Pârscov, Buzău – d. 26 aprilie 1963, București), care a murit acum 49 de ani, în această lună, arpilie.
Născut: 27 noiembrie 1884
Trecut la Domnul: 26 aprilie 1963
Întemniţat la: Jilava și Aiud
Întemniţat timp de: 4 ani
Profesia: medic, poet, prozator și dramaturg
Un medic cu intuiție afară din comun
Mărturisitori – Vasile Voiculescu
Autor: Nichifor Crainic
Părintele Matei mi-a vorbit despre o femeie greu bolnavă cu patru copii și doi părinți bătrâni pe lângă ea. (…) Spre marea mea bucurie, părintele Matei a început s-o viziteze și dânsul, nechemat, ca și mine. Mergeam o zi eu, o zi el. Femeia s-a făcut bine, dar nu știu nici azi de ce a suferit. Vestea s-a dus în sat1 unde lume destulă era bolnavă. Am început să fim luați cu asalt pentru fel de fel de boli, la care nu ne pricepeam nici unul. (…)
Exprimându-mi regretul că n-aveam măcar o carte de medicină populară, fata popii zice: mi se pare că avem noi una în pod. A cotrobăit peste tot și s-a coborât cu ea. Era cărțulia de medicină empirică a bunicilor noastre de la țară, alcătuită de doctorul Vasile Voiculescu, genialul nostru scriitor și 
răspândită prin căminele culturale de pe vremuri. În prima lui tinerețe Vasile Voiculescu a fost medic de plasă prin ținutul Buzăului și a verificat atent puterea eficientă a ”leacurilor băbești” care alcătuiesc farmacopeea milenară a poporului. Cartea lui e simplu și ingenios făcută, încât imediat găsești boala și în drepturile ei leacurile. În lipsă de medic, cum eram noi, e o carte providențială. N-am avut prilejul, când l-am revăzut, peste 20 de ani, să-i fac o mare bucurie spunându-i aceste lucruri. Marele poet, care a fost și un medic cu intuiție afară din comun, era în agonie.
(Nichifor Crainic – Memorii, Vol. II, Editura Muzeul Literaturii Române, București, pag. 121-123).
Merită să citiți mult mai multe despre Vasile Voiculescu, dați click pe http://www.fericiticeiprigoniti.net/vasile-voiculescu/1305-un-medic-cu-intuitie-afara-din-comun.
Vă invit, totodată, să deschideți și Revista trimisă pe e-mail de Marin Ifrim, care începe cu un poem semnat de Vasile Voiculescu (”Toiul primăverii”) și în care găsiți biobibliografia lui Vasile Voiculescu (de la pagina 11) sau amănunte despre Casa memorială „Vasile Voiculescu” din Pârscov (de la pagina 19), dați click pe REVISTA 17.(și iar click pe dreptunghiul apărut). O Revistă a copilăriei…
Da… reflectiile apocaliptice de sub pana scriitorului trebuiesc cetite tot cu scepticism ca si talmacirea textelor considerate sfinte. Majoritatea textelor sfinte au fost ideologizate asa cum scriitorul la randu sau ideolgizeaza scriitura sa, si-asa; totul sfârseste in dogmatizare dupa dogmatizare iar azi.. bâjbâim mai rau ca orbi din nascare.
Abia când ajungem cunoaste cu adevarat ceva indiferent de domeniu vom pricepe ca nu stim absolut nimic. Nu pot pricepe frica multor semnei fata de apocalipse (sunt cu sutele), cu precadere de Apocalipsa Sf Ioan, care mai nou a fost impreunata cu profetiile maya, speculatile privitor la 2012 create intr-un laborator de pe acest pamânt.
Cum poate un Dumnezeu-Creator sa-si distruga propria creatie, niste bieti oameni care abia iesiti din gaoace nu stiu deosebi dreapta de stânga daramite a mai constientiza faptul ca are un Facator, pe care nici sa vrea nu-lva putea suferi, nu-i se va putea supune. Omul este facut sa fie liber,inclusiv revolta împotriva facatorului sau la tinerete cum se întâmpla si in viata de zi cu zi in familile noastre, cu noi insine care cauta rapida independenta fata de parinti. Aceasta independenta, acesta libertate ne-a codus spre tina gresita, pacatu cum mai este numit, iata deci primul semn al diavolului pe care il purtam fiecare dintr-e noi, numita firea pamânteasca in continua nesupunere fata de duhul lui Dumnezeu.
Doar aceasta tinta gresita in care insistam locui da nastere dezastrelor de ordin spiritual- moral si material pe toate planurile. Dar care-i tinta corecta? Suntem in a ei cautare inca de la nastere si pâna la moarte, abia in pragul morti vom gasi-o cu adevarat deoarece scopul fiecarei vieti este sa gasesca tinta, sa priceapa erorile tintei gresite ptr care a optat de buna voie, ne ajuta si pilda fiulu risipitor in aceasta directie.
Razboiul cosmic este o realitate, conflcit care isi spune cuvântul si printr-e noi ,in fiecare dintr-e noi, acest razboi are urmari,lasa rani adânci. Daca îngeri cu puteri dumenzeiesti au pacatuit,razboit contra lui Dumnezeu, ce sa mai ceri unui prins de razboi (omu), da, omul este un prizonier cazut in mâna vrajmasului in acest razboi.
De ce nu vrem vedea un Dumnezeu iubitor care cauta salva, scoate din mâna vrajmasului fiecare soldat cazut prizonier, nu din acesta princina a si venit Hristos aici? De ce trebuie vedea doar parte razboinica, necurtatoare a regelui nostru rezervata vrjmasului ci nu supusilor sai.
Va trece bine-mersi si 2012, alte catastrofe se vor mai ivi pe acest pamânt, dar sfârsitul lumi tot nu va fi si ma rog, de ce am astepta acest sfârsit al lumi, il dorim noi atât de mult? Da, este bine ca-l dorim, trebuie sa-l dorim ptr ca cerem sa vie Împaratia lui Dumnezeu , dar sfârsitul lumi nu inseamna ca omul dupa suferitna de aici se duce la alta ci salvarea omului inseaman acest sfârsit al lumi. Numai demoni se tem de sfârsitu acesta,omul nu trebuie sa se teama. Veti gasi raspunsul exact in Genesa primele capitole a-le faceri si Apocalipsa odata cu inceperea turnari potirilor mâniei lui Dumnezeu, imediat dupa aparitia calului alb. Scriitorul fie el si scheptic va observa cu ce incepe si sfârseste lumea… si, de va voi va mai pricepe o taina,mare si fericita taina ptr om!