Actuala putere politică ne urăşte. Nici fotbal nu avem. Pe platoul Padina-Peştera plouă. În faţă cu izvoarele Ialomiţei

Marţi, 7 septembrie 2010. Înainte să continui rememorarea promisă a „Experienţei unei iniţieri”, să consemnez câte ceva despre „evenimentul” consumat în această seară, aşteptat de suporterii de fotbal cu sufletul la gură… Nu-mi dau seama câţi dintre cititorii acestui site / blog (sau ce o fi) pierd vremea în faţa televizorului, din când în când, cu o partidă de fotbal, să fie interesaţi de subiect. Eu stau pe cât posibil la meciurile oficiale ale naţionalei de fotbal a României (şi, mai rar, la meciurile din cupele europene ale echipelor româneşti), ele sunt pentru mine o supapă (îmi mai distrag atenţia de la problemele cotidiene). Cel mai adesea nu am răbdare să stau la toată partida (mai ales când trenează jocul), minut de minut, mai fac şi alte treburi prin casă sau apăs şi pe alte butoane al telecomandei, la televiziunile de ştiri. La ora când eu scriu azi aici, începând cu ora 20.30, a avut loc un asemenea meci oficial al naţionalei României de fotbal (condusă de Răzvan Lucescu), de calificare la Campionatul European de Fotbal (CEF): Belarus-România. Cunoscătorii ştiu că România a ratat calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal (campionat finalizat în acest an în Africa de Sud; campioană mondială: Spania) pe mâna altui antrenor, cândva glorios, Victor Piţurcă (plecat cu coada între picioare). În acest septembrie a început calificarea pentru CEF: în primul meci al selecţionatei ţării noastre, de vinerea trecută: România-Albania 1-1 (s-a jucat la Piatra Neamţ) – nimic mai trist, echipa României n-a jucat nimic, practic ne-am tăiat craca de sub picioare, spectatorii au cerut demisia antrenorului Răzvan Lucescu, foto, care a anunţat senin că n-are motive să-şi dea nici o demisie (deşi are mai mult insuccese la activ). România e în Grupa D a preliminariilor Euro 2012, cu Franţa (care, de necrezut, a fost învinsă vineri la ea acasă de… Belarus) şi Bosnia Herţegovina (care a învins în Luxembrug cu 3-0). Neaşteptat, primele locuri în grupă sunt acum ocupate de Belarus şi Bosnia! Sigur, suntem la începutul campaniei de calificare, dar România şi Franţa (cotate iniţial să ocupe primele două locuri) sunt în situaţia să rateze CEF. Meciul din această seară al României în Belarus (vă reamintesc, Belarus a câştigat în Franţa!) este important, dacă-l pierdeam, puteam considera compromisă calificarea la Euro 2012. În aceeaşi situaţie e Franţa, care joacă în această seară în Bosnia, începând cu ora 22… Ce mai vreau să observ e nefireasca situaţie în care s-au aflat suporterii români – meciul de fotbal al naţionalei României din această seară nu a fost televizat pe postul naţional! Sau măcar pe un post care poate fi receptat în întreaga ţară, la Pro Tv sau Antena 1. Nu, a fost televizat de Digi Sport Tv, un post de nişă (al RCS-RDS, cu patronat din Ungaria, care are probabil 2.500.000 de abonaţi pe cablu). E o bătaie de joc a TVR la adresa majorităţii românilor. TVR (la care plătim toţi abonament obligatoriu lunar) a încăput, din acest an, pe mâna actualei puteri politice PDL-Băsescu şi a intelectualilor ei „subţiri”, pe cât de nedemni pe atât de dispreţuitori la adresa pasiunilor muritorilor de rând (intelectuali care ocupă funcţii în posturile-cheie din întreaga ţară; la TVR e unul cu moţ, din gaşca GDS-22, Alexandru Lăzescu). Ura la adresa românilor a actualei puteri politice, de când a căzut în dizgraţia electoratului, este astfel încă o dată demonstrată, aberant… Sunt sigur că ştiţi rezultatul: Belarus-România 0-0.

***

Continui rememorarea preumblării în Bucegi, din iulie 2006, în căutarea celor cinci surse de încărcare energetică direct de la Univers. Acum trei zile, aici, reluam firul rememorării întrerupt pe 23 august 2010. Vă reamintesc, am găsit intuitiv două dintre aceste surse de încărcare cu energie direct de la Univers, în Peştera Ialomicioarei (la Ursoaică) şi la Grota Pustnicului, de deasupra Peşterei Ialomicioarei, lateral, pe Muntele Bătrânei (Grota are un tunel în care poate să intre numai un copil, dacă treci de strânsoarea intrării în el, ajungi la un izvor tămăduitor de vis; din păcate n-am reuşit să mă strecor şi m-am lovit la cap, provocând o mare supărare în familia mea de origine, fiindcă am descris ce am putut să păţesc atunci, după lovitura la cap, când m-am trezit în anul 1970, la 20 de ani, că scriu fără minte într-un jurnal despre casa mea părintească). Sunt la al 16-lea episod.

*

M-am lungit cu explicaţii care să justifice titlul acestui text: „Experienţa unei noi iniţieri”. Plecat la drum la derută, bucuros că merg la munte în vacanţă, în Bucegi, „luat pe sus” de Doina Popa, practiciană de tip Reiki (a captării „energiei albe”), observ că în timp am început să aprofundez fără să vreau „fenomenul”: acesta o fi rezultatul ei? În orice caz, se pare că vă pot asigura cu mâna pe inimă că sursele energetice universale din Bucegi nu sunt doar o poveste… Şi că trebuie să fii extrem de atent cu „asemenea lucruri inexplicabile”, să nu devii o victimă naivă a întreprinderilor tale (pe care le poţi denumi şi „literare”)… E cazul să mă întorc la jurnalul ţinut „ pe scurt” atunci şi acolo, unde am rămas, pe 26 iulie 2006, cazaţi nu departe de Cabana Padina (dincolo de munte e Buşteniul, să vă orientez), la un hotel nou, în faţă cu izvorul Ialomiţei şi în spate cu o pădure de brazi virgină…

Ploaia torenţială s-a transformat într-o ploaie mocănească, după care s-a oprit, dar cerul are „burţi” lăsate la pământ şi e total înnourat — aşa că am părăsit „găuroiul” din munte, unde ne adăposteam, şi am plecat, ocolind bălţile mari cum am putut, la hotelul nostru (de regulă, de la hotel la Peşteră facem cam jumătate de oră). Ne prinde iar ploaia, în drumul spre hotel, ne udă, adidaşii mei sunt „fleaşcă” (sunt adidaşi cu fâş pe ei, din vremea tinereţii, că mir că le mai rezistă „lipiciul”) — ajunşi la hotel, îmi spăl adidaşii, dar unde să-i şi usuc (e umezeală)? Apropo, astă noapte s-au încălzit caloriferele, de necrezut! Suntem, totuşi, în „luna lui cuptor”, în 26 iulie. Chiar dacă la munte e vreme ploioasă. Aşa avem noi noroc, să prindem vreme ploioasă când venim la munte (sau la mare; sunt convins că eu atrag energia negativă). Avem în cameră duş cu apă caldă continuu, televizor şi căldură noaptea, adevărat lux la munte. Din păcate, ziua caloriferele nu se încălzesc, poate e o defecţiune? Sau a fost o păcăleală încălzirea caloriferelor astă noapte? Acum, ziua, cu un calorifer cald mi-aş fi uscat şi eu adidaşii şi hainele udate pe noi… Mâncăm sandvişuri, ultimele aduse de acasă, de la Bucureşti. Ne culcăm, e grozav să auzi ploaia afară când te culci într-un pat curat, într-o cameră de vis… La ora 16.30 ne hotărâm să plecăm totuşi la Cabana Piatra Arsă, doar n-am venit la munte să dormim numai, „trebuie să ne mai mişcăm oasele”. Plecăm (în alte haine, uscate, şi cu alţi adidaşi) — dar ne prinde iar ploaia! Şi ce ploaie, că nu mai vedeam în faţa ochilor. Iar suntem udaţi, „acesta e efectul încărcării energetice”? Abia reuşim să ajungem la clădirea încuiată a Telecabinei, pe alocuri drumul e noroios, mergem pe iarbă, dar apa bălteşte peste tot: ne-am adăpostit aici, sub un acoperiş exterior, voiam să urcăm cu telecabina la Babele şi de acolo să mergem pe platou la Cabana Piatra Arsă şi să ne întoarcem pe jos. Dar deja se terminase programul de funcţionare a telecabinei (ultima pleacă la ora 16, prima la ora 9; sunt destui drumeţi care rămân să se cazeze aici, în zona Peşterii, deşi au plătit o gazdă la Buşteni, se certă degeaba cu lucrătorii Telecabinei, fac inutil reclamaţii pe telefonul mobil, nu se mai urneşte nici o telecabină). Ciudat pentru mine e că nu mai găsesc semnul potecii spre Cabana Piatra Arsă: banda albastră, pe care am venit până la Telecabină, e comună şi pentru Vârful Omu! Se opreşte într-un târziu ploaia. Suntem la 1500 de metri. (Voi reveni)